DE SÎMBĂTĂ PÎNĂ LUNI

• CUTREMUR. Ieri, Ia 12,51 in Vrancea s-a produs un cutremur de gradul 3,3 pe scara Richter. Nu a fost recepţionat, din cauza cutremurului… liberalizării preţurilor, de gradul 13 pe scara Roman • APROPO. De liberalizare, bineînţeles (cred că nu va trece mult şi după divorţurile politice, vom înregistra şi divorţuri economice). Ce se întîmplă cu banii incasaţi in plus pe baza unor preţuri nerealiste, anulate ulterior? Intră tot în buzunarul întreprinderilor? • ÎNCORONARE. Astăzi, preşedintele Iliescu asistă, la Tokio, la încoronarea împăratului Akihito al Japoniei. Ciudat, cum se împacă o democraţie atît de avansată, cu instituţia monarhistă. Pe buna dreptate ne-am putea întreba ce au unii împotriva domnului Mihai de Hohenzollern. Şi fiindcă veni vorba: în Mai ardea de nerăbdare să-şi revadă ţara. Acum nu mai arde? • SENATORI CHIULANGII: Aleşii poporului întru ordonarea treburilor statului, plătiţi regeşte prin indemnizaţii pe care şi le-au fixat singuri, trag un chiul masiv de la lucrările instituţiei ce cu onoare o reprezintă. La ultima şedinţă a senatului, din lot au mai rămas doar SG şi partea a doua a trebuit să fie amînată. Banii şi i-or fi luat, oare? • ZVONURI. Premierul Roman a dezminţit categoric, în cursul unei întîlniri cu reprezentanţi ai presei străine, zvonurile privitoare Ia eventuala sa demisie. Presa română nu ştie — ca de obicei — nimic! • ANIVERSARI. Dacă tot sîntem la capitolul „zvonuri” să-l notăm şi pe acela care pretinde că în 15 sau în 22 noiembrie va avea Ioc o confruntare de forţă a autorităţilor cu unele formaţiuni de asalt ale opoziţiei. Şi că se conturează foarte mult de data asta, un deznodămînt „fericit”. De care parte, e mai greu de bănuit • JURAMÎNT. Serialul depunerilor de jurăminte a continuat cu cel de la trupele de jandarmi. Au participat domnii miniştri Ursu şi Stănculescu, intr-o demonstraţie de antantă cordială a tuturor forţelor armate. A participat şi domnul Radu Câmpean, care începe să devină un familiar al evenimentelor de acest gen. Nu ştim dacă a participat şi domnul Eugen Barbu, a cărui prezenţă ar fi fost justificată de vechile şi bunele sale legături cu această instituţie • DEZMINŢIRE. Venerabilul Geo Bogza anunţă, prin intermediul Rompresului, că n-a fost solicitat — şi că, deci, n-a avut cum accepta să devină preşedinte de onoare al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Cine ştie ce s-o mai fi întimplat şi pe la Felix. Că la Poiană… • O ÎNTREBARE RETORICĂ: cine strigă cel mai tare: „Jos poliţia”? Hoţii, bineînţeles! • DEMISIE. Lunga şi argumentata cerere de demisie a domnului procuror general Gheorghe Robu a rămas fără răspuns, cel care ar fi trebuit să hotărască — preşedintele Iliescu — avînnd treburi mult mai importante • INTERPELARE. Mult aşteptata interpelare în parlament a domnului ministru Pleşu, în legătură cu suspecta deplasare peste ocean a patru sculpturi de Brâncuşi, fără a se lua nici un fel de măsuri de prevedere legate de asigurarea returnării lor, nu s-a mai produs. Cu toate acestea, ţinem în continuare pariul propus săptămînă trecută. Şi ce mult aş vrea să pierdem! • LIGĂ. A fost înregistrată legal, în 24 octombrie, „Liga Mareşal Ion Antonescu”, instituţie ce-şi propune stimularea cercetărilor ştiinţifice referitoare Ia perioada războaielor de întregire, precum şi reabilitarea Iui Ion Antonescu şi a colaboratorilor săi, categorie în care sînt incluşi şi Iuliu Maniu şi Nicolae Mihalache. Preşedinţe naţional al Ligii este domnul Iosif Constantin Drăgan.

Rubrică redactată de Octavian ANDRONIC

​Ziarul Libertatea din 12 noiembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire! 

Prețuri

​​Caricatură de ANDO

MANIPULARE?

In ziua de 7 noiembrie, monumentul eroilor sovietici clin Oradea a fost deteriorat, prin dezlipirea şi spargerea unor plăci.
Autorul acestui act de vandalism a fost depistat în perioada lui Kovacs Iulian, de 33 de ani, fără ocupaţiei cunoscut, ca bolnav psihic. In declaraţiile sale, acesta susţine că a fost „manipulat”, pentru executarea acestui act de către Vălenaş Liviu, Ioan Vulcu şi Radu Enescu.

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MINA IN FOC)

• ENIGMA MORMÎNTULUI GOL

Episodul al şaselea: „Încercarea moarte n-are!”

Podobescu, investigatorul şef al gazetei „Amănuntul” mergea, legat la ochi şi condus de către gropar, împiedicîndu-se din doi în doi paşi. Se simţea ridicol. Şi înciudat. „De ce să mi se întîmple tocmai mie toate astea?” Scrisese mult, în ultimele luni, şi numai despre subiecte grave: cimitire, morgi, spitale, case de nebuni… Avusese întotdeauna sentimentul că toate acestea constituie o lume exterioară, cu care el nu are nimic de-a face. Pentru ca acum să se găsească în mijlocul acestei nebuţiii. Unde-l duc? Ce au cu el ? Cei de la redacţia i-or fi sesizat dispariţia? Or fi alarmat deja opinia publică naţională şi internaţională? Cîteva momente se gindi la sfîrşitul tragic care l-ar putea aştepta. Vedea, în urma cortegiului funebru, feţele plînse ale colegilor, dar şi feţele zîmbitoare ale duşmanilor. Căci avea destui. Aveau destui. Ori care-şi frecau mîinile satisfăcuţi la fiecare scădere de tiraj, la fiecare pierdere de abonamente. Dar, se gindi mulţumit, pumnul în gură nu li l-au putut pune niciodată! Nici măcar atunci cînd ziarul n-a putut apare, pentru că administratorul se îmbătase şi pierduse cheile de la redacţie. Îşi aminti de fulguranta conferinţă de presă ţinută cu corespondenţii străini, la Centrul pentru Dinamica Solidelor. Fusese un triumf. A urlat mapamondul! Guvernul a fost interpelat în parlament! Ministrul da interne şi-a pus pe foc reţeaua şi în 48 de ore le-au găsit cheile! Li s-au cerut şi scuze. Fusese, într-adevăr, ora astrală a „Amănuntului”. Dar acum? Ce va fi acum?

Mîna fermă a groparului îl ţintui pe loc. Se auzi o ciocănitură în uşă. Dinăuntru răsună o voce puternică: „Intră dracu’odată şl nu mai bate. Sînt sătul de bătăi! Uşa se deschise şi pătrunseră într-o încăpere. Vocea se auzi din nou: „Asta cine mai e?”. „Ştiţi to… dom’şef. băiatul ăla curios, cu cimitirul. L-am găsit!”. „Da? Si eu ce să fac cu el ? Daţi-i dracu’ drumul si nu vă mai ţineţi de fleacuri!”. „Am înţeles, să trăiţi!”. Condus de braţul vînjos al groparului, făcu stinga-mprejur şi ieşiră din cameră. Simţi un profund sentiment de vexare. Cum adică, dună toate astea, să-mi dea drumul? Ca unui terchea-berchea? Adică de-asta am suportat ceea ce am suportat in aceste ultime 24 de ore? Ca să fiu concediat ca ultimul gogonel? Furia care-i cuprinse îi dădu forţe noi. Îşi smulse cîrpa de la ochi şi îl prinse de git pe gropar pînă acestuia i se holbară ochii în orbite. „Du-mă imediat înapoi la el! Ai înţeles?”. Groparul clipi de două ori, în semn că a înţeles. Si porniră înapoi. Scări, culoare lungi cu usi cafenii purtînd nişte nume. Se opriră în faţa osiei cu numărul 22. Groparul bătu. Dinăuntru se auzi vocea cunoscută: „Ce dracu’ mai vrei? Nu ţi-am spus să-i dai drumul şi să dispară?” Groparul rămase fără replică. Podobescu, însă, hotărit, deschise uşa si intră. Aruncând o privire spre capătul încăperii zări la un birou masiv o persoană a cărei imagine făcu să-i îngheţe în vine. „Tu?” — bîigui el nedumerit. „Eu!” — răspunse acesta lizibil enervat. „Ei şi?”

N. R. Din păcate, ne vedem nevoiţi să încheiem aici relatarea noastră. Motivul este foarte simplu. Caietul pe care au fost notate aceste întîmplări are ultimele foi lipsă. O mînă criminală le-a rupt pur şi simplu. Nu ne ră-mîne decît să facem apel la cititorii noştri care ştiu sau bănuiesc ceva în legătură cu acest şir de intimplări stranii, pentru a reface filmul evenimentelor.

AMBIDEXTRU

​Ziarul Libertatea din 12 noiembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire! 

LICITAŢIE: Relicvele din Bd. Primăverii nr. 50

• 2 200- o „Mustoasă de Odoheşti”

• Sîmbăţă dimineaţa am asistat la o licitaţie neobişnuită • O expoziţie cu zeci de soiuri din cele mai alese vinuri, băuturi alcoolice de mare rafinament, şampanie, plus, plus, plus • Provenite din pivniţele Bd. Primăverii nr. 50.

Orice licitaţie prezintă pentru cei aflaţi in sală, şi mă refer în mod deosebit la solicitanţi, un spectacol deosebit. Pe feţele fiecăruia se pot citi în permanenţă, in funcţie de cele rostite de ofertanţi, stări sufleteşti dintre cele mai diferite ce îşi găsesc locul pe un portativ la capetele căruia se înscriu două cuvinte de o semnificaţie aparate: AGONIE sau EXTAZ: Primul rezumînd eşecul, celălalt bucuria izbînzii.

N-a făcut excepţia de la cele amintite nici licitaţia (la care am asistat exact 4 ore) organizată sîmbătă de Societatea comercială „Bucur”; obiectul ei, anunţat din timp, trezind interesul unor anume amatori, dornici, în schimbul unor teancuri groase de bancnote, să-şi îmbogăţească colecţiile personale cu piese rare; unicate care reprezintă fără îndoială valori deosebite. S-ar putea ca peste ani şi ani aceste rarităţi să devină obiectul altor licitaţii, să treacă dintr-o colecţie în alta oferindu-se sume înzecite în comparaţie cu cele de astăzi.
Mai întîi o succintă prezentare a „decorului” interior. Pe un podium în trepte vreo cîteva sute de sticle atrag atenţia. Zeci şi zeci de etichete (cu o execuţie grafică de excepţie) indică conţinutul vinuri albe, negre sau roze din cele mai renumite podgorii ale ţării, băuturi alcoolice de mare rafinament cu inscripţii nu doar in română ci şi în alte limbi străine, sticle de şampanie, plus altele şi altele. Multe dintre ele îşi au corespondentul intr-o sală alăturată pe podium aflîndu-se doar un singur exemplar. Fiecare poartă pe partea opusă etichetei un certificat legal de autenticitate, prin care se atestă provenienţa. Cu un an în urmă ele se aflau sub o severa pază in pivniţele din Bd. Primăverii nr. 50 sect. 1 Bucureşti.

ÎNCEPUTUL
Primul intrat în competiţie este un „Riesling” de Odobesti. Se află la dispoziţie 33 de pietre. Preţul de pornire 140 lei, sticla. Si primul răspuns 150; apoi 160—200—350—300. 300 odată, 300 de două ori. 350 se aude o voce. Apoi alta — 400 şi din nou 500—550—000—650.
Iarăşi se strigă 650 o dată, 650 de două ori. Altă voce anunţă: 1000 de Iei. Asistenţa amuteste. 1000 de lei o dată, 3,000 lei de două ori dar nimeni nu mai licitează. Deci 1000 de lei a treia oară şi sortimentul este adjudecat.
„Rieslling”-ul de Miniş care urmează şi pe eticheta căruia se află înscris şi numele Institutului de Cercetări de specialitate reprezentat în total de 12 sticle are o dispută extrem de scurtă. De Ia 170 de lei sticla licitatia se opreşte la 200 lei. Nimeni nemaioferind în plus. La fel ca şi cele 20 sticle de „Riesling” de Dealul Bujorului care de la 130 lei ajung numai pină la 150 lei, colecţionarul solicitind întreaga cantitate.
Intră în competiţie alte soiuri din aceeaşi renumită podgorie, Odobeşti. „Muscat-ului Ottonel” existent (2 sticle) i se face o prezentare mult mai amănunţită. Sortimentul s-a produs in cantităţi extrem de mici şi in consecinţă n-a fost comercializat. De la 225 lei preţul ajunge, după citeva strigări la… 1000 lei. Aşa incit, la suma amintită cele două sticle se adjudecă.
Tot două sticle şi dintr-un alt „Riesling” vechi. Se porneşte de la 155 lei sticla pentru ca imediat să urmeze 160— 170—500—510—1000 apoi 1100 fiecare şi… punct final.
„Galbena de Odobesti” se pare că ar fi fost unul dintre vinurile preferate de către dictator. Probabil aceasta explică şi stocul destul de mare — 27 de sticle — existente în prezent! Etichetele nu specifică anul de producţie. Ni se dau Insă asigurări ferme că nici una dintre sticle nu prezintă… depuneri deoarece termenul de garanţie este… nelimitat. Se porneşte de la 280 lei sticla şi plusurile vin unul după altul aşa incit se ajunge repede la 1000 lei şi apoi la 1100 lei fiind adjudecate de către trei colecţionaţi 12 din cele 27 existente.

Nu ştim, stimaţi cititori cîţi dintre dumneavoastră aţi văzut sau aţi degustat solul „Plavale” de Odobeşti. Subsemnatul vă mărturiseşte că nici n-a auzit de el. Si totuşi există… o sticlă de 0,6 l ce se licitează. Fiind deci unicat (aici) şi ofertele de achiziţie sînt numeroase. De la 230 de lei (inceputul) se ajunge după… 27 de strigări Ia 1700 Iei. E mult? Să nu ne grăbim cu concluziile. Licitaţia continuă. In competitie intră un alt soi la fel de bine „cunoscut” ca şi cel anterior: „Mustoasa” de Odobesti. Este tot o raritate. Strugurii fiind recoltaţi de pe o anumită porţiune din vie transformaţi intr-o licoare destinată doar sufletului anumitor personalităţi. Există doar două sticle. Licitaţia porneşte de la 210 lei bucata. Preţul urcă galopant. La a cincea oferta a ajuns deja la 1000 lei. După alte patru la 2000 lei sticla. Şi totuşi se continnă: 2100—2110 şi în sfîrşit… 2200 lei. Record absolut pină acum. Să fie oare ultimul? Mulţi aşa spera. Dar să nu ne grăbim.

RECORDURI Şl RECORDURI

• Să mai rămînem însă puţin la Pietroasele deoarece a intrat în scenă un unicat: „Fetească regală Pietroasa”. Ca orice unicat a trezit un interes enorm. De la 250 Iei preţul a sărit „Ia 360 lei” apoi direct la… 1000 Iei. A a atins după alte citeva etape intermediare Ia 2100 lei apoi la 2200 — 2500 — 2600 — 3000 — 3100 ca să se oprească în final la 3200 Iei. Cel mai mare preţ de pină acum, dar vă rugăm să mai aveţi răbdare.
Au stîrnit un interes enorm şi cele 10 sticle cu „Perla” de Tîrnave Podgoria Jidvei ce purtau etichete vechi de aproximativ 30 de ani. De la 320 lei preţ iniţial s-a ajuns în final la 2000 de Ier fiind achiziţionate doar 3 sticle. în sfîrşit senzaţia licitaţiei de sîmbătă (nu ştim ce surprize vor mai urma) aparţine unui „Riesling” Italian produs in podgoria Bechet-Dolj. Nu am putut afla decit că este vorba de un soi deosebit de rar din care există 4 sticle. Pornind de la 210 lei ofertele au ajuns imediat la 1000 lei. Au urmat apoi alte plusuri care au ridicat preţul la… 2000 lei şi în continuare 2100 apoi 3000 Iei. S-a încheiat tranzacţia? Aş! Intervine o altă ofertă: 3015 lei sticla. Să fie ultima? Nicidecum. Alt amator oferă… 3300 lei preţ cu care a achiziţionat o singură sticle din cele 4. Aşadar un record absolut pînă acum.
Nu vom mai insista asupra altor soluri precum Cabernet Sauvignion 1958, Valea Călugărească (1300 lei), Aligote sau Fetească albă Husi (1100 lei), Riesling Miniş (1100 lei), Fetească albă de Dealul Mare ci vom trece la cîteva soiuri de vinuri din Bulgaria şi Turcia. Şi aici s-au înregistrat recorduri în sus sau în jos. De pildă mai multe sticle s-au vîndut cu 225 lei (320 prima ofertă) sau cu 240 lei faţă de 220 lei la inceput. Altele însă au ajuns de Ia 290 Iei Ia 1000 lei sticla.
După exact 4 ore licitaţia de care aminteam s-a încheiat. Nu s-au licitat însă decît o parte din mostre. Au mai rămas în competiţie altă zeci şi zeci de soluri de felurite băuturi. Despre acestea însă într-un număr viitor.

Romeo GROAPA 

Ziarul Libertatea din 12 noiembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire! 

Ion lliescu „interogat” de Petru Popescu

• Este clar că lliescu a venit in Statele Unite pentru a încerca să risipească această Impresie • Toate ororile auzite de el despre Ceauşescu trebuie înmulţite cu cifra patru • Dopul era îndesat atît de adinc încit numai o explozie l-ar fi putut scoate din nou • Chiar soţia mea m-a întrebat deunăzi: „Eşti sigur că telefonul nostru nu mai este ascultat?” • Este atît de greu incit depăşeşte închipuirea • Înfierind această invazie, Ceauşescu a indus admirabil in eroare atit occidentul cit şi propriul său popor • Cred că am învăţat ce înseamnă umilinţa • Lucrul cel mal izbitor era modul cum toţi, in prezenţa acelei maşini egocentriste işi pierdeau complet bunul simţ • După alocuţiunile inflamante ale lui Munteanu, unele persoane au asediat Prefectura Capitalei şi sediul Televiziunii • Era oare de neconceput ca in atmosfera aceea unii să se teamă de o lovitură de stat?• Pentru români, America este tara care ne inspiră cel mai mult.

— Nu este o misiune uşoară să preiei cirma unei ţări aflată intr-un asemenea marasm. Ce vă face să credeti ca sănteţi pregătit pentru a parcurge acest proces şi ce calităti personale consideraţi că aduceţi instituţiei prezidenţiale?

— Cînd împreună cu alţi membri al F.S.N. am considerat că ni se oferea şansa de a conduce ţara — aceasta se intimpla in perioada 22—29 decembrie, cind ne aflam încă sub gloanţe nu pot afirma că mi-am dat seama cit de greu urma să fie. Este atît de greu incit depăşeşte inchipuirea. Dar aş dori să fim judecaţi după riscul pe cate ni l-am asumat, mulţi oameni politici evită sa preia puterea în perioade explozive; este mult mai comod să stai deoparte cînd criza se află la apogeu.

– Dumneavoastră vorbiţi cu o persoană care a ieşit din era Ceauşescu intactă sub aspect etic. Şi totuşi tocmai acest lucru mă surprinde pe mine, pe alţi români şi numeroşi americani. Cum poate deveni revoluţionar un fost comunist? Cum poate o persoană educată de acest sistem să-şi păstreze intactă latura morală?

– Un filosof, francez — din păcate îmi scapă numele — spunea: „Cine nu are idealuri socialiste înainte de 40 de ani înseamnă că nu are suflet, dar dacă după această vîrstă nu renunţă la ele inseamnă că nu are cap”. A-devârul este că m-ati convins încă din anul 1971 că comunismul nu merge. În anul 1968 sovieticii au invadat Cehoslovacia. Înfierînd această invazie, Ceauşescu a indus admirabil in eroare atît Occidentul, cit şi prppriul său popor. Pe moment, dar nu mai puţin fervent, am crezut şl eu că este un adevărat patriot. După aceea, Ceauşescu a lansat propria sa minirevoluţie culturala in România. Tinerii activişti care i se opuneau (ca şi mine) erau imediat înlăturaţi. Am fost îndepărtat din funcţia supremă a organizaţiei de tineret în anul 1971, fiind acuzat de „intelectualism”.

— S-ar spune că aţi fost norocos.

— Intr-adevăr. In pofida faptului că unii nu mă voi ierta niciodată pentru că am crezut cindva in comunism. Am avut totuşi şansa să mă conving direct la sursă cit de ineficient era comunismul la eşaloanele Inferioare. In următorii 19 ani am fost un activist mediu. Dacă convingerile mele s-au schimbat vreodată, apoi atunci s-a produs schimbarea. Oricum, chiar dacă nu am fost arestat sau exilat (în ţară, fireşte), am continuat să fiu in dizgraţie. Am fost oarecum promovat pe linie administrativă, după care am fost din nou obligat să părăsesc activitatea in cadrul organizaţiei de tineret şi am revenit la profesiunea mea, aceea de inginer în domeniul hidroenergetic. Ulterior, am fost solicitat să preiau funcţia de şef al Editurii Tehnice. Cred că am învăţat, ce înseamnă umilinţa. Totuşi, dispuneam acum de mai multă putere decît înainte deoarece puteam să am un oarecare randament, fie şi numai pe plan eminamente local. Cei car stăteau in jurul lui Ceauşescu şi-au pierdut randamentul şi iniţiativa. Au fost incredibil de deformaţi. Lucrul cei mai izbitor era modul cum toţi in prezenta acelei maşini egocentriste, işi pierdeau complet bunul simţ.

— Ironii ale istoriei. In anul 1971 — aşa cum v-ati exprimat – vi „s-a dat cu piciorul” de la conducerea organizaţiei de tineret. In perioada respectivă, comparativ cu ceilalţi membri al regimului, erati un refor-
mator. In ultimele (citeva) luni, ca preşedinte liber ales, aveţi o opoziţie activă din partea tineretului român. Ei vă acuză că acţionaţi prea lent.

— Consider criticile formulate de câtre tineret drept un important barometru politic.

— Aceasta este o filosofie frumoasă, dar chiar acum in România există lideri al studentilor care sînt judecaţi pentru ocuparea Pieţei Universităţii in luna iunie. Ei au fost alungaţi definitiv din plată de citre o armaţi de „mineri” care a invadat Bucureştii, ficind un mare tărăboi.

— Trebuie să protestez în faţa acestei simplificări. Ambele părţi s-au dezlănţuit. Şi nu toţi studenţii erau de fapt studenti.

– Ce ne puteţi spune in legătură cu Marian Munteanu, molestat de către mineri, şi după aceea arestat?

– Marian Munteanu a fost eliberat. El nu este judecat, dar este anchetat în legătură cu tulburarea ordinii publice, ca de altfel şi un număr de mineri. Pe de altă parte, după alocuţiunile inflamante ale lui Munteanu, unele persoane au asediat Prefectura Capitalei şi sediul Televiziunii. Poliţia, intimidată, nu a întreprins nimic pentru a controla aceste acţiuni. Pe atunci guvernai era ales doar de trei săptămîni, iar maşinile poliţiei şi clădirile fuseseră Incendiate înainte de sosirea minerilor. Era oare de neconceput in atmosfera aceea ca unii oameni să se teamă de o lovitură de stat?

– Vreţi să spuneţi că a fost vorba de o ciocnire între două curente politice şi că minerii nu au fost aduşi cu autobuzele la Bucureşti din dispoziţia guvernului?

– Ei nu au fost (absolut deloc) aduşi cu autobuzele din dispoziţia guvernului sau chemaţi de mine, personal, într-adevăr, am făcut greşeala si le aplaud prezenta şl a trebuit să mă corectez în momentul cind valul de violenţă s-a dublat in loc să scadă. Dar eu niciodată nu i-am Invitat să vină sl să asedieze Bucureştiul. Oricum, cred că noi toţi am tras învăţăminte din aceasta. Este mult mai raţional să promovezi dialogul. Parlamentul şi presa liberă sînt primele noastre instituţii de dialog.

— In prezent, Europa răsăriteană este angajată, in cele mai mari prefaceri cunoscute vreodată. De la carul cu boi, ea doreşte să intre direct în secolul XXI. Este posibil, şi dacă da, care este agenda dumneavoastră de lucru?

— Aş dori să mă refer la aceasta în termeni mai modeşti. Este o tranziţie dureroasă. Minţile ne-au fost robotizate de prea mult timp. Cred că există două soluţii. Una constă în instaurarea de noi relaţii cu celelalte ţări est-europene învăţînd din greşelile reciproce şi folosind propriul nostru know-how. Cealaltă se referă la deschiderea porţilor participării occidentale in e-conomia şi cultura noastră. Ne pronunţăm în favoarea societăţilor mixte de orice gen. Aceasta este era societăţilor mixte — în acest mod aş defini eu noua ordine menţionată de preşedintele Bush.

— Un lider care îşi iubeşte ţara contribuie la propăşirea ei. Mihail Gorbaciov a dezvoltat Uniunea Sovietică mai bine decît oricine de la Eca-terina cea Mare încoace. Ce ne puteţi spune despre dezvoltarea României?

— Pentru România îndeosebi aceasta înseamnă turism. Sintem o ţară mică cu litoral întins, avem munţii Carpaţi, Delta Dunării – o minune ecologică — şi tradiţiile culturale din Transilvania. Şi toate acestea situate la distanţe mici. Nu avem însă drumuri şi hoteluri bune. Dorim să invităm capital străin pentru a construi o nouă reţea de autostrăzi.

— În timpul crizei din Golf România s-a aliniat complet Statelor Unite. În august, de exemplu, România a prezidat Sesiunea Consiliului de Securitate al O.N.U., sprijinind toate rezoluţiile şi condamnînd invazia Irakului în Kuveit. Acest gen de „cooperare” este un început. Ce altceva ne puteţi spune în legătură cu acesta?

— Este plăcut ca măcar o dală să fim de aceeaşi părere. Noi nu putem admite invaziile, deoarece noi înşine am fost invadaţi de atîtsa ori. Pe de altă parte, avem relaţii comerciale intense cu Irakul, care a fost principalul nostru furnizor de petrol. Odată cu declanşarea crizei, livrările de petrol au încetat, la fel şi alte plăţi. Am putea pierde aproape 3 miliarde dolari, o sumă imensă pentru o mică ţară ca a noastră. Dar amintiţi-vă de proverbul românesc: „Obrazul subţire cu cheltuială se ţine”.

— Aceasta este prima dumneavoastră vizită în America. Care sînt impresiile dumneavoastră?

— Nu pot nici măcar să spun că am văzut New Yorkul. Totuşi, cred că mi-a insuflat un anumit sentiment care îmiconfirmă părerea pa care o aveam despre America: sentimentul experimentării şi al cutezanţei. Pentru români America este ţara care ne inspiră cel mai mult.

Post, prozator, enaist. Petru POPUSCU, născut in 1914, studii de engleză la Universitatea din Bucureşti, este autor a numeroase volume de proză; versuri şi eseistică precum „Zeu printre blocuri”, „Fire de Jazz”, „Moartea din fereastra”, „Prins”, „Dulce ca mierea e glonţul patriei” ş.a. Din anii ’70 s-a stabilit în S.U.A. unde desfăşoară o intensă activitate reportericească TV, beletristică, cinematografică etc.

Prima parte a Interviului luat preşedintelui României a fost prezentată în numărul de vineri. 9 noiembrie, al ziarului nostru.

Ziarul Libertatea din 12 noiembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire!