UN INTERVIU TELEFONIC

(Los Angeles Times)

• Este clar că Iliescu a venit în Statele Unite pentru a încerca să risipească această impresie • Toate ororile auzite de el despre Ceauşescu trebuie înmulţite cu cifra patru •​ Dopul era îndesat atît de adînc încît numai o explozie l-ar fi putut scoate din nou •​ Chiar soţia mea m-a întrebat deunăzi: „Eşti sigur că telefonul nostru nu mai este ascultat?” •​ Este atît de greu încît depăşeşte închipuirea •​ Infierînd, această invazie, Ceauşescu a indus admirabil în eroare atît occidentul cit şi propriul său popor •​ Cred că am învăţat ce înseamnă umilinţa •​ Lucrul cel mai izbitor era modul cum toţi, în prezenţa acelei maşini egocentriste îşi pierdeau complet bunul simţ •​ După alocuţiunile inflamante ale lui Munteanu, unele persoane au asediat Prefectura Capitalei şi sediul Televiziunii • Era oare de neconceput ca în atmosfera aceea unii să se teamă de o lovitură de stat? •​ Pentru români, America este ţara care ne inspiră cei mai mult.

Eram la New York şi, la biblioteca Misiunii Române de pe lingă     Naţiunile Unite, domnul Ion lliescu, îmbrăcat in negru şi cu papion (!) la git informa grupul de presă asupra acţiunilor desfăşurate în acea zi. Tocmai revenise, împreună cu ambasadorul Aurel Dragoş Munteanu, de la o recepţie dată de „Doamna de Fier”, Margaret Thatcher, şi ne povestea conţinutul scurtului dialog protocolar pe care-l avuseseră. La un moment dat cineva a intrat si s-a spus ceva la ureche. Ne-a rugat să-l scuzăm: trebuia să răspundă întrebărilor într-un interviu pe care i-l solicita Petru Popescu. Am tresărit: „Prins” şi „Dulce ca mierea e glonţul patriei” fuseseră cărţile adolescenţei mele, răstimp în care Petru Popescu era privit ca una dintre cele mai solide promisiuni ale literaturii române. Un „şef” de generaţie. Apoi a plecat şi, rar, am mai aflat veşti despre ce făcea aici in America. Iar acum, iată, Petru Popescu. Dar, decepţie: compatriotul nostru era în acele momente tocmai pe cealaltă coastă, a Americii la Los Angeles, iar interviul urma să se desfăşoare… telefonic.

Intre timp interviul lui Petru Popescu a apărut în „Los Angeles Times”. Avem acum prilejul să vă oferim incitantul său conţinut 
(O. Andronic).     

„Vizita lui Ion Iliescu la New York i-a luat prin surprindere pe cei ce urmăresc cu atenţie evenimentele din România. La prima vedere obiectivul său a fost acela de a participa la reuniunea la nivel înalt de la O.N.U., consacrată copiilor. Cu toate acestea, preşedintele României s-a adresat Adunării Generale a O.N.U., subliniind politica promovată de ţara sa şi stră-duindu-se să asigure Occidentul că vorbitorul este partizan al democraţiei autentice şi nedoctrinare. În peisajul României, cea mai ezitantă şi totuşi zgomotoasă dintre toate tinerele democraţii din Europa de răsărit, Iliescu, în vîrstă de 60 de ani, este el însuşi unic. Fost activist de partid, care a deţinut funcţia de ministru cu problemele tineretului in 1968, a avut un conflict în perioada respectivă cu Nicolae Ceauşescu din cauza intoleranţei tiranului la tot ceea ce era nou. Ca urmare, el a fost menţinut în funcţii neînsemnate aproape 20 de ani, pînă în momentul cind a ieşit în prim planul revoltei populare, care l-a înlăturat pe Ceauşescu în decembrie anul trecut. Acest curriculum vitae i-a asigurat două tabere pe cit de loiale, pe atît de apuse: cei care se tem de el fiindcă este un ex-cornunist, cu toate că în prezent se dezice în mod public de comunism, şi cei care îl elogiază ca pe un vechi şi actual reformator.

În luna mai, Iliescu a fost ales preşedinte cu 85 la sută din sufragii. Dar aproape imediat, biografia i-a fost „pătată” de „mineriada”. După săptămîni de demonstraţii antiguvernamentale în Piaţa Universităţii din Bucureşti, muncitorii, loiali partidului lui Iliescu, au sosit în Capitală pentru a se confrunta cu contestatarii, în marea lor majoritate tineri. Actele violente de ambele părţi s-au soldat cu cel puţin şase morţi. Un efect direct al acestor evenimente a fost suspendarea temporară a creditelor către România din partea Statelor Urnite şi Comunităţii Europene.

Deocamdată, economia acestei ţări se află intr-o criză acută. Există mari deficienţe şi întreruperi importante ale lucrului. În Transilvania au avut loc ciocniri sîngeroase intre români şi etnicii maghiari. Circulă zvonuri potrivit cărora foşti membri ai sinistrei securităţi incită spiritele şi sabotează pînă si acest guvern, considerat prea lent pentru a introduce schimbări. Reală sau nu, impresia creată este aceea că doctrina comunistă, aidoma vampirului din legenda românească, nu este chiar moartă în sicriu. 

Este clar că Iliescu a venit în Statele Unite pentru a încerca să risipească această impresie. Cu 20 de ani in urmă el era, pentru mulţi tineri ” plini de speranţă, un fel de far. Ulterior, acest far a fost în mod forţat stins. In prezent, Iliescu pare, să fie in putere, dar extenuat. Iliescu are simţul umorului, lucru rar intîlnit la români. Este căsătorit, fără copii, îşi adoră în schimb nepoţii.’

— Am citit şl am văzut multe în legătură cu copiii din România bolnavi de SIDA (din cauza transfuziilor cu singe infectat, făcute in timpul regimului lui Ceauşeşcu. Este SIDA controlată în România sau ea ameninţă să devină o epidemie?

— Nu este o epidemie; avem doar cîteva cazuri. Totuşi, aceasta este moştenirea cea mai dramatică lăsată de Ceauşescu. În perioada respectivă, grija faţă de copii era minimă. Una din primele măsuri adoptate de guvernul provizoriu a fost aceea de a majora salariile personalului medical din spitalele in care se află bolnavi de SIDA. Cind am vizitat două dintre aceste spitale am întîlnit cîţiva bărbaţi şi femei veniţi ca voluntari din Marea Britanie, un exemplu de cooperare europeană pe care românii o consideră drept o noutate absolută.

— Din păcate, Ia 9 luni de la revoluţie, tara pare în continuare a fi divizată fratricid. De ce oare preferinţa pentru confruntare în locul dialogului pare să fie în România modalitatea de a rezolva lucrurile?    

— Pentru a răspunde la această întrebare, aş dori ca cititorii ziarului să facă un efort de imaginaţie. Toate ororile auzite de ei despre era Ceauşescu trebuie înmulţite cu cifra patru. Numai astfel vor obţine o imagine mai apropiată de realitate în ce priveşte degradarea in care se afla ţara, înainte de revoluţii.

Problema regimului lui Ceauşescu consta in aceea că el pedepsea toate încercările sistemului de a se reforma din interior. Dopul era îndesat atit de adinc, incit numai o explozie i-ar fi putut scoate din nou. Explozia a avut loc, dar ea a antrenat cu sine un val de extremism. În acest context, mulţi sînt cuprinşi de paranoia şi de indignare, şi criza economică nu face decît să-i menţină în această stare. Românii se iau la bătaie cu ungurii, tinerii protestează împotriva vechiului aparat demonstraţiile degenerează in încăierări şi panică. Este o situaţie nefavorabilă, dar, oricît ,de mult am fi suspectaţi de faptul că nu ne-am pierdut reflexele căpătate în comunism, noi nu dispunem nici de forţă brutală, nici măcar de una substanţială, pentru a o folosi. Există 100 de partide politice înregistrate şi alte noi formaţiuni. Încercăm permanent să pacificăm cu criticii noştri şi ne simţim oarecum dezorientaţi.

— Cu cîteva luni în urmă, un film serial poliţist, prezentat la televiziune, înfăţişa nişte răufăcători care erau agenţi de securitate, prinşi în America. „Galeria criminalilor” de la Hollywood obişnuia pină de curînd să folosească români în rol de vampiri; acum ei sînt distribuiţi în roluri de agenti de securitate. Lăsind la o parte gluma, unde se află în prezent membrii securităţii? Au rămas fără serviciu şi s-au apucat de alte lucruri acolo unde se ascund? Mai au arme asupra lor?

– Instituţia lor a fost desfiinţată în decembrie 1989, fiind una din primele decizii ale Consiliului F.S.N; (Frontal Salvării Naţionale). Conducătorii acesteia au fost arestaţi şi judecaţi, in timp ce ofiţerii activi, din subordine au fost fie obligaţi să se retragă, fie concediaţi, plătinduli-se în avans salariul pe trei luni. Do asemenea, li s-a cerut să predea armele din dotare. După ce am reuşit să intrăm în posesia unor documente ale securităţii, am făcut tot posibilul pentru a deferi „justiţiei pe toţi cei implicaţi în torturarea oamenilor sub vechiul regim. Continuăm însă să suferim de pe Urma vechii paranoia; Chiar soţia mea m-a întrebat deunăzi „Eşti sigur că telefonul nostru nu mai este ascultat?”

(Urmare în nr. viitor)

Ziarul Libertatea din 9 noiembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire! 

Nimic! 100 lei.

Caricatură de ANDO

TAROM iese în lume

Sistem de rezervare computerizat!

Alaltăieri Compania TAROM a marcat un eveniment a cărui importantă poate fi cu greu dedusă la prima vedere. Pentru că „paşaportul” pentru civilizaţie este reprezentat de un banal terminal cu ecran şi claviatură, aflat la dispoziţia operatoarelor de la ghişeele de rezervări ale Agenţiei TAROM din str. Domnita Anastasia. După demonstraţia făcută în prezenţa specialiştilor de la firma SITA din Atlanta, Statele Unite, care au asigurat pregătirea cadrelor şi implementarea sistemului, a avut loc o conferinţă de presă la care au participat domnii Dumitru Prunariu, şeful Departamentului Aviatiei Civile şi Lorin Dumitrescu, directorul TAROM. Am solicitat, cu acest prilej, domnului Lorin Dumitrescu un scurt interviu în cursul căruia domnia sa ne-a prezentat caracteristicile sistemului şi cîteva dintre preocupările de actualitate ale Companiei.

— Sistemul de rezervare „Gabriel II” este utilizat de încă peste 60 de companii aeriene dintre care putem să amintim: Luxair, Laudair, Aerofflot, CSA, LOT, Malev, etc., asigurînd astfel, prelucrarea computerizată a peste 25 de milioane de pasageri pe an. Acest sistem considerat ca unul din cele mai competitive şi moderne a fost ales pentru performantele sale deosebite, din care arătăm posibilitatea lui de a oferi peste 150 de parametri unici de folosire, furnizînd cu o mare flexibilitate propriile informaţii fiecăruia din companiile utilizatoare. Caracteristicile sistemului asigură protecţia informaţiilor în aşa fel încît fiecare companie afiliată sistemului să fie protejată împotriva oricărui acces neautorizat. În cadrul contractului între TAROM şi SITA in scopul implementării sistemului „Gabriel II”, SITA se ocupă cu tot ceea ca tine de implementarea celor mai noi tehnologii, cit şi de întreţinerea acestora.

Ce altceva mai este nou (că ce o vechi, ştim) Ia TAROM?

— În prezent întreaga activitate a TAROM-ului stă sub semnul înnoirilor şi transformărilor. Dintre acestea aş aminti: tot pe linia automatizării rapide a proceselor de muncă, afilierea la alte sisteme computerizate. Pentru viitorul imediat, TAROM are deja o serie de alte contracte privitoare la implementarea sistemelor Bagtrac (Handling — bagaje), Air Fare (Tarifare automată), Ticketiing (Emiterea automată a biletelor), Timatic (Informaţii şi date privind călătoriile), DCS (Sistemul de control al plecărilor). De asemenea, modernizarea flotei prin achiziţionarea de aeronave din cele mai moderne, de tip AIRBUS; îmbunătăţirea serviciilor la sol şi la bord, conceperea şi stabilirea unui program de operare pentru zborurile TAROM, care să dea o soluţie favorabilă solicitărilor publicului călător, cît şi satisfacerea cerinţelor unui transport modern. Astfel pe multe din destinaţiile sale, TAROM şi-a sporit numărul de frecvenţe săptămînale (Frankfurt, Amsterdam, Londra, Tel Aviv, Paris); introducerea de zboruri directe necomasate spre majoritatea destinaţiilor sale europene (Bruxelles, Copenhaga, Londra, Viena, Amsterdam, Zurich), prin renunţare la operarea lor combinată, aşa cum se zbura pină acum; in această iarnă pentru prima oară, TAROM va opera spre S.U.A. cu patru zboruri pe săptămînă, din care trei spre New York şi unul spre Chicago. Aş mai nota, de asemenea, extinderea reţelei de zboruri regulate şi îmbogăţirea ei cu noi destinaţii; astfel începînd cu ianuarie 1991 se preconizează deschiderea de zboruri regulate spre Chişinău şi Kiev, precum şi îmbunătăţirea activităţii de marketing astfel încit TAROM să devină competitiv pe piaţa transportului aerian mondial.

— Vă mulţumesc!

Octavian ANDRONIC

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MINA IN FOC) 

• ENIGMA MORMÎNTULUI GOL    

Episodul al cincilea: „Au spus că eraţi mort de beat”! 

Cînd îşi reveni, investigatorul Podobescu se afla intr-un pat de spital, într-o cameră luminoasă. Aşternuturile străluceau de albeaţă. La căpătîiul său văzu o asistentă tînără şi extrem de simpatică. „Unde mă aflu?” — spuse el cu greutate. „Staţi liniştit şi nu vă agitaţi!” — rosti aceasta cu glas cristalin. „Acum sînteţi în siguranţă”. „Cum am ajuns aici?”. „V-a adus o maşină de poliţie. Au spus că v-au găsit pe marginea şoselei şi că eraţi – vă rog să mă scuzaţi — mort de beat. Noi însă ne-am dat seama că era o provocare…”. „Ce v-a făcut să credeţi asta?”. „Vedeţi, noi ştim cine sînteţi dumneavoastră. Vă citim in fiecare zi. Apropo: azi n-aţi avut nimic! Şi ne-am dat seama că aţi fost victima unei     înscenări. Domnul director a realizat că pe hainele pe care le purtaţi fusese vărsată o sticlă de tuică. Autopsia— pardon analiza — a arătat că nu consumaserăţi nimic”. Mintea începu să lucreze cu o viteză inspăimîntătoare. Îşi reaminti întîmplările ultimei zile. „Ce e azi?” — întrebă el. „Miercuri” — răspunse asistenta. E clar, îsi spune: Marti. Cele trei ceasuri rele. Şl excrocheria de milioane cu morţii inexistenţi… Soră, fii amabilă si adu-mi un pix si nişte hirtie”— o rupă el. „Imediat” — sări aceasta şi, cînd ieşea. Podobescu putu observa că de sub halatul mini ieşeau două picioare superbe, cum de altfel mai văzuse el doar la o victimă a unui viol, înmormintată şi deshumată apoi pentru expertiza cerută de ziar, la un cimitir din provincie. Sări iute din pat, înşfacă un halat din cuier si iesi grăbit. li trebuiră cîteva minute ca să ajungă în stradă unde staţiona un taxi. Se urcă şi spuse: „La Străuleşti III te rog. Dar repede!”. „E-n regulă şefule!” — spuse şoferul si in momentul în care punea in funcţiune aparatul de taxat, întoarse capul. Simţi un gol profund in stomac. Şoferul nu era altul decît administratorul cimitirului! Credeai că scapi, ai? Făcînd pe mortul in păpuşoi?”. Panicat, încercă să deschidă uşa, la primul stop. „Stai cuminte. Uşile sînt blocate. Si, in general e bine să nu faci prostii” spuse cu glas nefiresc  de blînd administratorul Resemnat, urmărea peisajul. Cind, la un moment dat îşi dădu seama că direcţia pe care o apucaseră nu era cea a cimitirului. Aruncă o privire in spate. Si, cu uluire, constată că îi urmărea un Mercedes alb pe ale cărui scaune din fată se aflau cei doi gropari! Unul din ei îi făcu chiar un semn amical cu mîna. Ajunseră în fata unui gard metalic, a cărui poartă se deschise cu un scrîşnet pătrunzător. Mercedesul îi urmă în curtea largă cit un teren de handbal. Din ea coborî unul din gropari, deschise portiera din dreptul său şi îl legă la ochi cu o cîrpă neagră. „Vino!” îi spuse si porniră ţinindu-se de mină.”    

AMBIDEXTRU    

Nota bene

Sîntem pur şi simplu sideraţi de afirmaţia pe care o face „România Mare”, cum că domnul Victor Rebengiuc, rectorul IATC, nu ar avea nici bacalaureatul şi nici examenul de stat! Pentru înlăturarea acestei grave acuzaţii domnului rector nu-i rămîne decît să prezinte opiniei publice cele două documente, iar „România Mare” să ceară scuzele de rigoare.

Ziarul Libertatea din 9 noiembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire! 

Ziarul Libertatea din 9 noiembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire! 

Ziarul Libertatea din 9 noiembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire!