Actualitate
Alina Bârgăoanu: ”This time was different. Alegerile prezidențiale din SUA” (OPINIE)
Sâmbătă, 7 noiembrie, candidatul democrat Joe Biden a fost declarat Președinte ales al Statelor Unite. În mod firesc, aceste alegeri, considerate un punct de cotitură în viața politică americană, suscită dezbateri aprinse, dau naștere unui tsunami de interpretări și puncte de vedere. Voi sistematiza, în rândurile care urmează, câteva aspecte relevante pentru preocupările mele sistematice din ultimul timp: dezinformarea, rolul platformelor digitale în modelarea conversației publice, impactul tehnologiei asupra noului spațiu public, rădăcinile structurale ale polarizării.
Ambii candidați au doborât recordul de voturi stabilit de Președintele Obama în 2008
După o noapte a alegerilor care a durat aproape o săptămână, sâmbătă, 7 noiembrie, candidatul democat Joe Biden a fost declarat învingător. Victoria a fost declarată după obținerea unui număr de 20 de voturi în Colegiul Electorilor din Statul Pennsylvania, fapt care a dus la depășirea pragului „magic” de 270 de voturi în acest colegiu, indiferent de rezultatele care vor veni din statele unde numărătoarea voturilor continuă. Victoria din Colegiul Electorilor este dublată de cea a votului popular, importantă, și aceasta, din motive simbolice, de legitimitate de facto.
Rezultatul alegerilor nu este unul strâns, pe muchie de cuțit; se estimează chiar că rezultatele finale vor mări ecartul dintre cei doi competitori. Dar nici nu se poate vorbi despre un „val albastru”, așa cum indicau unele sondaje de opinie premergătoare votului. Merită remarcat că ambii candidați au fost votați masiv, depășind recordul stabilit de Președintele Obama în 2008 (69.498.516).
Participarea masivă amplifică legitimitatea celui ales, este un semn al vitalității vieții democratice; dar reprezintă și un indicator al atmosferei de polarizare în care s-au desfășurat aceste alegeri și întregul mandat al Președintelui în exercițiu (din motive care nu pot fi imputabile doar acestuia). Numărul de voturi obținut de Președintele în exercițiu Donald Trump nu este un fenomen oarecare, ceea ce i-a îndemnat pe specialiștii de la prestigiosul institut Brookings să titreze: „Câștigător sau pierzător, Președintele Trump a fost oglinda de care America a avut nevoie”.
Industria de fact-checking: cel mai nou jucător pe piața electorală
Întregul proces electoral (campanie electorală, vot propriu-zis, numărarea voturilor, anunțarea câștigătorului) a fost dominat de teme precum: dezinformarea (alternativ, „fake news”), posibila interferență/ influență din partea unor actori statali sau non-statali; moderarea conținutului de către platformele digitale (moderare etichetată uneori drept „cenzură” sau chiar „interferență”); rolul covârșitor al acelorași platforme digitale în modelarea conversației publice; preluarea funcției mass media de stabilire a agendei publice de către algoritmi, big data și motoare de căutare.
Alegerile prezidențiale din SUA 2020 au marcat suficiente premiere sau recorduri: numărul de voturi, inclusiv recordul de voturi anticipate sau din partea tinerilor, alegerea primei femei în funcția de Vice-Președinte.
Există și alte premiere, care vor capta, probabil, atenția specialiștilor: etichetarea postărilor Președintelui Trump de pe Twitter, Facebook sau YouTube cu avertismente de genul „conținut posibil înșelător”, „contestat”, „nevalidat încă”; întreruperea discursului aceluiași Președinte de către trei mari rețele de televiziune, ABC, CBS și NBC; blocarea, pe aceleași platforme digitale, a conținutului furnizat de către unele trusturi de presă (blocarea, îngreunarea distribuirii și, în acest fel, reducerea amplificării); blocarea accesului pe Facebook a unor pagini ale căror hashtag-uri puneau la îndoială corectitudinea votului sau a numărătorii.
În sfârșit, o premieră mai puțin discutată este inserția în competiția electorală și în spațiul public a unui nou jucător: organizațiile de fact-checking. Aceasta la un interval relativ scurt (din 2016 nu a trecut chiar așa de mult timp!) de când platformele digitale se inseraseră în același spațiu public, dobândind faima (bună sau rea, depinde cum și de unde privești) că ele fac jocurile electorale și chiar politice.
Lippmann 2.0: „Trăim și simțim în lumi diferite”
O acuzație constantă adusă platformelor digitale este că, by design, creează adevărate tabere digitale ermetice, intransigente și prea puțin predispuse schimbului; fenomene cunoscute sub denumiri precum filter bubbles, thought bubbles, eco-chambers. Încă de la începutul secolului trecut, Walter Lippmann, unul dintre cei mai citați și respectați autori din domeniul opiniei publice, făcea constatarea amară că, pe baza accesului diferit la informații diferite, pe baza stereotipurilor pe care le dobândim astfel, „trăim în aceeași lume, dar simțim în lumi diferite”. Se poate spune că acest trend – identificat de Lippmann în legătură cu presa scrisă – cunoaște, în epoca platformelor digitale, nu doar o amplificare, ci o mutație de fond: „trăim și simțim în lumi diferite, opuse, chiar ireconciliabile”.
Potrivit cercetărilor publicate până în acest moment, votul pare să fi fost puternic structurat în funcție de apartenența la aceste tabere ermetice, chiar intolerante, în legătură cu care s-a folosit chiar denumirea de triburi. Graficul pus la dispoziție de Statista este grăitor: pentru votanții lui Donald Trump, tema economică a contat în proporție de 82%, în timp ce, pentru votanții competitorului său, această problematică a contat doar în proporție de 17%. Invers, problema inegalității rasiale a fost prioritară pentru votanții pro-democrați – 91%, în timp ce această problematică a contat în cristalizarea votului doar pentru 8% dintre votanții pro-republicani. Găsiți o ilustrare mai convingătoare a dictonului actualizat al lui Lippmann decât acest grafic?
Intervențiile publice ale Președintelui ales Joe Biden (care pot fi consultate pe larg aici și aici) denotă conștientizarea riscului ca polarizarea („lumile diferite”) să se prelungească în actul guvernării propriu-zise: „acum, că s-a încheiat campania electorală, este timpul să lăsăm în urmă furia și cuvintele grele și să ne comportăm ca o națiune unită”; „trebuie sâ încetăm să ne tratăm oponenții politici ca dușmani”; „epoca întunecată a demonizării trebuie să se apropie de sfârșit”; „voi fi un Președinte care va unifica și nu va polariza”. Atenția special acordată acestui subiect atât în campania electorală („nu există râuri democrate și munți republicani”), cât și în primele intervenții ca Președinte ales are de-a face cu înțelegerea faptului că polarizarea are rădăcini structurale, legate de accentuarea inegalității socio-economice și de răspândirea platformelor digitale; constituie un gen de meta-amenințare, una care le potențează, le amplifică pe toate celelalte.
Într-un final, aș remarca faptul că se fac diverse comparații cu spațiul public românesc, cu momente electorale mai recente sau mai îndepărtate. Aș opina că aceste comparații sunt uneori stângace, alteori nepotrivite (fix pe invers), cu siguranță incomplete. Sper ca, odată făcute, să ducem eventuale comparații până la capăt și sper ca postura anti-polarizare și mesajele unificatoare ale Președintelui american ales să aibă reverberații în primul rând în spațiul public american, apoi în alte spații publice dominate de fenomene relativ asemănătoare.
Actualitate
Talon Synapse: Parteneriatul tehnologic care schimbă paradigma apărării între SUA și Emiratele Arabe Unite
Comandamentul Central al SUA a anunțat oficial lansarea unei forțe operative comune, o inițiativă strategică menită să accelereze integrarea inteligenței artificiale în arhitecturile militare ale Washingtonului și ale Abu Dhabi-ului. Proiectul, botezat „Task Force Talon Synapse”, marchează o premieră absolută în cooperarea bilaterală dedicată tehnologiilor emergente pe câmpul de luptă.
O forță de elită pentru un nou tip de război
Operațională în următoarele săptămâni, structura va fi găzduită în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi. Echipa va fi compusă dintr-un nucleu restrâns de aproximativ 20 de experți americani și emiratezi, specializați în domenii critice: inteligență artificială, analiză de date și securitate cibernetică. Obiectivul declarat este clar și ambițios: accelerarea dezvoltării aplicațiilor militare bazate pe AI, cu un accent deosebit pe sprijinul informațional, protecția infrastructurii vitale și monitorizarea constantă a peisajului de securitate regional.
Diplomația tehnologică și culisele puterii
Inițiativa reprezintă punctul culminant al dialogului purtat anul trecut între conducerea Comandamentului Central al SUA și o figură cheie a aparatului de securitate emiratez, șeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan. Recunoscut pentru rolul său central în serviciile de informații și pentru investițiile masive în tehnologie, șeicul Tahnoon aduce o greutate politică considerabilă acestui parteneriat. Colaborarea este descrisă de oficialii americani drept un „moment istoric”, confirmând statutul Emiratelor Arabe Unite ca unul dintre cei mai capabili parteneri regionali.
Provocări și semne de întrebare: cât de tangibil este succesul?
În pofida entuziasmului oficial, vocile din interiorul sferei de apărare avertizează asupra provocărilor logistice și strategice. Un fost oficial de rang înalt a pus sub semnul întrebării impactul real al unei echipe atât de mici, subliniind dificultățile inerente partajării informațiilor clasificate. „Este neclar care va fi beneficiul concret al acestui grup”, a remarcat acesta, ridicând dilema accesului la date sensibile: ce pot partaja americanii și, mai important, ce ar putea obține ei în schimb de la partenerii din Golf?
Mai mult, cooperarea tehnologică strânsă între SUA și EAU se desfășoară sub presiunea constantă a unor temeri de lungă durată. Oficiali americani de carieră și-au exprimat frecvent îngrijorarea cu privire la relațiile comerciale și diplomatice ale Emiratelor cu China, avertizând asupra riscurilor ca tehnologia americană avansată să ajungă, printr-o breșă de securitate, în mâini străine. Rămâne de văzut dacă „Talon Synapse” va reuși să navigheze aceste ape tulburi pentru a deveni un model de succes sau dacă va rămâne doar un exercițiu diplomatic pe hârtie.
Actualitate
Armata SUA pregătește specialiști care să adapteze roboții direct pe câmpul de luptă
În timp ce armata americană își reorganizează forțele pentru a putea desfășura rapid drone și alte sisteme fără pilot, școala de operații speciale pregătește o nouă categorie de specialiști: tehnicienii în robotică, încadrați în specialitatea militară 390A.
Prima promoție a absolvit recent cursul, iar cea de-a doua urmează să-și încheie pregătirea printr-un exercițiu de teren la Clarke Range, în Alabama. Scenariul, programat pentru prima săptămână din noiembrie, va pune la încercare capacitatea cursanților de a improviza și de a-și adapta echipamentele în condiții de luptă. Exercițiul se inspiră din lecțiile desprinse din conflictele din Ucraina, Caucaz și Orientul Mijlociu.
„Construim un soldat capabil să adapteze un sistem robotic la misiune, la adversar și la teren”, a declarat generalul-maior Jason Slider, comandantul Centrului și Școlii de Război Special John F. Kennedy al armatei SUA.
Adaptarea, miza exercițiului final
În timpul simulării, amenințările se vor schimba constant, obligând cursanții să-și revizuiască tacticile și să reprogrameze roboții pe loc. Războiul electronic le va bruia comenzile radio, le va bloca accesul la GPS și îi va deconecta de instrumentele de programare cu inteligență artificială disponibile prin cloud.
Cursanții vor trebui să se descurce cu tehnologia pe care o pot transporta și utiliza în teren, inclusiv în condiții dificile. „Când totul se întrerupe, trebuie să poată apela la instrumentele pe care le au la dispoziție și să folosească programele necesare pentru a face robotul să-și îndeplinească misiunea”, a explicat ofițerul tehnic-șef Michael Updike.
La exercițiul final al primei promoții, desfășurat la începutul acestui an, cursanții au echipat o dronă cu patru rotoare cu o cameră HD de 1.000 de dolari și au conectat-o la o rețea descentralizată de tip mesh. Astfel, datele au putut ocoli nodurile afectate de bruiaj.
Inovație fără sprijinul internetului
Pe fronturile din Ucraina, serviciile cloud, modelele lingvistice de mari dimensiuni și chiar navigația GPS sunt adesea perturbate. Chiar și atunci când comunicațiile funcționează, transmisiile radio pot dezvălui poziția militarilor și îi pot expune unor lovituri de precizie.
Din acest motiv, exercițiul final de la Clarke Range este conceput să reproducă presiunea unui câmp de luptă modern: cursanții trebuie să găsească soluții fără acces la internet și fără a se baza pe modele AI mari, conectate la rețea.
Organizatorii au construit intenționat scenarii în care lucrurile pot eșua. Scopul este ca participanții să fie nevoiți să încerce din nou, să-și regândească abordarea și să învețe să continue misiunea chiar și după un eșec.
Mai mult decât operatori sau programatori
Specialiștii 390A nu sunt doar operatori de drone, deși pot pilota astfel de sisteme. Nici nu sunt simpli programatori, chiar dacă pot scrie cod și pot folosi instrumente AI compacte, instalate pe laptopuri robuste, pentru a lucra în teren.
Rolul lor este de a integra sisteme: au cunoștințe aprofundate despre dronele armatei, roboții tereștri și rețelele care le conectează. Ei fac legătura între ofițerii care comandă forțele și militarii care operează sisteme specializate, adaptând echipamentele și modul în care acestea funcționează împreună la cerințele misiunii.
Experiența conflictelor recente arată că specializarea exclusivă în pilotarea dronelor nu este suficientă. Unitățile care nu-și pot adapta rapid tehnologia și tacticile riscă să piardă avantajul în fața unui adversar capabil să se schimbe și să răspundă.
Tehnologia nu înlocuiește rezistența soldatului
Adaptarea nu se limitează la echipamente. Ea presupune și schimbarea tacticilor, precum și capacitatea militarilor de a rezista și de a acționa în condiții grele.
Tehnologia poate ajuta soldatul să ajungă la obiectiv, însă succesul misiunii depinde în continuare de capacitatea acestuia de a opera în teren, de a se apropia de adversar și de a duce lupta până la capăt.
Actualitate
Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome
Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.
Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic
Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.
Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.
AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă
În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.
Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.
Investiții masive și provocări legislative
Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.
Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.
-
Exclusivacum 4 zileBatman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta
-
Exclusivacum 2 zileUrbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații




