Actualitate
Calendar religios, 30 octombrie | Agenţia AMOS News
Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.
Calendar ortodox: Sf. Mc. Zenovie, Ep., şi Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa
Calendar Catolic: Sf. Gerard de Potenza, ep.
În aceasta luna, în ziua a treizecea, Sfintii Mucenici si frati Zenovie episcopul cetatii Egheilor si sora lui Zenovia.
Acestia au fost în zilele împaratiei lui Diocletian, fii din parinti crestini. Deci Zenovie sporind în buna cinstire cea dupa Dumnezeu a fost pus episcop al cetatii egheilor, în care s-a si nascut si a fost îngropat, facând multe minuni cu numele lui Hristos. Si fiind prins a stat înaintea guvernatorului. Si acolo unde se afla el la întrebare, s-a dat singura pe sine si sora sa Zenovia. Deci i-au batut pe amândoi si i-au bagat într-o caldare plina cu smoala fierbând pe foc si fiind paziti cu harul lui Dumnezeu nevatamati, si-au primit sfârsitul prin sabie si asa au luat cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Melitina.
Tot în aceasta zi, Sfântul Marcian episcopul Siracuzei, ucenicul Sfântul Apostol Petru.
Acesta hirotonit fiind de Apostolul Petru a fost trimis la Siracusele Siciliei, unde, surpând cu rugaciunea sa capistile idolilor si tragând pe multi spre adevar si înfricosându-i cu semne si cu minuni, i-a facut fii luminii. Pentru care zavistuind iudeii si nesuferindu-i îndraznirea sa l-au omorât cu moarte grabnica. Si asa a luat fericitul cununa luptei cea nevestejita.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie si alti treisprezece.
Sfintii acestia au patimit pe vremea împaratului Deciu în Alexandria. Deci aducându-se de fata întâi Alexandru si neputând sta pe picioare, ca era bolnav de podagra, l-au pus calare pe camila împreuna cu Cronion, care era om al lui si i-au purtat pe ulite. Apoi spânzurându-i si batându-i, mai pe urma au turnat pe dânsii var nestins. Si asa fericitii prin chinul acesta si-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Iar lui Iulian si Macarie dupa multe chinuri li s-au taiat capetele. Asijderea si din cei treisprezece unii strujiti în multe feluri, altii arsi, altii omorâti de sabii si neparasindu-si credinta lor, luara cu toti cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, sfânta Mucenita Eutropia.
Aceasta a fost pârâta la guvernatorul Apelian, ca este crestina si ca umbla pe la temnita de cauta si miluieste pe cei închisi. Drept aceea întâi au spânzurat-o si au ars-o cu lumânari aprinse. Iar ea socotea vapaia focului ca apa si adeverea catre toti ca vedea un om înfricosator rourând-o si racorind-o, pe care om îl vedeau si slujitorii. Dupa aceea chinuind-o mai cumplit, asa întru acele chinuri si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, Sfântul Apostol Cleopa.
Tot în aceasta zi, Sfântul Preacuviosul Parintele nostru Iosif patriarhul Constantinopolului.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Asterie, Claudie, Neon si cu sora lor Neonila.
La întâiul consulat al lui Diocletian domnind în Cilicia, Lisie, erau acesti sfinti crestini si frati buni, locuind împreuna si având avere destula. Deci murind mama lor, aveau mama vitrega. Dupa aceea murind si tatal lor si silindu-se mastera sa le opreasca averea de la pa-rinti, i-a pârât la guvernator ca sunt crestini si daca au stat tinerii înaintea guvernatorului la întrebare au raspuns: „Noi de nici un lucru, o, guvernatorule, nu bagam seama, ci pentru credinta noastra vom rabda ori ce rau ne va veni asupra. Iar ceea ce în locul maicii noastre nu bine s-a ales, ne-a pârât la tine, nu îndreptând legea voastra, ci silind ca sa ne opreasca parinteasca mostenire, multa fiind”. Acestea auzindu-le guvernatorul, i s-a parut si aceasta a fi dupa gândul lui pentru a lui îndreptare si îndata au întins la pamânt pe Claudie de patru parti si porunci sa-l bata cu toiege pe spate. Dupa aceea spânzurându-l cu degetele mâinilor, l-au ars la picioare cu jeratec si i-au zgâriat coastele cu bolduri, si iarasi frecându-l peste rani cu hârburi, l-au ars cu papura. Iar sfântul auzind totdeauna zicându-i, fa jertfa zeilor si ai sa te izbavesti, a raspuns: „Am zis odata ca pentru credinta lui Hristos Domnul meu, nici de moarte nu bag seama, ci fa ce-ti este voia. Si pogorându-l de pe lemn l-au bagat în temnita si l-au adus înaintea judecatii pe Asterie, catre care a zis Lisie: „Cum îti este numele?” Si tacând sfântul, nevrând sa raspunda, a poruncit de i-au zdrobit dintii si auzind sfântul pe crainic zicând: „Jertfeste zeilor”, acesta a raspuns: „Ceea ce vrei sa faci, guvernatorule, fa; ca eu nu ma voi lepada niciodata de Dumnezeul meu”.
Atunci spânzurându-l l-au strujit si asternându-i jaratic din jos i-au ars picioarele. Dupa aceea batându-l cu toiege, l-au bagat în temnita. Si au adus pe Neon, care întrebat fiind si el, cum îti este numele, a zis: „De vei vrea sa afli numele meu guvernatorule, Neon ma cheama. Iar mai mult decât aceasta de la mine nu nadajdui a sti; ca fiind eu frate cu cei ce înaintea mea au fost pedepsiti, nu pot sa ma despart de dânsii, ci iata înaintea ta sunt pentru marturisirea Hristosului meu si nu zabovi a face ceea ce vrei sa faci”. Atunci întinzându-l si pe el, l-au batut rau, asternând si sub picioarele lui foc si batându-l multe ceasuri, l-au bagat în temnita si a doua zi, sezând Lisie pe scaun la judecata, au adus înainte pe Sf. Claudie si i-au zis: „Spune-ne de te-ai dojenit însuti pe tine si ti-ai schimbat gândul si ai gând mai bun”. Sfântul a zis: „Înca mai îndraznet îti stau înainte astazi decât ieri, facându-ma mai ager pentru chinurile tale si mai îndraznet”.
Deci îndata legându-l vârtos, l-au ridicat de degetele mâinilor si ale picioarelor si aducând cleste si croiale de descheieturi, i-au desfacut mâinile si picioarele de la încheieturi. Si dupa multa vreme de sedere spânzurat, pogorându-l mai mult mort, l-au bagat în temnita. Dupa aceea uitându-se Lisie si la Sfântul Asterie cel ce fusese adus înainte, i-a zis: „Dar tu ce zici? Te-ai gândit sa jertfesti zeilor si sa scapi de acum înainte de chinuri?” Iar sfântul a zis: „Celui ce cunoaste pe adevaratul Dumnezeu si-si pune toata nadejdea în El, nu-i este grija de moarte, macar de ar cadea în mii de rele”. Atunci a zis Lisie: „Spânzurati-l si-i strujiti coastele si sa i se taie degetele mâinilor si ale picioarelor si sa-i frigeti coapsele cu frigari arse în foc”. Si facându-se acestea, sfântul de dureri mari si iuti ce simtea a strigat: „Vada Dumnezeu acestea ce faci tu robului Lui, necuratule, si sa-ti faca dreapta izbândire”. Deci Lisie a poruncit sa bage pe acesta în temnita si sa aduca pe celalalt la întrebare, si stând Sfântul Neon de fata, tot acelasi era ca si întâi cu îndrazneala si întinzându-l iarasi la pamânt l-au batut cu vine de bou si înnoindu-i ranile cele de mai înainte, l-au facut peste tot trupul rani si l-au bagat în temnita. Atunci a poruncit guvernatorul de au adus si pe Neonila sora sfintilor si aflând-o si pe ea mai tare decât piatra în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o peste obraz si au legat-o de picioare si au batut-o pe talpi cu bice. Apoi au spânzurat-o de degetele mâinilor. De aceea au ras-o pe cap si întinzând-o pe patru parti, au torturat-o pe trup cu curele crude. Dupa aceea au întins-o la pamânt cu fata în sus si au umplut un vas cu jaratic si l-au pus pe pântecele sfintei sfârâind si astfel au scos-o din viata aceasta. Apoi bagând cinstitul ei trup într-un sac, l-au aruncat în mijlocul marii. Iar pe Sfintii Mucenici Claudie, Asterie si Neon, taindu-le slujitorii capetele afara din cetate, i-au aruncat sa-i manânce fiarele si pasarile. Si asa s-au sfârsit sfintii si bunii mucenici si frati biruitori ai lui Hristos si au luat cununa biruintei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei 70, Tertie, Marcu, Iust, care se cheama si Isus, si Artema.
Acesti Sfinti Apostoli sunt din cei sapte-zeci, luminati fiind în credinta cea catre Dumnezeu. Deci Tertie a fost al doilea episcop de Iconiu dupa Sosipatru si a împlinit propovaduirea acestuia si a înnoit pe toti cei ramasi cu sfântul botez, adica cei ce ramasesera de la Sosipatru, facându-se facator de minuni, a scris si Epistola Sfântului Pavel catre Romani. Iar Marcu nepotul de frate al Varnavei de care pomeneste Apostolul Pavel în epistola si acesta a fost hirotonit episcop al Apoloniadei risipind cu propovaduirea adevarului închinarea la idoli. Iar Iust caruia si Isus îi zic, a fost episcop în Elevterupolis, atragând pe toti la cunostinta adevarului cu cuvântul învataturii sale. Iar Artema a fost episcop în Listra, împrastiind toate vicleniile demonilor, ca un slujitor desavârsit al lui Hristos. Deci asa nevoindu-se acesti patru apostoli pentru dreapta credinta si ca-zând întru mari si grele bântuieli cu pace si-au dat sufletele catre Domnul.
Tot în aceasta zi, Sfintii 9 Mucenici, care prin foc s-au savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Manuel, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Dometie, care de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, un calau oarecare cunoscând pe Hristos, si în închisoare întunecata fiind bagat s-a savârsit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
Actualitate
Montaj uși Prahova și Ploiești: prețuri 2026 pentru alegerea unei oferte de calitate
În Ploiești, în 2026, montajul unei uși de interior costă de la 300 lei, iar o ușă de interior complet montată, cu toc reglabil și mâner standard, pornește de la 1.600 lei. O ușă se montează în câteva ore, iar garanția poate ajunge la 5 ani dacă lucrarea o face un montator autorizat de producător. Datele de mai jos aparțin Ferusa, firmă din Ploiești, montator autorizat PORTA Doors, cu peste 20 de ani de experiență în uși și ferestre.
Montajul înseamnă fixarea tocului în golul din perete, montarea foii de ușă și reglarea ei până se închide corect. Prețul final depinde de tipul ușii, de model și de dimensiuni, de aceea merită cerută o ofertă fermă înainte de comandă.
Cât costă ușile și montajul ușilor de interior și exterior în Ploiești? Prețuri pe tip de ușă
Tarifele de montaj pornesc de la valorile din tabel și se confirmă la măsurători. Pentru ușile de exterior nu există un tarif fix, iar prețul lucrării se stabilește în ofertă, după măsurători.
| Ce se montează | Tarif de pornire |
|---|---|
| Ușă de interior | 300 lei |
| Ușă glisantă | 400 lei |
| Ușă metalică de intrare în apartament | 500 lei |
Prețul unei uși de interior complet montate se compune din foaia de ușă, tocul reglabil, mânerul standard și montaj. Ușa împreună cu tocul pornește de la 1.198 lei, iar totalul, cu mâner și montaj, de la 1.600 lei.
Valorile „de la” se calculează pentru cel mai accesibil model și finisaj, în dimensiuni standard, cu tocul pentru un perete de 75-95 mm. Un perete mai gros sau dimensiunile atipice urcă prețul.
Transportul în Ploiești și în localitățile apropiate este gratuit la ușile cumpărate cu montaj.
Ce gamă de modele de uși Porta Doors există și ce tipuri de uși se montează?
Pentru interior, catalogul Ferusa cuprinde 51 de colecții, în finisaje sintetice, CPL, vopsite sau din furnir natural, cu miez ales după nivelul de izolare fonică dorit. Cele mai bogate în modele sunt PORTA VERTE HOME, PORTA CONCEPT, PORTA GLASS, PORTA VERTE PREMIUM și PORTA LINE.
Pe lângă ușile de interior, se montează uși glisante și pliabile, cu sistem ascuns în perete sau montat pe perete, uși metalice pentru intrarea în apartament și uși de exterior din oțel.
Golurile atipice și culorile din afara gamei standard se pot comanda cu un cost suplimentar și cu termene mai lungi. Detaliile se stabilesc la măsurători.
Cât durează lucrarea de montaj într-un apartament și cât se așteaptă până la programare?
Pentru o ușă, lucrarea ia câteva ore. Într-un apartament cu cinci uși, montajul se întinde pe una sau două zile, iar termenul exact se fixează la măsurători, după ce se văd condițiile din teren.
Așteptarea până la montajul efectiv depinde de model. Ușile marcate „În stoc” sunt deja fabricate, iar programarea se face de obicei în 1-2 săptămâni. Ușile făcute la comandă ajung în 6-8 săptămâni. Disponibilitatea se confirmă în ofertă.
Ce servicii includ echipele de montatori și ce se întâmplă cu ușa veche?
Echipa de montatori instalează ușa și tocul, iar în varianta ușii complet montate intră și mânerul standard și transportul. Lucrarea presupune tăiere, fixare și reglaj, cu atenție la pereți și la finisajele din jur.
Demontarea ușii vechi nu intră în tarifele de pornire și se stabilește separat. Pe durata lucrării, pardoseala și mobilierul din zonă se acoperă cu folie, iar molozul se strânge la finalul fiecărei zile. La predare, încăperea rămâne curată și poate fi folosită imediat.
Cum se iau măsurătorile și cum se alege ușa potrivită pentru perete?
Măsurătorile se fac la domiciliul clientului și sunt gratuite. Montatorii iau dimensiunile reale ale golului din zid, verifică spațiul și stabilesc împreună cu clientul modelul și bugetul. Tot atunci se vede ce ușă se potrivește golului și grosimii peretelui, iar tocul reglabil se alege pe grosimea reală a peretelui, nu pe una presupusă.
Pe baza datelor se întocmește oferta fermă, cu preț fix și cu montajul inclus, fără costuri adăugate pe parcurs.
Cum se cere o ofertă pentru montaj?
Primul pas poate fi un mesaj pe WhatsApp sau un telefon, cu câteva fotografii ale golului și dimensiuni aproximative. Pe baza lor se poate da un interval de preț orientativ, ca clientul să știe de la început la ce buget să se aștepte. Urmează măsurătoarea la fața locului, apoi oferta fermă. Cine preferă, poate trece direct pe la showroom.
Unde se face montajul: în Ploiești sau și în Prahova?
Echipa lucrează în Ploiești și în localitățile apropiate: Blejoi, Bucov, Băicoi, Boldești-Scăeni și Plopeni. Pentru restul județului Prahova sau pentru județele vecine, disponibilitatea se verifică de la caz la caz.
Ce garanție au ușile Porta și de ce contează cine face montajul?
Ușilede interior au garanție standard de 3 ani (36 de luni). Dacă montajul este făcut de un montator autorizat, cum este Ferusa, garanția se extinde la 5 ani, deci cei doi ani în plus depind de cine instalează ușa. Ușile de exterior au garanție standard de 2 ani, care poate ajunge până la 5 ani prin montaj autorizat. Ferusa figurează în rețeaua oficială PORTA Doors, la categoria montatori autorizați.
Concluzie: top 4 factori care influențează prețul montajului
Costul final al unei uși montate se poate estima din patru factori:
- Tipul ușii: interior, glisantă sau metalică de intrare, fiecare cu tarif de pornire propriu.
- Modelul și finisajul ales, adică colecția.
- Dimensiunile și grosimea peretelui: golurile atipice și pereții peste 75-95 mm cresc prețul.
- Demontarea ușii vechi, care se stabilește separat.
Termenul de livrare depinde: ușile din stoc se montează în 1-2 săptămâni, cele la comandă în 6-8. Măsurătorile gratuite lămuresc restul, iar oferta fermă vine cu preț fix.
Unde se pot vedea și alege ușile în Ploiești: showroom Ferusa
Ușile Porta pot fi văzute pe viu în showroomul din Strada Andrei Mureșanu 51, în mai multe finisaje, printre care furnir natural, stejar și alb lăcuit. Modelele se deschid, se compară și se aleg la fața locului, iar comanda și montajul rămân în grija echipei.
Ferusa
Adresă: Strada Andrei Mureșanu 51, 100379 Ploiești
Telefon: 0751 230 009
Web: ferusa-ploiesti.ro
Program: Luni-Vineri 08:00-17:00, Sâmbătă 10:00-14:00, Duminică închis
Actualizat: octombrie 2026
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum o ziCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații




