Connect with us

Administratie

Evanghelia după CTP poate clătina totul/Știți ce risca Isus?

Publicat

pe

Știți ce risca Isus?

Așa l-a întrebat CTP pe un realizator de la Digi24. Era vorba despre moaștele Sfîntului Dimitrie, despre discriminarea pelerinilor prin măsurile de distanțare și de izolare, iar CTP era curios să știe ce ar fi făcut Mîntuitorul: i-ar fi lăsat pe oameni să sărute racla la grămadă sau i-ar fi triat cu buletinul, așa cum au anunțat Guvernul și Biserica?

CTP știa răspunsul, asta s-a văzut clar în zîmbetul șiret, care i-a încolăcit, o secundă, chipul de yoghin scheletic, dar nu l-a dezvăluit publicului de-a dreptul. A preferat să dezvăluie adevărul treptat, picurîndu-l din pildele sfinte, ca un Socrate iluminat de evanghelii.

Iisus mergea prin holde cu apostolii după el, a povestit CTP, iar cînd apostolilor li s-a făcut foame, Iisus le-a dat voie să rupă boabele și să se hrănească, încălcînd rînduiala Sabatului evreiesc. Altădată, zice CTP, buchisind tot în evanghelia lui Marcu, Iisus a vindecat un om beteag chiar dacă fariseii șușoteau că se pune contra vrerii Domnului, care nu îngăduia nicio lucrare de Sabat. Iisus a trecut însă peste interdicții, fiindcă, „Sîmbăta este făcută pentru om, iară nu omul pentru Sîmbătă“.

Realizatorul Digi24, unul dintre băieții ăia doi de la Gândul care par să păstreze mereu o mînă în pantaloni, și-a umezit ochii ca un ucenic copleșit de admirație, căci CTP începea să iradieze sfințenie, iar un nimb de plasmă stelară i se ivise deasupra creștetului, trimis de arhanghelii Asimov și Artur C. Clarke.

Mîntuitorul, a explicat CTP, a ales să vindece omul, să-l hrănească și să-l salveze, asumîndu-și un teribil risc. „Știți ce risca Iisus?“, l-a întrebat el pe ucenicul din studio, străfulgerîndu-l cu privirea. Dar ucenicul nu știa, așa că răspunsul a venit tot din cărțile sfinte, de astă dată din Vechiul Testament, unde bunul Dumnezeu îi pune în vedere lui Moise că cel care nu va ține ziua Sabatului sfîntă și o va întina lucrînd trebuie omorît.

„Deci asta risca Iisus, risca să fie omorît pe loc, cu pietre“, a punctat CTP finalul grandios al demonstrației sale.

Dar Iisus tocmai de-aia venise pe pămînt, ca să fie omorît. Ca prin moartea sa să pună în mișcare Învierea, singura dovadă a dumnezeirii lui, singura cale prin care predicile și minunile de pînă atunci se încărcau de adevăr. Iisus nu risca nimic. Dimpotrivă, dacă-l omorau cu pietre fariseii se grăbea salvarea omului, începea opera de mîntuire mai devreme. Iisus i-a zgîndărit pe toți – pe preoți, pe romani, pe însuși Dumnezeu – fiindcă era în căutarea unei ocazii, dar fariseii au ratat-o, lăsîndu-l în viață și amînînd moartea care trebuia să declanșeze adevărata credință. Păcătoșii au fost nevoiți să-și lase izbăvirea pe altă dată și să mai aștepte o vreme, pînă cînd a intrat în scenă Iuda și l-a predat pe Mîntuitor romanilor.

Iuda, de fapt, e eroul creștinismului. Fără el, bizuindu-se doar pe codelile fariseilor, Iisus ar fi rămas în viață, poate, pînă la adînci bătrîneți, cînd martiriul și moartea nu mai au aceeași trecere. Iuda, spre deosebire de Iisus, s-a sacrificat fără asigurare post-mortem, fără să știe că există veșnicie. A ales moartea definitivă, a dat tot ce a avut doar ca să-l pună pe Mîntuitor la treabă și să dea predicilor lui șansa de a se confrunta cu adevărul.

Prin urmare, Iisus n-a riscat nimic. Dar, de acum încolo, nu se știe. Evanghelia după CTP poate clătina totul. (Doru Buşcu – catavencii.ro).

 

Administratie

Sinaia a găzduit competiția regională pentru depistarea pierderilor de apă

Publicat

pe

De

Opt echipe au testat în teren tehnologii și metode de lucru

Concursul Regional de Detectare a Pierderilor de Apă s-a încheiat la Sinaia, după mai multe zile de probe în teren, demonstrații tehnologice și schimb de experiență între specialiștii din sectorul apei. Evenimentul a fost organizat de HIDRO PRAHOVA, care a prezentat competiția drept o acțiune concretă pentru îmbunătățirea identificării pierderilor din rețele.

Potrivit companiei, reducerea pierderilor presupune mai mult decât intervenția după producerea unei avarii. Monitorizarea rețelelor, depistarea rapidă a scurgerilor ascunse, folosirea tehnologiilor disponibile și dezvoltarea competențelor specialiștilor sunt măsuri esențiale pentru atingerea acestui obiectiv.

Compania de Apă Buzău, câștigătoarea ediției

La finalul competiției, primul loc a revenit Companiei de Apă Buzău. Compania de Apă Oltenia S.A. s-a clasat pe locul al doilea, iar RAJA S.A. a ocupat poziția a treia.

Organizatorii au subliniat că valoarea ediției nu s-a limitat la clasament: cele opt echipe participante au pus în practică metode și tehnologii diferite, iar experiența acumulată poate contribui la eficientizarea detectării pierderilor de apă.

Sprijin din partea autorităților și a sponsorilor

La festivitatea de premiere au participat Virgiliu Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, și Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia. Reprezentanții HIDRO PRAHOVA le-au mulțumit pentru sprijinul acordat organizării și desfășurării concursului.

Compania a transmis, de asemenea, mulțumiri echipelor participante și sponsorilor Klarwin România și AMP Grup, al căror sprijin a contribuit la organizarea evenimentului.

„Competiția se încheie, dar experiența câștigată merge mai departe, în teren”, a transmis HIDRO PRAHOVA.

Citeste in continuare

Administratie

Prahova caută soluții pentru reducerea pierderilor de apă din rețea

Publicat

pe

De

Competiția de la Sinaia, un test pentru tehnologie și expertiză

Reducerea pierderilor de apă din rețelele județului Prahova trebuie să devină o prioritate, susține președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu. Acesta a participat, la Sinaia, la Concursul Regional de Detecție a Pierderilor de Apă, organizat de HIDRO PRAHOVA.

Opt echipe din țară și-au demonstrat metodele de lucru și echipamentele folosite pentru identificarea pierderilor ascunse din rețele. Potrivit lui Nanu, experiența specialiștilor și soluțiile tehnice testate pot contribui la îmbunătățirea activității din teren.

„Rezultatele trebuie să se vadă în teren”

Președintele CJ Prahova a atras atenția că HIDRO PRAHOVA înregistrează încă pierderi importante, iar diminuarea acestora presupune măsurători precise, intervenții rapide, tehnologie adecvată și personal bine pregătit.

Virgil Nanu și-a exprimat dorința ca metodele care au dat rezultate la Sinaia să fie aplicate și în rețelele din județ, astfel încât experiența acumulată la concurs să depășească cadrul competiției.

Compania de Apă Buzău, pe primul loc

Compania de Apă Buzău a obținut locul I, urmată de Compania de Apă Oltenia, pe locul al doilea, și RAJA, pe locul al treilea. Nanu a felicitat echipele clasate pe podium, precum și toți participanții.

„Într-un domeniu în care fiecare metru cub de apă pierdut contează, cea mai importantă performanță va fi cea pe care o vom vedea în rețea”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova, potrivit declarației sale.

Citeste in continuare

Administratie

Aproape 170 de milioane de euro, disponibile pentru dezvoltarea fermelor tinerilor

Publicat

pe

De

Fermierii eligibili vor putea solicita finanțare prin intervenția DR-12 pentru investiții destinate consolidării exploatațiilor agricole. Sesiunea de depunere a cererilor online este programată între 6 octombrie 2026, ora 09:00, și 2 decembrie 2026, ora 16:00, potrivit informațiilor publicate de AFIR.

Măsura face parte din Planul Strategic PAC 2023–2027 și se adresează tinerilor fermieri instalați, precum și fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani.

Buget împărțit între zootehnie și sectorul vegetal

Alocarea totală a sesiunii este de 169.589.647 de euro, repartizată în mod egal între două categorii:

  • 84.794.823,5 euro pentru sectorul zootehnic;
  • 84.794.823,5 euro pentru celelalte sectoare, inclusiv cel vegetal.

Sprijinul poate ajunge la 200.000 de euro pentru fiecare proiect. Intensitatea finanțării este de cel mult 80% din cheltuielile eligibile pentru tinerii fermieri de până la 40 de ani și de maximum 65% pentru celelalte categorii de beneficiari eligibili.

Ce investiții pot fi finanțate

Prin DR-12 pot fi susținute proiecte pentru modernizarea exploatațiilor, depozitarea și condiționarea produselor agricole, înființarea sau modernizarea fermelor pomicole și procesarea produselor la nivelul fermei. Sunt eligibile, între altele, și achizițiile de utilaje și echipamente agricole performante.

Punctajul minim crește pe parcursul sesiunii

AFIR a stabilit două praguri de calitate pentru evaluarea proiectelor:

  • 80 de puncte pentru cererile depuse între 6 octombrie și 5 noiembrie 2026;
  • 45 de puncte pentru cererile depuse între 6 noiembrie și 2 decembrie 2026.

Cererile se transmit exclusiv online, prin sistemul informatic al AFIR. Ghidul solicitantului și detaliile privind eligibilitatea și investițiile finanțabile sunt disponibile pe pagina agenției, în secțiunea Finanțare → Exploatații agricole → DR-12.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv19 ore ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv19 ore ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusivo zi ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv2 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv2 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv2 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv3 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv3 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv4 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Exclusiv4 zile ago

Reforma cu ochii închiși: cum vrea Justiția să taie din șefi, dar fără să înțeleagă sistemul. FSANP trage frâna de mână

Șefii de birou, șefii de tură, șefii de secție: vinovați de serviciu la București, indispensabili în penitenciare Funcțiile de șef...

Exclusiv4 zile ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti: Alexandri Nicolae, alias „Nae Comisionaru’”, „autobuzul sabotor” – Traseul 39, motoare turate în gol și POS-uri moarte la TCE Ploiești!

Transport „modern” la Ploiești: cardul nu plătește, dar pierderile curg La TCE Ploiești, povestea POS-urilor și a compostoarelor nefuncționale nu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv