Connect with us

Actualitate

Director de penitenciar din România, fotografiat în concediu cu un interlop arestat pentru trafic de minori! Imaginile care demască legăturile / La solicitarea GÂNDUL.RO, conducerea închisorii a deschis o ”anchetă”, dar… (FOTO & DETALII EXCLUSIVE)

Publicat

pe

În mai puțin de o lună, la Penitenciarul Giurgiu au murit trei deținuți. Cercetările sunt ”în curs de desfășurare”, așa cum susțin oficialii centrului de detenție, numai că acum apare o altă informație care zguduie din temelii penitenciarul. De data aceasta, elementele sunt de cu totul altă natură, iar rolul personajului principal este ”jucat” de unul dintre directorii adjuncți ai închisorii, Alina Ionela-Gheorghișor.

În trecut, GÂNDUL.RO a solicitat ministrului Justiției să demareze, de urgență, o anchetă la Penitenciarul Giurgiu, informațiile obținute ÎN EXCLUSIVITATE oferind o imagine de adevărat loc al ”pierzaniei definitive”.

Sursele noastre au dezvăluit că deținuții consumă droguri ”la discreție”, trei dintre ei fiind descoperiți fără semne vitale, iar primele indicii arată că ar fi vorba despre supradoze administrate acestora. -La vremea respectivă, sursele GÂNDUL.RO au dezvăluit, în exclusivitate, că a fost identificat chiar și furnizorul drogurilor, Giani al lui Șobolanca. Doi dintre adjuncții directorului penitenciarului – comisar șef de poliție penitenciară Marius Lucian Fulga – au fost demiși.

Cum se face educație și asistență psihosocială în concediu

Conducerea Penitenciarului Giurgiu, în urma întrebărilor GÂNDUL.RO, a răspuns că aceste destituiri nu au legătură cu ancheta referitoare la decesul celor trei deținuți, iar în ceea ce privește traficul și consumul de droguri din interiorul penitenciarului nu au fost oferite informații, ancheta nefiind încheiată.

”Dezbaterea publică a aspectelor sesizate are potențialul de a periclita eventuale verificări ale organelor judiciare abilitate”

Conducerea Penitenciarului Giurgiu

GÂNDUL.RO a intrat însă în posesia unor alte informații și imagini-bombă, ÎN EXCLUSIVITATE. Potrivit surselor noastre, comisarul de poliție penitenciară Alina Ionela-Gheorghișor, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială, pare a avea în anturajul său membri ai unei rețele infracționale.

Alte semne de întrebare la Penitenciarul Giurgiu

Alina Ionela-Gheorghișor, împreună cu familia, a făcut mai multe concedii alături de un interlop, Florin Marian Ștefan, care se află, acum, arestat în Penitenciarul Rahova pentru trafic de persoane, sclavie și prostituție. Mai mult, din grupul lor de prieteni face parte și cumnatul lui Florin Marian Ștefan, care este șef Serviciu Asistență Psihosocială la același penitenciar, respectiv la Giurgiu. Cu alte cuvinte, cumnat cu interlopul și subordonat Alinei Gheorghișor. În acest sens, reporterii noștri prezintă și IMAGINI EXCLUSIVE. Ce este foarte interesant,  afirmă sursele GÂNDUL.RO, această ”prietenie” cel puțin suspectă se menține și în prezent.

La solicitarea redacției, conducerea Penitenciarului Giurgiu a transmis un răspuns din care reiese că – la nivelul penitenciarului – a fost declanșată o anchetă internă referitoare la situația semnalată.

”Au fost dispuse verificări, la nivelul unității, la acest moment, în baza declarației persoanei indicate, nefiind identificate încălcări ale codului deontologic. Administrația locului de deținere se asigură ca personalul din subordine să respecte prevederile legale, iar atunci când sunt constatate încălcări se dispun măsurile legale care se impun”, precizează comisarul șef de poliție penitenciară Marius Lucian Fulga, directorul Penitenciarului Giurgiu.

Directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu a punctat la capitolul… socializare

E drept că ORDINUL  Nr. 2724/C/2018 din 10 iulie 2018 – pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor – precizează că directorul adjunct ”reintegrare socială” are atribuții specifice (articolul 10).

  • a) organizează, coordonează şi răspunde de activitatea sectorului reintegrare socială, asigurând planificarea, organizarea, coordonarea, controlul şi evaluarea demersurilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială desfăşurate la nivelul unităţii;
  • b) întocmeşte obiectivele individuale anuale şi fişele posturilor pentru personalul din subordine, în concordanţă cu metodologiile specifice
  • n) realizează evaluarea anuală a nevoilor persoanelor private de libertate în domeniile educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială, în scopul fundamentării iniţierii demersurilor specifice desfăşurate la nivelul unităţii;
  • p) se informează constant, în cadrul programului de audienţe stabilit, cu privire la problemele persoanelor private de libertate în scopul cunoaşterii şi soluţionării acestora;
  • y) participă la realizarea unor studii şi cercetări privind fenomenul criminalităţii şi evoluţia sistemului penitenciar
Alina Ionela-Gheorghișor, Director Adjunct Educație și Asistență Psihosocială Penitenciar Giurgiu, relaxare alături de interlopul Ștefan Florin Marian

Dar aceste atribuții se referă la persoanele aflate în penitenciar, scopul tuturor măsurilor fiind reintegrarea socială a acestora. Iată că directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu, Alina Ionela-Gheorghișor, a ajuns la concluzia că interacțiunea cu persoane acuzate/condamnate pentru trafic de minori poate fi considerată educație și asistență psihosocială și pe perioada… vacanțelor.

Și, dacă ținem cont de faptul că această interacțiune a avut loc înainte ca interlopul să fie reținut de DIICOT, se poate afirma că Alina Ionela-Gheorghișor… nu a reușit să-și ”atingă obiectivele profesionale”, dar a punctat la capitolul socializare alături de traficanți de minori.

Alina Ionela-Gheorghișor, Director Adjunct Educație și Asistență Psihosocială Penitenciar Giurgiu a punctat la capitolul… socializare

Cine este interlopul care și-a făcut concediul alături de directorul adjunct al Penitenciarului Giurgiu

Sursele GÂNDUL.RO au dezvăluit, în exclusivitate, că Alina Ionela-Gheorghișor, comisar de poliție penitenciară și director adjunct la Penitenciarul Giurgiu, s-a relaxat – nu cu foarte mult timp în urmă – alături de ”celebrul” Ștefan Florin Marian. Acesta a fost reținut anul trecut – în urma unei anchete DIICOT -, pe data de 19 septembrie, pentru… trafic de minori.

”La data de 19.09.2019 procurorii DIICOT-B.T.Giurgiu au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Ş. F. M. (n.red. – Ștefan Florin Marian), Ș. P., Ș. A.-D., Ș. M. A. (n.red. – Ștefan Marian Alexandru), M. M. D. şi T. A. I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. La data de 12.09.2019, organele de urmărire penală au fost sesizate de către o persoană cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, elevă în clasa a 9 la un liceu din municipiul din Giurgiu, ar putea fi victima infracțiunii de trafic de minori, în sensul că ar putea fi exploatată sexual prin practicarea prostituției, în scopul obținerii unor foloase materiale, de către membrii unei familii din municipiul Giurgiu”, au transmis procurorii DIICOT printr-un comunicat.

Alina Ionela-Gheorghișor, directoare adjunctă Penitenciar Giurgiu, ”legături periculoase”

În data de 18.09.2019 a fost identificată o a doua parte vătămată minoră,în vârstă de 16 ani, din declaraţia căreia a rezultat faptul că a fost racolată, cazată şi obligată la practicarea prostituţiei de către membrii grupului precum şi faptul că la locuinţa acestora se mai află în prezent un număr de 3 minore. La data de 18.09.2019 procurorii DIICOT-B.T.Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Giurgiu şi Bacău, în urma descinderilor fiind găsite 4 minore care se aflau în locaţiile respective.

Extras din comunicatul DIICOT

Florin Marian Ștefan se află în arest preventiv

Pe data de 20 februarie a acestui an, procurorii DIICOT – biroul teritorial Giurgiu – au trimis în judecată mai multe persoane, toate fiind acuzate de o infracțiune gravă – constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori, în formă continuată.

”… constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. (…) din 09.10.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpaţii Ștefan Florin Marian, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori, în formă continuată (5 acte materiale – persoane vătămate minore D. D.I, C. A.R, S.Ş.A, F.I. şi L. A. M.) și Ștefan Marian Alexandru, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori, în formă continuată”

Alături de ”partenerii de concediu” ai Alinei Ionela-Gheorghișor, comisar de poliție penitenciară și director adjunct la Penitenciarul Giurgiu, au mai fost trimise în judecată alte 5 persoane, toate fiind acuzate de aceeași infracțiune.

”Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Ștefan Florin Marian, Tudorachi Adrian Ionuț zis Adicu, Ștefan Marian Alexandru, Ștefan Petronela zisă Mama; Musi Mihai Dănuţ zis Lis, Ștefan Andreea Diana zisă Soli şi Paţa Ionela Sorana. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 20.02.2020. Încheiere finală camera preliminară – 20.02.2020”

Pe data de 8 septembrie a acestui an, judecătorii de la Tribunalul Giurgiu au analizat cererile formulate de incupații Ştefan Florin Marian, Ştefan Marian Alexandru & ceilalți implicați în rețeaua care se ocupa cu traficul de minori.

Cu toții au dorit ca măsura arestului preventiv să fie înlocuită cu aceea a ”arestului la domiciliu”. În ceea ce îi privește pe ”prietenii de relaxare” ai directorului adjunct de la Penitenciarul Giurgiu, judecătorii au fost tranșanți, având în vedere că aceștia prezintă un grad mare de pericol public.

”Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Ştefan Florin Marian, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Ştefan Marian Alexandru, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 362 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 alin. 2, 3, 4 Cod procedură penală, Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpaţii Ştefan Florin Marian şi Ştefan Marian Alexandru, şi menţine măsura arestului preventiv faţă de cei doi inculpaţi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2020, ora 14,46”, au hotărât judecătorii.

Actualitate

Blindate de top pentru Europa: Gigantul BAE Systems accelerează producția CV90, în ciuda retragerii Estoniei

Publicat

pe

De

Negocierile la nivel înalt pentru dotarea armatelor europene cu vehicule de luptă pentru infanterie intră într-o fază decisivă. În timp ce cinci națiuni europene își unifică forțele pentru o achiziție comună de blindate CV90, producătorul suedez BAE Systems Hägglunds își recalibrează strategia după ce Estonia a anunțat oficial că părăsește programul. Conducerea companiei dă însă asigurări că planurile de producție rămân pe o traiectorie ascendentă, impactul retragerii fiind considerat „marginal”.

Efect de bumerang: Retragerea Tallinnului accelerează livrările pentru ceilalți aliați

Decizia Estoniei de a prioritiza sistemele de apărare aeriană în detrimentul noilor blindate nu a provocat panică la sediul central din Örnsköldsvik. Din contră, oficialii BAE Systems susțin că acest pas înapoi va permite celorlalți clienți — Finlanda, Suedia, Norvegia, Lituania și Olanda — să primească vehiculele mai devreme decât era prevăzut. Deși Tallinnul va continua să își modernizeze flota actuală de 50 de unități, ieșirea din consorțiul de achiziție ar putea pune presiune pe prețul per unitate pentru restul partenerilor, negocierile urmând să fie finalizate până în toamna acestui an.

Investiții masive pentru o cadență de război: „Un blindat pe zi”

Pentru a răspunde cererii globale fără precedent, BAE Systems a demarat un plan de expansiune agresiv. Cu peste 300 de milioane de dolari deja investiți și o forță de muncă ce a explodat de la 750 la 2.600 de angajați în ultimii patru ani, compania se pregătește pentru o nouă infuzie de capital de 150 de milioane de dolari între 2026 și 2028. Obiectivul este clar: atingerea unei capacități de producție de un vehicul CV90 pe zi. Cu un portofoliu actual de 600 de unități și o prognoză de încă 500 prin noul program european, linia de asamblare va rămâne activă cel puțin până în anul 2032.

Lecția ucraineană: Blindate adaptate pentru era dronelor

Experiența de pe frontul din Ucraina a devenit un laborator de testare vital pentru inginerii suedezi. Cele 50 de vehicule donate de Suedia au demonstrat o protecție remarcabilă, oficialii companiei afirmând că, din datele lor, niciun militar nu și-a pierdut viața în interiorul unui CV90 în timpul luptelor. Totuși, realitatea crudă a „războiului dronelor” a forțat modernizări imediate. Noile configurații vor include sisteme avansate de protecție împotriva amenințărilor aeriene fără pilot, recunoscându-se faptul că generațiile anterioare erau vulnerabile în fața acestei noi tehnologii de combat.

Citeste in continuare

Actualitate

Ambiții submerse: Programul de submarine AUKUS în fața unei crize de credibilitate și infrastructură

Publicat

pe

De

Parteneriatul strategic trilateral AUKUS, menit să redefinească echilibrul de forțe în regiunea Indo-Pacifică prin livrarea de submarine cu propulsie nucleară, traversează un moment critic. O serie de „deficiențe și eșecuri” sistemice amenință acum să deraieze unul dintre cele mai ambițioase proiecte de apărare din istoria recentă, punând sub semnul întrebării nu doar securitatea națională, ci și soliditatea alianței dintre Regatul Unit, SUA și Australia.

Șantiere în derivă: Veriga slabă a producției de elită

Punctul focal al îngrijorărilor se află la Barrow-in-Furness, unde șantierul naval BAE Systems, destinat construcției viitoarelor nave SSN-AUKUS, se confruntă cu întârzieri majore de investiții. Modernizarea infrastructurii este considerată vitală, însă orice amânare suplimentară ar putea genera un efect de domino asupra întregului calendar de livrare.

Fără o intervenție imediată în capacitățile de producție, promisiunea tehnologică a programului riscă să rămână un simplu proiect pe hârtie. Consecințele nu sunt doar logistice, ci și diplomatice, afectând direct încrederea partenerilor internaționali în capacitatea de execuție a Londrei.

Deriva politică și ceața financiară: Lipsa unei direcții clare

Pe lângă problemele tehnice, programul suferă din cauza unei aparente pierderi de entuziasm la nivelul conducerii politice britanice. Observatorii avertizează că „vizibilitatea” scăzută a guvernului central în promovarea acestui parteneriat a lăsat loc unei derive politice periculoase. Este necesară o asumare mai fermă a rolului de lider pentru a contracara incertitudinea care planează asupra proiectului.

Această incertitudine este amplificată de amânarea Planului de Investiții în Apărare (DIP), documentul strategic care ar fi trebuit să clarifice prioritățile de achiziție pentru următorul deceniu. Retragerea calendarului de publicare a acestui plan lasă semne de întrebare majore asupra finanțării pe termen lung, într-un context în care costul estimat al fiecărui submarin viitor se ridică la aproximativ 3,4 miliarde de dolari.

Flota actuală la limita rezistenței: Prețul mare al credibilității

Efortul de a menține aparențele unei prezențe globale constante exercită o presiune imensă asupra resurselor actuale. Submarinele din clasa Astute ale Marinei Regale sunt împinse dincolo de limitele lor operaționale pentru a onora angajamentele de rotație și vizite în porturile australiene.

Exemplul recent al unei nave forțate să își scurteze misiunea în Australia pentru a fi redeployată urgent în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu subliniază o realitate crudă: disponibilitatea flotei este la un nivel critic de scăzut. Dacă infrastructura de mentenanță și suport nu va fi îmbunătățită într-un ritm accelerat, capacitatea de a asigura securitatea în zona Euro-Atlantică, respectând în același timp obligațiile AUKUS, va deveni o misiune imposibilă.

Citeste in continuare

Actualitate

Viteza, noua armă strategică: Generalul Saltzman impune „soluția de 80%” în Space Force

Publicat

pe

De

Într-o mișcare ce semnalează o ruptură radicală de birocrația tradițională a achizițiilor militare, Generalul Chance Saltzman, șeful Operațiunilor Spațiale, a lansat un apel ferm către forțele sale pentru adoptarea unei dezvoltări incrementale. Mesajul este clar: Space Force trebuie să prioritizeze livrarea rapidă a „capabilităților minime viabile”, abandonând căutarea utopică a sistemului perfect în favoarea unor soluții imediate și funcționale. Deși autoritatea formală asupra bugetelor rezidă în ramura civilă a Departamentului Forțelor Aeriene, influența lui Saltzman ca lider de serviciu trasează noua direcție strategică pentru „Guardians”.

Imperfecțiunea calculată: Mai bine azi decât prea târziu

În cea mai recentă notă de comandă, datată 24 aprilie 2026, Generalul Saltzman a subliniat că întreaga arhitectură de apărare a SUA trece la un „regim de război”. În acest nou context, perfecționismul devine un inamic al eficienței. „O soluție de 80% aflată astăzi în mâinile luptătorilor este infinit mai valoroasă decât o soluție de 100% care sosește prea târziu”, a declarat Saltzman. Această filosofie transformă eșecurile tehnologice controlate din „erori” în „lecții necesare”, argumentând că asumarea unor riscuri calculate în faza de producție reduce, în final, riscul operațional pe câmpul de luptă.

Războiul împotriva „derapajului cerințelor”

Esența noii strategii constă într-o colaborare strânsă între cei care proiectează sistemele și cei care le operează. Saltzman cere eliminarea fenomenului de „requirements creep” – adăugarea continuă de noi cerințe tehnice care amână lansarea unui produs. În loc să aștepte îndeplinirea tuturor specificațiilor ideale, unitățile operaționale trebuie să accepte produse parțiale, dar utile, care vor fi îmbunătățite ulterior prin iterații succesive. Este o schimbare de mentalitate care impune un sentiment de urgență absolută în fața amenințărilor în continuă evoluție.

O forță de achiziții record pentru un buget de 33 de miliarde

Space Force deține în prezent cea mai mare concentrație de specialiști în achiziții dintre toate ramurile armatei americane, raportat la numărul total de personal. Cu un buget de aproape 33 de miliarde de dolari planificat pentru acest an, serviciul este poziționat să devină un motor al inovației rapide. Totuși, Saltzman avertizează că procesele care au funcționat în trecut nu mai sunt adecvate pentru viitor. Trecerea de la vechea paradigmă, unde operatorii refuzau orice sistem care nu era „perfect” de teamă că nu vor mai primi actualizări, la un model de dezvoltare continuă, este esențială pentru a menține supremația în spațiul cosmic.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Marea bubuitură a incompetenței: Cum a dinamitat Statul Român investițiile americane pentru o Fabrică de Pulberi care există doar pe hârtie

În orașul Victoria, județul Brașov, unde istoria industrială ar trebui să miroasă a progres, astăzi pute a eșec birocratic și...

Exclusiv3 ore ago

Adio, „Secret de Stat” la budă! Sindicatul Diamantul dă stingerea paranoiei din Ministerul Afacerilor Interne

Mult a fost, puțin a mai rămas până când zidurile groase ale penibilului, ridicate de Ministerul Afacerilor Interne sub pretextul...

Exclusiv24 de ore ago

Orizonturi încețoșate la IOR: Cum se lichidează industria de apărare sub „privirea oarbă” a turistului ministerial Ambrozie Darău

În timp ce industria de apărare a României își dă ultima suflare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și – mai ales...

Exclusiv24 de ore ago

Operațiunea „Cățeluș cu păru’ creț”: Festivalul „ghiocelul de la Interne (M.A.I.).”

Într-un Minister de Interne unde profesionalismul a fost pensionat forțat și înlocuit cu arta de a sta în genunchi, spectacolul...

Exclusiv24 de ore ago

APOCALIPSA INTEGRITĂȚII LA ARAD: AGENTUL CARE A REFUZAT SĂ FIE „BĂIAT DEȘTEPT” ȘI A LĂSAT UN ȘOFER CU BANII ÎN AER

Într-o societate obișnuită ca „mica înțelegere” să fie unsul care degripează rotițele legii, un agent de poliție din Arad a...

Exclusiv2 zile ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusiv2 zile ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Exclusiv2 zile ago

Marea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia

De opt ani, liniștea și patrimoniul Transport Călători Express (TCE) SA Ploiești sunt „garante” de o firmă care pare specializată...

Exclusiv2 zile ago

VÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân

În laboratoarele prăfuite ale Ministerului de Interne, unde gândirea critică este considerată „abatere disciplinară”, s-a inventat un nou sport național:...

Exclusiv3 zile ago

MIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI

Alchimia puterii în varianta ovină: De la brațul ocrotitor al ciobanului, la isteria halucinațiilor cu „lupi” În peisajul mioriticei instituții...

Exclusiv3 zile ago

SLATINA, ORAȘUL UNDE POLIȚIA SE JOACĂ DE-A PUZLE-UL: CUM SĂ FACI VARZĂ SIGURANȚA CETĂȚEANULUI SUB COMANDA LUI „SHERIFF” DE MEZZO

Alchimia incompetenței: Când șeful Murguleț amestecă patrulele ca pe cărțile de joc La Slatina, siguranța publică a devenit un fel...

Exclusiv3 zile ago

CIRCUL „DOCTORILOR” ÎN DEZINFORMARE: Cum au vânat „vitele incălțate” un spion rus și au nimerit un oficial moldovean

Într-o țară unde Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să funcționeze pe bază de curent de la Moscova atunci când vine...

Exclusiv4 zile ago

Marele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul

Există o artă fină în a orchestra o campanie de denigrare, dar ce s-a întâmplat recent în laboratoarele prăfuite ale...

Exclusiv4 zile ago

Sprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”

Există momente în care realitatea de la sate bate orice scenariu de film de acțiune de categoria B, transformându-se într-o...

Exclusiv5 zile ago

Orchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI

Într-o democrație care pute a epoleti nespălați, coincidențele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci programate prin ordin de serviciu. Imediat ce...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv