Connect with us

Aveti un Pont

Strănută Murad, face Rareș COVID pe loc!/Cine l-a pus pe Rareș Bogdan cu botul pe labe!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Cu doar o zi înainte de moțiunea de cenzură împotriva ”guvernului meu”, Rareș Bogdan ștergea pe jos cu Ludovic Orban și cu alți lideri liberali apropiați de premier, așa cum nici măcar nu a îndrăznit vreodată ”ciuma roșie” barem să viseze! Era un atac de o duritate rar întâlnită vreodată chiar și între cei mai mari rivali politici, semn clar cel puțin pentru inițiații sistemului că astfel Rareș Bogdan forța proclamarea propriei hegemonii asupra Partidului Național Liberal și a guvernării deopotrivă. Ce-i drept, la acel moment Rareș Bogdan era ”inflamat” mai mult decât oricând de recunoașterea publică, de către chiar cei mai apropiați oameni ai săi, a ”loviturii” în care dezvăluiam că ”mizeria” de la ziua fetiței sale era opera oamenilor generalului Pahonțu, cei care nu doar că i-au filat astel familia, dar și au oferit tot sprijinul logistic necesar detonării acestui subiect. Și asta la prea puțină vreme după viralizarea imaginii cu șprițul din biroul lui Ludovic Orban de la Palatul Victoria, pentru a nu îl avertiza serios pe Rareș Bogdan că încă mai are de tras până ce va reuși să își impună supremația totală printre ceilalți oameni ai președintelui…

Șoc pentru Murad : N-a venit nimeni să-i ”pună la punct” pe polițiștii care l-au anchetat!

Oricum războiul dintre ”oamenii președintelui” a continuat în ciuda relativei stabilități guvernamentale asigurate atât de perpetua stare de alertă, ce-i drept, dar mai ales de debilitatea social-democraților de a declanșa vreo operațiune politică mai de Doamne Ajută. Iar odată cu apropierea alegerilor locale, războiul risca să devină deja unul total, mai ales după ”propunerea indecentă” pe care Rareș Bogdan i-a făcut-o lui Ludovic Orban, așa după cum titram ”lovitura” din 20 septembrie. Atunci când dezvăluiam că ”tot mai mulți lideri liberali rămași loiali premierului i-au cerut acestuia să nu mai tolereze jocul dublu al vicepreședintelui Rareș Bogdan. Mai ales că se apropie vertiginos și marea confruntare din Partidul Național Liberal. Pentru că după trecerea localelor, indiferent de scorul obținut de PNL, vor trebui întocmite și avizate listele pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Și astfel premierul va trebui să decidă dacă va accepta sau nu propunerea indecentă a lui Rareș Bogdan.

Se știe, Iohannis nu uită și nu iartă!

Cel care, după cum susțin surse tot mai surescitate informativ din imediata apropiere a lui Ludovic Orban, ar fi transmis cu mantă că nu se va arăta interesat de șefia Guvernului… Dar asta doar dacă Orban va înghiți lista pentru europarlamentare propusă de Rareș Bogdan! Sau cel puțin o mare parte din ea…” Și iată că lista PNL pentru europarlamentare este gata, avizată și depusă la BEC… Și nu numai că nu vorbim de ”lista lui Rareș”, dar nici măcar unul dintre numele pe care acesta a încercat să le impună prin ”șantajul emoțional” al boicotării propriului partid nu se regăsește pe ea! Semn clar că, de această dată, Rareș Bogdan a mers prea mult cu ”tupeul obraznic” folosit pe post de teslă împotriva oamenilor care totuși l-au făcut europarlamentar. Ceea ce era oricum deja prea mult pentru unul care nu știe nicio limbă străină, de zic restul europarlamentarilor străini că s-a întors EBA la Bruxelles, atunci când ține vreun discurs Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan nu se mai umflă la Ludovic Orban

Cel care în contul propriilor combinații cu un Mohammad Murad în jurul căruia se strânge acum lațul mai mult decât oricând și-a permis chiar să se șteargă undeva cu indicațiile unui Klaus Iohannis preocupat ca PNL-ul și doar PNL-ul să preia de la ”ciuma roșie” ultima redută semnificativă, cea de la Constanța…

I-a mâncat Rizea limba…

Cu doar o zi înainte de un vot oricum complicat la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, Rareș Bogdan declanșa un atac nepermis chiar și pentru un copil răzgâiat al partidului, cum s-a manifestat acesta de la înfierea sa politică de către liberali. ” Îl avertizez public pe Ludovic Orban; transferuri mizerabile de oameni; îl voi ataca furibund pe orice lider PNL; nu există o chestiune mai gravă pentru democrație; cel mai josnic trafic de persoane; trafic de sclavi” au fost doar câteva din ”răngile în dinți” pe care Rareș i le-a administrat propriului guvern. Și încă într-un moment atât de delicat.

A nimerit Cristian Rizea ”călcâiul” lui Rareș?

Iar ”paranoia” – că este totuși mult spus încrederea în sine! – a lui Rareș Bogdan era atât de nestăvilit, încât acesta încheia apoteotic : ”Îl voi ataca furibund inclusiv pe Ludovic Orban. Îl avertizez… Am tăcut mai mult decât era cazul, am încercat să fiu un soldat disciplinat. Nu va face oricine ce vrea în PNL, decât dacă își asumă criticile mele! Poate voi candida la parlamentare”. Iar pentru ca ”aroganța” să fie deplină, Rareș Bogdan îi arăta lui Orban ”pisica” listelor PNL pentru parlamentare tocmai la Antena 3! Iată însă că la definitivarea listei PNL pentru parlamentare, liderii liberali nu ”și-au asumat criticile” lui Rareș Bogdan! Iar cu toate aceste, Rareș Bogdan nu mai scoate nici măcar un ”mieunat” de protest. De zici că i-a mâncat peste noapte pisica limba. De fapt Cristian Rizea… Cel care s-a ”spovedit” cu subiect și predicat că Mohammad Murad ”spală bani negri pentru Hezbollah”. Și că de asta ar fi vrut de fapt să pună mâna pe Primăria Constanța sau barem pe cea din Mangalia, ca să ”aibă acces” la porturile de acolo…

Au zăngănit cătușele…

Nici că se putea un calcul politic mai pragmatic pentru liberali decât să smulgă de la rivalii politici pesediști principalul bastion al acestora, Primăria Constanța. Numai că pe ”prietenul liberalilor” l-a apucat gura pe dinainte că el unul vrea musai să candideze tocmai la Primăria Constanța! Mai mult decât atât, în ciuda tuturor rugăminților – cel puțin într-o primă fază – de a nu compromite astfel aiurea șansele reale ale liberalilor de a prelua Primăria Constanța, Murad a făcut-o și mai ”pe nebunul”… Astfel că a fost nevoie de o ieșire publică fără precedent a lui Klaus Iohannis, prin care șeful statului să își exprime susținerea totală pentru candidatul oficial al Partidului Național Liberal la Primăria Constanța. Numai că Murad a mutat circul la Mangalia, acolo unde Rareș Bogdan s-a descalificat definitiv ca și om de echipă- ce să mai spunem de ”soldat disciplinat” – după ce a declarat că el unul nu îl va susține în campanie pe candidatul propriului partid. Sub motivul ”de grădiniță” că acesta ar fi contracandidatul prietenului său!

A urmat o campanie în care Mohammad Murad s-a suit cu picioarele pe toate criteriile unei campanii principiale, totul culminând cu chiar ziua votului. Atunci când în portbagajul mașinii de staff a lui Murad s-a găsit o importantă sumă de bani, zeci de mii de euro despre care ”doctorul” a declarat în cele din urmă în fața procurorilor că ”erau pentru a doua zi, să se ia o mașină din Germania”. Până la această nouă batjocorire a procurorilor însă oamenii legii au trebuit să îndure multe în acele ore în care Mohammad Murad încingea telefoanele chiar sub ochii lor. Iar în ”cercul” acestuia se afișau deja rânjete de satisfacție că ”gata, s-a vorbit la București și îl saltă și pe șeful Poliției și se fac dosare și la toți polițiștii care au oprit în trafic mașina lui Mohammad”. Numai că din toate aceste presiuni a rămas doar ”zăngănitul de cătușe” cu care erau timorați oamenii legii. Atâta doar că, între timp, datele problemei s-au schimbat radical. Mai ales după ce s-au convins și unii că, într-adevăr, sistemul iubește trădarea… Numai că de ”trădători” sunt deja sătui adevărații băieți deștepți, la câți ”pensați” au deja puși la uscat în podul sistemului…

Strănută Murad, face Rareș COVID pe loc!

Deja de acum până și ”mesianicului” Rareș Bogdan ar trebui să îi fie clar că, oricât de bun prieten i-ar fi Murad, de a făcut pentru el contra propriului partid la locale, acum că între timp ”s-a udat pe pantofi” s-ar putea să se mai altereze camaraderia dintre ei. Mai ales că, strâns deja cu ușa dosarelor și dezvăluirilor deopotrivă, Mohammad Murad se confruntă la rândul său cu șocul din ziua alegerilor. Atunci când uite că nu a mai venit nimeni de la Bucuerști să îi salte pe polițiștii și procurorii care și-au făcut treaba! Și a mai pierdut și alegerile pe persoană fizică… Înfrângere care i-ar putea nemulțumi pe investitorii din spatele acestuia, mai ales dacă Rizea știe chiar mai multe decât a spus deocamdată! Astfel că acum Murad pare a avea tot interesul să facă ”hora cât mai mare”. Iar dacă Mohammad Murad strănută, atunci chiar că Rareș Bogdan nu doar că strănută, dar face și COVID pe loc! Astfel că, în ultimele zile cel puțin, noua strategie a ”prezidențiabilului” Rareș Bogdan pare să fie doar ”ciocul mic și joc de glezne”…

 

Administratie

Contractele și facturile nu trebuie să aștepte și de ce formalizarea contează

Publicat

pe

Prima comandă serioasă poate veni mai repede decât se așteaptă fondatorul. Clientul cere ofertă, contract și factură, iar proiectul care părea încă în test trebuie să răspundă ca o afacere organizată. Formalizarea făcută în grabă poate duce la documente incomplete și termene ratate.

Contractul nu este rezervat proiectelor mari. Chiar și pentru un serviciu de câteva ore, el poate stabili ce se livrează, până când, la ce preț și ce se întâmplă dacă una dintre părți întârzie. Mesajele schimbate informal sunt utile, dar rareori acoperă toate aceste puncte.

Pentru un profesionist care lucrează singur, infiintare pfa ploiesti poate fi pregătită înainte de acceptarea proiectelor recurente. Activitatea autorizată trebuie să corespundă serviciului oferit, iar sistemul de facturare și evidență trebuie stabilit împreună cu un contabil.

Dacă sunt implicați asociați, angajați sau livrări care presupun investiții, infiintare firma ploiesti poate construi un cadru mai potrivit. Persoana care semnează în numele societății trebuie să aibă dreptul de reprezentare, iar obligațiile asumate trebuie urmărite în interiorul echipei.

Și avansul are nevoie de reguli. Clientul trebuie să știe ce rezervă plata, când începe lucrarea și în ce condiții suma poate fi restituită. Pentru furnizor, avansul nu ar trebui cheltuit fără legătură cu obligația pentru care a fost încasat.

O afacere pregătită poate răspunde rapid fără să improvizeze. Are datele corecte, un model de contract adaptabil și un proces pentru emiterea și arhivarea facturilor. Aceste lucruri nu garantează plata la timp, dar reduc neînțelegerile și arată clientului că proiectul este administrat serios. Când apare o modificare, părțile au un punct de plecare clar pentru renegocierea termenului, prețului sau conținutului livrării.

Citeste in continuare

Actualitate

Greșelile administrative care pot întârzia lansarea unei afaceri

Publicat

pe

O afacere poate avea clienți interesați și un buget pregătit, dar lansarea se poate bloca într-un detaliu administrativ. Cele mai neplăcute întârzieri apar când documentele sunt completate separat, fără o verificare finală a numelor, adreselor, activităților și semnăturilor.

Rezervarea denumirii este un exemplu. Pentru PFA, firma profesionistului include numele și prenumele titularului, împreună cu forma de exercitare. Pentru o societate, denumirea urmează propria procedură de verificare și rezervare. Folosirea aceleiași logici pentru ambele dosare poate produce confuzie.

Într-un dosar de infiintare pfa craiova, apar frecvent întrebări despre sediul profesional, desfășurarea activității la terți și documentele de calificare. Nu toate profesiile au aceleași cerințe. Tocmai de aceea, lista generală de acte trebuie adaptată la activitatea declarată.

La infiintare firma craiova, necorelările pot apărea între actul constitutiv, cererea de înregistrare și declarațiile privind funcționarea. Dacă obiectul principal și activitățile secundare nu sunt alese corect, antreprenorul poate descoperi după lansare că serviciul pe care vrea să îl factureze nu este acoperit de structura pregătită.

O altă sursă de probleme este utilizarea unor modele vechi. Formularele și procedurile se actualizează, iar CAEN Rev.3 se aplică documentelor depuse pentru noile înregistrări. Un fișier păstrat de la un proiect anterior poate conține rubrici sau clasificări care nu mai corespund situației curente.

Verificarea finală trebuie făcută înainte de depunere, nu după primirea unei cereri de completare. Numele, datele de identificare, dovada sediului, codurile CAEN și semnăturile merită controlate în aceeași ordine în care apar în dosar. Este o etapă scurtă, dar poate proteja data planificată pentru începerea activității.

Citeste in continuare

Aveti un Pont

Condițiile minime pentru înscrierea la cursurile de conducere în 2025

Publicat

pe

cazier_judiciar_scoala_de_soferi

Înscrierea la o școală de șoferi presupune îndeplinirea unor condiții legale clare, stabilite prin legislația rutieră în vigoare. Fie că te pregătești pentru categoria B sau pentru o categorie superioară (C, D, E), trebuie să știi exact ce documente sunt necesare și ce cerințe minime trebuie îndeplinite pentru a fi acceptat la cursuri.


✅ Condițiile minime generale pentru înscriere

Pentru a te putea înscrie la cursurile unei școli de conducere auto trebuie să îndeplinești următoarele criterii:

  1. Vârsta minimă legală

    • 16 ani împliniți pentru categoria AM, A1

    • 18 ani pentru categoria B, BE, C1

    • 21 de ani pentru categoria C, D, Tr

  2. Domiciliul sau reședința în România
    Este obligatoriu să ai un act de identitate valabil emis pe teritoriul României.

  3. Apt medical și psihologic
    Trebuie să efectuezi un examen medical auto și o evaluare psihologică la o clinică autorizată.

  4. Cazier judiciar școală de șoferi
    Documentul care atestă lipsa condamnărilor penale pentru infracțiuni rutiere este obligatoriu pentru toți cursanții.


🧾 Cazierul judiciar pentru înscriere la școala de șoferi

Autoritățile solicită prezentarea unui cazier judiciar curat, fără mențiuni privind:

  • conducerea unui vehicul fără permis,

  • conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor interzise,

  • uciderea sau vătămarea corporală din culpă în context rutier,

  • părăsirea locului accidentului.

Fără un cazier judiciar favorabil, școala de șoferi nu poate accepta înscrierea.


🌐 Cum obții rapid cazierul judiciar pentru școala de șoferi

Dacă nu vrei să pierzi timp la ghișee, poți solicita documentul complet online, legal, prin intermediul unei platforme autorizate.
Pe site-ul cazierul-judiciar-online.ro poți obține cazierul judiciar pentru școala de șoferi în doar 24–48 de ore, fără deplasare.

Avantajele obținerii online:

✅ Fără cozi la Poliție
✅ Proces 100% digital
✅ Valabilitate oficială pentru înscriere
✅ Livrare prin e-mail sau curier


📋 Alte documente necesare pentru dosarul de școală de șoferi

Pe lângă cazierul judiciar, vei avea nevoie de:

  • actul de identitate (copie și original),

  • fișa medicală auto,

  • aviz psihologic,

  • cererea tip a școlii,

  • dovada plății taxelor aferente cursurilor.


⏱️ Valabilitate și momentul prezentării

Cazierul judiciar are o valabilitate de 6 luni, însă este recomandat să-l prezinți cel mult la 30 de zile de la eliberare, pentru a evita eventuale actualizări în bazele de date.


🚦 Concluzie

Cazierul judiciar pentru școala de șoferi este un document obligatoriu, menit să garanteze că viitorii conducători auto nu au fost condamnați pentru fapte rutiere grave.
Alege varianta modernă și sigură – comandă-l online de pe cazierul-judiciar-online.ro și finalizează rapid dosarul pentru înscriere la cursurile de conducere.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusiv6 ore ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusiv6 ore ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusivo zi ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusivo zi ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusivo zi ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv2 zile ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv2 zile ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv2 zile ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv