Actualitate
Amănunte șocante din dosarul mafiotului român care a îngrozit Italia! ”Brigada” coordonată de nemilosul ”Calu” îi condamna la moarte pe cei care încălcau ”Legea tăcerii” + cântăreți români sechestrați în cluburile de noapte (EXCLUSIV)
Procurorii italieni au reușit să destructureze, în urma unei anchete desfășurate pe parcursul a câțiva ani, o rețea mafiotă coordonată de un român din Iași. Alexandru Nica – zis și Calu, în vârstă de 38 de ani – a fost creierul și coordonatorul grupării mafiote ”Brigada”, acționând încă din 2009 în Torino și Rimini. Curtea de Apel din Torino l-a judecat pe Nica pentru nu mai puțin de 12 infracțiuni, iar românul a fost condamnat la 19 ani și o lună de închisoare.
Calu nu și-a recunoscut, niciodată, vinovăția, însă procurorii italieni au beneficiat de colaborarea unuia dintre membrii grupării mafiote ”Brigada”, un alt român care a acționat sub comanda lui Nica și care, pentru a primi o pedeapsă mai mică, ”s-a spovedit” în fața oamenilor legii, prezentându-le acestora un ”tablou infracțional” halucinant.
Aflat în închisoarea Voghera din Italia, Alexandru Nica a solicitat să își execute pedeapsa în România, iar GÂNDUL.RO prezintă, în exclusivitate, informații șocante din motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Iași, precum și sentința dată de aceștia.
Arme, droguri, prostituție, șantaj și tentativă de omor
”Brigada” condusă de Alexandru Nica a făcut legea în Torino și Rimini între 2009 și 2013, ”prioritățile” rețelei fiind traficul ilegal de stupefiante, proxenetismul, falsificarea de carduri de credit și a mijloacelor de plată, retragerea ilicită de sume de bani, extorcarea, deținerea ilicită de armament, dar și controlarea activității unor cluburi de noapte – Office și Disco Venus – unde vindeau droguri. În Rimini, ”Brigada” controla zonele în care ”prestau” prostituatele, printre ele aflându-se și multe românce.
Românul de 38 de ani a fost trimis în închisoare în luna iunie 2018, iar infracțiunile de care a fost acuzat – având corespondent și în legislația din România, după cum au precizat judecătorii – alcătuiesc o listă impresionantă.
- asociere într-o grupare înarmată de tip mafiot
- tentativă de omor în participație cu alte persoane
- furt în circumstanțe agravante, în participație cu alte persoane
- furt în circumstanțe agravante, în formă continuată și în participație cu alte persoane
- deținere de substanță stupefiantă în scopul de a fi vândută, în formă continuată și în participație cu alte persoane
- deținere în formă continuată de arme obișnuite
- deținere ilicită de arme obișnuite în participație cu alte persoane
- deținere ilicită de arme clandestine, în participație cu alte persoane
- instalarea de aparatură capabilă să intercepteze, împiedice și întrerupe informații de tip informatic sau telematic, în participație cu alte persoane
- violență privată, în circumstanțe agravante, în participație cu alte persoane
- violență privată, în circumstanțe agravante, în participație cu alte persoane
- violență privată, în circumstanțe agravante, în participație cu alte persoane
”Brigada” coordonată de Calu, forța de intimidare și ”Legea tăcerii”
Gruparea mafiotă înființată și coordonată de Alexandru Nica a acționat bazându-se pe două ”principii-cheie” ale lumii interlope, forța de intimidare și ”legea tăcerii”.
Eticheta pusă de procurorii italieni a fost aceea de ”grupare criminală de tip mafiot”, iar probele indubitabile strânse în decursul anchetei de proporții au demonstrat că oamenii lui Calu erau lipsiți de scrupule.
”… împreună cu alte persoane (n.red. – Alexandru Nica) a constituit o grupare criminală de tip mafiot numită „brigadă”, care a acționat în Torino în perioada 2009-2013, prin folosirea forței de intimidare, a condiției de supunere și a tăcerii, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic ilegal de stupefiante, proxenetism, falsificare de carduri de credit și a mijloacelor de plată, retragere ilicită de sume de bani, extorcare, deținere ilicită de bunuri, controlarea activității cluburilor de noapte din oraș – printre care ”Z”, ”Office”, ”Disco Venus” (denumit și ”Cremona”)”, se arată în motivarea instanței de judecată.
Persoanele incomode, condamnate la moarte de ”Brigadă”
Orice grupare mafiotă încearcă să își impună ”legea” prin forță și intimidare, iar ”Brigada” condusă de Alexandru Nica nu a făcut excepție de la această regulă.
Pe data de 20.04.2012, spre exemplu, Calu și alți membrii ai grupării au hotărât să îl asasineze pe V.V., acesta fiind plasat pe o listă neagră a persoanelor care ar fi trebuit să fie reduse la tăcere. Victima a fost agresată, doar intervenția rapidă a poliției făcând ca aceasta să nu fie ucisă, așa cum prevedea ”scenariul”.
La rândul lor, prostituatele din Torino și Rimini, aflate în sfera de influență grupării lui Nica, au devenit ”momeală”, având rolul de a atrage clienții pentru ca aceștia să fie jefuiți.
”… în perioada ianuarie 2012 – iunie 2013, în localitățile Torino și Rimini, în participație cu alte persoane și în calitate de conducător al grupului infracțional, (n.red. – Alexandru Nica) a asigurat controlul zonelor unde practicau prostituția numitele M.C., I.A.M, Magop M., D. B., Fedmas G. G., C. C. Ioaria, B. M. G., în sensul că procura și indica locurile unde puteau fi atrași clienții, imobilele în interiorul cărora se desfășura activitatea de prostituție, supraveghea străzile, încasa o parte din sumele de bani primite de la clienți, exploata sexual tinerele prostituate și împiedica pe alți infractori să beneficieze de aceleași zone, sumele de bani provenite din activitatea de prostituție pe care le încasa fiind transferate grupării criminale”, se mai arată în motivarea instanței de judecată de la Curtea de Apel Iași.
Însă ”Brigada” avea o activitate infracțională diversificată, furturile din mall-uri fiind și ele ”pe agenda de lucru” a mafiotului român.
Infractorii sustrăgeau alimente din diferite magazine, folosindu-se de genți care erau căptușite pentru a nu declanșa sistemele de alarmă, iar pentru deplasare erau utilizate mașini cu numere de înmatriculare fictive.
”… în perioada noiembrie 2012 – mai 2013, împreună cu alte persoane, în baza unui plan, a sustras o cantitate nedefinită de bunuri alimentare din incinta unor mall-uri din Torino și din provincie, cu ajutorul unor genți căptușite în așa fel încât să nu se declanșeze sistemele de alarmă, pentru deplasarea către și de la locul faptelor fiind folosite autoturisme cu numere de înmatriculare fictive”.
Extras dn motivarea instanței de judecată
Trafic de cocaină, pistoale, muniție, dar și dispozitive de tip skimmer
Alexandru Nica a cumpărat, a deținut și a dat spre vânzare altor persoane care frecventau cluburile de noapte „Office”, „Cremona”, „Opera” din Torino ”cantități nespecificate de cocaină, faptă în perioada octombrie 2012 – iunie 2013”. Și, cum activitatea infracțională trebuia protejată cu arme de foc, arsenalul ”Brigăzii” era bine pus la punct.
Sub un dulap din clubul ”Office”, de pildă, anchetatorii italieni au descoperit un pistol semiautomat fără marcă și un pistol semiautomat fără marcă, plus un număr de 50 cartușe 9×21, 6 cartușe W-W 38, 6 cartușe federal calibrul 38, 15 cartușe calibrul 6 mm și 7 cartușe cu inscripția 380 auto. Percheziția a mai ”bifat” și ”un pistol cu CRVENA ZASTAVA calibrul 7,65 și un pistol cu tambur AMADEO ROSSI”.
Membrii ”Brigăzii” înființate și conduse de Calu nu puteau rata bancomatele, cu atât mai mult cu cât această infracțiune a devenit, în ultimii ani, o modă. Gruparea mafiotă a folosit aceeași schemă de succes, respectiv instalarea de dispozitive tip skimmer (n.red. – dispozitivul capturează și stochează toate detaliile de pe banda magnetică a cardului. Hoții folosesc datele furate pentru a face tranzacții frauduloase online sau cu un card de credit contrafăcut) și dispozitive dotate cu camere video.
”… instalarea de aparatură capabilă să intercepteze, împiedice și întrerupe informații de tip informatic sau telematic, în participație cu alte persoane, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, (n.red. – Alexandru Nica) a aplicat la diferite bancomate dispozitive tip skimmer și dispozitive dotate cu camere video, care înregistrau coduri și date, reprezentând informații utilizate de bănci în relațiile cu clienții, faptă comisă în Torino, până la data de 20.06.2013”, au precizat procurorii.
Cum a preluat ”Brigada” un club de noapte în Torino
Calu a reușit să monopolizeze traficul de cocaină desfășurat în mai multe cluburi de noapte din Torino, însă nu s-a mulțumit doar cu asta, încercând să obțină și rolul de administrator.
Patroana unui astfel de club – Bracau N – a căzut în plasa întinsă de ”Brigadă” după ce le-a oferit acestora serviciul de pază al clubului. Însă acesta a fost doar primul pas. Ulterior, recurgând la amenințări și intimidare, membrii grupării au obligat-o pe patroană să renunțe la administrarea localului ”Z”, iar toate deciziile au fost luate de oamenii lui Alexandru Nica. Bineînțeles, banii obținuți din activitatea clubului ajungeau la ”Brigadă”, iar patroana a trebuit să se mulțumească doar cu sume pe care aceeași grupare le stabilea.
”… violență privată, în circumstanțe agravante, în participație cu alte persoane, constând în aceea că, în participație cu alți cetățeni români și prin forța intimidantă a grupării de tip mafiot, după ce a obținut serviciul de pază al clubului „Z” de la deținătoarea autorizației Bracau N., (n.red. – Alexandru Nica) a constrâns-o pe aceasta să renunța la administrarea localului, lipsind-o de orice autonomie în luarea deciziilor, conducerea clubului trecând sub controlul grupării; sumele de bani obținute din activitatea localului erau încasate de grupare, iar administratora Bracau N. era remunerată cu sume stabilite de grupare, fapta fiind comisă în Torino, în perioada mai 2012-iunie2013”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.
Cum în sfera infracțională există și… concurență, Alexandru Nica a intrat, la un moment dat, în conflict cu o rețea albaneză care controla un alt club de noapte. În perioada septembrie 2012- februarie 2013, Calu și-a trimis complicii la clubul ”Batmania”, ”împiedicându-i pe numiții T.O. și G.C.M să desfășoare activitatea în domeniul pazei și al siguranței la clubul de noapte ”.
Artiști români, forțați să cânte doar în clubul controlat de ”Brigada” lui Alexandru Nica
Procurorii italieni au mai descoperit și alte informații-bombă. Alexandru Nica a mai creionat un scenariu – artistic, de această dată – în urma căruia putea obține venituri consistente.
Mai mulți cântăreți români s-au văzut constrânși să presteze doar în clubul ”Office” din Torino, controlat de ”Brigadă”, anchetatorii precizând că a fost vorba despre ”un plan criminal”.
”… violență privată, în circumstanțe agravante, în participație cu alte persoane, constând în aceea că, în baza unui plan criminal, împreună cu alte persoane, (n.red. – Alexandru Nica) i-a constrâns pe muzicanții unui ansamblu de muzică populară românească (B.V., D.M., V.D. și Balaican C.), precum și pe muzicantul C. A., specializat tot în muzică populară româneacă, să cânte doar în clubul ”Office”, fapta fiind comisă în Torino, în perioada martie – iunie 2013”
Extras din motivarea instanței
Judecătorii de la Curtea de Apel Iași: ”Condamnatul dorește să continue executarea pedepsei în România”
Mafiotul român Alexandru Nica a fost condamnat la 19 ani și o lună de închisoare în Italia – fiind încarcerat, acum, în închisoarea Voghera -, numai că a cerut să își execute pedeapsa în România. ”Persoana condamnată a fost deținută pentru executarea pedepsei de 19 ani și o lună închisoare începând de la data de 10.12.2018, iar executarea pedepsei urmează a se finaliza la data de 27.08.2037. Condamnatul N.A. dorește să continue executarea pedepsei în România, procedura de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârii Curții de Apel din Torino fiind inițiată la cererea sa”.
Potrivit judecătorilor care au analizat cauza, este îndeplinită ”condiția dublei incriminări, în sensul că, în cazul faptelor reținute în sarcina condamnatului N. A. de autoritățile judiciare italiene, s-au identificat infracțiunile corespondente în legea penală română, atât în Codul penal aflat în vigoare, cât și în Codul penal din 1969”.
”Urmare a mai multor adrese emise de Curtea de Apel Iași către autoritățile judiciare emitente italiene, acestea au comunicat, în esență, faptul că executarea sentinței în legătură cu care s-a emis Certificatul prevăzut la articolul 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a început la data de 11.08.2015, având data expirării pedepsei cu închisoarea de 19 ani și 1 lună pentru data de 27.04.2034, cu excepția acordării unor ulterioare beneficii penitenciare și că persoana condamnată beneficiază suplimentar de un număr total de 135 de zile de eliberare anticipată”
Extras din motivarea instanței
Pe data de 16 septembrie, judecătorii Curții de Apel Iași au hotărât că sunt întrunite toate condițiile pentru ca Alexandru Nica să își execute în România pedeapsa dată de auroritățile italiene.
”Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Dispune recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței cu nr. de referință 4801/17 pronunțată de Curtea de Apel din Torino, Secția a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018, prin care s -a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani și o lună închisoare a cetățeanului român Nica Alexandru, născut Ia data de 08.03.1982, în Iași, domiciliat în Iași (…) C.N.P. (…), pentru săvârșirea unui număr de 12 infracțiuni.
Dispune transferarea persoanei condamnate Nica Alexandru, în prezent deținut într-un penitenciar din Italia, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 19 ani și 1 lună închisoare. Scade din pedeapsa de 19 ani și o lună închisoare, recunoscută prin prezenta, perioada deja executată începând de la data de 11.08.2015 la zi, precum și un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferente pedepsei de 19 ani și o lună închisoare recunoscute prin prezenta”, au decis judecătorii Curții de Ale Iași.
Actualitate
Ce organe pot fi examinate prin ecografie?
Ecografia se numără printre cele mai frecvente investigații imagistice recomandate de medic. Probabil ai făcut deja una pentru dureri abdominale, pentru monitorizarea unei sarcini sau în cadrul unui control de rutină. Este rapidă, nedureroasă și nu folosește radiații. În majoritatea cazurilor, îți oferă informații pe loc, astfel încât medicul poate decide imediat care sunt următorii pași.
Dacă îți dorești claritate medicală, este important să înțelegi exact ce poate evalua ecografia, cum se desfășoară investigația și care sunt limitele ei. Iată mai multe detalii.
Ce este ecografia și cum funcționează?
Ecografia, numită și ultrasonografie, folosește unde sonore de frecvență înaltă pentru a crea imagini ale organelor interne. Sonda aparatului transmite aceste unde, ele se reflectă diferit în funcție de țesuturi, iar aparatul transformă informația în imagini vizibile pe monitor.
Medicul vede structura organelor în timp real. Astfel, poate observa dimensiuni, forme, eventuale formațiuni sau acumulări de lichid. În varianta Doppler, ecografia măsoară și fluxul de sânge prin vase sau prin inimă. Investigația este sigură inclusiv în sarcină.
Ce organe pot fi examinate prin ecografie abdominală?
Ecografia abdominală este una dintre cele mai solicitate investigații. Aceasta permite evaluarea mai multor organe din partea superioară și inferioară a abdomenului.
Ficatul
Medicul poate identifica:
- ficatul gras (steatoză hepatică);
- inflamații cronice;
- ciroză;
- chisturi sau formațiuni suspecte.
Dacă analizele de sânge arată transaminaze crescute, ecografia ajută la clarificarea cauzei. Dacă apar leziuni suspecte, medicul poate recomanda investigații suplimentare pentru confirmare.
Vezica biliară și căile biliare
Ecografia detectează frecvent pietrele la fiere. În cazul durerilor în partea dreaptă a abdomenului, grețurilor sau icterului, această investigație oferă rapid informații despre:
- litiaza biliară;
- inflamația vezicii biliare;
- dilatarea căilor biliare.
Pentru rezultate optime, este indicat repausul alimentar cu 6–8 ore înainte.
Pancreasul
Pancreasul poate fi evaluat pentru inflamații (pancreatită), chisturi sau formațiuni tumorale. Gazele intestinale pot limita vizualizarea, iar în aceste situații medicul poate recomanda un CT sau un RMN.
Splina
Ecografia arată dacă splina este mărită sau prezintă leziuni. O splină mărită poate fi asociată cu infecții sau afecțiuni hematologice. Medicul corelează întotdeauna imaginea cu simptomele și analizele tale.
Rinichii și vezica urinară
Ecografia renală este frecvent indicată în caz de:
- dureri lombare;
- sânge în urină;
- infecții urinare repetate;
- suspiciune de pietre la rinichi.
Medicul verifică dimensiunea rinichilor, eventualii calculi, prezența chisturilor sau dilatarea căilor urinare. Este important să vii la ecografie cu vezica plină, deoarece urina ajută la vizualizarea pereților.
Aorta abdominală
Prin ecografie Doppler, medicul poate evalua aorta și alte vase mari. Investigația permite detectarea unor dilatări (anevrisme) sau îngustări care necesită monitorizare atentă.
Ce organe pot fi examinate prin ecografie pelvină?
Ecografia pelvină se adresează atât femeilor, cât și bărbaților. Este foarte utilă în specialități precum obstetrică-ginecologie și urologie.
La femei: uterul și ovarele
Ecografia pelvină poate fi:
- transabdominală (cu vezica plină);
- transvaginală (pentru imagini mai detaliate).
Medicul evaluează:
- uterul și grosimea endometrului;
- ovarele și eventuale chisturi;
- fibroamele uterine;
- sarcina în evoluție sau suspiciunea de sarcină extrauterină.
În sarcină, ecografia rămâne metoda standard de monitorizare a dezvoltării fătului. Dacă alegi să faci o ecografie în București, sectorul 3, într-o clinică modernă, medicul ginecolog îți va explica exact ce tip de examinare ți se potrivește și cum se integrează aceasta în planul tău medical.
La bărbați: prostata
Ecografia prostatei se face transabdominal sau transrectal, în funcție de indicație. Aceasta este recomandată dacă apar:
- dificultăți la urinare;
- jet urinar slab;
- valori PSA modificate.
Investigația ajută la identificarea hiperplaziei benigne de prostată, inflamațiilor sau formațiunilor suspecte.
Alte zone care pot fi examinate prin ecografie
Ecografia nu se limitează la abdomen și pelvis. Medicul o folosește în mai multe specialități.
Tiroida
În endocrinologie, ecografia tiroidiană este prima investigație indicată pentru noduli sau modificări ale analizelor hormonale. Medicul observă dimensiunea glandei și caracteristicile nodulilor și decide dacă este necesară o biopsie.
Inima (ecocardiografie)
În cardiologie, ecocardiografia oferă informații despre structura inimii, funcționarea valvelor și modul în care sângele circulă prin camerele cardiace. Investigația este frecvent recomandată în caz de hipertensiune, suflu cardiac sau dureri toracice.
Sânii
Ecografia mamară este utilă mai ales la femeile tinere, unde țesutul mamar este dens. Aceasta ajută la diferențierea chisturilor de nodulii solizi și completează mamografia.
Testiculele și părțile moi
Pentru dureri scrotale, traumatisme sau umflături, ecografia testiculară oferă informații rapide. În cazul leziunilor musculare sau al colecțiilor de lichid, ecografia părților moi este o metodă eficientă de evaluare.
Cum se desfășoară ecografia?
Procedura este simplă:
- te așezi pe patul de examinare;
- medicul aplică un gel pe zona investigată;
- plimbă sonda pe piele și urmărește imaginile pe monitor;
- la final, primești rezultatul pe loc sau în scurt timp.
În general, investigația durează între 15 și 30 de minute. Nu ai nevoie de recuperare și îți poți relua activitatea imediat.
Pregătirea depinde de tipul ecografiei:
- pentru abdomenul superior: nu mânca 6–8 ore înainte;
- pentru pelvis: bea aproximativ un litru de apă și nu urina înainte;
- pentru ecografie transvaginală: golește vezica înainte de procedură.
Medicul îți oferă instrucțiuni clare la programare.
Ce nu poate evidenția ecografia?
Ecografia are și limite. Aerul din intestin poate împiedica vizualizarea unor organe. Oasele blochează undele sonore, astfel că structurile aflate în spatele lor nu pot fi evaluate. Leziunile foarte mici pot trece neobservate. Dacă rezultatul este neconcludent, medicul poate recomanda un CT sau un RMN.
Când este bine să programezi o ecografie?
Programează un consult dacă apar:
- dureri abdominale persistente;
- tulburări urinare;
- sângerări anormale;
- modificări ale ciclului menstrual;
- analize de sânge care depășesc limitele indicate de laborator.
Așadar, dacă ai simptome sau vrei un control preventiv, fă primul pas: programează un consult și discută deschis cu medicul despre opțiunile tale. O evaluare efectuată la timp îți oferă claritate și te ajută să iei decizii informate pentru tine și familia ta.
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru interpretarea corectă a rezultatelor și stabilirea unui plan de investigații, adresează-te unui medic.
Surse de informare:
- “Ultrasound – Mayo Clinic.” Mayoclinic.Org, 2024, https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/ultrasound/about/pac-20395177. Accesat în data de 5 Aug. 2026.
Actualitate
Polonia și Canada își consolidează cooperarea militară prin exerciții comune și acorduri pentru drone
Varșovia și Ottawa extind parteneriatul în domeniul apărării
Polonia și Canada au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să aprofundeze relațiile bilaterale și să intensifice colaborarea dintre cele două state. Documentul pune accent pe exerciții militare comune, programe de instruire și dezvoltarea legăturilor dintre industriile naționale de apărare.
Memorandumul de înțelegere a fost semnat luni, la Kielce, de ministrul polonez al Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, și omologul său canadian, David J. McGuinty. Ceremonia a avut loc înaintea deschiderii expoziției internaționale de tehnică militară MSPO, organizată în perioada 8-11 septembrie.
Canada, prezentă la MSPO ca partener principal
Canada participă la ediția din acest an a expoziției în calitate de națiune parteneră principală. Aproape 200 de companii canadiene își prezintă soluțiile și produsele în domenii precum industria aerospațială și spațială, inteligența artificială, securitatea cibernetică, precum și sistemele terestre și maritime.
Prezența masivă a companiilor canadiene reflectă, potrivit oficialilor polonezi, schimbarea poziției Poloniei pe piața internațională de apărare. Varșovia nu mai este privită doar ca un cumpărător de echipamente militare, ci și ca un furnizor capabil să ofere soluții tehnologice competitive.
Canada și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru achiziționarea unor produse militare fabricate în Polonia.
Militarii polonezi vor participa la exerciții în Arctica
Noul acord prevede intensificarea activităților de pregătire militară și organizarea unor exerciții comune. În acest context, militari polonezi urmează să se deplaseze în Canada pentru a participa la antrenamente desfășurate în mediul arctic.
Cooperarea le va permite celor două armate să își compare procedurile, să își dezvolte interoperabilitatea și să acumuleze experiență în condiții climatice dificile. Activitățile comune vor include instruire, exerciții operaționale și schimburi de experiență între militari.
Canada menține aproximativ 2.000 de militari în Letonia
Parteneriatul dintre cele două state se bazează și pe cooperarea deja existentă în cadrul NATO. Canada are desfășurați aproximativ 2.000 de militari în Letonia, unde contribuie la securizarea flancului estic al Alianței.
La rândul său, Polonia participă la misiunea NATO din regiune cu unul dintre cele mai importante contingente. Prezența comună în această zonă consolidează coordonarea militară dintre Varșovia și Ottawa și transmite un mesaj de unitate în fața amenințărilor de securitate din regiune.
Un nou contract pentru drone produse în Polonia
Pe lângă acordul privind instruirea și cooperarea militară, Polonia și Canada urmau să finalizeze un contract pentru sisteme fără pilot.
Pachetul include mai multe tipuri de platforme dezvoltate de compania poloneză WB Group: dronele miniaturale FlyEye, munițiile rătăcitoare Warmate și sistemele Gladius, destinate misiunilor de lovire și recunoaștere.
Acordul marchează o evoluție importantă pentru industria poloneză de apărare. Polonia își consolidează astfel tranziția de la statutul de importator major de echipamente militare la cel de producător și exportator de tehnologii militare avansate.
Cooperarea se leagă de mecanismul european SAFE
Aprofundarea relațiilor polono-canadiene are loc la scurt timp după ce cele două țări au convenit să utilizeze mecanismul european de împrumuturi Security Action for Europe, cunoscut sub acronimul SAFE.
Înțelegerea a fost formalizată printr-o scrisoare de intenție semnată în luna mai. Instrumentul financiar, în valoare de 150 de miliarde de euro, este destinat extinderii capacității de producție a industriei europene de apărare.
Inițiativa face parte din eforturile Europei de a accelera reînarmarea pe fondul agresiunii ruse și de a reduce dependența de sistemele militare fabricate în Statele Unite.
Actualitate
Pentagonul amână din nou operaționalizarea GPS-ului anti-bruiaj: semnalul M-code ar putea fi disponibil la scară largă abia în 2027
Un program întârziat cu aproape două decenii
Forțele Aeriene ale Statelor Unite estimează că testarea operațională a cardurilor electronice destinate recepționării semnalului GPS militar M-code se va încheia în anul fiscal 2027. Acest semnal este conceput pentru a rezista tentativelor de bruiaj și falsificare a datelor de poziționare.
Calendarul este cu atât mai problematic cu cât primul satelit capabil să transmită M-code a fost lansat în urmă cu aproximativ două decenii.
Colonelul Jameson Locklear, responsabil de programul comun pentru receptoarele M-code destinate platformelor aeriene în cadrul Air Force Life Cycle Management Center, a declarat că activitatea de dezvoltare s-a încheiat, iar programul se află în etapa verificărilor operaționale finale.
„Dezvoltarea s-a încheiat deja, iar acum suntem în faza de verificare operațională”, a explicat Locklear, în cadrul unei întâlniri cu presa organizate la Dayton, în Ohio.
Transferul responsabilității către Forțele Aeriene
Anul trecut, Forțele Spațiale și Forțele Aeriene au decis ca administrarea programului Military GPS User Equipment să fie transferată de la Space Systems Command către Air Force Life Cycle Management Center. Transferul a fost finalizat la 17 iulie.
Programul are o amploare considerabilă. Potrivit estimărilor Government Accountability Office, forțele armate americane ar putea avea nevoie de până la un milion de receptoare M-code pentru aproximativ 700 de sisteme de armament și platforme utilizate în comun.
Lista include vehicule terestre ale Armatei, distrugătoare ale Marinei, avioane de luptă ale Forțelor Aeriene și stații radio purtate de pușcași marini.
Un proiect afectat de întârzieri și probleme tehnice
Programul M-code este considerat unul dintre cele mai dificile proiecte de achiziții ale Departamentului Apărării. Întârzierile au fost documentate în mod repetat atât de Government Accountability Office, cât și de structura Pentagonului responsabilă de evaluarea și testarea operațională.
Problemele de calendar apar într-un moment în care adversarii Statelor Unite își îmbunătățesc constant capacitățile de bruiaj și falsificare a semnalelor GPS. Într-un eventual conflict, consecințele ar putea varia de la dezorientarea trupelor până la compromiterea preciziei armelor ghidate.
Clayton Swope, director adjunct al Aerospace Security Project din cadrul Center for Strategic and International Studies, a avertizat că simpla existență a sateliților pe orbită nu este suficientă.
Eficiența GPS într-un teatru de operații în care spectrul electromagnetic este contestat depinde de instalarea rapidă și la scară largă a noilor receptoare, a spus acesta.
M-code, creat pentru a proteja navigația militară
Dezvoltarea semnalului M-code a început în 1999, pe fondul îngrijorărilor privind vulnerabilitatea semnalelor GPS tradiționale din banda L1. Printre acestea se afla și codul militar criptat P(Y), utilizat pentru navigație de precizie.
Primul satelit GPS capabil să transmită M-code a fost lansat în 2005 de predecesorul Forțelor Spațiale, Air Force Space Command. Pentagonul spera inițial ca semnalul să atingă capacitatea operațională inițială în toate categoriile de forțe până în 2009.
Programul actual MGUE a fost lansat în 2012, după eșecul unei inițiative anterioare. Odată cu înființarea Forțelor Spațiale, în 2019, responsabilitatea pentru dezvoltarea și achiziția cardurilor M-code a trecut în subordinea acestui serviciu.
Integrarea receptoarelor pe platformele militare revine însă Forțelor Aeriene, Armatei, Marinei și Corpului Pușcașilor Marini.
Prima etapă a programului: vehiculele terestre înaintea navelor și avioanelor
Programul MGUE este împărțit în două etape principale.
Prima etapă, Increment 1, presupune dezvoltarea unor circuite integrate și carduri electronice dedicate aplicațiilor militare. Acestea sunt concepute pentru integrarea inițială pe platformele tuturor serviciilor militare.
În cadrul Increment 1 există două tipuri de carduri: unul pentru vehicule terestre, precum Stryker și Joint Light Tactical Vehicle, și unul pentru platforme maritime și aeriene. Cea de-a doua categorie a fost afectată de cele mai mari întârzieri și de mai multe modificări de program.
În 2012, trei companii au primit contracte pentru dezvoltarea cardurilor și receptoarelor:
- Rockwell Collins, a cărei divizie GPS a fost cumpărată ulterior de BAE Systems, a primit 27,7 milioane de dolari pentru cardul destinat vehiculelor terestre;
- Raytheon, companie din grupul RTX, a primit 25,2 milioane de dolari pentru un card destinat platformelor maritime și aeriene;
- L3Harris a primit 27,5 milioane de dolari pentru un produs similar destinat navelor și aeronavelor.
Testarea cardurilor pentru vehiculele terestre ale Armatei și Corpului Pușcașilor Marini a fost finalizată.
Armata a instalat deja aproape 5.000 de receptoare M-code, inclusiv pe unități operaționale considerate prioritare. Printre platformele echipate se numără vehicule Stryker, vehicule tactice medii și Humvee-uri.
Au fost introduse carduri M-code și pe platforme utilizate de militarii aflați pe teren, printr-un sistem dezvoltat de compania TRX. Armata intenționează să instaleze alte aproximativ 2.000 de receptoare până la sfârșitul actualului an fiscal.
Gray Eagle, platforma care a scos la iveală problemele de software
În cazul platformelor maritime și aeriene, finalizarea dezvoltării a fost urmată de identificarea unor deficiențe software, potrivit celei mai recente evaluări a Government Accountability Office.
Una dintre probleme viza precizia procesării semnalului. Deficiența a fost descoperită în timpul testelor inițiale realizate pe drona Gray Eagle a Armatei.
Inițial, Forțele Aeriene urmau să fie primul serviciu care testa cardurile M-code pentru aviație, prin instalarea lor pe bombardierul B-2. Problemele apărute la cardul produs de Raytheon au dus însă la întârzieri repetate.
În octombrie 2024, Forțele Spațiale au decis ca drona Gray Eagle să preia prioritatea în program și să devină prima platformă supusă testării.
Armata a constatat că precizia sistemului nu atingea exact nivelul prevăzut în cerințele inițiale ale programului, dar era suficientă pentru standardele proprii. În consecință, a solicitat modificarea cerințelor operaționale.
Schimbarea a fost aprobată. Locklear a precizat că evaluările ulterioare au demonstrat că nu era necesară o performanță mai ridicată decât cea deja obținută.
O altă eroare software, care afecta precizia navigației atât pe platformele maritime, cât și pe cele aeriene, a fost identificată și remediată printr-o actualizare instalată pe Gray Eagle. Potrivit oficialului, noua versiune funcționează stabil de mai multe luni.
Testarea dronei așteaptă acum aprobarea finală a structurii Pentagonului responsabile de testare și evaluare operațională. Raportul acesteia va determina dacă programul poate avansa sau dacă sunt necesare modificări suplimentare.
Armata extinde utilizarea M-code, dar dronele mici rămân în urmă
Armata intenționează să integreze tehnologia M-code pe toate aeronavele moderne cu echipaj, inclusiv elicopterele Black Hawk, Chinook și Apache, precum și pe noua platformă Cheyenne.
În cazul aeronavelor fără pilot, implementarea este prevăzută deocamdată doar pentru Gray Eagle. Dronele de dimensiuni reduse se confruntă cu limite stricte privind greutatea, volumul disponibil și consumul de energie, ceea ce impune găsirea unor soluții alternative.
Marina caută un distrugător pentru testele finale
Testarea operațională pe distrugătoarele din clasa Arleigh Burke a fost amânată din nou. Noul termen este anul fiscal 2027, față de termenul anterior, stabilit pentru 2025.
Pentru finalizarea testelor, Air Force Life Cycle Management Center trebuie să colaboreze cu Marina pentru a identifica un distrugător DDG-51 disponibil în funcție de programul de misiuni și desfășurări.
Marina operează în prezent 75 de astfel de nave, însă doar o parte dintre ele se află în orice moment pe mare. Altele sunt implicate în activități de mentenanță, instruire sau pregătire pentru viitoare misiuni.
Oficialii Forțelor Aeriene susțin că Marina s-a angajat să pună la dispoziție o navă, însă momentul exact al testării nu a fost stabilit.
Avioanele de luptă vor primi capabilitatea treptat
Forțele Aeriene desfășoară în prezent trei inițiative pentru integrarea cardurilor M-code pe avioane și receptoare existente:
- programul Resilient-Embedded GPS/Inertial, destinat inițial avioanelor F-16, iar ulterior modelelor F-15 și F-15EX;
- programul Embedded GPS Inertial Navigation System – Modernized, destinat avioanelor F-22 și aeronavelor navale KC-130J și F/A-18;
- programul Miniature Airborne GPS Receiver 2000 – Modernized, destinat bombardierelor B-2.
În cazul ultimului program, autoritățile estimează atingerea capacității operaționale inițiale pe două platforme — una navală și una a Forțelor Aeriene — în anul fiscal 2027.
Sistemele R-EGI și EGI-M ar urma să fie pregătite pentru instalare în 2028. Fiecare dintre ele ar putea atinge capacitatea operațională inițială pe câte o aeronavă a Forțelor Aeriene în 2029. Oficialii afirmă însă că încearcă să accelereze integrarea, astfel încât unele termene să fie devansate.
O nouă strategie pentru actualizarea software-ului
Air Force Life Cycle Management Center pregătește și o strategie de mentenanță pentru prima etapă a programului MGUE. Obiectivul este ca software-ul receptoarelor să poată fi actualizat pe măsură ce apar noi amenințări și cerințe operaționale.
Până acum, programul nu dispunea de un mecanism clar pentru actualizări succesive. Oficialii recunosc însă că software-ul nu poate fi considerat definitiv finalizat, mai ales într-un domeniu în care metodele de bruiaj și atacurile electronice evoluează constant.
În iulie, Space Systems Command a anunțat două acorduri cu BAE Systems și Trimble Military and Advanced Systems pentru sprijinirea dezvoltării unei noi generații de receptoare M-code destinate platformelor maritime și aeriene.
Acordurile vizează definirea cerințelor, reducerea riscurilor tehnice și pregătirea documentației pentru analiza preliminară a conceptului. Etapa este considerată primul pas dintr-un proces în două faze, care ar urma să ducă la prototipuri, demonstrații, integrare și testare.
Increment 2 rămâne într-o fază incipientă
În timp ce armata americană încearcă să instaleze pe scară largă cardurile din Increment 1, versiunea miniaturizată și mai performantă prevăzută pentru Increment 2 se află încă în etapa de cercetare și dezvoltare.
Această etapă include două subprograme.
Primul vizează un circuit integrat de nouă generație și integrarea sa pe un card M-code mai mic. Costurile inițiale au fost estimate la aproximativ 1,4 miliarde de dolari. Evaluările preliminare ale circuitelor s-au încheiat în 2021, iar cele pentru carduri au fost realizate în 2022.
Al doilea subprogram, estimat inițial la 149,2 milioane de dolari, urmărește dezvoltarea unui receptor portabil compatibil cu M-code. Sistemul ar urma să fie folosit inclusiv pentru rachete, muniții ghidate de precizie și echipamente radio individuale.
BAE Systems și L3Harris continuă să lucreze la cardurile și receptoarele din Increment 2. În paralel, autoritățile analizează mai multe combinații de circuite și carduri pentru a determina configurația optimă.
Locklear a precizat că procesul este încă într-o etapă timpurie, dar că testele oferă informații importante pentru reducerea riscurilor de achiziție fără a compromite siguranța și eficiența operațională.
Viitor incert pentru receptorul portabil
În trecut, Pentagonul a analizat chiar posibilitatea renunțării la Increment 2. În 2023, oficialul responsabil la acel moment de achizițiile Forțelor Spațiale a sugerat fie redefinirea cerințelor, fie abandonarea planurilor pentru cardul M-code miniaturizat și receptorul destinat radiourilor portabile.
Propunerea a fost formulată după ce evaluări oficiale au arătat că respectivele carduri nu îndeplineau toate cerințele de performanță. În plus, dezvoltarea receptorului portabil era considerată lipsită de o justificare economică suficient de solidă, deoarece celelalte servicii militare își dezvoltau propriile soluții.
Programul a continuat totuși. În 2023, Space Systems Command a atribuit un contract companiei Technology Advancement Group pentru dezvoltarea receptorului portabil.
Prototipul, denumit Joint Modernized Handheld Next-Gen GPS receiver, a fost testat în cadrul unui exercițiu desfășurat pe durata a trei zile în iunie 2025. La evaluări au participat reprezentanți ai Armatei, Corpului Pușcașilor Marini, Forțelor Aeriene și Forțelor Spațiale, precum și militari din Norvegia și Franța.
Autoritățile nu au făcut publice rezultatele testelor și nici nu au anunțat o dată pentru atingerea capacității operaționale inițiale. Evaluările Pentagonului indică însă că receptorul portabil M-code nu va fi disponibil înainte de 2028.
Un program esențial pentru războaiele în spectrul electromagnetic
În pofida întârzierilor, specialiștii consideră că preluarea programului de către Air Force Life Cycle Management Center ar putea îmbunătăți șansele de finalizare.
Structura are experiență în administrarea unor proiecte tehnice complexe, desfășurate pe perioade lungi și destinate unor categorii diferite de utilizatori militari.
Succesul programului va depinde însă de capacitatea Pentagonului de a accelera integrarea receptoarelor, de a remedia problemele software și de a menține sistemele actualizate. Pentru forțele americane, miza este majoră: fără o infrastructură GPS rezistentă la bruiaj și falsificare, superioritatea tehnologică a armelor și platformelor moderne poate fi grav afectată într-un conflict de amploare.
-
Exclusivacum 3 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum o zi„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum 2 zileCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Exclusivacum o ziBâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională
-
Featuredacum o ziCând sindicatul tace și muncește: de ce au apărut ‘misterios’ cursurile de cercetare disciplinară în MAI
-
Administratieacum 4 zileInvestițiile prioritare pentru comuna Olari, analizate pe teren de conducerea Consiliului Județean Prahova



