Connect with us

Actualitate

Doina Păuleanu. Personajul fabulos care ne dezvăluie misterele Constanței

Publicat

pe

Fildas-Catena Grup vă invită să descoperiți figuri proeminente ale vieții culturale românești care sfințesc aceste locuri și care atrag admirație în vremuri în care se spune mult prea des și pe nedrept că ducem lipsă de modele de urmat!

         

Totul e să vrei să le afli numele, realizările și viețile aproape sacrificate pentru binele semenilor, iar Catena vă provoacă să fiți curioși, să aflați ce îi determină pe unii dintre noi să lupte pentru păstrarea patrimoniului cultural și a identității naționale, să creeze frumosul prin artă vizuală sau literară, în timpuri în care curentul majoritar pune accent pe valorile materiale și nu pe tezaurul spiritual!

 

Printre aceste personalități, cu o forță de muncă, o atitudine mereu pozitivă și o pasiune incredibile, se află și Doina Păuleanu, doctor în Istoria Artei al Universității București, director al Muzeului de Artă Constanța, curator, critic de artă, consilier artistic al Galeriei Senso București și, nu în ultimul rând, un om cu o inimă mare!

 

Doina Păuleanu spune despre sine cu zâmbetul pe chip: ”Sunt ca o carte deschisă!”, iar, de aici, putem deduce că modestia este una dintre trăsăturile unui intelectual rafinat asemeni ei.

 

Doina Păuleanu ascunde, însă, complexitatea prin simplitate, prin bagajul imens de cunoștințe pe care îl deține și prin ușurința cu care narează și decriptează tainele istoriei artei. Dar și prin prin faptul că te determină să iei lucrurile cu ușurință în viață, chiar și cu doar câteva vorbe bune rostite. Doina Păuleanu emană căldură umană și bucurie poate și grație apropierii de operele de artă, de pictură sau de sculptură, pe care reușește să le adune pentru a le expune românilor 

 

Doina Păuleanu…Un nume parcă predestinat a fi puternic legat de cultura românească, așa cum doina străbună este parte a sufletelor românilor.

 

Ultima carte sub semnătura sa, „Penisula Misterioasă. Incursiune în Istoriile Constanței”, lansată anul acesta, în luna noiembrie, este un volum-memoriu, cu adânci rădăcini în istoria neamului, cu informații și fotografii inedite despre cum a luat naștere orașul nostru port.

 

Cu toții cunoaștem Constanța, dar câți dintre noi știm că, inițial, a fost o peninsulă? Câți dintre noi și de câte ori oare am vizitat Cazinoul fără să bănuim măcar că se află în acestă zonă peninsulară de început de istorie a urbei. Sau că, acolo, sunt și alte monumente de patrimoniu precum Casa cu Lei, temple antice sau bazilici și sinagogi care au povești emoționante, dar care se regăsesc acum în paginile acestei cărți.

 

Doina Păuleanu a săpat adânc în istoria de început a Constanței și a descoperit că „numele locului este mai vechi decât cetatea însăși”, că există un frumos mit fondator care începe cu legenda argonauților și cu versurile poetului Ovidiu.

 

„Tomis, Constanza, Kustendje, Constanța” sunt numele purtate de-a lungul vremii de mica peninsulă devenită peste vremi până la ceea ce este azi un mare oraș maritim, cunoscut în toată lumea, dar aproape necunoscut în inima sa.

 

De ați știi câte mistere ascunde Constanța în care vă petreceți verile? De ați afla cum vânturile îi dărâmau cândva turnurile înalte sau că până și Piața Ovidiu face parte tot din vechea peninsulă sau de ați descoperi farul genovez, cafenelele și hotelurile de odinioară sau rolul jucat de contele Amédée Alléon în istoria locului, ați iubi, poate, Constanța la fel de mult precum o face directorul Muzeului de Artă al orașului.

 

Doina Păuleanu a scris cu o voință incredibilă peste 500 de pagini despre „Penisula Misterioasă.”, o voință care i-a stăvilit oboseala de după orele de lucru epuizante petrecute fie la Muzeul de Artă, fie la vernisaje, fie pe drumurile lungi spre și dinspre București sau alte orașe ale țării pentru expoziții sau în căutare de artă pentru a o prezenta publicului larg. De fiecare dată, Doina Păuleanu a găsit, însă, energia să se așeze, la întoarcere acasă, la biroul său, și să scrie, să scrie, să scrie…despre Constanța așa cum nu a mai făcut-o nimeni!

 

Volumul său este însoțit de zeci de fotografii de colecție sau de hărți antice care sporesc valoarea acestei cărți-album istoric, în care poveștile sunt depănate într-un limbaj frumos, elitist, dar simplu și pe înțelesul tuturor, cu un șir informativ aproape ca de roman care curge de la sine printre istorii.

 

„Peninsula Misterioasă. Incursiune în Istoriile Constanței” este, însă, o carte și despre misteriosul om de cultură Doina Păuleanu, dar care îi devoalează doar o parte din iubirile sale, precum monumentul Mihai Eminescu său cel al soției Regelui Carol I, Carmen Sylva, sau pasiunea de a privi zidurile străvechi sau de a și le imagina doar din puținele hărți rămase sau de a se plimba pe faleza Cazinoului Constanța cu melancolia și durerea istoricului care vede cum o construcție emblematică este aproape lăsată să piară.

 

Sunt ore întregi petrecute din noapte până în zori, în care sufletul Doinei Păuleanu s-a așternut pe hârtie, cu fiecare informație găsită de ea și documentată temeinic despre acest oraș minunat.

 

Contesa, pisica ei cea dragă, a așteptat-o mereu, de dincolo de ușa bibliotecii, să termine un ultim rând, sau să revină acasă, din periplurile lungi ale celei care a crescut-o timp de 16 ani cu tot dragul.

 

La orele dimineții, după doar câteva ore de somn și după câteva clipe petrecute cu Contesa inimii sale, Doina Păuleanu își începea ziua, ritualic, cu o vizită pe terasa casei de unde privește marea. De acolo, îi revine energia și bucuria unui nou început. Și așa, cu sufletul reîncărcat, pleacă spre cea de a doua casă a sa, Muzeul de Artă din Constanța, de unde revine și reîncepe să scrie. Zile întregi un om de cultură din România zilelor noastre și-a dedicat tot timpul creației artistice în diverse forme. Și o face în continuare cu aceeași vigoare și voință pentru că pregătește o nouă carte.

 

De la Doina Păuleanu putem învăța nu doar despre istoria unui teritoriu, ci și limba românească rostită perfect, bunătatea, modestia, respectul, optimismul și pasiunea de a crea ceva bun într-o comunitate și de a lăsa o moștenire durabilă peste ani și ani!

 

De la Doina Păuleanu putem reînvăța să fim optimiști pentru că ochii îi sunt mereu veseli și dornici să privească spre lume și să discute cu lumea, cu bucurie onestă, iar zâmbetul îi revine constant pe buze, asemeni glumelor sau comentariilor haioase pe care știe să le facă și să creeze o atmosferă relaxantă în jurul său.

 

Și mai putem învăța să mergem lin, dar ferm, pe străzi, să privim clădirile și să ne lăsăm purtați în afara lumii cotidiene măcar pentru câteva clipe. Sau să privim marea sau cerul și să facem noi planuri despre ce putem crea într-o anume zi.

 

Avem modele de urmat, iar Fildas-Catena Grup vă vorbește despre ele cu dorința de a le moșteni câte ceva din ceea ce reprezintă și creează ele!

 

De la Doina Păuleanu, mai putem învăța, de exemplu, că o munteancă, căci s-a născut și a crescut în Brașov, se poate îndrăgosti de mare sau de oricare altă zonă, dacă inima îi spune că acolo îi este locul și putem deprinde de la ea curajul de a ne urma vocea inimii.

 

Doina Păuleanu a avut curajul schimbării în viață, a luării unor decizii importante, a management-ului uman și a lucrului în echipă, considerat, uneori, cel dificil.

 

Și mai putem învăța de la domnia sa că arta vizuală ne bucură viața așa cum poate doar cărțile și muzica o mai pot face. Ca om de cultură, a citit biblioteci întregi, iar, de aici, ne putem reaminti că orice volum parcurs aduce umanizare și bunătate prin cunoaștere. Cărțile destupă mințile și sufletele, ne apropie unii de alții prin poveștile pe care le aflăm despre oameni, iar acest dar ni-l oferă de sărbătorile 2019 și Doina Păuleanu cu noua sa carte „a mistereleor”.

 

„Sunt un om fericit și iubesc marea!”, spune Doina Păuleanu. Iar noi am adăuga faptul că iubește românii, pentru care își dedică viața.

 

Lor le scrie de peste două decenii, câte o carte aproape în fiecare an. A publicat numeroase cărți, volume de artă, lucrări de istoria artei, de management cultural sau de antropologie urbană. Printre acestea se numără ‘Constanța. Aventura unui proiect european’, ‘Pictori romani la Balcic’, ‘Moscheea regala Carol I’, ‘Cazinoul din Constanta. Boema, loisir si patrimoniu european la Marea Neagra’, ‘Tonitza’, ‘Regalitatea și marea’ sau ‘Viața tăcută a naturii’. Unele cărți au chiar mai multe volume, ceea ce arată o forță aproape încredibilă de lucru și o dragoste față de meseria aleasă.

 

Despre Doina Păuleanu s-au scris pagini întregi. Puțini au spus însă că a devenit directorul Muzeului de Artă din Constanța în anul 1990, dar că lucrează acolo încă din anii ‘70. Că a reușit să adune în sălile Muzeului opere semnate de Nicolae Tonitza, marea sa iubire, sau de Nicolae Grigorescu, atât de multe pe cât nu s-ar aștepta nimeni să le vadă laolaltă în Constanța. Sau că a descoperit singură fundația Muzeului, având curiozitatea unui arheolog și că a transformat dedesubturile misterioase ale instituției în noi galerii pentru public. Sau că a recreat, între pereții Muzeului de Artă, atelierul pictorului Ion Alin Gheorghiu, un loc cu o energie aparte, ca un altar al culturii românești.

 

Grație Doinei Păuleanu Muzeul de Artă din Constanța a dobândit lumina sufletului său. Este un muzeu viu, plin de vitalitate și de surprize plăcute, așa cum este și cea care îl are sub ocrotire.

 

Pentru toate realizările sale, Doina Păuleanu a fost recompensată cu numeroase premii precum Premiul Academiei Române „George Oprescu” în domeniul istoriei artei, pentru lucrarea „Constanta 1878-1928. Spectacolul modernității târzii’, cu Premiul pentru Patrimoniul Cultural Național din partea Ministerul Culturii, cu Premiul pentru Critică din partea Uniunii Artiștilor Plastici, dar a fost și medaliată cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofițer sau ridicată la rang de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres de către autoritățile din Franța. În 2016, la Gala ‘Oamenii Timpului’, Doina Păuleanu a primit recunoaștere națională pentru standardele de excelență în domeniul său de activitate.

 

La începutul anului 2019, a fost numită cetățean de onoare al județului Constanța.

 

Și parcă tot nu sunt suficiente premii și diplome acordate unui om care își petrece și câte 16, uneori 18, ore pe zi muncind pentru dezvoltarea unui muzeu de artă sau care, nu de puține ori, alocă și 24 de ore în căutările sale artistice.

 

Ca absolventă a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu București, actuala Academie Națională de Arte, Doina Păuleanu duce mai departe ceea ce a preluat de la profesorii săi: dragostea pentru artă și oameni.

 

Fildas-Catena Grup vă invită să o ascultați chiar și pentru câteva minute pe Doina Păuleanu, unul dintre cei mai valoroși oameni de cultură constănțeni și români și să preluați din energia, puterea și dragostea sa de viață și de frumos!

SENSO ARTE RO

Realizator: Roxana Chivu

Actualitate

Revoluția dronelor navale: Investiție strategică de 400 milioane dolari pentru X-BAT

Publicat

pe

De

Shield AI și Marina Statelor Unite au anunțat o infuzie masivă de capital, totalizând 400 de milioane de dolari, destinată accelerării dezvoltării dronei X-BAT, un vehicul aerian fără pilot cu decolare și aterizare verticală (VTOL), capabil să redefinească proiecția forței navale.

Un angajament financiar strategic pentru tehnologie de vârf

Recent, a fost concretizată o nouă etapă de finanțare în valoare de 300 de milioane de dolari, structurată printr-o modificare a unui acord existent cu Pentagonul în valoare de 150 de milioane de dolari, sumă completată de o investiție echivalentă din capitalul propriu al Shield AI. Această injecție de capital vine în continuarea unei finanțări anterioare de 100 de milioane de dolari, consolidând astfel un efort financiar comun destinat transformării programului X-BAT dintr-un concept în realitate operațională.

Soluție pentru limitările logistice și operaționale navale

Programul se aliniază eforturilor de tip RIMES (Runway Independent Maritime Expeditionary Strike), care urmăresc dezvoltarea unei drone capabile să lanseze misiuni de lovire pe distanțe lungi fără a necesita infrastructură terestră sau punți de zbor extinse pe navele purtătoare. Această capabilitate este esențială pentru platforme navale precum distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, care sunt limitate în prezent de capacitatea stocurilor de muniție și de posibilitățile reduse de reîncărcare pe mare.

X-BAT este proiectată pentru a opera autonom, cu o rază de acțiune ce depășește 2.000 de mile marine și o capacitate de transport a munițiilor de 1.000 de livre. Obiectivul este ca sistemul să crească puterea de luptă fără a compromite operațiunile curente ale grupurilor de luptă din cadrul portavioanelor.

Dezvoltare accelerată și perspective de testare

Compania a adoptat o strategie de dezvoltare paralelă – care include testarea componentelor, a sistemelor de misiune, a integrării pe nave și a producției – pentru a reduce riscurile și a accelera calendarul. Producția aeronavei va avea loc în zona Seattle, în timp ce testele operaționale sunt planificate să se desfășoare în Kansas în cursul acestui an. Marketată drept „primul avion de vânătoare VTOL pilotat prin AI din lume”, drona măsoară 26 de picioare în lungime și dispune de o anvergură a aripilor de 39 de picioare, reprezentând o schimbare de paradigmă în capacitatea de răspuns rapid a Marinei SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Dormitorul de la vară la iarnă: cum schimbi textilele, culorile și straturile pentru mai mult confort

Publicat

pe

De

Un dormitor poate arăta bine tot anul fără să schimbi mobilierul sau să refaci pereții. De cele mai multe ori, diferența o fac lenjeria, draperiile, cuvertura și câteva accente de culoare. Vara ai nevoie de materiale care lasă pielea să respire și de un decor luminos. Iarna, patul trebuie să ofere mai multă căldură, iar camera poate primi texturi mai dense.

Urmează pașii de mai jos și adaptează-i la dimensiunea camerei, temperatura din locuință și stilul care îți place.

1. Începe cu textilele care acoperă suprafețe mari

Lenjeria, pilota, perdelele și covorul schimbă rapid aspectul dormitorului. Aceste piese atrag privirea și influențează confortul de zi cu zi, așa că merită să pornești de aici.

Alege o bază neutră, precum alb cald, bej, crem sau gri cu subton cald. Astfel, schimbi fețele de pernă, pledul ori cuvertura fără să cumperi un set complet în fiecare sezon. Înainte de comandă, măsoară salteaua, pilota și pernele. O husă prea mică se strânge, iar una prea mare arată neîngrijit.

Caută lenjerii de pat din bumbac, satin, muselină sau flanel. Materialul contează mai mult decât modelul imprimat, mai ales dacă folosești patul zilnic. Alege două seturi potrivite pentru sezon și rotește-le la spălare.

2. Vara: păstrează patul aerisit și simplu

În sezonul cald, alege fibre naturale sau țesături ușoare. Bumbacul percale are o suprafață mată și răcoroasă, fiind potrivit pentru persoanele care dorm mai bine într-un pat mai puțin încărcat. Muselina se simte moale și arată relaxat, iar satinul de bumbac oferă o senzație netedă.

Inul absoarbe bine umezeala și lasă aerul să circule, însă se șifonează mai repede. Dacă îți place un aspect ordonat, alege percale. Dacă preferi un decor casual, inul și muselina se potrivesc mai bine.

Construiește patul de vară în trei pași:

  1. Pune un cearșaf și o lenjerie din material respirabil.
  2. Folosește o pilotă subțire sau o cuvertură ușoară.
  3. Lasă un pled fin la capătul patului pentru nopțile mai răcoroase.

Combină alb cu bleu prăfuit, crem cu verde salvie sau bej nisipiu cu roz pudrat. Evită plușul, fleece-ul și materialele sintetice groase. Acestea păstrează căldura și pot face spațiul să pară prea încărcat.

3. Toamna: adaugă căldură treptat

Temperaturile de toamnă se schimbă de la o săptămână la alta. Nu este nevoie să scoți imediat cea mai groasă pilotă. Începe cu o cuvertură matlasată sau cu un pled mai dens, pe care îl poți da jos ușor dacă noaptea rămâne caldă.

Texturile mici creează un aspect plăcut fără să aglomereze camera. Poți alege fețe de pernă din bumbac cu relief discret, un pled tricotat sau o cuvertură cu cusături vizibile. Limitează-te la trei texturi: una netedă pentru lenjerie, una mai groasă pentru pled și una decorativă pentru perne.

Nuanțele de caramel, teracotă pală, verde măsliniu, bordo sau bej cappuccino se potrivesc bine în această perioadă. Păstrează culorile puternice în accesorii. De exemplu, o lenjerie crem, două perne verde măsliniu și un pled bordo oferă un rezultat echilibrat.

4. Iarna: construiește straturi practice

Iarna, straturile te ajută să reglezi mai ușor confortul. În loc să pui multe pături grele una peste alta, alege articole pe care le poți adapta rapid. O cameră încălzită constant cere mai puține straturi decât una în care temperatura scade noaptea.

Lâna este potrivită pentru pleduri, fiind călduroasă și rezistentă, dar cere spălare delicată. Catifeaua și velurul arată bine pe perne sau draperii, însă folosirea lor pe toate suprafețele poate încărca decorul. Într-un dormitor mic, păstrează lenjeria în culori deschise și folosește verde închis, bleumarin sau brun doar ca accent.

5. Alege culorile după regula 60-30-10

Regula 60-30-10 ajută la combinarea nuanțelor fără să încarci vizual camera: 60% din spațiu are culoarea de bază, 30% o culoare secundară, iar 10% sunt accentele. Într-un dormitor de iarnă, folosește crem, cappuccino și bordo; pentru vară, alb cald, bleu deschis și verde salvie.

6. Schimbă aspectul cu un buget controlat

Patru piese sunt suficiente: lenjeria, un pled, două fețe de pernă și o cuvertură. Acestea schimbă imaginea patului, care ocupă cea mai mare parte din dormitor.

Poți crea o mică garderobă de textile: două seturi neutre pentru tot anul, unul luminos pentru vară și unul în nuanțe mai închise pentru sezonul rece. Alege piese care se spală ușor și pe care le poți combina între ele. Începe cu o singură culoare de accent și vezi cum arată în cameră înainte să adaugi altele.

Începe cu lenjeria și construiește restul decorului în jurul ei. Alege o combinație care îți place, adaugă treptat straturi și testează ce funcționează cel mai bine pentru dormitorul tău.

Citeste in continuare

Actualitate

Următorul exercițiu anti-dronă al SUA se mută în oraș: prioritatea, protejarea civililor

Publicat

pe

De

Deșertul lasă loc unui mediu mult mai complicat

După aproape o lună de antrenamente într-o zonă aproape pustie, la granița dintre Statele Unite și Mexic, forțele americane pregătesc următorul exercițiu de amploare împotriva dronelor într-un cadru radical diferit: un oraș aglomerat, cu numeroși locuitori și clădiri.

Schimbarea va pune la încercare capacitatea autorităților de a contracara amenințările aeriene fără a expune populația la riscuri. Generalul de brigadă Jason Rueschhoff, director de operațiuni al Comandamentului Nord al SUA, a subliniat că apărarea teritoriului național trebuie să țină cont atât de amenințările externe, cât și de siguranța din interiorul țării. Una dintre preocupările majore pentru viitorul exercițiu, a spus el, va fi limitarea pagubelor colaterale.

Falcon Peak testează cooperarea dintre instituții

Exercițiul Falcon Peak este coordonat de Comandamentul Nord al SUA. Ediția desfășurată în septembrie, la Yuma, în Arizona, a reunit pentru prima dată reprezentanți ai comandamentului, ai Defense Innovation Unit, ai grupului interinstituțional Joint Interagency Task Force 401 și ai Departamentului pentru Securitate Internă.

Participanții au testat metode de neutralizare a dronelor în deșert, inclusiv prin mijloace electronice sau prin doborârea lor. Au evaluat, totodată, efectele căldurii, vântului și nisipului asupra echipamentelor.

Următoarea ediție, prevăzută peste aproximativ un an, va adăuga dificultățile specifice mediului urban. Clădirile dense, obstacolele fizice și aglomerarea semnalelor electronice pot perturba comunicațiile și pot bloca câmpul vizual necesar radarelor și camerelor convenționale, a explicat colonelul pușcașilor marini Scott Humr, adjunct pentru știință și tehnologie în cadrul JIATF 401.

Reguli stricte și responsabilități împărțite

Operațiunile într-o zonă populată implică și provocări juridice și administrative. Autoritățile trebuie să respecte restricții interne stricte, să gestioneze competențe care se suprapun între instituții și să reducă riscul ca intervențiile să afecteze civilii — cerințe mai puțin presante într-un poligon izolat.

Humr a indicat drept prioritate o abordare interinstituțională bine coordonată, în special prin colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației (FAA).

Necesitatea unei cooperări strânse a fost evidențiată în februarie, când FAA a închis brusc spațiul aerian din jurul aeroportului din El Paso, Texas. Ulterior, s-a stabilit că incidentul fusese provocat de o comunicare deficitară între agenții federale privind folosirea unui laser anti-dronă de către Poliția de Frontieră și Vamă, echipament împrumutat de la Armată.

De atunci, oficialii militari au pus accentul pe coordonarea cu FAA. Colaborarea a dus la un acord comun privind utilizarea unui sistem laser pentru protejarea frontierei sudice, iar reprezentanții armatei afirmă că instituțiile continuă să coopereze în privința testării.

Neutralizarea dronelor, fără a pune populația în pericol

Cea mai dificilă miză a exercițiului urban va fi protejarea civililor de eventuale efecte colaterale. În deșert, o dronă de mici dimensiuni poate fi doborâtă cu o armă de foc fără același nivel de risc pentru cei din jur. Într-un oraș, o astfel de intervenție ar putea pune în pericol oamenii și bunurile aflate la sol.

De aceea, Pentagonul și JIATF 401 vor acorda prioritate metodelor cu efecte colaterale reduse și soluțiilor neletale, pentru ca amenințările să poată fi contracarate în zone aglomerate cu un risc cât mai mic pentru populație.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv27 de minute ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv28 de minute ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv28 de minute ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv28 de minute ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv28 de minute ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv29 de minute ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv23 de ore ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv23 de ore ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv23 de ore ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv2 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Exclusiv2 zile ago

CASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Operațiunea „Ia-i pensia, dă-i în judecată și pierzi” Casa de Pensii Sectorială a MAI a reușit performanța rară de a...

Exclusiv2 zile ago

Poliția cu normă de biciuit populația –  sau cum a reinventat cms. șef Giugariu Constantin CAP-ul, dar cu amenzi

Două contravenții pe zi țin șeful departe de tine Cine zicea că „în Poliție nu există normă de amenzi” clar...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Telex pentru favoriți”: Cum a inventat IGPR promovarea la șansa și relația cu șeful

Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a –  Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești

(Investigație Incisiv de Prahova):  După ani de „lansări controlate”, grafice colorate, conferințe cu generali în uniformă și promisiuni despre „protejarea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv