EVRIKA! 

SCIZIUNE… COMERCIALĂ? Moda politică începe să facă emuli în comerţ: am receptat deja formula: Complexul comercial Unirea – Aripa Tînără!

K.O. 

Oare foştii membri ai CPEx vor face parte din Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici?

• DIVERSIUNEA „ARDEAL”… Ieri, la Tg. Mureş, cinci cetăţeni s-au urcat pe statuia Iui Avram Iancu, de unde au aruncat jos tricolorul românesc. Poliţia susţine că cetăţenii respectivi ar fi de naţionalitate maghiară. Probabil că UDMR nu va întîrzia să denunţe acţiunea ca fiind o nouă „diversiune” a Vetrei Româneşti… • …ŞI SINDROMUL „TIMIŞOARA”. Martorii acuzării în procesul de Ia Timişoara încep să dispară… peste hotare! După ce Pariş, „mortul” lui Veverca, a dat semne de viaţă pe undeva prin Germania, iată că maiorul MApN Judele, unul dintre principalii martori ai acuzării (şi „colecţionar” în acelaşi timp, al bunurilor din casele arestaţilor) a degajat şi el terenul peste graniţă, cerînd azil… politic! Dacă ne gîndim bine, nici Suceava – unde activează în prezent colonelul Dragomir, „antiteroristul” de la Sibiu – nu e prea departe de frontieră • HAI LA ŞCOALA CU FURNICI! Mitingismul face adepţi printre vîrstele fragede. Vreo sută de copii, care au declarat cu candoarea specifică vîrstei, că „părinţii şi profesorii ne-au spus să facem grevă”, au manifestat cu sîrg, scandînd lozinci ce le erau suflate Ia ureche de către majori, împotriva mutării lor la şcoala 164, de la 203, pe motiv că acolo sînt… furnici! Şi un post de director în minus, bineînţeles • FENOMEN POLITIC SAU… ALIMENTAR? Iată că mijloacele puse Ia dispoziţie cu generozitate de către Ministerul Culturii, în cadrul unui contract fabulos, încep să dea roade: Grupul pentru Dialog Social a remis recent spre publicare revistei „22”, un raport asupra evenimentelor din 13-15 iunie – capitolul „Greva foamei ca fenomen socio-politic”. De ce nu şi ca fenomen alimentar? • RĂZBOIUL BOMBOANELOR. Culisele procuraturii ne oferă noi şi noi surprize. A avut loc, pare-se un „război al bomboanelor”, profund dezbinator, iniţiat pe prinipii ilfpetroviene: la bufetul procuraturii, bomboane nu s-au servit decît la sindicalişti! • BANII ÎNAINTE! Premieră absolută la bazinul „Dinamo”, unde jucătorii echipei gazdă n-au intrat Ia… apă, în meciul de polo cu „Steaua” pentru că – spun gurile rele – nu Ii s-ar fi dat banii înainte. Ca ştiţi dv, unde… • ÎNTÎLNIRE. Ziarul „Dreptatea”, în locul unei fireşti dezminţiri, propune organizarea unei „întîlniri la nivel înalt” între domnii Virgil Măgureanu, directorul S.R.I. şi Robert Hummel, cetăţean din Petroşani, pentru lămurirea situaţiei create prin afirmaţia acestuia din urmă, corespondent voluntar al cotidianului amintit, precum că domnul V.M. s-ar fi aflat, în 14 iunie, în Piaţa Universităţii, organizîndu-i pe mineri. Afirmaţie contestată de către domnul director. Evident că in această chestiune ziarul consideră că nici usturoi nu s-a mîncat… • ÎNCEPE CURĂŢENIA? Aşa se pare. Odată cu excluderea lui Eugen Barbu din Uniunea Scriitorilor, pe motive de etică profesională (plagiat) şi etică civică (colaborarea cu securitatea), este aşteptat şi de dorit continuarea acestei acţiuni de salubrizare a uniunii de breaslă. Sîntem curioşi cine va rămîne în ea după întocmirca listelor complete de infractori şi colaboratori… • „ASUL” DIN MÎNECĂ. La masa destabilizării se joacă tot mai intens cartea sindicală, infantilismul concepţiei în materie, şi laici-tatca unor lideri (în sensul că nu sînt… uşi de biserică) fac ca haosul în care înotăm deja să fie şi mai mare. Ce „roade” vor culege cei care seamănă vîntul de acum? • CAPRA CU OPT PICIOARE. Vechiul principiu comunist al „caprei” pare să lucreze in continuare, uneori fără voia noastră. De la 1 octombrie, „capra” României Libere, are, iată, opt picioare. Pagini adică.  

Rubrică realizată de Octavian Andronic

Ziarul Libertatea din 8 octombrie 1990 pag. 1-a ►

Caricatură de ANDO

– corespondenţă începută la New York şi terminată la Bucureşti –

Obsedantul „drum spre Europa” numără, printre variantele sale de traseu, şi una transoceanică. Cel puţin aceasta pare să fie concluzia desprinsă în urma participării oficiale a preşedintelui României la cea de-a 45-a sesiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la summit-ul UNICEF. Vizita la O.N.U. – şi nu în America, cum ar putea să apară la o privire superficială – a prilejuit preşedintelui Ion Iliescu un prim contact, de ansamblu, cu actualitatea politică internaţională, cu realităţile ei palpabile, şi cu tendinţele ei invizibile ochiului liber. Un contact benefic şi lămuritor, cum avea să aprecieze domnia-sa în cursul insolitei conferinţe de presă acordate grupului de ziarişti români care l-au însoţit la New York, la bordul avionului prezidenţial, cu puţin timp înainte de aterizarea pe Otopeni. A fost, mai degrabă, un schimb de impresii, preşedintele dorind la rîndul său să afle opiniile reprezentanţilor mass-mediei, ca o completare a „filmului” acestui important sejur, văzut din exterior, dar din imediata apropiere. Şi s-a dovedit că proastă experienţă – o premieră naţională în materie, atît ca număr al ziariştilor acreditaţi, cît şi ca diversitate a opiniilor şi orientărilor pe care le-au reprezentat – constituie ea însăşi un cîştig important în adîncirea procesului de democratizare a relaţiilor socio-politice şi in conturarea unei concepţii unitare de apreciere a căilor de realizare a unui necesar consens naţional, dincolo de modalităţile specifice propuse de diferitele formaţiuni politice. Schimbul acesta de păreri, la mare …înălţime, a prilejuit si o rememorare a încărcatului program de contacte şi activităţi desfăşurat în ultimele două zile ale sejurului new-yorkez. A fost, mai întîi, speech-ul ţinut de preşedinte în faţa Adunării Generale. Rostit într-o engleză mai bună, oricum, decît cea a unei foarte mari părţi a vorbitorilor de la ONU (dintre cei care o vorbesc, totuşi, nerezumîndu-se, ca ştim noi cine, la limba maternă) şi în faţa unei săIi nu prea populate, datorită unei programări nu tocmai fericite, în deschiderea zilei şi aici am putea reproşa ambasadorului Aurel Dragoş Munteanu, a cărui influenţă a crescut considerabil în urma exercitării preşedinţiei Adunării Generale în timpul conflictului din Golf, faptul că nu a „manipulat” programarea într-o poziţie mai puţin ingrată) cînd reprezentanţii îşi mai beau cafelele şi schimbă impresii despre vreme. Dar, cum bine se ştie, importanţa unor astfel de documente rezidă mai puţin în numărul ascultătorilor direcţi şi mai mult în interpretarea şi analizele ulterioare. Oricum mesajul, caracterizat prin francheţe şi luciditate a trezit un ecou binemeritat. O remarcabilă cotă de interes a cunoscut conferinţa de presă a preşedintelui, programată în continuare şi urmărită de peste 150 de persoane, derulată in aceeaşi notă şi agrementată de intervenţia – în limba engleză! – a reprezentantului secţiei române a „Europei libere”, domnul Nestor Rateş, cu o întrebare al cărui răspuns domnia-sa îl cunoştea foarte bine.
În continuare, orele petrecute la New York pînă la plecare s-au împărţit între dineuri, dejunuri, întilniri şi dialoguri cu oameni politici, oameni de afa-ceri, alte personalităţi. Distincte, prin importanţa şi efectele lor au fost întîlnirile cu Henry Kissinger, fostul secretar de stat, cu grupuri de oameni de afaceri reprezentînd mari companii (despre care Kissinger a apreciat că sînt mulţ mai realişti decît oamenii politici) şi – nu în ultimul rînd, deşi a fost calendaristic, ultima – întîlnirea cu reprezentanţi ai emigraţiei române. A fost, mărturisea preşedintele, poate cea mai interesantă şi mai necesară dintre toate întîlnirile, în asistenţă aflîndu-se şi persoane dintre cele care, cu remarcabilă ostentaţie, (în ciuda numărului lor mic şi a cheltuielilor mari), demonstraseră în mai multe rînduri, în faţa misiunii împotriva sa şi a politicii duse la Bucureşti. „Aceşti oameni ne-au reproşat că, într-un fel, se continuă vechea politică de ignorare sau de marginalizare a emigraţiei. Nu pot să nu recunosc faptul că au dreptate. De aceea, va trebui să ne îndreptăm atenţia, cu toată răspunderea, asupra strîngerii legăturilor, asupra satisfacerii unor necesităţi specifice menite să facă din emigraţie un punct de sprijin în făurirea consensului naţional” – spune preşedintele. Discuţia – neprotocolară şi caracterizată printr-o sinceritate autentică – a constituit, probabil, un prim pas, în această directie.
La întoarcere, sub noi, contururile Europei, peste care domnea de data asta un aer senin, ne-au apărut mult mai clare decît la ducere. Şi am nădăjduit, cu toţii, că nu este doar o figură de stil şi că nu va mai trece multă vreme pînă cînd vom reuşi să descoperim drumul cel mai scurt spre autentica democraţie, utiIizînd ca vehicul autentica demnitate naţională.

Octavian ANDRONIC

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• OMUL POTRIVIT LA TOATE!

Un făcător de bileţele de amor publicate în anii ’80 sub formă de antologii lirice de grosimea cuvîntărilor odiosului, o dă pe politică şi face pe comentatorul inteligent şi ironic, debitînd cugetări glumeţe pe seama faptului că „Europa nu ne-ar vrea”. Superficial şi diletant ca-n toate cele de care s-a apucat, fostul autor de pluguşoare încearcă să ne dumirească pre mintea lui de ce s-ar da Europa înapoi de la „atingerea noastră”, dar intestinele sale sensibile la primejdii nu-i permit să fie polemic pînă la ca-păt şi urătorul de ieri arată cu degeţelul lui fricos ba înspre Guvern, ba înspre opoziţie, ba înspre disidenţă, vrînd să nu supere nici una din părţi şi să se dea bine şi cu arţag şi la cititor. Mintea lui odihnită îi joacă, însă, feste, căci mica obrăznicătură n-a desluşit bine comunicatul privind hotărîrile reuniunii de la Strasbourg consacrată „Dimensiunii parlamentare a Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa” şi, ca atare, confundă Comunitatea europeană cu instituţia diferită de ea a Consiliului Europei, în care intrarea României a fost amînată, ca şi cea a Poloniei. Ca să vezi ce se întîmplă cînd baba vrea să se joace cu mitraliera, şi textierul muzical uşurel vrea să facă pe monstrul scrisului profund.        

BULĂ – ZIARIST    

După ce a încercat mai toate meseriile din lume, stîrnind rîsul, Bulă zis şi junior s-a apucat de ziaristică! Specialist în probleme de poliţie şi nu numai, Bulă-junior o ţine cu oiştea drept pe linia cu care ne-a obişnuit, susţinînd cu un patos care ne-a stors şi lacrimi, că orice afon care Iălăie ceva ce ar putea semăna cu un imn – fie de stat – indiferent de conjunctură, obligă pe toţi ceilalţi să ia solemn poziţia de drepţi, iar dacă este poliţist sau militar, probabil să şi salute. După care moralizator, îi trage de urechi pe ministrul de Interne, domnul Doru VioreI Ursu pentru comportamentul nesportiv al subalternilor săi care „stăteau tolăniţi ca la cafenea”, în timp ce inocenţii incendiatori din boxă îşi dădeau arama („artistică”) pe faţă.

AMBIDEXTRU 

Ziarul Libertatea din 8 octombrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 8 octombrie 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 8 octombrie 1990 pag. a 4-a ►