Actualitate
Adina Anghelescu-Stancu: ”Pandemia, la raport. Cine vrea falimentul României?” (OPINIE)
Dau timpul un pic înapoi. Era început de martie 2020, SARS Cov 2 nu ajunsese la maximum de impact violent în populația lumii și totuși compania care produce cele mai cunoscute beri din lume, printre care și Corona, anunța deja pierderi de 170 milioane de dolari. Nu știu la cât a ajuns acum, după ce pandemia și-a făcut deja teren de defrișare și bântuie, cu coasa în mână, pe tot globul. Mai puțin printre eschimoși. Acolo nu am auzit să fi existat vreo confirmare pozitivă. E și asta o veste bună.
Revin la berea cu nume de virus cu spini. Nu prea se mai găsește. Cert este că nu asta mă interesează, ci impactul asupra producătorilor, asupra firmelor, companiilor, economiei în general. În pandemie, din cauza faptului că restricțiie au vizat HORECA, acest domeniu de activitate a fost cel mai lovit. A intrat direct în ATI. Abia după ce măsurile s-au mai relaxat, supraviețuitorii HORECA nu ieșiseră încă din șocul posttraumatic și uite că Guvernul îi face iar “pozitivi” la coronavirus. Noile măsuri vizează localurile, restaurantele care nu mai pot funcționa cel puțin o perioadă determinată, dar care se poate prelungi, așa că nicio intubare cu sumele infime, care nici măcar nu au sosit la timp, nu va ajuta la vindecare. Ci la sucombare rapidă. Famiile celor care lucrează în HORECA nu au nevoie de Remdesivir. Au nevoie de locurile lor de muncă, altfel alte boli vor sosi înaintea Covid-ului (pentru care nu am văzut o statistică bine argumentată din care să reiasă că mâncatul la terasă a dus la creșterea alarmantă a cazurilor de Covid-19). Boli de care mulți vor suferi: foame, sărăcie, depresie.
Acest nenorocit de coronavirus, vorba profesorului dr. Streinu-Cercel, nu alege și e peste tot. Și speculează și cea mai mică greșeală, si cea mai mică scăpare. Nimeni nu e perfect. Am cunoștințe judecători de la Alba care au luat virusul după ce doi angajați de la arhiva instanței s-au pozitivat. De unde? Păi, singurul răspuns găsit până acum este că manipularea dosarelor, hârtiilor din dosar, pe care pune mâna o grămada de lume, a dus la infectare. E de ajuns să uiți că nu te-ai spălat bine pe mâini și, fără să vrei, te scarpini la nas sau la ochi, după ce ai pus mâna pe aceleași hârtii pe care unii le răsfoiesc dând pagina cu degetul înmuiat în gură. Ăsta e doar un mic exemplu. Desigur, putem dezvolta modalitățile de infectare cu tot felul de scenarii. Știm doar că viața bate filmul. Dar de ce să nu mai avem filme? Și de ce să nu mai meargă lumea la teatru? De ce cultura trebuie să stea pe loc, să intre în time out? Pentru cultură nu trebuie să existe pauză. CULTURA este un permanent izvor de creație. Oamenii de cultură au nevoie și ei să trăiască pentru că, fără ei, cultura moare. Și un popor fără cultură este – cum spunea cândva Immanuel Kant – un popor ușor de manipulat. Asta se vrea? Ușor de manipulate, ușor de falimentat?
Încă trăim în pandemie. Așa e. N-am scăpat. Dar nici nu trebuie să o luăm razna, nici nu trebuie să ne lăsăm manipulați. Lumea e împărțită. Ca întotdeauna. Unii au respectat măsurile, au purtat mască tot timpul, au făcut tot ce au fost sfătuiți pentru a reduce la minim infectarea. Infectarea lor și a altora. La polul opus, altora puțin le-a păsat. Munte, mare, distracție, nunți, botezuri, paranghelii. Acum a venit toamna. În cinci zile, România a ajuns la 12.000 de cazuri, cifră la care se ajunsese în 30 aprilie 2020, după două luni și jumătate. Asta înseamnă că suntem cu piciorul pe o mină antipersonal. Ce facem? O dezamorsăm sau ridicăm piciorul și sărim în aer?
Încet dar sigur, multe țări europene și nu numai au început să impună iar restricții. Dar asta nu înseamnă că ele trebuie să se dea pe nemestecate. Fără să fie gândită fiecare consecință și impactul asupra economiei. De ce să închizi restaurantele când contaminarea s-a dovedit a fi cea mai mare în centrele de bătrâni și copii, în unitățile spitalicești, în unitățile școlare? Am citit o grămadă de studii, am stat de vorbă cu mulțime de specialiști. Infectarea poate fi și pe calea aerului. Începe toamna, vânt, ploaie, umezeală, furtuni. Vigilența va trebui să fie maximă. Cum spun doctorii, virusul circulă. Iar nasul lăsat la vedere și purtatul măștii sub nas este frecție la picior de lemn. Mai bine nu o porți. E la fel de periculos.
Revin la HORECA. Vă asigur că eu am mâncat și la terase în toată perioada asta. Acolo unde observam că se respectă toate măsurile impuse de prevenția anticorona. Recunosc că m-am ferit să iau meniul, să-l răsfoiesc, iar când am pus mâna pe olivieră sau pe pahar, am folosit tot timpul soluție dezinfectantă. Până acum, măsurile astea m-au ferit de contaminare. Există, însă, mulți smuciți pe planeta asta, și aici de asemenea, care continuă să se creadă invincibili și atotștiutori. Și anti-măsuri. Și care se uită la mine ciorâș sau înjură printre dinți când mă văd cu masca pe stradă sau îi rog să nu îmi sufle în ceafă la cumpărături. Imi asum riscul. E mai bine decît riscul contaminării. Avantaj eu!
În aceeași ordine de idei, eu consider că România a pierdut startul la împiedicarea răspândirii coronavirusului. Dacă valul de cetățeni care au venit în țară ar fi fost carantinați la granițe, în hoteluri rechiziționate de stat, imediat, atunci, poate altfel stăteam acum cu acest virus. Dacă am fi avut DSP-uri pline cu epidemiologi, cu profesioniști, dacă s-ar fi dat măști populației vulnerabile, dacă li s-ar fi explicat oamenilor, printr-o campanie mult mai amplă și mult mai bine documentată și argumentată de ce trebuie să respecte anumite măsuri, dacă s-ar fi făcut testare masivă pentru ca cei depistați să fie urgent spitalizați iar contacții lor direcți să fie izolati și tratați, dacă nu s-ar fi făcut atâtea mișculații pe achizițiile prin intermediari dubioși numiți îmbogățiții pandemiei, dacă toată lumea ar fi înțeles, dar toată, că sistemul nostru medical plin de sechele trebuie să fie ajutat să nu colapseze și că trebuie să facem tot ce ne stă în putință să nu ajungem să umplem ATI-urile, poate aveam o șansă. La o redresare mai rapidă. Dar așa….
Ne aflăm intr-un moment greu, periculos. Însă, nu închiderea restaurantelor este cheia. Cheia este începerea testării masive. Și izolarea și tratarea imediată a celor depistați. Dar unde? Spitalele sunt sufocate. Doctorii, din ce în ce mai puțini, au ajuns să facă grevă japoneză. Sunt epuizați, nervoși, terminați fizic de toată această perioadă în care unii se distrau iar ei se contaminau stând, zi și noapte, la capul bolnavilor. Strâng din dinți și nu renunță. Pentru ei este primordial jurământul lui Hipocrate. Pacienții, alții decât cei cu covid, sunt și ei disperați. Trimiși dintr-o parte în alta. Cât vor mai rezista și unii și alții? Dar noi, ceilalți? Guvernul acesta, Comitetul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății trebuie să se trezească la realitate. Să se uite în jur și să vadă ce fac alții în țări din jurul nostru. Nu suntem cobaii lui Iohannis, nu suntem cobaii OMS-ului, nu suntem cobai în general. Suntem oameni. Cât despre pelerinaje, ce să zic…? Mă întorc în timp, tot la începutul lunii martie 2020, în 11 martie mai precis, când Israelul avea doar 50 de cazuri confirmate. La Biserica Sfântului Mormânt accesul a fost restricționat. S-a redeschis după două luni, în mai. Oamenii au înțeles de ce. Asta nu a însemnat distanțare față de Dumnezeu. Nicicum. Ci întărirea credinței. Acum nu este timpul pelerinajelor. Părerea mea. E vremea manifestării credinței prin iubirea față de aproapele… fie că este vorba de familie, fie că e vorba de prieteni sau de oricare dintre semenii noștri, orice profesie sau meserie ar avea ei.
Statul, prin acest Guvern, are o imensă responsabilitate. Să gestioneze lucrurile în așa fel încât oamenii să nu mai sufere de pe urma deciziilor lui și nici să nu facă din suferințele acestei pandemii o umilință la nivel național.
P.S. – Cine își dorește falimentul României? Cine face asta este un trădător de neam. Însă, cine stopează acest faliment ar putea face istorie. Uitați-vă în jur. Credeți că avem vreo șansă?
Actualitate
O nouă frontieră pentru marina italiană: Pierroberto Folgiero anunță planurile Fincantieri pentru propulsia nucleară
Într-o mișcare strategică menită să redefinească puterea navală a Italiei, cel mai mare constructor de nave din țară explorează integrarea reactoarelor nucleare de ultimă generație, în timp ce armata studiază fezabilitatea primelor sale forțe navale propulsate atomic.
Tehnologie de ultimă generație pe mare: Proiectul Minerva și viitorul reactoarelor nucleare
Pierroberto Folgiero, CEO-ul Fincantieri, a confirmat recent interesul major al companiei pentru propulsia nucleară, subliniind că studiile actuale vizează reactoarele din generațiile a treia și a patra. Deși o implementare imediată nu este iminentă, constructorul italian caută activ parteneriate pentru a acoperi întregul lanț de valoare al acestei tehnologii complexe. Această inițiativă se aliniază cu Proiectul Minerva, lansat de Ministerul Apărării din Italia, care evaluează modul în care reactoarele nucleare mici pot asigura atât propulsia, cât și producția de energie electrică pentru navele de suprafață și submarinele viitorului. În prezent, în Europa, doar Franța, Marea Britanie și Rusia dețin astfel de capacități, însă oficialii italieni consideră că este momentul ca Roma să adopte o atitudine vizionară în acest domeniu.
Inovație sub presiune: Lecțiile din Ucraina și revoluția comunicațiilor subacvatice
Dincolo de ambițiile nucleare, Fincantieri își îndreaptă atenția către tehnologiile fără echipaj, inspirându-se din dinamica războiului din Ucraina. Folgiero a evidențiat faptul că interesul principal nu rezidă neapărat în construcția dronelor de suprafață, ci în sistemele sofisticate de comandă și control. Abilitatea de a menține legături satelitare sigure în zone fără acoperire telecom reprezintă lecția esențială preluată de pe frontul ucrainean. În acest sens, compania colaborează deja pentru integrarea tehnologiilor wireless în dronele subacvatice destinate protecției infrastructurii critice, un sector considerat esențial pentru securitatea maritimă modernă.
O singură flotă pentru Europa: Colaborarea multinațională prin programul corvetei europene
O altă prioritate pe agenda constructorului italian este consolidarea cooperării la nivel continental pentru a evita duplicarea costurilor de cercetare și producție. Programul Corvetei Europene de Patrulare (EPC), care implică Italia, Franța, Spania și Grecia, este oferit ca exemplu de succes în armonizarea cerințelor militare. Conform conducerii Fincantieri, standardizarea platformelor navale este singura cale logică pentru viitor, argumentând că nu există „valuri italiene sau franceze”, ci un singur mediu maritim care necesită soluții comune. Această abordare colaborativă urmărește să creeze nave interconectate, capabile să opereze eficient în cadrul unei arhitecturi de apărare europene integrate.
Actualitate
Gestionarea deșeurilor de ambalaje pentru îndeplinirea obiectivelor: provocări și soluții pentru companiile românești în 2026
Anul 2026 aduce o presiune clară asupra companiilor care introduc ambalaje pe piața din România. Țintele de reciclare cresc, controalele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) devin mai riguroase, iar trasabilitatea fiecărui kilogram raportat trebuie susținută cu documente verificabile.
Dacă produci, imporți sau comercializezi produse ambalate sub marcă proprie, răspunzi direct pentru modul în care acele ambalaje ajung să fie colectate și reciclate. Răspunderea Extinsă a Producătorului (REP) nu mai înseamnă doar depunerea unor declarații. Înseamnă obiective măsurabile, costuri reale și risc financiar în cazul neconformării.
Află ce presupune gestionarea deșeurilor de ambalaje în 2026, cum îți afectează bugetul (CAPEX, OPEX, ROI) și ce pași concreți trebuie să urmezi pentru a evita penalitățile și pentru a-ți construi un sistem stabil de conformitate.
Ce înseamnă îndeplinirea obiectivelor de reciclare în 2026
Legea 249/2015 stabilește ținte minime de reciclare pentru fiecare tip de material. În 2026, nivelurile cresc în special pentru plastic, unde obiectivul se apropie de 50% din cantitatea introdusă pe piață. Pentru hârtie și carton, ținta depășește 75%, iar pentru sticlă și metale se situează în jurul a 70–75%.
Aceste procente se aplică pe material, nu pe total ambalaje. Dacă introduci 100 tone de plastic, trebuie să demonstrezi reciclarea a aproximativ 50 tone. Dacă dovedești doar 40 tone, diferența de 10 tone generează contribuția de 2 lei/kg către Fondul pentru Mediu. Asta înseamnă 20.000 lei cost suplimentar, la care se pot adăuga dobânzi și sancțiuni.
Îndeplinirea obiectivelor presupune:
- evidență exactă a cantităților puse pe piață;
- contracte valide cu parteneri autorizați;
- certificate de reciclare și documente justificative corelate cu declarațiile AFM.
Cine are obligații legale privind ambalajele
Ai obligații dacă:
- produci și ambalezi bunuri în România;
- imporți produse ambalate;
- vinzi sub marcă proprie (private label);
- desfășori activitate de e-commerce și livrezi direct către consumatori.
Ambalajele se împart în trei categorii:
- Primare – în contact direct cu produsul (ex.: sticlă, folie).
- Secundare – grupează mai multe unități (ex.: bax carton).
- Terțiare – pentru transport (ex.: folie stretch, paleți).
Context financiar: costuri, riscuri și oportunități
Gestionarea ambalajelor are impact direct asupra bugetului.
CAPEX (cheltuieli de capital) pot include:
- sisteme IT pentru trasabilitate,
- spații de colectare și depozitare,
- eventual echipamente de sortare.
OPEX (cheltuieli operaționale) includ:
- salarii pentru personalul responsabil de mediu,
- contribuții către OIREP,
- audituri și consultanță,
- costuri logistice pentru colectare.
8 pași pentru implementarea unui program eficient de gestionare a ambalajelor
1. Evaluarea obiectivelor de mediu și de conformitate
Începe prin a clarifica ce urmărești: doar conformare minimă sau optimizare pe termen lung?
Analizează:
- cantitățile estimate pentru 2026;
- riscul de penalități;
- cerințele partenerilor comerciali.
Stabilește un buget anual și definește responsabilul intern pentru REP.
2. Inventarierea tipurilor de materiale de ambalaj utilizate
Realizează o listă completă a produselor și a ambalajelor asociate.
Pentru fiecare SKU:
- identifică materialele componente;
- determină greutatea fiecărui material;
- actualizează fișele tehnice.
3. Cartografierea fluxurilor de ambalaje și a responsabilităților interne
Acest pas reduce erorile și clarifică cine răspunde pentru fiecare etapă.
Stabilește:
- Cine colectează datele din producție sau import.
- Cine centralizează informațiile în sistemul ERP.
- Cine validează declarațiile către AFM sau OIREP.
Creează un flux documentat, cu termene clare. De exemplu:
- până pe data de 5 a lunii – centralizare date;
- până pe 10 – validare financiară;
- până pe 20 – raportare.
Un astfel de calendar previne întârzierile și neconcordanțele.
4. Identificarea cerințelor legale și a indicatorilor de performanță
Verifică legislația actualizată și stabilește KPI interni:
- procent de reciclare pe material;
- cost per tonă de ambalaj;
- diferență între prognoză și realizat.
Monitorizează lunar aceste valori. Indicatorii îți arată din timp dacă riști să ratezi țintele.
5. Stabilirea unui plan de colectare, sortare și depozitare
Dacă alegi gestionarea individuală, trebuie să organizezi:
- puncte de colectare separate pe materiale;
- spații conforme pentru depozitare temporară;
- contracte cu colectori autorizați.
6. Selectarea partenerilor de reciclare sau transfer de responsabilitate
Ai două opțiuni: gestionare individuală sau transfer către un OIREP.
Pentru multe companii, transferul aduce stabilitate și predictibilitate. Printr-un contract de transfer, partenerul preia obligația de îndeplinire a țintelor.
Un serviciu specializat pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje pentru îndeplinirea obiectivelor te poate ajuta să reduci riscul operațional și să ai o evidență clară a progresului.
Verifică autorizarea partenerului și istoricul său de conformare.
7. Implementarea KPI-urilor și a sistemelor de monitorizare
Integrează datele în sistemul financiar.
Calculează periodic:
- cost total anual;
- cost per tonă;
- potențialele economii prin optimizare.
Arhivează electronic documentele și păstrează-le minimum 5 ani. Organizează periodic simulări interne de audit pentru a identifica eventuale neconcordanțe.
Gestionarea ambalajelor nu mai reprezintă doar o obligație administrativă. Devine un proces strategic, cu impact direct asupra profitabilității și stabilității companiei tale.Informațiile prezentate au scop informativ și nu înlocuiesc consultanța juridică sau financiară. Verifică permanent legislația actualizată (AFM, Ministerul Mediului) și solicită sprijin specializat pentru decizii complexe.
Actualitate
Schimbare de gardă în spațiu: Boeing câștigă contractul de 2 miliarde de dolari pentru noii sateliți MUOS
Într-o mișcare strategică ce reconfigurează ierarhia marilor contractori de apărare, Space Force a desemnat compania Boeing pentru construcția următoarelor două unități ale sistemului de comunicații prin satelit MUOS (Mobile User Objective System). Decizia marchează o turnură semnificativă, având în vedere că Lockheed Martin a fost partenerul istoric care a realizat primele cinci componente ale acestei constelații esențiale pentru securitatea națională.
Contractul, evaluat la 2 miliarde de dolari, vizează dezvoltarea, livrarea și testarea pe orbită a două noi platforme de comunicații în bandă îngustă. Acestea sunt programate pentru lansare nu mai devreme de anii 2031 și 2032, moment în care rețeaua MUOS va ajunge la un total de șapte sateliți activi, asigurând o acoperire globală superioară și o reziliență sporită în teatrele de operațiuni.
Continuitate și modernizare pentru comunicațiile ultra-secrete ale forțelor navale
Sistemul MUOS reprezintă coloana vertebrală a comunicațiilor securizate de frecvență ultra-înaltă (UHF) pentru armata americană și aliații săi, fiind un instrument vital în special pentru forțele navale. Deși programul a fost transferat sub tutela Space Force, importanța sa tactică rămâne neschimbată: oferă legături de date critice și comunicații vocale protejate chiar și în cele mai austere medii de luptă.
Această etapă de extindere a duratei de viață a sistemului vine după o competiție acerbă desfășurată pe parcursul ultimilor doi ani. Atât Boeing, cât și Lockheed Martin au beneficiat inițial de contracte de proiectare în valoare de 66 de milioane de dolari, însă oferta Boeing a fost cea care a convins autoritățile de achiziții să schimbe furnizorul principal pentru această fază critică a programului.
O privire spre viitor: De la investiții masive la potențiala integrare a sectorului comercial
Efortul financiar pentru susținerea acestui program este unul considerabil, reflectând prioritatea acordată supremației tehnologice în spațiu. Bugetul pentru cercetare și dezvoltare va atinge un vârf de peste 850 de milioane de dolari în anul fiscal 2027, totalizând investiții de 2,6 miliarde de dolari până în 2031. Aceste resurse sunt menite să garanteze că actuala constelație va rămâne pe deplin operațională cel puțin până în anul 2035.
Totuși, în paralel cu acest contract mamut, se prefigurează o schimbare de paradigmă. Space Force lucrează deja la o strategie pe termen lung care ar putea vedea transferul misiunilor de comunicații în bandă îngustă către furnizori comerciali. Această viziune sugerează că, deși prezentul aparține giganților industriali tradiționali, viitorul infrastructurii orbitale ar putea fi definit de agilitatea și inovația sectorului privat privatizat.
-
Exclusivacum 4 zilePensionarul de lux și împăratul șuruburilor: IPJ Prahova, statul care plătește micii de pe DN1 și folia neagră de la Dedeman – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XV)
-
Exclusivacum 2 zile„Prestij” cu reacție întârziată: după ani de Maneliadă în centru, IPJ Prahova scoate din joben… 4 percheziții
-
Exclusivacum o ziO feuda numită MEDAT: cumetrie, falsuri și caracatița bugetarilor de lux sub mantia lui Irineu Darău (USR)
-
Exclusivacum o ziPrahova sub talpa clanurilor: Polițiști cu dosare la comandă, interlopi cu protecție la purtător
-
Exclusivacum 2 zileCatedrala ipocriziei reformiste: Cum „reorganizarea către eficiență” ascunde dublă semnătură și epurări la Ministerul Economiei/ Documente
-
Exclusivacum 3 zileFurați la stat, furați la pensie: jaf cu ștampilă oficială în lumea militarilor și polițiștilor
-
Exclusivacum 2 zileCoca-Cola Ploiești – O nouă eră în reciclarea “transparentă”: cum se reciclează banii, nu doar sticlele
-
Exclusivacum o ziBebe-chestorul și CIRP-ul de buzunar: cum a ajuns Drăgan stăpân pe informarea publică a Poliției Române



