Connect with us

Actualitate

Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti si-a deschis porţile

Publicat

pe

Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti si-a deschis porţile pentru noul an universitar 2020-2021. Ceremonia de deschidere a avut loc în data de 1 octombrie, în Aula Magna, cu o prezenţă restrânsă formată din conducerea Universităţii si a facultăţilor si din studenţii de anul I admisi primii la programele de studii. Organizată în format hibrid, manifestarea a fost transmisă live pe site-ul universităţii (www.utm.ro), astfel încât a fost accesibilă si celorlalţi studenţi, cadrelor didactice, întregii comunităţi universitare si tuturor celor interesaţi. Festivitatea de deschidere s-a desfăsurat cu respectarea strictă a măsurilor de distanţare, protecţie si igienă impuse de pandemia COVID-19.

Prezidiul evenimentului a fost compus din: prof. univ. dr. Iosif Urs, presedintele Universităţii Titu Maiorescu, prof. univ. dr. Daniel Cochior, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, presedintele Senatului, prof. univ. dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii si profesor titular al Universităţii. Presedintele Iosif Urs a subliniat că deschiderea noului an universitar are loc într-un an de o importanţă specială, 2020, când Universitatea Titu Maiorescu, fondată în 1990, împlineste 30 de ani de existenţă. Universitatea a parcurs un drum lung al construcţiei si devenirii de-a lungul acestei istorii, proces care a culminat cu realitatea instituţională de azi si statutul actual al Universităţii. În prezent, Universitatea Titu Maiorescu se situează între cele mai bune universităţi ale României, fiind o instituţie de învăţământ superior emblematică, recunoscută si respectată în ţară si peste hotare. În context, profesorul Urs a adus un omagiu fondatorilor Universităţii, un cuvânt special de evocare si mulţumire având pentru primul ei rector, profesorul Avram Filipas.

Rectorul Daniel Cochior a apreciat că Universitatea Titu Maiorescu este una dintre instituţiile de învăţământ superior românesc de prestigiu, care promovează excelenţa în educaţie, rigoarea în cercetare si inovare, dezvoltând programe de studii în 13 domenii stiinţifice. Calificativul Grad de încredere ridicat acordat de ARACIS atestă performanţa educaţională si academică a Universităţii. Cu trei scoli doctorale (drept, medicină si medicină dentară), Universitatea Titu Maiorescu se situează printre primele universităţi private din România. Rectorul a vorbit de particularitatea multidisciplinară care dă specificitatea Universităţii Titu Maiorescu prin cele cinci programe de studii din domeniul sănătate (domeniile de licenţă: medicină, medicină dentară, asistenţă medicală generală, farmacie, cărora li se adaugă domeniul extins al sănătăţii), prin programele de studii din domeniile de licenţă: psihologie, drept, informatică, stiinţe economice, relaţii internaţionale, stiinţele comunicării si stiinţe ale educaţiei, care răspund necesităţilor economico-sociale si dinamicii pieţei muncii. O performanţă recentă a Universităţii Titu Maiorescu o constituie faptul că Universitatea are în coordonare, din anul universitar 2019 – 2020, programe postuniversitare de pregătire prin rezidenţiat. Evaluată după criterii de performanţă academică si administrativă, Universitatea Titu Maiorescu se situează în topul universităţilor ale căror dinamică de dezvoltare si poziţionare în mediul universitar românesc si european sunt în crestere.

Un moment special al evenimentului l-a constituit sesiunea de mesaje video transmise Universităţii Titu Maiorescu de o serie de personalităţi din străinătate si din ţară cu prilejul deschiderii noului an academic. Medicul Herman Bercovici, originar din România, o mare personalitate a lumii medicale, Doctor Honoris Causa al Universităţii Titu Maiorescu, consul onorific al României în Israel, a transmis din Ţara Sfântă un mesaj călduros Universităţii si comunităţii academice maioresciene, în care a afirmat: „Universitatea Titu Maiorescu este astăzi o universitate importantă a României, dedicată educaţiei si cercetării, care se pune în slujba progresului si a dezvoltării în Societatea Cunoasterii.” Dorin Comaniciu, Senior Vice-president pentru inteligenţă artificială si inovare digitală în cadrul Siemens Medical în SUA, Doctor Honoris Causa al Universităţii, a transmis din New Jersey un mesaj în care a subliniat importanţa educaţiei si a cercetării cu implicarea noilor tehnologii în actualul cadru al evoluţiilor tehnologice. Spiritul inovativ, actul inovării joacă în acest proces un rol esenţial, într-o lume care tinde să delimiteze două categorii umane distincte: inovatori si consumatori. Recomandarea invitatului către studenţi a fost ca, prin studiu, cercetare si inteligenţă, să-si propună să se integreze în prima categorie. Presedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, a declarat că Universitatea Titu Maiorescu este o universitate de valoare a ţării, care s-a edificat de-a lungul celor trei decenii punând accentul pe valoarea corpului profesoral, pe calitatea educaţiei si a cercetării stiinţifice. Domnia sa a apreciat, în context, importanţa educaţiei în construirea personalităţii umane, a elitelor si a civilizaţiei. În mesajul transmis, a vorbit si de excelenta colaborare dintre Academia Oamenilor de Ştiinţă din România si Universitatea Titu Maiorescu, în acest context făcând trimitere si la Gen. prof. univ. dr. Vasile Cândea, medic ilustru, pionier al chirurgiei cardio-vasculare, fondator al renăscutei Academii a Oamenilor de Ştiinţă în 1990 si prorector al Universităţii Titu Maiorescu în anii postdecembristi.

Secretarul de stat Horaţiu Moldovan a vorbit despre Universitatea Titu Maiorescu ca despre o universitate prestigioasă, recunoscută pentru nivelul ridicat al studiilor universitare, pentru profesorii de marcă, personalităţi care se bucură de o înaltă apreciere. Studenţilor de la medicină le-a recomandat ca, în centrul activităţii lor, să situeze pasiunea pentru domeniul ales, dragostea pentru profesie si pentru semeni. Indiferent de modalităţile de predare în noul an universitar, în cadrul generat de pandemie, scopul procesului educaţional trebuie să rămână atingerea celor mai înalte standarde academice. Profesorul Moldovan a mai subliniat că prioritare pentru studenţi trebuie să fie preocuparea pentru cunoastere, tratarea cu responsabilitate a situaţiilor dificile, interesul si pasiunea în abordarea domeniilor alese.

Presedintele Senatului Universităţii, prof. univ. dr. Teodor Frunzeti, a definit Universitatea Titu Maiorescu ca pe o universitate de elită, apreciind că această situare se datorează, în mod substanţial, guvernanţei corporatiste de elită. Actul guvernării eficiente la nivelul Universităţii se realizează prin colaborarea autorităţii executive (Consiliu de Administraţie, Presedinte, Rector) cu autoritatea legislativă (Senatul). Prin structura Senatului, care cuprinde cadre didactice si reprezentanţi ai studenţilor, si prin colaborarea autorităţilor, se manifestă în practică autonomia universitară si democraţia academică. În cursul manifestării, au luat, de asemenea, cuvântul: conf. univ. dr. Ioana Mânea, prorector, prof. univ. dr. Titi Paraschiv, prorector, prof. univ. dr. Smaranda Angheni, vicepresedinte al Consiliului de Administraţie, prof. univ. dr. Dumitru Gheorghiu, prorector, si prof. univ. dr. Valentin Pau, vicepresedinte C.A., care au abordat aspecte esenţiale din cadrul procesului educaţional si al activităţii de cercetare stiinţifică, s-au focalizat pe elemente definitorii ale identităţii instituţionale a Universităţii într-o privire diacronică, au reliefat priorităţi si obiective în perspectiva imediată a noului an universitar.

Conclusiv, în Mesajul la Deschiderea noului an universitar, presedintele Universităţii Titu Maiorescu, prof. univ. dr. Iosif Urs, s-a adresat în special studenţilor, subliniind rolul educaţiei si al Universităţii în procesul de evoluţie si dezvoltare: „Spunem BUN VENIT studenţilor care păsesc pentru prima dată în Universitate si celor care se întorc spre a-si continua studiile, lor si tuturor membrilor comunităţii universitare si-i asigurăm pe toţi că se află într-o Universitate de elită, unde îsi pot realiza potenţialul, unde se pot dezvolta si evolua către atingerea ţelurilor propuse. Sensul existenţei noastre, ca instituţie, asumat prin misiunea academică, este de a-i ajuta în acest drum, de a le fi alături, de a-i sprijini si încuraja, ca profesori, mentori si prieteni. Astăzi, când omenirea trece prin provocări nemaiîntâlnite, avem, mai mult decât oricând, convingerea că educaţia si cunoasterea rămân cel mai puternic suport al spiritului, mijlocul redutabil al luptei noastre cu necunoscutul si cu orice ameninţare, calea către salvarea de sine si către progres. Iar Universitatea, ca instituţie a educaţiei si cercetării, joacă în acest proces un rol fundamental. Gaudeamus igitur!”

Biroul de Presă, Comunicare si Imagine al Universităţii Titu Maiorescu

Actualitate

Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.

Un pas vizibil în cooperarea bilaterală

Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.

În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.

Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.

Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome

Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.

Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.

Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.

Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.

Interes strategic într-o piață importantă

Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.

Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.

Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.

Citeste in continuare

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova:  De ani de zile scriem că Sistemul Național...

Exclusiv2 ore ago

Stat de drept cu strămutare: când Guvernul își caută instanță de casă (DOCUMENTE)

Guvernul supărat pe judecător: Când nu-ți iese HG-ul, dai vina pe instanță! Reforma administrativă pe genunchi, cu 109 posturi șterse...

Exclusiv2 ore ago

„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”

De la BMW-ul de aur la Renaultul „kamikaze”: IPJ Prahova lovește din nou După BMW-ul transformat în fier vechi și...

Exclusiv2 ore ago

IPJ Sibiu, spălat pe mâini cu dezinfectant imaginar: 5 sedii „curate” pe hârtie, restul la mila epidemiilor

Când poliția îți cere buletinul într-o clădire fără autorizație sanitară, dar cu „temei legal” din manualul de scos basma curată....

Exclusiv2 ore ago

Droguri la promoție, pedepse la reducere.  România între „consum propriu” și haos organizat

Trei senatori, o lege și o întrebare: ce-ar fi să dăm doar amendă la droguri? La 5 octombrie 2026, trei...

Exclusivo zi ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusiv2 zile ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusiv2 zile ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusiv2 zile ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv3 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv3 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv3 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv3 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv3 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv