Connect with us

Actualitate

Otilia Ostroțki: Vântul schimbării | Agenţia AMOS News

Publicat

pe

Punct. Și de la capăt. Cam așa s-ar rezuma cea mai recentă perioadă pe care împreună am trăit-o. E posibil să urmeze și altele. Dacă e să privim partea plină a paharului, pentru că există una, lăsând la o parte realitatea economică dezastruoasă, numărul de șomeri din ce în ce mai mare sau chiar numărul bolnavilor și al morților, ca oameni, am câștigat o a doua șansă.

E momentul să luăm din trecut ce ne poate folosi în viitor, însă să nu rămânem ancorați în el într-o formă de autosabotaj, care, mai devreme sau mai târziu, își arată colții. Viața ne-a oferit ocazia să facem și să regândim soluții la teme pentru acasă, că tot am stat acasă, pe care să le putem aplica de acum înainte. Și, chiar dacă e adevărat ce se spune în Psihologia Religiilor, că oamenii se opun schimbării deoarece sunt îndrăgostiți de inerție, împreună am trăit un proces brusc de schimbare. Chiar cei mai sceptici au văzut cu ochii lor cum viața se poate modifica și noi odată cu ea. Pe nepregătite…

Inspiră curaj și expiră frică, cam așa suntem noi acum. Și dacă până de curând am avut dubii, când mi s-a spus poți să alegi curajul sau poți să alegi confortul, niciodată pe amândouă, realmente în prezent, mai mult ca niciodată, sunt convinsă de acest lucru. Sigur, ca la orice schimbare, e necesar să trecem prin toate etapele implementării. La nivel personal, avem mai întâi indignare, furie, momente în care ne simțim neputincioși, chiar trădați, având evident sentimentul că pierdem controlul, iar singurătatea să ne devină bună prietenă. Mai apoi apatia, cu mici momente de explozie, începe să sălăşluiască în sufletele noastre. Sigur că le putem părea neprietenoși, insensibili, chiar reci pe alocuri, mințindu-ne că, de fapt, nu ne păsa așa de mult de ce ni se întâmpla și că ne putem lăsa duși de val. O vreme ne ascundem, stând mai mult doar cu noi înșine. Abia apoi ne dăm voie să simțim și reîncepem să trăim, pur și simplu. Acceptând ceea ce primim nou, continuăm procesul, mai conștienți de ce descoperim, cu fiecare zi care trece, către noi… cei noi. Când acceptarea și asumarea se instalează în mintea și sufletul nostru, liniștea și pacea noii construcții care se întrevede devine cu adevărat solidă. Schimbarea a avut loc.

Și la nivel profesional, cauzele rezistenței oamenilor la schimbare țin foarte mult de percepția lor asupra problemelor, care e dată de educație, vârstă, preocupări, surse de informații. În acest context, se pot prelua informații ciuntite și asta mai ales pentru că orice schimbare a obiceiurilor personale presupune efort și muncă. Dependența față de opiniile altor persoane este un alt factor al rezistenței umane la schimbare. Din punct de vedere psihologic, oamenii depind și de opiniile, atitudinile și comportamentul altor persoane, ceea ce cu siguranță duce la întârzieri în implementarea procesului de schimbare și generează rezistenţă. Frica de necunoscut creează neliniște, oamenii neînțelegând în prima etapă cum îi impactează modificarea veniturilor, de exemplu, și chiar lipsa de siguranță și se opun schimbării. Orice schimbare presupune obligatoriu, la nivel individual, ieșirea din zona de confort, deși situații trecute, cunoscute, care le evocă o falsă senzație de siguranță îi perturbă și pot întârzia deciziile de schimbare.

Acceptare, asumare, schimbare, decizie, curaj, câteva dintre cuvintele care pot pietrui drumul pe care începem să mergem. Renunțăm la ceea ce suntem pentru ca să putem face loc la ceea ce putem fi, așa cum renunțăm la ceea ce avem, dar nu ne provoacă satisfacții, ca să putem primi ceea ce vrem cu adevărat și avem nevoie, ca să ne simțim împliniți. Și cam așa ne asumăm curajul și luăm decizia de a pleca la un drum nou fără nicio garanție a succesului, cu convingerea însă că acest lucru e ceea ce ne poate defini mai mult. „Mulţi au avut aptitudini extraordinare, însă, fiindcă n-au avut curaj, au trăit ca niște morți și au sfârșit prin a fi îngropați în inactivitatea lor”, spunea Nicolae Iorga. Și dacă rațional realizăm necesitatea acestor pași, acum vedem că, pentru binele nostru, acceptăm să ne schimbăm și de frică, până de curând principalul inamic. „Poate fi greu pentru un ou să se transforme într-o pasăre, dar cu siguranță ar fi ceva mai greu să învețe să zboare rămânând un ou. Trebuie să ieșim din găoace”, zicea Lewis, „sau o să ne stricăm”.

Forțele generatoare de schimbare au origini externe și interne. Schimbarea revigorantă vine din interiorul nostru și s-a dovedit că poate fi și dureroasă. Uneori, ea este un proces forțat care este impus de factori externi, însă cu adevărat puternică este cea pe care o simțim necesară dinăuntrul ființei noastre și care de cele mai multe ori vine după o criză existențială majoră.  Atunci începi să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă și vrei să știi ce să faci diferit pentru a obține alte rezultate. Schimbările din interiorul nostru se vor reflecta în exterior și nu vor întârzia să fie remarcate și de cei din jur.

Nivelurile de rezistenţă la schimbare pe ambele paliere, personal și profesional, pot fi însă depășite. Psihologi renumiți spun că nivelul rațional tip „Nu înţeleg” poate fi clarificat în mintea noastră dacă evidențiem necesitatea schimbării prin informații corecte, clare și argumente logice care să răspundă constantei întrebări „de ce?”. Dacă la nivel personal e suficient și știm cum să ne adresăm nouă înșine ca să înțelegem, la nivel profesional e obligatoriu ca mesajul referitor la schimbare să fie adaptat în mai multe variante, deoarece oamenii preiau informația în moduri diferite, în funcție de interesele personale și capacitatea de înțelegere a fiecăruia. Nivelul de rezistenţă emoțională, gen „Nu-mi place”, reprezintă reacția emoțională la schimbare și își are rădăcina în frică, generată la rândul ei de dorința de supraviețuire. La acest nivel, comunicarea devine mai dificilă. Chiar dacă emoțiile generate de schimbare nu sunt vizibile și nu sunt exprimate, ele nu trebuie ignorate în gestionarea procesului de schimbare. Depășirea acestui nivel de rezistenţă este posibilă prin conștientizarea, recunoașterea existenței sale și asigurarea unui climat favorabil asimilării, înțelegerii, comunicării. Trebuie avut în vedere că rezolvarea acestor aspecte se realizează într-un ritm mai lent și poate fi imprevizibilă. Acum e momentul să accentuăm avantajele schimbării atât la nivel de individ, cât și la nivel de companie, în cazul celor profesionale. Și e bine să ne amintim că noi, ca oameni, suntem mai deschiși să sprijinim o inițiativă în care suntem implicați și în care avem o contribuție. Cel de-al treilea nivel de rezistenţă la schimbare pe care trebuie să-l avem în vedere e cel relațional, tip „Nu am încredere”. În acest caz, oamenii înțeleg celelalte două niveluri, acceptă și privesc pozitiv schimbarea și rezultatele, însă opun rezistenţă față de persoana care propune ideea schimbării, din lipsă de încredere. Mai ales de sine. Necesitatea învățării asumării responsabilității deciziei de schimbare este un pas extrem de important care, chiar dacă nu ne place, e obligatoriu de făcut. Respect, cunoaștere, comunicare și negociere cu tine și cu ceilalți sunt factori care te vor ajuta să duci la finalitate procesul de schimbare.

Ne-am adaptat rapid, chiar dacă nu ne-a fost simplu. Și dacă nu o facem de vorbă bună, o facem de frică. Teama de boală sau moarte, precum și de încălcare a regulilor ce aduceau cu ele sancțiuni, ne-a determinat să creăm rapid obiceiuri noi, să avem altă abordare atât pentru sine, cât și pentru ceilalți. Și am făcut tot ce am putut ca să ne schimbăm, deși nu știam exact despre ce e vorba pentru că uneori vezi doar prima treaptă, nu toată scara. Însă pentru ca schimbarea să aibă cu adevărat valoare, trebuie să fie durabilă și definitivă. În și cu noi înșine. Știu că poate părea ciudat, însă, chiar dacă nu ne convine, am descoperit că putem trăi cu frica, luându-ne-o drept aliat, în speranța că viața se îmbunătățește nu din întâmplare, ci prin schimbare. Am conștientizat cu toții că o singură clipă poate reforma totul. Și așa, braț la braț, am pornit alături de noua noastră prietenă, frica, pe drumul reînnoirii. Și dacă tot bate vântul schimbării, rațional și emoțional, poate nu strică să nu risipim cea de-a doua șansă pe care am primit-o, tocmai acum când știm cât de repede poate veni schimbarea. Cu sau fără acordul nostru. (Forbes Romania)

Actualitate

Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech

Publicat

pe

De

Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.

Un pas vizibil în cooperarea bilaterală

Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.

În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.

Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.

Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome

Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.

Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.

Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.

Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.

Interes strategic într-o piață importantă

Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.

Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.

Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.

Citeste in continuare

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv2 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XI‑a –„ANTI-GRINDINĂ” CU DOSAR PENAL. Când norii sunt proști, îi păcălește… SNACP-ul. Când sunt deștepți, se duce DNA-ul peste ei.

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova:  De ani de zile scriem că Sistemul Național...

Exclusiv2 ore ago

Stat de drept cu strămutare: când Guvernul își caută instanță de casă (DOCUMENTE)

Guvernul supărat pe judecător: Când nu-ți iese HG-ul, dai vina pe instanță! Reforma administrativă pe genunchi, cu 109 posturi șterse...

Exclusiv2 ore ago

„Cascadorii girofarului”: IPJ Prahova mai face praf o autospecială, iar Biroul Rutier Ploiești își anchetează propriul „erou accidentat”

De la BMW-ul de aur la Renaultul „kamikaze”: IPJ Prahova lovește din nou După BMW-ul transformat în fier vechi și...

Exclusiv2 ore ago

IPJ Sibiu, spălat pe mâini cu dezinfectant imaginar: 5 sedii „curate” pe hârtie, restul la mila epidemiilor

Când poliția îți cere buletinul într-o clădire fără autorizație sanitară, dar cu „temei legal” din manualul de scos basma curată....

Exclusiv2 ore ago

Droguri la promoție, pedepse la reducere.  România între „consum propriu” și haos organizat

Trei senatori, o lege și o întrebare: ce-ar fi să dăm doar amendă la droguri? La 5 octombrie 2026, trei...

Exclusivo zi ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusiv2 zile ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusiv2 zile ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusiv2 zile ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv3 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv3 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv3 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv3 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv3 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv