O.K. 

Dacă astă-vară pe litoral, printre turiştii străini, arabii şi turcii erau majoritari sînt şanse ca în seria a doua, în extrasezon, să avem oaspeţi dragi tot din zona Golfului: soldaţii americani! Un examen, insă, pentru miss-urile noastre; soldaţii s-ar putea să fie însoţiţi şi de familii. Cîte oare le vor sparge vînturile, valurile?

AZI

Ştiaţi că unii oameni se trag din cîrtiţe? Dacă nu, aflaţi că stimata noastră colegă, Marilena Rotaru de la „R.L.”, îşi revendipă această obîrşie!

Corespondenţă de la trimisul nostru special la O.N.U.

Preşedintele României, domnul Ion lliescu, a sosit la New-York, pentru a lua parte la lucrările celei de-a 45-a sesiuni a Adunării generale a O.N.U. şi la Reuniunea mondială la nivel înalt pentru copii – UNICEF. Domnul Ion lliescu este însoţit de domnii Vasile Secăreş, şeful Departamentului de Analiză Politcă al Preşedinţiei, Virgiliu Radulian, preşedintele Consiliului Naţional Român pentru UNICEF, Augustin Buzura, preşedintele Societăţii culturale „România”, Gheorghe Manciur, şeful Protocolului de experţi, precum şi de un grup de ziarişti de la diferite publicaţii, de la Radio şi Televiziune, de la Agenţia Română de Presă „Rompres”. În drum spre New York, de la bordul avionului au fost adresate, conform uzanţei diplomatice, telegrame de survol şefilor de stat sau guvern ai Ungariei, Austriei, R. F. Germania, Belgiei, Marii Britanii, Irlandei şi Canadei.

Pe durata cit se va afla la New York, domnul Ion lliescu va avea o serie de întîlniri cu lideri politici de pe diferite continente, precum şi cu înalte oficialităţi din ierarhia Organizaţiei mondiale.
Este pentru prima dată după Revoluţie cind ţara noastră este prezentă la cel mai inalt nivel politic, într-un dialog mondial. Participarea la acest nivel este, totodată, expresia dorinţei de multiplicare şi îmbogăţire a contactelor internaţionale şi a atenţiei acordate contribuţiei la discutarea unor probleme care privesc lumea întreagă. Preşedintele român va prezenta comunităţii internaţionale, noua înfăţişare a României – angajată pe drumul ireversibil al democraţiei şi al edificării unor soluţii politice, economice şi sociale noi. În acelaşi timp, vor fi puse în evidenţă valenţele noii deschideri a ţării noastre spre lume, ale participării ei la cooperarea internaţională şi la rezolvarea unor probleme presante cu care se confruntă omenirea.

Şeful statului român va exprima sprijinul faţă de procesele pozitive din viaţa internaţională, manifestate prin încetarea „războiului rece” şi tendinţele de conlucrare în numeroase chestiuni şi va pleda pentru soluţii constructive, realiste menite să contribuie la menţinerea păcii, afirmarea şi organizarea colaborării internaţionale.

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 28 septembrie 1990 pag. 1-a ►

(INFORMAŢII PENTRU CARE  NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• Scrisoare deschisă

Stimate domnule COPOSU, dizolvarea organizaţiei de tineret condusă de ION RĂDOI A CONSTITUIT O GRAVĂ EROARE cu dureroase consecinţe pentru unitatea partidului.
Trebuie spus că încă din ianuarie, tineri cu simţ politic pragmatic, de exemplu DRAGOŞ DĂNAU şi CRISTIAN DRAGHICI, ne-au atras atenţia că dacă nu vom promova elemente tinere şi capabile în conducerea partidului ne vom putea considera un partid fantomatic prin impactul negativ pe care gerontocraţia il va avea în rîndurile electoratului. Domnii Cristian Drăghici şi Dragoş Dănău au avut dreptate, lucru dovedit şi de rezultatul catastrofal pentru P.N.Ţ.-c.d. al alegerilor.
Marea greşeală a partidului nostru a fost că nu am atras de partea noastră intelectualitatea, intelectualitate ce a aderat astfel la grupări independente. Şi aceasta pentru ce domnule COPOSU, pentru a nu vă periclita scaunul?
O caracteristică degradantă a conducerii partidului o constituie imoralitatea şi politicianismul caţavencian. Pină cînd vor continua?
În mod normal un partid care obţine un rezultat submediocru îşi schimbă în mod radical conducerea. Prin urmare vă întreb în final: Cînd aveţi de gînd să convocaţi congresul PNŢ-cd, domnule COPOSU?
În numele mai multor tineri membri ai P.N.Ţ.-c.d., NESTOR IULIAN

• FUZIUNE

Este dată ca aproape sigură fuziunea Grupului de Dialog Social cu Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei. În urma discuţiilor avute nu de mult, liderii celor două grupări au hotărît să-şi unească forţele într-o formaţiune care să îmbine dialogul cu disciplina, preocupările sociale cu principiile democraţiei. Noua grupare se va numi, probabil, GDACS, şi membrii săi vor purta uniforme pe ai căror epoleţi vor figura iniţialele amintite. Se studiază oportunitatea adăugirii la uniformă, a unor arme albe, un stilet de pildă.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 28 septembrie 1990 pag. a 2-a ►

Ziarul Libertatea din 28 septembrie 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 28 septembrie 1990 pag. a 4-a ►

Un interviu de ultimă oră

Aşa cum am anunţat in ziarul nostru de ieri, publicăm astăzi partea a doua a interviului acordat de preşedintele Ion lliescu domnului Horia Puşcaşiu, pentru postul de radio „Vocea Americii”

– E adevărat, s-au creat în ultimul timp nişte breşe, dar totuşi România a fost izolată internaţional de întreaga comunitate internaţională şi nu mă refer doar la Statele Unite, în acest context, de pildă, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, preşedinţii acestor ţări sînt invitaţi, sînt în vizite şi contacte politice şi diplomatice mereu. Şi în acest context vă întreb: izolarea României nu s-a datorat puţin, foarte puţin, şi controversatului său preşedinte, Ion lliescu?

– Toţi sîntem oameni şi nimeni nu poate să evite şi posibile greşeli. Perioada aceasta foarte densă în evenimente ne-a pus în faţa multor probleme, multor confruntări şi, fără îndoială, nu contest posibile orientări nu totdeauna adecvate şi negăsirea totdeauna a limbajului potrivit cu toţi factorii care concură la realizarea contextului politic în care se dezvoltă societatea românească. Deci eu nu omit, nici de o parte, nici de alta şi erorile şi greşelile şi posibilele orientări neadecvate. Dar este o perioadă de confruntări, sînt exploatate, sint exacerbate unele omisiuni şi unele greşeli pentru a acuza puterea, dar asemenea manevre politice nu slujesc interesul naţional.

– Dar nu pot să nu profit de prilej şi să vă întreb, bineînţeles din punct de vedere biografic. Cine este omul Ion lliescu, cum l-aţi caracteriza?

– Asta se poate răspunde şi foarte mult şi foarte scurt. Scurt, pentru că timpul ne este limitat, mai ales al dvs.

– Sînt un om la 60 de ani, am parcurs o viaţă destul de tumultuoasă, şi antebelică si în perioada războiului, şi după război. Am avut o viaţă deci, tulbure, am rămas orfan de tată la virsta de 15 ani, am fost un om activ in viaţa socială încă din tinereţe, în viată politică a ţării. Sînt inginer de profesie, am practicat o scurtă perioadă de timp şi meseria de inginer, am lucrat şi în domeniul gospodăririi apelor. Pe plan politic, am intrat în controversă destul de timpuriu, după o perioadă promiţătoare din viaţa politică a ţării, după ’65, cînd personal m-am angajat într-o activitate politică susţinută, vie, cu speranţa unei deschideri, deschidere care nu s-a produs, ceea ce a produs ruptura dintre mine şi Ceauşescu, în 1971, şi periferizarea mea, ceea ce a şi făcut să se reunească o serie de simpatii din partea unui număr mare de oameni care m-au cunoscut, care au lucrat cu mine şi inclusiv propulsarea mea, după evenimentele din decembrie, in fruntea noii structuri statale, care lua naştere atunci, Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

– Şi omul, omul Ion lliescu din punct de vedere uman, mi-aţi spus politic, biografic puţin.

– Sînt un om destul de discret. Nu mi-a plăcut şi nu-mi place publicitatea. Am preferat să duc o viată mai reţinută din punctul de vedere al manifestării personale, nu mi-a plăcut să mă afişez, să ies în linia întii şi în general apreciez decenta, indiferent de funcţia socială pe care o are fiecare, şi modul reţinut de…    

– Domnule preşedinte, totuşi spuneaţi – şi se ştie – aţi crescut, aţi fost educat, aţi fost alintat, uneori chiar, şi la urmă marginalizat de către guvernul anterior. Democraţia se învată greu. Şi cu cînd am plecat în Occident mi-a fost greu, mi-a trebuit luni, ani de zile s-o învăţ. In ce măsură credeţi că aţi reuşit să învăţaţi în 7 luni, sau cîte au trecut de la revoluţie, 9, în ce  măsură, ce impresie vă face, de pildă, faptul ca mergeţi pe străzile Bucureştiului sau circulaţi pe străzile Bucureştiului şi vedeţi «Jos Iliescu”, pentru că dv. totuşi aţi crescut într-un regim în care aşa ceva nu se putea?

– În primul rînd vreau să vă spun că eu, prin firea mea sînt un democrat, şi un om deschis şi liberal în concepţii. Cei care au lucrat cu mine şi în anii tinereţii şi ulterior cunosc maniera mea foarte deschisă şi răbdătoare de a asculta şi părerile altora, pentru că printre altele democraţia ca practică a relaţiilor umane presupune şi răbdarea necesară de a asculta şi părerile celorlalţi, nu de a afirma numai părerile proprii, de a monologa. Eu am fosţ omul dialogului dintotdeauna, aşa încît adaptarea mea la această nouă deschidere la viata politică n-a fost grea şi lumea a putut constata acest lucru, mai ales în zilele foarte agitate ale activităţii Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, în care s-au reunit reprezentanţii tuturor formaţiilor existente, la vremea respectivă. Sint o fire destul de răbdătoare şi nu mă impresionează nici manifestările foarte dure şi violente, m-am obişnuit.

– Şi nici chiar „Jos Iliescu”?

– Şi nici chiar jos şi nici măcar chemarea la moarte a lui Iliescu, cind am auzit zilele trecute, adică sînt mai ales în momente din acestea de maladie socială, de criză socială, de criză morală a societăţii, de criză în relaţiile umane, peste tot apar asemenea excese şi manifestări de violenţă verbală şi uneori şi fizică. Trebuie să ne obişnuim cu aşa ceva, ca o fază de infantilism politic, pînă la consolidarea unei veritabile democraţii care să promoveze toleranţa necesară din partea tuturor şi înlăturarea oricăror extremisme. Eu am fost întotdeauna adversarul extremismelor de orice fel pentru că un extremism în anumit sens alimentează reacţia inversă, violenta de un sens alimentează violenţa de sens invers. Dar totuşi „Jos Iliescu” se poate spune intr-o democraţie. Se spune „Jos Bush”, „Jos Cosiga”, de ce nu chiar şi „Jos Iliescu”. Nu este o manifestare neapărat…

– Eu mă refeream nu numai la lozinci, ci şi la manifestările violente de exprimare a lor.

– Ce vă spune atunci „Cînd Iliescu apare soarele răsare?”

– A fost atunci o anumiţă formă de exprimare a simpatiei din partea oamenilor, legată şi de un fenomen specific. În timpul campaniei electorale a fosţ o întîmplare: cind apăream noi la miting se însenina, şi oamenii au dat o anumită expresie a simpatiei candidatului pe care il susţineau. Asta nu are nimic deosebit.

– Domnule preşedinte, puterea. Ce înseamnă pentru dumneavoastră noţiunea de putere? A fi preşedintele unei ţări este un job, este o sarcină extrem de stresantă. Şi mulţi sînt acei care se întreabă de ce un Nixon, un Kennedy, au vrut să devină preşedinţi. Care au fost motivele pentru care aţi dorit să ajungeţi preşedinte? Şi in acest context are vreo legătură cuvîntul putere?

– În primul rînd, nu ştiu dacă este rezultatul unei dorinţe, prezenţa mea în funcţia de preşedinte. A fost o conjunctură care a evoluat rapid, şi care m-a propulsat din partea formaţiunii care s-a născut atunci după decembrie, candidat pentru această funcţie. In al doilea rind funcţia de preşedinte la noi este puţin diferită de cea din America, adică atribuţiunile preşedintelui presupun o putere mai limitată decît a preşedintelui american, care conduce şi executivul. La noi s-a produs şi această delimitare a funcţiilor puterii în stat, puterea legislativă la parlament, puterea executivă la guvern, puterea judiciară, iar preşedintele este un factor de conciliere, de adunare a tuturor acestor factori în jurul unui obiectiv comun de interes naţional. El se desprinde din momentul alegerii ca preşedinte de o formaţiune politică anume care l-a propulsat candidat al ei şi devine exponentul intereselor naţionale. Este o răspundere nu uşoară, sigur, mai ale în momentele stresante prin care trece societatea românească. Asumarea acestei răspunderi nu este neapărat numai o plăcere – şi n-am aspirat niciodată la putere, nu sint deloc tipul de om care să dorească să-şi instaureze puterea personală în stat. Privesc aceasta ca un mandat, un mandat limitat în timp, un mandat limitat în atribuţiuni pe care mă străduiesc să-l îndeplinesc şi atît, iar în condiţiile date – am spus-o şi în decembrie, cind am apărut în formaţiunea aceasta provizorie – în condiţiile noastre asumarea acestei răspunderi este şi un mare risc personal, pe care un politician, abil nu şi l-ar fi asumat.

– Dar nu v-aţi gîndit niciodată in perioadele acestea de ameninţări, de stres „domnule demisionez”?

– Le-am şi propus la CPUN de două ori cind au fost şi momente acute am spus că sint dispus oricînd să ofer această plăcere şi această funcţie de a prezida Consiliul Provizoriu oricui altcuiva, care doreşte să-şi asume această răspundere. Nu s-au găsit amatori.

– Domnule preşedinte, la sfîrşitul acestui interviu as vrea sa vă întreb. Nn pot să-i spun joc ziaristic, ci mai degrabă o unealtă de ziarist. Dacă vreţi, să-mi răspundeţi foarte concis ce vă spune, de pildă, cuvintul democraţie?

– Democraţia are originea ei istorică largă, care s-a şi amplificat in conţinut pe măsura evoluţiei ei istorice. Deci, ea vine de la greci, de la practica societăţii elene, dar care avea o limită socială, un spectru restrins al manifestării ei. În zilele noastre noţiunea de democraţie a căpătat într-adevăr esenţă, ea democraţie a poporului. Deci ea înseamnă în primul rînd exercitarea drepturilor membrilor cetăţii, ai cetăţenilor, de a determina factorii de putere care să realizeze conducerea, gestiunea, managementul social şi înseamnă deci in primul rind respectarea opţiunilor majorităţii, care stabileşte aceste structuri, dar in acelaşi timp ea pre-supune neapărat completarea cu asigurarea dreptului de existenţă, de manifestare ale tuturor minorităţilor componente ale societăţii, deci şi ale minorităţii politice şi ale minorităţii profesionale şi naţionale ş.a.m.d. Avem în vedere aceste ambe laturi ale exercitării democraţiei. Şi cred că facem eforturi pentru a realiza îmbinarea lor.

– Dar mă gîndcam mai mult la o imagine care vă vine in minte, stârnită de un cuvînt al meu, substantiv sau adjectiv, de pildă comunism.

– Apropo de democraţie?

– Negru, alb, roşu, sînt curios cum reacţionaţi la aceste cuvinte.

– Eu nu ştiu democraţie să impresioneze numai după nişte cuvinte. Cind vorbim de politică, vorbim de experienţa parcursă, care din păcate a fost o experienţă falimentară, pentru că ea a pornit de la nişte idealuri generoase şi de la o utopie care s-a dovedit; ca orice utopie, neeficientă în viaţa practică şi deci a fost o experienţă istorică falimentară. Noi am adoptat o orientare practicistă, pragmatică, adică să pornim de la realităţile vieţii, de la realităţile societăţii româneşti, să ne debarasăm de orice feluri de fetişuri, de orice     fel de utopii, de orice fel de scheme rigide, prefabricate, prestabilite, toate elementele care determină politica noastră concretă şi politica economică şi socială şi relaţiile umane să se bazeze pe realităţile istorice concrete date de societatea românească, şi să luăm în considerare întreaga experienţă mondială în dezvoltarea civilizaţiei contemporane ca să ne conectăm la procesele mari pe care le cunoaşte lumea în dezvoltarea sa la acest sfirşit de secol.

– Şi intr-adevăr o ultimă întrebare:  „Vocea     Americii”    ?

– Salut această posibilitate ca prin „Vocea Americii” să mă adresez ascultătorilor săi. Sper ca acest prim contact pe care îl voi avea totuşi şi cu societatea americană să fie şi un prilej de deschidere. Şi noi să învăţăm să ne adresăm lumii americane, să găsim înţelegerea necesară pentru a fi înţeleşi mai bine de către partenerii noştri, pentru că noi vrem, dorim, cu toată sinceritatea să se deschidă o eră nouă in relaţiile româno-americane.

– Domnule preşedinte, vă foarte mulţumeşc, mult succes la New York.

– Mulţumesc.

Interviu cu Stelian Tanase după Reuniunea Consiliului Europei

– difuzat de „Europa Libera”, joi 20 sept. a.c. –

Emil Hurezeanu: Am stat de vorbă, la Strasbourg, cu Stelian Tanase, redactor-şef al publicaţiei „22”, editată de Grupul de Dialog Social, care a fost invitat oficial al Consiliului Europei. Să-i ascultăm părerile.
Stelian Tănase, ne întîlnim la Strasbourg, capitala Europei, aşa cum se spune, „locul comun” al Europei, nu?

Stelian Tănase: Asta dovedeşte că noi rămînem într-o provincie în afara Europei. 

Întrebare: Răminem in continuare?

Răspuns: Da. Cred că sintem din ce în ce mai depărtaţi de Europa, după felul în care evoluează situaţia în România.    

Întrebare: Ai fost alături de Doina Cornea, reprezentantul României?

Răspuns: Nu al României, ci al forţelor democratice şi reprezentant nu m-a numit nimeni. Am fost invitat împreună cu Doina Cornea pentru activitatea, să spunem, democratică din ultimele luni de după Revoluţie.

Întrebare: S-a discutat în aceste zile, aici, despre identităţi naţionale, culturale, drepturile omului, despre echilibrul puterilor în stat. Ai luat parte la multe din aceste discuţii, ai intervenit chiar direct.

Răspuns: Miercuri, am luat cuvintul la comisia în care s-a discutat problema puterii şi contraputerii şi unde s-a făcut o analiză a evoluţiei proceselor democratice din ţările central şi est-europsne. Am arătat situaţia dramatică în care ne aflăm astăzi cînd puterea identifică înca opoziţia ca fiind duşman sau după vechile metodologii, să le zicem bolşevice. Am arătat, pe de altă parte, dezvoltarea societăţii civila care, în ciuda tuturor opreliştilor, ia amploare şi credinţa mea că singura şansă a României în acest sfîrşit de secol este o rapidă democratizare a societăţii româneşti, democratizare căreia i se opun forţe foarte puternice, vechile structuri. Aceste structuri, rămase în aceleaşi locuri, în aceleaşi poziţii, susţin astăzi evoluţia Frontului, partid politic care după părerea mea, reprezintă forţa cea mai conservatoare a societăţii româneşti. Această forţă se foloseşte, de asemenea, de forţele conservatoare care există în societatea românească. Bineînţeles, este un proces în mişcare şi nu trebuie să etichetăm grăbit. Procesul este in plină desfăşurare şl ar fi foarte greşit din partea noastră să tragem concluzii să spunem aşa întrebare: Cazul românesc a fost de referinţă aici, nu numai în intervenţiile tale şi ale Doinei Cornea, ci şi în general, în plen, în grupurile de lucru…

Răspuns: A fost de referinţă, pentru că România începe tot mai mult să fie o excepţie. Mi se pare că ăsta-i rolul nostru istoric în a doua jumătate a acestui secol. România merge cel mai ezitant şi este cea mai rămasă în urmă în ce priveşte procesul democratic, lucru pe care l-au subliniat aproape toţi vorbitorii cind a fost vorba despre ţara noastră. România, continuă să fie un mister şi o enigmă, contra-măsurile şi încetineala cu care se dezvoltă procesul democratic surprind tot mai mult dună Revoluţie – sau revolta populară – atit de spectaculară, în care părea că vechile structuri de putere au fost pur şi simplu bulversate de mulţimea care s-a aflat în stradă. Lucrurile evoluează altfel, se pare că există o forţă de reacţie a vechilor structuri mai mare decît am bănuit şi care reuşeşte astăzi să încetinească, să îngheţe şi chiar să dea înapoi o evoluţie posibilă, mult mai rapidă care, iată, nu se întîmplă, istoria are propriile ei secrete.

Întrebare: Stelian Tănase, crezi că sînt utile astfel de întîlniri?

Răspuns: Sînt foarte utile, pentru că, în primul, rînd, verificăm imaginea României – vorbesc din punctul nostru de vedere – în lume. Este o imagine mai deteriorată ca oricînd. Aş spune că pînă şi Ceauşescu se bucura de oarecare simpatie sau de oarecare credit. Guvernul de la Bucureşti nu mai are însă nici un credit astăzi, puteţi întreba pe oricine, pe aceste culoare, în aceste săli, despre asta.

Orice vorbitor care a luat cuvintul nu a spus un cuvînt bun despre ceea ce se întîmplă în România, despre poziţia preşedintelui Iliescu sau a guvernului Român de astăzi. Este trist, noi ani vrea ca toată lumea să vorbească de bine şi România, guvernul şi preşedinţia şi societatea românească. Este foarte trist, pentru că i-maginea este  întristătoare. Nu mai este o surpriză faptul că mereu, cind plec undeva, în-tîlnesc această imagine, pe care aş dori cît mai repede s-o schimbăm, România să aibă a-ceeaşi imagine extraordinară din luna ianuarie, dar pentru aceasta trebuie să ne înscriem rapid în fapte. Spunea cineva marţi că a fost şi Petre Roman, că a vorbit aici cu o persoană importantă şi i s-au cerut fapte, nu vorbe. La capitolul fapte, puterea este absolut descoperită. Fantele pledează împotriva ideii că ar fi un guvern democratic, pledează pentru asta situaţia da la Tîrgu Mureş, contra demonstraţiile din 28-29 ianuarie, evenimentele din 13-15 iunie, care, după părerea mea – vreau să spun acest lucru şi am să-l spun – a fost o lovitură de stat şi tentativă de lovitură de stat, dar dată de putere. Este acelaşi scenariu din Polonia din 13 decembrie, acum aproape 10 ani, cînd un preşedinte, Jaruzelski, a dat o lovitură pentru a distruge opoziţia. Iliescu cred că a făcut acelaşi lucru şi România se află în aceeaşi situaţie post-lovitură de stat, ca în Polonia. Neşansa sa a fost, din fericire, reacţia internaţională extrem de puternică. Neşansa sa a fost că, pe plan european; procesele sint cu totul altfel şi el se află în contratimp istoric. Neşansa sa a fost că nu a avut nici un suport puternic în România, adică Armata nu a vriit să fie implicată în această tentativă de lovitură, din fericire. Sper că aceasta a servit ca lecţie istorică. Iliescu este, după părerea mea, un personal defunct al scenei politice de astăzi.

Întrebare: Ai multe lucruri de făcut şi acasă. Eşti unul din membrii Biroului Operativ Executiv al noii Societăţi a Ziariştilor din România…

Răspuns: Este vorba de organizaţia ziariştilor români care s-a înfiinţat ca o asociaţie individuală, fiecare ziarist se înscrie în mod individual, datorită opţiunilor sale individuale, sociale, politice, şi conform felului în care se vede activitatea presei în societatea românească de astăzi. Asociaţia are un Comitet Director alcătuit din cinci oameni, P.M. Băeanu, Sorin Roşca-Stănescu, Vartan Arachelian, Cornel Nistoreseu şi cel care vă vorbeşte. A rămas această formulă, pentru a-i reprezenta toate opiniile, o formulă democratică, şi pentru că fiecare din cei pe care i-am numit au ziare grele la spate, pentru a le face, sau cum e domnul Vartan Arachelian, care are o misiune foarte grea la Televiziune şi pentru toţi este o lipsă de timp. Atunci, am hotărît ca, prin rotaţie, să asigurăm preşedinţia acestei asociaţii şi, de asemenea, fiecare dintre noi, să nu se rupă de viaţa reală a breslei. Presa are probleme din ce „în ce mai mari, datorită linei simulate lipse de hîrtie – politică pe care o practica şi Ceauşescu – a unei pretinse lipse acute de spaţiu de imprimare. Iată, nouă ni s-a redus numărul de pagini la 16, domnul ministru al culturii ne-a dat explicaţia că nu mai există nici un fel de spaţiu tipografic şi, la o săptămînă, a apărut ziarul ,,Azi”, exact în spaţiul tipografic „inexistent”, exact cu hîrtia „inexistentă”. Apar mereu altele. Văd în Casa Scînteii alte jurnale apărute, iar noi nu am revenit la 24 pagini, cum a fost hotărîrea că după alegeri vom reveni la 24 pagini. Aceste ziare, care apar nu întîmplător, sînt de orientare proguvernamentală.

Întrebare: Proiectul controversat al Legii Presei… ?

Răspuns: Numai cîteva lucruri. Ministrul Justiţiei a găsit că are căderea să dea un proiect al Legii Presei, ceea ce este unul în multele paradoxuri ale situaţiei din România. Acest proiect, datorită opoziţiei jurnaliştilor, a fost ne vom opune cu toată energia noastră la acel proiect de Lege a Presei. Noi sîntem pentru un act normativ simplu, pentru care sa spună clar, ca dea americană, sau franceză, clar despre ce e important în legătură cu informaţia.

Întrebare: Aş vrea să ştiu despre ce ai vorbit şi cum a fost primită intervenţia ta?

Răspuns: Ca şi marţi, cînd şi doamna Doina Cornea s-a făcut atent ascultată, crea ca şi eu am făcut acest lucru. Dar, nu este meritul meu în nici un fel, ci este situaţia gravă a României, o situaţie percepută aici astfel. România interesează astăzi foarte mulf organismele internaţionale opinia publică. De aceea, acest subiect dureros pentru toată lumea este foarte atent. Orice subiect care priveşte România, în presă, ziare şi în astfel de reuniuni internaţionale, stîrneşte imediat interesul.    
Prin problemele de care am vorbit, legate de dramatismul situaţiei noastre, să explic acestor lideri politici care au venit aici, cauzele ce au distrus România şi au dus la situaţia de astăzi. De altfel, guvernul va avea un raport pe masa sa, ce doi funcţionari ai ambasadei române din Paris notau de zor, în vreme ce s-au ostenit inutil, că le-aş fi dat copia discursului meu. Este foarte bine că sint aici si urmăresc.