Actualitate
Cum arată prima școala construită de la zero în Capitală, în ultimii 30 de ani. Unitatea, gata să-i primească pe elevi! – FOTO
În continuarea campaniei „NICIUN COPIL AL SECTORULUI 4 NU MERGE LA ȘCOALĂ SAU LA GRĂDINIȚĂ ÎN CLĂDIRI CU RISC SEISMIC 1”, Primăria Sectorului 4 a dat în folosință astăzi prima școală construită de la zero în Capitală, în ultimii 30 de ani.
Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, aflat în incinta Liceului de Metrologie „Traian Vuia”, Primăria Sectorului 4 a utilizat tehnologie și soluții constructive folosite cu succes în alte țări europene, cu experiență în domeniu.
Astfel, construcția celor două corpuri de clădire modulară, pe structură metalică, s-a întins pe numai 90 de zile, de la stadiul de teren viran și până la darea în folosință a respectivelor spații educaționale.
O noua școală pentru 1576 de elevi din Sectorul 4
Acestea vor fi folosite, imediat după pauza prilejuită de organizarea alegerilor locale, de către elevii a două importante licee din București – Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu și Liceul Tehnologic de Metrologie Traian Vuia.
Clădirile acestora, construite în urmă cu zeci de ani, se află acum în grad de risc seismic 1 și vor fi consolidate și modernizate de îndată ce vor fi eliberate. În total, de spațiile educațioanale nou construite și dotate conform ultimelor standarde, vor beneficia 1576 de elevi ai celor două unități de învățământ.
Amenajarea celor două costrucții modulare a costat aproape 7,9 milioane de lei cu TVA, fonduri suportate din bugetul local al Sectorului 4. Acestea au câte 1380 mp fiecare (în total, 2750 mp), și sunt dotate cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea optimă a activităților educative. În interiorul acestora au fost amenajate 34 săli de clasă, spații administrative, grupuri sanitare, cancelarie, cabinet medical, camera de pază și spații de depozitare.
La finalul lucrărilor ce se vor desfășura în cazul clădirilor vechi, școlile sus-menționate vor reveni în aceste locații, iar construcțiile modulare vor fi parte a unui hub tehnologic educațional.
În cuprinsul acestui proiect, clădirile respective vor găzdui elevii tuturor unităților de învățământ cu profil tehnologic din Sectorul 4. Aceștia nu doar că vor putea interacționa și învăța împreună, ci vor avea parte și de activități de practică pe fiecare domeniu, grație colaborării pe care Primăria Sectorului 4 a inițiat-o cu mai multe societăți comerciale interesate să pregătească tinerii pentru meseriile cu deficit de personal calificat în vederea angajării ulterioare, meserii pe cale de dispariție, imediat după terminarea liceului.
Nu doar la Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia” au avut loc astfel de investiții în infrastructura școlară.
O construcție modulară precum cele de la Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia” a fost amenajată și în incinta Școlii Gimnaziale „Ienăchiță Văcărescu” și va găzdui elevii înscriși în ciclul primar și gimnazial la Colegiul Național Mihai Eminescu, unitate în clădirea căreia sunt de asemenea programate lucrări de consolidare și de modernizare.
„Sectorul 4 are soluții pentru infrastructura educațională. Am arătat ca se poate să construim de la zero în nici trei luni, spațiile necesare pentru 1500 de copii. Aceștia, indiferent că se găsesc în centrul sau la marginea sectorului, trebuie să beneficieze de aceleași condiții. Noile clădiri nu sunt doar foarte frumoase, ci, poate cel mai important, oferă elevilor condiții de maximă siguranță. Totodată, aici vom reuni toate liceele cu profil tehnologic, astfel încât copiii sa poată fi pregătiți pentru meseriile cerute în acest moment de piața muncii. Îmi doresc ca astfel, la terminarea liceului, elevii să rămână acasă și să aibă un loc de muncă bine plătit”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
Actualitate
Destinații de munte în România potrivite pentru familii: idei de vacanță și cazări de la Cazări Unice
Munții din România au un talent aparte: reușesc să mulțumească deopotrivă un copil de cinci ani care vrea să alerge după fluturi, un adolescent care vrea semnal la telefon și niște părinți care visează doar la liniște și aer curat. Dacă tot cauți o vacanță care să bifeze toate aceste nevoi într-un singur loc, ai ajuns exact unde trebuie. Valea Prahovei rămâne una dintre cele mai bune alegeri pentru o escapadă în familie, iar alegerea cazării potrivite face toată diferența.
Valea Prahovei – Bușteni și Sinaia, alegerea sigură de pe Cazări Unice
Dacă e prima ta vacanță la munte cu copiii, Valea Prahovei e probabil cel mai bun punct de start. E la doar două ore de București, are tot ce-ți trebuie pentru o vacanță fără bătăi de cap, iar distanțele scurte între obiective înseamnă mai puțin timp în mașină și mai mult timp de joacă.
Telecabina din Bușteni te duce direct în platoul Bucegilor, de unde poți admira celebrul Sfinx, iar Cascada Urlătoarea e o plimbare scurtă prin pădure care se termină cu o priveliște superbă. Dacă vreți și o oprire mai liniștită, Mănăstirea Caraiman merită o vizită de-o oră. La câțiva kilometri distanță, în Sinaia, Castelul Peleș rămâne un obiectiv pe care copiii îl țin minte mult timp după vacanță. Iarna, zăpada transformă toată valea într-un decor de poveste; vara, pădurile de brad îți dau răcoarea de care ai nevoie și trasee ușoare, potrivite și pentru cei care nu sunt mari iubitori de drumeții solicitante.
Pentru cazare, dacă mergeți mai mulți, cel puțin două familii, bunici, prieteni cu copii de aceeași vârstă, merită să cauți o casă întreagă în locul mai multor camere de hotel. Cabana de închiriat în Bușteni de pe Cazari Unice, Nova Cervus, e un exemplu bun în acest sens: o cabană cu finisaje de lux, 5 dormitoare (fiecare cu baie proprie și balcon) pentru până la 10 persoane, cu vedere spre Munții Caraiman și la doar 1,5 km de Castelul Cantacuzino. Are foișor cu grătar pentru serile de vară, încălzire în pardoseală pentru cele de iarnă, iar la cerere vine cu pătuț de bebeluș, scaun înalt și chiar un ATV, dacă vrei să mai adaugi o doză de aventură. Prețul pe noapte pentru toată vila împărțit la 10 persoane, este mult sub ce ai plăti pentru camere separate de hotel. Partea cea mai bună.este că poți achita și cu vouchere de vacanță. Rezervarea se face direct, fără comision, iar check-in-ul e self-service, așa că ajungi când vrei, fără să te sincronizezi cu programul altcuiva.
Cazări unice în Poiana Țapului – ciubăr propriu pentru întreaga familie
Nu toată lumea vrea aceeași experiență, așa că merită să știi și ce alte opțiuni are cazariunice.ro în Bușteni, pentru familii mai numeroase sau grupuri de prieteni cu copii.
Rustic House, după cum indică și numele, este o cabană rustică cu șemineu în living, în cartierul Poiana Țapului, pentru 6 persoane. Are 3 dormitoare, ciubăr propriu și acces la saună, plus loc de joacă pentru copii, pătuț de bebeluș și scaun înalt la cerere. E la 1,5 km de Cascada Urlătoarea și la 3 km de Castelul Cantacuzino, așa că nu pierzi nimic din ce oferă zona.
Cazare lângă Cascada Urlătoarea – spațiu pentru grupuri mai mari
Pentru un grup și mai mare, Family House are 6 dormitoare și loc pentru 12 persoane, cu bucătărie complet echipată, foișor cu grătar și o curte cu trambulină și coș de baschet. Activități care vor ține copii suficient de ocupați cât voi gătiți sau vă relaxați pe terasă. E chiar pe drumul spre Cascada Urlătoarea, la doar 1,5 km, și la 9 km de Castelul Peleș din Sinaia, dacă vreți și o excursie de-o zi.
Toate sunt rezervabile direct, fără comision, cu poze reale și tur virtual pe site, ca să știi exact ce rezervi înainte să pleci la drum.
Pe cazariunice.ro găsești toată colecția de vile și cabane din Bușteni, fiecare vizitată și verificată de echipa lor înainte să ajungă în portofoliu. Rezervarea directă înseamnă și un preț mai bun. În funcție de perioadă, lunile martie–iunie sunt mai puțin cerute pe munte, așa că găsești mai ușor disponibilitate și prețuri mai bune decât în plin sezon (iarna sau iulie–august).
O vacanță bună începe de la cazare, locul în care te relaxezi după o zi întreagă petrecută afară. Alege cu grijă, și restul vine de la sine!
Actualitate
Proiectul Golden Dome prinde contur: O unitate de elită a Armatei SUA începe pregătirile pentru noul scut antirachetă
Armata Statelor Unite a desemnat oficial prima unitate de mărimea unui batalion care va începe antrenamentele și testarea planurilor pentru misiunea de apărare aeriană Golden Dome. Această formațiune reprezintă contribuția inițială a forțelor terestre la un proiect vast, menit să securizeze teritoriul național împotriva amenințărilor aeriene tot mai complexe. Deși identitatea specifică a unității selectate rămâne confidențială, oficialii militari confirmă că alegerea a fost făcută din structura de forțe existentă, având în vedere calendarul extrem de strâns pentru implementare.
Pregătiri intense pentru termenul limită din 2028
Obiectivul strategic este ca sistemul Golden Dome să devină pe deplin operațional până la jumătatea anului 2028. Până la acel moment, unitatea desemnată va trece printr-o serie riguroasă de experimente și exerciții de teren pentru a asigura integrarea perfectă cu noile soluții tehnice aflate în curs de finalizare. Arhitectura acestui sistem de apărare, concepută ca o structură stratificată, va include atât sisteme radar și de interceptare terestre, cât și componente spațiale, toate fiind coordonate de un sistem centralizat de comandă și control.
Gestionarea presiunii asupra trupelor în contextul crizelor globale
Implementarea proiectului Golden Dome survine într-un moment în care forțele de apărare aeriană sunt deja solicitate la maximum de misiunile curente din Orientul Mijlociu. Menținerea echilibrului între cerințele operaționale imediate, pregătirea soldaților și planurile de modernizare reprezintă o provocare logistică majoră. Pentru a atenua această presiune, liderii militari au decis să trimită actualizările tehnologice și noile echipamente direct trupelor aflate în teatrele de operații, fără a mai aștepta revenirea acestora la bazele de origine.
Extinderea capacităților Patriot pentru a răspunde noilor cerințe de securitate
Pe lângă dezvoltarea noului scut, planurile prevăd o creștere semnificativă a forței de rachete Patriot, care va trece de la 16 la 18 batalioane. Această extindere este esențială pentru a face față cererii globale și pentru a asigura succesul misiunii Golden Dome. Experiența acumulată în protejarea zonelor strategice, cum este regiunea capitalei federale, oferă baza necesară pentru optimizarea structurilor de personal și a abordărilor de comandă, în vederea consolidării apărării teritoriului național împotriva oricărei amenințări.
Actualitate
Revoluția armamentului accesibil: Boeing și Northrop Grumman rescriu regulile războiului modern
Într-o cursă contra cronometru pentru a echilibra balanța costurilor pe câmpul de luptă, giganții industriei de apărare fac pași decisivi către producția în masă a tehnologiilor de înaltă precizie. În contextul în care conflictele actuale epuizează stocurile de muniții sofisticate și extrem de scumpe, noile soluții propuse promit să ofere performanță de elită la o fracțiune din prețul actual, eliminând totodată blocajele critice din lanțurile de aprovizionare.
Tehnologia care sparge blocajele: Boeing lansează căutătorul radar ultra-ieftin
Boeing a finalizat dezvoltarea unei noi generații de senzori radar, sub denumirea de Ultra Low-Cost Seeker (ULCS), o tehnologie vitală care ghidează rachetele către țintă în momentele finale ale impactului. Această componentă, care a reprezentat istoric un punct critic ce a încetinit producția de interceptori precum cei folosiți de sistemele Patriot, a demonstrat deja că poate rezista condițiilor extreme de zbor pe rachete operaționale. Utilizând componente comerciale adaptate pentru uz militar, noul sistem promite o reducere drastică a costului per unitate, permițând dotarea arsenalelor ofensive și defensive cu o precizie chirurgicală, fără presiunea financiară a tehnologiilor de lux. Testele complexe, programate pentru anul viitor, vor valida capacitatea acestui senzor de a schimba fundamental modul în care este percepută sustenabilitatea programelor de rachete.
Raid Hunter: Precizie letală la preț de chilipir împotriva roiurilor de drone
În paralel, Northrop Grumman a dezvăluit sistemul Raid Hunter, o soluție de apărare aeriană bazată pe un tun de 50 mm, proiectată special pentru a contracara amenințările emergente, cum sunt roiurile de drone și rachetele de croazieră. Inovația majoră constă în muniția manevrabilă care, fiind conectată la un sistem avansat de senzori, se ghidează activ spre țintă și explodează prin proximitate. Spre deosebire de sistemele clasice care creează un „perete de plumb” irosind cantități uriașe de proiectile, Raid Hunter mizează pe economie și eficiență: un singur foc poate neutraliza o țintă, la un cost estimat de doar câteva mii de dolari.
Economia de scară în apărare: Trecerea de la muniții de elită la masa critică
Aceste avansuri tehnologice marchează o schimbare de paradigmă în strategia Pentagonului, care solicită industriei un volum mai mare de armament la prețuri sustenabile. Sistemul Raid Hunter utilizează tehnologia tunului XM913, deja selectat pentru noile transportoare blindate ale armatei, asigurând o integrare rapidă și o logistică simplificată. Cu prototipuri operaționale așteptate la orizontul anului 2027, industria apărării se pregătește să livreze „masă accesibilă” – capacitatea de a copleși inamicul nu doar prin tehnologie superioară, ci și prin volumul și frecvența atacurilor, transformând radical logica economică a confruntărilor militare viitoare.
-
Exclusivacum 5 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – „GRĂDINIȚA DE CADRE”, SEZONUL XXXVII: RALIUL PROSTIEI PE DRUMURILE NAȚIONALE. VISE UMEDE DE ȘEFIE CU 2,66 LA CONCURS
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J Prahova – „GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XL (40)” – SIPI PRAHOVA SAU „VOLGA NEAGRĂ” CU OCHI AZURII: CÂND PASAGERUL BEAT VREA SĂ DEA ORDINE LA BODICAM
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXIX. „De la SC Wetterbest la pîră profesionistă”: nașterea unui polițist de ultim loc
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA S.R.L. – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XXXVIII. De la „Academia de cămătărie” la „măcelul CAR-ului”: când și victimele se cumințesc brusc
-
Exclusivacum 2 zileTriatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”: Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!
-
Exclusivacum 5 zileRecord mondial la Ministerul Afacerilor Interne: Împuternicirea de șase luni care a durat nouă ani și „amnezia” Guvernului în fața legii
-
Exclusivacum 4 zileCCR, gardianul plafonului: pensiile militare rămân la „capace”, militarii la coadă. Diamantul sună stingerea iluziilor
-
Exclusivacum 2 zileAlexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)



