Când citeşti o carte scrisă de un evreu, te aştepţi ca (aproape) orice abordare să fie (1) sub influenţa religiei iudaice, care are pretenţia că este religia „poporului ales al lui Dumnezeu” și (2) cu elogii la adresa realizărilor poporului evreu.

Citind cele trei cărţi scrise de „evreul pur sânge” Yuval Noah Harari[2] rămâi şocat de modul de abordare cu totul și cu totul diferit al religiei, în general și al celei iudaice, în special.

Sunt texte pe care citindu-le eşti tentat să îl consideri pe Harari că este un trădător de neam și un antisemit.

Pentru a se înţelege cât mai corect modul „şocant” de abordare a religiei de către  „evreul pur sânge” Harari, în Nota nr. 1 de la sfârşitul acestui articol am făcut o scurtă prezentare a acestuia.

După ce ai citit cu atenţie cele trei cărţi ale lui Harari rămâi cu convingerea că acesta este un evreu genial, cu o concepţie despre viaţă, despre lume și despre religie care va schimba modul de gândire al multor oameni de pe întreaga planetă, indiferent de concepţia lor despre viaţă și despre religia lor.

Cei care se îndoiesc de această afirmaţie le recomand să citească fie și numai trei pagini, respectiv cele de la  nr. 195 la nr. 198 ale paragraful intitulat „Fizică evreiască, biologie creştină” din cartea „21 de lecţii pentru secolul XXI”.

Harari afirmă că[3], până în jurul anului 1800, evreii nu au jucat un rol semnificativ în progresul ştiinţei, nu au contribuit câtuşi de puţin la declanşarea Revoluţiei Ştiinţifice.

Excepţie a făcut Spinoza[4], dar și acesta a fost renegat de către comunitatea evreiască pentru că avea o gândire neconformă cu religia iudaică.

În timp ce până la începutul secolului al XIX-lea minţile strălucite din lume studiau și promovau ştiinţa, evreii trăiau mai mult studiind Tora[5] și Talmudul[6] și rugându-se, neavând nici o contribuţie remarcabilă în ştiinţă.

Marea schimbare s-a produs începând cu secolul al XIX-lea cu evreii (1) din lumea occidentală, (2) care au trecut din sinagogi[7] în laboratoare şi (3) care au adoptat stilul de viaţă și viziunea asupra lumii din ţările cele mai dezvoltate.

Tot mai mulţi evrei au început să studieze asiduu în cele mai prestigioase universităţi și centre de cercetare din lume, precum în Germania, Franţa și Statele Unite.

Având o bogată zestre cerebrală, o mare dorinţă de a-și dovedi și de a-şi pune în valoare potenţialul lor intelectual, fiind educaţi și disciplinaţi, aceştia au reuşit să obţină succese remarcabile, din ce în ce mai mari, până când au ajuns să uimească lumea și să capete recunoaştere internaţională.

Evreii care au continuat să trăiască în rugăciuni, au rămas cu rugăciunile.

Foarte important este a se reţine faptul că:

(1) cu tot potenţialul lor intelectual excepţional,

(2) cu toată educaţia, disciplina și cultura lor şi

(3) cu toată dorinţa lor enormă spre însuşirea ştiinţei,

evreii nu ar fi ajuns

(a) la o bogată zestre cerebrală,

(b) la însuşirea ştiinţei,

(c) la succesele obţinute pe plan ştiinţific, recunoscute pe plan internaţional,

dacă nu ar fi beneficiat și dacă nu și-ar fi însuşit

(d) patrimoniul ştiinţific al lumii occidentale și

(e) stilul de viaţă și viziunea asupra lumii din ţările cele mai dezvoltate.

Eminenţii evrei care trăiau în ţările cele mai dezvoltate și-au însuşit adevărurile axiomatice care spun că „Toate bogăţiile îşi au originea în minte. Bogăţia este în idei, nu în bani.” (Robert Collier), „Imperiile viitorului vor fi imperiile minţii”. (Winston Churchill) și că „A fi inteligent presupune a folosi şi inteligenţa altora” (Richard Aladjemoff).

Acest lucru este recunoscut şi este foarte bine pus în evidenţă, spre uimirea tuturor, dar cel mai mult spre uimirea evreilor, de Harari în cele trei pagini menţionate anterior, în care, printre altele, spune:

«[…]Cu toate acestea, cu toate că aduceau cu ei din ieşive[8] o disciplină solidă și o credinţă profundă în valoarea cunoaşterii, oamenii de ştiinţă evrei nu aveau un bagaj folositor  de idei și observaţii concrete. Einstein era evreu, însă teoria relativităţii nu era „fizică evreiască”. Ce legătură avea credinţa în caracterul sacru al Torei cu intuiţia că energia este egală cu produsul dintre masă și pătratul vitezei luminii ? De dragul comparaţiei, Darwin era creştin și chiar și-a început studiile la Cambridge cu intenţia de a deveni preot anglican. Rezultă de aici că teoria evoluţionistă este o teorie creştină ? Ar fi ridicol să considerăm că teoria relativităţii este o contribuţie evreiască la progresul omenirii, cum la fel de ridicol ar fi să lăudăm creştinismul pentru teoria evoluţionistă[…]» (pg. 196).

În timp ce evreii şcoliţi în universităţile lor, sub caracterul sacru al Torei, nu au obţinut nici cel puţin un Premiu Nobel, evreii care au trecut din sinagogi în cele mai prestigioase laboratoare ştiinţifice şi universităţi de pe plan mondial au uimit lumea prin obţinerea a circa 33% din totalul Premiilor Nobil acordate[9].

Harari întreabă retoric:

„[…]cum se face că între 1905 și 1933 zece evrei germani laici[10] au fost laureaţi cu Premii Nobel pentru chimie, medicină și fizică, dar în aceeaşi perioadă nici măcar un singur evreu ultraortodox sau un singur evreu bulgar ori yemenit nu a câştigat vreun Premiu Nobel ?” (pg. 197).

În cazul în care „evreii de succes prin puterea minţii lor”, în frunte cu cei laureaţi ai Premiului Nobel, ar fi rămas să fi şcolit în „ieşive” (în instituţiile evreieşti tradiţionale de învăţământ superior religios) și nu ar fi trecut în lumea ştiinţei occidentale, și nu ar fi adoptat viziunea asupra lumii din ţările cele mai dezvoltate, este uşor de înţeles că:

1) aceştia nu ar mai fi ajuns nici „elite ale ştiinţei mondiale” și, în special, laureaţi ai Premiului Nobel;

2) ei nu mai ajungeau să convingă şi uimească lumea despre extraordinara zestre cerebrală, a lor şi a poporului evreu;

3) poporul evreu nu mai ajungea să aibă actualul stat (Israel) al său;

4) statul Israel nu ar mai fi ajuns o super-putere mondială.

În numeroase texte, Harari o spune clar, răspicat și direct că religia a fost „un obstacol major în calea integrării evreilor în lumea ştiinţei moderne”, următorul citat fiind edificator în acest sens (sublinierea îmi aparţine):

„De fapt, obiceiul evreiesc de a căuta răspunsurile la toate întrebările citind textele străvechi a constituit un obstacol major în calea integrării evreilor în lumea ştiinţei moderne, unde răspunsurile decurg din observaţii și experimente.” (pg. 197).

În zilele noastre, marea majoritate a evreilor consideră că evreii ultra-ortodocși, prin practicile lor religioase, de a căuta răspunsurile la toate întrebările vieţii numai prin citirea textelor religioase, sunt o ameninţare” pentru statul Israel. În legătură cu evreii ultra-ortodocși, a se vedea Nota nr. 2 de la sfârşitul acestui articol.

Mii de ani, cât evreii au trăit în închinări, în rugăciuni, în sinagogi, meditând la caracterul sacru al Torei, sperând la ajutorul Divin, au fost numai în suferinţă, în pribegie, împrăştiaţi prin toată lumea și mereu subjugaţi; de când au început să trăiască în ştiinţă, au început să stăpânească lumea.

Iniţial (după anul 1800) au început cu studiul ştiinţei occidentale; acum au propriile lor centre de învăţământ ştiinţific (universităţi, laboratoare etc.), printre cele mai performante din lume.

Efectiv și în mod real are loc un adevărat „recul ştiinţific evreiesc”: cele mai strălucite minţi ale lumii, și cele mai dezvoltate state, îşi îndreaptă atenţia către învăţământul ştiinţific (universităţi, laboratoare etc.) din Israel.

Este o lecţie extraordinară pentru întreaga lume, pentru fiecare ţară, pentru fiecare familie, pentru orice om, pentru cei care au capacitatea să o înţeleagă.

Harari, recunoscut tot mai mult ca un profet al viitorului, pe care şefi de state din ţările cele mai dezvoltate îl caută ca să stea de vorbă (confidenţial) cu el, spune că „Testul realităţii” «nu este „Care este sensul vieţii”, ci mai curând „Cum să scapi de suferinţă”. Atunci când renunţi la toate ficţiunile, poţi observa realitatea cu mult mai multă claritate decât înainte, iar dacă realmente ştii adevărul despre tine însuţi și despre lume, nimic nu te poate face să suferi. Dar, fireşte, e uşor de spus, greu de făcut.» (pg. 304).

Misterul „alchimiei sacrificiului” a fost dezlegat de starul mondial Harari, care spune că „Dacă suferi din cauza credinţei tale în Dumnezeu sau în naţiune, asta nu dovedeşte că aceste credinţe ale tale sunt adevărate. Poate că doar plăteşti pentru naivitatea ta ? Totuşi celor mai mulţi oameni nu le place să admită că sunt fraieri. Prin urmare, cu cât sacrifică mai mult pentru o anumită credinţă, cu atât credinţa lor devine mai puternică. Aceasta este alchimia misterioasă a sacrificiului” (pg. 286), adică să accepţi (ca un fraier) promisiunea că, în schimbul suferinţei din această lume, vei beneficia de fericire eternă pe lumea cealaltă (într-o lume inexistentă).

Câtă diferenţă între concepţia despre credinţă/religie a lui Harari și cea a celor circa 700.000 de compatrioţi ai săi  evreii ultra-ortodocși ? (a se vedea Nota nr. 2 de la de la sfârşitul acestui articol).

Pentru numeroşi oameni din întreaga lume este incredibil cum „un evreu pur sânge, bun cetăţean și patriot” promovează, atât în Israel, cât şi la nivel mondial, o asemenea concepţie despre religie, cu atât mai mult cu cât aceasta este în contradicţie flagrantă cu religia „poporului ales al lui Dumnezeu”, cu religia poporului său, în mijlocul căruia trăieşte și îşi desfăşoară activitatea chiar ca profesor universitar titular la Universitatea Ebraică din Ierusalim

Probabil că poporul evreu a învăţat extraordinara lecţie a ultimilor 200 de ani: saltul de la ceea ce au fost (inexistent în domeniul ştiinţei), la ceea ce au ajuns (să domine lumea prin cuceririle sale ştiinţifice) nu ar fi avut loc dacă nu era tolerant cu evreii care au abandonat dogmele și au trecut la cunoaşterea lumii „prin puterea minţii lor” și „prin a-și însuşi ce este mai valoros pe plan ştiinţific, în întreaga lume”.

Și Harari este unul dintre evreii care uimeşte lumea și chiar schimbă modul de gândire a milioane de oameni „prin puterea minţii sale”, mai mult decât eforturile tuturor evreilor prin promovarea religiei lor (a iudaismului).

Evreii cuceresc tot mai mult lumea „prin puterea minţii lor”, prin realizările lor extraordinare pe plan ştiinţific, și nu prin religia lor, care rămâne tot mai puţin cunoscută și cu atât mai puţin însuşită.

Prin acest material am dorit să prezint care este diferenţa dintre marea schimbare prin „puterea minţii”, faţă de cea produsă prin dogmele, care rămân tot mai mult ca „fosile din trecut” (vezi pg. 55), fără a mai vorbi de fanatismele religioase, care nu vor mai avea loc în imperiile viitorului, care vor fi imperiile cunoaşterii ştiinţifice.

Pentru cine are capacitatea să o înţeleagă.

Dacă nu pentru ei, atunci pentru binele urmaşilor lor, dacă îi iubesc cu adevărat, dacă doresc ca aceştia să trăiască fericiţi, „prin puterea minţii lor”, în imperiile viitorului și să nu rămână cantonaţi în unele din „fosilele trecutului”.

Cei care au capacitatea să discearnă corect lucrurile vor înţelege faptul că această abordare a mea nu are nimic comun cu ateismul.

Eu cred în acea „Putere Supremă, Universală, Unică, Eternă, Infinită şi Indivizibilă”, pe care puteţi să o numiţi cum vreţi, precum Dumnezeu[11] (Iehova, Elohím, Alah etc.), „Natura”, „Universul” etc.

Cred că distincţia dintre ceea ce poate face un om, o familie, un popor prin puterea minţii, faţă de ceea ce poate face prin dogme, rezultă și din răspunsul la următoarele întrebări:

Ce ar fi ajuns Spinoza, Einstein și ceilalţi circa 200 de evrei laureaţi ai Premiului Nobel dacă se năşteau, creşteau și erau „educaţi” în familii ultra-ortodoxe ? şi cu atât mai mult în „ieşive” ?

S-ar mai fi constituit și ar mai exista ţara Israel dacă evreii care au ajuns 1) elite ale ştiinţei mondiale, 2) unii dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, 3) politicieni și oameni de stat de nivel mondial, în condiţiile în care aceştia se năşteau, creşteau și erau „educaţi” în familii ultra-ortodoxe ? şi cu atât mai mult în „ieşive” ?

Mai ajungea Israelul o super-putere mondială în domeniul tehnologiilor de vârf, militar, financiar, politic etc., în condiţiile în care creatorii acestora nu s-ar fi şcolit în cele mai performante universităţi și laboratoare ştiinţifice din lume, ci se năşteau, creşteau și erau „educaţi” în familii ultra-ortodoxe ? şi cu atât mai mult în „ieşive” ?

Omenirea ar mai fi beneficiat, de aproape 150 de ani, de cuceririle tehnico-ştiinţifice evreieşti dacă autorii acestor realizări se năşteau, creşteau și erau „educaţi” în familii „fosile din trecut” ? (vezi pg. 55 din cartea „21 de lecţii pentru secolul XXI” de Yuval Noah Harari).

Numeroase ţări ale lumii, în special cele mai puternic dezvoltate, au beneficiat în dezvoltarea lor, într-o măsură importantă, de contribuţia cetăţenilor de etnie evreiască. O asemenea contribuţie mai avea loc dacă respectivii cetăţeni se năşteau, creşteau și erau „educaţi” în familii ultra-ortodoxe ? şi cu atât mai mult în „ieşive” ?

Ce s-ar fi întâmplat chiar cu poporul evreu dacă toţi cetăţenii săi ar fi devenit ultra-ortodocşi ? S-ar vorbi despre el acum fie ca despre o „entitate mediocră”, fie ca o „relicvă religioasă”, fie chiar la trecut ?.

Imperiile viitorului vor fi imperiile minţilor deschise spre ştiinţă și nu a celor închise în dogme.

Aceasta este deosebire dintre ceea ce se poate face prin puterea minţii, faţă de ceea ce se poate face prin dogme, care va face diferenţa dintre popoare, ţări, familii și persoane.

Acum, când se pregăteşte marea luptă după care se va şti cine merită să supravieţuiască şi cine îşi merită soarta de rob, unele dintre „elitele” noastre promovează, chiar cu agresivitate și chiar împotriva voinţei unei mari părţi din populaţie (precum cu obligativitatea predării religiei în şcoli, contra voinţei a numeroşi părinţi) dogmele și pun prea puţin accent pe valorificarea zestrei cerebrale a poporului nostru.

Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt nimic din faptul că prosperitatea unor popoare se bazează decisiv pe puterea minţii cetăţenilor lor (și a celor pe care pot să-i racoleze de oriunde din lume).

Istoria cunoaşte unele exemple tragice de state înfloritoare şi puternice care au pierit în câteva sute de ani fără să se fi întâmplat vreun cataclism.

Aceasta va fi şi soarta unora dintre actualele state ai căror conducători nu au capacitatea să înţeleagă că imperiile viitorului vor fi imperiile minţii și nu ale fanatismului religios, nu ale dogmelor, numeroase promovate sub cele mai perfide forme.

Deci, orice om, familie, colectivitate, popor, naţiune, stat are de ales între a trăi:

1. Într-o epocă întunecată, în care:

1.1. Când trăieşte în neştiinţă, omul este condus de ignoranţă.

1.2. Când biserica guvernează, omul este condus de superstiţie.

1.3. Când statul guvernează prost, omul este condus de sărăcie și de frică.

2. Într-un imperiu al viitorului, care va fi un imperiu al minţii, în care:

2.1. Superstiţia trebuie transformată într-o trezire a spiritului (a conștiinței, a gândirii, a minţii, a rațiunii, a intelectului), prin „Cunoaște-te pe tine însuți!”, calea prin care fiecare să-și creeze propriul viitor „prin puterea minţii sale”.

2.2. Ignoranţa trebuie transformată într-o cunoaştere iluminată, într-o cunoaștere fundamentală.

2.3. Sărăcia trebuie transformată în prosperitate.

2.4. Frica trebuie transformată în îndrăzneală, în neînfricarea de a acţiona liber, fără nicio oprimare, limitare, îngrădire, materială și/sau spirituală, directă sau indirectă, spre a trăi în armonie, în înţelegere, în dragoste și în libertate.

Nota nr. 1.

Yuval Noah Harari s-a născut în 1976 și a crescut lângă Haifa. Este un istoric israelian, profesor titular la departamentul de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim. După ce a absolvit studiile de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, între anii 1998-2002, și-a făcut doctoratul în istorie la Universitatea Oxford. În anul 2012 a fost ales membru în Academie de Științe a Israelului. La 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală (este gay), ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav, cu care trăieşte într-un moshav, o cooperativă agricolă de lângă Ierusalim fiindcă în Israel nu este recunoscută căsătoria între persoanele de același sex. Este slab, ascetic, timid și retras. În anul 2000 (pe când avea 24 de ani), când era student la Oxford, a urmat un curs de zece zile de meditație budistă  Vipassanā. Se antrenează câte o oră dimineaţa și o oră seara, iar în fiecare an se retrage într-o sesiune prelungită de meditație de 30 de zile, în tăcere, fără cărți și fără să socializeze cu media. Conferențiază și în domeniul meditației. Afirmă că nu ar fi putut scrie cărţile „fără concentrarea, pacea interioară și înțelegerea dobândite prin practica Vipassana timp de cincisprezece ani”. El privește meditația și ca o cale de cercetare. Tot din anul 2000 a ales un regim alimentar vegan. Harari este tot mai mult considerat ca un profet al viitorului, pe care şefi de state din ţările cele mai dezvoltate îl apreciază şi îl caută ca să stea de vorbă „confidenţial” cu el. Cărțile lui s-au vândut în milioane de exemplare și au fost deja traduse în peste 40 de limbi. Are un fan club impresionant, care îi numără printre alții pe fostul președinte Barack Obama, pe Bill Gates, Mark Zuckerberg etc. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a invitat la o cină confidențială la palatul Elysee (ce au discutat nu se ştie). Are și calitatea de a fi și un popularizator extraordinar: explica lucrurile complicate într-un mod foarte simplu. A devenit un star mondial.

Nota nr. 2.

Evreii ultra-ortodocși (de circa 700.000 de persoane, cunoscuţi sub numele evreiesc de „Haredim”, consideraţi de unii ca fiind „o fosilă din trecut”), sunt percepuţi, de către ceilalţi membrii ai societăţii, ca fiind o ameninţare la adresa statului Israel prin faptul că: 1) circa 50% dintre bărbaţii ultra-ortodocşi nu lucrează niciodată; ei îşi dedică viaţa studiului Sfintelor Scripturi și îndeplinirii ritualurilor religioase; 2) guvernul le oferă ajutoare generoase și servicii gratuite, asigurându-se că nu le lipseşte nimic acestor circa 700.000 de evrei ultra-ortodocşi; 3) ei nu contribuie la prosperitatea societăţii, ci trăiesc de pe urma muncii altora; 4) bărbaţii care nu lucrează și care se dedică numai studiului religios pot fi scutiţi de serviciul militar; 5) natalitatea acestora (a celor care numai consumă, fără să producă) este de două – trei ori mai mare decât a restului populaţiei (familiile acestora au în medie şapte copii). 5) pe măsură ce populaţia ultra-ortodoxă crește, creşte și numărul membrilor ei care frânează tot mai mult prosperitatea societăţii, putând afecta viitorul Israelului, prin faptul că aceştia a) nu muncesc, b) trăiesc de pe urma muncii altora, c) nu contribuie la apărarea ţării (fiind scutiţi de la efectuarea serviciului militar) etc. Marea majoritate a populaţiei consideră că, întreţinere acestei comunităţi, mereu în creştere, care numai consumă, fără a produce, sunt o „ameninţare” pentru statul Israel. (Conf.univ N.Grigorie Lăcriță)

[1] Cuvântul „dogmă” este folosit cu două sensuri (a se vedea DEX): 1) cu un sens religios, de „Învățătură, teză etc. fundamentală a unei religii, obligatorie pentru adepții ei, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții”; 2) cu un sens nereligios, de „Teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă și impusă ca adevăr incontestabil. În acest material cuvântul „dogmă” este folosit numai cu sensul religios.

[2] Aceste trei cărţi sunt: 1. „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”. Editura Poliom, 2017. 2. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului”. Editura Poliom, 2018. 3. „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Editura Poliom, 2018.

[3] Citatele care urmează sunt numai din cartea „21 de lecţii pentru secolul XXI”.

[4] Baruch Spinoza a trăit între 1632 și 1677, fiind născut în Portugalia, într-o familie de evrei, imigrând la o vârstă fragedă în Olanda, pentru a fi ferit de ororile Inchiziției. Este considerat a fi unul dintre cei trei mari raţionalişti, alături de Descartes și Leibniz, deși scrierile sale filosofice s-au îndreptat în multiple direcții. În urma transformării sale intelectuale, Spinoza a fost renegat de către comunitatea evreiască pentru că avea o gândire neconformă cu religia iudaică. Opera cea mai cunoscută a sa este Etica, o scriere de dimensiuni considerabile, din care Dumnezeu nu mai este privit ca cel care conduce universul pe baza providenței, ci acesta este înțeles ca fiind unul cu Natura, formând un sistem infinit, necesar și determinist, din care fac parte și oamenii.

[5] Tora (Tora scrisă), este cartea fundamentală a religiei iudaice (Biblia ebraică), este numele în originalul ebraic al „primelor cinci cărți din Vechiul Testament” (Pentateuh), studiul ei având o importanță capitală în iudaism, fiind preocuparea esențială a omului.

[6] Talmudul (Tora orală) este studiat zilnic iar întregul ciclu prestabilit de studiu durează circa 5 ani, după care se reîncepe.

[7] Sinagogă: casa de rugăciune a evreilor; clădirea în care evreii se întâlnesc în scop (1) de închinare (rugăciune), (2) de educaţie și (3) de administrare a vieţii civile a comunităţii.

[8] „ieşive”: instituţie evreiască tradiţională de învăţământ superior religios. În ieşive copiii, adolescenţii şi tinerii de sex masculin studiază Tora în sensul larg al acestui cuvânt, adică scrierile sfinte ale religiei iudaice, cu accent predominant pe Talmud.

[9] Premiul Nobel este oferit în fiecare an celor care, până în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității. Pentru prima oară, acest premiu menit să marcheze consacrarea internațională a laureaților a fost acordat în anul 1901 pentru merite deosebite în 1) fizică, 2) chimie, 3) medicină, 4) psihologie, 5) literatură și 6) pentru pace. Premiul pentru economie a fost decernat cu începere din anul 1969. Până în anul 2012, din totalul celor 855 de laureați ai Premiului Nobel, aproximativ 193 sunt evrei (173 evrei și 20 descendenți din evrei), deci circa 33%. Deși formează mai puțin de 0,2% din populația lumii, 26% dintre laureații Premiului Nobel pentru Fizică, 27% dintre laureații pentru fiziologie sau medicină și 37% dintre laureații pentru economie sunt evrei.

[10] Notă N. Grigorie Lăcriţa: noţiunea de „laic” este folosită cu sensul de persoană care este din afara religiei.

[11] Dumnezeu este închipuit, reprezentat, exprimat prin până la 72 de nume (vezi https://ro.wikibooks.org/wiki/CELE_72_DE_NUME_ALE_LUI_DUMNEZEU ). Potrivit statisticilor, pe planetă există aproximativ 4.200 de religii, de culte și de asociaţii religioase (vezi https://adevarul.ro/news/eveniment/omenirea-vede-dumnezeu-4300-moduri-1_50acede07c42d5a6638c05d7/index.html). În decursul istoriei omenirea a crezut în câteva mii de zei / zeităţi.  Nu există popor (1) care, în întreaga sa istorie, să fi crezut într-o singură divinitate, și (2) în care, în aceeaşi perioadă de timp, toţi membrii săi să fi avut aceeaşi religie. În anul 2018, în România erau înregistrate, oficial, nu mai puţin de 51 de unităţi religioase, dintre care 18 culte religioase şi 33 de asociaţii religioase (vezi Lega nr. 489/2006). Întrebarea care se pune: dacă există aşa de multe și de „bune” Divinităţi , de ce există o lume aşa de rea, de criminală, de imorală, de coruptă, de ipocrită , de prostituată fizic, spiritual și religios (vezi, spre exemplu https://www.descopera.ro/cultura/13727477-prostitutia-sacra-secretul-rusinos-al-omenirii ; https://adevarul.ro/locale/botosani/cele-mai-pornografice-culte-religioase-orgii-generalizate-prostitutie-sacra-1_5d011ccb892c0bb0c64b0d07/index.html ) ?