Actualitate
Trăim cel de-a treilea razboi mondial?
Un război care a fost îndelung pregătit și care nu a început de ieri, de azi.
Este războiul din care, cei care l-au pornit nu au cum să iasă decât învingători, pentru că acum se folosesc de cea mai puternică armă: frica, și nu orice fel de spaimă, ci, cea mai mare dintre toate.
Frica viscerală de moarte!
Este lovitura de grație, bomba atomică.
Și asta vine după ce ani în șir, stăpânii au pregătit intens terenul, l-au slăbănogit.
Prin toate etapele războiului prin care ne-au purtat si ne poartă urmăresc dezumanizarea, alienarea omului, îmbolnăvirea lui trupească și spirituală.
De zeci de ani ne dau să mâncăm hrană plină de otravă și nu zice omul nici pâs.
Merge în hipermarket, umple căruțul cu vârf și după aia moare de cancer, diabet, boli cardiovasculare.
Ne-au exploatat stăpânii noștri toate slăbiciunile si defectele, comoditatea, lenea si au îndreptat arma tehnologiei ( care e minunată, dar numai in anumite conditii si scopuri!) împotriva noastră.
I-au făcut pe oameni sclavii tehnologiei.
Nu-și mai mișcă nimeni fundul la ghișeu să-și achite facturile, plătește comod, online, din fotoliu (de acasă), nu mai merge după țoale în magazine, cumpără online (de acasă), mâncarea se comandă online (de acasa), operațiunile bancare se pot face online (de acasă).
Exercițiu fizic, ioc!
Lipsa de mișcare merge de minune cu mâncarea otrăvită.
Ce brodeală, nu-i așa, că, după ce au insistat să ne obișnuim să facem totul „de acasă”, pentru că e mai comod, e spre „binele” nostru, nu-i așa, ne-au cerut într-o zi, să rămânem toți în case?
Ne-au făcut sclavii telefoanelor mobile, ale aplicațiilor, suntem controlați si supravegheați și-n fund, non-stop.
Și nici măcar nu au dus luptă cu noi.
Nu ni s-a părut suspect, n-am văzut nimic rău în asta.
Dimpotrivă, ne-a plăcut.
Ne-am înghesuit să cumpărăm cele mai trendy-flendy telefoane, tabletele, gadgeturi.
Bate omul din palme, ca maimuța: ” iote, ce aplicație mișto, îmi arată unde sunt gurile de canal fără capac, să nu cad în ele!”
De ce să-și folosească omul vederea?
Aplicațiile văd mai bine.
Aplicatiile gândesc pentru om.
Stăpânii gândesc pentru om.
„Ai mai mult timp la dispoziție să citești, să te plimbi, să faci altceva ce-ți place, să-ți dezvolți latura spirituală, lasă tehnologia să te ajute”, i-au șoptit suav stăpânii în urechea omului, ca șarpele in urechea Evei.
Iar omul a „mușcat”.
Și s-a îndobitocit, nici vorbă de evoluție!
E cea mai cruntă involuție.
S-a alienat, nu mai e în stare sa citească trei rânduri, fără să-și piardă răbdarea.
S-a îndepărtat de alți oameni, a devenit egoist, trăiește în bula lui, în care e mulțumit că are telefon deștept.
Acum, de când au pretextul ideal (pandemia), cu atât mai mult stăpânii continuă planul de online-izare, digitalizare.
In Basarabia ( nu, nu e Republica Modolva, e un teritoriu smuls din România!) tocmai au pus la punct o platformă online de învățare, cum nici țări cu pretenții n-au.
Cine e în spatele platformei?
Cum cine, moșul ăla de zic unii că e „doar un ungur urât si inofensiv”, Soroș!
El a sponsorizat tot proiectul.
Știti cum sunt numiți copiii în cărțile noastre moderne, de pedagogie?
Nativi digitali!!!
La noi aici, pe plaiuri mioritice, stăpânii nu sunt mulțumiți că ne-au pus botnite nouă si copiilor nostri peste 5 ani si ca ne bagă la pușcăria medicală.
Digi 24 (aplauze!) ne informează că niște cercetători din America, în urma studiilor efectuate, au declarat pentru CNN (aplauze!) că micuții sub 5 ani au de 100 de ori mai mult virus în organism decat restul copiilor și că sunt principalii vectori de transmitere a bolii in comunitățile lor.
Unde „bate” Digi cu știrea asta?
Ne spune tot Digi.
Să ne luăm adio de la grădinița în condiții normale și, bineînțeles, să nu uităm sa purtăm mască și să dăm astfel exemplu copiilor sub 5 ani, care văzându-ne pe noi, adulții, vor purta si ei.
Copiii sub 5 ani, purtând mască și izolați de alți copii!
Privați de interacțiunea cu cei de vârsta lor!
Nativii digitali (roboții) cum îi numește cartea de pedagogie, vor face grădiniță online.
Si ce vor învăța?
Mare minune dacă nu despre ideologia de gen!
O altă armă inventată de stăpâni și folosită în cel de-al treilea război mondial.
Copii purtând măști, fără posibilitatea de a intra în contact direct cu alți copii, stând cu ochii în laptopuri si tablete, de unde vine…educația.
Educația bazată pe ideologia de gen, asa cum vrea Iohannis, ca nu degeaba a sesizat CCR-ul.
Un domn-doamnă povestea pentru o revistă cum își lipește organele genitale cu scotch, fiindcă nu suportă să i se vadă prin pantaloni.
Probabil, povești de-astea vrea Iohannis să li se spună copiilor.
Acești copii vor deveni orice, numai oameni, nu!
Cine să-i apere?
Părinții care au încetat demult să mai gândească si ascultă orbește ordinele stăpânilor, ordine care țin de domeniul patologiei?
Repetarea în mod excesiv a unor gesturi si comportamente se numeste tulburare sau sindrom obsesiv-compulsiv.
In cazul ăsta obsesia pe care ne-au băgat-o în cap este boala.
Suntem obsedați de coronavirus.
Iar compulsia (generată de frica de boală) se manifestă prin dezinfectatul de o mie de ori pe zi a suprafetelor, purtatul măștii, vara, la 40 de grade, în aer liber, privitul secundă de secundă la stirile catastrofale difuzate la teve si altele asemenea.
Fac o paranteză.
Altădată, cine purta fular la gură, vara, era internat la psihiatrie.
Si tot in paranteză, am văzut că circulă o prostie.
Virusul nu e pipilică, să se scurgă pe crac și să rămână în pantaloni.
Dar, voi dați-i înainte, puneți-vă pampers la gură!
Închid paranteza.
După ce stăpânii își vor termina planurile cu noi, cine va rămâne in picioare, va fi o umbră de formă de viață.
Un alienat complet, căruia dacă i se va cere să meargă la eutanasiere, pentru că asta este pentru binele său, se va îndrepta spre moarte fără să clipească.
Să trăiești contra naturii umane (adică exact ceea ce doresc stăpânii de la noi) înseamnă să fii un mort viu.”
Cristina Elena Răducanu
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 2 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum 2 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 2 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte




