AZI

Am aflat, în fine, de la Ministerul Mediului, că apa de băut nu are o calitate corespunzătoare. Tot „algele albastre” să fie vinovate de gustul şi mirosul neplăcut de care dau dovadă alte şi alte lucruri ce ne sînt vitale?

IERI

Aseară, la emisiunea TV, – „Actualităţi”, am aflat că un grup de turişti români sosiţi în Italia a fost îndrumat spre cazare… într-un lagăr de concentrare. Societatea turistică română organizatoare — discretă, televiziunea noastră nu a numit-o — a fost nevoită să restituie „beneficiarilor” sumele încasate. Cînd nu deschizi ochii, deschizi punga!

EVRIKA

lată, in sfirşit, şi soluţia ieşirii din criză a economiei: să încasăm milioane de dolari pentru export de driblinguri, şuturi Ia poartă şi, eventual, faulturi. Păcat că în relaţiile de acest gen cu Ungaria vecină şi prietenă am rămas, în unele cazuri, la practici comerciale vetuste: schimbul in natură. Adică noi dăm picioare de naţionalitate maghiară şi importăm… roţi.

ASASINUL DIN BD. GOLESCU A FOST ARESTAT

Cu exact opt zile în urmă, într-un apartament din bd. Dinicu Golescu nr. 37 au fost descoperite cadavrele soţilor D., locatarii respectivei locuinţe. Cei doi — de profesie ingineri, oameni în vîrstă de 53 de ani — fuseseră ucişi cu o armă de foc. Necropsia a stabilit că bărbatul a fost lichidat cu un singur glonţ ce i-a lovit inima, în timp ce femeia avea în corp trei proiectile. Din apartament a dispărut aparatură electronică în valoare de peste 200 000 Iei.
Asasinul a fost arestat. Amănunte despre acest bestial atac armat cu scop de jaf, în ziarul nostru de mîine.

Ziarul Libertatea din 21 august 1990 pag. 1-a ►

Hei-rup!

​Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• O SCHIMBARE DE FAŢADĂ…

Domnii rectori ai renumitelor instituţii de învăţămînt superior din Bucureşti „Universitatea” şi „Arhitectura”, instituţii ce au captat atenţia opiniei publice pe toată durata acţiunii Universitate (golaniada), au hotărît de comun acord şi în deplin consens cu Marian Munteanu şi Nica  Leon, acum ceva mai liberi, ca împreună cu apropiaţii şi susţinătorii acestora (cei de la G.D.S., 16—21, Alianţa poporului, 21), în perioada ce a mai rămas pînă la începerea noului an şcolar, să aducă cele două instituţii cei puţin la înfăţişarea avută anterior g o l a n i a d e i.
Nu credem că această iniţiativă să fi fost luată pentru că domnii profesori-rectori ar avea ceva pe suflet, ci pur şi simplu fiindcă sînt buni gospodari şi ţin la prestigiul respectivelor aşezăminte de învăţămînt pe care cu onoare le conduc.
Pornind de Ia constatarea că, pe ambele vestite instituţii, dezagreabil mînjite, stă scris numele lui M. Munteanu, sugerăm că dacă se are în vedere rebotezarea sau reprofilarea acestora, ar fi bine să fie consultate şi senatele respective.

• CONTRAREVOLUŢIE LA RADIODIFUZIUNE?

Aflăm cu oarecare întîrziere că la mijlocul săptămînii trecute, fostul redactor şef adjunct al Redacţiei emisiunilor ideologice şi social-educative, în pielea lui Ion Costea, actualmente secretar general de redacţie la Oficiul de relaţii cu publicul, documentare şi biblioteci, aflat sub influenţa ideologică — şi numai — a lui Bachus a fost pe punctul de a face o adevărată contrarevoluţie în Radiodifuziune, mulţumindu-se pînă la urmă cu agresarea şi lovirea unor colegi din instituţie — domnul Florin Pavlovici de la Redacţia culturală, secretara acestuia, doamna Doina Niculescu şi domnul Andrei Banc de la Departamentul ştiinţă — după care a defilat triumfător pe holul etajului 6 aproape gol, adică în chiloţi.
Înţelegem faptul că autorul „nepieritoarelor” Pluguşoare radio — T.V. tovarăşul Ion Costea a schimbat un os bun de ros, cu altul, îi înţelegem setea de cultură a viţei de vie, înţelegem că „bunele maniere” i-au rămas adînc impregnate în conştiinţă dar nu înţelegem un lucru: cine eşti dumneata şi ce pile ai, tovarăşe Costea, de ai putut obţine chiloţi de bumbac pe penuria asta?

• ECOLOGISTA

După cum auzim de la prietenii noştri ecologişti, în afară de centrala atomică de la Cernavodă se construiesc încă două centrale: una la Cerna şi alta la Bîlea.

• CUM VORBIM, CUM SCRIEM

Nu ne-am dezobişnuit încă de vechile fixuri verbale că şi căpătăm altele. Dacă un tînăr vede ceva interesant la Costineşti sau chiar în insulele Fidji verdictul „spiritual” porneşte automat: „se mişcă natural”. Chiar şi bătrînii sînt încurajaţi cu vorbe „dacă vrei, poţi!“. Deosebirea e că acum spunem în loc de lozinci — spot.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 21 august 1990 pag. a 2-a ►

Lecţia democraţiei prin tehnica loviturilor de stat

UN SERIAL CE INSTIGĂ LA VIOLENŢĂ Şl DESTABILIZARE PUBLICAT ÎN „VIITORUL P.N.L.”

O fetiţă crescută în cultul minciunii şi al privitului, prin gaura cheii, evident că la vremea afirmării ei pe scena vieţii va avea dificultăţi în a judeca lucrurile drept. Cred că de o asemenea creştere strîmbă a „beneficiat” la anii codiţelor cu funde Roxana Iordache, persoană căreia ziarul „Viitorul P.N.L.“ îi pune la dispoziţie paginile pentru a-şi publica, „tezele” ei politice. Şi fătuca are un fix — lupta împotriva celor care nu-i împărtăşesc ideile. În această luptă, devenită un fel de artă marţială prin întortocherea argumentaţiei, colaboratoarea ziarului PNL utilizează toate răbufnirile ei de ură, exagerează unele fapte, ascunde altele care nu-i convin, dar sînt cunoscute, de toata lumea, contorsionează adevărul, ceea ce duce în final la o veritabilă dezinformare a cititorului. Probabil că prea mulţi ani nu are, fraza fiindu-i dintr-o suflare, ceea ce pentru foaia de ziar poate aduce prospeţime. Dar, de la entuziasm, trece uşor la exaltare şi ceea ce-l mai rău, se simte datoare să-şi adreseze „operele” nu prea mult gîndite către foruri de la care întreaga ţară aşteaptă tocmai lămurirea unor probleme complicate. Serialul „Televiziunea dezinformează şi dezbină, naţiunea?“ este o probă de deşeu publicistic în care s-a specializat prea devreme tînărul condei, al ziarului PNL care, necuprins de nici o îndoială, îl supune atenţiei comisiei parlamentare, pentru cercetarea evenimentelor din 13—15 iunie. Dacă cei de la amintita comisie s-ar încumeta să ia în serios ce scrie ziarista R.I. ar fi mult mai nelămuriţi decît în momentul în care şi-au început treaba. Evocarea evenimentelor din 13—19 iunie îi dau prilejul autoarei să repete însă „of“-urile ei personale sau preluate de, la

Dan CONSTANTIN

_{(Continuare în pag. a II-a)}

_{(Urmare din pag. I)}

publicaţiile surori şi să reia marea nemulţumire faţă de TVR a multor veleitari apăruţi prin presa postrevoluţionară Deci, cere comisiei parlamentare, deşi zice că nu, să ia in seamă „imperativul purificării al decantării personalului TVR”. Deci justiţiara penelista ar dori înfiinţarea comisiei de cadre, probabil condusă de cîţiva oameni nepătaţi, care să-i dea afară pe „Marinescu et comp,“. Ca să nu mai ostenească autoarea şi să i se usuce cerneala degeaba, îmi permit să propun componenţa comisiei, de cadre cu persoane faţă de care R.I. cu siguranţă nu va avea rezerve. Ar putea fi cooptaţi deci dl. Paler care a lucrat în „televiziune şi şi-a dat atestatul de propagandist celebru prin invenţia „Epocii de Aur”; dl Arachelian — unul din harnicii redactori ai emisiunilor educative pentru tineret şi ai grandioaselor montări „Cîntarea României”, d-nă Delia Balaban-Budeanu, care îşi modula cu emoţie vocea pentru a face impresie pozitivă „sinistrei”, fiind informată de efect de buna ei prietenă, soţie da ştab în C.P. Ex. Desigur, ar trebui adus în comisie şi un tip neutru care nu se pricepe la televiziune dar este ceva şef peste cîteva ştechere — l-am numit pe domnul Iuga, care vrea să înlocuiască rolul conducător al partidului cu rolul conducător al sindicatului. (Se ştie că la sindicat niciodată n-au fost puşi ăi mai deştepţi, ci ceilalţi, care nu mai încăpeau la partid).
După ce ne indică cine nu trebuie să lucreze la Televiziune, ziarista de la organul PNL mai aruncă o întrebare către instituţia „dezinformatoare şi dezbinatoare”: de ce şi-a întrerupt emisiunea pe 13 iunie? Chiar aşa! Cînd în studiouri au năvălit vandalii paşnici, cînd aceiaşi copilaşi nevinovaţi aruncau cu sticle incendiare în clădire, iar redactorii erau bătuţi sălbatic de nemulţumiţi organizaţi în formaţii de atac, de ce şi-a permis să întrerupă emisiunea? Ca să pui cu nonşalanţă, aşa cum face autoarea, această întrebare, or eşti neruşinat, or firul logic al gîndirii s-a rupt şi se impune un consult psihiatric. R.I. în serialul ei, dacă nu respectă logica, îşi permite să încurce şi faptele şi strecoară insinuant ideea că poliţiştii ar fi dat foc la maşini în Piaţa Universităţii, „pe un fond de tensiune maximă. Autoarea, care lasă să se înţeleagă că s-a aflat în miezul evenimentelor, ni-i prezintă pe atacatorii instituţiilor de stat — Poliţia Capitalei, Serviciul român de informaţii, Televiziune — „departe de a fi legionarii ei nu erau decît oameni exasperaţi, provocaţi să-şi închipuie, poate, că participă la o nouă revoltă şi incendiază ca pe 21 Decembrie”, (Deci, pînă la urmă, „băieţii exasperaţi” se cam jucau cu focul). Televiziunea este acuzată că a prezentat ţării aceste fapte descreierate. Ea ar fi trebuit însă să ducă o muncă de educare a publicului înainte de 13 iunie pentru ca oamenii de bun simţ ai ţării să nu se lase şocaţi de incendiatori. Nici mai mult nici mai puţin autoarea propune şi lecţiile pe care trebuiau să le înveţe cetăţenii României pentru ca pe 13 totul să li se fi părut normal: ocuparea sediului prezidenţial în Bulgaria, furia mulţimii împotriva STASI în  R.D.G, şi alte cîteva asemenea dezlănţuiri democratice, astfel încît „telespectatorii ar fi fost iniţiaţi în alfabetul acţiunii de strada”. Ziarista căreia i-au dat creierii în foc propune, televiziunii — ocazia nu-i scăpată — „culturalizarea politică a maselor înfăţişîndu-le detaliat, în cadrul emisiunilor „Mapamond” să zicem, tehnica loviturilor de stat şi cîteva exemple ca atare”.
Comisia, parlamentară – căreia îi este adresat serialul poate extrage totuşi ceva din elucubraţiile jurnalistei: anume îndemnul explicit al autoarei către violenţă, către răsturnarea ordinii de drept în stat.
Instigarea făţişă a devenit o practică, a unor organe de presă şi faptul că unii redactori neagă utilitatea unei „Legi a presei”, este de natură să pună în lumină motivele respingerii unui act legislativ în acest domeniu. Lipsa de răspundere a autoarei articolelor asupra cărora ne-am oprit este posibilă tocmai în condiţiile absenţei „Legii Presei”. După ce au cerut urgentarea elaborării ei, acum cîteva din condeiele care şi-au clădit un fragil statut în presă, dar au supt avantaje materiale consistente din asemenea gen de, articole îşi dau seama de „pericolul” obiectivitătii, al  respectului pentru instituţiile democratice.
Înţelegem că „Viitorul PNL” si-a pierdut o parte din redacţie prin zborul aripii tinere. Dar de aici şi pînă la a admite în coloanele sale articole extremiste ce propagă ura, jignesc instituţii şi largi categorii sociale, sub masca dorinţei de a stabili adevărul este un mare pas. Un mare şi periculos pas pe care „Viitorul PNL” îl face cu nonşalantă.

Ziarul Libertatea din 21 august 1990 pag. a 3-a ►

Ziarul Libertatea din 21 august 1990 pag. a 4-a ►

R. D. G. suspendă unilateral obligaţia vizei pentru cetăţenii mai multor state

BERLIN. — R.D.G. a suspendat unilateral, cu începere de la 20 august obligaţia vizei pentru cetăţenii neozeelandezi, ai Cetăţii Vaticanului şi al Statelor Unite.
Potrivit unei comunicări de presă a Ministerului Afacerilor Externe de la Berlin, cetăţenii acestor state pot intra în R.D.G. fără viză, în baza unui paşaport turistic, de serviciu sau diplomatic, pentru o perioadă de pînă Ia  trei luni.

Delegaţia română prezentă la Viena, formată din Mihail Manoilescu, ministru de externe, şi Valer Pop, în după amiază zilei de 29 august 1940 informează guvernul român despre cererea de „arbitraj” necondiţionat formulată de miniştrii de externe ai Germaniei şi Italiei. În această situaţie regele Carol al II-lea a hotărît convocarea Consiliului de Coroană în cursul aceleiaşi zile. La şedinţa Consiliului de Coroană iau parte 33 de reprezentanţi în majoritate consilieri regali, membrii guvernului si unii reprezentanţi ei partidelor politice.

În timpul dezbaterilor ce au avut loc în Consiliul de Coroană s-au conturat două orientări politice. Reprezentanţii primei orientări în care se încadrau personalităţi reprezentative, cu influentă pe plan intern şi internaţional ca: C. I. Brătianu, conducătorul P.N.L., Ion Mihalache şi Mihai Popovici, lideri marcanţi al P.N.Ţ., Nicolae Bălan, Mitropolit al Ardealului, Victor Antonescu, dr. Constantin Angelescu, Victor lamandi, general Arthur Văitoianu, A. C. Cuza şi prof. Silviu Dragomir s-au pronunţat pentru respingerea „arbitrajului” de la Viena şi apărarea cu forţa armată a teritoriului naţional. Acest punct de vedere a fost susţinut şi în a doua şedinţă a Consiliului de Coroană din noaptea, de 30 spre 31 august 1940 cînd se cunoştea harta cu ciuntirea teritorială a României. La acest Consiliu de Coroană participă şi Iuliu Maniu, preşedintele. P.N.Ţ. şi marele istoric şi om politic Nicolae Iorga care s-au pronunţat în mod hotărît împotriva acceptării „arbitrajului” şi pentru rezistenţa armată. Reprezentanţii celei de a doua orientări politice în special membrii guvernului care erau majoritari apreciau că în condiţiile internaţionale nu era recomandată rezistenţa armată şi preferau ca soluţie pentru ieşirea din impas acceptarea arbitrajului şi drept consecinţă înhămarea României la carul politic al puterilor Axei cu toate consecinţele ce decurgeau de aici.

Presiunile şi ameninţările asupra delegaţiei române au crescut necontenit ajungîndu-se la o somaţie doar pentru cîteva minute în care gu-
vernul român urma să dea un răspuns. De altfel, între delegaţia română, mai precis, între reprezentantul nostru Vaier Pop şi Von Ribbentrop au avut loc divergenţe acute cauzate de textul comunicatului Consiliului de Coroană din ziua de 30 august 1940 în care se arăta că „luîndu-se în deliberare comunicatele cu caracter ultimativ făcute de guvernele german şi italian a hotărît acceptarea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare“. Nemulţumit de precizarea împrejurărilor în care  România a hotărît acceptarea arbitrajului Von Ribbentrop I-a convocat pe Valer Pop (Mihail Manoilescu, ministrul nostru de externe fiind „bolnav”), căruia pe un ton dictatorial i-a adus la cunoştinţă poziţia puterilor. Axei faţă de acest comunicat, că nu pot admite să se arate că arbitrajul ar fi fost impus României printr-un ultimatum. Von Ribbentrop s-a dedat la ameninţări foarte categorice la adresa ţării noastre, declarînd că „Germania şi Italia consideră comunicatul de la Bucureşti ca un act de neloialitate din partea României”. Valer Pop a respins acuzaţiile aduse chiar după ce actele Diktatului erau încheiate şi reafirmînd poziţia ţării noastre din prima zi a şedinţei din 29 august 1940, cum că „România nu a cerut nici un arbitraj al puterilor Axei, iar textul comunicatului oglindeşte impresia delegaţiei române şi a celor din ţară produsă prin urgentarea excesivă de a da un răspuns la „arbitraj”.

Dar iată ce transmitea Agenţia Română de Presă „Rador“ la 31 august 1940, după cele două zile ale delegaţiei române la Viena şi şedinţele Consiliului de Coroană din 29 şi 30 august: „Hotărîrea Consiliului de Coroană de a accepta arbitrajul puterilor Axei în tratativele româno-ungare a fost luată în circumstanţe deosebit de grele. Conferinţa de la Viena, determinată din „iniţiativa” Germaniei şi Italiei, interesate în menţinerea „păcii” în sud-estul Europei s-a desfăşurat în împrejurări în care România trebuia să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui… Ameninţarea cu războiul din partea duşmanilor noştri, precum şi imposibilitatea miniştrilor german şi italian de a rămîne mai mult de două zile
la Conferinţa de la Viena au determinat România să se hotărască în cel mai scurt timp util… Acceptarea     arbitrajului care lăsa totalmente în mîinile Axei rezolvarea diferendumului româno-ungar, oferea României drept compensaţie „garantarea” categorică a frontierelor noastre faţă de oricare dintre vecini. Consiliul de Coroană examinînd toat posibilităţile a ajuns la singura încheiere mai favorabilă, adică la acceptarea arbitrajului Axei… Pierderile noastre sînt din nou zguduitor de dureroase, dar „garanţiile” ce ni s-au dat în schimb sînt de  o însemnătate vitală pentru fiinţa statului nostru român în aceste momente cînd atîtea  alte state dispar ca şi cum nu ar fi fost…”. Rezultă deci, că acceptarea arbitrajului de la Viena, s-a făcut în condiţii deosebit de grele, iar întreaga ţară, prin forţele sale sociale şi politice şi-a manifestat dezacordul cu sentinţa de la Viena care încălca suveranitatea şi integritatea teritorială a României”.

prof. N. GORAN