Connect with us

Administratie

Mişcarea de rezistenţă a fost sprijinită de serviciile speciale ale S.U.A. şi ale Marii Britanii

Publicat

pe

În octombrie 1945, după ce regele refuzase să participe la festivităţile organizate în cinstea zilei de 23 august, generalul Aurel Aldea a luat iniţiativa creării Mişcării Naţionale de Rezistenţă, din al cărei comandament mai făceau parte contraamiralul Horia Măcellariu, generalul de brigadă Constantin Eftimiu şi locotenent-colonelul Eugen Plesnilă. Rolul acestei structuri era acela de a unifica activitatea tuturor grupurilor de luptători din rezistenţă. Obiectivele organizaţiei erau de a nu accepta colaborarea cu inamicul sovietic, de distrugere a căilor ferate, a podurilor, a recoltei, de hărţuire a trupelor sovietice izolate, de atacuri asupra transporturilor de muniţie izolate, de creare a unui front în spatele inamicului, de transmitere de informaţii puterilor străine, respectiv S.U.A. şi Marii Britanii, de protejare a regelui. De asemenea, generalul Aldea socotea important ca tinerii să nu se prezinte la încorporare şi la mobilizare. Mişcarea şi-a creat şi un serviciu de informaţii, condus de Horia Măcellariu. În martie 1946, într-o clădire din strada Dinicu Golescu, a avut loc o întâlnire conspirativă între generalul Aurel Aldea şi un reprezentant al serviciilor secrete ale Armatei, Gheorghe Kintescu. Cu această ocazie ei au discutat revigorarea mişcării de rezistenţă, iar Aldea a prezentat un proiect de împărţire a României în zone de acţiune ale mişcării de rezistenţă. Cei doi proiectau să ia legătura cu refugiaţii români din străinătate, pe care se bazau în mare măsură. Gheoghe Kintescu a devenit adjunctul lui Horia Măcellariu la conducerea serviciului de informaţii al mişcării. Despre Gheorghe Kintescu, Cristian Troncotă spune că era un personaj misterios, francmason, apropiat al lui Jean Pangal, anterior anului 1940 se aflase şi în anturajul lui Mihail Moruzov, iar după 23 august, a fost integrat în S.S.I. de noul şef al serviciului, N.D. Stănescu, un protejat al lui Emil Bodnăraş. Cristian Troncotă nu exclude varianta ca Gh. Kintescu să fi fost una dintre „cârtiţele” infiltrate în mişcare.

Activitatea mișcării era greu de dezvoltat în condiţiile colaboraţionismului regelui şi guvernului cu autorităţile sovietice şi cu armata de ocupaţie. În paralel cu iniţiativele militarilor, în zona Bistriţa-Năsăud, acţiona naţional-ţărănistul Gavrilă Olteanu, fostul şef al Gărzilor Iuliu Maniu. Alţi membri ai acestor gărzi au acţionat şi la Câmpulung – Moldovenesc. Aceste acţiuni au fost susţinute de locotenentul american Bill Hamilton. Cicerone Ioniţoiu susţine că Ministerul de Interne care monitoriza rezistenţa urmărea să evidenţieze o implicare cât mai largă a unor membri ai Partidului Naţional Ţărănesc în organizaţii paramilitare, pentru a-l compromite. Gavrilă Olteanu a fost arestat şi i s-a pregătit un proces cu multă publicitate, care trebuia să aibă loc înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946. Procesul nu a mai avut loc întrucât Gavrilă Olteanu s-a sinucis în celula sa de la Ministerul de Interne, folosind o fiolă cu stricnină. Majoritatea membrilor Mişcării Naţionale de Rezistenţă au fost capturaţi în anii 1945 şi 1946. Înaintea alegerilor din noiembrie 1946 a avut loc procesul Mişcării Naţionale de Rezistenţă, respectiv a membrilor care fuseseră prinşi. Comuniştii au încercat să facă o legătură între luptătorii capturaţi şi partidele politice istorice, pentru a le compromite în ajunul alegerilor parlamentare. Iniţiativa nu a reuşit, partidele nefiind implicate în activitatea grupărilor de partizani şi nici în colaborarea cu agenţii germani şi cu legionarii. După capturarea lui Aurel Aldea, acesta a ameninţat că în proces va face publică legătura mişcării de rezistenţă cu Casa Regală[1].

În anul 1947, a fost reorganizat şi întărit Serviciul de Informaţii al Mişcării Legionare, care avea şi misiunea de a procura muniţii şi arme pe care le stoca în depozite clandestine şi se ocupa de pregătirea militară a legionarilor, pentru participarea la Mişcarea Naţională de Rezistenţă. Serviciul şi-a încetat activitatea în noiembrie 1948, când au fost arestaţi şi condamnaţi conducătorii şi membrii săi. În martie 1948 fusese arestat grupul de comandă central al Mişcării Naţionale de Rezistenţă, care nu fusese prins în 1946, compus din Horia Măcellariu, Gheorghe Manu, Gheorghe Bontilă, Ion Bujoiu, Alexandru Balş, Nistor Chioreanu, Nicolae Petraşcu şi alţii. După şapte luni de anchetă, efectuată sub îndrumarea consilierilor sovietici, toţi au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii. În noaptea de 14/15 mai 1948 au fost arestaţi 10.000 de legionari. În perioada lunilor septembrie-noiembrie 1948, a fost destructurat şi apoi arestat grupul de conducere din Oltenia al Mişcării Naţionale de Rezistenţă, în frunte cu generalul Ioan Carlaonţ, Iancu Robu, Radu Ciuceanu ş.a. Ei au fost condamnaţi la pedepse variind între 12 şi 20 de ani de temniţă grea[2]. În anul 1948, în total, au fost arestaţi 17.000 de legionari[3]. Cercetătorul C.N.S.A.S. Liviu Marius Bejenaru este de părere că Mişcarea Naţională de Rezistenţă a rămas în cea mai mare parte în fază de proiect. Ea urmărea să se răspândească pe întregul cuprins al ţării pentru a determina forţele de represiune să se disperseze mult peste posibilităţile lor de a controla situaţiile de luptă, iar partizanii să acţioneze doar acolo unde le convine. Obligaţi de la început să adopte o tactică defensivă datorită presiunii exercitate de autorităţile române şi sovietice, partizanii au fost nevoiţi să renunţe la acţiunea în grupuri armate numeroase şi să se disperseze în grupuri mici de 2-5 persoane, care nu aveau capacitatea de a executa misiuni de anvergură şi care nu puteau pune în pericol stabilitatea noului regim politic[4].

O acţiune de efect a fost realizată de un grup de tineri din rezistenţă, printre care Ionuţ Stoica, Şerban Secu, Spiru Obreja, Nelu Jijie şi Florescu. Majoritatea erau studenţi legionari de la politehnică. În data de 17 august 1947, grupul a atacat casieria centrală din Gara de Nord şi a reuşit să captureze suma de 15 milioane de lei stabilizaţi. Cu aceşti bani s-au procurat arme pentru luptătorii din munţi, cu deosebire revolvere. De asemenea, au fost achiziţionate câteva imobile în Bucureşti, pentru a nu lăsa să se devalorizeze banii. Încet, încet, grupului i s-a luat urma. Ionuţ Stoica a murit într-un schimb de focuri cu ostaşi din trupele de securitate, în 30 ianuarie 1949, în cartierul Grand din Bucureşti. Fusese trădat. Alţi complici ai săi au fost capturaţi. Au fost găsiţi şi o parte din banii jefuiţi în 17 august 1947. Din cauza schingiuirilor, Nelu Jijie a murit. Şerban Secu, Spiru Obreja şi Florescuau fost condamnaţi la moarte şi executaţi[5].

După 3 ani de la încheierea acordului dintre legionari şi comunişti, în 1948, legionarii au început să fie întemniţaţi în număr mare. Mişcarea de rezistenţă a fost sprijinită, în schimb, de serviciile speciale ale S.U.A. şi ale Marii Britanii. Un rol stimulativ l-au jucat şi posturile de radio occidentale, care-i îndemnau pe români la rezistenţă anticomunistă, fără să le spună că arondarea României la zona de dominaţie sovietică era făcută cu asentimentul S.U.A. şi al Marii Britanii, hrănind astfel himera că ar fi posibilă schimbarea regimului politic de tip sovietic. Din acest punct de vedere, întreaga mişcare de rezistenţă din România, ca şi familiile luptătorilor, au fost sacrificaţi de toţi cei care o încurajau, din interesul de a submina din interior regimul impus de sovietici. Generaţia luptătorilor anticomunişti din perioada 1944-1962 a fost sacrificată, în mare parte fără ca lupta ei să producă vreo urmare pozitivă, din punctul de vedere al celor care au dorit răsturnarea regimului socialist de stat. Când regimul a fost înlăturat de la putere, după lovitura de stat din decembrie 1989, factorii determinanţi au fost cu totul alţii, mişcarea de rezistenţă, înăbuşită cu aproape trei decenii în urmă, neavând nici un impact. (prof. univ. dr. Corvin Lupu)

[1] Vezi şi Cristian Troncotă, Mişcarea Naţională de Rezistenţă, în „Magazin istoric”, anul XXX, nr. 12 (357), decembrie 1996 şi anul XXXI, serie nouă, nr. 1 (358), ianuarie 1997, pp. 45-49. Autorul prezintă grupuri importante ale Mişcării Naţionale de Rezistenţă şi date despre activitatea conducătorilor lor, aşa cum rezultă ea din dosarele serviciilor secrete şi ale instanţelor care i-au judecat pe luptătorii capturaţi de autorităţi.

[2] Marin Nedelea, Istoria României în date, Editura Niculescu, Bucureşti, 1997, pp. 79, 82-83.

[3] Gheorghe Jijie, Niculae Petraşcu: Un dac cult, Editura Elisavaros, Bucureşti, 2005, p. 105.

[4] Bejenaru, Liviu Marius, Să lupţi pentru a muri, în „Dosarele istoriei”, nr. 12 (76)/2002, p. 20.

[5] Ioniţoiu Cicerone, Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946 – 1958. Ediţia a I-a, revizuită şi completată, Editura Gîndirea Românească, Bucureşti, 1993, pp. 51-53, 80-83.

 

Administratie

Revoluția apei la Sinaia: Lucrări avansate promit siguranță pe termen lung

Publicat

pe

De

Stațiunea Sinaia, o destinație emblematică a Văii Prahovei, se află în plin proces de modernizare a infrastructurii sale vitale. Lucrările de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă au atins un stadiu avansat de execuție, prefigurând un viitor în care calitatea și continuitatea serviciilor hidrice nu vor mai reprezenta o preocupare.

Un proiect vital pentru siguranța Sinaiei

În centrul acestei transformări stă proiectul PH-CL-13, derulat cu seriozitate și profesionalism de către HIDRO PRAHOVA S.A. Acesta nu este doar un simplu șantier, ci o inițiativă strategică ce vizează reabilitarea integrală a componentelor cheie: sursele de apă, aducțiunile, stațiile de tratare și rezervoarele. Scopul este clar și ambițios: creșterea siguranței și eficienței întregului sistem de alimentare cu apă al orașului.

De la calitate la continuitate: Beneficiile tangibile

Investițiile masive în infrastructura hidrică nu sunt doar cifre în rapoarte, ci aduc beneficii concrete și imediate pentru fiecare locuitor și turist al Sinaiei. Prin aceste intervenții complexe, se urmăresc patru piloni esențiali:

  • Îmbunătățirea calității apei furnizate: Asigurarea unei ape potabile la cele mai înalte standarde.
  • Reducerea riscului de avarii: Eliminarea disfuncționalităților și a întreruperilor neprevăzute.
  • Creșterea fiabilității infrastructurii: O rețea rezistentă și performantă pe termen lung.
  • Asigurarea continuității serviciului: Acces neîntrerupt la apă, un element fundamental pentru confortul urban.

Aceste eforturi se înscriu în viziunea pe termen lung a unei stațiuni moderne, unde resursele esențiale sunt gestionate cu responsabilitate. Mesajul „Investim astăzi pentru apă sigură mâine” subliniază angajamentul ferm față de sănătatea și bunăstarea comunității, transformând Sinaia într-un exemplu de bună practică în administrarea resurselor hidrice.

Citeste in continuare

Administratie

Sediul modern al Secției 9 Poliție București: O investiție în siguranță și performanță

Publicat

pe

De

Bucureștiul se bucură de o nouă infrastructură vitală pentru siguranța publică. Secția 9 de Poliție a capitalei a fost dotată cu un sediu complet modern, un proiect ce marchează o investiție semnificativă în condițiile de lucru ale polițiștilor și, implicit, în beneficiul direct al cetățenilor. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, a subliniat că această realizare reprezintă o „investiție concretă în siguranța publică și în condiții mai bune de lucru pentru polițiști”.

O clădire nouă, din temelii, finanțată strategic

Noua clădire a Secției 9 Poliție nu este doar o renovare, ci o reconstrucție integrală. Vechiul imobil a fost demolat, iar în locul său a fost ridicată o structură modernă, adaptată nevoilor actuale. Proiectul a avut o valoare totală de 46 de milioane de lei și a fost finanțat în cadrul unui program amplu de investiții derulat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Banca Mondială.

Acest program a demonstrat deja o eficiență considerabilă. Conform declarațiilor oficiale, în perioada 2023-2025, prin intermediul său, au fost recepționate nu mai puțin de 78 de obiective. Valoarea totală a acestor investiții se ridică la impresionanta sumă de 183 de milioane de euro, destinate structurilor esențiale de ordine publică și siguranță națională, incluzând Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră și Imigrări.

Apel la profesionalism: Standardul clădirii cere standard profesional

Cu ocazia inaugurării, ministrul Predoiu a transmis un mesaj clar și direct către membrii Poliției Române. „Standardul clădirii a crescut; să crească și standardul profesional, zi de zi”, a declarat oficialul. El a accentuat că o dotare modernă este doar un instrument, iar diferența esențială o face modul în care forțele de ordine intervin: „rapid, corect, ferm, fără abuzuri și cu respect pentru cetățean.”

Siguranță crescută și încredere consolidată în comunitate

Ministrul de Interne s-a declarat mulțumit de faptul că încrederea publicului în Poliția Română este în creștere, felicitând toți colegii implicați. Cu toate acestea, obiectivul rămâne ambițios: „mai multă siguranță în comunități și rezultate vizibile pentru fiecare leu investit”.

Noul sediu al Secției 9 Poliție, care va deservi nevoile de siguranță ale aproximativ 120.000 de bucureșteni, reprezintă un pas concret în atingerea acestor obiective. Cătălin Predoiu a mulțumit partenerilor și tuturor celor implicați în proiect, urând succes colectivului Secției 9 în operarea acestei noi facilități. (Paul D.).

Citeste in continuare

Administratie

Centrul pentru Mari Arși Copii avansează rapid: Ministrul Rogobete confirmă 40% progres fizic

Publicat

pe

De

Bucureștiul este martorul unor progrese semnificative în construcția Centrului pentru Mari Arși Copii de la Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat recent șantierul, exprimându-și optimismul cu privire la stadiul lucrărilor. „Avansăm. Și se vede”, a declarat ministrul, subliniind că, în doar câteva luni, proiectul a atins un progres fizic de 40%. Această evoluție rapidă indică o structură deja ridicată și spații conturate, transformând promisiunile de pe hârtie în realități concrete.

Capacități extinse pentru cazuri severe

Noul centru este conceput pentru a trata cazuri severe la cele mai moderne standarde. Acesta va dispune de 10 paturi pentru pacienți critici, 14 paturi de terapie intermediară și 10 paturi dedicate microchirurgiei. De asemenea, vor fi disponibile 2 săli de operație specializate, o secție ATI cu 36 de paturi și un bloc operator cu 8 săli de intervenție. Toate aceste facilități vor fi integrate funcțional cu spitalul existent, asigurând acces direct către UPU și circuite medicale optime.

Infrastructură resilientă pentru siguranță sporită

Pe lângă dotările medicale, proiectul pune un accent deosebit pe autonomia și securitatea infrastructurii, esențiale în situații de criză. Centrul va beneficia de o centrală proprie pe gaz, cu rezervă pe motorină, un puț forat și rezerve de apă potabilă de 200 mc, precum și circuite separate pentru apa menajeră. Această abordare subliniază importanța construirii unei infrastructuri responsabile, capabile să funcționeze chiar și atunci când sistemul este pus la încercare.

Ministrul Rogobete a recunoscut că „nu putem repara totul peste noapte”, dar a reiterat angajamentul de a construi „capacități reale care salvează vieți”, exprimând încrederea în succesul acestui proiect vital pentru sănătatea copiilor din România.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

„Il Capo”, milionar din evaziune? Fiscul ii pune dosarul la „fond”, White Tower așteaptă!

Ploiești, orașul contrariilor: „Il Capo” face evaziune, justiția se trezește! (apartamentele-fantomă mai așteaptă) Ploiești, orașul unde „șotronul” judiciar e sport...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” contra adevărului! Când amenințările legale vin de la… analfabeții juridici în uniformă!

Dezvăluiri incendiare aruncă, din nou și cu un tupeu greu de digerat, în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova: „Clanul nod în papură” – Când moralitatea e o păpușă gonflabilă și poliția, o afacere de „famiglie”!

Dezvăluiri incendiare aruncă din nou în aer credibilitatea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, unde, se pare, conceptul de „conflict de...

Exclusiv2 zile ago

Clanul contabililor fericiți” din Boldești-Scăeni: Cifra de afaceri a rudei, profitul din banii publici!(I)

Sora, Soțul și Fiul – O triplă alianță contabilă în umbra viceprimarului În micuța și, până acum, liniștita localitate Boldești-Scăeni,...

Exclusiv2 zile ago

Vărbilău S.A. – Apă fără acte, balastieră cu acte, iar candidații se dau fecioare politice”

Trei crai de la răsărit, aceeași masă, aceeași recepție: rețeaua de apă-blat Anul de grație 2021. În timp ce cetățenii...

Exclusiv2 zile ago

Coca-Cola sub domnia absurdului: Cum „Lordul” Nan și clanul său au transformat fabrica de fericire într-un focar de incompetență și ilegalități!

In adâncurile spumoase ale corporației Coca-Cola, acolo unde se presupunea că ar trebui să curgă bule de fericire și efervescență,...

Exclusiv2 zile ago

Mizeria din poliție: Când sefii se spală pe mâini, iar polițiștii se spală… singuri!

Codul Muncii? O hârtie igenică prea scumpă pentru unii „Înalți”! Alarmă, șoc și groază în sistemul românesc de ordine publică!...

Exclusiv2 zile ago

Scandal la ANP: Justiția română, o glumă proastă cu 24 de permisii și un polițist mort!

O corecție „dureroasă”: Nu 10, ci 24 de permisii pentru un criminal! Bucureștiul fierbe, iar scandalul din sistemul penitenciar capătă...

Exclusiv3 zile ago

MAI, CAMPION LA JAF LEGALIZAT: Cum Ministerul fura 50% din salariul polițiștilor, cu justiția la mână!

Avertisment pentru naivii contribuabili: În România, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a perfecționat arta de a ignora legea, de a dezinforma...

Exclusiv3 zile ago

SCANDALUL BONUSURILOR ÎN POLIȚIE: Europol acuză opacitate și favoritisme la acordarea majorărilor salariale

Sindicatul Europol trage un semnal de alarmă categoric cu privire la modul în care sunt distribuite majorările salariale pentru lucrări...

Exclusiv3 zile ago

BONUSURI DE PERFORMANȚĂ ÎN POLIȚIE: Majorări salariale de până la 50% anunțate pentru semestrul I 2026

Sindicatul Sidepol a adus în atenția publicului vestea bună pentru angajații Ministerului Afacerilor Interne: majorările salariale pentru lucrări de excepție...

Exclusiv4 zile ago

Circul de la Ploiești: Poliția Locală Ploiesti, azilul „ospătarilor” și coșmarul paraclinicilor politic activi – Statul de drept, în vacanță la „Revelion”!

Când reformele bat la ușă, Ploieștiul petrece cu incompetența la masă! În plin avânt al reformelor guvernamentale, care amenință să...

Exclusiv4 zile ago

Penitenciarul Giurgiu: Unde „spionii” au rămas fără baterii, iar informațiile critice mor pe drumul spre sefi

Ochi, urechi și… gura inchisă – Secretele bine păzite din pârnaie În peisajul pitoresc al penitenciarelor românești, unde fiecare zid...

Exclusiv4 zile ago

SCANDAL NAȚIONAL! „LEGEA MARIO”: FARSA MACABRĂ A STATULUI ROMÂN! CUM NE-A MĂCELĂRIT COPIII, APOI NE VINDE PEDEPSE PENTRU PROPRIA-I INCOMPETENȚĂ!

CENEI 2026: CRIMA PERFECTĂ A NEPĂSĂRII STATULUI, NU A MINORILOR! Localitatea Cenei, județul Timiș, intră în istorie nu prin frumusețea...

Exclusiv4 zile ago

Scandal fără precedent în sistemul penitenciar: Zece permisii acordate ucigașului unui polițist, pe fondul suspiciunilor de corupție la vârful ANP

Un val de indignare cutremură sistemul de justiție și ordine publică din România, după ce Sindicatul Europol a dezvăluit un...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv