Actualitate
“Saturn și Jupiter în conjuncție. Cine nu e cu noi, e imbecil”
FUMIGENE DE WEEKEND (153) “Dacă nu erau presa și televiziunea, habar n-aveam de Coronavirus. Am fi stat sănătoși, ca proștii” STOP În timp ce Spania decide închiderea cluburilor de noapte şi interzicerea fumatului pe stradă, dacă nu se poate menține distanţa, Africa de Sud anunță abolirea prohibiției la tutun și alcool. Pentru că, în ciuda acestei măsuri extreme, numărul cazurilor de Covid a crescut vertiginos la antipozi STOP La Brăila, mai ceva ca în Spania. “Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în toate pieţele, târgurile şi staţiile de autobuz din judeţ” STOP “Pot să zic că este un haos general în percepţia stării epidemice atât la nivel de populaţie cât şi, din păcate, la foarte mulţi decidenţi. Acest lucru se datorează revenirii agresive de-a dreptul a ameninţărilor administrative care uneori frizează chiar şi o dictatură şi un război psihologic cu cifre care nu spun prea multe”, a declarat la Digi Molnar Geza, unul dintre puținii noștri epidemiologi, deplin ignorat de autorități STOP Bernard-Henri Lévy despre ”Acest virus care ne scoate din minți”: “este epidemia fricii, nu numai de Covid-19, care a pogorât peste lume. Am văzut suflete împietrite paralizate brusc. Am auzit gânditori care au traversat alte războaie, îmbrățișând retorica inamicului invizibil, pe a combatanților activi ori rezerviști angajați pe frontul unui război de sănătate publică”… STOP Filozoful se întreabă dacă este “un semn liniștitor că lumea s-a schimbat, că în sfârșit viața a fost declarată sacră, că de acum încolo, când vom ajunge la o alegere între viață și economie, viața va câștiga”, sau dacă, de fapt, e “opusul opusului: o panică generală, agravată de canalele de știri și rețelele de socializare care, transmițându-ne, zi de zi, numărul celor care au murit, sunt în stare critică ori s-au recuperat, ne-a mînat într-un univers paralel în care nimic altceva, nicăieri, nu mai conta – și, în acest sens, ne-a înnebunit literalmente” STOP Copilul profet din India, care ar fi prezis pandemia de coronavirus, anunță sfârșitul civilizației: „până în noiembrie 2021”. El susține că vorbește cu planetele și că “Saturn și Jupiter vor intra în conjuncție” după 400 de ani, aliniere urmată, de fiecare dată, de dezastre STOP În rest, tânărul guru e de acord cu filozoful francez: “asistăm la nașterea lumii post COVID, în care oamenii se tem unii de alții și există riscul să ne deconectăm complet…ceea ce poate duce la distrugerea civilizației. Asistăm mai mult la o pandemie de frică decât la o pandemie de COVID. Și ar trebui să începem să transmitem speranța tuturor, în loc să transmitem frică și nesiguranță semenilor” STOP “ Cum vor Franța și Germania să reformeze OMS: Mai mulți bani și mai multă putere pentru agenția ONU”, scrie Hotnews. Deși, la fel ca SUA, care a anunțat retragerea din OMS, cele două state sunt îngrijorate de ineficiența și de influența Chinei asupra Organizației, în loc să o sancționeze, vor să o premieze. Probabil doar ca să-i facă “sâc-sâc” lui Trump STOP “Planul de reforme franco-german urmărește să întărească OMS, în parte pentru ca organizația să aibă mai multă libertate de a critica (sic!) statele membre care nu respectă regulile globale privind transparența și raportarea diverselor probleme legate de sănătate și boli”. Tedros vătaf universal, punându-ne pe toți la colț, pe coji de nucă, pentru nerespectarea prețioaselor indicații ale OMS STOP Doar o cincime din bugetul agenției este constituit din contribuțiile statelor membre, restul banilor provenind din „contribuții voluntare pe termen scurt, imprevizibile și de regulă foarte specifice”, se arată în documentul obținut de Reuters, care nu pomenește direct cum prestează OMS pentru Gates (pro-vaccinuri) și Bloomberg (anti-tutun) STOP Absurdul prezentului. Faza pe animale. Liderul nord-coreean a ordonat confiscarea animalelor de companie (câini, pisici, hamsteri, păsărele etc.), pe motiv că deținerea acestora e un obicei burghez. Oficial, acestea vor fi duse la zoo. Neoficial, “e foame mare” STOP “O pisică reținută pentru trafic de droguri a evadat dintr-o închisoare de maximă securitate din Sri Lanka”. Ea fusese prinsă cărând heroină și cartele SIM într-o pungă de plastic legată la gât. Anterior, poliția din Colombo reținuse un vultur care transporta droguri STOP Dinozaurii nu fumau. Cu toate astea, făceau cancer-au descoperit cercetătorii canadieni examinând un os vechi de 76 de milioane de ani. „Dinozaurii ne par a fi nişte creaturi mitice, extrem de puternice. Dar trebuie să înţelegem că ei trăiau, respirau şi sufereau de aceleaşi boli pe care le întâlnim la animale şi oameni astăzi”, a explicat un paleontolog, contrazicând indirect, dar fundamental, teoriile OMS și ale Gretei STOP „Suntem unii ai celorlalți”, a spus Cioloș la congresul virtual de fuziune USR-PLUS, două formațiuni făcute, iar nu născute, una pe Facebook, alta într-un cabinet de avocatură. Iar lumea comentează: “Să fiți la voi, acolo, și să vă ajungeți unii altora”, “SIE a fuzionat cu SRI…Ura! Ura!”, “La al enșpelea congres, ciolobarna reales”. ”Noul președinte al fuziunii va fi Coldea”. Răutăcisme STOP Pian cu coadă. După uciderea lui Emi Pian, ies la iveală tot felul de încrengături mafiote, cu larga participare a celor chemați să aplice legea. Presa face dezvăluiri, iar Vela încearcă să pună batista pe…țambal STOP Capul plecat, sabia nu-l taie. Dar riscă să se usuce singur, din lipsă de resurse, și să cadă. Plini de înțelegere, în exces, am putea zice, patronii HORECA au realizat în sfârșit că, dacă nu fac scandal, n-au nicio șansă. Astfel, miercuri, la peste două luni de la întâlnirea în care Orban a promis (degeaba) redeschiderea restaurantelor, angajații din industria ospitalității au protestat deschis, îngrijorați că restricțiile îi vor băga în faliment STOP În Centrul Vechi, vegheat (și blocat) de Poliție mai ceva ca înmormântarea lui Pian, a răsunat la terase, în semn de protest, “Deșteaptă-te, române” STOP România este singura țară din UE în care restraurantele sunt închise, iar când se va răci vremea, proprietarii vor trage obloanele de tot, peste 400.000 de angajați din mediul privat fiind în pericol să-și piardă pâinea STOP “Aperitiv-haos legislativ, fel principal-închis temporar, desert-faliment”, scria pe una dintre pancarde STOP Cu totul întâmplător, desigur, țările cele mai stricte în materie de tutun sunt printre cele mai active când vine vorba de canabis. În Canada s-a anunțat lansarea Hiway, “un brand dedicat consumatorilor frecvenți, la preț accesibil și calitate ireproșabilă”. Iar președintele Uruguay-ului tocmai a semnat două decrete care să ușureze exportul acestui drog la modă STOP Victorie 2035. În Moldova. Unde țigările vor fi ascunse sub tejghea începând cu săptămâna asta. Alături de cele provenite din Transnistria. Pe când Moldova campioană la export de canabis? STOP “Și caii se împușcă, nu-i așa?”. O minunăție de film vechi în care protagoniștii dansează până mor. Probabil că l-o fi văzut de curând Arafat. Și vrea să ne facă încă un bine, menținând interdicția de a dansa în locurile publice STOP După luni de munca pe rupte, unii medici care au tratat pacienți de Covid după ureche, fără a avea pregătire de specialitate ca virusologi sau epidemiologi, se tem de un val de plângeri penale. E vorba de ortopezi, chirurgi, urologi, internişti, dermatologi sau neurologi etc. Nu și de Arafat STOP O doctoriță de la Colentina spune că ea și colegii ei “nu au niciun fel de acoperire legală”, neprimind “niciun fel de documentaţie, protocoale sau competenţe (sic!) pentru a trata astfel de pacienţi”. Ea relatează “discuţii care sunt absolut de Kafka cu aparţinători care ne spun că nu există virusul, că noi îi sedăm şi îi intubăm ca să îi omorâm, şi aceste afirmaţii sunt din ce în ce mai dese. Riscăm să ne trezim târâţi prin procese ani de zile” STOP “Prea iute: Knorr își redenumește „sosul țigănesc” fiindcă numele ar fi discriminatoriu la adresa romilor”. Zigeunersauce va fi rebotezat în Germania „sos paprika unguresc”. Deocamdată. Până se vor simți și ungurii discriminați STOP Orban e “rușinat” iar. Omul fuma o țigară, afară, regulamentar. Iar puriștii au observat mai degrabă masca de sub bărbie decât pântecul rotunjor, ițit de sub nasturele sacoului. Semn de împlinire. La putere STOP Șapte dintr-o lovitură. Un studiu al Școlii de medicină de la Stanford e precis, deși nu e sigur, că tinerii care fumează sunt fix de șapte ori mai predispuși să fie depistați pozitiv cu Covid. De ce șapte și nu trei? Că șapte e număr cu noroc în China și așa se raportează Covidu’ STOP Activiștii diversifică, dar nu se predau. Mai nou, Coca-cola e acuzată că a folosit “tactici ale tutunului”, plătind studii care să susțină că obezitatea nu e cauzată neapărat de zahăr sau dietă, ci de lipsa de exerciții fizice. Evident, asta apare într-un studiu finanțat de activiști, dar intitulat “independent”. Cum ar veni, “cine plătește, ăla comandă muzica” STOP Nicușor, tânăra speranță a coaliției, zice despre candidații propuși de Firea pentru Consiliul General că sunt “nume triste, din istoria expirată a României”. În aceeași notă, tinerelul CTP pomenește despre “balul vampirilor”, o “echipă de expirați” cu care “Firea vrea să obțină voturile imbecililor din București”. Cum ar veni, “cine nu e cu noi, e imbecil”- lozinca de campanie a neo-marxiștilor, de inspirație stalinistă STOP Un test de salivă pentru COVID-19, ale cărui rezultate vin în doar cateva ore, a fost autorizat în SUA. Testul are avantaje în comparație cu PCR, dar și un mare dezavantaj: prețul mic, ca la Euthyrox, care îl face nerentabil pentru “industria vieții” STOP “Unii n-au aflat că economia e viață…noi să fim sănătoși și săraci lipiți…” Doi activiști, din care unul cu nume de anti-virus, McAfee, publică în “The Hill” o opinie pe tema “sănătate versus economie”. Pe scurt, ce ar fi să profităm de ocazie? Dacă tot suntem în picaj din cauza Covid-ului, să interzicem total tutunul. “Unde a mers mia, merge și suta”. Ce mai contează câteva sute de mii de locuri de muncă sau câteva mii de miliarde pierderi la buget? STOP Ca să-și susțină teza, ei forțează un scenariu chinuit, în care țigara e asemuită cu un virus fabricat de om. Iar apoi o dau cu “epidemia tabacului”, morții ca instrument pentru a face afaceri șamd. Pe gustul 2035, în lipsă de altă inspirație STOP Roiesc candidații ca muștele, la Sectorul 1. Mai întâi nevasta “ultraliberalului” Cataramă, doctorița Adina Alberts, intrată în campanie ca să-și valorifice cheltuielile cu panourile pe care face reclamă aproape la orice, de la cărți la vitamine, iar mai nou la partidul lui…Ponta STOP Hop și fosta nevastă a lui Prigoană, Adriana Bahmuțeanu, care crede că, după ce a prigonit-o fostul, poate face față la orice. Și dă o mostră de pricepere: „Eu sunt ecologistă de mai mult timp, mă doare sufletul când văd ce se întâmplă în Bucovina (sic!). M-am gândit cinci minute când a venit propunerea de a candida din partea Partidului Ecologist. Eu vin de pe stradă, eu sunt om de stradă, vin din Bucureștiul real”. Cinci minute adânci STOP „În Dobrogea, o ţestoasă trăieşte în jur de 90 de ani. O mască chirurgicală, în jur de 450 de ani”, scrie pe un afișul unei campanii ecologice de pe litoral. În premieră, nu mucurile de țigări, ci măștile sunt inamicii publici ai mediului, relevă Jurnalul, sub titlul “Când bietul morun se bate cu eternul plastic” STOP BLM pe românește. “Nu e dracul chiar aşa de negru”, traducere liberă după replica lui Scarlett O’Hara: “After all, tomorrow is another day” (HEXAVALENT)
Actualitate
Globalizarea se vede cel mai ușor în lucrurile obișnuite pe care le cumpărăm
Un telefon poate fi proiectat într-o țară, poate folosi componente produse în mai multe regiuni și poate fi asamblat în altă parte înainte să ajungă într-un magazin din România. Același lucru, la o scară diferită, se întâmplă cu hainele, alimentele, mașinile și serviciile digitale. Lanțurile de producție au devenit o formă concretă prin care globalizarea intră în viața de zi cu zi.
Conceptul nu se reduce la comerț. El include circulația capitalului, a informației, a tehnologiei și a oamenilor. Legăturile mai strânse dintre economii pot crea acces la piețe și produse noi, dar pot transmite și problemele mai repede. O întrerupere într-un port important sau o lipsă de componente poate afecta producția la mii de kilometri distanță.
O explicație despre ce este globalizarea devine mai clară când este legată de astfel de exemple, nu doar de definiții. Prețul unui produs importat poate fi influențat de transport, curs valutar, taxe, disponibilitatea materiilor prime și concurența dintre furnizori. Consumatorul vede rezultatul final, nu toate etapele.
Pentru firme, globalizarea poate însemna o piață mai mare, dar și mai mulți competitori. Un producător local poate vinde în afara țării mai ușor decât în trecut, în timp ce clienții locali pot compara produse din mai multe piețe. Avantajul accesului mai larg vine împreună cu presiunea de a concura la preț, calitate și livrare.
Tehnologia a accelerat procesul. O echipă poate lucra de la distanță pentru clienți din alte țări, iar o firmă mică poate cumpăra servicii software dezvoltate oriunde. În același timp, dependența de furnizori externi poate deveni vizibilă atunci când apar întârzieri sau schimbări de preț.
Globalizarea nu produce aceleași efecte pentru toată lumea. Unele industrii câștigă acces la cerere nouă, altele se confruntă cu concurență mai puternică. Unele locuri de muncă apar, altele se transformă sau dispar. De aceea, discuția este mai utilă când privește un sector concret decât când încearcă să eticheteze întregul proces drept bun sau rău.
Pentru a urmări astfel de teme economice în limbaj accesibil, publicații online precum Creditinfo pot servi drept punct de plecare, dar efectele globalizării se văd cel mai bine în exemple concrete. Pentru cumpărător apar în prețuri și disponibilitate, iar pentru o firmă în furnizori, clienți, costuri și riscuri.
Cursul de schimb este una dintre punțile dintre economia externă și prețul local. Chiar dacă un produs este vândut în lei, componentele sau materia primă pot fi cumpărate în altă monedă. Variațiile valutare nu se transmit automat și imediat în preț, dar pot influența costurile firmelor care depind de importuri.
Companiile încearcă să reducă riscul prin diversificarea furnizorilor sau prin stocuri de siguranță. Aceste măsuri au însă propriul cost. Un stoc mai mare blochează capital, iar mai mulți furnizori înseamnă relații și standarde de gestionat. Reziliența lanțului de aprovizionare nu este gratuită, ci o alegere între eficiență și rezervă.
Pentru consumator, originea produsului nu spune singură toată povestea. Un obiect asamblat într-o țară poate conține materiale și tehnologie din multe altele. Din acest motiv, eticheta finală surprinde doar ultima parte a unui traseu economic mult mai lung.
Serviciile fac parte din aceeași poveste. O companie românească poate cumpăra găzduire, software sau consultanță de la furnizori străini și poate vinde la rândul ei către clienți din alte țări. În astfel de cazuri, globalizarea nu mai înseamnă containere și fabrici, ci contracte, date și plăți transfrontaliere.
Cea mai simplă dovadă rămâne coșul de cumpărături. Etichetele, componentele și mărcile arată câte economii au contribuit la produsele obișnuite. Globalizarea nu este un fenomen îndepărtat, ci o rețea de relații care devine vizibilă de fiecare dată când una dintre legături se schimbă.
Actualitate
Seisme la Capitol Hill: Cum vor redesena alegerile de la jumătatea mandatului viitorul apărării americane
Pe măsură ce ne apropiem de scrutinul crucial din 3 noiembrie, arhitectura puterii la Washington se află în pragul unei reconfigurări dramatice. Alegerile de la jumătatea mandatului nu sunt doar un test de popularitate pentru administrație, ci reprezintă un moment de inflexiune pentru politica de securitate și apărare a Statelor Unite. Cu un Congres în care controlul este contestat strâns, schimbările preconizate ar putea trimite unde de șoc prin comitetele de apărare, transformând radical prioritățile de buget și strategie militară.
Maine: Bătălia titanilor și umbrele corupției
Una dintre cele mai monitorizate curse din țară se desfășoară în Maine, unde senatoarea republicană Susan Collins, președinta influentului Comitet de Aproprieri din Senat, luptă pentru supraviețuire politică împotriva democratului Troy Jackson. În calitate de arhitect principal al bugetului de apărare, Collins a fost o voce constantă pentru creșterea cheltuielilor militare și sprijinirea Ucrainei. Cu toate acestea, campania sa este umbrită de acuzații recente privind potențiale nereguli în finanțarea campaniei, pe care biroul său le-a respins cu vehemență. Pentru observatorii din sectorul apărării, rezultatul acestei confruntări va determina cine deține cheile „pușculiței” Pentagonului pentru anii ce vor urma.
Virginia și California: Mizele pentru controlul militar al Camerei
În statul Virginia, reprezentantul republican Rob Wittman, un susținător vocal al investițiilor în armament low-cost și modernizarea forțelor aeriene, se află într-o cursă competitivă împotriva procurorului democrat Shannon Taylor. Wittman este considerat favoritul pentru a prelua șefia Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei (HASC) dacă republicanii își păstrează controlul, devenind astfel un punct central în relația dintre industria de armament și Pentagon.
Simultan, în California, o bătălie fratricidă între republicani pune față în față doi grei ai legislativului: Ken Calvert, președintele subcomitetului de aproprieri pentru apărare, și Young Kim. Redistribuirea electorală a transformat acest district într-un câmp de luptă, unde lobby-ul industrial a investit sume considerabile. Victoria oricăruia dintre ei va schimba dinamica modului în care SUA investește în inovație și producție industrială de apărare.
Un schimb de gardă istoric: Giganți ai apărării care părăsesc scena
Dincolo de luptele electorale directe, viitorul apărării americane se confruntă cu un fenomen de „exod” al veteranilor politici. La finalul anului 2026, Capitol Hill va fi marcat de plecarea unor figuri monumentale care au definit politica națională de securitate timp de decenii. Retragerea lui Mitch McConnell, cel mai longeviv lider de partid din istoria Senatului și un apărător ferm al bugetelor solide pentru Pentagon, lasă un gol imens.
Lor li se alătură nume grele precum senatorii Jeanne Shaheen, Dick Durbin și Joni Ernst, dar și parlamentari din Cameră precum Don Bacon sau Elise Stefanik. Această plecare în masă a „greilor” din comitetele de apărare marchează sfârșitul unei ere și forțează o tranziție către o nouă generație de legislatori, a căror viziune asupra conflictelor globale, a sprijinului pentru aliați și a modernizării forțelor armate rămâne, pentru moment, o variabilă necunoscută.
Actualitate
7 idei de cadouri de Black Friday pentru cititorii pasionați de ficțiune
Black Friday poate fi un moment bun să alegi un cadou pentru cineva care citește mult, mai ales dacă știi ce gen preferă și ce tip de ediții caută. În loc să alegi la întâmplare un titlu popular, pornește de la obiceiurile lui de lectură: fantasy, thriller, romance, science-fiction, clasici sau romane grafice. Pe elefant.ro poți compara mai multe variante și poți porni de la preferințele cititorului, nu doar de la reducerile momentului.
Contează și formatul. Unii cititori preferă edițiile cartonate și volumele de colecție, în timp ce alții aleg cărți broșate, ușor de luat în geantă sau în vacanță. Dacă vrei să profiți de perioada Black Friday, compară edițiile, verifică dacă volumul face parte dintr-o serie și uită-te atent la limba cărții. Pentru un cadou reușit, detaliile mici pot conta la fel de mult ca titlul ales.
1. Fantasy pentru cititorii care iubesc lumile ample
Dacă persoana pentru care cauți un cadou citește fantasy, un prim volum dintr-o serie poate fi o alegere inspirată. Tolkien, Sarah J. Maas sau alți autori cunoscuți pot deschide lumi în care cititorul rămâne pentru mai multe volume. Verifică însă dacă seria este deja începută și ce ediții are în bibliotecă. Dacă deține volumele principale, poți căuta o ediție ilustrată, cartonată sau un titlu complementar din același univers.
2. Thriller și mister pentru cei care citesc pe nerăsuflate
Pentru cititorii care preferă poveștile tensionate, investigațiile și răsturnările de situație, un thriller sau un roman polițist poate funcționa foarte bine. Agatha Christie rămâne o alegere potrivită pentru misterul clasic, în timp ce autorii contemporani pot aduce un ritm mai intens și teme mai întunecate. Uită-te la descrierea cărții și la tipul de atmosferă înainte să cumperi, mai ales dacă nu cunoști foarte bine preferințele cititorului pentru subiecte mai dure.
3. Science-fiction și distopii pentru cititorii atrași de idei
Dacă persoana apreciază poveștile care pornesc de la întrebări despre societate, tehnologie sau viitor, science-fiction-ul și distopiile sunt opțiuni bune. Poți alege un titlu clasic, precum „Dune” sau „1984”, sau poți căuta apariții mai noi. Pe elefant.ro poți compara mai ușor ediții, autori și genuri, ceea ce ajută atunci când vrei să alegi rapid un cadou pentru cineva cu gusturi bine conturate.
4. Clasici și ficțiune istorică pentru un cadou de păstrat
Un clasic într-o ediție bine realizată poate fi un cadou potrivit pentru cineva care își construiește biblioteca și revine la cărțile preferate. „Mândrie și prejudecată”, de exemplu, poate funcționa pentru un cititor atras de povești de epocă, în timp ce ficțiunea istorică permite alegerea după perioada preferată. Verifică dacă persoana este interesată de Antichitate, secolul al XIX-lea sau marile conflicte ale secolului XX înainte să alegi titlul.
5. Manga și romane grafice pentru o experiență de lectură diferită
Manga, benzile desenate și romanele grafice pot fi o alegere foarte bună pentru cititorii care urmăresc și animații, filme sau jocuri. Cel mai sigur este să începi cu primul volum al unei serii, mai ales dacă nu știi ce a citit deja persoana. Pentru adolescenți, verifică întotdeauna recomandarea de vârstă și temele abordate, deoarece unele serii includ scene sau subiecte destinate unui public mai matur.
6. Două volume pentru cineva care preferă să citească în serie
Dacă știi că persoana preferă să continue imediat o poveste, două volume consecutive pot fi mai inspirate decât o singură carte. Alegerea funcționează mai ales pentru fantasy, romance, mystery sau young adult, unde seriile sunt frecvente. Verifică ordinea volumelor înainte de comandă și evită să cumperi o continuare fără primul titlu. Un set coerent arată bine și ca dar și oferă suficientă lectură pentru perioada de după sărbători.
7. Un cadou construit în jurul ritualului de lectură
Uneori, cea mai bună alegere nu este doar cartea, ci întregul moment de lectură. Poți porni de la un roman potrivit și să îl completezi cu un semn de carte, un jurnal pentru notițe sau un obiect simplu care se potrivește obiceiurilor cititorului. Evită accesoriile prea personale dacă nu îi cunoști bine gusturile. Un pachet restrâns, construit în jurul cărții, păstrează atenția pe lectură și face cadoul să pară ales cu mai multă grijă.
Alege cadoul care se potrivește cititorului, nu doar reducerii
Un cadou bun de Black Friday pornește de la persoana care îl va primi: ce citește, ce colecționează și ce universuri ar vrea să descopere mai departe. Compară titlurile, verifică ediția și poziția în serie, apoi alege varianta care îi completează firesc biblioteca. Fă-ți lista din timp, urmărește selecția disponibilă pe elefant.ro și alege cadoul care are cele mai mari șanse să ajungă direct de sub ambalaj între paginile unei seri de lectură.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 5 zileArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 14 orePolițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova
-
Exclusivacum 5 zile„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi
-
Exclusivacum 2 zileApt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce
-
Exclusivacum 5 zileM.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina
-
Exclusivacum 4 zilePoliția Locală Ploiești și bariera nemuririi…sau cum să nu ai „nicio competență” pe banii contribuabililor (DOCUMENTE)




