Actualitate
Simona Maxim, managerul celui mai mare festival de jazz din România de aproape 20 de ani: „Din păcate, în România suntem cu mult în urmă în dezvoltarea şi promovarea industriei muzicale” (EXCLUSIV)
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.
”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.
Festival este proiectul vieții mele, se destăinuie Simona Maxim, managerul renumitului festival ce a acumulat o vechime culturală de aproape jumătate de secol. E ca un vin învechit care a deservit generații.
Am putea spune că este și proiectul unor generații de ascultători care își extind până astăzi bucuria muzicii și cultivarea esenței sale, emoția. Tinerii, din ce în ce, se deschid către jazz și către vibrația acestui gen: ”În România avem două atuuri: festivaluri de jazz bine organizate şi care reuşesc să atragă un public destul de tânăr”, consideră managerul Sibiu Jazz Festival.
Ce spirit instituie și reprezintă festivalul în societate de când există și ce aport îți aparține la nivel personal și, bineînțels, la nivelul echipei?
Simona Maxim: De la prima ediţie festivalul a fost o expresie a libertăţii. În plin comunism, SJF, prin muzică, era o oază vestică care adună un public eterogen din toată ţara. După 1989, când libertatea era deja câştigată şi savurată din plin, festivalul a devenit o scenă europeană de jazz.
An de an am prezentat proiecte diverse din toate colţurile Europei şi nu numai. Deşi poate că e devreme, pot spune că SJF este proiectul vieţii mele. În toţi aceşti ani am asigurat continuitate managerială şi am alcătuit o echipă mică dar puternică şi dedicată, fără de care nu aş fi putut să duc la îndeplinire misiunea nobilă de a duce mai departe acest proiect cultural istoric care împlineşte 50 de ani de existenţă.
Câtă nevoie are cultura română de invenstiții în zona muzicală?
Simona Maxim: Din păcate suntem cu mult în urmă în dezvoltarea şi promovarea industriei muzicale. Nu avem infrastructura corespunzătoare, nu există suficiente instituţii de învăţământ specializate, iar în programa şcolară sunt prea puţine ore de muzică care să asigure copiilor o educaţie adecvată de la o vârstă fragedă. De asemenea, nu exista instituţii publice şi private care să promoveze profesionist muzicienii români în ţară şi în străinătate.
Când spunem Sibiu Jazz Festival care sunt cele 5 cuvinte pe care ar fi bine să le avem în vedere?
Simona Maxim: Creativ, bucurie, istorie, muzica bună, culoare.
Dacă nu ar exista Sibiu Jazz Festival unde ar fi Simona Maxim?
Simona Maxim: Sub aspect artistic aş fi implicată în proiecte de dans şi film pentru că dansul şi actoria sunt pasiuni pe care le am încă din copilărie. Sub aspect muzical aş fi implicată în proiecte corale de muzică clasică, întrucât am studiat canto doi ani în particular.
Sub aspect managerial, având în vedere studiile în ştiinţe politice cu specializarea în politici culturale, probabil aş fi angrenată în managementul unei instituţii publice sau non-profit de cultură.
Unde se împletește viața ta cu jazzul? Care este legătura profundă dintre el și tine?
Simona Maxim: Întâlnirea mea cu jazzul s-a produs la începutul anilor ’90. Am urmărit întâmplător un documentar difuzat pe TVR1 şi am rămas fascinată de improvizaţia vocală. Mă închideam în baie şi făceam scat. Întâlnirile mele cu jazzul au fost ulterior tot mai dese şi au culminat cu înscrierea mea ca voluntar la Festivalul de Jazz în toamna anului 2000.
M-am îndrăgostit iremediabil şi pentru totdeauna de acest gen muzical tocmai datorită diversităţii, ritmurilor fascinante, culorii stilistice. Este o muzică cu care eu mă identific. Întodeauna găsesc sonorităţi în jazz pentru fiece stare emoţională prin care trec. Este tovarăşul meu de drum în călătoria superb de anevoioasă prin această existenţă efemeră.
Cum vezi viitorul jazzului la Sibiu în România și la nivel internaţional? Și viitorul tău, bineînțeles!
Simona Maxim: Sunt o persoană optimistă, par excellence. Aşadar, prevăd un viitor destul de luminos pentru jazz la Sibiu. Mă bucură în mod special deschiderea pe care o are noul director al filarmonicii de stat din Sibiu, Cristian Lupes, pentru a prezenta proiecte jazzistice şi din zona de crossover-alternativ în evenimentele filarmonicii. În România avem două atuuri: festivaluri de jazz bine organizate şi care reuşesc să atragă un public destul de tânăr.
La nivel internaţional, un punct extraordinar de important îl reprezintă networkingul şi mă bucur că organizaţia internaţională Europe Jazz Network se dezvolta tot mai mult, an de an.
SJF este membru începând cu anul 2005 şi acest lucru ne-a ajutat enorm în dezvoltarea şi adaptarea programului artistic la cele mai noi curente ale jazzului contemporan.
Anul acesta aţi jurizat pentru două proiecte internaţionale de promovare a jazzului: JAZZ I AM – Spania şi Jammin’ Juan – Franţa. Din cunoştinţele mele sunteţi singurul director artistic din România care a făcut acest lucru. Ce ne puteţi spune despre această experienţă?
Simona Maxim: M-am simţit onorată să jurizez pentru aceste evenimente. Ele sunt create special pentru promovarea jazzului, spaniol/respectiv francez, la nivel internaţional.
Am ascultat peste 400 de formaţii din care a trebuit să selectez aproximativ 40 ca fiind cele mai reprezentative pentru export. Enorm de multă muzică bună, creativă. Am găsit multe proiecte pe care intenţionez să le prezint la Sibiu în anii următori.
Ce aduce nou ediţia specială a Sibiu Jazz Festival din acest an?
Simona Maxim: Ediţia de anul acesta are un program artistic realizat în întregime cu muzicieni români. În istoria festivalului nu s-a mai întâmplat acest lucru de la începutul anilor ’80 încoace.
Două formaţii din lumea rockului românesc vor urca pe scenă SJF. Care este motivul pentru care aţi luat această decizie artistică?
Am ales cu grijă şi responsabilitate artistic doua formaţii care deşi vin din sfera muzicii rock au capacitatea artistic-muzicală de a concepe, crea, orchestră, aranja piese muzicale care se înscriu în genul muzical supranumit jazz-rock.Invitaţia s-a făcut din timp, tocmai pentru că artiștii să aibă timp suficient pentru a elabora aranjamente muzicale și a orchestrații speciale pentru Sibiu Jazz Festival.
Această deschidere spre lumea jazz-rockului nu este o noutate în programul artistic al SJF. Spre s-a realizat încă de anul trecut prin prezența la festival a Adi Bărar Band, basistul formației de rock Cargo, care a concertat la Sibiu abordând o mixtură de genuri muzicale, blues, jazz și jazz-rock.
De asemenea în urma unei cercetări elaborate realizate pe Facebook, am descoperit cu surprindere faptul că mare parte din fanii SJF sunt şi fani ai muzicii rock, motiv pentru care am renunţat la parteneriatul media cu Magic FM, iar în prezent lucrăm în promovare cu Rock FM, pe plan naţional, regional şi local.
Aceste formații au fost alese nu numai datorită faptului că repertoriul muzical abordat este perfect compatibil cu targetul festivalului din punct de vedere artistic, dar şi pentru a atrage turiști și public tânăr la Sibiu, aceste formații având un rating ridicat pe scenă muzicală națională.
Dacă privim spre scenă internaţională, putem lua ca exemplu cel mai celebru festival de jazz din Europa: Montreux Jazz Festival, în cadrul căruia au concertat dea lungul anilor, bineînţeles cu un program artistic adaptat, mari nume din zona rock precum: Deep Purple, Santana, Sting etc..
Sibiu Jazz Festival, o experiență muzicală unică, vine cu o surpriză pentru publicul român și internațional
Sibiu Jazz Festival își continuă tradiția pe scena muzicală din România cu o inovație la nivel de repertoriu si expresivitate artistică. Pe lângă eleganța și ritmicitatea jazzului clasic, festivalul are anul acesta o componentă inedită de rock care se îmbină perfect pe scenă, oferind nu doar o experiență artistică cu totul neobișnuită, ci și o alternativă de a pune în comun oamenii, antrenându-le energiile, live si online, prin vocația universală a muzicii cu respectarea regulilor impuse de virusul Covid 19. Publicul român este asteptat la sfârșitul penultimei săptămâni din august, respectiv pe 21, 22 și 23, să se învioreze la Sibiu alături de mari artiști ai scenei naționale care ne vor pune sufletul în mișcare prin muzica lor extrem de bogată și creatoare.
Actualitate
Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech
Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.
Un pas vizibil în cooperarea bilaterală
Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.
În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.
Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.
Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome
Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.
Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.
Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.
Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.
Interes strategic într-o piață importantă
Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.
Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.
Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.
Actualitate
Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B
Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.
Supraveghere maritimă pe distanțe mari
Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.
Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.
Finanțare federală pentru patru aeronave
Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.
Experiență operațională cu drone similare
Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.
Peste 30 de ore în misiune
MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.
Actualitate
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti
Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate
Gestionarea documentelor si evidenta contabila
Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.
O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.
Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale
Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.
O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.
Salarizare si administrarea personalului
Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.
Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare
Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.
In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.
Tehnologie, comunicare si confidentialitate
Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.
In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.
Cum alegi firma de contabilitate potrivita?
Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.
-
Exclusivacum 4 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 3 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină
-
Exclusivacum 4 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 3 zile„BAYRAKTAR” LA SECRET. Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul
-
Exclusivacum 3 zileNu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!
-
Exclusivacum 2 zileLa MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!
-
Featuredacum o ziPrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea




