Connect with us

Actualitate

EXCLUSIV GÂNDUL.RO. Am aflat ce conține exact dosarul asasinării lui Emi Pian! Discuția care a declanșat măcelul + ce au surprins camerele de supraveghere și ce nu s-a știut până acum (REFERATUL DE ARESTARE)

Publicat

pe

Asasinarea interlopului Florin Mototolea – zis Emi Pian, fost lider al Clanului Duduienilor – a zguduit ”lumea întunecată” a Capitalei. În urma descinderilor polițiștilor de la Omoruri și mascații Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, au fost ”ridicați” doi dintre fraţii lui Emi Pian – Grațian și Ciprian Duduianu – dar și o altă rudă a acestora, toți fiind, acum, cercetați în stare de arest. Pe numele lot a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor, fiind acuzaţi că, după ce Emi Pian a fost înjunghiat de Richard Emanuel Gheorghe, ar fi încercat să îl omoare pe agresor.

GÂNDUL.RO a prezentat, de altfel, informații în exclusivitate despre măcelul care a avut loc pe data de 3 august, la o adresă din Giulești, situată pe Intrarea Craiovei, acolo unde a fost organizată o așa zisă „gală de barbut”. Locația era relativ nouă și folosită de aproximativ o lună, în condițiile în care organizatorii jocurilor de noroc ilegale preferă să nu folosească de prea multe ori aceeași adresă.

Pentru această partidă s-ar fi strâns o mulțime de jucători din București, dar și din provincie, suma totală pusă în joc fiind de aproximativ 50.000 de euro. La masa de joc ar fi fost mai mulți lideri interlopi din București, între care fiul lui Emi Pian, care a venit să-și încerce norocul, Nat Mincă, din clanul Sadoveanu, Ninel Ștocaru, dar și mulți alții, între care și Richard Emanuel Gheorghe, care venise împreună cu prietenul său, Ciprian al lui Napi.

Undeva în jurul orei 02:00, în locația respectivă ar fi ajuns și Florin Mototolea, zis Emi Pian. Acesta ar fi avut o dispută cu Richard Emanuel Gheorghe, care îl împrumuta pe unul dintre jucători. Atunci, Emi Pian i-ar fi reproșat acestuia că îi dă bani unuia dintre clienții săi, cu toate că ”în lumea cămătarilor acest lucru este strict interzis”. Atmosfera a degenerat, iar Emi Pian a fost tăiat de Richard Emanuel Gheorghe.

Polițiștii au descoperit la fața locului o baionetă, un cuțit de culoare neagră și un briceag de culoare roșie

GÂNDUL.RO a intrat în posesia unor alte informații senzaționale extrase chiar din referatul de arestare întocmit de polițiști și le prezintă în exclusivitate. Polițiștii au fost alertați de o persoană, prin apel la 112, iar aceasta a transmis că la adresa respectivă din București are loc o altercație și se aud focuri de armă.

”În fapt, în dimineața ..o persoană a sesizat prin 112 că la adresa din București, ….mai multe persoane se băteau, auzindu-se totodată focuri de armă. La fața locului s-au prezentat echipaje din cadrul Secției 20 Poliție care, din primele verificări, au stabilit că la adresă avusese loc o petrecere, fără a exista însă antecedente. Între timp, Dispeceratul 112 a dirijat echipajele de poliție pe str. …, unde se reclama că mai multe persoane de etnie rromă se băteau în stradă. Echipajele s-au deplasat la adresa indicată, fără însă a găsi vreo persoană. Ulterior, pe str. … în apropierea imobilului cu nr… a fost găsită o persoană, identificată ca fiind …. –care susținea că fusese agresată fizic și că îi fusese pulverizat spray lacrimogen în față” se precizează în referatul de arestare.

”În urma verificărilor efectuate în continuare în zonă, au fost depistate o baionetă aruncată în mijlocul străzii, iar în jurul acesteia, precum și în împrejurimi au fost observate pete brun roșcate sub formă de acumulări, mânjituri și stropi, cu aspect de sânge. De asemenea, în zonă a fost observat un toc pentru cuțit din material sintetic, iar pe strada imediat următoare – str. ….au fost observate un cuțit de culoare neagră și un briceag de culoare roșie, aruncate pe trotuar”.

Extras din referatul de arestare

Emi Pian, înjunghiat în picior în timpul partidei de barbut

În mass-media au apărut, inițial, și informații potrivit cărora interlopul Emi Pian a fost înjunghiat în gât, numai că informațiile din referatul de arestare – obținute de GÂNDUL.RO – transmit că acesta a fost înjunghiat în picior.

”În cursul aceleiași dimineți s-a stabilit că la Spitalul Universitar de Urgență București a fost adus cu o mașină de către …. victima (n.red. – Emi Pian), care prezenta o plagă tăiată în zona unui picior. Pe baza relațiilor primite de la unitatea spitalicească a rezultat că cel în cauză se numea …. –. Acesta a primit îngrijiri medicale de urgență însă, în pofida acestora, a decedat în cursul dimineții”, se menționează în referatul de arestare.

Deși a apărut în scenariu și varianta unei partide de rummy, referatul de arestare este sec – a fost vorba despre o partidă de barbut la care au participat aproximativ 15-20 de persoane.

”La adresa din București, … sector 6, a fost organizat un joc de barbut, la care  s-au strâns cca. 15-20 de persoane, printre care… În jurul orei (…) în curte au început să vină mai mulți bărbați, întrucât urma să înceapă jocul de barbut, printre aceștia numărându-se și…, însoțit de fiul acestuia -, zis…., adunându-se în cele din urmă cca. 15-20 de persoane. Jocul de barbut s-a desfășurat în casă, fără a exista discuții aprinse sau alte conflicte. În timpul jocului, au apărut discuții legate de faptul că unul dintre participanții la jocul de barbut – …… – datora bani atât victimei (n.red. – Emi Pian), cât şi inculpatului. Conflictul între aceştia doi din urmă ar fi fost generat de împrejurarea că respectivul îi restituise împrumutul cu prioritate lui Emi Pian, nu şi inculpatului Richard Emanuel Gheorghe”

Extras din referatul de arestare

Emi Pian a părăsit locuința, dar s-a întors cu ”întăriri”

Emi Pian a părăsit locația, întorcându-se la scurt timp însoțit de mai mulți membri de familie și apropiați ai acestora, la bordul a trei autoturisme. Ceea ce înseamnă că a plecat doar pentru a se întoarce cu ”întăriri”, această informație apărând pentru prima oară în spațiul public.

Persoanele s-au deplasat cu trei autoturisme în zona Podul Giulești însoțiți de apropiați ai acestora.

”Persoanele anterior enumerate s-au deplasat cu trei autoturisme în zona Podul Giulești însoțiți de apropriați ai acestora.  La locația menționată s-au întâlnit cu și…, plecând înspre destinația indicată de către cel dintâi. Au ajuns după scurt timp (…). unde au parcat în mijlocul străzii autoturismele de mai sus, una în spatele celeilalte. Au coborât din mașini, situația degenerând, culminând cu agresarea cu un cuțit de către (n.red. – Richard) a numitului (n.red. – Emi Pian) și cu decesul acestuia din urmă la spital”, precizează referatul de arestare.

Richard a încercat să fugă de locul altercației, dar a fost prins de Duduieni

După ce l-a înjunghiat pe Emi Pian, Richard a încercat să fugă, iar camerele de supraveghere au surprins momentele, imiginile fiind coroborate și cu declarațiile ulterioare date de inculpat.

”Potrivit declarației inculpatului din data de …08.2020 coroborată cu procesele-verbale de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate la imobilele de pe străzile și, după altercația cu…, cel dintâi a fugit până pe str. ….(aflată în continuarea străzii….), unde a fost blocat de către un autoturism de culoare închisă, urmat îndeaproape de un al doilea autoturism de culoare închisă tip break”, se mai precizează în referatul de arestare.

”S-a întors și a fugit, însă s-a împiedicat în dreptul porții imobilului cu nr., căzând pe trotuar. A fost ajuns repede din urmă de către (n.red. – posibil Grațian) care a coborât din primul autoturism de culoare închisă și care i-a aplicat peste cap și corp lovituri cu un obiect contondent, posibil topor, precum și cu picioarele.  Concomitent, din autoturismul de tip break a coborât … înarmat cu un obiect tăietor înțepător în mâna dreaptă, posibil cuțit, acesta apropiindu-se în fugă de … și aplicându-i la rândul său mai multe lovituri peste corp, cu arma la care am făcut referire anterior, dar și cu picioarele”.

După ce a fost prins, Richard a avut parte de un ”tratament dur”. A primit cel puțin șapte lovituri peste cap și corp, cu un obiect contondent – ”posibil baston telescopic” -, dar și cu picioarele.

Cei din clanul Duduienilor au vrut și au reușit să-l pedepsească drastic pe Richard pentru că l-a înjunghiat pe Emi Pian, iar referatul de arestare a prezentat, punct cu punct, acest moment al ”măcelului” prelungit. Ajuns la spitalul Elias, Richard a primit următorul diagnostic din partea medicilor:

”Richard a fost internat la Spitalul Universitar de Urgență Elias, unde s-a stabilit diagnosticul de agresiune prin lovire cu corp dur-tăietor. TCC minor secundar cu hematom epicranian parietal bilateral cu plăgi contuze de scalp asociate. Plagă delabrantă mentonieră. Multiple escoriații mâini bilateral, torace posterior. Contuzie genunchi stâng cu escoriații asociate. Contuzie antebraț stâng cu hematom braț. Contuzie cot stâng. Fractură 1/3 distală antebraț stâng”.

Trebuie precizat că membrii clanului Duduianu care au vrut sa-l omoare pe Richard au fost identificati după imaginile surprinse de camerele de supraveghere din stradă și de la spitalul unde l-au dus pe Emi Pian.

”… era la bustul gol și purta o pereche de pantaloni scurți de culoare roșie, aspect confirmat de martorii…, dar și de imaginile de supraveghere de la Spitalul Universitar de Urgență București. Acesta era înarmat cu un topor cu coadă lungă de lemn cu care l-a și lovit în zona capului, element de fapt ce rezultă cu prisosință din imaginile video înregistrate de camera instalată pe …..

… a detaliat că … era îmbrăcat cu un tricou alb cu un model pe care nu și-l mai amintește și cu pantaloni scurți. Avea în mână un cuțit cu care l-a lovit în zona feței, dar nu cu partea tăioasă. Declarația analizată este confirmată de aceleași imagini video de la locul faptei rspectiv de la Spitalul Universitar de Urgență București.

…a mai arătat că … are barbă vizibilă și e tuns scurt în lateral iar la momentul faptelor acesta purta un tricou negru și ar fi avut un spray paralizant cu care a pulverizat înspre el”

Extras din referatul de arestare

Frații lui Emi Pian au dorit să-l ucidă pe Richard: ”Intenția de suprimare a vieții acestuia”

Potrivit informațiilor din referatul de arestare a fraților lui Emi Pian – aceștia fiind acuzați că au dorit să-l ucidă pe Richard pentru că l-a înjunghiat pe Pian -, loviturile primite putea fi cauzatoare de moarte.

De fapt, conform referatul, intenția agresorilor a fost aceea de a suprima viața celui lovit, folosindu-se de ”obiecte contondente și obiecte tăietor-înțepătoare”. 

”Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost coroborate și analizate anterior, rezultă că inculpații (…) cu intenția de suprimare a vieții acestuia (n.red. – Richard). Concret, inculpații l-au lovit în mod repetat cu obiecte contondente și obiecte tăietor-înțepătoare, dar și cu picioarele, cauzându-i multiple leziuni traumatice, dintre care evidențiem: traumatism cranio-cerebral cu hematom epicranian și plăgi contuze de scalp asociate, plagă delabrantă mentonieră, fractură antebraț stâng, contuzii și echimoze la nivelul mâinilor și genunchilor. Obiectele vulnerante folosite (posibil topor, cuțit, baton telescopic, dar și lovituri de picioare) sunt apte, prin natura lor, să producă moartea unei persoane. De asemenea, zonele anatomice vizate (cap și trunchi) sunt vitale, cu mențiunea că fractura antebrațului stâng a fost cauzată, cel mai probabil, în urma încercărilor numitului (n.red. – Richard) de a para loviturile aplicate. Nu în ultimul rând, intensitatea loviturilor aplicate a fost ridicată, având în vedere leziunile cauzate. Aceste elemente, completate de numărul repetat al loviturilor, constituie împrejurări de fapt ce relevă cu prisosință intenția celor trei inculpați de a suprima viața numitului”, concluzionează referatul de arestare.

Gheorghe Emanuel Richard, din clanul Rinu, tânărul în vârstă de 26 de ani care l-a ucis pe Emi Pian, a fost și el arestat preventiv pentru 30 de zile.

Actualitate

Avioane de business în misiuni militare: flexibilitate, autonomie și sprijin pe termen lung

Publicat

pe

De

Modernizarea aviației militare nu se rezumă la alegerea unei aeronave performante la un preț competitiv. Forțele armate au nevoie de un partener capabil să adapteze platforma la cerințe operaționale specifice, să livreze la timp și în buget și să asigure mentenanța pe întreaga durată de utilizare.

Bombardier Defense propune o astfel de abordare, combinând aeronavele produse de companie cu expertiză inginerească, servicii de modificare și colaborări cu furnizori de sisteme de misiune. Obiectivul este transformarea avioanelor de business în platforme pregătite pentru cerințe militare variate.

Platforme adaptabile pentru misiuni complexe

Autonomia, viteza, disponibilitatea și costurile de exploatare ale avioanelor de business le pot face potrivite pentru o serie de misiuni aeriene. Aeronavele Bombardier pot fi echipate cu radare, senzori și alte sisteme de misiune, fiind utilizate pentru informații, supraveghere și recunoaștere (ISR), informații din semnale (SIGINT) și avertizare timpurie și control aerian (AEW&C).

Viteza și raza de acțiune permit acoperirea unor zone extinse și desfășurarea rapidă în diferite teatre de operații. Aeronavele pot fi redislocate sau repartizate unei alte misiuni în intervale scurte, reducând dependența de baze fixe și de condițiile geografice.

Printre celelalte întrebuințări se numără patrularea maritimă, evacuarea medicală și transportul strategic al oficialilor. O cabină configurată pentru conversii rapide poate permite aceleiași aeronave să îndeplinească mai multe roluri. Sistemele pot fi, de asemenea, actualizate pe măsură ce evoluează amenințările și tehnologiile, iar platformele cu echipaj pot completa capabilități emergente, inclusiv vehicule fără pilot.

Experiență demonstrată în serviciul forțelor armate

Bombardier Defense furnizează de decenii aeronave Challenger și Global pentru misiuni guvernamentale și militare. Aceste platforme au acumulat mii de ore de zbor în teatre de operații, iar două programe americane ilustrează rolul lor în domenii specializate.

Forțele Aeriene ale SUA operează nouă aeronave Global în cadrul programului Battlefield Airborne Communications Node (BACN). Cunoscute drept E-11A și supranumite „Wi-Fi în cer”, acestea funcționează ca relee de comunicații la mare altitudine. Ele facilitează schimbul de voce și date tactice între forțele aeriene și cele terestre, inclusiv în zone unde munții, terenul dificil sau distanțele mari pot îngreuna comunicațiile.

Un alt exemplu este programul HADES al Armatei SUA, pentru care a fost selectată aeronava Global 6500. Prima aeronavă a fost livrată anul trecut, iar alte prototipuri sunt în curs de dezvoltare, cu desfășurări planificate începând de la sfârșitul acestui an. Programul urmărește să transforme capabilitățile de recunoaștere aeriană ale Armatei printr-o platformă proiectată pentru colectarea și transmiterea informațiilor la distanță.

Altitudinea, autonomia, capacitatea de încărcare și arhitectura adaptabilă a Global 6500 sunt prezentate ca elemente-cheie ale configurației HADES. Platforma este concepută să detecteze, să identifice și să urmărească ținte de la distanță, în medii contestate, limitând expunerea echipajului și a aeronavei la riscuri. Aceste capacități pot sprijini operațiunile multidomeniu, loviturile de precizie la distanță și coordonarea forțelor întrunite.

Parteneriate industriale și configurații personalizate

Aeronava reprezintă doar o parte a soluției. Integrarea tehnologiilor necesare misiunii presupune colaborarea dintre producător, autoritățile militare și furnizorii de sisteme. Bombardier Defense lucrează cu companii din industria de apărare, între care L3Harris, SNC, Northrop Grumman și Saab, pentru a integra tehnologii care transformă avioanele în platforme specializate.

Sprijinul oferit poate varia în funcție de necesități: de la livrarea aeronavei până la inginerie, modificări, licențierea datelor tehnice și servicii de mentenanță. În centrul acestei abordări se află adaptarea configurației la misiune, în locul unei soluții unice pentru toți utilizatorii.

Experiența companiei cu aeronave specializate este susținută de o flotă aflată în serviciu la nivel mondial, cu peste trei milioane de ore de zbor și mai mult de 170 de operatori din aproape 50 de țări. Rețeaua globală de suport cuprinde peste 100 de locații.

Mentenanța, parte a capacității operaționale

Disponibilitatea unei aeronave depinde nu doar de performanța sa, ci și de accesul la piese, mentenanță și asistență tehnică. Bombardier oferă programe de servicii calculate în funcție de orele de zbor, piese de schimb și lucrări de întreținere planificate sau neplanificate.

Operatorii pot apela la asistență tehnică și sprijin pentru aeronave imobilizate la sol, disponibilitate oferită prin centrul de răspuns al companiei. Inventarul global de piese este evaluat la 1,5 miliarde de dolari. Bombardier afirmă că expertiza de producător îi permite să susțină aeronavele proprii și să ofere sprijin specializat pentru aeronavele modificate, după caz.

Programele Smart Services sunt concepute să ofere predictibilitate asupra costurilor de mentenanță — un aspect relevant pentru instituțiile publice care trebuie să planifice bugetele pe termen lung.

Un parteneriat pe durata întregii misiuni

Prin reunirea aeronavelor, a ingineriei, a colaborării industriale și a serviciilor de suport, Bombardier Defense își propune să ofere mai mult decât o platformă de zbor. Modelul pune accent pe adaptarea la cerințele operaționale și pe sprijinul acordat pe întreaga durată de exploatare, într-un context în care misiunile și tehnologiile se schimbă rapid.

Citeste in continuare

Actualitate

Pentagonul caută locul pentru o nouă bază militară: selecția, programată până în iunie anul viitor

Publicat

pe

De

Statele americane au termen până la 1 decembrie să propună amplasamente pentru o nouă instalație militară de mari dimensiuni. Pentagonul vrea să aleagă locația până în iunie anul viitor, evaluând ofertele după patru criterii principale: suprafața disponibilă, capacitatea de cazare, autonomia energetică și de apă, precum și posibilitățile de finanțare public-privată.

„Vorbim despre o bază, dar ceea ce construim este un oraș”, a declarat Dale Marks, responsabilul desemnat să coordoneze identificarea și pregătirea amplasamentului.

Inițiativa a fost lansată după ce secretarul apărării, Pete Hegseth, a cerut identificarea unui loc optim pentru o instalație militară comună, fortificată și rezilientă, pe teritoriul continental al Statelor Unite. Motivația invocată include dezvoltarea rapidă a tehnologiilor disruptive, cooperarea tot mai strânsă între adversarii strategici și atacurile cibernetice persistente asupra infrastructurii esențiale.

O bază proiectată pentru războiul viitorului

Noua instalație ar urma să găzduiască formațiuni militare construite în jurul unor capabilități de ultimă generație: aripi de atac autonome fără pilot, brigăzi cu arme cu energie dirijată și sisteme antidronă, unități hipersonice și structuri operaționale comune sprijinite de inteligență artificială.

Pentru a limita suspiciunile că administrația ar favoriza statele conduse de republicani, procesul de selecție urmează să fie cât mai transparent. Este prevăzută formarea unui grup de evaluare, iar implicarea președintelui rămâne posibilă, fără să fi fost confirmată.

Patru criterii decisive pentru amplasament

Suprafață: Pentagonul caută terenuri cuprinse, în general, între 100.000 și 250.000 de acri. Vor putea fi analizate și propuneri mai mici sau mai mari, dacă prezintă avantaje deosebite.

Capacitate: Baza trebuie să poată găzdui între 15.000 și 25.000 de militari activi și familiile lor — în total, aproximativ 80.000–100.000 de persoane. Infrastructura va trebui să susțină și viitoare structuri militare cu un număr mare de sisteme autonome.

Autonomie: Instalația este concepută să funcționeze independent de rețelele civile. Planurile prevăd reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, microrețele energetice fortificate și sisteme proprii de captare, tratare și reciclare a apei. În primele 24 de luni de la implementare, baza ar trebui să demonstreze că poate susține 30 de zile continue de funcționare în condiții de luptă, fără acces la rețeaua electrică civilă sau la sursele externe de energie.

Parteneriate și finanțare: Statele sunt încurajate să propună parteneriate public-private. În această formulă, Departamentul Apărării ar putea finanța infrastructura direct legată de misiunea militară — inclusiv capacități de proiecție a forței, adăposturi subterane de comandă, depozite de muniții și poligoane de testare — iar investitorii comerciali ar putea dezvolta și administra infrastructura digitală de sprijin.

Nominalizările, urmate de o evaluare la scară locală

Până la 1 decembrie, guvernatorii și responsabilii militari ai statelor trebuie să trimită propunerile inițiale. Echipa coordonată de Marks va discuta apoi cu fiecare candidat pentru a dezvolta planurile și a compara avantajele și dezavantajele amplasamentelor.

Analiza va coborî până la detalii de proiectare și organizare: unde va fi amplasat perimetrul de securitate, dacă acesta va avea forma unui gard convențional și dacă locuințele vor fi construite de Pentagon sau de comunitățile locale. În unele variante, partenerii locali ar putea asigura servicii și infrastructură precum spitale și școli.

Costul total nu a fost estimat, deoarece locația nu a fost încă aleasă. Totuși, bugetul pentru 2028 ar urma să includă o alocare inițială pentru lansarea proiectului.

Citeste in continuare

Actualitate

Peninsula Coreeană, sub presiune electronică: comunicațiile militare trebuie să reziste fără „condiții perfecte”

Publicat

pe

De

Sistemele electronice folosite de forțele americane și aliate sunt bruiate zilnic în Peninsula Coreeană, un mediu pe care generalul Xavier Brunson, comandantul Forțelor SUA din Coreea (USFK), l-a descris drept unul dintre cele mai contestate electromagnetic din lume.

Într-o prezentare susținută la conferința AFCEA TechNet Indo-Pacific din Hawaii, Brunson a avertizat că adversarii încearcă să perturbe GPS-ul, senzorii, serverele și rețelele. Fără să numească direct o țară, el a făcut referire la amenințarea nord-coreeană; regiunea este marcată, de asemenea, de capacitățile avansate de atac electronic ale Chinei.

Comunicații proiectate pentru bruiaj

Un sistem care funcționează doar cu comunicații prin satelit neîntrerupte, lățime de bandă nelimitată și fibră optică permanent disponibilă nu este potrivit unui teatru de operații contestat. „Nu va supraviețui 48 de ore în peninsulă”, a spus Brunson.

Răspunsul, potrivit comandantului, este construirea unor rețele redundante, capabile să mențină comanda și controlul când legăturile principale sunt întrerupte. USFK introduce rețele de înaltă frecvență, comunicații prin sateliți aflați pe orbite joase și rețele terestre de tip mesh.

Brunson a cerut industriei să aducă în regiune soluții ușoare, rezistente la bruiaj, cu probabilitate redusă de interceptare și detectare. A solicitat, de asemenea, interfețe de programare deschise și senzori de margine care să se integreze în rețelele comune de misiune fără dependență de un singur furnizor.

Interoperabilitatea trebuie proiectată de la început

Generalul a criticat practica de a construi sisteme exclusiv pentru rețele americane și de a adăuga ulterior interfețe pentru aliați. În operațiunile comune, interoperabilitatea nu poate fi o funcție secundară, adăugată după semnarea contractului.

„Trebuie să proiectăm pentru operațiuni combinate încă de la prima linie de cod”, a spus Brunson, pledând pentru o schimbare fundamentală a modului în care este concepută securitatea informațiilor.

Modelul tradițional, bazat pe rețele închise și perimetre de apărare, a impus construirea unor „conducte” separate ori de câte ori informațiile trebuiau partajate cu partenerii. Într-un conflict în care unitățile operează dispersat, această abordare poate izola formațiunile și poate limita imaginea operațională comună.

Alternativa propusă este securitatea centrată pe date: protejarea și etichetarea informației în sine, nu doar a rețelei prin care circulă. Brunson a ilustrat miza printr-un exemplu concret: pista unei rachete detectate de un radar coreean ar trebui verificată și transmisă rețelei aliate de focuri în milisecunde, nu în secunde.

Industria, chemată să adapteze produsul la misiune

Brunson a îndemnat companiile să studieze documentele strategice și cerințele armatei pentru a înțelege ce capabilități sunt necesare. Pentru a ilustra ideea, a folosit o analogie neobișnuită: succesul murăturilor feliate pentru hamburgeri.

Producătorul Vlasic, a spus el, a înțeles că oamenii aveau nevoie de felii de castravete murat, nu de castraveți întregi, pentru a-și pune produsul în hamburger. Industria de apărare trebuie să facă același lucru: să-și adapteze oferta la modul în care forțele vor lupta, în loc să încerce să impună un produs care nu răspunde cerințelor.

Ca exemplu de orientare strategică, Brunson a indicat documentul recent al Armatei SUA, How the Army Fights. Companiile, a spus el, ar trebui să-și raporteze soluțiile la conceptele operaționale descrise acolo și să dezvolte produse care funcționează la marginea rețelei.

Rețele pentru o forță dispersată și mobilă

Operațiile viitoare vor presupune forțe mai dispersate, schimbări de plan chiar înainte de sosirea în teatru și rețele aflate permanent sub atac. În aceste condiții, capabilitățile trebuie să funcționeze în medii austere și să se adapteze rapid.

Mesajul lui Brunson pentru industrie este direct: conectivitatea nu poate depinde de o infrastructură perfectă, iar interoperabilitatea nu poate fi lăsată pentru mai târziu. Sistemele trebuie să fie robuste, deschise și proiectate pentru operațiuni comune din prima etapă — pentru ca informația critică să ajungă la forțele care au nevoie de ea, chiar și atunci când adversarul încearcă să o blocheze.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura

De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...

Exclusiv7 ore ago

Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”

În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...

Exclusiv7 ore ago

2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China

Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă

De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani...

Exclusiv2 zile ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Exclusiv2 zile ago

Reforma lui Burcu: tăcere, aroganță și PowerPoint la secret. Poliția Penitenciară pusă la perete, fără să i se spună de ce

Când „dialogul social” înseamnă: veniți la ședință, dar veniți proști și pe întuneric SNPP, FSSP și FSANP au făcut ce...

Exclusiv3 zile ago

BINGOUL GUNOIULUI: CUM DISPAR MILIOANELE, IAR CETĂȚENII RĂMÂN CU SACII ÎN BRAȚE

Bingo–Rosal – datoriile uriașe și „eroii” care țin spatele unei firme îngropate în gunoi și miliarde vechi de lei CURTEA...

Exclusiv3 zile ago

Polițist acuzat că „închide ochii” la propriile fapte: deversare suspectă, intervenție contestată și suspiciuni de abuz de funcție în I.P.J. Prahova

Sesizare la 112, dar cu prea puține răspunsuri Un caz din Starchiojd ridică semne de întrebare despre verificarea reclamațiilor cetățenilor...

Exclusiv3 zile ago

Specialist de clasă, datornic de serviciu: MAI îți dă sporul, apoi îți trimite nota de plată

În administrația românească, salariul poate deveni o surpriză cu termen de rambursare. Astăzi primești o majorare prin dispoziția unității. Mâine,...

Exclusiv3 zile ago

DOMNULE MINISTRU, V-AȚI MUTAT MINISTERUL PE FACEBOOK? Poliția Penitenciară află de pe „news – feed” ce se întâmplă cu propriul sistem

„Mulțumim că aflăm și noi de pe Facebook!” – noua formă de dialog social În România anului 2026, reforma nu...

Exclusiv4 zile ago

Serviciul Protecția Mediului al Poliției Locale Ploiești: munți de gunoi, dar eroina Constantinescu Camelia vânează parcări

Ploieștiul înecat în gunoaie, dar „spațiul verde” e dușmanul public nr. 1 Orașul sufocat de gunoaie, Poliția Locală sufocată de…...

Exclusiv4 zile ago

MAI spală pe „program scurt” – prin Corpul de Control: intră o plângere, iese „nu se impune”

La Corpul de Control, rufele nu se cercetează. Se limpezesc din condei. Există spălătorii unde se spală haine. Și există,...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – Libertate de circulație, cu notificare obligatorie: excursia e liberă, dar întâi să afle aplicația

Registrul a fost tras pe dreapta. Birocrația a schimbat doar vehiculul. La I.T.P.F. Sighetu Marmației, polițistul de frontieră a primit,...

Exclusiv4 zile ago

Apt limitat, răbdare nelimitată? ANP numără bolnavii, dar nu prea spune de ce

Centralizarea misterioasă: protecție medicală sau inventar pentru austeritate? Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut unităților să numere polițiștii de penitenciare...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv