Actualitate
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. România a cerut UE 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid 19 / Când vor fi disponibile
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, sâmbătă, că a cerut oficialilor Uniunii Europene (UE) 10 milioane de vaccinuri anti Covid 19, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă.
Aflat într-o vizită la Iaşi, ministrul Nelu Tătaru a spus că România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism de cooperare pus la punct de Comisia Europeană.
La ora actuală, în lume, sunt peste 100 de variante de vaccin în lucru, dintre care peste 20 au intrat în faze avansate de testare. Recent, Rusia a anunțat că vaccinul pe care îl dezvoltă împotriva COVID-19 se află în ultima fază de testare.
Acesta ar putea fi înregistrat săptămâna viitoare, a declarat vineri adjunctul ministrului rus al Sănătăţii, Oleg Grinev, scrie site-ul Premium Times.
România a depășit 60.000 de cazuri de Covid-19! Sunt 1.350 de noi cazuri de infectare și 43 de decese, în ultimele 24 de ore
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, sâmbătă, că în România au fost confirmate 60.623 de cazuri de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, fiind înregistrate 1.350 de noi cazuri (acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv) și 43 de decese, în ultimele 24 de ore, din 21.444 de teste efectuate.
România a depășit, astfel, pragul de 60.000 de cazuri de COVID-19. Alți 29.872 de pacienți au fost declarați vindecați și 6.204 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.595. Dintre acestea, 448 sunt internate la ATI.
Nelu Tătaru: Litoralul este o zonă în care populaţia vine, se infectează, se reîntoarce în judeţele de baştină, şi acolo putem vedea creşterile
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că rata de infectare cu noul coronavirus este mai mare în Argeş, Dâmboviţa și Prahova, menționând că focarele se identifică în judeţele unde este dezvoltat turismul, dar şi acolo unde sunt mulţi navetişti.
„Avem în acest moment mai multe infectări în Argeş, Dâmboviţa, Prahova. În general acolo unde sunt activităţi economice, transport navetişti intrajudeţean sau interjudeţean. Pe locul trei ar fi turismul. În celelalte regiuni, majoritatea sunt din turism”, a declarat ministrul Sănătăţii la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Agerpres.
Manifestații violente în Beirut. Forţele de ordine folosesc gaze lacrimogene împotriva protestatarilor
Forțele de securitate libaneze au tras mai multe runde de gaze lacrimogene spre protestatarii anti-guvern care au ieșit, sâmbătă, pe străzile din centrul Beirutului, cerând ca Guvernul Libanez să răspundă după explozia de marți care a izbucnit în portul orașului, potrivit CNN.
Astfel, mii de manifestanți s-au strâns în Piața Martirului din Beirut, cerând „răzbunare” împotriva clasei conducătoare a politicienilor, răspunzători pe larg de explozia care a distrus mai multe zone din capitala Libanului.
Florin Cîțu: România va evita recesiunea tehnică și va avea o contracție economică sub estimările agențiilor de rating
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a scris – sâmbătă – pe pagina sa de Facebook un text în care a precizat că „România va evita recesiunea tehnica și va avea o contracție a economiei mai mică decât estimările publice făcute de agențiile de rating, CE, FMI sau institutiile bancare etc, datorită răspunsului prompt și eficient al politicilor economice”…
Potrivit lui Florin Cîțu, România va evita recesiunea tehnica și va avea o contracție a economiei mai mica decât estimările publice făcute de agențiile de rating, CE, FMI sau institutiile bancare etc, datorita răspunsului prompt și eficient al politicilor economice”.
De asemenea, Cîțu a mai subliniat că „răspunsul României la criză a fost influențat de politica fiscala dezastruoasa a socialiștilor și hoților care au condus economia în ultimii ani.”
Liberalul Dan Cristian Popescu a fost anunțat de Gabriela Firea drept candidat PSD pentru Sectorul 2
Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a distribuit pe contul său de Facebook, lista cu candidații pentru primăriile de sector.
Dan Cristian Popescu, politicianul care trebuia să candideze din partea PNL, este acum pe lista Social-Democraților pentru Sectorul 2 al capitalei.
În imaginile distribuite pe Facebook, Gabriela Firea apare alături de Marcel Ciolacu și Dan Cristian Popescu. Edilul Capitalei susține că Popescu a fost „trădat în miez de noapte” de PNL.
Germania a inclus șapte județe din România în lista „zonelor de risc”, în contextul numărului mare de infectări cu Covid-19 din acele zone
Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile germane în lista „zonelor de risc“, în contextul numărului mare de infectări cu Covid-19 din acele zone, potrivit Ministerului Afacrilor Externe (MAE) din țara noastră.
Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august. Partea germană a informat partea română cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, informează sursa citată.
Masca de protecție a devenit obligatorie în tot județul Cluj
Masca de protecție a devenit obligatorie în întreg județul Cluj, începând de sâmbătă, 8 august, potrivit deciziei de miercuri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Astfel, începând cu data de 8 august, ora 00.00, pe întreg teritoriul județului Cluj, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.
Actualitate
Israelul participă pentru prima dată cu un pavilion național la salonul aeronautic de la Marrakech
Ministerul Apărării din Israel a trimis, pentru prima dată, o delegație oficială și a deschis un pavilion național la Salonul Aeronautic de la Marrakech, eveniment inaugurat astăzi în Maroc. Participarea marchează o premieră pentru industria israeliană de apărare de la normalizarea relațiilor dintre cele două state, în cadrul Acordurilor Abraham.
Un pas vizibil în cooperarea bilaterală
Yair Kulas, șeful direcției SIBAT din cadrul ministerului israelian, a descris prezența la expoziție drept un moment important pentru industria de apărare a țării. Ministerul a precizat că pavilionul face parte dintr-o strategie de extindere a exporturilor militare și a cooperării cu state din întreaga lume.
În timpul evenimentului au avut loc întâlniri cu delegații și reprezentanți guvernamentali din mai multe țări. Potrivit ministerului, promovarea industriei de apărare urmărește atât consolidarea capacităților Forțelor de Apărare ale Israelului, cât și susținerea obiectivelor de politică externă.
Marocul a aderat la Acordurile Abraham în decembrie 2020, la trei luni după Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Deși cele două țări mențin relații oficiale de aproape șase ani, cooperarea lor în domeniul apărării este rareori discutată public, din motive de securitate și sensibilitate politică.
Tehnologii testate în luptă și sisteme autonome
Opt companii israeliene sunt prezente la salon. Pavilionul național reunește ASIO Technologies, Orbit Communication Systems, Shilat Optronics, Uvision Air și Xtend Systems, iar Rafael Advanced Defense Systems, Elbit Systems și Israel Aerospace Industries au standuri proprii.
Printre echipamentele prezentate se numără muniții rătăcitoare, sisteme robotizate bazate pe inteligență artificială, tehnologii de navigație autonomă pentru drone, soluții de ghidare laser pentru drone FPV și comunicații prin satelit. O parte dintre companii promovează drone de mici dimensiuni și muniții rătăcitoare — categorii devenite tot mai vizibile pe câmpurile de luptă din Ucraina și Gaza.
Rafael expune sisteme de apărare aeriană, inclusiv Spyder, precum și tehnologii pentru combaterea dronelor de mici dimensiuni. Compania prezintă și interceptorul fără pilot Hunter Eagle. Directorul său executiv, Yoav Tourgeman, a afirmat că soluțiile aduse la Marrakech reflectă experiența operațională și pot deschide calea unor colaborări viitoare.
Elbit Systems prezintă drona Hermes și gama de sisteme autonome compacte FUSE, alături de Mini-MUSIC, un sistem aeropurtat de autoprotecție bazat pe contramăsuri cu energie dirijată. Oferta companiei include și capabilități pentru lovituri de precizie, război electronic, informații și supraveghere, comunicații și instruire.
Interes strategic într-o piață importantă
Relațiile de apărare dintre Israel și Maroc s-au reflectat anterior în participarea unor militari israelieni la exercițiul african African Lion, condus de Statele Unite, în 2023. În ultimul an au apărut, de asemenea, relatări despre posibila achiziție de către Maroc a sistemului israelian de apărare aeriană Barak MX și despre alte colaborări cu industria israeliană de apărare.
Prezența Israelului la salonul din Marrakech capătă vizibilitate într-un context în care exporturile sale de apărare au atins niveluri istorice ridicate, dar participarea companiilor israeliene la expoziții internaționale a stârnit și controverse. Franța, de exemplu, a interzis participarea Israelului la Eurosatory în februarie.
Salonul Aeronautic de la Marrakech se organizează o dată la doi ani, din 2008, și reunește peste 200 de expozanți din aproximativ două duzini de țări. Marocul este al doilea cel mai mare investitor în apărare din Africa, cu cheltuieli de peste 6 miliarde de dolari anul trecut, potrivit datelor SIPRI.
Actualitate
Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B
Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.
Supraveghere maritimă pe distanțe mari
Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.
Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.
Finanțare federală pentru patru aeronave
Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.
Experiență operațională cu drone similare
Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.
Peste 30 de ore în misiune
MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.
Actualitate
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti
Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.
Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate
Gestionarea documentelor si evidenta contabila
Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.
O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.
Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale
Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.
O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.
Salarizare si administrarea personalului
Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.
Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare
Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.
In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.
Tehnologie, comunicare si confidentialitate
Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.
In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.
Cum alegi firma de contabilitate potrivita?
Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.
-
Exclusivacum 4 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 3 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Exclusivacum 4 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină
-
Featuredacum 5 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 3 zile„BAYRAKTAR” LA SECRET. Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul
-
Exclusivacum 3 zileNu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!
-
Featuredacum o ziPrimele mega-secrete ale României: M.A.I. – cine ia sporuri de 50% și de ce e atât de grav să afle prostimea




