K.O.

Budapesta se va retrage din Tratatul de la Varşovia încă în cursul acestui an. Ce se va face Pactul dacă se va
retrage şi… Varşovia?

EVRIKA!

Într-un dialog-replică la dialogul organizat şi condus de domnul Vartan Arachelian, privind nivelul calitativ şi conţinutul emisiunilor de televiziune, domnul Emanoil Valeriu s-a declarat de acord să primeas
că orice fel de critică, dar atunci cînd ele au fost formulate cu maximă decenţă, de invitaţi, directorul Televiziunii i-a întîmpinat cu foarte prompte explicaţii şi scuze. Nici cînd invitaţii au încercat, la rîndul lor, să scuze unele imperfecţiuni nu a fost bine, pentru că domnul Valeriu le-a respins, oarecum ofensat, subliniind că cei de la televiziune sînt „oameni normali”. În final dl. Valeriu a mărturisit că şi-a dorit de la această emisiune să fie „mai agitată”. Cine n-are agitatori să-şi cumpere…

Ziarul Libertatea din 2 august 1990 pag. 1-a

Caricatură de ANDO​

Comitetul Permanent al Societăţii Ziariştilor din România anunţă convocarea Consiliului Naţional al SZR la Bucureşti, Casa Presei Libere, Sala Flacăra, pentru zilele de 17—18 august, ora 9,00.

Ordinea de zi propusă este următoarea :
1. — Dezbaterea Proiectului Legii Presei  
2. — Analiza activităţii desfăşurate de SZR şi Comitetul Permanent în perioada 3.05—17.08.1990
3. — Probleme diverse.
Membrii Consiliului Naţional sînt rugaţi să confirme pînă  la data de 10.08.1990 participarea, în vederea rezervării locurilor de cazare, la sediul SZR, telefon: 90/18.42.93 sau 90/17.60.10 int. 2058.

La dezbaterile asupra Proiectului Legii Presei sînt invitaţi să participe şi reprezentanţii redacţiilor şi publicaţiilor neafiliate la SZR, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai sindicatelor, membri ai Parlamentului şi Guvernului, precum şi orice alte persoane interesat în a contribui la elaborarea unei Legi a Presei corespunzătoare aspiraţiilor de democraţie şi libertate ale societăţii româneşti

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• Palatka a Ia Sofia

În Varna, acum vara, este plăcut să stai la soare sau în cort, chiar în centrul oraşului. Alţii preferă vîrful de munte. În Sofia, cei care preferă să stea în „PALATKA“ au găsit locuri după preferinţa; artiştii au prefera terenul de lîngă Ministerul Culturii, cei cărora le place politica au găsit un loc pentru instalarea unui birou în faţa unei clădiri cu stea roşie deasupra; de altfel zona centrală a Sofiei este propice pentru instalarea corturilor avînd chiar şi un peisaj subteran cu miros de cărămidă veche şi urină mai recentă. Unii preferă să aibă cortul pe caldarîm, alţii preferă iarba; cei mai studioşi stau în faţa băncii, insă a Băncii. Naţionale a Bulgariei. Totalitatea corturilor din centrul Sofiei s-ar numi „la ville de la verite”, alţii spun însă că s-ar numi „Le village JELEVO” (Jelev, numele şefului opoziţiei). Se vede treaba că şi bulgarii ne „prind” pe noi.

• Premianta

Vor vedea lumina zilei în editurile G.D.S.-ului, la cererea fundaţiei „Nobel“ pentru literatură, operele incomplete „Odată .ce s-au întâmplat cele întîmplate“ şi „Ponegrirea a început de la început” ale celebrei rezistente şi scriitoare umaniste Doina Kornea. (Iuhasz)-Kociş, la origini profesoară de gospodărie (colectivă). 
Tipărirea în premieră a acestor kapudopere, pe care nu le-a citit încă nimeni, la solicitarea prestigioasei
fundaţii, se entuziasmează d-nii. Oktaw Paller şi Gabor Lykeanu sponsorii fecundei creaturi, nu înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decît atribuirea „Nobelului“ pentru literatură. Şi cum marea rezistentă e deja şi premiantă pentru pace, adaugă dl, Lykeanu, ne găsim în faţa unui fapt unic: aceleiaşi persoane (pardon, profane) două ,„Nobeluri“ şi dintr-o dată! Ceea ce, atît Titulescu, cît şi Blaga au ratat lamentabil, şi de unul singur şi împreună.

 • Cozi

Grupul parlamentar penelist a prezentat un proiect de amendament la proiectul de lege privind unităţile economice. Astfel, în conformitate cu     doctrina liberală, în cadrul acţiunilor de reprivatizare, reorganizare şi retehnologizare, întreprinderile „Ecarisajul” vor fi reprofilate în exclusivitate pe     retezarea din rădăcină a cozilor de cîini cu toporul.
În sprijinul camarazilor penetişti, dl. deputat de Turda, Ion Racziu, de formaţiune umerelistă, dar de orientare peneţecedistă, a prezentat un proiect pentru importul unor masive cantităţi de cozi de topor.  La obiecţiunile unor deputaţi, că există stocuri supranormative din acest produs, dl deputat Racziu a replicat că se impune crearea unor stocuri de: siguranţă, întrucit se constată, la o inventariere mai atentă” o uşoară diminuare a cantităţilor existente în ţară; d-na Kociş-Kornea, d-nii Paleologu şi Liiceanu, dl. Miklos Sokolov-junior şi mai mulţi camarazi udemerişti fiind deja contractaţi la contractările de peste hotare unde însă desfăşoară o rodnică activitate!

• Dicţionar inedit

Un grup de lingvişti, etnologi si politologi de la Universiitatea Bucureşti lucrează intens la redactarea unui „Dicţionar al locuţiunilor prezidenţiale”. Autorii au colectat şi studiat pe toate părţile expresii ca: „vreţi să ne puneţi sula-n coaste”,  „nu sînt decît nişte golani” şi „vin unii să-ne înveţe ce-i democraţia”, tragînd apoi concluzii dintre cele mai interesante. Un compendiu al acestei „valoroase lucrări a fost deja transmis redacţiei revistei „33”.

Ziarul Libertatea din 2 august 1990 pag. a 2-a

Ziarul Libertatea din 2 august 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 2 august 1990 pag. a 4-a

Primul ministru al României, Petre Roman, a adresat  secretrului general al NATO, Manfred Werner, invitaţia de a efectua o vizită oficială în România, a declarat vineri ministrul afacerilor externe Adrian Năstase. Va fi prima vizită a unui şef al Alianţei nord atlantice în România, membră a Pactului de la Varşovia.
Roman i-a adresat lui Werner invitaţia, într-o scrisoare în care menţionează că Bucureştiul intenţioneaza să trimită un ambasador la NATO, a declarat Năstase pe postul de radio Bucureşti.
El a menţionat că NATO şi Pactul de la Varşovia au iniţiat o serie de contacte menite să ducă la adoptarea unei declaraţii comune dar nu a oferit alte detalii.

Scrisori din emigraţie

Într-o scrisoare către profesorul Radu Valentin, Pamfil Şeicaru, neobositul cronicar al vieţii politice internaţionale, ne surprinde cu o emoţionantă evocare a unei secvenţe din epopeea eroică a armatei române din vara anului 1917.
Ceea ce nu se spune în fragmentul pe care îl reproducem este că Pamfil Şeicaru a fost unul dintre purtătorii ordinului „Mihai Viteazu“. Alte detalii, în special asupra bisericii Sfîntă Ana de la Orşova (asupra căreia se revine şi în alte scrisori) cititorul le află în rîndurile care urmează.    

N. Copoiu    

DRAGĂ PRIETENE 

Aşteptînd plecarea Ia Munchen care sper să fie pe 11 sau 13 (octombrie) încerc acel „Reiss fiber” pregătind bagajele, mai exact o serie de cărţi. Unele le voi lua eu, altele, mai numeroase va aduce sora mea cînd va pleca în noiembrie să se întoarcă în ţară şi va face o escală, la Munchen. Eu plec cu avionul, ea ia trenul, dat fiind că suferă de inimă si este o diferenţă între costul bagajului la  avion de ce te costă la tren. In această stare de febră a plecării fac lecturi care mă mută în alt climat decît cel al actualităţii politice internaţionale. (…)

…Cum am terminat pe Berindei, ţi-am luat „Mărăşeşti 1917″. M-ai întors cu 57 de ani în urmă. Eu am făcut parte din Armata II Averescu dar Regimentul 17 Mehedinţi s-a găsit la un moment dat la extrema dreaptă a Armatei I. M-ai făcut să retrăiesc noaptea de 23 spre 24 iulie. Am fost coborîţi într-o vale care despărţea linia frontului nostru de dealul pe care germanii construiseră puternice cazemate. Am aşteptat cîteva ore pînă ce neîntreruptul bombardament al artileriei noastre făcea prăpăd şi cînd s-a prelungit lungimea tragerii, ne-am căţărat şi am intrat în mijlocul dealului de la Mărăşeşti. Eu comandam o companie de mitraliere. Am suferit mai puţine pierderi decît la Cîmpuri unde un cuib de mitraliere lăsat de germani să acopere retragerea, ne-a surprins secerîndu-ne. Mi-amintesc cum a căzut un tînăr ofiţer, Onuţ, care intra pentru prima oară în luptă. Retrăiesc scena  cînd am pus două mitraliere să-şi concentreze focurile asupra cuibului german. Era pe înserate şi am tras continuu pînă au amuţit mitralierele germane care erau la o distanţă de 80—100 metri. Căutam să surprindem în tăcerea  desăvîrşită a nopţii dacă mai mişcă ceva. Nu se auzea nimic. Doi soldaţi cu grenade s-au apropiat ca şopîrlele şi au zvîrlit două grenade. Nici o mişcare. Se crăpa de ziua. Încurajaţi au înaintat şi spre marea lor surprindere, au găsit cadavrele servanţilor, dar mitralierele nu mai erau.  Am reluat, înaintarea spre Soveja. Păstrez intactă o scenă. Ţi se va părea curios că moralul trupe nu se  resimţea de pierderile suferite. Cînd am intrat în Soveja. compania era strînsă, păşea, marţial ca la defilare. La o casă, pe dreapta, o bătrînă aplecată peste  muşcatele de la fereastră, văzînd pe soldaţi cu căşti, a grăit : „Sînt francezi, ai noştri s-au prăpădit cu toţii”. Fără comandă, soldaţii au început să cînte iar bătrîna plîngea şi striga: „Sînt ai noştri”. Ne-am bătut cu vijeliosul curaj al disperării, spre a suplini destrămarea unităţilor ruseşti. Ai scris ca inspirat de iubire, dragul meu, evocînd momentul hotărîtor al războiului nostru (…).
…Am retrăit, citindu-ţi cartea, acel an crucial 1917 care a lăsat o crestătură adîncă în fiinţa mea. Că să-ţi dai seama cît de puternică a fost experienţa războiului, te rog du-te la Orşova să vezi mănăstirea şi biserica Sfîntă Ana (numele mamei mele) pe care le-am construit nu cu subscripţie publică, ci cu propriile mele mijloace. Aveam trei ziare la dispoziţie. „Curentul”, „Evenimentul” si… „Rapid”. Zadarnic vei căuta în paginile lor nu vei găsi menţionată ctitoria mea. Ai răscolit, tinere prieten, întreaga mea tinereţe, evocînd 1917 si cartea dumitale este şi un act educativ. Între generaţia mea şi generaţia din 1941— 1944 s-a interpus o generaţie care invocă anual doi combatanti, Moţa şi Marin şi o victorie: Nicolae Iorga. Va veni ziua cînd vor fi evocaţi cei care s-au bătut pe cîmpiile Rusiei, pînă la Volga şi în Caucaz. S-ar putea spune: eroice jertfe inutile. Totalizate, ne-au dat emoţionanta realitate: naţia există. Ca să-mi înţelegi gîndul, fă o traiectorie în 1821 şi 1975: ce drum am străbătut în 154 de ani. Eram două ţări vasale Turciei şi dincolo de Carpaţi o populaţie căreia îi era interzis să se aşeze în oraşe. Azi România este cunoscută pînă şi în cel mai obscur stat din Africa sau din Asia. Existăm. Dar la baza existentei noastre ca stat şi naţiune solid închegate, ca temelie sînt oasele eroismelor inutile. La 80 de ani şi sase luni sînt optimist în ce priveşte perspectivele naţiei mele (..).