Actualitate
Raed Arafat a anunțat ce trebuie să facă proprietarii spațiilor deschise unde va fi obligatorie purtarea măştii (VIDEO)
Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat, după şedinţa de guvern, că administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise vor trebui să afișeze într-un loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie.
A fost adoptată modificarea Anexelor 2 şi 3 a Hotărârii Guvernului 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020. Măsurile care au fost propuse şi adoptate sunt următoarele: prima măsură privind purtarea măştii în spaţiile publice – purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare, cum ar fi staţiile de autobuz, peroane şi altele asemenea, falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare stabilite prin hotărârea comitetului judeţean sau al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă”, a declarat Raed Arafat.
Conform acesteia, spaţiile şi intervalele orare se stabilesc, la propunerea direcţiei de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenţei concomitente a unui număr mare de persoane în spaţiile şi în intervalele orare respective.
Informaţiile privind obligativitatea purtării măştii să fie vizibile
„Totodată, administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective, adică acest lucru trebuie să fie vizibil. Dacă ia decizia Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, să impună măsura portului măştii în spaţii deschise, în anumite intervale orare, în spaţiile respective, la intrarea în ele sau în zona respectivă trebuie să fie afişat acest lucru, ca să fie cunoscut de populaţie”.
Actualitate
Miliarde pentru flota americană: Marina SUA comandă noi nave-cisternă esențiale
Actualitate
Ucraina vrea 25 de sisteme Patriot: Zelenski cere „colegilor” europeni să împrumute apărarea antiaeriană și acuză „coada” de producție
Actualitate
Curățenie birouri Brașov – servicii profesionale oferite de Prestclean
Un birou curat înseamnă un mediu de lucru sănătos, productiv și plăcut. Prestclean oferă servicii profesionale de curățenie birouri Brașov, adaptate cerințelor companiilor moderne care doresc un partener de încredere pentru întreținerea spațiilor de lucru. Indiferent dacă este vorba despre o firmă mică sau un sediu de mari dimensiuni, echipa noastră asigură un nivel înalt de igienă și întreținere constantă.
De ce să alegi Prestclean pentru curățenia biroului tău?
Prestclean este o firmă de curățenie din Brașov specializată în servicii comerciale și industriale. Experiența acumulată în domeniul B2B ne permite să oferim soluții personalizate pentru fiecare client.
Avantajele colaborării cu Prestclean:
-
Personal instruit și verificat, cu experiență în curățenie profesională.
-
Utilizarea de echipamente moderne și produse de curățenie ecologice, sigure pentru oameni și suprafețe.
-
Flexibilitate în stabilirea programului de curățenie, inclusiv în afara orelor de lucru.
-
Posibilitatea de a alege frecvența intervențiilor: zilnică, săptămânală sau lunară.
-
Rapoarte periodice privind activitatea desfășurată și nivelul de curățenie.
-
Ofertă personalizată în funcție de dimensiunea spațiului și nevoile clientului.
Ce include serviciul de curățenie birouri Brașov?
Serviciul de curățenie birouri oferit de Prestclean este complet și acoperă toate aspectele întreținerii spațiilor de lucru:
-
Aspirarea și spălarea pardoselilor.
-
Curățarea și dezinfectarea birourilor, mobilierului și suprafețelor de lucru.
-
Curățarea monitoarelor, tastaturilor și echipamentelor IT.
-
Golirea și igienizarea coșurilor de gunoi.
-
Ștergerea prafului de pe mobilier și suprafețele verticale.
-
Curățarea geamurilor și a vitrinelor interioare și exterioare.
-
Întreținerea băilor și a bucătăriilor de serviciu.
-
Dezinfectarea spațiilor comune, a mânerelelor, balustradelor și întrerupătoarelor.
În funcție de solicitare, se pot adăuga și servicii suplimentare, precum curățenia generală periodică, spălarea mochetelor și a tapițeriilor sau igienizarea zonelor tehnice.
Beneficiile unui birou curat și întreținut corect
Un birou curat contribuie la:
-
Creșterea productivității și moralului angajaților.
-
Reducerea riscului de îmbolnăvire prin eliminarea bacteriilor și a prafului.
-
O imagine profesională și plăcută în fața clienților și partenerilor.
-
Protejarea mobilierului și a echipamentelor prin întreținere corectă.
Curățenie eficientă și discretă în Brașov
Echipa Prestclean respectă normele de siguranță și igienă în vigoare, folosind doar produse profesionale și tehnici moderne. Ne adaptăm la programul companiei tale pentru a asigura curățenie constantă fără a întrerupe activitatea de birou. Scopul nostru este să oferim un serviciu eficient, discret și constant de înaltă calitate.
Contactează Prestclean pentru o ofertă personalizată
Dacă ai nevoie de servicii de curățenie birouri în Brașov, contactează echipa Prestclean pentru o evaluare gratuită și o ofertă personalizată în funcție de nevoile spațiului tău.
Telefon: 0741 632 885
E-mail: office@prestclean.ro
Website: www.prestclean.ro
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Capitalei: SAS-ul bâjbâie, sefii manelizează, subalternii patimesc! O poveste cu inel magic și psihologi „dotați”!
-
Exclusivacum 3 zileVălenii de Munte: Imperiul crăiesc al corupției și micul dejun ilegal al elitelor!
-
Exclusivacum o ziSAS, de la acțiuni speciale la acțiuni penale: Poliția „Elite” unde psihologii hărțuiesc, iar sefii joacă „inelul magic” cu carierele!
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. PRAHOVA, DE LA DOREL LA CARACAL: MAEȘTRII CIRCULUI, SUB BAGHETA GONFLABILĂ A INCOMPETENȚEI! (VIDEO)!
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova: Școala de falși polițiști, filiala „Gonflabila” – Absolvenți cu opt clase și mentori în uniformă!
-
Exclusivacum 3 zileVălenii de Munte: Pălinca de prună și jecmăneala de om! Festivalul foamei „Împăratului”, Ediția XXVI!
-
Exclusivacum 4 zileȘefi din Poliția Română, sub lupa procurorilor
-
Exclusivacum 3 zile„Român contra român”: Cum operațiunea politică de dezbinare fragmentează societatea și transformă cetățenii în tinte vii



