AZI

Un cititor – din cale-afară de curios – ar vrea să ştie dacă domnul Ion Raţiu a folosit pînă acum ceva din fabuloasa dumisale avere pentru
a sprijini trecerea la economia de piaţă, sau s-a mulţumit doar să-şi încaseze diurna de la parlament?

IERI

TVR ne-a informat că „numitul Gheorghe Robu” a fost desemnat în funcţia de procuror general al României. A lipsit „rechizitoriul”.

Conu! TACHE BRUCAN, raîntors recent (în Dămăroaia?) după o lungă călătorie pe mapamond, dovedeşte că împărtăşeşte cel puţin o parte dintre preferinţele „oamenilor simpli” (în engleză — „stupid people”): clasica bere la Herăstrău!

Ziarul Libertatea din 24 iulie 1990 pag. 1-a

Nomenclatura
​Caricatură de ANDO

Arbitraj greşit

Defetismul e mai dăunător decît atacul direct, e un atac pieziş, de fapt, cum o dovedeşte domnul Dan C. Mihăilescu prin articolul „Furia sau eficienţa”? („Contrapunct” Nr. 29). Domnia-sa spune, referindu-se la vechea şi complicata disputa româno-maghiară: „…e foarte greu de arbitrat între două impulsuri fanatice… Sigur ca e greu, mai ales dacă nu cunoşti problema, dacă nu ai avut-o niciodată la inimă. Aici nu e nevoie de arbitri care să privească lucrurile da undeva de sus sau din afară, de la mare distanţă. E nevoie de implicare, de o implicare lucidă, bineînţeles, implicare totuşi, e nevoie de cunoaştere. Altfel ajungi să pui pe acelaşi plan lucruri -foarte diferite sau chiar contrare, reacţia română, în această problemă, fiind o reacţie firească de apărare, în timp ce reacţia maghiara a fost, dintotdeauna, agresivă. Numai un „avocat al Diavolului“, sau un năuc, poate pune semnul egalităţii între atitudinea lui Avram Iancu şi atitudinea lui Kossuth Lajos (în cadrul revoluţiei de la 1848) neînţelegerea dintre cei doi conducători nedatorîndu-se unor „nepotriviri de caracter” (unor „impulsuri fanatice”), ci faptului că Avram Iancu îşi apăra naţia faţă de tentativele şi de desnaţionalizare preconizate de Kossuth Laios. Domnul D.C.M. nu merge atît de departe nu intră în concretul istoric al problemei de etichetat însă o etichetează de pe un imaginar pisc al „obiectivităţii absolute”. În rest, în ce priveşte apărarea şi afirmarea drepturilor noastre, ale românilor, domnul D.C.M. are dreptate, priveşte lucrurile tot aşa: de sus şi din afară, de parcă nu ar avea nimic comun cu noi ceilalţi -cu noi cei ce am fost sămănătorişti (sic!) şi mai ştiu eu ce. Poate că e aşa, poate ca noi cei ce am fost şi sîntem patrioţi sîntem nişte nenorociţi si n-am făcut nimic pentru apărarea şi afirmarea drepturilor amintite. Dar dumnealui – domnul D.C.M. – ce-a făcut, pe ce îşi întmeiază olimpianismul: pe tupeu sau aroganţă, pe patriotism sau pe desconsiderare acestui  sentiment firesc şi frumos, pe care I-au desconsiderat de-a lungul istoriei noastre toţi cel ce nu au avut curajul să ne fie duşmani pe faţă!?

Ion LANCRANJAN

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

 ​Veşti noi despre… Lupoi

De la postul de radio „Vocea Americii” af!ăm că Mihai Lupoi, „eroul legendar” care tinde să acapareze întreaga creaţie contemporană de bancuri rivalizîndu-l chiar pe Zăroni şi marginalizîndu-l pe faimosul Bulă, a cerut azil politic în Elveţia (împreună cu soţia).

Faptul în sine nu pare extraordinar. După incredibilele sale aventuri care au făcut ocolul globului (victoria răsunătoare împotriva teroriştilor care asaltau TVRL, înălţarea pe culmi nemaiîntâlnite a turismului românesc, dejucarea celor mai perfide şi ingenioase planuri puse la cale împotriva sa de forţe oculte etc., etc….) plecarea în Elveţia şi cererea azilului politic sînt o bagatelă.

Ceea ce intrigă însă din conţinutul declaraţiilor sale, inclusiv la conferinţa de presă (care la o asemenea personalitate era absolut inevitabilă) ar fi următoarele:
1. A părăsit România cu destinaţia Budapesta, la volanul autoturismului său, ulterior continuîndu-şi călătoria spre Elveţia pe calea aerului. De ce la Budapesta, d-le Lupoi? Probabil că ai mulţi prieteni mai vechi acolo şi contai că îţi vor umple rezervorul ca să-ţi poţi continua drumul spre Elveţia, sau sperai să o întîlneşti pe doamna Doina Cornea?
2. Şi-a motivat plecarea invocînd primejdiile la care, a fost şi este supus în România, inclusiv ameninţările la adresa vieţii, lansate împotriva lui în urma unei campanii de acuzaţii şi hărţuieli pornind de la învinuirea de a fi sprijinit recentele manifestaţii ale opoziţiei antiguvernamentale. Unde, îţi sînt calităţile de vajnic luptător afişate cu atîta nonşalanţă, inclusiv pe micul ecran, în numeroasele interviuri şi în acţiuni „pe viu”, cum a fost cea de la Ministerul de Interne din 13 iunie, cînd doreai să ai un dialog cu domnul Chiţac? Se pare că fiul dumitale, deşi nu are decît un an, este mult mai curajos în înfruntarea primejdiilor. Dovadă că el a rămas în ţară, străduindu-se să se deprindă cu regulile democraţiei pentru a evita greşelile tatălui său. Se zvoneşte că este sprijinit în acest sens de Dumitru Mazilu, care în prezent îl învaţă să scrie mesaje pe cearşafuri, urmînd ca, dacă se descurcă bine, să-l şi înfieze. În acest fel rămîne şi pentru români o consolare: „Alt lupoi e cu noi”.
3. De ce a ales ca „Ioc de refugiu” Elveţia şi nu altă ţară? Circulă mai multe variante:
a) — Cunoscîndu-se că, deşi din „simplu căpitan” a fost promovat la rang de ministru, ceea ce, totuşi nu I-a încîntat, s-a hotărît alegerea sa, împreună cu Doina Cornea în Parlamentul European, contîndu-se pe faptul că în acest fel cei doi nu vor mai face politică, ceea ce îl va avantaja pe Mihai Lupoi să obţină azil politic în Elveţia.
b) — Avîndu-se în vedere talentul d-lui Lupoi de a se descurca în probleme financiare (vezi utilizarea diurnei pe timpul deplasării în Franţa) şi de a „opera” cu valută, a fost trimis într-o „misiune secretă” de recuperare a conturilor fostului dictator.
c) — În condiţiile, amplificării terorismului pe plan internaţional, autorităţile elveţiene au acţionat pentru racolarea unei personalităţi de o asemenea valoare în materie, care fără arme şi muniţii să-i scape de orice grijă • în această privinţă. Este exact omul care ne trebuie, ar fi afirmat un contribuabil, cunoscînd isprăvile cascadorului român, precum şi zicala” vorbeşti de lup şi… Lupoi la uşă”.
Se aşteaptă confirmări din partea agenţiilor internaţionale de presă.

AMBIDEXTRU

Din partea Biroului de Presă al Ministerului de Interne

În condiţiile în care cotidianul „România liberă” din 22 iulie a publicat incomplet răspunsul Biroului de Presă al Ministerului de Interne pe marginea unei ştiri apărută în ziarul respectiv într-un număr precedent, apelăm la  bunăvoinţa dumneavoastră de, a aduce la cunoştinţa opiniei publice conţinutul integral al acestui material.
În legătură cu conţinutul ştirii publicate în Ziarul România Liberă din 18 iulie a.c.. Ia rubrica „Semnal R.L.“, Biroul de Presa al MinisteruIui de Interne este împuternicit să facă următoarele precizări:
1. Nu există nici o informaţie din care să rezulte că domnii ALAIN PASSET si JEAN MARIE RIVET, reprezentanţi ai „Ligii Drepturilor Omului”, au încercat să ia legătura cu domnul DORU VIOREL URSU, ministru de interne, aşa încît apreciem că afirmaţia este artificială şi vădit tendenţioasă.
2. Pentru contactarea domnilor MUNTEANU MARIAN şi NICA LEON era necesară — potrivit competenţei legale — aprobarea organelor de procuratură.    
3. În contextul conlucrării active şi largilor deschideri promovate de Ministerul de Interne, reprezentanţi şi delegaţi ai unor organisme internaţionale şi partide politice, printre care Federaţia Internaţională pentru  Drepturile Omului — organism acreditat pe lingă O.N.U., Consiliul Europei şi UNESCO — Crucea Roşie Internaţională, Grupul Helsinki Watch, Partidul Republican Francez au fost primiţi de domnul DORU VIOREL, URSU, ministru de interne, fiind sprijiniţi pentru cunoaşterea unor aspecte vizînd regimul de detenţie al persoanelor reţinute în baza aprobării legale, a fost contactat inclusiv MARIAN MUNTEANU, aflat în Spitalul Penitenciarului Jilava.
4. Este regretabil că ziarul „România Liberă” a acordat cu atîta uşurinţă gir unor afirmaţii şi insinuări extrem de grave, cu tentă calomnioasă, instigatoare, prin care se încearcă acreditarea ideii că procesul democratic din România este grav deteriorat.
Apreciem că o minimă verificară a datelor şi informaţiilor ar fi avut darul să prevină – diseminarea confuziei în rîndul opiniei publice.    

Ziarul Libertatea din 24 iulie 1990 pag. a 2-a

CONFERINŢA DE PRESĂ A PNL – ARIPA TÎNĂRĂ

Optimism şi accente ironice

Pentru cei care au urmărit evoluţiile politice româneşti din ultima lună de zile, Conferinţa de presă a aripei tinere a PNL, după înscrierea sa ca formaţiune politică, nu a adus prea multe elemente noi faţă de poziţiile exprimate anterior de către reprezentanţii grupului de iniţiativă. În alocuţiunea de început domnul Dinu Patriciu a afirmat, din nou, că intenţia fondatorilor PNL — aripa tînără nu a fost de a provoca o scindare a mişcării liberale şi de a produce o reînnoire pe baze democratice a cadrului său statutar şi organizatoric, pentru a conferi o platformă viabilă şi credibilă celui mai important partid de opoziţie. Insistînd asupra faptului că ruptura s-a produs ca urmare a unui conflict între mentalităţi şi nu între grupuri de vîrste diferite, liderul grupului de iniţiativă a reiterat criticile împotriva unor membri ai conducerii PNL care „prin poziţia lor intolerantă faţă de masa celor 4 milioane de foşti membri ai PCR“ şi prin adoptarea unei tactici electorale eronate sînt răspunzători de „facilitarea cîştigării alegerilor de către FSN“. El a deplîns, de asemenea, faptul că „aceste persoane cu mentalităţi politice anacronice nu au acceptat ideea manifestării unor curente de opinie în interiorul partidului, care să permită dezbaterea şi stabilirea unor strategii mai eficiente, ţinînd cont de realitatea politică românească a anilor ’90“.

Priorităţile politice pentru etapa imediat următoare au fost definite ca fiind pregătirea programului politic si economic şi mişcării şi dezbatera sa de către adepţi şi simpatizanţi, şi atragerea competenţelor profesionale, întrucît pînă acum s-a îngăduit accesul prea larg al mediocrităţii”. Forma organizatorică de bază urmează să o constitue clubul profesional. Solicitat să răspundă care este în mod
concret impactul acţiunii declanşate de aripa tînără a PNL, domnul Dinu Patriciu a declarat că în interiorul partidului, circa 80 ia sută dintre membri s-au declarat de acord cu principiile exprimate de grupul de iniţiativă dar că, în plus faţă de aceasta, un important impact se produce asupra oamenilor din exterior, care au fost atraşi de ideile liberale dar nu se regăseau în practicile de pînă acum. „În PNL nu vor rămîne decît adepţi ai unor forme de extremism nociv, pentru că noi ne-am declarat adepţii unei reconcilieri politice şi a unei strategii economice realiste” a spus domnul Patriciu, subliniind că această delimitare de poziţii este strict necesară în acest moment. Întrebaţi dacă vor sprijini programul „de esenţă liberală” al guvernului, liderii grupului PNL aripa tînără au răspuns că apreciază ca o gravă greşeală opinia exprimată de unele personalităţi liberale că programul este mai îndrăzneţ decît I-ar fi conceput liberalii. „Noi sîntem satisfăcuţi că guvernul încearcă să aplice terapia de şoc” pe care am expus-o noi în campania electorală, dar ne diferenţiem clar de poziţia guvernului prin strategia economică pe care o propunem”. În legătură cu aceasta s-a făcut precizarea că este, totuşi, de luat în considerare faptul că reticenţa unor grupări conservatoare din cadrul FSN ar putea duce la situaţia paradoxală ca guvernul să fie combătut, mai vehement de propria, formaţiune politică decît de opoziţie. „N-ar fi singura situaţie care ar întări ideea originalităţii absolute a democraţiei româneşti”, a comentat unul din lideri, plasînd această observaţie în contentul unor intervenţii care în ansamblu au fost  dominate de echilibru şi subtilitate diplomatică, de optimism şi accente ironice.

Lorin VASILOVICI

O ediţie de tranziţie

Desfăşurată la Costineşti, între 16 şi 21 iulie, ediţia a VIll-a a „Galei tinerilor actori”, organizată de Compania Autonomă de Turism, pentru tineret şi Uniunea Teatrală din România, cu sprijinul Ministerului Culturii, a avut (sau nu a avut…) toate elemntele definitorii pentru o etapă de tranziţie. Însăşi ţinerea ei fusese pusă, la un moment dat, sub semnul întrebării, dată fiind mai ales derata, nu numai de ordin administrativ-organizatoric, ce plutea în instituţiile de spectacol în ultima jumătate de an. Pînă la urmă, a învins devotamentul faţă de teatrul românesc, încrederea slujitorilor acestuia, mai ales tineri, că pasiunea şi valoarea rămîn criterii fundamentale în viaţa spirituală românească. Consemnăm unele opinii, confesiuni, sugestii şi rezerve critice formulate de participanţi, prefigurînd un „model”, perfectibil ca orice model viabil, pentru a IX-a ediţie, care se vrea cu adevărat… nouă.

Conjuraţia dintre turism şi cultură
Criticul VALENTIN SILVESTRU, unul dintre iniţiatorii acestei competiţii de nivel naţional, sublinia faptul că, din start, manifestarea este „bifurcată” pe conjuraţia dintre turism şi cultură. Formula recitalului dramatic s-a impus, „gala” constituind o celulă artistică germinativă. Chiar în această ediţie acest gen de mare dificultate a fost ilustrat prin evoluţia excepţională a Valeriei Seciu, de la Teatrul Mic, („Arta iubirii”), a Larisei Stase-Mureşan, de la Teatrul Naţional din Timişoara (interpretînd din lirica Anei Blandiana) şi a unor păpuşari de la teatrul „Ţăndărică”. Nu s-au înscris prea mulţi tineri din cauza evenimentelor ce le-au marcat destinul moral şi profesional. Totuşi, în ansamblul lor dovedesc că sînt oameni care caută cultura expresiei teatrale. Şi textele prezentate au fost semnificative, „gala” îşi propune şi a forma şi a dezvolta gustul pentru teatru al tinerilor, iniţierea lor în tainele artei scenice. Să nu uităm că recitalul nu este nici citire, nici recitire; el este un spectacol cu un singur actor, un monospectacol. Ca atare, nu trebuie impusă nici o constrângere, cultivînd tot ce intră in sfera artei teatrale, ceea ce, fireşte, nu exclude, ci implică necesară rigoarea în alcătuirea programului. Iată de ce sugestia ca în viitor să fie un un „selecţioner” unic, un fel de director al festivalului, are şanse să cîştige adeziunea organizatorilor.

Va trebui sa reinventăm teatrul
Dramaturgul PAUL CORNEL CHITIC şi-a reafirmat convingerea că această ediţie a „Galei” nu şi-a găsit încă rostul. Ce a fost, de fapt? Un prilej-pretext de a vedea care sînt actorii de mîine? Sau această „Gală” trebuie să-şi propună să ofere ocazia evaluării stagnanţei şi a derivei în care se află teatrul românesc în clipa de faţă? „Gala” n-a avut nici o eficienţă. Ea a arătat că încă mai „tragem cu ochiul”, ca nişte elevi leneşi, în paginile manualului în care stă scris cum a fost şi ce a sperat să fie teatrul pînă în 1989. Va trebui să se producă şi în teatru o revoluţie buimăcitoare. Va trebui să reinventăm teatrul; numai aşa îşi va redobîndi funcţia, sensul şi valoarea de cunoaştere; numai aşa va izbuti să concureze viaţa politică. Dacă acest lucru nu se va întîmpla repede, prevăd că cel puţin o treime din teatre vor dispărea. Or, şansa noastră de a ne demonstra nouă şi de a arăta altora că sîntem o naţiune importantă, inteligentă şi inventivă este numai cultura. Iar dintre toate cîte aparţin culturii, teatrul cred că este forma de expresie prin care se poate comunica emoţionant şi convingător cutremurătoarea noastră reîntoarcere la libertate.

O „mutare de aşteptare”
Esteticianul VICTOR ERNEST MASEK, dirctorul Teatrului „Nottara”, era de părere că, în ciuda imperfecţiunilor, şi
incertitudinilor tipologice, ce caracterizează actuala ediţie, ea şi-a îndeplinit menirea în primul rînd ca factor de continuitate al unei tradiţii ce ar fi fost păcat să se întrerupă din cauza dificultăţilor obiective pe care le-au avut de întîmpinat organizatorii şi participanţii. N-ar fi corect, ca atare, să o apreciem prin comparaţie cu cele anterioare sau cu un model ideal. Ea are ceea ce în şah este o „mutare de aşteptare”. În ce priveşte ediţiile viitoare. „Gala” va trebui să solicite şi să pretindă cu mai multă, fermitate pregătirea concurenţilor special în vederea participării la un concurs de recitaluri. Ceea ce înseamnă ocolirea repetărilor sau reluărilor, a unor soluţii sau formule folosite anterior, precum şi înscrierea mai decisă în specificitatea genului recital, care nu este nici examen de admitere, nici o formă a declamaţiei, ci presupune realizarea unei valori spirituale care să-i justifice existenţa în sine.

DISTINCŢIILE ACORDATE
Premiul I: TOMI CRISTIN (Teatrul „Mihai Eminescu”, din Botoşani) ; 
Premiul II: ELISABETA BREBU-BODEANU – (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, din Chişinău); 
Premiul III:  DRAGOŞ IONESCU, student la Academia de Artă Teatrală şi Cinematografică; 
Premiul special al Juriului; GHEORGHE CIOLPAN (Chişinău); 
Premiul Uniunii Teatrale din România şi al revistei „Star”: MARGARETA NAZARKEVICI (Teatrul „Alexe Mateevici“ din Chişinău); 
Menţiune şi premiul revistei „Timp liber”: ADRIAN TITIENI (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti); 
Menţiune acordată de Departamentul pentru tineret din Ministerul Culturii: MIHAI COADĂ (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti); 
Menţiuni: OANA MEREUŢĂ şi CORNEL SCRlPCARU studenţi Ia A.A.T.C.

Gheorghe Ciolpan – Un teatru cu un singur actor
– La 35 de ani, stimate Gheorghe Ciolpan, sinteţi unul dintre mimii de talie internaţională. Cum v-aţi format şi unde ?
– După absolvirea şcolii medii în comuna natală, Hagimus, am urmat Şcoala sportivă din Tighina, cucerind titlul de maestru al sportului la proba acrobatică. Poate că a fost impulsul cel mai puternic de a mă dedica pantomimei. În 1976, am absolvit secţia de teatru a Institutului de Arte din Chişinău. Între 1977 şi 1982 am fost actor la Teatrul „Luceafărul” din acelaş oraş. Intre: 1983 şi 1986 am urmat stagiatura la catedra de pantomimă şi mişcare scenică a Institutului de Teatru şi Cinematografie din Leningrad. Am avut marea fericire să am ca profesori pe V. Drujinin şi E. Markova, care la rîndul lor, au fost elevi ai lui Marcel Marceau. Revenit la Chişinău, am intrat, cu un spectacol de pantomimă, în 1986 în repertoriul Teatrului „Luceafărul”. În 1983 am fost laureat al Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Moscova, iar în 1988 am fost invitat Ia Festivalul internaţional de Pantomimă de la Berlin.

– În prezent, pe cine reprezentaţi la „Gala tinerilor actori“?
– Reprezint un teatru cu un singur actor…

Ziarul Libertatea din 24 iulie 1990 pag. a 3-a

Inculpaţii acuză

• Noii magistrat! desemnaţi după recuzarea preşedintelui vechiului complet de judecată, sint doi oameni tineri, d-nii căpitani de justiţie Bogdan Graur (preşedinte) şi Cezar Buga (judecător) • Inculpaţii reclamă condiţiile de detenţie, susţinind că le sint puse în pericol grav sănătatea, starea psihică • Filipice fulminante, împotriva Procuraturii, a modului de efectuare a anchetei şi reacţia rudelor din sală: aplauze la scenă deschisă • „Noi ştim multe, putem ajuta justiţia în aflarea adevărului. Dar pentru aceasta trebuie să râmînem în deplinătatea facultăţilor mintale – declară inculpaţii. • Dumitru Popescu – Dumnezeu acuză… presa! • Procesul s-a amînat pentru: data de 8 august.

    – Relatări în pag. a lIl-a –
Premoniţia ne-a fost confirmată aşa cum scriam ieri, am  avut parte de surprize şi în cea de-a doua zi a procesului. O zi dedicată în întregime „lămuririlor, cererilor şi excepţiilor”, datorită prelungitei ofensive declarate de inculpaţi şi apărătorii lor împotriva a ceea ce socotesc ei că ar constitui încălcări grave ale drepturilor personale, arestări fără temei legal, o justiţie nedemocrată.
Cel mai mult s-a vorbit ieri despre condiţiile precare de detenţie. Inculpatul Dumitru Popescu a fost cel care a „deschis focul” vorbind de mirosurile pestilenţiale din celule, despre şobolanii, gîndacii şi ţînţarii care îi torturează, „în asemenea condiţii — spunea el — vom fi din ce în ce mai puţini. Sîntem în vîrstă, uzaţi, suferim de boli cronice. Avem nevoie de condiţii omeneşti de viaţă”. A fost completat de alţi numeroşi inculpaţi care au descris obloanele de la ferestre, „boxa” pentru plimbare (cu o lungime de 6 m şi cu un zid înalt de 4 m) s-au referit la apa nepotabilă ce sînt obligaţi să o bea, la mîncarea… necomestibilă. Singurul care a sesizat că acest zguduitor  tablou pune totuşi, într-o situaţie delicată, tocmai pe… victime, în calitatea lor de foşti diriguitori ai „dezvoltării“, (citeşte penurie cronică) ce a cuprins evident şi regimul din penitenciare, a fost Paul Niculescu Mizil care, autocalificîndu-se sincer „propagandist”, a declarat că încă din 1977 a propus „democratizarea Codului Penal şi îmbunătăţirea condiţiilor de executare a pedepselor”.

Un alt „cal de bătaie” al inculpaţilor l-a constituit „ilegalitatea arestării”, combinată cu „gravele ştirbiri”, ale drepturilor lor procesuale (declaraţii luate sub presiune psihică, necunoaşterea dosarului, lipsa de probe incriminate, lipsa de contact cu avocaţii etc., etc,). Ioan Totu a smuls (fapt inedit!) ropote de aplauze unei părţi a asistenţei (formate, e drept, din rudele celor din boxă) atunci cînd a spus că „noi ştim multe şi putem ajuta justiţia în descoperirea adevărului, dar trebuie să rămînem în deplinătatea facultăţilor noastre mintale”.

Obiectivul final al acestei ofensive conduse — trebuie să recunoaştem — cu inteligenţă şi talent oratoric: revocarea arestării preventive a inculpaţilor ce nu mai pot suporta regimul de detenţie, continuarea procesului în stare de libertate. Evident, nu au fost pierdute din vedere nici aspectele morale ale problemei, Popescu — Dumnezeu” atrăgînd atenţia că presa (era doar în specialitate) duce o campanie tendenţioasă, de denigrare a inculpaţilor, folosindu-se de interlocutori din cadrul conducerii Procuraturii Generale care nu se dau în lături să influenţeze negativ, prin interviurile acordate, opinia publică. Nici Niculescu-Mizil n-a pierdut ocazia unei lovituri în plin, afirmînd că acuzaţia de genocid constituie doar un pretext, „noi fiind arestaţi ca membrii conducerii partidului comunist. În nici un stat democratic nu se arestează conducerea unui partid”.
Reprezentantul Procuraturii a privit foarte „creştineşte” cererile inculpaţilor, îndemnîndu-i la „calm şi răbdare”. A negat orice eventual subiectivism orice sentiment de duşmănie, sau de vendetă („Cu unii dintre dv. am fost, doar, colegi”), asigurîndu-i că… instanţa va trata cazul cu maximum de obiectivitate.
A urmat hotărîrea instanţei. În principal, s-a dispus expertizarea medico-legală a multora dintre inculpaţi spre a se stabili dacă pot ori nu suporta regimul de penitenciar. În rest, pacienţă. Pînă la viitorul termen de judecată — 8 august. .

Val. VOICULESCU

Ziarul Libertatea din 24 iulie 1990 pag. a 4-a

„SÎNT NERĂBDĂTOR SĂ INIŢIEZ NOI CONTACTE CU ROMÂNIA”

Interviu cu IZHAK ARZI, viceprimarul Tel Aviv-ului

— Domnule Arzi, am auzit că aveţi vechime în această primărie primărie…
— Într-aaevări, am intrat în al 16-lea an de cînd sînt în conducerea oraşului. La o istorie a primăriei de doar 80 de ani acest mandat înseamnă destul de mult… Am fost pe rînd responsabil pentru cultură tineret şi sport, „omul plîngerilor (în traducere directă — n.n.), responsabil cu ecologia, iar acum mă ocup de problemele emigranţiIor (în special cei sovietici).

— Ce ne puteţi spune despre Tel Aviv şi despre problemele oraşului?
— Tel Aviv-ul este un oraş tînăr, fondat în 1909  dar avînd ca „vatră” anticul oraş Yaffo, mai vechi decît Roma şi Atena. Proiectul iniţial a fost făcut pentru o urbe de 30 000 de persoane, pe care l-am extins mereu pentru că populaţia actuală este de 350 000 , ziua atingînd însă un milion, în special datorită muncitorilor arabi care vin să lucreze (noaptea nu au voie să rămînă în oraş). Vă  daţi seama ce probleme de trafic implică aceste fluctuaţii. Sintem foarte exigenţi cu parcarea autoturismelor  în locuri nepermise (amenda ajunge la 100 $). Problema de
fond a Tel Aviv-ulul este insă „imbătrînirea” oraşului. Tinerii, neavînd bani pentru a locui în centru, s-au îndreptat spre periferii. Sesizînd fenomenul, am început o politică de înlăturare, a deosebirilor dintre periferie şi oraş, prin introducerea de facilităţi culturale
şi sociale în zonele mai „sărace”.

—Tineretul vă creeză şi alt gen de probleme ?    
—Din păcate s-a accentuat consumul, de droguri în rîndul tinerilor. Ce putem noi să facem e să împiedicăm comerţul    cu stupefiante şi avem programe speciale în acest sens. 

—Fiind român de origine, aveţi contacte cu comunitatea românească de aici?
—Chiar foarte restrînse. Comunitatea românescă reprezintă 10—12% din populaţia Tel Aviv-ului şi este cantonată în cartiere compacte. Predomină, însă, oameni în vîrstă. S-au obişnuit să vină la mine cu probleme, iar eu îi ajut în măsura posibilităţilor. Apropo de România, acum 7 ani am mijlocit un dialog între primăria noastră şi a Bucureştiului în vederea contractări pentru noi a proiectului de metrou. Intre timp s-a constant că solul Tel Aviv-ului nu  permite construcţia unui metrou, aşa că am . întrerupt relaţia. Dar acum după Revoluţie, sperăm să revigorăm unele contacte mai vechi.

Răzvan MITROI
Foto G. MIRON

• DEMOCRAŢIA DIN ROMÂNIA TREBUIE SĂ PRINDĂ RĂDĂCINI. ■ MINORITATEA MAGHIARA – ÎN OPOZIŢIE  CONŞTIENTĂ 
(articol semnat de Victor Meier în cotidianul vest-german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” nr. 157/ 1990) 

■ EXODUL ROMÂNILOR SPRE OCCIDENT (B.B.C. — 14 IULIE)

Probabil că un barometru grăitor al situaţiei din România este faptul că românii continuă să ceară azil politic în Occident şi chiar în în unele tări din Europa răsăriteană. Presa germană continuă să publice relatări despre românii care sosesc zilnic în cele două state germane.
Dintre .9 636 de solicitanţi de azil politic 5567 sînt români. Ministerul de Interne austriac estimează numărul persoanelor care se află clandestin în ţară la 100 000, dintre care marea majoritate sînt români si polonezi. Şi numărul strămutaţilor do origine germană care au sosit săptămîna trecută în RFG s-a cifrat potrivit ziarului „Suddeutsche Zeitung”, la 1 702 persoane. Dintre Cei 4 619 strămutaţi     germani originari din URSS, Polonia şi România, autorităţile vest-german au respins 700 de cereri, deoarece persoanele în cauză nu au putut să demonstreze pe baza unor documente, apartenenţa lor naţională. Problema ,etnicilor români care au solicitat dreptul de şedere în RDG a     revenit în actualitate după ce în noaptea de duminică spre luni cînd echipa vest-germană, a ciştigât Cupa mondială la fotbal, huligani din scena extremei drepte au atacat mai multe familii de ţigani români, ce se aflau în gara Lichtenberg. Ziarul Frankfurter Rundschau a ananalizat noua problemă est-germană a xenofobiei accentuate. Potrivit ziarului citat în RDG trăiesc 43 000 de străini, mai ales cubanezi, vietnamezi, polonezi, mozambicani şi în ultimul timp, tot mai mulţi români şi  ţigani din România. Dacă în decembrie mii de est-germani sau solidarizat cu românii oprimaţi de regimul Cenuşescu, acum o parte a populaţiei vede în cetăţenii din România, care solicită azil  politic in RDG nişte întruşi. Între timp, a intrat în vigoare o nouă lege privitoare la statutul străinilor pe teritoriul est-german. Cei care sînt străini, care posedă  un loc de muncă, respectiv pot dovedi că deţin o locuinţă au dreptul să rămînă în ţară. În afară de aceasta, azilanţii au dreptul ia muncă. 

În RFG, azilanţilor le este interzisă, timp de 4—5 ani, orice fel de activitate. În ciuda acestei reglementări restrictive vest-germane, numărul azilanţilor  este în continuă creştere. Potrivit  ziarului Tages Zeitung, numai în Berlin solicită lunar azil politic circa 3 000 persoane, în ultimele săptămîni numărul românilor a crescut vertiginos. În faţa sediului Politiei, unde se află Biroul pentru evidenţa străinilor, oamenii stau zile întregi la coadă pentru a ajunge la rînd. Majoritatea înoptează, potrivit ziarului, „Tages Zeitung“, sub cerul liber. Poliţişti înarmaţi cu bastoane de cauciuc păzesc sediul amintit şi intervin în cazul numeroaselor altercaţii care au loc. Persoanele mai slabe din punct de vedere fizic nu rezistă lăsîndu-se păpăgubaş. Cotidianul vest-berlinez îl citează pe un tînăr român, Petre — în vîrstă de 34 de ani — care afirmă că autorităţile doar ar încerca să testeze rezistenţa solicitanţilor de azil. Cine nu rezistă, pleacă – declară tînărul Petre. 
Situaţia îngrijorătoare din faţa sediul amintit a determinat organiaţia Amnesy International să dea publicitătii o notă de protest în care e criticat modul de organizare şi primire a cererilor de azil politic. Totodată/ „AmnestyInternational” cere  ca procedurile de primire cererilor să fie descentralizate prin înfiinţarea altor birouri ale Poliţiei ce se ocupă cu evidenţa străinilor. Între timp, Crucea Roşie din Berlinul de vest angajat numeroase persoane ce se vor ocupa de cei sosiţi din România. Este vorba atît de traducători, cît şi de personal pentru acţiuni de caritate şi  sociale.

ULTIMA ORĂ 

Începînd de ieri, 23.07.1990 noul Primar general al Capitalei este domnul Ştefan Ciurel. Inginer constructor de profesie, domnul Ciurel are o mare experienţă în domeniu. Fost director general al Centralei de construcţii Bucureşti, fost director tehnic la întreprinderea de exploatare a metroului bucureştean, a lucrat în ultima vreme în cadrul Ministerului Economiei Naţionale.
La încheierea primului; Consiliu, domnia sa ne-a informat despre acţiunile privind viitorul imediat al edililor Capitalei. Decis să acţioneze de urgenţă în problema transportului în comun, a curăţeniei oraşului şi a încheierii acţiunii de trecere a exploatării unităţilor industriale producătoare de bunuri alimentare de la Direcţia generală comercială în mîinile respectivelor unităţi, noul primar a promis să se ocupe de pornirea grabnică a lucrului pe şantierele de construcţii ale Capitalei, după stabilirea situaţiei exacte a stării de fapt. În legătură ou noua garnitură de la Primărie, în afară de faptul că a amintit de camaraderia dînsului cu unii dintre factorii de conducere ai acesteia,
domnul Ciurel a preferat sa rezume la a afirma că alegerea va constitui o problemă în legătură cu care urmează să se consulte cu specialiştii, pentru, o cît mai bună competenţă. Pentru cititorii ziarului „Libertatea”, în mod deosebit, primarul general al Capitalei ne-a mărturisit în încheiere:

— Citesc atît ziarul „Libertatea”,cît şi alte cotidiane care abordează în mod sincer şi realist problemele Capitalei. Am şi rugat pe colaboratorii mei ca peste două-trei zile, să-mi pregătească un buletin de informare în, legătură cu toate articolele ce tratează despre viaţa în oraşul Bucureşti. Fără a spune mai mult despre ziarul „Libertatea” pot afirma că, dacă vom fi într-un permanent şi consţructiv flux de informiaţii, am convingerea că acest ziar va ajuta foarte mult la rezolvarea problemelor Capitalei. (V. CHIFU)