Prima ediție online a publicației ”Buletinul de București”, editată de Camera Notarilor București, prezintă comentariul „Avatarurile pandemiei” al notarului public Dan Tătaru:

„Se pare că puterea groazei a apus, iar sufletele moarte, aruncate de iluminați în visul urât pe care tocmai l-am trăit, încep cu inertă îndrăznire și puțină nădejde să-și revină la simțiri.

            Am fost martorii unei lumi  care-și pierduse parcă identitatea, cu o sărbătoare a jertfei de răscumpărare a lui Iisus Hristos din sclavia păcatului și a morții, biserici și cimitire ferecate, cu fețe bisericești singure în Casa Domnului, la sfat sau judecată cu Mântuitorul, poate pentru greșelile și păcatele multe, cu mireni, cărturari și farisei care, probabil, au cugetat cele deșarte și au fost astfel aruncați din Biserica Sa, ca într-o apostazie de împrumut.

            Deși trăim vremuri tulburi, se pare că cei 80% creștini ortodocsi din statistici, așa numiții pupători de moaște și icoane, de care nu mai încăpeai să te închini sau să te rogi la orice mare sărbătoare religioasă, au uitat de cuvintele:” Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Matei 7,7) sau ” Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr” (Psalm 14, 418)  sau ” Toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9,23).

            Instituția Bisericii, în absența certitudinilor cu privire la evoluția riscului pandemiei și a unui tratament omologat, a răspuns imperativelor momentului și nu a vrut să-și lege numele de posibila extindere a pandemiei (și aici, am fost tentat să pun ghilimelele de rigoare), printr-o atitudine mai deschisă, relaxată față de credincioși, asigurandu-și astfel viitorul. Cu siguranță, și în interiorul conducerii acesteia au fost și voci care, ca cea a Arhiepiscopului de Tomis, ar fi împărtășit o altă atitudine, dar au fost reduse la tăcere sau poate că vocea acestuia a fost scoasă la înaintare tocmai pentru a demonstra democrația din interiorul instituției, prin autonomia eparhială.

            Dar, să nu judecăm ca să nu venim la judecată! În fond, cea mai grotescă însă, mi s-a părut aceeași interdicție impusă prin măsurile luate de autorități, fără excepție, aparținătorilor cadrelor medicale care au fost obligați să aștepte liniștiți, în casă, potrivit ordonanțelor militare sub groaza infectării, mai devreme sau mai târziu, în condițiile în care nici cadrele medicale, nici pacienții, chiar simptomatici, că de cei asimptomatici nu poate fi vorba, nu erau sau erau insuficient testați dar, în schimb s-au luat măsuri de protecție cu combinezoane rupte-n fund și măști de proastă calitate.

            La fel de abjectă mi s-a parut și lăsarea fără ajutor a bolnavilor cronici care s-au văzut lipsiți de asistență medicală, sub pretexul luptei împotriva virusului (70 de medici și 200 de asistente, la un singur caz de COVID-19), cu spitale închise, cu paturi goale în așteptarea bolnavilor infectați, ce urmau a fi primiți de medicii eroi, tot în așteptare.

            Să nu uităm a aminti zburdălnicia de la graniță, cu concursul autorităților, care au operat cu o altă măsură pentru cei reveniți în țară sau plecați în această perioadă la muncă în străinătate, cărora distanțarea socială le-a fost străină, față de cei care erau vânați la ieșirea din case și cărora, cu o cu totul altă măsură, li s-au aplicat sancțiuni contravenționale.

            Era și de așteptat, într-un sistem sanitar secular-feudal, tributar unei organizări și responsabilități veșnic politice, unde răspunderea conducerilor nu poate fi asumată, pentru că deranjează politicul care le-a promovat, oricare ar fi el, iar eficiența și profesionalismul sunt veșnic deziderate. Din păcate, în vremuri de criză, am văzut că nici sistemul de sănătate privat nu este departe de cel de stat.

            Poate că izolarea grupelor de vârstă vulnerabile, a copiilor și bătrânilor și protecția eficientă a celorlalți (purtarea obligatorie a măștilor și mănușilor de protecție, spălatul și dezinfectarea mâinilor, evitarea contactelor cu persoanele care sufereau de infecții respiratorii acute), fără întreruperea activităților în chiar toate domeniile de activitate, ar fi făcut mai puțin costisitoare pandemia, iar eforturile financiare ale societății, la reluarea activității, ar fi fost mai mici.

            De altfel, în sprijinul celor de mai sus, profesia noastră, obligată fiind să-și îndeplinească menirea, a reușit să-și demonstreze cu responsabilitate și fără riscuri, atât în privința salariaților cât și a clienților, ce-i drept pe speze proprii, profesionalismul.

            Lamentările în privința politicienilor sunt însă de prisos. Era de la sine înțeles că neputințele lor urmau a fi aruncate pe popor. Niciodată  în această parte de lume nu s-a întâmplat altfel, respectându-se parcă dictonul sacru ” fiecare își va purta sarcina sa” ( Galateni 6,5), orice încercare de a îndrepta lucrurile nefiind decât aducătoare de osândă; în afară de osândă nimeni nealegându-se cu nimic.

            Poate că, dacă la viitoare scrutinuri electorale vom fi mai puțin empatici cu fețele, istoriile, mai mult sau mai puțin romanțate ale politicienilor, zugrăvite cu dichis de media, ne vom ține departe de etichetele mai mult sau mai puțin sugerate și susținute tot de media sau de staff-ul de campanie al fiecărui candidat și ne vom urmări asemenea cetățenilor occidentali, cu mai mult pragmatism, interesele personale, de grup și profesionale, lasând în seama nu puținilor demagogi ” slujirea” interesului național, ostracizând pe cât posibil arivismul și pe exponenții săi, vom obține altfel de rezultate și nu ne vom mai rușina cu obârșia noastră, patriotismul nefiind suficient a fi doar clamat, ci susținut, cu demnitate și profesionalism, de fapte.

            Pentru ca toate acestea să se împlinească sigur că trebuie ca politicienii aleși, cu onoare și credibilitate să-și îndeplinească obiectivele cu care au câștigat alegerile, să identifice necesitățile de schimbare și mai ales de transformare a vieții cetății, să aleagă momentele favorabile, timpul propice realizarii acestora, să plece urechea și nu capul și să se uite cu un ochi la Bruxelles și cu unul la alegători, să comunice cu înțelepciune practică, cu prudență, fără aroganță, cu puterile statului, cu cetățenii și cu celelalte entități nestatale, mai ales astăzi când lumea în care trăim a devenit extrem de inflamabilă tocmai pentru că comunicarea e atât de facilă și poate crea probleme de neînțelegere, să dea dovadă de curaj, abilitate și onestitate mai ales astăzi, când politicul a scăpat de sub monopolul statului.

            Desigur că, blestemați fiind cu și de păcatul trădarii, de fiecare dată când se ridică careva pe potrivă, mulți delatori plini de patima invidiei și a urii, asupră-și se vor ridica, asmuțind asupra omului providențial câinii de pază ai ”justiției” și ai serviciilor secrete obediente, pierzându-l, în spiritul celor afirmate mai sus stând următoarele cuvinte din ” Scara”  Sfântului Ioan Scărarul:” Să nu-ți rămână ascuns scopul oilor tale întru prieteșugurile lor, că scopul lupilor este ca pe cei sârguitori, prin cei trândavi să-i slăbănogească”.

            Cum cei mai zeloși ajung să-și atingă scopul ( ”Impărăția Cerurilor se ia cu năvală și cei ce dau năvală pun mâna pe ea”- Matei 11,12), să luptăm și să veghem neîncetat la mântuirea noastră, să fim chibzuiți și prudenți, să fim mai buni, dar nu mai slabi, mai sănătoși atât la trup, dar mai ales la minte, iar dacă din cele pătimite, sărăciți fiind, n-am strălucit în lumina cea pururea fiitoare a Învierii, să ne Înălțăm cu bucurie, dimpreună cu Fiul cel Ceresc ( ”Eu v-am făcut, Eu vă port, Eu vă Înalț și vă Mântuiesc” – Isaia 46,3-4)”.

                                                                                                                                                                                                                Dan Tătaru, notar public