AZI

SFÎNTUL ILIE E CU NOI! Azi, calendarul marchează ziua sfîntului llie, responsabil ceresc cu ploile. Sfintul ne dovedeşte că, spre deosebire de unii de pre pămînt, cei din cer sint cu noi. Şi cu porumbul nostru cel de toate zilele.

IERI    

Socoteală simplă? Dacă pe domnul Ion Raţiu, în calitate de simplu cetăţean, o fotografie mînă-n mînă cu Mrs. Thatcher l-a costat 97.000 de sterline, cîţi franci l-or fi costat pe domnul Petre Roman intilnirea – şi fotografiile de rigoare – cu preşedintele Mitterrand?

Un nou săptămînal de informaţie externă

A apărut primul număr al săptămînalului de politică externă „GLOBUL”. Condusă de publicistul Crăciun Ionescu revista adună în paginile ei informaţii, reportaje, comentarii politice semnate de cunoscuţi şi apreciaţi publicişti români.
Numărul inaugural al acestei aparitii oferă cititorilor un bogat material documentar privind Orientul Mijlociu, situaţia din U.R.S.S. şi Albania, problema unificării Germaniei, precum şi informaţii diverse din lumea întreagă.
Nu lipsesc nici comentariile privind acţiunile internaţionale legate de situatia politico-socială din România, declaraţii şi atitudini ale unor reprezentanţi politici în această problemă. (Rompres)

Ziarul Libertatea din 20 iulie 1990 pag. 1-a

Vă simţiţi manipulat?

​Caricatură de ANDO

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• SOCOLOVll CA BUNI ROMÎNI

Noi şi tulburătoare amănunte despre biografia d-lui Raţiu ni le oferă d-na Margaret Thatcher în scrisoarea publicată ieri de către un mare cotidian către liderul P.N.Ţ.-c.d. „Am primit, de asemenea, o scrisoare la 24 mai de la nora dumneavoastră, doamna Sokolov”, se spume în debutul acestei epistole în care este exprimat sprijinul ferm al cabinetului britanic pentru „activitatea politică paşnică” a domnului deputat. Aflăm astfel, că domnul Raţiu mai ara pe lîngă fiul său Nicolae Raţiu, informator patriotic mult apreciat de guvernul britanic, şi un alt urmaş, pe domnul Sokolov. Fire mai retrasă probabil, acesta o însărcinează pe soţia sa, doamna Sokolov, să-i prezinte doamnei Thatcher realităţile româneşti şi măsurile necesare pentru îndrumarea poporului român pe calea democraţiei. Modestia şi lipsa de prejudecăţi ale soţului d-nei Sokolov, fiul domnului Raţiu, ne sînt dovedite şi de preluarea prin căsătorie a numelui soţiei şi renunţarea la mîndria de a purta numele glorioşilor săi înaintaşi ardeleni. Nu e mai puţin adevărat că ramura sokoloviană a familiei Raţiu ar putea proveni dintr-o înfiere. Indiferent de acesta, însă, nimeni nu se poate îndoi că e vorba de nişte iubitori de neam şi de ţară care fac fală şi cinste părintelui lor şi locului de baştină.

NISIPUL ESTE BUN

Recent a avut Ioc Ia Mahlebu, un orăşel din Mauritania, un simpozion internaţional vizind găsirea unor soluţii de stăvilire a expansiunii deşertice, una din gravele probleme ecologice ale continentului negru. Tînăra din fotografia de mai jos a găsit, însă, că bătălia împotriva nisipului este „o crimă împotriva naturii” şi a ales această soluţie originală de a protesta împotriva tematicii simpozionului, amenajîndu-şi lîngă hotelul unde se aflau participanţii o mică plajă de nisip extrafin din Sahara. „Nisipul este bun“ a declarat Tarami Itioube ziariştilor, „el trebuie integrat în ecosistem şi nu îndepărtat sau distrus”.

Ziarul Libertatea din 20 iulie 1990 pag. a 2-a

Evoluţia preţurilor pe piaţa ţărănească 

Preturi medii                    aprilie mai     iunie

Cartofi timpurii    Iei/kg    –    13.79    8,54

Ceapă verde    18.83    15,23    14,00

Fasole verde        –    20,00    18,89

Varză albă        –    12,47    5,80

Tomate    –    40.00    24,82

Ardei gras    –    96,88    53,32

Dovlecei        –    30,00    24,26

Castraveţi proaspeţi    –    40,92    22,11

Cireşe    –    28,34    23,93

Căpşuni    –    38,02    31,71’1

Brînză din lapte de oaie        74,19    69,88    68,39

Brînză din lapte de vacă         66,38    68.02    60,31)

Ouă de găină    lei/buc.    2,10    2,12    2,42

Miere de albine    lei/kg    84,59    86,40    87,45    

Ziarul Libertatea din 20 iulie 1990 pag. a 3-a

Ziarul Libertatea din 20 iulie 1990 pag. a 4-a

DE LA TRIMIŞII NOŞTRI SPECIALI

INTIFADA – anul III de existenţă

În ziarul palestinian de limbă engleză AL-FAJR din 2 iulie a.c., sub titlul „Intifada a păşit în a 32-a lună de existentă” citim despre tragicul bilanţ al revoltei populare: 826 de morţi, peste 20 000 de răniţi şi 60 000 de arestaţi. A-cesta este preţul pe care îl plătesc palestinienii pentru a obţine un pămînt al lor. Domnul Faisal Huseini – un militant de seamă al mişcării palestiniene – a explicat la o conferinţă cu evreii unui kibuţ că Intifada a apărut ca o „necesitate de zguduire a opiniei publice internaţionale în problema palestiniană”. Pînă acum trei ani nu se demonstra decît sporadic împotriva ocupaţiei israeliene, deci nu se punea stringent problema eliberării teritoriilor. Acum, Intifada reprezintă nu atit o forţă organizată, cît o stare de spirit generală a palestinienilor. Un exemplu grăitor l-am remarcat într-o tabără de refugiaţi din Gaza unde copii împărţiţi în 2 tabere se jucau de-a „Intifada”. Joaca lor însă se prelungeşte în momentele de tensiune pînă în fata armatei israeliene aruncind de-adevăratelea cu pietre în soldaţi. De aceea poate si cele mai multe victime sînt în rîndul tinerilor si copiilor răniţi de gloanţele de „cauciuc”.

Prin Intifada se înţelege, si organizarea de demonstraţii împotriva ocupaţiei, soldîndu-se deseori cu morţi si răniţi. Un consemn general pentru palestinieni este si greva tuturor comercianţilor arabi care deschid magazinele doar citeva ore ne zi, în semn de solidaritate cu Intifada. Deci, Intifada a pătruns în viaţa cotidiană a palestinienilor si va fi continuată pînă la victoria finală, indiferent de jertfele care trebuie plătite.

Intifada mai înseamnă şi războiul inscripţiilor pe ziduri. Pe furiş, oameni mascaţi complet în negru (necunoscuţi de palestinieni de „rînd”) scriu ne pereţii caselor sloganuri de chemare la luptă. Apoi vine armata si eu vopsea neagră din abundentă acoperă totul, cu convingerea că a mai tăiat din elanul localnicilor. Dar, „oameni în negru”, scriu din nou şi mai incitanti. Totul face parte din scenariul unui război psihologic ce tine de peste trei ani.

Represaliile pentru susţinerea Intifadei sînt concepute ne mai multe planuri. În primul rînd, foarte mulţi arabi nu mai găsesc în ultima vreme de lucru în Israel, singurul loc unde se poate cîştiga onorabil (bineînţeles, doar ca muncitori necalificati). Apoi, palestinienii obţin din ce în ce mai greu dreptul de a construi case, de a avea ziare proprii sau de a circula nestingheriti prin teritorii. In plus, li se demolează casele, se ridică mereu taxele
şi sînt percheziţionaţi în casele lor sau pe stradă. In privinţa arestărilor, acestea sînt efectuate de cele mai multe ori fără mandat si detentia este prelungită chiar în linsa unei hotărîri judecătoreşti. Nu există limită de vîrstă în această problemă, copii de 13 ani arestaţi avînd acelaşi regim ca orice matur.

In ciuda atitudinii O.N.U. (care are reprezentanţi permanenţi în teritorii, dar ineficienţi) si a opiniei publice internaţionale, lupta poporului palestinian este considerată de autorităţi ca o revoltă nejustificată si reprimată ca atare. „Cine crede că Intifada a fost înfrîntă, se înşeală! Intifada continuă!“ – este sloganul pe care l-am întîlnit în Gaza. Şi, într-adevăr, am citit pe fetele palestinienilor că nu vor ceda pînă cînd nu vor avea tara lor.    

Răzvan MITROI
Foto Gabriel MIRON

NADIA COMĂNECI ÎN CĂUTARE DE LUCRU LA SEUL

Agenţia TASS

Cele mai înalte trepte ale podiumului stimei, premii mari, succes zgomotos, adoraţia numeroşilor microbişti – toate acestea aparţin de domeniul trecutului pentru această femeie încă tînără. Fosta stea de primă mărime din echipa de gimnastică a României, legendara Nadia Comăneci, a sosit la Seul… în căutare de lucru. „Vreau să încerc într-un nou domeniu – în calitate de manechin”, a declarat ziariştilor care o aşteptau la avionul care a aterizat pe aeroportul Kimpho din capitala sud-coreeană.

Cotitura bruscă în destinul el neobişnuit s-a produs în decembrie anul trecut, înaintea căderii regimului -Ceauşescu, cînd celebra sportivă a părăsit în mod neaşteptat România şi a plecat în Statele Unite. Aici ea intenţiona să-şi continue cariera sportivă, dar, probabil, nu a putut să-şi reintre în formă. Speranţele în ciştiguri mari din tot felul de reclame nu s-au realizat nici ele.

Ce-i va aduce noua schimbare a capricioasei roţi a norocului – ne va arăta viitorul.

ÎNTILNIREA PREŞEDINTELUI ION ILIESCU CU REPREZENTANŢI AI LIGII STUDENŢILOR

Agenţia France Presse

Preşedintele României Ion Iliescu, i-a primit marţi, 17 iulie, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii Ligii Studenţilor, al cărei preşedinte Marian Munteanu, se află în detenţie de la 18 iunie. Aceasta a fost prima întîlnire a preşedintelui Iliescu cu reprezentanţii Ligii – una dintre asociaţiile care au organizat ocuparea Pieţei Universităţii timp de peste 50 de zile.

„In contextul evenimentelor din 13, 14 şi 15 iulie a fost evocată situaţia lui Marian Munteanu”, a informat Agenţia română de presă ROMPRES, fără a face alte precizări.

Mihai Gheorghiu, vicepreşedintele Ligii, a declarat Agen-ţiei France Presse că studenţii au „cerut să li se permită avocatului şi soţiei lui Marian Munteanu să îl viziteze”. Reprezentanţii Ligii au cerut, de asemenea, „o îmbunătăţire a îngrijirilor medicale” acordate acestui student care a fost rănit la 14 iunie, cu ocazia venirii minerilor la Bucureşti. El a fost arestat la 18 iunie la Spitalul de Urgenţă.

Mihai Gheorghiu, a declarat că preşedintele Iliescu le-a răspuns că „va acţiona în acest sens” şi că ,,Marian Munteanu nu este considerat vinovat sau nevinovat, acest lucru urmînd să fie stabilit de justiţie”.

Agenţia Reuter

La încheierea întrevederii cu preşedintele Iliescu, Mihai Gheorghiu a declarat agenţiei Reuter: „A fost primul nostru dialog concret şi (preşedintele) s-a arătat surprins de ceea ce i-am relatat in legătură cu acţiunile minerilor”.

Aceasta întîlnire a fost considerată un important pas înainte, în direcţia îmbunătăţirii relaţiilor cu una dintre cele mai bine organizate grupări de opoziţie din România. Gheorghiu a declarat însă că viitoarele acţiuni de protest vor depinde de situaţia lui Munteanu. 

Tatăl lui Marian Munteanu, Vladimir, a declarat că familia lui este hărţuită şi a cerut protecţia ambasadei americane de la Bucureşti. „Sînt urmărit şi ameninţat permanent, iar telefonul meu este pus sub supraveghere”, a declarat el într-o scrisoare trimisă ambasadorului american în Ro-mânia, Alan Green jr. şi publicată în ziarul de opoziţie „Dreptatea”.

Prezentăm în rîndurile de mai jos integral, articolul intitulat „Apărarea minorităţii maghiare şi armata ungară”, publicat sub semnătura lui Babos Andras in revista ungară „Kapu“ nr. 6 din 1990. La acest articol s-a făcut referire în ziarul nostru în urmă cu două zile („Se studiază o intervenţie militară în Transilvania”). Ideile pe care le ţine şi care par apropiate celor ale oficialităţilor budapes-tane au stîrnit deja comentarii în presa cotidiană Bucureşti. Prezentarea sa integrală permite fiecărui cititor să judece singur ce se preconizează la Budapesta. Cele trei subtitluri aparţin revistei „Kapu“.

APĂRAREA MINORITĂŢII MAGHIARE ŞI ARMATA UNGARĂ

Memoria noastră vizuală mai păstrează încă imaginile tragice de la Tîrgu Mureş… Evenimentele respectivei impun analizarea situaţiei armatei ungare şi noile aspecte ale legitimităţii forţelor de apărare naţională.

Forţa de apărare naţională – în cazul unei ameninţări la adresa entităţii naţionale situate în afara graniţelor ţării 

Una din alternativele extreme, pornind de la situaţia de fapt, urgentează – în cazul unui presupus (în parte con-firmat) pericol – un ajutor imediat, direct: efective şi transport de arme. Cealaltă alternativă extremă este cea întruchipată practic de indiferenţa dictaturii statului-partid îmbrăcînd în haină internaţionalistă această indiferenţă; în fapt, nici una din aceste tendinţe nu se concretizează. Ambele au avut deja posibilităţi istorice de manifestare, însă amîndouă au fost discreditate – ca încercări nereuşite de soluţionare a crizei legate de apărare a minorităţii maghiare.

Un rol important în menţinerea timp de 25 de ani a dictaturii ceauşiste l-a avut antimaghiarismul şovin, stimulat de stat, legitimat prin referirea permanentă la „un pericol din afară”. Corpul de ofiţeri ai securităţii şi reţeaua sa de agenţi (din care o mare parte continuă „să lucreze” nestingherit) au învăţat şi aplicat instigarea şi crearea tensiunilor interetnice ca strategie de soluţionare a crizei.

In România nu s-au realizat încă revoluţia socială, aplicarea egalităţii în drepturi şi democratizarea, iar soluţionarea problemei naţionale şi a naţionalităţilor nu poate avea loc decit după ce se realizează aceste obiective. A considera evenimentele din decembrie drept revoluţie este pur şi simplu o iluzie. Evenimentele declanşate brusc s-au soldat cu înlăturarea dictatorului şi a celor mai compromişi membri din anturajul său. Dar tocmai datorită caracterului brusc, neorganizat şi „venit din afară” al evenimentelor (a se înţelege Laszlo Tokes şi credincioşii săi), nu a existat o organizare cu adevărat bazată pe consens naţional asupra ideii „cum să se procedeze în continuare”.

În România sau trebuie să se desfăşoare revoluţia, sau ţara se va transforma în dictatură. De aceea, cel puţin pînă acum, singura forţă creatoare de consens în cadrul naţiunii române o constituie („graţie” dictaturii) naţionalismul, în cadrul acestui factor cel mai puternic fiind antimaghiarismul.

In această acută situaţie psiho-socială, orice intervenţie armată, directă sau indirectă, constituie o ameninţare cu pericolul unui război. Orice fel de ofertă de ajutor din partea Ungariei – indiferent că are un scop declarat limitat şi este susţinută de garanţii – poate servi drept pretext imediat forţelor şovine antidemocratice pentru aplicarea politicii de „mînă forte“, pentru o acţiune războinică. Ce poate face, ca atare, armata ungară, care serveşte interesele întregii naţiuni, în situaţii în care guvernul român nu este capabil sau nu este dispus să apere interesele şi drepturile fundamentale ale maghiarimii?

Posibilităţile armatei ungare privind apărarea minorităţii maghiare

În ultima perioadă, relaţiile dintre cele două armate – ca efect al colaborării limitate realizate în cadrul alianţei Tratatului de la Varşovia – au fost ceva mai bune decît cele interguvernamentale. Aceasta a putut şi trebuie să fie utilizată în interesul consolidării situaţiei (cum s-a procedat, de pildă, pentru organizarea apărării lui Laszlo Tokes)..

Prin simpla ei existenţă, prin posibilitatea ei de adaptare şi prin nivelul pregătirii sale de luptă, armata ungară înseamnă o forţă de frînare pentru grupările politice cele mai soviniste care visează la „România Mare“ în a căror concepţie linia firească a frontierei o constituie Tisa.    

Relaţiile internationale şi prestigiul de care se bucură armata ungară creează posibilităţi pentru informarea reală a opiniei publice internaţionale prin difuzarea unor analize speciale asupra politicii de securitate care prezentînd, pe baza unor fapte, pericolele potentiale ce ameninţă Republica Ungară, ar putea atrage atenţia asupra faptului că situaţia maghiarimii din Ardeal poate deveni punctul nevralgic al securităţii europene.

Armata ungară poate sprijini prin ajutoare umanitare, aşa cum a făcut anul trecut în decembrie minorităţile maghiare din alte ţări aflate într-o situaţie socială necesară.

In acest sens, îi stau la dispoziţie posibilităţi de organizare şi informare la nivel de stat. 

In situatii de criză, în cazul unei     eventuale escaladări a pogromurilor neimpiedicate de guvernul român, armata ungară in colaborare cu M.A.E. ungar poate cere si urgenţa – în cazuri extreme – intervenţia unei forţe internaţionale de menţinere a ordinii în interesul maghiarimii prigonite.

Mijloacele amintite nu au în mod expres caracter militar însă presupun o pregătire militară şi cunoştinţe de specialitate. Alături de realizarea sarcinilor decurgînd din doctrina apărării, o forţă de apărare naţională, menţinută la cele mai înalte cote de pregătire de luptă, oferă întotdeauna pondere şi importanţă iniţiativelor de politică externă ale guvernului ungar.

Efectul naţionalismului din zonă asupra securităţii noastre

În ultimele decenii părea că hegemonia sovietică din Eu-ropa răsăriteană a aplanat sub „şpoiala internaţionalistă” nationalismul din zonă. După retragerea imperiului, noi mişcări sociale, reprezentînd noi contradicţii de interese, îşi caută, îşi formează profilurile, iar autodefinirea şi cerinţele diferenţierii determină antagonistme specifice. Carenţele sistemului de securitate colectivă europeană, respectiv slabele sale contururi, criza C.A.E.R. şi a Tratatului de la Varşovia favorizează tendinţele dezmembrării autarhice. Apariţia unei Slovacii, Ucraine sau Serbii parţial sau total independente la graniţele noastre ar determina o nouă situaţie de politică de securitate, care ar necesita o pregătire – cel puţin teoretică – alternativă la nivelul doctrinelor.

În Europa centrală şi răsăriteană, marcată de naţionalisme şi interese locale, în afara posibilităţilor de utilizare extrem de limitate, forţa armată – scoţîndu-i-se în evidenţă funcţia de apărare – este un factor de stabilizare care – deocamdată, nu poate fi înlocuit cu altceva. De altfel, posibilităţile şi sarcinile sale de ordin secundar – nu neapărat militare, dar care pot apărea şi avea efect ca rezultat al acţiunii unor organisme militare; dezvoltate organic – creează importante posibilităţi de soluţionare a crizei. În condiţiile unui efectiv redus şi ale structurii profilate pe apărare, dar mai bine echipată şi donată, armata ungară trebuie să asigure – respectiv ar putea asigura pînă la apariţia sistemului de securitate colectivă europeană – acel cadru al politicii de securitate întruchipat într-un sistem de mijloace pe care se poate sprijini politica externă în reprezentarea intereselor naţionale şi ale diasporei maghiare. Direcţia principală a gîndirii politicii naţionale de securitate, chiar şi pînă la realizarea sistemului de securitate colectivă, o constituie garantarea, pe baza dreptului internaţional, a afirmării intereselor noastre naţionaliste. In perioada de tranziţie, forţa armată are un rol de neînlocuit în realizarea paşilor diplomatici, politici, juridici şi umanitari – paşi nemilitari, dar presupunînd o infrastructură militară, care să servească eficient interesele întregii maghiarimi.