Connect with us

Actualitate

“Realismul pandemist și Legea prohibiției”       

Publicat

pe

FUMIGENE DE WEEKEND (148)   “Dați-vă la o parte voi, ca să ne așezăm noi”. După ce au dărâmat statuia negustorului de sclavi Edward Colston, activiștii BLM și-au ridicat propriile statui. Fotografia arată o protestatară, pe soclu și în fața lui. “Am înfrânt”, zice ea, în timp ce consiliul local din Bristol, Marea Britanie, tace tolerant STOP Ramona Brad face mișto pe pagina 2035fărătutun. De pizmă. I-ar plăcea și ei o poșetuță IQOS, ca a lui Bucurenci, dar nu poate să capete, că nu ar fi etic STOP După cocoșătoarea înfrângere în Parlament, când proiectul de lege anti-tutun pe care l-a clocit și moșit mai bine de trei ani a fost trântit zgomotos, coordonatoarea programului 2035 fărătutun, sponsorizat de Fundația Bloomberg cu vreo două milioane de dolari, luptă pentru supraviețuire, adică pentru continuarea finanțării. De parcă ar fi plătită în funcție de postări la hectar, ea inundă pagina inițiativei cu preluări și comentarii sărăcuțe în idei și cuvinte STOP Nu că ar fi citit-o lumea înainte, dar acum chiar nu o mai urmărește nimeni. Astfel, mărețul sondaj cu “ați fi de acord ca ambalajele la țigări să fie neutre, fără niciun fel de branding..?”, lansat ca sperietoare pe 10 iulie, n-a strâns într-o săptămână decât vreo 30 de respondenți mari și lați (foto jos) STOP Dar, evident, va fi anunțat cu tam-tam, ca expresie a majorității, în numele a “350 de organizații și personalități” într-una singură (ca magazinul Victoria): activista Ramona Brad. Care se prezintă autorităților drept exponent al societății civile și expert în sănătate publică susținut de USR STOP Lasă-ne, lasă-ne! Din rațiuni pragmatice, o sfătuim pe lobista lu’ Bloomberg să ia o pauză până după alegeri. Deocamdată, guvernul liberal are alte preocupări, iar companiile de tutun sunt prinse în lupte intestine STOP A, dar când vor fi să vină pluseriștii la putere (“vise, țațo!”), altă calimeră! Amicul Vlad Voiculescu sau, de ce nu, chiar Emanuel Ungureanu, la Sănătate, prietenul Valentin Mircea la Corpul de control, Magda Ciobanu consilier al ministrului, ba chiar al prim-ministrului Barna/Cioloș, iar Ramona Brad, călare pe situație: toți secretarii de stat și “colaboraționiștii” tutunului chemați noaptea la DNA, să dea cu subsemnatul, iar Legea prohibiției votată în unanimitate STOP Apropos, știți care e Legea prohibiției? Prohibiția dublează consumul. Pentru că atât cererea cât și atractivitatea sunt stimulate. Vezi perioada Al Capone, în SUA, sau perioada Dlamini Zuma, în Africa de Sud. Că respectivul consum e ilegal, face aventura și mai excitantă STOP Pluseriștii – numiți și “reformiști”, “progresiști”, “nihiliști”, “extrem-stângiști” – au reușit performanța de a propune numai interdicții, taxe, fandoseli ecologiste anti-economice și îngrădiri de drepturi și libertăți. Până și celebra “Fără penali în funcții publice”, pastișă după “Punctul opt, de la Timișoara”, suferă de aceeași inadecvare, urmând să se aplice, probabil, “penalilor” lui Kovesi și Portocală, dar nu și ne-penalilor (sic!) achizițiilor de pandemie STOP De stânga, dar intelectuali. Scrisoarea celor 150 împotriva noului nihilism promovat de mișcarea BLM și îmbrăcat în haina anti-rasismului, incluziunii și identității de gen, a făcut înconjurul planetei. Ca și activiștii anti-tutun, adepții noului val nu au dileme, doar convingeri, refuză dezbaterea de idei, dețin adevărul absolut, condamnă, exclud, cenzurează, dărâmă STOP “Schimbul liber de informații și idei care dă viață societăților liberale este restrâns de la o zi la alta – se arată în scrisoarea amintită, autorii notând că “astăzi, spiritul cenzurii se răspândește din ce în ce mai larg în cultura noastră: intoleranța față de opiniile opuse, voga blamării publice și a ostracizării și tendința de a dizolva probleme politice complexe într-o certitudine morală care orbește” STOP Însă, “calea de a învinge ideile greșite este prin expunere, prin argumentare și persuasiune, nu prin încercarea de a-i face pe oameni să tacă sau să fie îndepărtați. Refuzăm orice alegere, falsă, între dreptate și libertate, care nu pot exista una fără cealaltă” STOP Se prăbușește nu doar o lume, așa cum o știam, ci însuși sistemul de valori al țării tuturor libertăților. Șefa secției de opinii (“op-ed”, editoriale nesemnate ale membrilor redacției, sau semnate de contributori) de la New York Times a demisionat, acuzând ziarul “că nu mai respectă adevărul, ci dorințele cititorilor de extremă stânga” STOP Ea spune că în presă a apărut un nou consens, “că adevărul nu este un proces de descoperire colectivă, ci o ortodoxie deja cunoscută pentru câțiva iluminați”, iar “curiozitatea intelectuală” a devenit “un mare handicap la NYT” în timp ce “autocenzura a devenit o normă” STOP “Echipa de fotbal american Washington Redskins (Pieile roșii) își va retrage numele și emblema, după ce sponsorii clubului au făcut presiuni, pe motiv că nativii americani le consideră rasiste”. “Poliția gândirii: Primăria din Seattle a organizat o sesiune de pregătire pentru angajații albi, urmărind “să le anuleze calitatea de albi” și să-i determine să-și afirme “complicitatea la rasism” STOP Pandemia ca ideologie și miză, subiect de propagandă și campanii. În total acord cu spiritul BLM, cine îndrăznește să se întrebe, să dezbată sau, ferească Sfântul!, să nu creadă în Covid, e ostracizat, pus la colț și demascat STOP N-a avut nimeni nimic cu actorul care l-a interpretat pe Garcea, până când nu s-a îndoit de Covid. Și, pac!, a fost dat în gât ca turnător. N-a deranjat deloc atitudinea asistentei culturiste a eurodeputatei Maria Grapini, până când n-a chemat lumea la proteste împotriva “dictaturii sanitare” și “detenției medicale”, susținând că nu e normal să închizi țara la recomandările unei organizații controversate și ezitante ca OMS. Instant, au apărut dezvăluiri despre susținerea păcătoasei de către Sputnik STOP Aproape zilnic ni se servesc povești de coronavirus în stilul “Așa s-a călit oțelul”. Noul realism pandemist va înlocui, în Istoria literaturii moderne, realismul socialist. Cineva ține un jurnal. ”Sunt pozitiv, dar mă tratez”. Altcineva, scrie un reportaj-odă: “Eroii noștri poartă șapcă, pardon!, mască” STOP Un medic descrie oboseala celor siliți să stea în combinezoane, la 40 de grade, “cu transpirație șiroi”, în timp ce ereticii cred că fac sacrificii dacă poartă mască. Un altul, mai cinic, îi așteaptă pe “negaționiști” la spital, unde are “și lumânări”. Iar peisajul ăsta mediatic e străbătut ca un fir roșu de Arafat atotputernicul, pe post de Harap alb, care amenință că nesupușii vor ajunge la mâna lui, “când medicul va alege cine să trăiască și cine nu” STOP Mai scapă și câte un comentariu de bun simț, ca de pildă al (chiar) epidemiologului Molnár Geza, care zice că izolezi-neizolezi, vremea carantinei trece, adică al doilea vârf trece oricum, în două-trei săptămâni. Hop și câte o chestie distonantă, precum mesajul chirurgului de la Universitar, acuzat de “conspiraționism împotriva măștilor de protecție” (sic!) fiindcă a scris despre “măștile de bufoni”, cerând să fim lăsați “să respirăm liberi în țara noastră”. Pomenirea poetului Radu Gyr, mort în temnițele comuniste, a pus, însă, capac, membrii colectivului spitalicesc lepădându-se de colegul lor ca de Satana STOP Cum scriam în Fumigenele trecute, Glaxo s-a făcut frate cu Dracul ca să treacă puntea, semnând un parteneriat cu Medicago, compania deținută de Philip Morris, care începe să testeze pe oameni vaccinul anti-Covid pe bază de tutun (nicotina betaina) STOP După escaladarea infectărilor, “Comisia Europeană crește capacitatea de testare și îmbunătățește depistarea contacților”. Mai ales “depistarea contacților”, adică urmărirea contaminaților, “pentru a stopa extinderea noilor focare” STOP “Pe țigări scrie cauzează cancer, pe alcool scrie dăunează sănătății, dar pe femei de ce nu scrie distruge sistemul nervos”? Persoanele căsătorite și cele aflate în parteneriate civile au raportat cel mai ridicat nivel de anxietate în perioada carantinei”, potrivit Oficiului de Statistică din Marea Britanie. Prin comparație, celibatarii și văduvii sunt ok STOP În context BLM, Bulă zice că “s-au schimbat regulile la șah: negru muta primul”. Întrebat de ce poliția continuă să omoare negri, Trump a zis că “și albi. Din ce în ce mai mulți” STOP 1984 în 2020. Peste 43.000 de școli din Rusia vor fi dotate cu un sistem de recunoaștere facială denumit „Orwell”, anunță Vedomosti. Tehnologia va monitoriza copiii “pentru a le garanta siguranța”, afirmă un reprezentant al producătorului, dând asigurări că părinții și elevii nu vor intra în program împotriva voinței lor (deși, cu totul întâmplător, cine nu e de acord, poate cădea de la balcon) STOP BLM, Oxford rezistă. Cancelarul refuză dărâmarea statuii fondatorului universității, Cecil Rhodes, la solicitarea unor bursieri de culoare. ”Oxford nu-și va rescrie istoria”, spune el. ”Educația nu înseamnă îndoctrinare. Istoria noastră nu este o pagină albă pe care putem scrie versiunea noastră a ceea ce ar fi trebuit să fie în funcție de vederile și prejudecățile noastre contemporane”. Până aici, academic, dar mai la vale…”haideți să fim extrem de onești. Contribuția triburilor Bantu la civilizația modernă a fost aproape zero. Probabil veți spune că asta e ”rasism”. În concluzie, “la Oxford, vom prefera întotdeauna văicărelii ieftine, politicilor de identitate și sloganelor fără fond, faptele și libertatea, dezbaterea deschisă” STOP Pandemisme. “Nu ne șantajați cu pandemia ca să omorâți democrația”. “Nu vom permite transformarea țării în lagăr medical”, a declarat Ciolacu, după ce votase deja. Medicii, speriați de noua lege a carantinei: “suntem medici, nu polițiști, nici magistrați, să putem decide privarea de libertate”… STOP Tedros Furioso. “Decizia SUA de a se retrage din OMS a generat o adevărată ieșire nervoasă a șefului organizației care dictează cum trebuie să fie gestionată epidemia de coronavirus”. „Diviziunile dintre noi oferă un avantaj virusului; nu putem învinge pandemia dacă suntem divizaţi”, Tedros dixit STOP Cadavrele, explozibilii, țigările, drogurile, banii și frica miros. La fel și Covidul, se pare. Poliția din Chile dresează câini pentru detectarea virusului în transpirație. Alungați din minte imaginea lagărelor de concentrare STOP După ce FDA a decis că IQOS poate fi promovat ca produs cu risc modificat, Philip Morris a opinat că “autoritățile nu trebuie să interzică, ci să supravegheze piața și să încurajeze informarea. SUA au dat un exemplu în acest sens, sperăm că și OMS se va axa pe date științifice în detrimentul ideologiei și clișeelor” STOP “Dezvăluiri uluitoare despre interceptări costisitoare”. Fostul vicepreşedinte al Comisiei de control al SRI a explicat pentru Mediafax că din interceptările pe un an se puteau face autostrăzi: “un minut de interceptare costă 2,57 lei, iar ora de filaj 314 lei. În perioada 2005-2016, mai mult de șase milioane de români au fost interceptaţi de SRI”. Cum era aia cu “fără penali”? Ai cui penali? STOP Cristoiu, dezlănțuit împotriva legii carantinei.“Produs nemijlocit al Comandantului Acţiunii, odiosul Raed Arafat…Proiectul stupefiază prin gravele încălcări ale drepturilor omului, prin caracterul vag al termenilor, prin măsurile incredibile chiar în dictaturi…” STOP Că veni vorba de dictaturi, Turkmenistanul, care a interzis cuvântul coronavirus, cere cetățenilor să poarte măști ca să se ferească de…praf. Turkmenistanul e țara aceea care a interzis tutunul STOP Simple coincidențe. Fratele lui Tătaru, subordonatul lui Arafat. Tocmai a fost numit șef la ISU Vaslui. În cercurile pandemice nu există conflict de interese STOP RJ Reynolds lansează ultima modă în materie de produse cu risc redus: pastilele dizolvabile cu nicotină, botezate VELO. Ei, acum să vedem activiștii, explicând de ce medicamentele depresive sau plasturii cu nicotină de la Pfizer sunt bune, iar pastilele de la Reynolds, nu STOP Medicale. “Nu medicii conduc România”, declară Orlando Teodorovici. “Noi nu suntem nici torționari și nici inchizitori”, spune un doctor de la Timișoara. Un “cunoscut conspiraționist”, după toate semenele bine sărit de pe fix, îl amenință pe Arafat cu moartea. Adrian Wiener, aprig susținător al legii ratate anti-tutun, beneficiază în continuare de fondurile de campanie. Hotnews, sub semnătura jurnalistei implicate în campania amintită, îl prezintă ca erou salvator: deoarece a preluat coordonarea spitalului din Arad, Wiener “a evitat un dezastru similar celui de la Suceava” STOP “OMS calcă pedala: cere țărilor să fie pregătite pentru carantină și noi restricții”, arată Digi24. Și tot OMS, expertul universal în futurologie, anunță că “lumea va reveni la normalitate într-un viitor previzibil”. Adânc… (HEXAVALENT )

 

Actualitate

Paza de la mări și combaterea traficului de droguri: Paza de Coastă a SUA cumpără patru drone MQ-9B

Publicat

pe

De

Paza de Coastă a Statelor Unite va achiziționa pentru prima dată drone MQ-9B. Contractul, în valoare de 247,8 milioane de dolari, acoperă patru aeronave, stații de control la sol și echipamente de sprijin.

Supraveghere maritimă pe distanțe mari

Dronele vor fi folosite pentru monitorizarea apelor din larg, misiuni de căutare și salvare și sprijinirea operațiunilor împotriva traficului de droguri. Aeronavele nu sunt proiectate să transporte armament, a precizat un purtător de cuvânt al serviciului.

Potrivit conducerii Pazei de Coastă, noile aparate vor extinde raza de observare maritimă și vor permite detectarea mai timpurie a amenințărilor, decizii mai bine fundamentate și intervenții mai rapide.

Finanțare federală pentru patru aeronave

Planurile de achiziție au fost anunțate inițial anul trecut, după ce Paza de Coastă a primit fonduri prin pachetul bugetar de reconciliere pentru anul fiscal 2025 și alocările pentru anul fiscal 2026. Pachetul din 2025 a inclus aproape 25 de miliarde de dolari pentru serviciu.

Experiență operațională cu drone similare

Paza de Coastă a mai colaborat cu Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor (CBP), utilizând drone MQ-9A ale acestuia în operațiuni desfășurate din Texas. În anul fiscal 2026, aeronavele au sprijinit CBP în capturarea a 60.700 de livre de droguri ilegale și arestarea a aproximativ 20 de persoane implicate în contrabandă.

Peste 30 de ore în misiune

MQ-9B SeaGuardian este concepută pentru misiuni de informații, supraveghere și recunoaștere maritimă care pot depăși 30 de ore. Raza sa operațională este de aproximativ 1.200 de mile marine, potrivit producătorului, General Atomics.

Citeste in continuare

Actualitate

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate Bucuresti

Publicat

pe

De

Intr-un mediu economic in continua schimbare, gestionarea corecta a activitatilor financiare reprezinta o conditie esentiala pentru functionarea si dezvoltarea unei companii. In Bucuresti, unde activeaza numeroase intreprinderi din domenii diverse, serviciile contabile au un rol important in organizarea documentelor, respectarea legislatiei fiscale si fundamentarea deciziilor de business. O firma de contabilitate Bucuresti nu se ocupa doar de inregistrarea facturilor, ci poate deveni un partener strategic pentru antreprenorii care urmaresc stabilitate si performanta pe termen lung.

Informatii complexe despre ce implica o firma de contabilitate

Gestionarea documentelor si evidenta contabila

Una dintre principalele responsabilitati ale unei firme de contabilitate consta in organizarea si inregistrarea operatiunilor economice ale clientilor. Acest proces presupune verificarea documentelor justificative, evidentierea veniturilor si cheltuielilor, urmarirea creantelor si datoriilor, precum si gestionarea informatiilor referitoare la activele companiei.

O evidenta contabila bine structurata ofera o imagine realista asupra situatiei financiare si permite identificarea eventualelor neconcordante. Totodata, documentele organizate corespunzator faciliteaza pregatirea raportarilor si verificarea tranzactiilor atunci cand este necesar.

Declaratii fiscale si respectarea obligatiilor legale

Un alt domeniu important il reprezinta calcularea obligatiilor fiscale si pregatirea declaratiilor corespunzatoare. In functie de activitatea si regimul fiscal al companiei, acestea pot include obligatii privind impozitele, TVA-ul, contributiile salariale si alte raportari prevazute de legislatia aplicabila.

O firma de contabilitate urmareste termenele relevante si modificarile legislative care pot influenta activitatea clientului. Printr-o colaborare eficienta, antreprenorii pot reduce riscul intarzierilor si al erorilor declarative.

Salarizare si administrarea personalului

Companiile care au angajati trebuie sa gestioneze lunar numeroase operatiuni administrative. Serviciile de salarizare pot include calcularea drepturilor salariale, pregatirea statelor de plata, gestionarea concediilor si intocmirea declaratiilor aferente veniturilor salariale.

Analiza financiara si consultanta pentru dezvoltare

Dincolo de operatiunile curente, o firma de contabilitate Bucuresti poate sprijini procesul decizional prin rapoarte financiare si interpretarea indicatorilor economici. Informatiile despre profitabilitate, lichiditati, costuri si datorii ii ajuta pe antreprenori sa evalueze performanta companiei.

In functie de serviciile contractate, consultanta poate include analiza costurilor, planificarea fluxului de numerar si evaluarea implicatiilor fiscale ale anumitor decizii comerciale. Aceste informatii sunt utile atunci cand o companie doreste sa investeasca, sa isi extinda activitatea sau sa isi reorganizeze cheltuielile.

Tehnologie, comunicare si confidentialitate

Digitalizarea a schimbat modul in care sunt furnizate serviciile contabile. Transmiterea electronica a documentelor, utilizarea programelor specializate si comunicarea online pot simplifica procesele si accelera schimbul de informatii.

In acelasi timp, protejarea datelor financiare si pastrarea confidentialitatii sunt esentiale. Alegerea unui partener care utilizeaza proceduri adecvate de securitate si stabileste clar responsabilitatile contractuale contribuie la o colaborare sigura.

Cum alegi firma de contabilitate potrivita?

Experienta profesionala, transparenta tarifelor, disponibilitatea comunicarii si adaptarea serviciilor la specificul companiei sunt criterii importante de selectie. De asemenea, trebuie clarificate serviciile incluse, responsabilitatile fiecarei parti si modul de transmitere a documentelor.

 

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA extinde Zero Trust: identitatea devine cheia securității pentru mii de sisteme

Publicat

pe

De

Pentru Armata SUA, provocarea Zero Trust nu mai ține atât de definirea conceptului, cât de aplicarea lui la scară largă. Aproximativ 5.000 de sisteme IT trebuie integrate într-o platformă comună de gestionare a identităților, acreditărilor și accesului — E-ICAM — deși multe dintre ele au fost construite cu mult înainte ca interoperabilitatea să devină o prioritate.

În paralel, cerințele de securitate depășesc rețelele IT tradiționale. Ele se extind către unitățile de la marginea tactică a rețelei, tehnologiile operaționale, sistemele de armament și, tot mai mult, agenții de inteligență artificială.

În aceste condiții, Zero Trust nu este o destinație la care se ajunge o singură dată, ci un model de securitate care trebuie ajustat permanent.

„Nu putem pur și simplu să cumpărăm Zero Trust de la un furnizor; nu este doar o cerință de conformitate”, a declarat David Thompson, responsabil de produs pentru E-ICAM în cadrul structurii Army CPE Command and Control Information Network. El a subliniat că amenințările, politicile și tehnologiile se schimbă continuu, iar Armata trebuie să își adapteze permanent abordarea.

Identitatea, prima linie de apărare

În centrul modelului se află identitatea. Orice entitate care încearcă să acceseze o resursă trebuie identificată, asociată unei acreditări și autorizată. Regula se aplică nu doar oamenilor, ci și dispozitivelor, aplicațiilor și altor entități non-umane.

„Orice lucru care se conectează la altceva pentru a accesa o resursă trebuie identificat fără echivoc, asociat în mod solid unei acreditări și autorizat în siguranță”, a explicat Thompson. „Asta înseamnă literalmente totul: de la utilizatori umani la interfețe non-umane și fiecare componentă fizică sau virtuală dintre acestea.”

Un element esențial al acestui model este autentificarea granulară și repetată. Utilizatorii, dispozitivele, datele și agenții AI trebuie verificați periodic pentru a-și păstra accesul, nu doar la momentul conectării inițiale.

5.000 de sisteme, o singură provocare complexă

Problema imediată este că sistemele Armatei diferă considerabil ca vechime și capabilități tehnice. Unele funcționează de zeci de ani și nu au ținut pasul cu modernizarea. În loc să impună aceeași soluție tehnică tuturor, Armata dezvoltă mai multe trasee de integrare și încearcă să aplice fiecărui sistem măsurile de control al accesului pe care acesta le poate susține în prezent.

Thompson a comparat situația cu securizarea unei clădiri guvernamentale. Controlul poate fi instituit la poartă, la intrare, în lift, la ușile interioare sau chiar la sertarele birourilor. Însă clădirile vechi nu au neapărat toate aceste puncte de control.

„Dacă o clădire nu are uși interioare sau birouri, trebuie să securizăm astăzi ceea ce este posibil și să fim pregătiți să sprijinim îmbunătățirile de securitate ale beneficiarului pe viitor”, a spus el.

Sistemele vechi rămân, astfel, unul dintre principalele obstacole în calea aplicării complete a Zero Trust. Curtis Dukes, vicepreședinte executiv și director general pentru bune practici de securitate la Center for Internet Security, a avertizat că o parte dintre acestea ar putea necesita modernizări importante pentru a răspunde noilor cerințe.

Această flexibilitate este esențială în contextul obiectivului Armatei de a îndeplini toate etapele-țintă Zero Trust până la sfârșitul anului 2027. Thompson a descris integrarea miilor de sisteme până la acel termen drept „un obiectiv uriaș”.

Integrare pe domenii, nu doar sistem cu sistem

Una dintre soluțiile analizate este integrarea sistemelor pe domenii operaționale, în locul tratării fiecăruia separat. Armata lucrează, de asemenea, la instrumente care să le permită responsabililor de sisteme să preia o parte mai mare din proces.

„Încercăm să găsim o metodă de integrare a domeniilor operaționale care pot cuprinde sute sau chiar o mie de sisteme IT”, a afirmat Thompson. El a adăugat că se pregătește un set de instrumente de tip „do it yourself”, astfel încât administratorii să poată lua măsuri fără să fie nevoiți să colaboreze individual, la fiecare pas, cu structura C2IN.

Pentru ca această abordare să funcționeze, responsabilii trebuie să știe ce sisteme și resurse dețin și cum operează acestea. Echipele Armatei au constatat uneori că proprietarii sistemelor nu au o imagine completă asupra propriilor medii informatice.

„Nu există o soluție universală; fiecare sistem IT este diferit. Este dificil, dar nu pentru că ar fi complicat. Dificultatea vine din atenția minuțioasă la detalii”, a spus Thompson.

Accesul securizat nu garantează protejarea datelor

Verificarea identității unui utilizator sau a unui dispozitiv nu este suficientă dacă informațiile la care acesta ajunge rămân vulnerabile. Din acest motiv, măsurile Zero Trust trebuie să protejeze și datele, nu doar accesul la ele.

Mario Puras, vicepreședinte senior pentru inginerie și arhitectură de soluții globale la Netskope, a susținut că modelul trebuie să includă verificare continuă, limitarea rapidă a amenințărilor și protecție completă a informațiilor.

„Misiunea eșuează dacă accesul utilizatorului este securizat, dar datele sunt compromise”, a afirmat Puras.

Într-o astfel de arhitectură, deciziile de acces se pot schimba în funcție de identitate, starea dispozitivului, comportament, conținut și alți factori. Politicile sunt aplicate la nivelul datelor, folosind informații despre utilizatori, dispozitive, conexiuni de rețea și aplicații.

Controlul devine cu atât mai important pe măsură ce mediile militare folosesc servicii cloud, interfețe API, platforme de colaborare și trafic criptat. Transferurile de informații sensibile prin apeluri API, încărcări în cloud sau mesaje de chat sunt exemple de activități pe care sistemele Zero Trust ar putea fi nevoite să le analizeze și să le controleze.

Agenții AI aduc o nouă dimensiune riscului

Extinderea utilizării agenților AI complică administrarea identităților. Pentru Thompson, principiul de bază nu se schimbă atunci când entitatea care solicită accesul nu este umană: și agenții AI trebuie să aibă identități, drepturi limitate și acces restrâns la ceea ce le este necesar.

„Paradigma nu este diferită; este aceeași, dar trebuie să ne mișcăm mai repede”, a spus el. Automatizarea ar putea accelera activitățile ostile, de la câteva atacuri pe minut la sute sau chiar mii pe secundă.

Dukes a atras atenția și asupra agenților capabili să delege sarcini altor agenți. Organizațiile vor trebui să gestioneze relații de încredere între lanțuri de identități non-umane și să se pregătească pentru agenți neautorizați — așa-numiții „shadow agents” — sau pentru sisteme care se comportă imprevizibil ori sunt compromise.

Zero Trust ajunge și la marginea tactică

La nivel tactic, Armata se confruntă cu o altă constrângere: conectivitatea. Unitățile de la nivelul brigăzii și de deasupra acesteia pot conta, în general, pe acces la resursele cloud ale Armatei. Formațiunile aflate sub acest nivel trebuie însă să se pregătească pentru conexiuni întrerupte, degradate, intermitente sau limitate.

Prin urmare, ele au nevoie de suficiente capabilități E-ICAM locale pentru a-și continua misiunile când sunt deconectate și pentru a actualiza informațiile atunci când legătura revine.

Aceleași principii ar urma să se aplice și tehnologiilor operaționale, sistemelor industriale de control, dispozitivelor conectate la internet și componentelor individuale ale sistemelor de armament.

Thompson a dat exemplul unui elicopter: atributele identității ar putea stabili dacă o anumită persoană are dreptul să pornească aparatul.

„Dacă David Thompson urcă într-un elicopter, are el autoritatea de a-l porni?”, a întrebat el. Răspunsul depinde de identitatea persoanei, de atributele asociate acesteia și de acțiunile pe care are voie să le întreprindă.

Provocarea Zero Trust depășește astfel cu mult conectarea la o rețea. Armata trebuie să stabilească ce persoană, mașină, aplicație sau agent AI poate accesa o anumită resursă, ce poate face după obținerea accesului și cum trebuie schimbate permisiunile odată cu evoluția tehnologiei, a misiunii și a amenințărilor.

În cuvintele lui Thompson, în cazul tehnologiilor operaționale, Zero Trust „nu este o stare finală, ci o acțiune continuă”.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv11 ore ago

Guvern demis, USR decis: austeritate la MEDAT, lux la IAR Brașov

Austeritate la minister, șampanie la consiliu – „Strângem cureaua la ghișeu, lărgim cureaua la consiliu” Pe 24 septembrie, Guvernul demis...

Exclusivo zi ago

Polițist cu cântarul, la datorie: cât lemn bagi în sobă, atâta „ordine publică” ai!

Mintea odihnită produce hârtii obosite Acolo unde ar trebui să fie strategie, analiză de risc și planuri de combatere a...

Exclusivo zi ago

Antena bate până în concediu: IGPR pierde recursul, nota de plată prinde dobândă

În administrația românească, drumul dintre un drept salarial și plata lui poate avea mai multe opriri decât un personal de...

Exclusivo zi ago

La MAI, familia se întemeiază cu acordul șefului. Pentru reîntregire, aduceți un „indicator la schimb”!

În Poliția Română, infractorul poate traversa mai multe județe într-o singură noapte. Polițistul care vrea să se mute în județul...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusiv2 zile ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusiv2 zile ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusiv2 zile ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusiv2 zile ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusiv2 zile ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv3 zile ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv3 zile ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv4 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv