Connect with us

Actualitate

Marian Corcodel, fostul jandarm-colonel, trimis în judecată pentru cămătărie şi delapidare

Publicat

pe

Marian Corcodel a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru cămătărie, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. Alături de fostul comandant în Jandarmerie, care avea grad de colonel, vor fi judecaţi şi o parte din subordonaţii lui.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Marian Corcodel, Iancu Daniel Preoteasa, Georgică Adrian Băbănău şi Octavian Cristescu.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2011, Marian Corcodel, comandantul U.M. 0260 – Baza de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu gradul de colonel, folosindu-se de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi, uzând în mod nelegal de prerogativele funcţiei sale, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat persoane aflate în subordinea sa directă, şi anume Iancu Daniel Preoteasa şi Georgică Adrian Băbănău. Scopul lor era, printre altele, să dea bani cu camătă, dar şi delapideze.

„Beneficiarii” împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonaţi ai inculpatului Marian Corcodel sau persoane din cercul său relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii, dobânda impusă fiind între 10 şi 20%, în funcţie de sumă.

Dobânzile, date lui Iancu Daniel Preoteasa şi lui Georgică Adrian Băbănău

De multe ori, dobânzile achitate de debitori erau date lui Iancu Daniel Preoteasa şi lui Georgică Adrian Băbănău sau unor martori (persoane care nu cunoşteau sursa ilicită a provenienţei sumelor), care predau ulterior sumele de bani lui Marian Corcodel.

De asemenea, Marian Corcodel, în calitatea sa de comandant al Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în mod repetat a dispus unor subordonaţi care au aderat la grupul infracţional organizat pe care l-a iniţiat/constituit, persoane ce aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, să-şi însuşească importante cantităţi de combustibil (în principal, motorină) de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional.

Marian Corcodel a fost sprijinit de comisarul şef Octavian Cristescu

„Deşi existenţa acestui grup infracţional organizat, cât şi faptele săvârşite de membrii acestuia, au fost aduse de mai mulţi lucrători ai Jandarmeriei şi la cunoştinţa inculpatului Octavian Cristescu, cu gradul profesional de comisar şef, angajat al fostului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă – în prezent Direcţia Generală de Protecţie Internă a M.A.I., acesta având ca obligaţii profesionale să raporteze conducerii acestei structuri şi, totodată, să sesizeze organele de urmărire penală, nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii. Mai mult decât atât, acesta a sprijinit în mod constant şi conştient activităţile infracţionale derulate de către inculpatul Marian Corcodel, acordându-i atât protecţia necesară, cât şi consilierea în unele situaţii”, potrivit DIICOT.

Potrivit sursei citate, Iancu Daniel Preoteasa era perceput ca fiind unul din oamenii de încredere ai lui Corcodel, căruia îi acorda sprijin necondiţionat în orice situaţie, beneficiind în schimb de ajutorul lui Corcodel pentru accederea facilă pe treptele ierarhiei militare şi ale funcţiilor din cadrul Unităţii Militare 0260. Pentru serviciile prestate, Iancu Daniel Preoteasaa fost recompensat de către Corcodel prin facilitarea înaintării la gradul de locotenent-colonel şi împuternicirii ca prim-adjunct al comandantului unităţii.

Georgică Adrian Băbănău, subofiţer în cadrul Jandarmeriei Române, trimis și el în judecată

Georgică Adrian Băbănău este o altă persoană de încredere a lui Corcodel, acesta fiind subofiţer în cadrul Jandarmeriei Române, cu gradul de plutonier adjutant, ce îndeplinea atât sarcini de conducător auto al comandantului (Corcodel), cât şi de secretariat, la cabinetul acestuia din incinta Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei- U.M. 0260 Bucureşti.

Totodată, prin prisma funcţiei deţinute, de comandant al U.M. 0260 Bucureşti – Baza de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, Marian Corcodel deţinea şi calitatea de administrator al bunurilor şi resurselor materiale aflate în gestiunea acestei unităţi, chiar dacă această calitate nu este în mod explicit menţionată în fişa postului.

„În această calitate inculpatul exercita efectiv, în mod direct sau prin persoane interpuse, atribuţiile funcţiei de administrare a bunurilor şi valorilor gestionate la nivelul unităţii pe care o conducea, având din această perspectivă calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare. La momentul constituirii, scopul grupului infracţional organizat a fost acela de săvârşire a unor infracţiuni de camătă, pentru ca, ulterior, începând cu anul 2015, acesta să cunoască o diversificare a sferei ariei de preocupare prin extinderea acesteia în direcţia săvârşirii unor infracţiuni de delapidare, în formă continuată, activitate derulată în perioada noiembrie 2015 – iulie 2017”, precizează DIICOT.

Marian Corcodel a obținut „simpatie” din partea superiorilor ierarhici

Marian Corcodel, „prin stilul propriu, dar şi prin abilităţi native sau cultivate de-a lungul vieţii şi evoluţiei profesionale”, a reuşit să obţină „simpatie” din partea superiorilor ierarhici, la aceasta contribuind uneori şi diverse forme de îndatorare, în general morală, pe care inculpatul reuşea să şi le atragă în mod discret, prin prestarea unor servicii aparent neînsemnate, furnizarea unor bunuri de valoare relativ redusă, respectiv facilitarea unor relaţionări în mediul de afaceri sau în alte structuri din M.A.I.

„Activităţile infracţionale derulate de către inculpaţii Marian Corcodel, Iancu Daniel Preoteasa şi Georgică Adrian Băbănău, focalizate în principal pe comiterea infracţiunilor de camătă şi delapidare, erau de notorietate în colectivul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei, printre cadrele militare fiind chiar uzitată expresia ,,ai cardul la Corcodel” atunci când se dorea a fi ilustra situaţia persoanei, provenind din rândul subordonaţilor, care ajungea să fie îndatorată/debitoare inculpatului, cu sau fără dobândă (au existat situaţii în care, pentru a-şi dovedi mărinimia şi generozitatea, inculpatul nu pretindea dobânzi pentru sumele acordate), situaţie în care cardul debitorului era predat la cerere inculpatului cu titlu de garanţie”, spune sursa citată.

Actualitate

Viteza, noua armă strategică: Generalul Saltzman impune „soluția de 80%” în Space Force

Publicat

pe

De

Într-o mișcare ce semnalează o ruptură radicală de birocrația tradițională a achizițiilor militare, Generalul Chance Saltzman, șeful Operațiunilor Spațiale, a lansat un apel ferm către forțele sale pentru adoptarea unei dezvoltări incrementale. Mesajul este clar: Space Force trebuie să prioritizeze livrarea rapidă a „capabilităților minime viabile”, abandonând căutarea utopică a sistemului perfect în favoarea unor soluții imediate și funcționale. Deși autoritatea formală asupra bugetelor rezidă în ramura civilă a Departamentului Forțelor Aeriene, influența lui Saltzman ca lider de serviciu trasează noua direcție strategică pentru „Guardians”.

Imperfecțiunea calculată: Mai bine azi decât prea târziu

În cea mai recentă notă de comandă, datată 24 aprilie 2026, Generalul Saltzman a subliniat că întreaga arhitectură de apărare a SUA trece la un „regim de război”. În acest nou context, perfecționismul devine un inamic al eficienței. „O soluție de 80% aflată astăzi în mâinile luptătorilor este infinit mai valoroasă decât o soluție de 100% care sosește prea târziu”, a declarat Saltzman. Această filosofie transformă eșecurile tehnologice controlate din „erori” în „lecții necesare”, argumentând că asumarea unor riscuri calculate în faza de producție reduce, în final, riscul operațional pe câmpul de luptă.

Războiul împotriva „derapajului cerințelor”

Esența noii strategii constă într-o colaborare strânsă între cei care proiectează sistemele și cei care le operează. Saltzman cere eliminarea fenomenului de „requirements creep” – adăugarea continuă de noi cerințe tehnice care amână lansarea unui produs. În loc să aștepte îndeplinirea tuturor specificațiilor ideale, unitățile operaționale trebuie să accepte produse parțiale, dar utile, care vor fi îmbunătățite ulterior prin iterații succesive. Este o schimbare de mentalitate care impune un sentiment de urgență absolută în fața amenințărilor în continuă evoluție.

O forță de achiziții record pentru un buget de 33 de miliarde

Space Force deține în prezent cea mai mare concentrație de specialiști în achiziții dintre toate ramurile armatei americane, raportat la numărul total de personal. Cu un buget de aproape 33 de miliarde de dolari planificat pentru acest an, serviciul este poziționat să devină un motor al inovației rapide. Totuși, Saltzman avertizează că procesele care au funcționat în trecut nu mai sunt adecvate pentru viitor. Trecerea de la vechea paradigmă, unde operatorii refuzau orice sistem care nu era „perfect” de teamă că nu vor mai primi actualizări, la un model de dezvoltare continuă, este esențială pentru a menține supremația în spațiul cosmic.

Citeste in continuare

Actualitate

Avanpostul Lunii: Space Force lansează „Garda de Coastă” a spațiului cislunar

Publicat

pe

De

Pe măsură ce ambițiile omenirii se extind dincolo de orbita terestră, Space Force își redefinește misiunea. Statele Unite fac un pas decisiv către securizarea coridorului dintre Pământ și Lună, înființând o structură dedicată care să pregătească terenul pentru viitoarea bază lunară permanentă.

Într-o mișcare strategică menită să consolideze dominația spațială americană, Space Force anunță crearea unui grup de lucru specializat în achiziții și coordonare pentru spațiul cislunar. Noua structură, denumită Biroul de Coordonare Cislunară, va reuni ingineri și manageri de program pentru a trasa „foile de parcurs” necesare tehnologiilor de mâine. Obiectivul este clar: susținerea logistică și defensivă a planului NASA de a stabili o prezență umană constantă pe Lună până în 2030.

Obiectivul 2030: O prezență americană permanentă dincolo de orbita terestră

Decizia de a extinde aria de operare a Space Force vine ca un răspuns direct la directivele strategice care vizează supremația spațială. Generalul Chance Saltzman, șeful operațiunilor spațiale, a subliniat că forțele americane vor urma interesele naționale oriunde se vor extinde acestea. „Dacă interesele noastre ajung la o bază lunară, Space Force trebuie să se asigure că drumul până acolo este sigur, că baza este protejată odată stabilită și că întreaga operațiune este sustenabilă”, a declarat acesta.

Noua unitate va fi condusă de Jamie Stearns, un expert provenit din cadrul Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL). Prima misiune a acestui birou va fi cartografierea tuturor entităților guvernamentale implicate — de la DARPA și serviciile de informații, până la partenerul principal, NASA — pentru a crea un front unit în cucerirea noii frontiere.

Provocările „matematicii diferite”: Securitate și comunicații în vidul dintre lumi

Navigarea și supravegherea în spațiul cislunar (zona imensă dintre orbita Pământului și cea a Lunii) nu sunt doar o extensie a activităților actuale, ci reprezintă o provocare fizică și tehnologică complet nouă. Generalul Saltzman a avertizat că „matematica este diferită” la aceste distanțe, fiind necesare instrumente noi pentru monitorizarea domeniului spațial.

Comunicațiile reprezintă un alt punct critic: acestea trebuie să fie continue, să aibă o latență scăzută și să fie securizate pentru a proteja echipajele umane. Dincolo de tehnologie, logistica de la sol va trebui să sufere transformări radicale. Menținerea unei baze lunare va forța infrastructura de lansare actuală să funcționeze la un „ritm operațional” fără precedent, necesitând o gestionare mult mai riguroasă a consumabilelor și a siguranței publice la Cape Canaveral și Kennedy Space Center.

„Oracle Prime”: Prima santinelă americană plasată în punct strategic

În timp ce structurile birocratice se organizează, Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene (AFRL) pregătește deja „mușchiul” tehnologic. Anul viitor va fi lansat Oracle Prime, un satelit experimental revoluționar, conceput special pentru a opera în punctul Lagrange L1 — o zonă de echilibru gravitațional situată la aproximativ 326.000 de kilometri altitudine, direct între Pământ și Lună.

Misiunea este una de pionierat: Oracle va încerca să detecteze, fără ajutor de la sol, resturi orbitale și sateliți activi care sunt aproape invizibili din cauza distanțelor enorme. În prezent, în acea regiune funcționează deja aproximativ 10 sateliți, inclusiv releul de comunicații chinezesc Queqiao-2, care susține propriile ambiții lunare ale Beijingului. Oracle va funcționa ca un avanpost de monitorizare, învățând forțele americane cum să „supravegheze cartierul” din jurul Lunii.

Parteneriatul public-privat și drumul spre Artemis

Efortul militar nu este unul izolat. Space Force mizează masiv pe colaborarea cu sectorul privat pentru a dezvolta rapid noi capacități. Companii precum Advanced Space, care operează deja pentru NASA microsatelitul CAPSTONE, sunt implicate direct în construcția și operarea noilor platforme de supraveghere.

Această mobilizare generală vine într-un moment de succes pentru programul Artemis. Recent, misiunea Artemis II a finalizat cu succes un zbor cu echipaj uman în jurul Lunii, marcând prima etapă a revenirii americanilor pe suprafața lunară, programată pentru anul 2028. Prin crearea acestui nou grup de lucru, Space Force se asigură că, odată ce astronauții vor păși din nou pe solul lunar, vor avea deasupra lor o „umbrelă” de securitate și suport logistic gata să susțină o prezență umană permanentă.

Citeste in continuare

Actualitate

REVOLTA DIN SILICON VALLEY: Justiția americană îngheață ordinul Casei Albe prin care Anthropic a fost declarată risc de securitate națională

Publicat

pe

De

Dovezile sugerează o „represiune ilegală”

Într-o lovitură juridică majoră aplicată politicilor tehnologice ale actualei administrații, judecătoarea federală Rita Lin a emis joi o injoncțiune preliminară de amploare în favoarea companiei Anthropic. Decizia suspendă eforturile guvernului de a pune pe lista neagră firma de inteligență artificială, marcând un punct de cotitură în conflictul dintre gigantul tech și aparatul birocratic federal.

În ordinul său de 48 de pagini, judecătoarea Lin a afirmat categoric că justificarea guvernului pentru desemnarea Anthropic drept un „risc pentru lanțul de aprovizionare” pare a fi doar o fațadă. „Dosarul sugerează puternic că motivele invocate… au fost pretextuale și că motivul real a fost o represiune ilegală”, a scris Lin, subliniind că Anthropic are șanse mari de reușită în procesul intentat statului.

Un conflict între clauze și comenzi executive

Tensiunile dintre Anthropic și Casa Albă au atins punctul critic după ce compania a refuzat să accepte noi termeni contractuali care ar fi permis armatei „orice utilizare legală” a inteligenței artificiale Claude. Anthropic s-a opus, invocând motive de siguranță și principii etice.

Reacția administrației a fost imediată. Pe 27 februarie, președintele Donald Trump a ordonat agențiilor federale, prin intermediul rețelei Truth Social, să „ÎNCETEZE IMEDIAT” orice utilizare a tehnologiei Anthropic. Mesajul a fost dublat de Secretarul Apărării, Pete Hegseth, care a declarat că niciun partener al armatei americane nu mai poate desfășura activități comerciale cu firma de IA. Până la începutul lunii martie, aceste directive au fost transformate în acte oficiale, vizând compania atât la nivelul Pentagonului, cât și la nivelul întregului guvern federal.

Sfidarea Pentagonului și disputa jurisdicțională

Victoria juridică a celor de la Anthropic ar putea fi însă complicată de un conflict de jurisdicție. La scurt timp după decizia din California, Emil Michael, responsabilul pentru tehnologie al Pentagonului, a contestat validitatea injoncțiunii, susținând că aceasta conține „erori factuale” și că interdicția rămâne în vigoare sub alte coduri federale care nu s-ar afla sub autoritatea judecătoarei Lin.

Deși Anthropic s-a declarat mulțumită de intervenția rapidă a instanței din California, reprezentanții companiei au admis că încă așteaptă o decizie de la Curtea de Apel din D.C. Experții legali sunt împărțiți: unii consideră că ordinul judecătoarei Lin protejează compania de toate departamentele guvernamentale, în timp ce alții cred că este nevoie de o victorie separată la Washington pentru a anula complet ordinele administrației.

Numărătoarea inversă de șapte zile

În ciuda deciziei favorabile, drumul Anthropic rămâne presărat cu obstacole. Judecătoarea Lin a impus o suspendare de șapte zile asupra propriului ordin, o procedură standard care oferă guvernului timp pentru a contesta decizia sau pentru a solicita intervenția unei instanțe superioare.

Dacă procesul va ajunge la Curtea de Apel pentru al Nouălea Circuit, analiștii anticipează o bătălie dificilă pentru guvern. Între timp, mizele financiare și reputaționale cresc. Pe măsură ce disputa juridică se poate prelungi pe parcursul mai multor ani, statul american riscă să fie găsit responsabil pentru încălcarea contractelor și să plătească despăgubiri colosale dacă instanțele vor decide că eticheta de „risc de securitate” a fost, într-adevăr, un instrument de răzbunare politică.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv13 ore ago

EVANGHELIA DUPĂ BARBU: RACHETELE AU TĂCUT, GRÂUL A CRESCUT ȘI STATUL „POLIȚIST” A RĂMAS CU BUZA UMFLATĂ!

Într-o Românie în care miniștrii Agriculturii trec prin funcții ca gâsca prin apă, lăsând în urmă doar praf și strategii...

Exclusiv14 ore ago

OPERAȚIUNEA „CUIBUL DE VIESPI”: Cum a fost amanetat Ministerul Economiei în timp ce ministrul Darău „elibera” Ucraina pe banii altora

În timp ce ministrul Ambrozie-Irineu Darău exersa privirea de diplomat prin tranșeele de la Kiev, acasă, la București, „marea curățenie”...

Exclusiv14 ore ago

Marea „Spartaniadă” de la TCE Ploiești: Cum să păzești praful de pe tobă cu agenți „invizibili” și binecuvântarea binomului Nae-Zaharia

De opt ani, liniștea și patrimoniul Transport Călători Express (TCE) SA Ploiești sunt „garante” de o firmă care pare specializată...

Exclusiv14 ore ago

VÂNĂTOAREA DE „IVANI” ÎN CURTEA MAI: Cum să fabrici un spion dintr-un polițist care știe să citească și nu are stăpân

În laboratoarele prăfuite ale Ministerului de Interne, unde gândirea critică este considerată „abatere disciplinară”, s-a inventat un nou sport național:...

Exclusivo zi ago

MIORIȚA DUPĂ GRATII ȘI DRAMA „OII HĂRȚUITE”: CUM SE JOACĂ DE-A VICTIMA O „VEDETĂ” DIN CURTEA PENITENCIARULUI PLOIEȘTI

Alchimia puterii în varianta ovină: De la brațul ocrotitor al ciobanului, la isteria halucinațiilor cu „lupi” În peisajul mioriticei instituții...

Exclusivo zi ago

SLATINA, ORAȘUL UNDE POLIȚIA SE JOACĂ DE-A PUZLE-UL: CUM SĂ FACI VARZĂ SIGURANȚA CETĂȚEANULUI SUB COMANDA LUI „SHERIFF” DE MEZZO

Alchimia incompetenței: Când șeful Murguleț amestecă patrulele ca pe cărțile de joc La Slatina, siguranța publică a devenit un fel...

Exclusivo zi ago

CIRCUL „DOCTORILOR” ÎN DEZINFORMARE: Cum au vânat „vitele incălțate” un spion rus și au nimerit un oficial moldovean

Într-o țară unde Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pare să funcționeze pe bază de curent de la Moscova atunci când vine...

Exclusiv3 zile ago

Marele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul

Există o artă fină în a orchestra o campanie de denigrare, dar ce s-a întâmplat recent în laboratoarele prăfuite ale...

Exclusiv3 zile ago

Sprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”

Există momente în care realitatea de la sate bate orice scenariu de film de acțiune de categoria B, transformându-se într-o...

Exclusiv4 zile ago

Orchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI

Într-o democrație care pute a epoleti nespălați, coincidențele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci programate prin ordin de serviciu. Imediat ce...

Exclusiv5 zile ago

De la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești

Schema „soacra fericită” – manual de îmbogățire la umbra Consiliului Local În timp ce ploieșteanul de rând sare gropile și...

Exclusiv5 zile ago

Prezidențiabilul pe trecerea de pietoni: când Fota parchează, legea trebuie să se dea la o parte

Baronul bordurii: fost consilier prezidențial, surprins în flagrant de… Codul Rutier Dacă ai fost consilier al președintelui României și secretar...

Exclusiv5 zile ago

Ultima suliță: Plecarea lui Florin Barbu și revolta „Sfântului Gheorghe” împotriva balaurului Antigrindină

Într-un peisaj politic dominat adesea de inerție și complicități, demisia ministrului Florin Barbu cade ca un trăsnet peste satele românești....

Exclusiv6 zile ago

Miracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță

În plin sezon de „reconstrucție”, ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că România e prea mică pentru geniul său solitar,...

Exclusiv6 zile ago

SINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie Sub flamura “drepturilor”, cu metode...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv