Actualitate
Ȋncepe festivalul „Bucureştii lui Caragiale”: 10 weekend-uri cu peste 30 de spectacole de teatru în Parcul Cişmigiu
Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” pe scena amenajată în Parcul Cişmigiu. După o lungă perioadă de cultură online, cea de-a opta ediţie a festivalului „Bucureştii lui Caragiale” oferă bucureştenilor două luni de teatru în aer liber cu peste 30 de spectacole din repertoriul a 20 de teatre din Capitală.
Calendarul ediţiei „Bucureştii lui Caragiale” din acest an cuprinde spectacole de matineu şi spectacole de seară. Matineele sunt dedicate în general copiilor şi sunt programate în fiecare duminică şi în unele sâmbete, de la ora 10.00. Cei mici sunt invitaţi să evadeze în lumea poveştilor cu fabule şi basme celebre reinventate în spectacole de balet, spectacole de păpuşi şi pantomimă, concerte educative, spectacole de teatru interactiv şi de magie.
Serile de weekend sunt rezervate comediilor spumoase după texte clasice sau de actualitate, cu intrigi poliţiste, adaptări după commedia dell’arte sau spectacolelor cu aer vintage, spectacolelor-concert, de dans contemporan, cu elemente de video mapping, muzică live şi coregrafii spectaculoase.
Primul weekend al festivalului „Bucureştii lui Caragiale” (18-19 iulie) debutează cu două spectacole premiate şi cu o producţie dedicată celor mici.
Câştigător al unui premiu UNITER, spectacolul „Familia Tót” este programat sâmbătă, 18 iulie, de la ora 20.00. Produs de Centrul Cultural Lumina, după un text al autorului maghiar István Örkeny, în regia lui Victor Ioan Frunză și scenografia Adrianei Grand, spectacolul „Familia Tót” este „o foarte frumoasă, foarte comică și foarte crudă poveste despre dezumanizare sau, pe românește, despre cum să faci din om neom” (Adrian Nicolae). Din distribuţia spectacolului de deschidere a festivalului, fac parte actorii Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Alexandru Ion, Carol Ionescu şi, nu în ultimul rând, George Costin care a primit, în cadrul Galei Premiilor UNITER 2013, Premiul Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul din acest spectacol.
Duminică, 19 iulie, cei mici sunt aşteptaţi la matineul „Capra cu trei iezi”, de la ora 10.00. Povestea lui Ion Creangă prinde viaţă în montarea Teatrului Ţăndărică, un spectacol în care păpuşile sunt mânuite cu măiestrie, actorii (Ioana Chelaru Popovici/Alina Petrescu, Liliana Gavrilescu/Dora Ortelecan Dumitrescu, Roxana Vișan, George Simian, Florin Mititelu) stârnesc senzaţie în rândul celor mici, iar decorul, linia melodică şi costumele stârnesc melancolii în rândul celor mari.
Weekend-ul de festival 18-19 iulie se încheie cu unul dintre cele mai premiate spectacole ale teatrului independent. O comedie în cheia clasicelor ‘film noir’ americane, „Bullets over Lipscani” este o adaptare după „Bullets over Broadway” a lui Woody Allen şi face parte din repertoriul Teatrului Godot. Interpretat de actorii Dan Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc, spectacolul cu cel mai mare succes la public al tânărului regizor Eugen Gyemant, „Bullets over Lipscani” se joacă la „Bucureştii lui Caragiale” #8 duminică, 19 iulie, de la ora 20.00.
Desfășurarea evenimentului, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020.
REZERVĂRI
Accesul la spectacole este gratuit și se face pe bază de rezervare online pe www.arcub.ro și . Programul Festivalului Bucureștii lui Caragiale – ediția a VIII-a este disponibil pe www.arcub.ro.
Rezervările sunt disponibile în grupuri de 2 sau 3 locuri. Locurile pot fi rezervate cu două săptămâni înainte de fiecare spectacol.
Spațiul dedicat Festivalului este împărţit în două zone de vizionare a spectacolelor:
- SCENĂ: în zona scenei sunt amplasate 225 de locuri;
- ECRAN: în faţa unui ecran de mari dimensiuni sunt amplasate 120 de locuri ce permit spectatorilor să urmărească transmisia live a spectacolului de la scenă.
Cele două spații sunt delimitate de garduri. Trecerea dintr-un spațiu în celălalt nu este permisă.
Despre Bucureştii lui Caragiale
Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.
Program BUCUREȘTII LUI CARAGIALE 2020
18 iulie – 20 septembrie 2020
Parcul Cișmigiu
SÂMBĂTĂ, 18 IULIE
20:00
Familia Tót de István Örkeny
Centrul Cultural Lumina
Regia: Victor Ioan Frunză
Durată spectacol: 2h 45’ (cu pauză)
Recomandare vârstă: 16+
DUMINICĂ, 19 IULIE
10:00
Capra cu trei iezi după Ion Creangă
Teatrul Țăndărică
Regia: Gabriel Apostol
Durată: 55’
Recomandare vârstă: 3+
20:00
Bullets over Lipscani după Woody Allen
Teatrul Godot
Regia şi adaptarea: Eugen Gyemant
Durată: 1h
Recomandare vârstă: 12+
SÂMBĂTĂ, 25 IULIE
10:00
O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”
Regia: Teodora Florea
Durată: 1h 15’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 8+
20:00
Artă de Yasmina Reza
Teatrul Bulandra
Regia și adaptarea: Cristi Juncu
Durată spectacol: 1h 40’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 14+
DUMINICĂ, 26 IULIE
10:00
Motanul încălțat după Charles Perrault
Teatrul Țăndărică
Regia, scenografia și ilustrația muzicală: Cristian Pepino
Durată spectacol: 55’
Recomandare vârstă: 3+
19:00
Boeing Boeing de Marc Camoletti
Teatrul Elisabeta
Regia: Şerban Puiu
Durată spectacol: 3h (fără pauză)
Recomandare vârstă: 10+
SÂMBĂTĂ, 1 AUGUST
10:00
Magitot sunt eu
Teatrul Dramaturgilor Români
Regia: Bogdan Vladu
Durată spectacol: 1h
Recomandare vârstă: 6+
20:00
Oglinda neagră, spectacol-concert după schițele lui I.L.Caragiale
Teatrul Nottara
Durată spectacol: 50’
Recomandare vârstă: AG (Audiență generală)
DUMINICĂ, 2 AUGUST
10:00
Scufița Roșie, spectacol-balet după basmul Fraților Grimm
Opera Comică Pentru Copii
Regia, coregrafia și colajul muzical: Andreea Soare
Durată spectacol: 1h
Recomandare vârstă: 3+
20:00
Cacealmaua de Rodica Popescu Bitănescu
Teatrelli
Regia: Rodica Popescu Bitănescu
Durată spectacol: 1h 30’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: AG
SÂMBĂTĂ, 8 AUGUST
20:00
De la Caragiale la Șalom Alehem de I.L.Caragiale și Șalom Alehem
Teatrul Evreiesc de Stat
Regie colectivă
Durată spectacol: 1h 30’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 10+
DUMINICĂ, 9 AUGUST
10:00
Petrică și Lupul de Serghei Prokofiev: concert educativ
Opera Comică Pentru Copii
Regie colectivă
Durată spectacol: 45’
Recomandare vârstă: 7+
20:00
Stand-Up Lechaim! (spectacol concert cu umor şi muzică klemzer)
Teatrul Evreiesc de Stat
Regia: Maia Morgenstern
Durată spectacol: 1h 30’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 10+
SÂMBĂTĂ, 15 AUGUST
20:00
Praf de stele de Norm Foster
Teatrul Nottara
Regia și ilustrația muzicală: Lucian Sabados
Durată spectacol: 1h 50’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: AG
DUMINICĂ, 16 AUGUST
10:00
Vulpea și Corbul de La Fontaine
Teatrul Coquette
Regia și scenariul: Ruxandra Bălaşu
Durată spectacol: 1h
Recomandare vârstă: 3-12 ani
20:00
Totul despre femei de Miro Gavran
Teatrul Arte dell’Anima
Regia: Felix Crainicu
Durată spectacol: 1h 20’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 14+
SÂMBĂTĂ, 22 AUGUST
10:00
Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum
Teatrul Ion Creangă
Regia și adaptarea: Phil Willmott
Durată spectacol: 1h 20’
Recomandare vârstă: 5+
20:00
Apa Vie de Daniel Chirilă, spectacol de teatru-dans contemporan după Frații Grimm
Teatrul Mic
Regia şi coregrafia: Ştefan Lupu
Durată spectacol: 1h 50’
Recomandare vârstă: 12+
DUMINICĂ, 23 AUGUST
10:00
Jack și vrejul de fasole de Joseph Jacobs
Teatrul Ion Creangă
Regia: Octavian Jighirgiu
Durată spectacol: 1h 20’
Recomandare vârstă: 5+
19:00
Las’ că ştim noi de Derek Benfield
Teatrul Elisabeta
Regia: Şerban Puiu
Durată spectacol: 3h (fără pauză)
Recomandare vârstă: 10+
SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST
10:00
Staţia 13 după schițe, piese și poezii de I.L. Caragiale
Casa Caragiale
Regia: Alexandru P. Rusu
Durată spectacol: 1h 30’
Restricţii de vârstă: AG
20:00
Oglinda Neagră, spectacol-concert după schiţele lui I.L. Caragiale
Teatrul Nottara
Durată spectacol: 50’
Recomandare vârstă: AG
DUMINICĂ, 30 AUGUST
10:00
Punguţa cu doi bani de Ion Creangă
Teatrul Ion Creangă
Regia și scenariul: Gabriela Dumitru
Durată spectacol: 45’
Recomandare vârstă: 3-6 ani
20:00
Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc! de Marc Camoletti
Teatrul Elisabeta
Regia: Şerban Puiu
Durată spectacol: 1h 45’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 10+
SÂMBĂTĂ, 5 SEPTEMBRIE
10:00
Cei trei purceluşi de James Orchard Halliwell-Phillips
Teatrul Excelsior
Regia: Stelian Milu
Durată spectacol: 1h 10’
Restricţii de vârstă: 3+
20:00
Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate de Andrew Bovell
Teatrul Arte dell’Anima
Regia: Şerban Puiu
Durată spectacol: 1h 40’
Recomandare vârstă: AG
DUMINICĂ, 6 SEPTEMBRIE
10:00
Lampio și grăuntele de lumină de Victoria Pătrașcu
Teatrul Stela Popescu
Regia: Tony Adam
Durată spectacol: 1h (fără pauză)
Recomandare vârstă: 4+
20:00
Femeia, eterna poveste după un scenariu de Ema Stere
Teatrul Stela Popescu
Regia: Attila Vizauer
Durată spectacol: 1h 25’ (fără pauză)
Recomandare vârstă: 16+
SÂMBĂTĂ, 12 SEPTEMBRIE
20:00
Angajat la doi patroni adaptare de Richard Bean după „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni
Teatrul Mic
Regia: Vlad Corbeanu
Durată spectacol: 1h 30’
Recomandare vârstă: 12+
DUMINICĂ 13 SEPTEMBRIE
10:00
Păcală un text de Cristian Pepino, după texte populare
Teatrul Țăndărică
Regia: Ioan Brancu
Durată spectacol: 55’
Recomandare vârstă: 4+
20:00
Ursul de A. P. Cehov
Teatrul Coquette
Regia și scenografia: Ruxandra Bălaşu
Durată spectacol: 1h
Recomandare vârstă: AG
SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE
20:00
Clinica sinucigașilor de Gabriela Mihalache
Teatrul În Culise
Regia și scenografia: Cristian Bajora
Durată spectacol: 1h 50’ (fără pauză)
Restricţii de vârstă: 12+
DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE
10:00
Improveste: spectacol de improvizație
Teatrul Țăndărică
Coordonatori: Dan Codreanu, Dan Miron
Durată spectacol: 55’
Recomandare vârstă: 4+
20:00
Cu mască sau fără mască, oamenii vor să zâmbească de Vasile Muraru și Valentina Fătu
Teatrul de Revistă Constantin Tănase
Durată spectacol: 1h 30’
Recomandare vârstă: 12+
Partener: Teatrul „Ion Creangă”
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.
Actualitate
5 situații în care este indicat un aparat dentar
Mulți pacienți programează un consult ortodontic pentru că observă un dinte strâmb, un spațiu între dinți sau o senzație ciudată atunci când mușcă. Motivele pentru care un aparat dentar poate fi recomandat sunt, însă, mai variate decât par la prima vedere și țin de felul în care dinții și maxilarele lucrează împreună. Medicul stomatolog decide dacă este nevoie de tratament ortodontic după un consult și în urma unor investigații imagistice care arată clar poziția dinților și a osului (analiză cefalometrică). Iată câteva situații des întâlnite în care specialiștii recomandă acest tip de tratament.
1. Dinți strâmbi sau înghesuiți
Dinții înghesuiți apar atunci când nu este loc suficient pe arcadă pentru ca toți dinții definitivi să erupă. În acest caz, dinții cresc rotiți sau suprapuși unii peste alții, iar periajul devine dificil. În zonele greu de curățat se adună mai ușor placa bacteriană, iar riscul de carii și de inflamații ale gingiei crește.
Aparatul dentar mută treptat dinții în poziția corectă și creează loc pe arcadă. Informează-te cu privire la tipurile de tratament și prețul aparatului dentar, apoi discută cu specialistul pentru a afla ce variantă este potrivită pentru tine. La copii și adolescenți, un tratament aplicat din timp poate ajuta dinții să crească în poziția corectă. La adulți, tratamentul ortodontic poate contribui la îmbunătățirea alinierii dentare, a funcției mușcăturii și a aspectului zâmbetului
2. Spații mari între dinți
Spațiile vizibile dintre dinți apar de obicei atunci când dinții au dimensiuni reduse. Alteori, cauza este frenul buzei, care este prins prea jos sau prea strâns, ori lipsa unui dinte de pe arcadă.
Aparatul dentar apropie dinții unii de alții, iar apoi pacientul poartă o gutieră de contenție, care menține dinții pe poziție după terminarea tratamentului. Dacă acest pas nu este realizat, dinții pot reveni la poziția inițială. De multe ori, după ce spațiile se închid, pacienții observă că pronunță mai clar unele cuvinte și că mestecă mai ușor.
3. Mușcătură incorectă (malocluzie)
Mușcătura incorectă înseamnă că dinții de sus și cei de jos nu se potrivesc bine atunci când gura se închide. Poate fi vorba de o mușcătură prea adâncă, una deschisă, sau de o mandibulă mai retrasă ori mai împinsă în față decât ar trebui. Aceste situații pot uza dinții mai repede, pot îngreuna mestecatul sau cauza dureri la nivelul articulației.
În cazurile mai simple, aparatul dentar poate poziționa dinții corect și echilibra contactul dintre ei. Când problema provine de la forma maxilarelor, mai ales la adulți, medicul poate recomanda un aparat pe cerul gurii, și anume un disjunctor, sau chiar o operație ortognată. Fiecare plan de tratament este adaptat nevoilor pacientului, iar rezultatele depind de vârstă și de cât de bine sunt urmate indicațiile.
4. Dificultăți la mestecat sau la vorbit
Unii oameni mestecă mai mult pe o parte a gurii sau evită anumite alimente pentru că le este incomod. Alții au probleme când pronunță sunetele „s” sau „ș”. Poziția greșită a dinților poate fi cauza acestor neplăceri.
Odată ce dinții sunt aliniați, mestecatul devine, de multe ori, mai ușor, iar vorbirea mai clară. Medicul ține cont și de poziția limbii, iar uneori recomandă exerciții speciale de dicție, mai ales la copiii care sunt încă în creștere.
5. Dinți incluși sau erupție întârziată la copii
Un dinte inclus este un dinte care rămâne blocat în os, în loc să erupă normal. Caninii de sus sunt cel mai des afectați de această problemă. De aceea, un prim consult ortodontic ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de 7 ani, chiar dacă mulți dinți definitivi nu au apărut încă.
Dacă medicul observă că nu este loc suficient sau că dintele crește într-o direcție greșită, poate începe un tratament din timp, ca să prevină probleme mai severe. Medicul poate recomanda un disjunctor, un aparat ortodontic care lărgește treptat maxilarul îngust. Disjunctorul poate crea spațiu pentru erupția corectă a dinților permanenți și poate contribui la obținerea unei mușcături echilibrate. Un tratament început mai devreme poate dura mai puțin și poate preveni extracția altor dinți.
Fiecare dintre aceste situații necesită o evaluare făcută de medicul stomatolog sau de medicul ortodont. Un consult de specialitate ajută la stabilirea unui diagnostic corect și a unui plan de tratament potrivit pentru fiecare pacient.
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Deciziile privind necesitatea și tipul tratamentului ortodontic aparțin medicului stomatolog, în urma unei evaluări clinice complete.
Surse de informare:
- „Braces (Teeth Braces).” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/24601-teeth-braces. Accesat la data de 29 iulie 2026.
- „Malocclusion (Misaligned Bite): Types & Treatment.” Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22010-malocclusion. Accesat la data de 29 iulie 2026.
Actualitate
FNSS prezintă İ-ZAHA, un vehicul amfibiu autonom destinat primului val al operațiunilor de desant
Vehiculul fără echipaj, proiectat pentru misiuni cu risc ridicat
Producătorul turc de vehicule militare FNSS a prezentat, în cadrul expoziției de apărare Teknofest, noul vehicul amfibiu autonom multifuncțional İ-ZAHA.
Platforma cu patru roți a fost concepută pentru a elimina echipajele umane din primul val al unui asalt amfibiu, considerat etapa cu cel mai ridicat nivel de risc. Vehiculul este destinat să opereze în cadrul unor echipe mixte om-mașină, alături de vehiculele de asalt marin aflate deja în dotarea Forțelor Navale Turce.
Opt tone, viteză de șapte noduri pe apă
İ-ZAHA are o masă de aproximativ opt tone și poate naviga de la zona maritimă către țărm. Vehiculul atinge o viteză de până la șapte noduri pe apă și poate rula cu maximum 70 de kilometri pe oră pe uscat.
Configurația sa permite utilizarea în mai multe tipuri de misiuni, de la sprijinul cu foc și deminare până la război electronic și combaterea dronelor.
Armament și sisteme pentru câmpul de luptă
Vehiculul poate fi echipat cu o mitralieră destinată sprijinului trupelor, sisteme pentru detectarea și neutralizarea minelor, module de război electronic și soluții pentru contracararea aeronavelor fără pilot.
La bord sunt integrate un sistem de navigație GNSS/INS, un modul de identificare „prieten sau dușman” — IFF — și capabilități de procesare a imaginilor bazate pe inteligență artificială.
Aceste tehnologii îi permit platformei să se deplaseze autonom, să identifice mediul operațional și să contribuie la desfășurarea unor misiuni în zone în care trimiterea unui echipaj uman ar implica riscuri majore.
Module interschimbabile pentru misiuni diferite
Una dintre principalele caracteristici ale İ-ZAHA este arhitectura sa modulară. Diferitele încărcături utile pot fi schimbate pe aceeași platformă de bază, în funcție de profilul operațional al misiunii.
Potrivit producătorului, înlocuirea unui modul poate fi realizată pe teren în aproximativ 40 de minute. Soluția permite adaptarea rapidă a vehiculului pentru operațiuni de sprijin cu foc, deminare, război electronic sau apărare împotriva dronelor.
FNSS accelerează dezvoltarea sistemelor autonome
FNSS este o companie privată turcă din industria de apărare, deținută integral de grupul Nurol Holding.
Directorul general al companiei, Selim Baybaş, a declarat că FNSS își extinde activitatea de cercetare și dezvoltare în domeniul vehiculelor fără echipaj și al platformelor autonome.
Potrivit acestuia, U-MAV reunește experiența inginerească a companiei, rezultatele obținute de vehiculele de asalt marin și investițiile continue în cercetare și dezvoltare, într-o platformă amfibie autonomă de nouă generație, destinată clasei grele.
Actualitate
SUA accelerează ofensiva dronelor: Casa Albă vrea producție internă și supremație tehnologică
Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington
Administrația Trump a făcut un nou pas pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Washington, în clădirea Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.
La reuniune au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației americane în domeniul dronelor. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretar al Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, administratorul Small Business Administration.
„Cavaleria guvernamentală a venit să se întâlnească cu propria dumneavoastră cavalerie din sectorul privat, pentru a ne asigura că Statele Unite nu vor avea doar suficiente drone sau o poziție de paritate, ci vor domina acest domeniu”, le-a transmis Emil Michael participanților.
Washingtonul vrea să rupă dependența de furnizorii străini
Evenimentul face parte dintr-un plan mai amplu al administrației americane, menit să consolideze producția națională de drone într-un moment în care industria trebuie să respecte simultan cerințele Departamentului Apărării, reglementările Administrației Federale a Aviației și noile restricții privind materiile prime strategice.
O ordonanță executivă acordă companiilor termen până la începutul anului 2027 pentru a elimina din lanțurile de aprovizionare materialele și mineralele critice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.
Pentru sectorul apărării, Emil Michael a anunțat noi investiții guvernamentale, după modelul unui împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat recent companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital.
„În următoarele două săptămâni veți vedea mai multe astfel de acorduri. Construim capacitatea industrială în Statele Unite pentru a garanta reziliența lanțului de aprovizionare și pentru a răspunde nevoilor industriei”, a declarat oficialul.
Un „târg” guvernamental pentru companiile din domeniu
După discursurile susținute în prima parte a zilei, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg. Mai multe instituții americane au amenajat standuri unde reprezentanții companiilor puteau discuta direct despre finanțare, reglementări, achiziții publice și oportunități de colaborare.
Printre instituțiile prezente s-au aflat Departamentul Apărării, Departamentul Comerțului, Small Business Administration, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.
Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că evenimentul a fost conceput pentru a sprijini toate componentele producției interne de drone, nu doar fabricarea aparatelor propriu-zise. La reuniune au participat și producători de baterii, camere video, senzori termici și motoare.
De la ordinul prezidențial la reorganizarea Pentagonului
Reuniunea de la Washington a avut loc la peste un an de la semnarea, în iunie 2025, a ordinului executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”, prin care administrația Trump a stabilit obiectivul extinderii rapide a capacităților americane în domeniul dronelor.
O lună mai târziu, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în dotarea forțelor armate.
În lunile care au urmat, Pentagonul a lansat mai multe inițiative pentru punerea în aplicare a programului. Printre acestea se numără înființarea funcției de manager al portofoliului pentru autonomia militară, prezentarea unui plan de aproape 55 de miliarde de dolari pentru înlocuirea inițiativei „Replicator”, creată în timpul administrației Biden, precum și dezvoltarea programului Defense Autonomous Warfare Group, cunoscut sub acronimul DAWG.
Un miliard de dolari pentru drone de atac de mici dimensiuni
Programul „Drone Dominance” este prezentat drept principalul mecanism prin care Pentagonul intenționează să aloce un miliard de dolari în următorii doi ani pentru drone de atac de mici dimensiuni.
Pentru selectarea furnizorilor, oficialii americani organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să-și demonstreze rapid capacitățile tehnice și de producție. Ulterior, firmele câștigătoare primesc comenzi directe.
Prima rundă, denumită „Gauntlet 1”, s-a concentrat pe drone de atac de mici dimensiuni, concepute pentru o singură misiune. Potrivit clasamentului programului, 11 companii au obținut deja contracte pentru furnizarea a 24.320 de arme aeriene fără pilot.
Prin aceste măsuri, administrația americană urmărește să construiască o bază industrială capabilă să producă drone la scară largă, să reducă dependența de furnizorii externi și să asigure Statelor Unite un avantaj decisiv într-un domeniu devenit esențial pentru conflictele moderne.
-
Exclusivacum 5 zileEpisodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși
-
Exclusivacum 3 zileOrganigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie
-
Exclusivacum 5 zileMEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar
-
Exclusivacum 17 oreIPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 51: MOCANU, „CAVALERU’ P..II”, LAUTARUL CU EPOLEȚI
-
Exclusivacum 5 zileOperațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid



