Connect with us

Actualitate

Eroul român care a descoperit pe propria-i piele ce înseamnă spiritul Invictus: „Să cazi, să te ridici și apoi să mergi mai departe!”

Publicat

pe

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

„CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o „scenă” unde „actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Dragostea pentru sport, inspiratoare

Pentru eroii militari invalizi sau răniţi, ca urmare a participării lor la misiuni în țară sau în teatrele de operații, și care ulterior ajung să concureze la Jocurile Invictus, nu linia de sosire contează, ci linia de start. La Invictus Games, spun ei, faptul că ai ajuns la linia de start te face deja câștigător, un câștig mult mai mare decât bucuria competiției. Vorbim de camaraderie, provocare, explorarea propriilor limite.

În căutările noastre continue de descoperire a acestor oameni remarcabili, mereu „CU GÂNDUL LA ROMÂNIA”, am avut onoarea să-l cunoaștem pe eroul militar caporal Valentin Ciolan-Uță, căsătorit și tată al unei fetițe minunate. Povestea lui este una a onoarei, a ordinii și a disciplinei, dar mai ales una a optimismului.

De mic, Valentin și-a dorit să urmeze o carieră militară, pentru că acest drum se identifica tocmai cu dezideratele amintite mai sus. Primul contact cu sportul, activitate care avea să-l definească ani mai târziu pe viitorul caporal Ciolan-Uță, a fost la vârsta de șase ani, atunci când părinții săi l-au dus la tenis de câmp.

Drumul său în sport nu se oprește însă aici. După doi ani de tenis de câmp, la vârsta de opt ani, Valentin a început să practice judo de care s-a îndrăgostit pe loc, un sport care i-a „modelat psihicul și corpul”. De-a lungul carierei sale ca sportiv, Valentin a câștigat numeroase medalii naționale și internaționale, iar după 11 ani de performanță în judo a primit diploma de instructor sportiv.

În anul 2008 el ajunge să lucreze pentru lotul olimpic de judo, fiind preparator fizic și kinetoterapeutul lotului pentru pregătirea jocurilor olimpice de la Beijing.

Misiunea vieții

Adevărata competiție a lui Valentin avea să fie însă una cu viața. Ziua când destinul avea să-l provoace a fost 30 aprilie 2015. Până la acea dată, în cariera militară a sa nu avusese loc niciun eveniment major.

De altfel, el se angajează în armată în anul 2009, iar șase ani mai târziu participă la prima sa misiune în teatrul de operații Afganistan. „Specificul acesteia era menținerea păcii și, aproape zilnic, executam misiuni în care angajam liderii satelor din jurul bazei militare în care batalionul meu era dislocat, pentru afla probleme cu care se confruntă și pentru a-i sprijini să le rezolve.

Practic, noi aveam grijă de toate familiile din satele respective unde erau și foarte mulți copii și le protejam de talibani, așa cum le spunem noi celor care voiau să le facă rău”, precizează caporalul Ciolan-Uță.

Inițial, recunoaște el, misiunea i s-a părut dificilă. Obiectivul era de a verifica cu atenție fiecare bucată de pământ pe care urma să calce el și colegii săi, pentru ca nu cumva acolo să fie ascunsă o mină sau un dispozitiv exploziv improvizat (bombele artizanale pe care talibanii le fabrică manual pentru a arunca în aer blindatele militare, mașinile civile sau chiar simple persoane).

„Am avut noroc de colegi cu mai multă experiență, care m-au ajutat să depășesc foarte repede perioada de acomodare”, a completat militarul. Însă, în data de 30 aprilie 2015, în timp ce se afla însă într-o misiune, într-un punct de pază al poliției afgane, la aproximativ opt kilometri de bază, o mașină plină cu exploziv avea să fie detonată chiar în fața sa.

Un suflu puternic l-a aruncat la pământ și, în același timp, bucăți din mașină îl loveau sau zburau pe deasupra sa.

„Era ca în filme, am avut noroc, Dumnezeu m-a protejat”

Chiar și citind-o, povestea sa este una ca-n filme, cum, de altfel, chiar militarul-erou recunoaște. El descrie secundele și minutele de după explozie și îi mulțumește lui Dumnezeu că l-a ținut în viață.

„Polițistul afgan care se afla cu mine la barieră a decedat pe loc. Îi auzeam pe colegii mei cum strigau: «Am fost lovit!». Sanitarul plutonului a venit imediat la mine și, împreună cu un alt coleg, rănit și el, mi-au acordat primul ajutor. Eram plin de sânge, pe față, pe picioare, însă am rămas conștient tot timpul”.

„Colegii m-au urcat în mașina de luptă și m-au transportat în cea mai mare viteză la spitalul bazei. Aici am intrat direct în operație, iar a doua zi am fost trimis în Germania unde am stat aproape două luni.

„Am suferit mai multe răni la faţă, la picioare, însă cea mai gravă a fost produsă la nivelul pulpei piciorului stâng unde am rămas fără muşchi şi mi-a fost lezat nervul de la nivelul genunchiului. În Germania am suferit operații din trei în trei zile la picior, pentru a putea fi salvat”, a adăugat militarul.

Cât de mult contează optimismul în situații critice

Acest eveniment avea să-i schimbe radical viața lui Valentin. Însă, optimismul și faptul că era o fire puternică (și mulțumește pentru asta familiei sale, părinţilor și soției, care au fost în tot acest timp alături de el și l-au încurajat) l-au ajutat mult în viața de după incident.

„La început mergeam în scaun cu rotile, apoi am trecut la cârje și ulterior la baston, pe care doctorii mi au recomandat să-l port toată viața; nu prea i-am ascultat”.

„Acum sunt încadrat în gradul trei de invaliditate, inapt pentru a mai desfășura o misiune de luptă, însă lucrez pe o funcție la birou. Lucrez într-un mediu cu totul altfel față de cel pentru care m-am perfecționat.

„Îmi lipsesc instrucția, antrenamentele militare, marșurile, sunt lucruri pe care le făceam de fiecare dată cu cea mai mare plăcere pentru că pregătirea fizică era o parte din viața mea deoarece am fost sportiv de performanță”, precizează militarul rănit în Afganistan.

Mulți doctori i-au spus atunci faptul că putea fi rănit mult mai grav, însă constituția fizică pe care o avea la momentul incidentului l-a ajutat foarte tare.

Go Invictus!

Chiar dacă, spune Valentin, după incident, nu a mai putut practica judo, sportul și-a păstrat un loc aparte în inima sa și nu a renunțat la el niciodată.

Auzind că Armata României are un proiect de recuperare a fizicului și psihicului prin sport, dedicat special militarilor răniți în teatrele de operații, și că are șansa chiar și rănit să reprezinte din nou România în fața întregii lumi, așa cum a făcut-o și ca sportiv, și ca militar, a aplicat imediat fără să stea să se gândească.

Și-a ales ca sport powerlifting-ul, împins de greutăți de la piept din poziția culcat pe spate.

„Este un sport care nu necesită folosirea picioarelor și mi se potrivește foarte bine. Mă ajută foarte mult că fac parte din lotul Invictus, deoarece am alături de mine colegi care au trecut prin aceleași greutăți, fapt ce mă motivează foarte mult.

Ne antrenăm foarte mult și ne motivăm unii pe alții încercând să ne depășim condiția de militari răniți. Pentru mine este un nou început în sport ajutându-mă să descopăr și alte modalități de a continua pasiunea din copilărie”, a continuat militarul.

«Voi sunteți generația Invictus!»

De asemenea, a mai mărturisit Ciolan-Uță, programul i-a oferit acestuia șansa de a descoperi, pe propria-i piele, ce înseamnă de fapt spiritul Invictus, „să cazi, să te ridici și apoi să mergi mai departe”, ba chiar mai mult decât atât, să descopere că poate face lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată înainte.

„Am reprezentat România la Jocurile Invictus din Sydney, Australia, și acum mă pregătesc pentru a participa din nou la Jocurile Invictus de la Haga, Olanda (…)”.

„Ultimul an mi l-am dedicat întru totul pregătirii și, cu toate că sunt deja câștigător, pentru că fac în continuare sport și mi-am depășit toate limitele impuse de invaliditatea mea, îmi doresc să câștig și o medalie la Haga, pe care să o dedic familiei mele, colegilor și tuturor românilor care ne-au fost alături și au susținut acest proiect.

„La Sidney am avut șansa să-l cunosc pe prințul Harry și mi-a plăcut încurajarea lui: «Voi sunteți generația Invictus!». Sunt mândru că pot lupta din nou pentru România, în cadrul echipei Invictus România.Vreau să ajung un sportiv paralimpic de înaltă performanță și să reprezint România și Armata României în multe competiții, așa cum am făcut și în judo. Go Invictus!”, a conchis militarul.

Sportul are puterea de a schimba vieți

Potrivit precizărilor coordonatorilor români ai proiectului Invictus, chiar dacă militarii invalizi sau răniți se confruntă cu probleme medicale, aceștia nu au renunțat. De altfel, obiectivul lor principal a rămas același, și anume acela de a-și reprezenta țara cu cinste și onoare.

„Invictus este și despre familie și prieteni, cei care au trebuit să accepte ideea că persoanele dragi lor au fost rănite sau s-au îmbolnăvit servindu-și țara sub Drapel, și care s-au strâns împreună și au învățat cum să îi sprijine”.

„Invictus este despre dedicarea cu care militarii invalizi/răniți și-au slujit țara, este despre forța cu care au continuat să lupte în ciuda dificultăților cu care se confruntă zi de zi.

„Mai presus de toate, Invictus este despre exemplul pe care militarii invalizi/răniți îl oferă lumii întregi, acela al dragostei de țară, al muncii în echipă, al prieteniei și loialității”, spun membrii managementului Invictus.

La jocurile Invictus, cine câștigă medalia este aproape irelevant

S-a dovedit nu o dată că sportul are puterea de a schimba vieți, de a ajuta oamenii să se recupereze fizic și psihic și de a inspira generații întregi.

Militarii echipei Invictus România au dovedit de fiecare dată că se poate face sport chiar dacă sunt în scaunul cu rotile, și-au pierdut un picior, vederea, auzul sau alte abilități.

Cei care concurează la jocurile Invictus sunt foarte diferiți de competitorii de la jocurile olimpice sau paralimpice, explică reprezentanții proiectului.

În condițiile în care sportivii de performanță își dedică întreaga viață pentru câteva minute la fiecare patru ani și sunt judecați după ordinea în care termină cursa, la jocurile Invictus cine câștigă medalia este aproape irelevant.

„Nu linia de sosire contează, ci linia de start. La Invictus Games, faptul că ai ajuns la linia de start te face deja câștigător, un câștig mult mai mare decât bucuria concurenței – câștigi camaraderie, provocare, explorarea propriilor limite”, au conchis coordonatorii proiectului.

2014, anul primelor jocuri Invictus

În vederea încurajării și sprijinirii recuperării fizice, precum și a reabilitării militarilor răniți în acțiuni militare, în urmă cu șase ani, sub patronajul prințului Henry de Wales al Marii Britanii s-au desfășurat la Londra primele jocuri Invictus, la care au participat 400 de competitori din 13 țări.

,,Invictus Games” este evenimentul sportiv de cea mai mare anvergură dedicat în exclusivitate militarilor răniți şi îşi propune să cultive spiritul Invictus, astfel încât aceștia să-şi regenereze prin sport trupul, sufletul şi încrederea în sine.

Jocurile Invictus au căpătat foarte repede vizibilitate și au captat interesul militarilor răniți sau deveniți invalizi ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operații.

La doi ani distanță avea să fie organizată cea de-a doua ediție a Jocurilor Invictus, de data aceasta în Statele Unite ale Americii, la Orlando, unde s-au reunit 500 de militari răniți din 14 țări.

România, în Invictus Games din 2017

Această mișcare sportivă a pătruns repede și în rândul militarilor români. De altfel, din toamna anului 2014, aceștia au organizat, în spiritul Jocurilor Invictus, o serie de evenimente sportive în care au angrenat și veterani din teatrele de operații, inclusiv răniți și invalizi.

Din consideraţie faţă de conduita militarilor Armatei României în teatrele de operaţii, organizatorii jocurilor ,,Invictus Games“ au invitat și România, începând cu anul 2017, să participe la jocuri cu o echipă formată din militari români invalizi/răniţi ca urmare a participării la misiuni în țară sau teatrele de operații.

După ce i-am aplaudat la Toronto, Canada, în 2017, la Sydney, Australia, în 2018, în 2021, echipa Invictus România va participa pentru a treia oară la Jocurile Invictus, alături de alte 20 națiuni: Afghanistan, Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Irak, Italia, Iordania, Olanda, Noua Zeelandă, Polonia, Republica Coreea, Ucraina, Anglia, Statele Unite ale Americii.

Militarii noștri răniți se antrenează la nouă discipline sportive individuale (tir cu arcul, atletism, canotaj în sală, natație, powerlifting, ciclism, săritura în lungime și aruncarea greutății și a discului), respectiv un sport de echipă (volei din șezut).

Invictus Games Haga 2020 ar fi trebuit să se desfășoare anul acesta însă din cauza pandemiei de COVID-19 au fost replanificate pentru anul 2021.

Au reprezentat cu cinste România în teatrele de operații, au căzut, s-au ridicat, și acum luptă în continuare pentru culorile Drapelului Național, ne inspiră dragostea lor pentru sport, educă în spiritul valorilor naționale și ne motivează să nu renunțăm niciodată, oricât ar fi de greu.

Actualitate

Angola primește șase elicoptere navale fără pilot pentru misiuni de supraveghere maritimă

Publicat

pe

De

Livrarea face parte dintr-un contract de peste un miliard de euro

Grupul de apărare EDGE din Emiratele Arabe Unite a livrat Marinei angoleze șase elicoptere autonome HT 100 NAVAL. Transferul face parte dintr-un acord în valoare de aproximativ un miliard de euro, semnat în 2023.

Aeronavele fără pilot au fost predate după finalizarea testelor de acceptanță din fabrică, desfășurate la sfârșitul lunii august în Elveția, la facilitățile companiei ANAVIA. Producătorul de elicoptere este o subsidiară a grupului EDGE.

Toate sistemele au trecut testele operaționale

Evaluările au inclus primele teste de zbor operaționale pentru toate cele șase elicoptere HT 100 NAVAL. Finalizarea cu succes a acestor verificări a deschis calea livrării către Marina angoleză.

Potrivit companiei, transferul reprezintă un moment important pentru integrarea sistemelor cu corvetele BR71 MK II și pentru consolidarea capacităților Angolei în domeniul supravegherii și recunoașterii maritime.

Câte două elicoptere pentru fiecare corvetă

Contractul semnat în 2023 de Abu Dhabi Ship Building, o altă companie din grupul EDGE, include trei corvete BR71 MK II, fiecare cu o lungime de 71 de metri. Navele reprezintă componenta principală a acordului încheiat cu autoritățile navale angoleze.

Cele șase elicoptere sunt destinate operării de pe aceste corvete, câte două pentru fiecare navă. Sistemele fără pilot urmează să fie integrate complet în sistemele de management al luptei instalate la bord.

HT 100 NAVAL sunt echipate cu senzori electro-optici și infraroșii, care vor extinde raza de supraveghere și recunoaștere a corvetelor și vor sprijini identificarea și monitorizarea țintelor maritime.

EDGE mizează pe o soluție navală complet integrată

Khaled Al Zaabi, președintele diviziei de platforme și sisteme din cadrul EDGE, a declarat că proiectul reunește platforme navale și sisteme autonome într-o soluție adaptată cerințelor operaționale ale Angolei.

Colaborarea dintre EDGE, Abu Dhabi Ship Building și ANAVIA urmărește să ofere marinei angoleze nu doar nave de luptă, ci un ansamblu integrat de platforme, senzori și sisteme fără pilot.

Corvetele sunt construite în Franța și Emirate

Abu Dhabi Ship Building a subcontractat compania franceză CMN Naval pentru construcția primei și celei de-a treia corvete. Lucrările pentru aceste nave se desfășoară la șantierul naval din Cherbourg, Franța.

A doua corvetă este construită în Abu Dhabi, în cadrul capacităților industriale ale companiei emirateze.

Compania urmărește extinderea pe piețele externe

Angola nu este singura piață vizată de Abu Dhabi Ship Building. Conducerea companiei a anunțat planuri de extindere în Asia, Africa de Vest și de Est, precum și în Brazilia.

Pentru următorii ani, compania estimează că peste jumătate din portofoliul său de comenzi va proveni din contracte internaționale.

Citeste in continuare

Actualitate

General Atomics dezvăluie „Wildfire”, drona concepută să înlocuiască MQ-9A Reaper

Publicat

pe

De

Un aparat fără pilot destinat misiunilor de recunoaștere și atac

General Atomics Aeronautical Systems, unul dintre principalii producători americani de drone militare, a prezentat oficial Wildfire, un aparat fără pilot proiectat de la zero pentru a înlocui MQ-9A Reaper.

Compania susține că noua dronă poate fi fabricată într-un ritm accelerat și că este capabilă să depășească obiectivele stabilite de Departamentul american al Apărării pentru viitoarea platformă aeriană.

Wildfire este destinat misiunilor îndeplinite în mod tradițional de Reaper, inclusiv recunoașterii de lungă durată și atacurilor de precizie. În afara operațiunilor militare, producătorul ia în calcul și utilizări civile, inclusiv transportul de mărfuri comerciale.

Capacitate de transport sporită și noi roluri operaționale

Potrivit General Atomics, drona dispune de o capacitate de încărcare mai mare și de puncte de acroșare consolidate. Aceste caracteristici ar putea permite folosirea aparatului într-o gamă mai largă de misiuni, inclusiv pentru transportul aerian de încărcături comerciale.

Președintele GA-ASI, David Alexander, a descris Wildfire drept o platformă concepută pentru misiuni solicitante și clienți preocupați de costuri. El a subliniat că aparatul combină performanțele ridicate asociate produselor companiei cu flexibilitatea și posibilitatea de a fi fabricat la scară largă.

Wildfire intră în cursa pentru programul Massed Modular Aircraft

General Atomics propune Wildfire pentru programul Massed Modular Aircraft, lansat în luna iulie de Forțele Aeriene ale SUA și Defense Innovation Unit. Inițiativa urmărește identificarea unui succesor pentru MQ-9A Reaper.

Generalul-locotenent Christopher Niemi, responsabil de modernizarea Forțelor Aeriene americane, a declarat recent că programul a fost accelerat după pierderile considerate îngrijorătoare suferite de Reaper în operațiuni împotriva Iranului.

Obiectivul Pentagonului este dezvoltarea unei platforme mai ieftine și concepute să poată fi pierdută în luptă fără costurile extrem de ridicate asociate sistemelor sofisticate.

Pentagonul vizează un preț de aproximativ 10 milioane de dolari

În funcție de configurație, un MQ-9 Reaper poate costa până la 50 de milioane de dolari. Producția modelului a fost oprită anul trecut, însă versiunea modernizată MQ-9B SkyGuardian continuă să fie fabricată.

Pentagonul urmărește ca prețul aparatului destinat programului Massed Modular Aircraft să fie de aproximativ 10 milioane de dolari pe unitate, fără echipamentele de misiune.

Documentația oficială a programului stabilește, printre altele, ca viitoarea platformă să poată efectua o redislocare autonomă pe o distanță de 8.000 de mile marine și să transporte o încărcătură de cel puțin 2.800 de livre.

General Atomics afirmă că Wildfire îndeplinește sau depășește toate cerințele, oferind o rază de ferry de peste 8.000 de mile marine și capacitatea de a transporta simultan două rachete antinavă cu rază lungă de acțiune.

O platformă pregătită pentru arme, senzori și sisteme autonome

Potrivit producătorului, Wildfire poate transporta combinații variate de muniții, efecte lansate, senzori și alte echipamente de misiune.

Drona este proiectată de la început pentru un grad ridicat de autonomie și pentru operațiuni colaborative cu alte platforme aeriene. Această abordare ar permite integrarea aparatului în rețele de luptă distribuite și în misiuni desfășurate de grupuri mixte de drone și aeronave pilotate.

General Atomics promite livrări înainte de 2031

Planul inițial al Pentagonului prevedea ca sistemul Massed Modular Aircraft să devină operațional până în anul fiscal 2031, cu cel puțin 20 de drone pregătite pentru misiuni.

General Atomics afirmă însă că Wildfire ar putea fi livrat cu mai mulți ani înainte de acest termen. Compania susține, de asemenea, că în același interval ar putea produce de peste două ori mai multe aparate decât obiectivul minim stabilit inițial.

Programul ar putea urma modelul „wingmanilor” autonomi

Oficialii americani se așteaptă ca programul Massed Modular Aircraft să adopte o structură asemănătoare celei utilizate în cadrul inițiativei Collaborative Combat Aircraft, dedicată dezvoltării unor drone capabile să opereze alături de aeronave pilotate.

În acest model, platformele sunt construite pe arhitecturi deschise și dezvoltate succesiv prin mai multe „incrementuri”, care permit introducerea treptată a unor noi capabilități.

Christopher Niemi a sugerat că viitoarea aeronavă nu va integra neapărat tehnologii de ultimă generație. Cel mai probabil, aceasta va utiliza un motor turbopropulsor și o aripă cu alungire mare, soluții menite să reducă prețul și să sporească autonomia.

Citeste in continuare

Actualitate

Lanțuri box, rope sau cuban: ce model ți se potrivește?

Publicat

pe

Un lanț poate schimba rapid aspectul unei ținute, mai ales dacă restul pieselor sunt simple. Forma zalelor, grosimea, lungimea și nuanța metalului influențează atât stilul, cât și confortul la purtare.

Modelele box, rope și cuban se numără printre cele mai cunoscute variante, însă fiecare are o construcție și o prezență vizuală diferite. Alegerea potrivită depinde de contextul în care porți bijuteria, de proporțiile tale și de felul în care vrei să o combini cu alte accesorii.

Modelul potrivit pornește de la modul în care îl vei purta

Atunci când cauți un lant de aur la preț accesibil, nu ține cont numai de aspect. Gândește-te dacă îl vei purta zilnic, dacă vrei să adaugi un pandantiv și cât de vizibil dorești să fie.

Înainte de alegere, răspunde la câteva întrebări:

  • vrei să îl porți la birou, în timpul liber sau la evenimente?
  • preferi un accesoriu discret ori unul care atrage atenția?
  • vrei să îl porți singur sau alături de alte lanțuri?
  • ai deja un pandantiv pe care vrei să îl folosești?

Dacă alegi un pandantiv, verifică dimensiunea și greutatea piesei. Un pandantiv mai greu are nevoie de un lanț suficient de solid, care să distribuie corect greutatea.

Lanțul box se potrivește unui stil simplu și ordonat

Lanțul box, numit și lanț venețian, este realizat din zale pătrate, așezate uniform. Construcția sa formează o linie dreaptă și curată, potrivită pentru ținutele minimaliste.

Când să alegi modelul box?

Acest tip de lanț este potrivit:

  • pentru birou și ținute smart-casual;
  • pentru pandantive mici sau medii;
  • dacă preferi bijuteriile discrete;
  • pentru purtare frecventă.

Un model de 2–3 mm se integrează ușor într-o ținută cu cămașă, sacou sau tricou simplu. Forma compactă îl ajută să se așeze ordonat, fără să domine restul accesoriilor.

Lanțul rope adaugă textură și mai multă strălucire

Lanțul rope are zale împletite în spirală, asemănătoare unei frânghii. Suprafața sa reflectă lumina din mai multe unghiuri, ceea ce îl face vizibil chiar și atunci când grosimea nu este foarte mare.

Cui i se potrivește modelul rope?

Alege un lanț rope dacă:

  • îți plac accesoriile cu textură;
  • vrei să îl porți și fără pandantiv;
  • preferi un stil smart-casual;
  • cauți o bijuterie care captează lumina.

Un model de 3–5 mm poate completa un tricou simplu, o cămașă descheiată la primul nasture sau o ținută monocromă. Variantele mai fine pot fi purtate și cu pandantive, dacă greutatea acestora este potrivită.

Verifică dacă lanțul este solid sau gol la interior. Modelele solide sunt, în general, mai grele și mai rezistente, în timp ce variantele goale necesită mai multă atenție la lovituri și deformare.

Lanțul cuban oferă structură și o prezență vizibilă

Lanțul cuban este format din zale ovale, turtite și unite strâns. Se așază plat și are o prezență mai puternică decât modelele box sau rope.

Când merită ales modelul cuban?

Acest model este o variantă potrivită:

  • pentru un stil urban;
  • dacă vrei un accesoriu statement;
  • pentru ținute simple, cu puține alte bijuterii;
  • dacă preferi lanțurile late și bine definite.

Un cuban de 5–7 mm poate deveni piesa centrală a ținutei. În acest caz, evită să adaugi alte accesorii masive în zona gâtului.

Grosimea lanțului influențează vizibilitatea și confortul

Grosimea lanțului trebuie aleasă în funcție de stil, conformație și frecvența purtării:

  • 2–3 mm: aspect discret și potrivit pentru pandantive mici;
  • 3–5 mm: echilibru între eleganță și vizibilitate;
  • peste 5 mm: efect pronunțat, potrivit mai ales pentru rope și cuban.

Persoanele cu umeri lați pot integra mai ușor lanțuri groase. Pentru o apariție fină, alege o grosime redusă și o lungime apropiată de baza gâtului.

Lungimea determină locul în care cade lanțul

Lungimea influențează felul în care bijuteria se raportează la guler și la restul ținutei.

Cele mai întâlnite variante sunt:

  • 45–50 cm: aproape de baza gâtului;
  • 50–55 cm: lungime echilibrată pentru purtare zilnică;
  • 60 cm sau mai mult: aspect relaxat și potrivit pentru layering.

Dacă porți frecvent cămăși, probează lanțul atât peste, cât și sub guler. Observă dacă rămâne vizibil și dacă se așază confortabil atunci când te miști.

Poți combina mai multe lanțuri prin layering

Layeringul presupune purtarea simultană a mai multor lanțuri la lungimi diferite. Pentru un rezultat echilibrat, combină un box fin cu un rope mediu sau două modele cu grosimi diferite.

Păstrează o diferență de cel puțin 5–10 cm între lungimi și evită să porți mai multe lanțuri groase în același timp. Astfel, reduci riscul ca piesele să se încurce și păstrezi un aspect plăcut.

Pentru un stil minimalist, alege modelul box. Dacă vrei mai multă textură și strălucire, optează pentru rope. Pentru o prezență puternică, lanțul cuban este varianta potrivită. Compară lungimea, grosimea și construcția, apoi alege modelul pe care îl poți purta confortabil în cât mai multe contexte.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv3 ore ago

Organigrama cu chiloți de la TCE Ploiesti, varianta „Salam la păcănele” – cum se salvează protejații lui Nae și se execută fraierii care muncesc

La TCE Ploiești, sindicatul lui Suditu semnează „de acord” cu Organigrama lui Nae, coordonatorii sunt scoși la liman, iar Dinu...

Exclusiv3 ore ago

„Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova: defilează cu stopul ars, dar dau lecții de lege la fraieri

Când poliția circulă cu mașina-n pioneze prin centru, dar te amendează pe tine pentru un bec ars, nu mai vorbim...

Exclusiv3 ore ago

Ministerul „Reglementărilor Fantomă”: cum decide o structură fără chip cât merită oamenii la leafă

Diamantul lovește: de la Tribunalul București, direct la Curtea Constituțională O nouă excepție de neconstituționalitate pleacă din sala Tribunalului București...

Exclusivo zi ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusivo zi ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusivo zi ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusivo zi ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusiv2 zile ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv3 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv3 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv4 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv4 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv4 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv5 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv