Connect with us

Anchete

Cel mai mare datornic român merge pe șantaj!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Ioan Niculae, când îți plătești datoriile de sute de milioane?

A fost odată cel mai bogat român! Cel puțin la nivel declarativ… Dar a ajuns acum cel mai mare datornic român! Pe acte, documente și mai ales facturi neplătite, de această dată! Dar ceea ce surprinde cel mai mult la afaceristul Ioan Niculae este că a rămas, și după condamnarea definitivă ”contopită” de trei ani și șase luni cu închisoare, ultimul ”dinozaur” al afacerilor derulate aproape exclusiv ca în ”vestul sălbatic” al României anilor ‘90.

Niculae vrea gaze ”moca” d ela companiile românești, dar cântă osanale Rusiei!

Astfel că Niculae încearcă din nou să își reclădească fostul imperiu tot după vechea rețetă care l-a și condus de altfel la pușcărie. Ce-i drept, pe vremuri cerea – și în mod surprinzător de multe ori chiar primea !- gaze ieftine, folosind un șantaj total la autoritățile române cum că dacă își închide combinatele chimice atunci va detona implicit o ”bombă” socială. Folosind la maxim ”vulnerabilitatea” că zonele unde își desfășoară cu precădere afacerile sunt unele defavorizate. Iată însă că anii au trecut și acum, cu ”foamea falimentului în glandă” și încolțit de datoriile de sute de milioane care se strâng din toate părțile, Niculae deja își forțează norocul! Și fără a conștientiza că, gata, ”paradigma” prin care continua să plătească gaze fără a le plăti doar pentru că ținea șantajul cu ”unitatea strategică” s-a încheiat, Niculae nu mai plătește nimic! Continuând doar să recurgă la același șantaj deșănțat, dar care uite că nu mai impresionează la ”next level”. Acolo unde afacerile se fac pe baza indicatorilor economici și a încrederii reciproce. Ci nu pe presiuni gen ”dați-mi gaz, dar nu vi-l plătesc, că altfel vă pun angajații în cap”. Numai că ultima ”aroganță” a fostului miliardar este deja una cu iz penal. Iar faptul că în ciuda notificărilor oficiale primite, Niculae nu a luat nicio măsură privind reducerea consumului de gaze la Chemgas Slobozia putea produce o adevărată tragedie. Chiar pentru angajații care se aflau la serviciu în dimineața zilei de 07.07.2020… Atunci când doar reacția promptă a transportatorului național de gaze a dus la împiedicarea unei posibile catastrofe…

InterAgro, blestemul ROMGAZ

Scandalul ”gazelor ieftine” pentru Ioan Niculae a zguduit ani de zile clasa politică, mediul de afaceri și chiar întregul sistem românesc. S-a ajuns chiar la condamnări, schimbări de miniștri, dar pentru Ioan Niculae pare că nimic nu s-a schimbat. Astfel că acesta are în continuare pretenția ca pentru el și doar pentru el să se aloce gaze ieftine! De ordinul sutelor de milioane de lei. Și pe care nici așa să nu le plătească! Orice tentativă de negociere privind barem o eșalonare a datoriilor deja istorice lovindu-se ca de un zid de replica deja ”paranoică” a lui Niculae ”eu sunt unitate strategică, nu-mi puteți opri gazul”! Ceea ce și explică ”revolta”, de fapt circul mediatic făcut de Niculae anul trecut după ce au fost anulate prevederile din OUG 114/2018 prin care erau oferite gaze la prețul plafonat de 68 lei/MWh către combinatele InterAgro. Numai că de atunci lunile trec una după alta și datoriile lui Niculae pentru furnizarea de gaze au atins deja proporții astronomice. Astfel că InterAgro a ajuns un adevărat ”blestem” pentru ROMGAZ. Mai ales că, nici măcar după ce a intrat cu un picior în ”hăul” falimentului, patronul InterAgro tot nu înțelege să joace după regulile procedurale obligatorii. Cu toate că datoriile sale către ROMGAZ au crescut vertiginos, în condițiile în care în urmă cu un an acestea erau deja de 282.630. 330 lei!

Petrom, prins în capcană

Drept urmare, la ROMGAZ și nu numai s-a ajuns ca să fie așteptată ca o adevărată izbăvire intervenția autorităților abilitate ale statului român pentru ”ruperea blestemului” InterAgro. Mai ales că nu doar companiile statului român au ajuns ”captive” în această veritabilă ”capcană” a datoriilor halucinante pe care Ioan Niculae refuză să le plătească cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună. Printre victimele magnatului aflându-se și alte nume grele care își desfățoară activitatea în România, printre care și PETROM. Repet, datoriile ”istorice” ale lui Niculae către toate acestea ajungând la sume care dovedesc că neplata este deja un ”modus operandi”, din moment ce sunt mai multe companii care au deja de primit sume de nivelul a sute de milioane de lei fiecare! Toate de la același Ioan Niculae! Cel care a suferit o condamnare la doi ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul ”Mită la PSD”. Și o altă condamnare la trei ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, instigare la evaziune fiscală și instigare la spălare de bani. Fiind judecat și pentru că ”a constituit și coordonat un grup infracțional organizat care a urmărit și realizat delapidarea SNCN ROMGAZ SA, în sensul obținerii de gaze naturale la prețuri inferioare celor practicate în mod normal, prin obținerea în mod ilicit de discounturi comerciale pe care SC InterAgro SA nu era îndrituită a le obține. Prejudiciul este de 282.630.330 lei”, după cum au stabilit procurorii de caz.

Diversiunea Chemgaz Slobozia

”La noi nu pot să iau nici gaz, nici credite, nici garanții, doar Rusia m-a ajutat”, acesta este mesajul public transmis în urmă cu doar câteva zile de Ioan Niculae, patronul InterAgro. Printr-o ieșire publică în care declanșează un atac năucitor la adresa statului român, a producătorilor și transportatorilor de gaze, în timp ce ridică osanale GAZPROM-ului rusesc. Și în care anunță totodată că va redeschide în acest an cinci din cele șase uzine chimice din grupul InterAgro, unde ar urma să angajeze 4.000 de oameni.

Uite de ce a făcut cel mai mare datornic ”circul” de la ChemGas Slobozia!

Pregătindu-și astfel terenul pentru o nouă escaladare a datoriilor… Totul după ce inițial a pus presiune mediatică printr-o altă operațiune specifică, încercând să forțeze mâna transportatorului național printr-un jalnic fake news cum că ”municipiul Slobozia a fost la un pas de catastrofă în această dimineață la ora 7 pentru că transportatorul național de gaze naturale –Transgaz – a oprit gazul către combinatul de îngrășăminte chimice Chemgas, controlat de către Ioan Niculae”. Cel care s-a văitat că- deși a recunoscut că avea contract doar până la ora 7.00 dimineața- a fost ”furat și pus în pericol”, fără a fi măcar informat înainte. Mai mult decât atât, după ce a ”fluturat” tragedia care putea arunca în aer Slobozia, Niculae însuși a vorbit de șantaj! Și asta în condițiile în care poziția oficială a Transgaz pe acest subiect nu lasă loc de niciun dubiu cu privire la ce s-a întâmplat în dimineața de 7 iulie la Slobozia :

”1. Începând cu ora 07.00 a zilei de 7 iulie 2020, ca urmare a faptului că nominalizările de gaze pentru North Chemical, furnizorul combinatului Chemgas Slobozia erau zero, iar combinatul Chemgas a refuzat oprirea consumului de gaze naturale, Transgaz a sistat transportul de gaze naturale către acesta.

  1. În 06.07.2020 la ora 20.42, Transgaz a transmis confirmarea către partenerul adiacent cu nominalizarea zero pe PI Isaccea – Orlovka (punctul pe care are în acest moment nominalizare NorthChemical pentru Chemgas Slobozia). Aceste confirmări sunt transmise și către UR, în speță NorthChemical, care a primit informația prim mail la ora 20.42. În 06.07.2020 la ora 20.47, directorul Dispeceratului Național de Gaze Transgaz l-a informat telefonic pe reprezentantul NorthChemical referitor la această nominalizare și că urmează să transmită mailuri în acest sens către furnizor și combinat prin care să le comunice faptul că în situația în care combinatul Chemgas nu va opri consumul începând cu ora 07.00 a zilei de 7 iulie,Transgaz va proceda la sistarea transportului de gaze către combinat. În 06.07.2020 la ora 21.07, directorul Dispeceratului Național de Gaze Transgaz a transmis un mail către Chemgas Slobozia și NorthChemical, prin care îi informează referitor la nominalizarea de zero pentru a doua zi și le solicită oprirea consumului începând cu ora 07.00 a zilei de 07.07.2020, în caz contrar, începând cu această oră Transgaz va sista transportul gazelor către ChemGas Slobozia. În 0.07.2020, în jurul orei 22.00, dispecerul teritorial din cadrul ET Brăila a luat legătura telefonic cu dispecerul combinatului Chemgas și cu directorul tehnic al combinatului, solicitându-le conformarea cu cele transmise prin mail de către Dispeceratul Național, în caz contrar vor proceda la sistarea combinatului începând cu ora 07.00. În 07.07.2020, în jurul orei 05.00, constatând faptul că Chemgas Slobozia nu a luat nicio măsură de reducere a consumului, dispecerul teritorial din ET Brăila a contactat din nou dispecerul combinatului chimic și l-a informat că în situația în care nu va reduce consumul la zero, începând cu ora 06.00 va reduce presiunea de livrare, iar la ora 07.00 va proceda la reducerea acestuia”. Și acum să reluăm declarația publică a lui Ioan Niculae : ”Eu aveam contract până la 7 dimineața, dar nu poți opri așa instantaneu gazul pentru combinat”! Niculae mai declarând cu această ocazie și că se simte ”furat” pentru că ”eu am plătit în avans”!!!

Asta e realitatea : 148.136.001,04, datorie la Transgaz!

Deci, după ce ne-am lămurit cum ”nu” a fost informat înainte de situația de la ChemGas, să vedem și cum este ”furat” Ioan Niculae, cel care se împăunează public că el ”plătește înainte”. La momentul când a dat această declarație, situația creanțelor restante înregistrate de către societățile din grupul de firme InterAgro către TRANSGAZ înregistrând un total de 148.136.001,04 lei! Din care INTERAGRO SA ( în insolvență) -36.403.772, 39 lei; INTERAGRO SRL( în insolvență) – 46.651.110, 63 lei; INTERGAZ EST SRL (în insolvență) – 7.559.669,30 lei; CHEMGAS HOLDING CORPORATION SRL (în faliment) – 15.535. 597,96 lei; VIROMET SA VICTORIA( în insolvență) – 2.773.782,26 lei; SCAEP GIURGIU PORT SA – 31. 568.606,72 lei; DONAU CHEM SRL (în insolvență) – 7.634.461, 78 lei. Deci, asta este în realitate situația creanțelor lui Ioan Niculae la data de 09.07.2020, doar către TRANSGAZ : 148.136.001,04 lei. Către alte companii având și datorii de 3-5 ori mai mari! În timp ce cel mai mare datornic român urlă ca din gură de șarpe că este ”furat” în România. Și că pe el unul îl ajută doar Rusia! Dar poate ”gura păcătosului adevăr grăiește”. Dar o să iasă și asta la iveală…

 

Anchete

Elena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”

Publicat

pe

De

Scena politică de la București este zguduită de o reacție acidă venită din partea Elenei Udrea, după ce aripa „reformistă” a PNL, alături de USR și UDMR, l-ar fi propus pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Publicația „Lumea Justiției” scoate la lumină un mesaj plin de sarcasm în care Udrea „demască” originile politice ale celui considerat astăzi soluția de salvgardare a taberei pro-europene.

„Creatura” regimului Băsescu: Udrea revendică paternitatea politică a lui Mureșan

Elena Udrea nu a ratat ocazia de a taxa ceea ce ea numește „stupefianta” propunere a coaliției PNL-USR-UDMR. Într-o postare tăioasă, fosta lideră PMP amintește publicului că Siegfried Mureșan este, în esență, un produs al regimului Băsescu, fiind „inventat” și promovat chiar de ea în 2014.

Conform sursei citate, Udrea subliniază caracterul tragi-comic al situației: omul susținut astăzi de Ilie Bolojan, Laura Codruța Kovesi sau Florian Coldea este același personaj care a ajuns în Parlamentul European de pe locul al doilea al listei PMP, partid condus la acea vreme de Udrea însăși.

Culisele unei ascensiuni: Între rugămințile Elenei Băsescu și finanțările lui „Pinalty”

Dezvăluirile Elenei Udrea merg dincolo de simpla ironie, atingând zone sensibile ale trecutului recent. Aceasta susține că includerea lui Mureșan pe listele eligibile nu a avut la bază criterii de meritocrație sau recomandări externe exotice (precum BND sau mișcările LGBTQ), ci intervenții directe și finanțări oculte.

„L-am pus pe locul doi pentru că l-a recomandat Elena Băsescu. Și pentru că îi finanța campania Gheorghe Ștefan, zis Pinalty”, a declarat Udrea, citată de Lumea Justiției. Aceasta a plusat, amintind că fondurile pentru campania de atunci ar fi provenit din dosarul „Microsoft”, fapt confirmat ulterior de justiție prin condamnarea lui Gheorghe Ștefan. „Pinalty a făcut deja pușcărie în acest dosar, deci justiția a funcționat, e OK treaba azi”, a adăugat ea cu un cinism evident.

Tabăra „Soroșiștilor” și girul lui Bolojan: O alianță contra naturii?

Pentru Elena Udrea, confirmarea lui Siegfried Mureșan ca variantă de premier de către tabăra Bolojan-Kovesi-Coldea reprezintă o validare ironică a propriilor sale alegeri din trecut. Ea sugerează că actualii promotori ai lui Mureșan se bazează pe un personaj a cărui coloană vertebrală politică a fost modelată în laboratoarele PMP, sub atenta supraveghere a familiei Băsescu.

În finalul intervenției sale, Udrea lasă să se înțeleagă că, indiferent de „ambalajul” de integritate cu care este prezentat astăzi Mureșan la Bruxelles sau în fața electoratului român, trecutul acestuia rămâne indisolubil legat de personajele și metodele pe care actuala „aripă reformistă” pretinde că le combate. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Administratie

Sită deasă la frontiera de nord: Ucigaș portughez și fugar condamnat, interceptați în plasele Poliției de Frontieră

Publicat

pe

De

Vigilența polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației a dus, în cursul zilei de ieri, la capturarea a doi indivizi periculoși pe numele cărora existau alerte internaționale și naționale. O simplă verificare de rutină a scos la iveală un scenariu demn de filmele polițiste: un urmărit european pentru omor și un tânăr condamnat pentru contrabandă au fost „extrași” din fluxul de călători și predați autorităților.

Ucigaș cu mandat european, prins „la pas” prin vama Siret

Cea mai șocantă captură a avut loc în Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Un bărbat de origine portugheză, în vârstă de 47 de ani, a încercat să intre în România venind dinspre Ucraina. Deși călătorea pe jos, aparența sa de simplu trecător nu i-a indus în eroare pe inspectorii de frontieră.

În urma procesării datelor, agenții au constatat cu stupoare că bărbatul era subiectul unei alerte de tip „Mandat European de Arestare”. Autoritățile din Portugalia îl caută pe acesta pentru acuzații de o gravitate extremă: răpire și omor. Fugarul internațional a fost imediat imobilizat și predat echipei operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava, în vederea demarării procedurilor de extrădare.

Aplicația e-DAC lovește din nou: Condamnat pentru contrabandă, depistat în trafic la Urziceni

La o distanță considerabilă, în localitatea Urziceni, polițiștii de frontieră de la Sectorul Carei au punctat o altă reușită în lupta împotriva infracționalității. În timpul unui control de rutină pe drumul național DN1F, aceștia au oprit un autoturism în care călătorea, ca pasager, un tânăr de 22 de ani originar din județul Iași.

Verificarea rapidă prin intermediul noii aplicații mobile e-DAC a confirmat suspiciunile polițiștilor. Pe numele tânărului fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 4 luni, acesta fiind condamnat definitiv pentru infracțiunea de contrabandă. „Urmăritul general” și-a încheiat călătoria prematur, fiind preluat de polițiștii din cadrul IPJ Satu Mare pentru a fi încarcerat.

Toleranță zero pentru marii fugari

Potrivit informațiilor furnizate de ITPF Sighetu Marmației, cele două capturi subliniază eficiența colaborării dintre bazele de date internaționale și sistemele moderne de verificare digitală. Indiferent că fug de pedepse pentru infracțiuni economice sau pentru crime împotriva vieții, infractorii descoperă că frontierele României devin o barieră tot mai greu de trecut.

Ambele cazuri au fost gestionate conform procedurilor legale, persoanele fiind acum la dispoziția organelor de cercetare penală pentru finalizarea demersurilor judiciare. (Sava N.).

Citeste in continuare

Anchete

Operațiune de înalt risc la Drobeta Fly In 2026: Trupele SIAS și elicopterele IGAv au simulat capturarea unui infractor înarmat

Publicat

pe

De

Cerul și solul din zona Drobeta s-au transformat într-un veritabil teatru de operațiuni speciale în cadrul evenimentului aviatic „Drobeta Fly In 2026”. Structurile de elită ale Poliției Române au oferit publicului o demonstrație de forță, tehnologie și coordonare milimetrică, arătând modul în care sunt gestionate situațiile de criză extremă.

Adrenalină și tehnologie la Drobeta Fly In: Publicul a asistat la o demonstrație de forță a structurilor de elită

Publicul prezent la ediția din acest an a „Drobeta Fly In” a fost martorul unui exercițiu demonstrativ spectaculos, susținut de Inspectoratul General de Aviație (IGAv), Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) și echipajul canin al Centrului Chinologic Sibiu. Exercițiul a fost conceput pentru a evidenția interoperabilitatea dintre diferite structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Conform comunicatului oficial emis de Poliția Română, acțiunea a pus accent pe precizia intervenției și pe rapiditatea cu care unitățile speciale pot neutraliza o amenințare într-un mediu dinamic. „Profesionalismul și dedicarea colegilor noștri au oferit publicului o imagine clară a modului în care acționează structurile specializate în misiunile cu grad ridicat de risc”, au precizat reprezentanții instituției, citați ca sursă principală.

Intercepție coordonată din aer și de la sol: Rolul crucial al elicopterului și al echipajului canin în neutralizarea amenințărilor

Scenariul pregătit de forțele de ordine a fost unul demn de filmele de acțiune: interceptarea unui infractor periculos, înarmat, care încerca să fugă la bordul unui autoturism. Intervenția a fost declanșată printr-o manevră coordonată, în care elicopterul IGAv a asigurat suportul aerian și monitorizarea permanentă a țintei, în timp ce luptătorii SIAS au blocat suspectul la sol.

Un element cheie al demonstrației a fost implicarea câinelui de serviciu de la Centrul Chinologic Sibiu. Acesta a demonstrat o disciplină remarcabilă, fiind factorul decisiv în imobilizarea infractorului simulat, în ciuda zgomotului produs de elicele elicopterului și a tensiunii scenariului. Această coordonare între tehnologia de zbor și unitățile canine subliniază complexitatea pregătirii de care beneficiază polițiștii români în 2026.

Profesionalism în misiuni critice: Poliția Română reconfirmă capacitatea de intervenție în situații de risc maxim

Dincolo de spectacolul oferit miilor de spectatori, exercițiul de la Drobeta a avut rolul de a reconfirma nivelul înalt de pregătire al structurilor de intervenție. Evenimentul a demonstrat că, în fața unor amenințări complexe, răspunsul autorităților este unul integrat, folosind toate resursele disponibile, de la logistica aeriană până la unitățile specializate de la sol.

Reprezentanții Poliției Române au ținut să le mulțumească echipajelor implicate pentru demonstrația de curaj și sincronizare. Astfel de exerciții publice nu doar că sporesc încrederea comunității în capacitățile forțelor de ordine, dar servesc și ca un avertisment clar privind eficiența sistemului de securitate națională în fața criminalității violente. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Când poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan

„Poliție aservită” și poliție iritată: Recorder aprinde fitilul, Drăgan detonează conferința Un reportaj Recorder – „Poliție aservită” – publicat în...

Exclusivo zi ago

Când sare o scânteie pe DJ 709, sare și polițistul cu stingătorul

Nu doar amenzi și permise: și câte un foc stins la nevoie „Când fiecare secundă contează, polițiștii fac diferența!”, transmite...

Exclusiv2 zile ago

Fier vechi, morți noi: cum poate un cablu furat să bage un tren întreg în pământ

„Doar fier vechi”, zic hoții. „Doar zeci de morți potențiali”, zice realitatea Știați că un accident feroviar cu zeci de...

Exclusiv2 zile ago

Șantierul Naval Mangalia, scos la mezat ca iaurtul expirat: 184 de milioane, fără clienți. SAFE pe hârtie, FAIL în realitate

Licitație de 184 de milioane, zero cumpărători. Șoc și groază la… cine nu știa? Prima licitație pentru vânzarea Șantierului Naval...

Exclusiv3 zile ago

„Purul adevăr” al chestorului Drăgan: cum se împuternicește Minciuna și se desemnează Nerușinarea

„Poliție aservită”, conferință disperată: Drăgan iese la tablă cu „purul adevăr” Pe 22 mai 2026, după investigația Recorder „Poliție aservită”,...

Exclusiv3 zile ago

Europa descoperă, brusc, că pedofilia există. Breaking news după zeci de ani de somn la Bruxelles

UE se trezește la realitate: „Hai să mai facem o directivă!” Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European s-au prins, în...

Exclusiv4 zile ago

De la „Frumușelu’ Sifon” la Maneliadă pe Bulevard: cum se eliberează trotuarul doar când vor clanurile, nu IPJ Prahova

Centrul Ploieștiului, teritoriu de clan: „Prestij” la vedere, legea pe mod invizibil În buricul Ploieștiului, acolo unde primăria vinde pliante...

Exclusiv4 zile ago

Mame cu pistol la brâu, drepturi la coadă: cum își bate statul joc de femeile din uniformă

Statul-Glumeț: „Eroi în stradă, restul… vedem la pensie!” Ani la rând, oamenii în uniformă – militari, polițiști și funcționari publici...

Exclusiv4 zile ago

Veto constituțional pentru transparența în instanțe: CCR blochează tentativa de a „simplifica” hotărârile judecătorești

Într-o decizie crucială pentru sănătatea sistemului de justiție din România, Curtea Constituțională a tăiat elanul legislativ care amenința să transforme...

Exclusiv5 zile ago

O feuda numită MEDAT: cumetrie, falsuri și caracatița bugetarilor de lux sub mantia lui Irineu Darău (USR)

Caracatița bugetarilor de lux din MEDAT: cum „biblioteca” USR s-a transformat în manual de feudalism digital În seria „Prezentul fără...

Exclusiv5 zile ago

Prahova sub talpa clanurilor: Polițiști cu dosare la comandă, interlopi cu protecție la purtător

Băieți „deștepți” în plină criză: Când interlopii cred că-i doare statul la bască (aici) Chiar dacă ziarul nostru de investigații,...

Exclusiv5 zile ago

Bebe-chestorul și CIRP-ul de buzunar: cum a ajuns Drăgan stăpân pe informarea publică a Poliției Române

Răspunsuri în bătaie de joc de la CIRP Sindicatul Diamantul aruncă public în aer o situație care, în orice stat...

Exclusiv6 zile ago

„Prestij” cu reacție întârziată: după ani de Maneliadă în centru, IPJ Prahova scoate din joben… 4 percheziții

De la restaurant „de fițe” la fief de clan: Prestij, ringul protejat din buricul Ploieștiului În centrul Ploieștiului, la doi...

Exclusiv6 zile ago

Catedrala ipocriziei reformiste: Cum „reorganizarea către eficiență” ascunde dublă semnătură și epurări la Ministerul Economiei/ Documente

Șase luni de mandat și o postare mesianică: Când PR-ul jubilează, legalitatea șchiopătează – Între discursul despre meritocrație și realitatea...

Exclusiv6 zile ago

Secret de serviciu la frontieră: cum păzește Poliția de Frontieră hârtiile mai abitir decât granița

„Cultura grănicerului comunist” trăiește bine-mersi în 2026 V-am mai spus: Poliția de Frontieră este mult, mult mai înapoiată decât Poliția...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv