Actualitate
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte, după infectarea cu Covid-19: „O zi dacă mai stăteam și nu mă internam…”
Artistul Marcel Pavel a povestit într-un interviu acordat postului TV de știri Antena 3, difuzat luni seară, prin ce a trecut în lupta sa cu coronavirusul, după ce a fost depistat pozitiv. Totodată, a avut și un mesaj pentru cei ce l-au calomniat în zilele în care s-a luptat pentru viața sa pe un pat de spital, la Institutul „Matei Balș” din Capitală.
„Acum e ceva mai bine, relativ mai bine. Dar atunci a fost cumplit, la un pas de moarte. Nu am o stare emoțională extraordinară acum – în spital am avut-o foarte echilibrată, de neexplicat. Am avut o liniște foarte, foarte mare. Poate că acest lucru mi l-a inspirat și personalul spitalului. Am rămas cu tensiune și eu nu sunt hipertensiv. Și am descoperit că am ieșit cu tensiune 18. Bine, cu medicație a scăzut la 17.
Culmea, nu am avut nimic până acum trei săptămâni, niciun simptom, iar simptomul s-a manifestat după filmările pe care le-am avut la «Te cunosc de undeva». În platoul de filmare, fiind lumini și tot felul de aparaturi erau 40 de grade, cel puțin. Cu perucă pe cap, transformat în personaje, stăteam 11 ore acolo, a fost suficient să cedeze organismul pentru că nu se mai apăra, eu fiind foarte obosit, dormind doar două-trei ore pe noapte. Imunitatea mi-a scăzut, a fost șocul acela termic.
S-a instalat prima oară la sinusuri, dar din ce cauză – noi aveam o cameră de relaxare unde și mâncam. Erau 17 grade acolo, funcționa un aer condiționat, iar ceilalți nu aveau nicio treabă cu asta. Cel puțin Monica Anghel… tanc. Nu a avut nicio treabă. Romică Țociu la fel, Vârciu la fel – nu s-a manifestat la niciunul de acolo.
Numai că ce a fost pentru mine grav e că eu cred că luasem înainte cu o zi sau chiar în ziua aceea (…)”, a povestit artistul, în exclusivitate, pentru Antena 3.
Marcel Pavel: „M-am doctoricit singur o zi, apoi am dat telefon ORL-iștilor mei”
Marcel Pavel spune că primele simtome pe care le-a avut s-au manifestat dur abia acasă, a doua zi.
„Dureri oculare îngrozitoare, dureri de cap groaznice, transpirații abundente, temperatură 37,5. M-am doctoricit singur o zi, apoi am dat telefon ORL-iștilor mei. Mi-au spus că am sinuzită, mi-au dat un antibiotic mai slab, m-am vindecat, dar am spus că am o stare de moleșeală și transpir la o temperatură de 36,7. Nu s-a dus nimic la gât, la corzile vocale, Doamne ajută, în schimb se instalase această pneumonie: pneumonie interstițială bilateral medie, că așa era diagnosticul. După aceea mi-a spus doamna doctor să fac și un test COVID-19”, a mai spus Marcel Pavel, care a dezvăluit că s-a aflat la un pas de moarte. „O zi dacă mai stăteam și nu mă internam…”, a recunoscut artistul.
Acesta a mai spus că i s-au făcut 45 de injecții în spital și mai trebuie să facă încă 15 acasă și că încă mai are ușoare probleme respiratorii, dar nu se compară cu starea inițială a bolii.
Și mai grav, la început a avut expectorații cu sânge și, la un moment dat, chiar s-a sufocat în somn, în urma unui atac de panică. Cel mai mult s-a speriat în a treia zi de internare, când a crezut efectiv că o să moară.
Celebrul cântăreț a spus că aceasta este cumpăna vieții sale, iar familia a fost cea care l-a ajutat să meargă mai departe și chiar a recunoscut că până la acest moment nu prea a crezut în acest virus și în puterea sa de acțiune.
Marcel Pavel a avut un mesaj dur față de cei care l-au acuzat că a primit bani ca spună că are COVID-19: „Eu nu mă murdăresc pentru nimic în lume”
„Am un regret: eu îmi iubesc țara foarte mult, îmi iubesc poporul, sunt un om cu coroană vertebrală dreaptă, nu mi-aș trăda țara pentru nimic în lume. Îmi pare rău că o parte a românilor mei a avut un comportament foarte urât și nepotrivit față de mine, scriind pe rețele de socializare tot felul de minciuni. Poate vă gândiți, dragilor, că eu am o familie, am copii. Eu nu mă murdăresc pentru nimic în lume, în special pentru bani. Nu am nevoie. Și chiar dacă aveam, nu o făceam. Mai gândiți-vă și la respectul pe care trebuie să-l aveți față de o persoană. Înlocuiți veninul acesta cu miere – că e mai bine. Dacă vom înlocui veninul acesta cu miere, vom face o țară superbă, nu ne va egala nimeni, dar răutatea să știți că ne face să ne pierdem mințile”, a spus Marcel Pavel, în începutul interviului, confirmând că pe unii critici care l-au acuzat că a luat bani că să spună că are Covid-19 îi va da în judecată.
Marcel Pavel a fost depistat pozitiv cu coronavirus la începutul lunii iunie, după cum Gândul a scris în exclusivitate.
El a fost externat de la ”Matei Balș”, o lună mai târziu, când GÂNDUL.RO a realizat în exclusivitate primele imagini cu acesta după ce a părăsit spitalul!
EXCLUSIV. Actrița Adriana Trandafir, infectată cu coronavirus! După Marcel Pavel, Andrei Ștefănescu și Ozana Barabancea, o altă vedetă de la „Te cunosc de undeva” a luat virusul
Adriana Trandafir, care a participat și ea la show-ul „Te cunosc de undeva”, este infectată cu coronavirus. Asupra actriței existau suspiciuni și surse medicale au declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, că testele au confirmat infectarea cu virusul COVID-19.
Actrița Adriana Trandafir se alătură, astfel, colegilor săi Marcel Pavel, Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu, diagnosticați cu coronavirus.
Actualitate
Arhitectura descurajării: Planul strategic pentru salvarea arsenalului nuclear de sub tutela birocrației energetice
Moștenirea Războiului Rece în fața noilor amenințări
Statele Unite se află într-un punct de cotitură nucleară, cel mai periculos de la finalul Războiului Rece. În timp ce Rusia își modernizează agresiv arsenalul și lansează amenințări directe, iar China își extinde forțele nucleare într-un ritm alarmant, barierele de control al armamentului par să se fi prăbușit. În acest peisaj volatil, descurajarea nucleară nu mai este un concept abstract, ci fundamentul supraviețuirii naționale. Totuși, managementul acestui arsenal vital rămâne prizonierul unui sistem administrativ depășit, conceput pentru o epocă apusă.
Conflict de interese: Securitate națională versus politici climatice
În prezent, responsabilitatea pentru descurajarea nucleară a SUA este plasată nefiresc în cadrul Departamentului Energiei (DOE). Deși peste trei sferturi din bugetul acestui departament sunt dedicate apărării, agenda publică a instituției este dominată de politici climatice, programe energetice interne și ecologizare. Această structură forțează securitatea strategică să concureze pentru atenție și resurse cu priorități interne complet străine de misiunea de apărare. Este un aranjament defectuos și, în ultimă instanță, periculos, care subminează capacitatea de reacție rapidă în fața inamicilor geopolitici.
Eroziunea responsabilității și capcana birocratică
Istoria demonstrează că succesul nuclear a fost clădit pe claritate și autonomie. În perioada Războiului Rece, agenții independente aveau misiunea unică de a proiecta și susține arsenalul nuclear. Această coerență a dispărut în 1977, odată cu absorbția misiunii nucleare de către Departamentul Energiei. Rezultatul a fost o derivă birocratică previzibilă: responsabilitate diluată, supraveghere excesivă și lupte bugetare interminabile. Chiar și crearea Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară (NNSA) în anul 2000 a fost doar un paleativ, instituția fiind mai degrabă orientată spre evitarea riscurilor decât spre producția și livrarea accelerată de care America are nevoie astăzi.
O agenție independentă pentru un secol al provocărilor
Soluția necesită o decizie politică de o anvergură istorică: extragerea NNSA de sub tutela Departamentului Energiei și transformarea sa într-o agenție independentă, aflată sub autoritatea directă a președintelui. O astfel de reformă nu ar slăbi controlul civil, ci ar întări responsabilitatea prezidențială și ar clarifica hățișul de supraveghere congresională. Printr-o misiune unică și o finanțare directă prin comisiile de apărare, SUA pot transmite un mesaj fără echivoc Moscovei și Beijingului. Dacă această restructurare va fi implementată, ea va securiza fundamentul puterii americane pentru secolul XXI, marcând trecerea de la o birocrație lentă la o forță de descurajare modernă și implacabilă.
Actualitate
Miliarde pentru Pacific: Strategia Pentagonului de a „anula” lista de dorințe a amiralilor prin bugete record
Într-o mișcare strategică fără precedent, Pentagonul propune alocarea a aproape 12 miliarde de dolari pentru Inițiativa de Descurajare în Pacific (PDI) în anul fiscal 2027. Această infuzie masivă de capital pare să fi atins un prag istoric: pentru prima dată, comandantul operațiunilor din regiune sugerează că solicitările sale financiare au fost acoperite integral, eliminând necesitatea celebrei „liste de dorințe” cu cereri nefinanțate.
O premieră la INDOPACOM: „Zero” cereri suplimentare
Amiralul Samuel Paparo, șeful Comandamentului din Indo-Pacific, a confirmat în fața legiuitorilor că bugetul propus răspunde tuturor nevoilor raportate conform cerințelor legale. Deși a subliniat că „nu este niciodată pe deplin satisfăcut” având în vedere miza umană și materială a unui potențial conflict, Paparo a indicat că raportul oficial nu va conține cerințe neacoperite. Această situație este rară în contextul birocrației de la Washington, unde comandanții solicită anual fonduri extra peste bugetul de bază.
Reconcilierea Bugetară: 1,5 trilioane de dolari pentru Apărare
Planurile ambițioase vin pe fondul unei strategii mai largi a administrației de a cheltui 1,5 trilioane de dolari pentru Departamentul Apărării în 2027. Din această sumă, 11,7 miliarde de dolari sunt direcționate strict către descurajarea influenței în Pacific. Fondurile sunt segmentate în șase piloni critici, cele mai mari felii din buget fiind destinate exercițiilor militare și inovației (4,4 miliarde dolari), urmate de îmbunătățirea infrastructurii (3 miliarde dolari) și modernizarea prezenței militare (2,9 miliarde dolari).
Muniția, „călcâiul lui Ahile” în fața amenințării chineze
În ciuda optimismului bugetar, congresmenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stocurile de muniție critică, epuizate de conflictele din Orientul Mijlociu. Întrebați dacă acest consum afectează capacitatea de a descuraja China, oficialii militari au subliniat că soluția rezidă în accelerarea producției. Strategia pentru 2027 prevede triplarea sau chiar cvadruplarea ratelor de producție pentru proiectilele esențiale, precum și investiții în substitute inovatoare care să depășească tehnologia actuală.
Actualitate
Arsenalul Romei: Ucraina urcă pe podiumul exporturilor de armament ale Italiei
ROMA — Într-o schimbare strategică de proporții, Ucraina a devenit unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de tehnică militară din Italia. Cele mai recente date oficiale indică o ascensiune rapidă a Kievului în topul partenerilor comerciali ai Romei, consolidând o relație care depășește simpla asistență militară și se transformă într-o alianță industrială profundă.
Conform noilor statistici de export, Ucraina ocupă acum poziția a patra în rândul națiunilor care au primit licențe de export autorizate, cu o valoare de 349 de milioane de euro. Această cifră plasează Kievul imediat după giganți precum Kuweit, Germania și Statele Unite, subliniind rolul critic pe care industria italiană de apărare îl joacă în sprijinirea efortului de război ucrainean.
Pactul Dronelor: Dincolo de simpla furnizare de echipamente
Această evoluție comercială vine la scurt timp după o întâlnire la nivel înalt între liderii celor două state, axată pe o viziune pe termen lung: „Pactul Dronelor”. Acest format de securitate inovator vizează nu doar transferul de tehnologie, ci și o integrare a expertizei de luptă ucrainene cu capacitățile industriale italiene.
Obiectivul principal este crearea unui program de coproducție pentru vehicule aeriene fără pilot (UAV). Roma și-a exprimat un interes major pentru dezvoltarea comună în acest sector, recunoscând Ucraina drept o națiune lider în inovația tehnologică de pe front. Discuțiile vizează fuziunea capacităților în domenii precum rachetele, războiul electronic și sistemele autonome.
Un flux constant de tehnologie și know-how
Deși detaliile specifice ale sistemelor livrate sunt protejate de confidențialitate strategică, gama de echipamente autorizate pentru export este vastă. Aceasta include muniție de înaltă precizie, sisteme electronice avansate, software de luptă, vehicule terestre și, cel mai important, transfer de know-how pentru producție.
Până în prezent, sprijinul Italiei s-a materializat în peste zece pachete de asistență militară directă, inclusiv sisteme sofisticate de apărare aeriană dezvoltate în colaborare cu Franța. Valoarea totală a ajutorului direct oferit de Roma a atins pragul de 2,8 miliarde de euro, la care se adaugă contribuții substanțiale prin mecanismele Uniunii Europene.
Suveranitate prin producție: Liniile de asamblare ale viitorului
Noua direcție a cooperării bilaterale nu se limitează la frontierele geografice actuale. Strategia discutată de cele două guverne prevede stabilirea unor linii de producție ucrainene atât pe plan intern, cât și în străinătate, pentru a satisface cererea globală tot mai mare de tehnologie militară testată în condiții reale de conflict.
Prin acest parteneriat, Italia nu doar că își securizează un rol central în arhitectura de securitate a flancului estic, dar participă activ la transformarea Ucrainei într-un hub tehnologic de apărare, unde inovația forjată pe câmpul de luptă întâlnește precizia ingineriei europene.
-
Exclusivacum 4 zileFEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)
-
Exclusivacum 2 zileSINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni
-
Exclusivacum 2 zileDelirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi
-
Exclusivacum 4 zileBINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!
-
Exclusivacum 4 zileOPERAȚIUNEA „PENALA LA NATO”: CUM SE JOACĂ DARĂU ȘI OPREA DE-A ARMATA CU CARACATIȚA MIRON LA BUTOANE
-
Exclusivacum 3 zileOPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului
-
Exclusivacum 2 zileMiracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță



