Connect with us

Actualitate

CU GÂNDUL LA ROMÂNIA. Interviu cu Olga Bodrug, tânăra care a „eclipsat” necunoscutul. De la coordonarea unei echipe globale la primul proiect de cercetare a Guvernării Spațiale în State: „Există riscul de epuizare a spațiului în spațiu”

Publicat

pe

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului.

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României.

Olga Bodrug este tânăra ce a reușit să impresioneze prin ambiția și profesionalismul de care a dat dovadă în situații competitive. Născută în Republica Moldova, și-a dorit dintotdeauna să aibă un viitor strălucit care să eclipseze necunoscutul, astfel încât să poată impacta în mod pozitiv viețile a mai multor oameni. Cu o viziune clară, pe termen lung, Olga Bodrug a povestit pe îndelete pentru GÂNDUL.RO, într-un interviu exclusiv, despre necesitatea de a reglementa spațiul pentru binele următoarelor generații.

Pe când studia în Bucureșți, Olga Bodrug, a primit o bursă  Erasmus pentru a studia în Croația, unde a avut oportunitatea să participe la o competiție extrem de strânsă, clasându-se printre cei 25 finaliști din 5000 participanți din întreaga lume. Mai mult decât atât, fusese aleasă liderul unei echipe cu minți sclipitoare. Ajunsă la Miami, Olga Bodrug a simțit că trebuie să experimenteze viața de student în America, motto-ul ei după care se ghidează fiind: Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina. Sub pașii tăi care urcă, ele se vor înmulți la nesfârșit. (Franz Kafka)

Un al doilea moment plin de emoție a fost când a aflat că va face parte dintre fondatorii unui centru spatial în SUA, o idee deja creionată în mintea Olgăi Bodrug,  încă dinainte de a fi concretizată. Un alt success al tinerei românce este realizarea primului parteneriat extern și international al centrului de cercetare spațială cu un jurnal românesc.

Curiozitatea pentru corpurile cereșți i-a fost stârnită încă de când era mică de la tatăl ei, pentru că se uitau seara la stele și la eclipsele de soare printr-o bucată de sticlă specială pregătită de el pentru a vedea mai bine. Fiind născută într-o țară mică cu puține posibilități de dezvoltare, părinții i-au explicat că nu poate avea o carieră legată de astronomie sau spațiu cosmic acolo pentru că guvernatorii nu investesc în ea, au alte priorități. Așadar, Olga s-a conformat cu această idee și a mers la un liceu cu profilul mate-info, dar în țara vecină, România. Oportunitățile au dus-o spre calea economiei, dar pasiunea ei pentru spațiu a revenit pe neașteptate 10 ani mai târziu, mai exact când a mers la o conferință la Universitatea Harvard.

Olga a parcurs un drum lung până să își poată urma pasiunea pentru spațiu. A făcut liceul la Iași, universitatea la Bucureșți, o mobilitate Erasmus în Croația și una Fulbright în SUA, unde a avut oportunitatea să facă cercetare asupra spațiului.

GÂNDUL.RO: Cum ai decis să pleci din Republica Moldova?

Olga Bodrug: Când eram în ultimii ani de gimnaziu, reflectam asupra următorilor pași pe care să îi iau în carieră. Deoarece îmi doream un viitor strălucit, am decis să prind curaj să experimentez cum este învățământul în străînătate la numai 15 ani. Am aplicat la Ambasada României din Chișinău, și datorită mediei mari am fost repartizată la cel mai bun liceu din zona Moldovei, Colegiul Național Iași. După absolvirea liceului, am decis să fac următorul pas măreț în cariera mea. Am aplicat la universitate în capitală, la Academia de Studii Economice din Bucureșți.

Pe când învăța la Bucureșți, Olga a avut primit o bursă Erasmus de la Comisia Europeană pentru a învăța un semestru în Croația. Profesorii organizatori urmăreau să cerceteze cum cooperează persoane cu diferite backgrounduri culturale pentru a analiză activitatea economică a diferitor companii. La final, au primit și rezultatele acelor teste de inteligență culturală (IQ cultural). Bodrug știa că vor fi selectați doar 25 de finaliști dintre cei aproape 5000 de participanți, așa că nici nu a îndrăznit să viseze să se claseze și ea având în vedere că concura cu marile universități din S.U.A., U.K., Germania etc.. Însă i-a plăcut competiția și și-a depus silința să își reprezinte țara la cel mai înalt nivel. Datorită entuziasmului de care a dat dovadă, membrii echipei au insistat ca Olga să ocupe rolul de lider. După două luni de coordonare virtuală a unei echipe formată din membrii din SUA, Taiwan, Grenadă, Brazilia și Mexic, Olga a reușit să se califice la finală din Miami. Acolo a concurat și cu finaliștii din edițiile anterioare. Au fost niște emoțîi imense pentru ea, așa cum mărturisește, pentru că urma să fie pentru prima oară când mergea în SUA, primul vis american. Astfel, și-a dorit să experimenteze și ea viața de student în America într-o bună zi. La întoarcerea în țară, a căutat oportunități de a studia în SUA și a descoperit Fullbright România. A aplicat, a fost un program foarte competitiv a cărui evaluare a durat aproape 1 an de zile. La final au fost aleși din câteva sute de aplicanți aproximativ 14 persoane, printre care și Olga Bodrug. Beneficiind de această bursă Fulbright de la Departamentul de Stat al SUA, Olga își face masterul la Universitatea Texas A&M. Acolo Olga a trebuit să se adapteze la un sistem universitar diferit, cu cerințe mult mai mari decât cel românesc.

GÂNDUL.RO: Cum ți-ai redescoperit pasiunea pentru spațiu?

Olga Bodrug: Pasiunea pentru spațiu am redescoperit-o în 2019. În februarie reprezentasem la Universitatea Harvard, România și Republica Moldova, în Harvard Project for Asian and Internațional Affairs (HPAIR). Deși eram la secțiunea Guvernanță și Geopolitică, unul dintre seminarii a fost despre spațiu. Nu înțelesesem legătură dintre ele și nici nu mă așteptăm că acel seminar să îmi schimbe viața. Speakeri impresionanti de la NASA, SpaceX, Harvard Business School and Pardee RÂND ne-au vorbit despre necesitatea ca guvernul să cerceteze mai mult despre spațiu și că lideri din toată lumea să își unească puterile pentru a stabili reglementări în ceea ce privește explorarea spațiului cosmic. Acolo am fost și încurajată să mă alătur Space Generation Advisory Council din Viena. După acesta participare, mi-am dat seama că acesta este domeniul prin care pot aduce un impact pentru binele generației curente și următoare și în același timp să aduc renume țărilor de unde provin, Moldova și România.

FOTO: Arhivă personală

GÂNDUL.RO: Cine au fost oamenii care te-au inspirat pe tot acest parcurs profesional?

Olga Bodrug: Primii oameni care m-au motivat au fost speakerii pe care i-am întâlnit în februarie 2019 la Universitatea Harvard, experții de la NASA, SpaceX, Pardee Rând și Harvard Business School.

Trei luni mai târziu, la Astrofest România, am avut oportunitatea de a cunoaște singurul cosmonaut român care a fost în spațiu, domnul Dumitru-Dorin Prunariu. Dumnealui a ținut un seminar prin care ne-a împărtășit experiența în spațiu și ne-a prezentat o perspectiva asupra viitorului acestui domeniu. La final l-am apropiat pentru un autograf și o poză și i-am mărturisit ideile pe care aș vrea să le implementez legate de spațiu. A fost plăcut impresionat și m-a încurajat să îmi urmez visul:  >.

Câteva luni mai târziu am mers la studii la Texas A&M, a space-grant institution, hotărâtă să generez un impact în ceea ce privește spațiul cosmic. La competiția Student Conference on Național Affairs (SCONA) l-am cunoscut pe astronautul NASA Mike Fossum, absolvent al universității mele și în prezent COO la Universitatea Texas A&M din alt oraș, Galveston. M-a inspirat carieră dumnealui, așa că la final i-am adresat public o întrebare și m-am apropiat pentru un autograf și o poză. A fost impresionat de parcursul meu profesional din România exact în Texas.

Deoarece experiența mea Fulbright este în cadrul Bush School of Government and Public Service, acolo am aflat că președintele George Bush Sr. a avut un impact semnificativ în explorarea spațiului prin implementarea Național Security Directive 30 (NSD 30). Deoarece George H. W. Bush Presidential Library and Museum se află chiar în același campus cu facultatea mea, am avut oportunitatea de a-mi face cercetarea despre impactul Președintelui Bush 41 asupra explorării spațiului la Arhivele Naționale de acolo. De asemenea, am realizat că președintele american care a autorizat înființarea NASA, Dwight Eisenhower, este născut în Texas, culmea chiar în primul oraș în care eu am intrat din Texas. Tot în Texas a avut loc și faimosul discurs al președintelui American John Kennedy despre trimiterea primului om pe luna până la finalul decadei.

„Părea că s-au aliniat toate astrele pentru ca ceea ce mi-am dorit să fie la un pas de îndeplinire”, spune cu emotie Olga Bodrug

Desi Texas A&M nu este o universitate axată exclusiv pe spatiu, Olga a reușit să își găsească calea și să îmbine toate pasiunile sale in jurul domeniului spatial. Olga Bodrug mărturisește cu uimire că a conștientizat faptul că pasiunile dezvoltate de-a lungul timpului (economie, diplomație, guvernanță, reglementare) s-au îmbinat având ca numitor comun spațiul, iar cireașa de pe tort a fost momentul în care i-a fost făcută invitația să contribuie la înființarea centrului spațial, lipsa acestuia fiind sesizat de ambițioasa româncă.

„Uitandu-mă pe site-ul facultății, am observat că exista numeroase centre specializate în diferite domenii, dar niciunul axat pe spatiu. Având în vedere faptul că Texas A&M este space-grant institution, ca avem 4 absolventi ai acestei universitati care sunt astronauti, ca Centrul Johnson al NASA este aflat la numai 2 ore distanta, ca una dintre facultati este fondata de Presedintele Bush care a avut un impact semnificativ asupra explorarii spatiului, am propus sa fie infiintat un centru spatial sau ca insitutia noastra sa adopte o strategie mareata cu privire la cercetarea spatiului. La inceput, acest obiectiv parea imposibil de realizat. Spre surpriza mea, cateva luni mai tarziu am primit invitatia de a contribui la infiintarea Space Government Research Center la universitatea mea, Texas A&M, si oferta pentru un internship in calitate de Asistant de Cercetare la Bush School, pe care am acceptat-o. Prin intermediul acestui internship am ocazia sa fac cercetare despre principalii actori in domeniul spatial, despre problemele cu care guvernele si companiile se confrunta in ceea ce priveste explorarea spatiului cosmic„, povestește Olga Bodrug.

Intensitatea maximă a sentimentului de bucurie a fost atinsă în două momente care au făcut-o pe Olga Bodrug să fie mândră de cele ce urmau, când a aflat că se numără printre cei 25 din 5000 de finaliști ai competiției globale de business X-Culture și când i-a fost făcută invitația pentru ajutorul la înființarea centrului spațial și coordonarea primului proiect de echipa prin care un jurnal românesc a devenit primul partener extern și international.

Olga a avut șansa să coordoneze primul proiect al echipei de internship, care a constat în publicarea unui articol de cercetare cu privire la impactul lansării recente NASA-SpaceX a celor doi astronauți spre Internațional Space Station. Articolul a fost publicat în jurnalul românesc The Market For Ideas (TMFI), aflat sub auspiciile Fundației Româno-Americane pentru Promovarea Educației și Culturii. Astfel, acesta a devenit primul partener extern și international care se plănuiește a fi lansat în 2021.

Proiectul a constat în publicarea unui articol de cercetare cu privire la impactul lansării recente NASA-SpaceX a celor doi astronauți spre Internațional Space Station. Articolul a fost publicat în jurnalul românesc The Market For Ideas (TMFI), aflat sub auspiciile Fundației Româno-Americane pentru Promovarea Educației și Culturii.

Economia spațială…

Economia spațială cuprinde totalitatea activităților economice legate de spațiu, efectuate de către actori publici și privați în vederea dezvoltării și oferirii de produse și servicii permise de spațiu. Pe măsură ce această se dezvoltă, crește și dependență de servicii bazate pe sateliți. Este fără îndoială cea mai captivantă industrie a viitorului, existând așteptări că această să genereze venituri de câteva trilioane de dolari, în special din mineritul de asteroizi și turismul spațial, spune Olga Bodrug.

Tânăra aspirantă la crearea unui centru spațial spune că posibilitatea de a merge în spațiu în prezent  se compară cu călătoriile reduse cu avionul din trecut din cauza costurilor ridicate. O problemă care poate apare în urma competiției create de trimiterea sateliților este „lipsa spațiului în spațiu.” Prețul chiriei în spațiu va crește în timp, cum se întâmplă pe o piață imobiliară.

„Cum în trecut posibilitatea de a călători cu avionul era oferită doar persoanelor cu venituri foarte mari, la fel va fi și cu mersul în spațiu inițial. Ulterior, odată cu avansarea cercetării, costurile călătoriei în spațiu vor fi reduse, astfel că din ce în ce mai mulți oameni vor avea acces. Problema este că există riscul de epuizare a spațiului în spațiu, dacă prea multe companii vor dori să activeze în această industrie. În cele din urmă, am putea vedea, pentru spațiu, un sistem similar modului în care aeronavele au coridoare de zbor și sloturi pe un aeroport pentru a încărca / descărca pasagerii și a efectua decolări / aterizări. Din cauza concurenței ridicate, există o piață secundară pentru destinațiile de plasare prin satelit în spațiu. Când trimit un satelit, investitorii privați ocupă spațiul. Apoi, îl închiriază că pe o proprietate imobiliară a cărei valoare vă crește exponențial în timp. Companiile mari precum SpaceX, Amazon, OneWeb și Facebook dezvoltă proiecte care implică lansarea a mii de sateliți”, explică Olga Bodrug.

… și reglementarea spațială

„Pe măsură ce economia spațială se dezvoltă, creând o concurență strânsă și aducând beneficii întregii umanități, este necesară o reglementare bine dezvoltată privind explorarea spațiului exterior. Legislația și politica în domeniul spațiului trebuie să găsească soluții pentru gestionarea concurenței și pentru situațiile de „epuizare” a spațiului în spațiu și să se asigure că legea este aplicată corect. Guvernele ar trebui să încurajeze companiile spațiale, deoarece acestea ar putea obține beneficii enorme, fie direct, prin impozitare, fie indirect, prin impactul spațiului asupra economiei estimate sa ajunga chiar si la 5 trilioane de dolari. Companiile private, la rândul lor, trebuie să își revendice dreptul de a utiliza spațiul eficient pentru a crea valoare pentru ei și acționarii lor și, în acest proces, să ofere beneficii întregii umanități, cum ar fi conectivitatea globală la Internet prin sateliți, minerale valoroase prin asteroizi minieri, posibilitatea turismului spațial sau chiar a colonizării altor planete”, explică tânăra româncă.

FOTO: Arhivă personală

GÂNDUL.RO: Ce iți propui în viitor?

Olga Bodrug: Planul meu pentru viitor este să continui să ajut la înființarea centrului la universitatea mea, undeva în jurul anului 2021.  Până atunci activăm că Space Governance Research Group, făcând cercetare și conexiuni cu alți membri ai universității interesați, realizând parteneriate. Avem o conferință de echipă în luna noiembrie. Când vom ajunge în etapă ce presupune în căutarea finanțarii eu voi fi fi coordonatorul acestui proces.

GÂNDUL.RO: Cum este să fii un ambasador cultural român în străinătate?

Olga Bodrug: Pentru mine este o onoare să pot reprezenta națiunea română în străinătate. Am avut un rol temporar de ambasador cultural român încă din 2017, când am mers la studii în Croația și la competiția din Miami, apoi în februarie 2019 când am mers la competiția Harvard în Cambridge, Massachusetts. Ulterior, începând cu iunie 2019, mi-am asumat activ acest rol ca student Fulbright roman, reprezentând națiunea română oridecate ori am avut ocazia.

Olga Bodrug mărturisește cu emoție că i-a dăruit de 1 martie un mărțișor unui român stabilit în Texas de câțiva zeci de ani, domnul Constantin Barbu, arhitectul Bisericii Ortodoxe din Houston. Acel moment i s-a intipărit  adânc în minte datorită chipului luminat și trezit de amintiri la vederea mărțișorului pentru prima data după vreo 30 de ani. Aceeași emoție o împărtășește cu cei din jur, de câte ori are ocazia, pentru a povești despre tradițiile și obiceiurile din Republica Moldova și România.

„Chiar dacă sunt născută în Republica Moldova, consider că facem parte din același popor românesc, avem aceleași tradiții și obiceiuri. Când te afli într-o altă cultură, poți adapta caracterisiticile pe care le consideri benefice propriei personalități, dar esența rămâne aceeași. Într-un an de când mă aflu în State, am continuat să sărbătoresc sărbătorile romanești și moldovenești. De fiecare dată când este o sărbătoare românească, împărtășesc tradițiile noastre cu prietenii și profesorii din America. Fac postări pe social media despre semnificația acestora, cum ar fi a mărțișorului, a Paștelui, a Rusaliilor, a iei. Gândul meu este mereu la România și la Republica Moldova, la familie, la prieteni. Ambele au un loc special în inima mea și mă simt mândră sunt româncă, să port ia românească la evenimente, să vorbesc despre tradițiile și obiceiurile noastre. Din aceste motive, mă bucur că pot da ceva înapoi comunității românești prin realizarea acelui parteneriat cu un jurnal din România și sper să mai am oportunități asemănătoare de a crea o punte de legătură între România și Statele Unite”, spune în încheiere Bodrug.

FOTO: Arhivă personală

Actualitate

Pentagonul pierde până la 830 de milioane de dolari din fondurile neangajate

Publicat

pe

De

Aproximativ 10 miliarde de dolari au rămas nealocați înainte de termenul-limită

Pentagonul a angajat aproximativ 142 de miliarde de dolari din fondurile pentru apărare prevăzute anul trecut în legea bugetară „One Big Beautiful Bill”. Circa 7% din suma totală — aproximativ 10 miliarde de dolari — a rămas însă neangajată și este acum supusă reducerilor bugetare automate.

Un oficial din domeniul apărării a confirmat că, înainte de începerea anului fiscal 2027, fusese angajat 93% din totalul fondurilor. Acesta nu a precizat însă ce programe sau linii bugetare au rămas nefinanțate.

Reducere automată de 8,3%

Legea adoptată anul trecut de republicani prin procedura de reconciliere bugetară a prevăzut aproximativ 152 de miliarde de dolari pentru apărare. Banii erau destinați unor priorități precum programul de apărare antirachetă Golden Dome, două distrugătoare din clasa Arleigh Burke, muniții și avioane de luptă.

Fondurile puteau fi cheltuite pe parcursul mai multor ani, dar sumele care nu erau angajate până la 1 octombrie urmau să fie reduse cu 8,3%, prin mecanismul cunoscut drept sechestrare bugetară. Aplicată celor aproximativ 10 miliarde de dolari rămași neangajați, reducerea ar însemna o pierdere de circa 830 de milioane de dolari din puterea de cumpărare a Pentagonului.

Presiuni pentru accelerarea contractelor

Deblocarea fondurilor a fost lentă la început, stârnind nemulțumirea Congresului. Legislatorii au cerut oficialilor Pentagonului să încheie contracte înainte de expirarea termenului.

La sfârșitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, le-a spus senatorilor că fuseseră atribuiți contracte pentru numai 26 de miliarde de dolari. În iunie, un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării a declarat că instituția transmisese birourilor de programe instrucțiuni pentru accelerarea cheltuirii banilor, dar și pentru utilizarea lor responsabilă.

La sfârșitul lunii iulie, Hegseth a informat Comisia pentru alocări bugetare a Senatului că aproximativ 75 de miliarde de dolari erau încă neangajate. El a estimat atunci că 95% din fonduri vor fi contractate până la încheierea anului fiscal, inclusiv pentru proiecte precum sistemul Golden Dome.

Reacția Congresului rămâne incertă

Nu este clar dacă fondurile pierdute vor provoca nemulțumirea legislatorilor. Întrebat miercuri dacă toate sumele alocate apărării vor fi cheltuite până la finalul anului fiscal 2026, președintele Comisiei pentru servicii armate a Senatului, Roger Wicker, a declarat că este „foarte mulțumit de nivelul de execuție”, fără a oferi detalii suplimentare.

Elaine McCusker, cercetătoare principală la American Enterprise Institute și fostă comptroller interimară a Pentagonului, a avertizat anterior că departamentul are nevoie de fiecare dolar disponibil pentru a remedia probleme structurale de durată. Chiar și o reducere de 8,3% la reportarea fondurilor poate avea consecințe, a spus ea.

Citeste in continuare

Actualitate

DIA publică un cadru de analiză pentru evaluarea „voinței de a lupta”

Publicat

pe

De

Agenția de Informații a Apărării din SUA (DIA) a făcut publică metodologia prin care încearcă să evalueze unul dintre cele mai greu de anticipat aspecte ale capacității unei armate străine: disponibilitatea de a continua lupta atunci când izbucnește un conflict.

„Voința de a lupta” este dificil de analizat tocmai pentru că ține de factori intangibili. Spre deosebire de numărul tancurilor sau de starea avioanelor, multe dintre elementele care o determină nu pot fi măsurate direct și nici observate cu ușurință.

DIA precizează că documentul, actualizat ultima dată în septembrie 2024, este destinat sprijinirii analizelor comunității de informații. Totodată, face parte dintr-o serie de materiale publice menite să explice provocări relevante pentru securitatea națională a SUA. Agenția a anunțat publicarea în contextul împlinirii a cinci ani de la retragerea americană din Afganistan, încheiată la 30 august 2021.

Lecțiile Afganistanului și Ucrainei

Prăbușirea rapidă a forțelor afgane în fața ofensivei talibane, în 2021, a luat prin surprindere atât comunitatea de informații americană, cât și Casa Albă. Mai multe zone strategice au fost abandonate fără luptă, iar președintele de atunci, Ashraf Ghani, a fugit din țară pe 15 august, în timp ce talibanii se apropiau de Kabul.

În cazul Ucrainei, evaluările inițiale au greșit în direcția opusă. După invazia rusă din februarie 2022, Kievul era așteptat să cadă în câteva zile. În schimb, armata ucraineană a respins înaintarea forțelor ruse și a continuat să lupte, până la instalarea unui impas sângeros în estul țării.

În 2024, fostul director al DIA, general-locotenentul Jeffrey Kruse, a recunoscut că agenția a subestimat hotărârea ucrainenilor de a-și apăra țara. Aceștia au manifestat o voință de luptă mult mai puternică decât anticipaseră analiștii, a spus el la un eveniment organizat de Alianța pentru Informații și Securitate Națională.

De la conducerea statului la moralul soldaților

Noul cadru își propune să structureze evaluarea unor factori care nu pot fi reduși la cifre. Analiștii sunt îndrumați să examineze dinamici de la nivelul conducerii naționale — inclusiv autoritatea și integritatea acesteia — până la spiritul de corp al militarilor.

Metodologia include și evaluarea mizelor conflictului: analiștii trebuie să stabilească dacă victoria sau înfrângerea ar reprezenta o amenințare existențială pentru stat, organizație ori regim. Sprijinul perceput din partea aliaților este, de asemenea, un factor relevant.

În acest sens, documentul ar fi putut evidenția hotărârea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a rămâne la Kiev în primele zile ale invaziei, în timp ce forțele ruse se apropiau de capitală. Refuzând oferta de evacuare, Zelenski i-ar fi transmis atunci președintelui american Joe Biden că avea nevoie de muniție, nu de o mașină pentru a pleca.

O evaluare care trebuie revizuită pe parcurs

DIA avertizează că voința de a lupta nu este fixă. Ea se poate schimba rapid și radical pe parcursul unui conflict, pentru fiecare dintre părțile implicate. O schimbare ulterioară nu înseamnă neapărat că evaluarea inițială a fost greșită; analiștii trebuie să identifice evenimentele și condițiile care au produs-o.

Kruse a declarat în 2024 că DIA folosise deja metodologia pentru a evalua China, considerată principala prioritate strategică a SUA. Agenția nu a precizat ce alte armate au fost analizate și nici ce concluzii au rezultat.

Voința de a lupta reprezintă doar unul dintre factorii intangibili luați în calcul în evaluarea capacităților militare. Imaginea de ansamblu include și pregătirea trupelor, structura demografică a personalului activ și a rezerviștilor, bugetele de apărare și doctrina militară.

DIA susține că o analiză sistematică a acestor factori poate ajuta la orientarea culegerii de informații și la identificarea elementelor care contează cel mai mult în diferite etape ale unui conflict. Miza este reducerea riscului unor erori de anticipare precum cele din Afganistan, în 2021, și Ucraina, în 2022.

Citeste in continuare

Actualitate

Boeing câștigă contractul pentru avionul naval de generația a șasea, dar adevărata probă abia începe

Publicat

pe

De

Boeing a fost desemnat câștigătorul competiției pentru construirea avionului de luptă naval de generația a șasea F/A-XX, devansând Northrop Grumman. Aeronava va înlocui treptat avioanele F/A-18 Super Hornet și EA-18G Growler, aflate în ultimele etape ale ciclului lor operațional.

Contractul, evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, consolidează poziția Boeing ca principal producător american al avioanelor de luptă de generația a șasea. Totuși, analiștii avertizează că succesul comercial nu garantează automat și o execuție fără probleme.

De la risc de retragere la controlul viitorului aviației de luptă

Victoria reprezintă o schimbare spectaculoasă pentru divizia de apărare a Boeing. Compania s-a confruntat în ultimii ani cu dificultăți în derularea unor programe majore, printre care avionul-cisternă KC-46 și aeronava de antrenament T-7.

În martie 2025, Boeing a obținut însă contractul pentru avionul de luptă F-47 al Forțelor Aeriene, iar câștigarea programului F/A-XX marchează o nouă etapă în revenirea companiei.

„Pentru Boeing, acesta este un pas uriaș într-o redresare extraordinară: de la un producător al unor programe de avioane de luptă aflate la final, la compania care controlează viitorul aviației de vânătoare americane”, a apreciat Richard Aboulafia, director general al AeroDynamic Advisory.

Stacie Pettyjohn, analistă în cadrul Center for a New American Security, a descris situația drept o schimbare radicală pentru Boeing. Compania a trecut de la perspectiva închiderii liniilor de producție pentru avioane de luptă la deținerea ambelor contracte americane majore pentru aeronave de generația a șasea.

Poate Boeing să construiască simultan două avioane de generație nouă?

Principala întrebare privește viteza cu care Boeing va putea dezvolta un F/A-XX operațional. Răspunsul depinde, în parte, de gradul de similitudine dintre noul avion naval și F-47.

Jeremiah Gertler, consilier principal la AeroDynamic Advisory și fost analist pentru aviația militară în cadrul Congressional Research Service, a explicat că, dacă cele două proiecte folosesc tehnologii și soluții comune sau au fost dezvoltate parțial în paralel, F/A-XX ar putea ajunge să zboare mai devreme decât se estimează.

În schimb, o platformă navală complet distinctă ar presupune un calendar mai lung și riscuri tehnologice suplimentare.

Forța de muncă, următorul punct vulnerabil

Capacitatea Boeing de a mobiliza suficient personal reprezintă o altă problemă. În complexul industrial din St. Louis, compania ar urma să lucreze simultan la programele F/A-XX, F-47 și T-7A Red Hawk, în timp ce pregătește și o creștere semnificativă a ritmului de producție pentru F-15EX.

„Întrebarea este dacă Boeing are deja oamenii necesari — și dacă îi poate recruta — pentru a menține toate aceste linii la un nivel ridicat de producție în același timp”, a spus Gertler.

Doug Birkey, directorul executiv al Mitchell Institute for Aerospace Studies, a subliniat că necesarul de personal pentru primele etape ale programelor F-47 și F/A-XX va trebui gestionat atent. Compania va trebui să evite ca cele două proiecte să intre în competiție pentru aceiași ingineri, tehnicieni și specialiști.

Investitorii vor urmări costurile și structura contractului

După atribuirea contractului, Roman Schweizer, analist la TD Cowen, a afirmat că investitorii vor examina cu atenție prețul propus de Boeing și modul în care este construit acordul. Ambele aspecte au creat probleme în trecut pentru unele programe ale companiei.

Potrivit lui Schweizer, decizia Marinei sugerează că oficialii au acordat o importanță deosebită capacității industriale a Boeing și posibilității de a livra aeronave la scară largă.

În ultimii ani, Boeing a investit masiv în infrastructura din St. Louis și în instrumente de proiectare digitală. Aceste investiții ar fi contribuit la convingerea Marinei că producătorul poate gestiona simultan mai multe programe complexe.

Boeing a respins anterior îndoielile privind capacitatea sa de a construi avioane pentru Marină și Forțele Aeriene în paralel. Steve Parker, șeful diviziei de apărare, a declarat că dezvoltarea simultană a celor două avioane avansate a fost prevăzută încă de la început, iar investițiile companiei au fost planificate în consecință.

Northrop Grumman pierde competiția, dar nu rămâne fără proiecte strategice

Pentru Northrop Grumman, înfrângerea în competiția F/A-XX reprezintă o lovitură importantă. Compania încerca să redevină producător principal al unui avion de luptă pentru prima dată după celebrul F-14 Tomcat.

Totuși, analiștii consideră că pierderea contractului nu pune în pericol viitorul companiei. Northrop are deja programe majore în portofoliu, inclusiv bombardierul B-21 Raider, racheta balistică intercontinentală Sentinel și componente pentru avioanele F-35 produse sub coordonarea Lockheed Martin.

Richard Aboulafia a apreciat că impactul asupra companiei va fi limitat, în timp ce Gertler a subliniat că nici Boeing, nici Northrop nu depind de acest singur contract pentru supraviețuirea diviziilor lor de apărare sau aeronautică.

Northrop este așteptată să analizeze posibilitatea contestării deciziei. Totuși, procedurile de protest în cazul competițiilor pentru aeronave militare clasificate au, în mod tradițional, o rată redusă de succes.

Boeing va închide liniile Super Hornet și Growler

Într-o ironie a tranziției tehnologice, în aceeași perioadă în care a fost selectată pentru dezvoltarea F/A-XX, Boeing a primit și un contract pentru sprijinirea închiderii liniilor de producție ale F/A-18E/F Super Hornet și EA-18G Growler.

Compania a fabricat timp de decenii avioane de luptă pentru Marina SUA, însă aceste programe se apropie acum de final. F/A-XX va prelua treptat rolul lor în viitoarea structură aeriană a grupărilor navale.

Contractul finanțează testarea mai multor prototipuri

Anunțul Pentagonului precizează că acordul acoperă faza de dezvoltare la scară completă și include fabricarea mai multor aeronave de testare.

Acestea vor fi utilizate pentru verificări la sol, evaluarea navigabilității, testarea sistemelor și integrarea armamentului. Marina nu a prezentat încă detalii despre configurația avionului, dar oficialii au indicat că F/A-XX va avea o rază de acțiune superioară celei oferite de actualele avioane de luptă.

F/A-XX, în centrul aripii aeriene navale a viitorului

Noul avion va trebui să opereze alături de viitoarele Collaborative Combat Aircraft, drone de luptă concepute pentru a executa misiuni împreună cu aeronave pilotate.

Marina SUA dezvoltă acest concept ca parte a unei noi arhitecturi pentru gruparea aeriană de pe portavion. Amiralul Daryl Caudle, șeful operațiunilor navale, a confirmat că programul dronelor și F/A-XX sunt elemente interdependente ale acestei strategii.

Stacie Pettyjohn a subliniat că echilibrul dintre avioanele pilotate și cele autonome va fi esențial pentru capacitatea Marinei de a proiecta forță. În opinia sa, un avion de luptă pilotat trebuie să rămână nucleul aripii aeriene, în jurul căruia vor fi integrate sistemele fără pilot.

Numărul de aeronave care vor fi comandate, proporția dintre avioanele cu echipaj și drone, precum și tipul de arme instalate pe F/A-XX vor indica prioritățile operaționale ale Marinei. Aceste decizii vor fi decisive mai ales în Pacific, unde distanțele sunt foarte mari, iar forțele chineze dispun de arme cu rază lungă de acțiune capabile să pună presiune asupra navelor americane.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv44 de minute ago

„Prințul bicicletelor confiscate” de la IPJ Bacău: comisarul-șef care ar lua roțile de la popor, dar nu-și lasă mașina la corpuri delicte

Adjunctul IPJ Bacău, comisarul-șef Constantin Giugariu, lovește din nou în materie de „profesionalism” de manual. De data asta, nu mai...

Exclusiv44 de minute ago

Curtea Constituțională, paznicul polițistului: Patru palme peste „Statutul polițistului” făcut după ureche

Când legea e făcută la normă, CCR dă cu ea de toți pereții Când nu mai ai încredere nici în...

Exclusiv24 de ore ago

Raportul SUA a văzut România. România s-a făcut că nu vede nimic. ANP: transparență cu porția, consultare “după program”

Statul român, elevul care copiază la democrație Departamentul de Stat al SUA, care mai aruncă din când în când un...

Exclusiv24 de ore ago

„Să ne arătați hârtiile, nu poveștile!”. Cum se războiește IGPR cu Sindicatul Diamantul pentru dreptul de a pune întrebări

„Cele două sindicate periculoase”: dușmanul de serviciu al conferințelor de presă Pe 21 mai 2026, la conferința de presă a...

Exclusiv2 zile ago

Instanța dă dreptate, parțial, fostului membru CA al RASP Ploiești: decizia de anulare a concursului pentru director, desființată de judecători (Documente)

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești revine în centrul atenției, după ce instanța a decis să anuleze hotărârea prin...

Exclusiv2 zile ago

Acordul Colectiv 2026: Cum a vândut MAI polițiștii la preț de hârtie A4

Acordul care nu acordă nimic: MAI semnează pentru polițist, dar încasează doar pentru sindicate Un minister care ocolește legea, sindicate...

Exclusiv2 zile ago

În Poliția Penitenciară, „schimbarea” e doar ciorbă stricată plimbată dintr-o farfurie în alta

Reforma, varianta Facebook: like, share și zero oameni în plus Ministrul Cătălin Predoiu a descoperit, pe pagina sa de Facebook,...

Exclusiv2 zile ago

Garda de Coastă, 3 ani și jumătate fără șef „pe bune”. Un stat cu frontieră Schengen, dar fără frontieră de bun-simț

Director căutat. De 3 ani și 6 luni. Fără succes Garda de Coastă, una dintre structurile strategice ale Poliției de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a. Rachete pe cer, foamete pe câmp: subminarea securității alimentare a României

Dosarul Antigrindină – Partea a VII‑a – Cum a fost însămânțată România cu rachete, minciuni și secetă programată Sistemul care...

Exclusiv3 zile ago

Camera, stop! Șeful de la IPJ Mehedinți, regizor de dosare și actor în propriul film cu ‘misiune urgentă’

Polițiști la poartă, șeful la butoanele camerelor În timp ce polițiștii din toată țara ieșeau în stradă, la început de...

Exclusiv3 zile ago

„Organigrama cu chiloți” intră la vot: Nae Comisionaru’ trage sforile, consilierii locali dau examen la furt avansat?

Azi, miercuri, 30.09.2026, la Consiliul Local Ploiești nu se votează doar o organigramă. Se votează dacă TCE rămâne societate de...

Exclusiv3 zile ago

Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 2 – Stația fantomă de la Corlătești și ședința de yoga pe conducta de ape uzate

Directorul care se clatină, dar nu cade… și nici nu suspendă Dacă în Episodul 1 am făcut cunoștință cu „directorul...

Exclusiv4 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VI‑a. Când generalii conduc agricultura: Sistemul Antigrindină – civil la vedere, militar în interior

Rachete cu bani de irigații: când agricultura devine sponsorul industriei de apărare La început ni s-a spus că SNACP e...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I – Aeroportul Otopeni, clasa business la improvizație: 7 ani fără concurs la șefia Centrului de Supraveghere

Șapte ani de „temporar”. Funcția se mută, responsabilitatea rămâne în așteptare Șapte ani fără concurs la o funcție-cheie din siguranța...

Exclusiv4 zile ago

MAI, Academia „Semnează că ai vrut!”: experți făcuți din pix, cursanți voluntari cu ordin de sus

La Ministerul Afacerilor Interne, pixul șefului riscă să devină instrument pedagogic universal: desemnează specialiști, produce competențe administrative și, mai nou,...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv