Connect with us

Aveti un Pont

Ciocîrlan zboară din SRI în august!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Generalul Adrian Ciocîrlan, pregătit pentru ultimul salut…

Generalul Adrian Ciocîrlan nu se dă dus de la ”butoanele” operative pe care le mai apasă încă la nivelul câtorva structuri strategice din cadrul Serviciului Român de Informații precum U.M. 0472, astfel că sistemul s-a văzut nevoit să declanșeze o minuțioasă operațiune de ”autocurățire”. Una care trebuie terminată neapărat până în luna august, atunci când expiră  termenul limită la care generalul Ciocîrlan, cel care conduce ”puciul intern” trebuie să ”zboare” sub orice formă din cadrul serviciului.

Klaus Iohannis, auto-izolat informativ

Ce-i drept, probabil sunt mulți care pot crede că ”retragerea” pe o linie moartă a generalului Ciocîrlan, cel care prin reactivarea ”vechii gărzi” riscă să anuleze toate eforturile de ”resetare” a activității SRI din ultimii ani poate părea o simplă formalitate birocratică. Dar uite că nu este chiar atât de simplu să bifezi ”trofeul” Ciocîrlan, în ciuda tuturor rapoartelor contrainformative care arată că acesta nu are de gând să se potolească nici măcar acum.  Și să nu se mai amestece astfel acolo unde nu mai are dreptul legal după schimbarea sa din fruntea Diviziei pentru Apărarea Constituției. Numai că acesta face noi și noi aroganțe, forțând astfel rămânerea la conducerea de facto a”Direcției de Securitate  Economică”, de nici măcar mai marii serviciului sau șefii altor structuri nu mai știu dacă ”Anaconda” Elena Istodi chiar a fost sau nu pensionată. Iar, mai nou, generalul ”cu stomacul tăiat”- dar nu pe front  sau ”lucrat” la sala de sport -a făcut iarăși turul șefilor structurilor operative din SRI, cerând ”mici servicii” mai mult pe persoană fizică, decât în apărarea securității naționale…

Cap sau pajură

Astfel că nu trebuie musai să te dai inițiat al sistemului pentru a- ți da seama că actuala stare de fapt, cu un general Adrian Ciocîrlan tot mai agresiv față de ”numărul doi”- funcție pe care încă și-o dorește atât de mult, de altfel – nu mai poate continua pre amult. Și oricât de ”lord” ai fi, până în luna august trebuie să se decidă cine conduce și își asumă implicit responsabilitatea pentru activitatea serviciului. Iar cu toate că nu ”s-a dat cu banul” după sistemul ”cap sau pajură” și toată lumea bună a serviciilor ar deschide șampania dacă ar scăpa de intervențiile lui Ciocîrlan, orice clipă de ezitare poate schimba încă rezultatul operațiunii.

Toată lumea bună a serviciului așteaptă plecarea lui Ciocîrlan

Pentru că dacă Adrian Ciocîrlan nu zboară în august, atunci chiar este posibil ca situația să se schimbe dramatic și ”cineva” tot va trebui să pice! Fie și pentru simplul fapt că Iohannis vrea musai un ”cap” din zona serviciilor, care să preia astfel ”martiriul” mediatic pentru bulibășeala stărilor de urgență și alertă. Iar după ce s-a ”fript” cu SIE, va încerca acum în cealaltă Pădure…

Nu se mai consultă cu nimeni!

Și cu toate că poate fi greu de crezut că șeful statului nu doar că și-ar abandona oamenii care l-au făcut totuși președinte, dar chiar să le dea și un ”brânci”discret, nu trebuie uitat că acesta nu a a schițat niciun gest atunci când George Scutaru sau Daniel Motreanu au fost ”executați sumar”… Iar acum situația este una cu totul atipică, fiind vorba de un președinte care după câștigarea celui de al doilea mandat nu se mai consultă cu nimeni! Și astfel ”auto-izolat” la Cotroceni, deși ”asimptomatic” în prezent, devine cu atât mai imprevizibil. Uite de ce, cu atât mai mult, în august trebuie să ”zboare” Ciocîrlan din SRI ! Pentru că altă ocazie nu va mai fi prea curând, mai ales că influența acestuia, puternic alimentată de interconexiunea rezerviștilor cu ”coldiștii” și ”maioriștii” care încă ”supraviețuiesc în pădure” crește odată cu fiecare ”raport economic” care ajunge la anumiți ”beneficiari legali” fără a mai urma procedurile interne…

 

Administratie

Caracatița WHITE TOWER in orasul (Republica) lui Caragiale (VIII)/Dosarul WHITE TOWER intră în linie dreaptă! Nouă persoane duse la audieri după perchezițiile de la Primăria Ploiești

Publicat

pe

De

Cu procurorii la ușă, primarul Andrei Volosevici a încercat să deturneze atenția opiniei publice spre o altă problemă a municipiului Ploiești: criza gunoiului! Așa că de mână cu prefectul sef al PSD-ului județean Virgil Nanu, edilul a chemat presa la niscaiva declarații. Si au început lăudându-se cum au adus ei 53 de milioane de lei, ca mai apoi să se plângă de problema gunoiului. După ce a aruncat săgeți spre diverse personaje, prefectul Nanu a spus clar că…el nu are atribuții pentru a rezolva problema. Cu alte cuvinte, multă gargară, doar, doar  cineva uită de procurorii care adunaseră documente, ridicaseră calculatoare și luaseră mai mulți funcționari publici la audieri.

Dar revenind la subiectul zilei, PERCHEZIȚIILE DE LA PRIMĂRIE, procurorii au condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nouă persoane pentru audieri. Subiectul dosarului este realizarea a zeci de apartamente în plus față de numărul prevăzut în autorizația de construire a blocului White Tower. Imobil care a obținut autorizația pentru…clădire de birouri administrative si nicidecum de locuințe. Scăparea este simplă: „dezvoltatorul” LUPU nu a fost nevoit să solicite PUZ si alte documente specifice, deci a făcut puțină economie și de bani, și de timp!

Printre persoanele aduse la audieri se numără VERONICA RĂDUNĂ, arhitectul șef al Ploieștiului, RITA NEAGU, adjunctul Direcției Urbanism din Primărie, COCA PĂTRAȘCU, șefa Serviciului Autorizații Construcții,  LUCIAN BĂLESCU seful Serviciului Verificare și Control Documentații Publice.

Adică șefii șefilor din DIRECȚIA DE URBANISM! În traducere cei care trebuiau să îl sancționeze pe MIHAI LUPU (pardon pe mămica septuagenară a acestuia MĂRIOARA LUPU, titulara PFA-ului cu pricina). Doar că nu poți sancționa pe nimeni, atâta timp cât zvonurile spun că toți șefii de la URBANISM dețin (prin interpuși) apartamente în WHITE TOWER!

Mai mult, surse din anchetă susțin că amenda primită de către VERONICA RĂDUNĂ, arhitecta șefă a Ploieștiului, din partea Inspectoratului Județean în Construcții Prahova, a fost plătită de către…MIHAI LUPU! Iar procurorii dețin documente în acest sens, pentru că plata amenzii a fost făcută direct din contul „dezvoltatorului”.

Primarul a făcut pe nevinovatul în conferința susținută alături de prefect și a susținut că „primarul nu are de unde să știe ce face femeia de serviciu….”, referindu-se la funcționarii de la URBANISM. Să compari directorii de la Urbanism cu femeia de serviciu, este puțin cam forțat, dar nu comentăm educația primarului, pentru că nu face obiectul acestui articol.

Cât despre RITA NEAGU, adjuncta Direcției de Urbanism, aceasta a fost extrem de apropiată de ANDREI VOLOSEVICI în primul mandat al acestuia, după ce SIMONA MUNTEANU a fost îndepărtată din funcția de arhitect sef a municipiului, la presiunile primarului. De altfel, declinul urbanistic al Ploieștiului a început după plecarea SIMONEI MUNTEANU în anul 2010. Din acel moment, nu a mai existat nici o ordine în ceea ce priveste urbanismul municipiului resedință de județ. Avem aglomerări de blocuri de locuințe în diverse zone, locurile de parcare lipsesc cu desăvârsire și totul în lipsa unui Plan Urbanistic General care ar fi reglementat toate aceste aspecte.

Deocamdată, surse judiciare susțin că în dosarul WHITE TOWER vor fi audiați, în perioada următoare, atât primarul ANDREI VOLOSEVICI, cât și nașa city manager SIMONA ALBU.

Să nu spuneți că nu v-am anunțat! Din timp! Vom reveni.!

„Spor la treaba” si/sau in  limbajul infractorilor narcomani: „A venit primavara”! Urmeaza ‘LOTUL II” si „LOTUL III”? Intrebam pentru niste prieteni, apropiati de infractorul narcoman si cap de „avorton” – cum este porecla acestuia (narcomanului dovedit), ca a lui „Portocala”- ! (Cerasela N.).

ADEVARUL PERCHEZITIILOR de la Urbanismul lui Volosevici si de pe strada Sondelor, la „numitul Paraschiv”!!!/Caracatița WHITE TOWER in orasul (Republica) lui Caragiale (VII) Familia LUPU încearcă să spele putina! Si alti…INFRACTORI!

 

 

 

 

Citeste in continuare

Actualitate

Ziarul Incisiv de Prahova vă urează LA MULŢI ANI! Să fiţi sănătoşi şi să ne citiţi şi în 2024!

Publicat

pe

De

Ziarul Incisiv de Prahova vă mulţumeşte pentru că aţi fost alături de noi şi în 2023, fie că sunteţi cititori, advertiseri, parteneri de afaceri sau personaje despre care scriem. Cu ajutorul vostru am putut să urmărim şi să vă transmitem ce se întâmplă în realitate, în urbea noastra şi în tara. Împreună, am putut să povestim despre voi, despre români, despre ilegalitati, despre grave derapaje de la lege si/sau legi, despre evoluţii, schimbări şi direcţii.

Noi am ţinut sub microscop anul 2023 cu sute de articole publicate zilnic, mii de analize, sute de ore de investigatii cu conţinut video.

Ne dorim să vă revedem în 2024, la fel de flămânzi după informaţie reala, la fel de dornici să vedeţi ce s-a mai întâmplat.

Vă mulţumim că aţi fost alături de noi şi vă dorim ca 2024 să fie un an profitabil pentru toti si sa nu mai avem parte de derapaje de la lege si abuzuri ale unor exponenti din cadrul autoritatilor statului.

(Redactia Incisiv de Prahova).

Citeste in continuare

Aveti un Pont

ÎNCĂRCAREA CARTELELOR PREPAY A DEVENIT MAI SIMPLĂ

Publicat

pe

De

reincarcare orange
REINCARCARE ORANGE

ÎNCĂRCAREA CARTELELOR PREPAY A DEVENIT MAI SIMPLĂ CA NICIODATĂ

Ne aducem aminte cu toții (cu nostalgie chiar) de momentul în care în urmă cu mulți ani, ne expirau minutele de pe cartela PrePay la ore incomode la care toate magazinele erau închise, nu mai zicem de punctele de lucru ale operatorilor de telefonie mobilă Orange, Vodafone sau Telekom. Singurele locații din care puteam face rost de o reîncărcare PrePay erau benzinăriile care reușeau mereu să ne șocheze cu prețurile mai mult decât uriașe pe care le practicau la absolut orice produs, nu doar la cartele reîncărcabile. Era oarecum o corvoadă în trecut să stai pe cartelă PrePay, erau vremurile în care abonamentele erau nu doar mai comode, dar aveau și mai multe beneficii față de cartela PrePay.

Astăzi însă, lucrurile s-au sucit la 180 de grade, abonamentele nu mai au beneficii suplimentare, întrucât beneficiile oferite de operatorii de telecomunicații au devenit aproape inutile în era internetului. Cu siguranță mulți dintre noi folosim mai des WhatsApp, Facebook Messenger atunci când dorim să discutăm cu cineva, decât să-l sunăm direct. În plus, și procesul de reîncărcare a fost foarte mult simplificat, astăzi dacă ai nevoie de o reîncărcare Orange, Vodafone sau Telekom, nu mai ești nevoit să te duci în oraș după ea, o poți cumpăra foarte simplu online, prin intermediul site-urilor de genul incarca.ro. Și partea cea mai bună la acest procedeu de achiziție este faptul că portalul este disponibil non stop.

Vremurile pe care le trăim sunt total diferite față de ce trăiam în urmă cu 20-25 de ani, internetul s-a dezvoltat fantastic și odată cu el, iată, au apărut soluții precum incarca.ro care ne fac efectiv viața mai ușoară. Cine dorește să cumpere o reîncărcare Orange spre exemplu de pe incarca.ro nu trebuie să facă altceva decât să intre pe site, să completeze câmpurile de pe prima pagină respectiv operatorul, tipul de reîncărcare adică credit sau extraopțiuni, valoarea reîncărcării, numărul de telefon pentru care se cumpără beneficiile, adresa de e-mail și cam atât. Bani pe card să fie suficienți pentru valoarea reîncărcării dorite și în maxim 2-3 minute de la finalizarea comenzii, se primesc beneficiile.

reincarcare orange

reincarcare orange

Așadar discutăm despre un proces de reîncărcare electronică devenit mai simplu ca niciodată. Nici măcar cont pe site nu trebuie să-ți faci. Pur și simplu introduci datele necesare pe prima pagină și în câteva minute îți încarci cartela PrePay direct de acasă, sau mai bine zis oriunde te-ai afla atât timp dacă ești conectat la internet pe telefonul mobil. Cei care utilizează acest serviciu de reîncărcare PrePay plătesc același preț pe care l-ar plăti și la centrele operatorilor Orange, Vodafone sau Telekom, nu se percep comisioane suplimentare sau alte taxe. Totul este super transparent și din cauza faptului că nu trebuie creat un cont de client, procedura de reîncărcareOrange, Vodafone sau Telekom durează 3 minute.

Trebuie să discutăm puțin și despre cei care se tem să facă cumpărături online, pe site-uri cu care nu au mai intrat în contact până acum, întrucât am observat cu toții faptul că încă există foarte mulți clienți PrePay care preferă să stea la coadă prin centrele operatorilor pentru o încărcare electronică. Site-ul incarca.ro beneficiază de criptare 100% a tranzacțiilor, este o funcție de securitate implementată de portal astfel încât să existe șanse 0 de pierdere a creditului sau de furt de date bancare. Portalul este super securizat așa că sunt șanse zero ca cineva să rămână ulterior fără bani pe card din pricina hackerilor. Înțelegem cu toții teama oamenilor dar dacă nu avem încredere în tehnologie, nu evoluăm, și iată, evoluția înseamnă să înlocuiești statul la coadă și timpul pierdut, cu 3 minute folosite din confortul casei.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

ARTEHNIS

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România.
Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național?
Garantăm confidențialitatea!

Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503
Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com
Departament Investigații - Secția Anticorupție

TOP KINETO MEDICAL Ploiesti

Știri calde

Exclusiv2 zile ago

Mii de ore de muncă și zeci de nopți nedormite

De astfel de eforturi și sacrificii a fost nevoie pentru ca polițistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice...

Exclusiv3 zile ago

Într-un gest de sinceritate, Virgiliu Nanu, fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova – isi recunoaste incompetenta si solicita sa NU fie VOTAT! (I)

Într-un moment de sinceritate, Virgiliu Nanu, fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la...

Exclusiv3 zile ago

Din păcate, în structurile de poliție exista şi chiar sunt promovați “șefi” care au mentalități de C.A.P.

Ne cerem scuze faț de cetțenii din Judetul Gorj, precizeaza cei de la sindicatul Europol. În “managementul” promovat de ei,...

Exclusiv4 zile ago

Cetățeanul afgan care a atacat pe cei doi polițiști de frontieră din cadrul ITPF Timișoara a fost capturat împreună cu cealaltă călăuză

Misiunile desfășurate de polițiști implică un grad ridicat de risc și nu poate fi comparat cu niciun alt simplu job,...

Exclusiv4 zile ago

Odată cu căderea PSD-iștilor, Jandarmeria s-a ales și cu disprețul victorioșilor, mai ales a USR-Plus-iștilor, principalilii profitori, proletcultiști cu zel dar plini de teorii fără aplicații practice

Într-o ședință comună de lucru, in șef al unui inspectorat de poliție îl întreabă pe reprezentantul jandarmilor dacă au personal...

Exclusiv5 zile ago

Ce spune Curtea de Conturi despre hoțiile gestionate de Ștefăniță Munteanu, săgeata lui Miță Ciolacu și finul premierului Marcel Ciolacu

Transelectrica este condusă de Ștefăniță Munteanu, finul lui Marcel Ciolacu și apropiat al nepotului său, Miță Ciolacu. Miță Ciolacu este...

Exclusiv6 zile ago

SGR RETURO încalcă flagrant legea/ SGR nu livrează ce a promis (I)

RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru...

Exclusiv6 zile ago

Un caz halucinant/În ce țară UE mai vezi șeful de secție să îi fie șofer subalternului, adică șefului de birou?

Chestorul principal Bogdan Berechet, a dispus cercetarea disciplinară a unui agent de ordine publică de la Secția 5 care a...

Exclusiv6 zile ago

Primarul Volosevici ar urma să fie reținut de DNA/Virgiliu Nanu, fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova este implicat în tot felul de escrocherii care mai de care mai colorate

Virgiliu Nanu, implicat direct în intabularea Fermei Dacilor și escrocheria White Tower/Primarul Volosevici ar urma să fie reținut de DNA....

Exclusiv6 zile ago

WHITE TOWER (XXXI – b)/Sub protectia politistilor corupti, gruparea de criminalitate economico-financiar organizata (din dosarul WHITE TOWER) a pus „laba” si pe Termo Ploiesti!

Muresan Catalin de la Recop Recycling SRL (cel cu Bomba ecologica de la Pleasa) – forțează obținerea de lucrari (aici)...

Exclusiv7 zile ago

SECURITATEA PENITENCIARELOR ROMANESTI,  ESTE  GESTIONATĂ DE UN DIRECTOR CU O VECHIME DE DOAR TREI LUNI, INTR- O FUNCȚIE DE CONDUCERE, IN CADRUL UNUI PENITENCIAR !

Doar 3 luni a ocupat funcția de Director Adjunct Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, domnul cms șef Ilie Marian, la...

Exclusiv7 zile ago

Lanțul slabiciunilor între poliție, parchet și instanță, breșa creată în sistemul polițienesc prin neresponsabilizarea celor aflați în funcții de conducere

Vă spuneam cum procurorul Vieriu Tudor Ionuț și judecătorul Apetri Robert Valerian au dat și menținut soluția de renunțare la...

Exclusivo săptămână ago

Avem multe locuri libere și la ISU, pline de ”salarii nesimțite”, ”privilegiați”, ”necontributivi”, locuri ce abia așteaptă să fie umplută cu cetele asmuțate odinioară de USR si PLUS (REPER)

Încă de la finele anului trecut am întreprins demersuri pentru a obține cifrele exacte privind dinamica pensionărilor în Poliția Română...

Exclusivo săptămână ago

Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a dat fix doi bani pe solicitarea polițistului Cănărău Ioan

Zilele trecute vă dezvaluiam cum procurorul Vieriu Tudor Ionuț și judecătorul Apetri Robert Valerian au dat și menținut soluția de...

Actualitateo săptămână ago

PSD Prahova nici nu știi, cât de mic începi să fii! Candidatura lui Nicolae Drăgan la Primăria Târgsoru Vechi respinsă de Judecătorie! Se caută un nou candidat!

Lovitură usturătoare pentru PSD-ul condus de Virgiliu Nanu! După ce au anunțat cu surle si trâmbițe și au mers cu...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Top Articole Incisiv

error: Articolele nu se pot copia!