Administratie
“Fraţi di mumă şi di-un tată”
Nu cred să fie pe lumea asta vreun neam cu o istorie mai sublimă şi mai ingrată – decât Neamul Frate Geamăn de la Sudul Apei Uitării(Dunărea): AROMÂNII. Cel puţin, Europa nu cunoaşte neam mai eroic şi, totodată , mai ignorat(de însuşi Fratele Geamăn de la Nordul Apei – noi, românii traianici, nordici, îi ignorăm, de mult şi vinovat, pe fraţii noştri gemeni – românii aurelianici, sudici!!!) – decât ramura de sud a trunchiului traco-român.
“Aromânii, armânii sau rumânii, cum îşi zic ei, macedonenii, cuţovlahii şi ţânţarii(adică Fiii Cezarului – sânî=fii, ţar=împărat), cum îi poreclesc grecii şi sârbii, sunt cea mai veche seminţie şi cea mai eugenică, adică mai nobilă, dintre toate câte trăiesc în sudul Dunării. Ei sunt populaţia aborigenă, vrednici urmaşi ai stihiei traco-ilire, peste care s-a altoit demnitatea romană: mister tracic şi pragmatism roman”(cf. Teohar Mihadaş – art. Aromânii şi rolul lor în Balcani).
“Moştenitori direcţi ai vechii civilizaţii trace, aromânii sunt, prin limba şi cultura lor, singurii reprezentanţi, la Sudul Dunării, ai latinităţii balcanice, născută odată cu cucerirea Macedoniei de către Legiunea a V-a romană, în anul 168 î.H.”(cf. Vasile Tega – art. Aromânii: aceşti necunoscuţi).
“Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie – românii sunt, în privinţa acestor calităţi, cu mult superiori acelora ce vorbesc greceşte – sunt însă inferiori greco-slavilor înşiretlicuri. Toţi aceşti ciobani simpli şi de rând au o eminentă aptitudine pentru lucrări în metal. Armele şi armăturile lucrate în aur şi argint, pe care le admirăm la arnăuţi şi palicari (grecotei) au ieşit din atelierele vlahilor”(cf. Mihai Eminescu – art. Românii Peninsulei Balcanice).
Întrebă, azi, pe Calea Victoriei, în plin Bucureşti – şi ai să vezi câţi români au auzit de fraţii “aromâni”. Aşa guvernanţi avem azi – aşa şcoală de conştiinţă şi suflet avem azi. Cum să nu îndrîznească grecii să înfăptuiască, de sute de ani – etnocidul, prin asimilarea forţată (în dispreţul oricăror reglementări legale internaţionale) – al aromânilor? Grecii, “fraţii noştri ortodocşi” – îi numesc pe eroii luptei pentru păstrarea identităţii de neam: “renegaţi ai elenismului”, acuzându-i că “visează la românizarea greco-românilor”. Când n-ai fost niciodată altceva decât român – nu poţi “renega elenismul”. Iar a zice greco-români – “expresia() e tot atât de improprie ca şi afirmarea că iedul e fiul zimbrului”(cf. Mihai Eminescu – art. Despre Apostol Margarit).
O, răsfoind scrierile străinilor despre aromâni, ţi se face ruşine că eştiromân din NordCăci iată ce ştia evreul Beniamin Tudela, rabin, la 1770, despre valahii-aromâni din Munţii Balcanilor:”Nimeni nu se poate război cu ei, nici un rege nu poate domni asupra lor.”
Cine mai ştie azi, dintre “nepoţii lui Traian” – că strămoşii săi valahi, din sudul Apei Blestemului Uitării (Dunărea) – între 1187 şi 1373, sub conducerea lui Petru şi Asan şi ai urmaşilor lor, toţi principi valahi din Balcani – nu erau doar nişte bieţi ciobani, nici doar armurieri, negustori etc. – ci au fost RĂZBOINICII NEBIRUIŢI AI RĂSĂRITULUI BALCANIC? I-au snopit în bătaie, pur şi simplu, pe trufaşii împăraţi greci ai Bizanţului, ba şi pe cruciaţii latini, din Apus, nu mai puţin(decât grecii bizantini) infectaţi de păcatul superbiei: “Valahii() au coborât din munţii lor sub conducerea celor doi fraţi, s-au unit cu bulgarii şi au făcut prăpăd în imperiu(). Bulgarii şi valahii au năvălit aici() în timpul nopţii şi au făcut un adevărat măcel asupra armatei greceşti. Cantacuzen(n.m.: împăratul!), cu numai o mână de oameni, abia a putut să se salveze la Constantinopol(). Au luat săbiile() s-au năpustit asupra grecilor (conduşi de însuşi împăratul Isaac Angelos) mai repede decât rostim noi vorba şi i-au ucis pe toţi cei ce luptau(). Asan îl surprinde (n.m: tot pe “falnicul” Angelos) într-o trecătoare şi() i-a omorât cea mai mare parte din oştire(). Isaac a căzut prizonier, cea mai mare parte a ostaşilor săi este ucisă(). Alexis Comnen (n.m.: împăratul Bizanţului!) ceru pace (n.m.: cuţo-vlahilor, vlahilor şchiopi! – “poporului de homosexuali”, cum i-au calomniat, grosolani, grecii, mai târziu) . Ioniţă puse de se construi o maşină de război în patru laturi() şi cu ajutorul ei pătrunse în oraş(n.m.: Varna), după trei zile de asalturi(). Ioniţă(n.m.: regele vlahilor), care fusese uns şi recunoscut de către Papă, a hotărât să le facă război cruciaţilor (n.m.: cruciaţii puşi pe jaf, că doar jefuiau doar pe nişte fraţi ortodocşi) îi lovi pe latini, care fură spulberaţi” etc. (cf. Mihail Kogălniceanu – Vlahii de la sud de Dunăre).
Apoi, au venit turcii “păgâni” – dar nu le-au fost duşmani mai mari românilor din Sud, decât “fraţii greci ortodocşi” – pârâtori la Sublima Poartă – cu grea năpastă asupra cuţovlahilor.
Vă va fi greu să răspundeţi la întrebarea cine-i “ortodox” şi cine-i “păgân” – când veţi face lectura privilegiilor acordate aromânilor de către turci, în sec. XVI, printr-un vizir recunoscător faţă de ospitalitatea celnicului (n.n.: stăpân de turme) Sterie Floca ( aromân), din Meţovo : ”Orice persoană de orice religie şi condiţie ar fi, care se va refugia la districtul Meţovo, şi oricare ar fi motivele pentru care s-a refugiat acolo, nu va putea fi niciodată urmărită şi reclamată de nici o autoritate.
Orice musulman care va trece prin districtul Meţovo trebuie să considere acest pământ CA PĂMÂNT SACRU; şi la ieşirea sa din ţinut SĂ SCOATĂ POTCOAVELE DE LA CAI, CA SĂ NU IA DIN ACEASTĂ ŢARĂ NICI CÂT NEGRUL DE SUB UNGHIE (s.n.).”
Se pare că Duhul Sfânt bate pretutindeni – şi pe unde-i este voia – şi i-a ales şi pe aceşti musulmani, din sec. XVI : respectul sacrei ospeţii, determină recunoaşterea ţinutului ospeţiei ca BISERICĂ-AZIL SACRU. Dar pe grecii ortodocşi – ce i-a atins? Să vedem.
Pe 9/22 mai 1905, ca urmare a ULTIMATUMULUI ÎNAINTAT SULTANULUI (sic! – am avut şi astfel de conducători!) de către regele României, Carol I (nemulţumit de rezolvarea problemei drepturilor aromâneşti în Rumelia – conflictul fiind între valiul din Ianina şi greci, pe de o parte – şi aromâni, pe de alta) – s-a dat o iradea (hotărâre), prin care se acordau aromânilor privilegiile cerute şi se anunţa pedepsirea valiului din Ianina. Care a fost reacţia Patriarhiei Greceşti şi a Athenei, în aceste circumstanţe? “Patriarhul grec a protestat (n.n.: evident, împotriva iradelei). Violenţa criminală a bandelor greceşti a făcut restul” (cf. H.N. Braisford).
Ghiciţi cine conducea bandele de criminali greci? “Episcopii greci din Monastir, Katerino, Grebovo, Drama şi Kozani () organizează bande de tâlhari, care pedepsiră crunt pe aromâni, pentru că voiseră să-şi păstreze naţionalitatea, prin mijlocul bisericii şi şcolii” (cf. N.Iorga).
Nu trebuie să fiţi aşa uimiţi – grecii au şi sfinţi bandiţi (sic!) : “Sfântul” Cosma (“el – Cosma – cutează a arunca anatema pe toţi acei români care vor mai vorbi limba română () Cosma spunea că Dumnezeu foloseşte aromâna numai când vorbeşte cu diavolul” (cf. Weigand, 1895, V, 146). “<<Eroica>> faptă a lui Cosma a fost recompensată cu sanctificarea(!!!): “proclamară (n.n.: clerul grec, cu Patriarhia Grecească în frunte) pe Cosma sfânt – şi îi adunară moaştele” (cf. Dimitrie Bolintineanu – Călătorii). <<Moaştele>> Satanei.
Tot Patriarhia Grecească a instigat şi susţinut pe mercenarii albanezi ai lui Ali Paşa Tepelin din Ianina – să spulbere Moscopole, la 1788 – Moscopole – Cetatea de Vis a aromânilor, râvnită şi invidiată de greci (şi de alţi vecini), pentru frumuseţile şi bogăţiile ei, unice în Estul Europei: avea Academie, Stampă (Tipografie), strălucite biserici ale lui Hristos, şcoli în limba valahă O, limba de foc a Sfântului Duh Românesc – care-i arde pe duşmanii noştriLimba asta trebuie nimicită, stinsă! “Ucide!!! Stinge limba în gâtlejul valah!!!” – asta a fost, sute de ani, singurul consemn şi singura parolă a “ortodocşilor” greci. Căci, ori că au înfipt ei, direct, sabia în aromân şi făclia în casa aromânului – ori au interpus, între ei şi crimă, mâna năimiţilor albanezi musulmani ( e proverbială sărăcia – deci potenţialul de corupţie – a albanezilor) – cazul demn de tragedie antică, de la cantonul Aspropotamos: “La schitul Veterniste să curmă cantonul Aspropotamos, lângă podul făcut de romani, Coracos, şi unde sulioţii fuseră ucişi de albanezii musulmani, în luna lui ghenarie 1813. Femeile lor, în număr de 200, văzând pe soţii lor ucişi, se aruncară cu pruncii în braţe în râul Ahelonus, unde se înecară. Această faptă fuse drama cea mai tristă şi mai mare a acestui secol” (cf. Dimitrie Bolintineanu – Călătorii).
E ceva schimbat, azi, în raporturile dintr greci şi “cuţo-vlahii” din Grecia şi Macedonia? A mai îndrăznit vreun “vodă”, din Nordul Apei Uitării – Istrul-Dunăre – să dea ultimatum cuiva ce-i supăra pe fraţii noştri din Sudul Apei Blestemate şi Sacre a Istrului? Iată ce spune francezul Michel de Vanteličre, în Du Marché Commun ŕ l’Europe, 1969 (n.n.: în România era regim comunist): “O minoritate românească în Grecia este supusă încă unui regim de lichidare spirituală, tot atât de sistematic ca în secolele trecute – şi românii din Grecia nu au dreptul să asculte slujba în propria lor limbă, în bisericile lor.”
În 1997, sub “democraţia capitalistă” din România, cotidianul Stohos, din Athena, îi sfătuieşte pe “palicari” (n.n.: voinicii-vitejii greci), cu privire la comportamentul lor faţă de valahi: “Unde îi veţi întâlni pe aceşti aşa-zişi vlahi, cu limba lor vlăhicească, pe stradă, la târg , la locul de muncă – rupeţi-le picioarele, smulgeţi-le limba. Aici este Elada-Grecia, şi ea este a elenilor-grecilor. Scopul scuză mijloacele!”(cf. România liberă, nr. 2135, vineri 4 aprilie 1997 – art. din p. 2: Mai sunt tratate, de Florin Cândroveanu).
“Astăzi îi învăluie (n.n.: pe aromâni), tot mai stăruitor, amurgul, spre întunecarea totală, iar sufletul lor mărinimos îngână abia, ca un cântec de lebădă”(cf. T. Mihadaş).
Şi iată ce declară un apărător înfocat al drepturilor neamului lui, ramura din Sudul Apei Uitării-Istru: “Suntem în posesia altor elemente recente de genocid cultural, la care este supusă populaţia aromână din Grecia. Asociaţia ARMÂNAMEA întocmeşte toate datele privitoare la un protest internaţional, în legătură cu soarta aromânilor din Balcani. La 92 de ani de la prima recunoaştere imperială a naţiunii aromâne ca etnie distinctă în Peninsula Balcanică. Armânamea trăieşte. Armânamea va trăi. ARMÂNLU NU CHIARI!” (cf. V. Tega – Iradeaua imperială – Magna Carta Libertatum a Aromânilor, 1999).
Aşa să fie – Amin, Amin, Doamne din Ceruri! (Prof. Dr. Adrian Botez)
Administratie
81.160 de țigarete nedeclarate și documente false, descoperite pe aeroporturile din Otopeni și Brașov
Pasageri verificați după ce au ales culoarul „nimic de declarat”
Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional Brașov, împreună cu lucrători vamali, au desfășurat, în perioada 24–29 august 2026, controale pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
În cadrul acțiunilor, au fost verificate 12 persoane, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 62 de ani, care soseau sau plecau spre destinații precum Istanbul, Londra, Manchester, Antalya și Hurghada. După îndeplinirea formalităților de frontieră, pasagerii au ales culoarul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.
Peste 4.000 de pachete, ascunse în bagaje
Controalele amănunțite efectuate asupra bagajelor de cală și de mână au scos la iveală 81.160 de țigarete, echivalentul a 4.058 de pachete. Produsele, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, fuseseră ascunse și nu erau declarate autorităților.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția de Frontieră, persoanele implicate au fost sancționate contravențional, iar întreaga cantitate de țigarete a fost reținută de autoritatea vamală.
Un pasager a încercat să iasă din țară cu acte falsificate
Un alt caz a fost înregistrat la Punctul Poliției de Frontieră Aeroport Otopeni, în seara zilei de 29 august 2026, în jurul orei 20:50. Polițiștii au oprit pentru verificări un cetățean străin, în vârstă de 32 de ani, care se pregătea să se îmbarce într-o cursă cu destinația Atena.
Bărbatul a prezentat un pașaport cu însemnele autorităților din Pakistan și un permis de ședere despre care susținea că fusese emis de autoritățile elene. Documentele au ridicat suspiciuni, astfel că polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare.
Pașaport fals, permis contrafăcut și ștampile falsificate
În urma verificărilor, autoritățile au stabilit că pașaportul era falsificat, permisul de ședere era contrafăcut, iar cele două ștampile aplicate în pașaport, care imitau însemnele autorităților elene, erau, de asemenea, false.
Ancheta a mai scos la iveală o neregulă importantă: bărbatul verificat nu era aceeași persoană cu cea din fotografia documentelor prezentate.
Dosar penal pentru fals și uz de fals
Polițiștii de frontieră au întocmit o lucrare penală pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fapte prevăzute de articolele 48 alineatul 1, raportat la articolul 320 alineatul 1, respectiv articolul 323 alineatul 1 din Codul penal.
Cetățeanul străin a fost preluat de o echipă operativă din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru dispunerea măsurilor legale. (Sava N.).
Administratie
20 de infracțiuni rutiere, descoperite de polițiștii de frontieră în luna august
Acțiuni BLITZ pe principalele drumuri din sudul țării
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu structurile subordonate din județele Giurgiu, Dolj, Olt și Teleorman, au depistat, în perioada 1–30 august 2026, 20 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Verificările au fost realizate în cadrul unor acțiuni BLITZ desfășurate pe principalele artere rutiere din zona de competență, printre care DN 54A Dăbuleni–Călărași, DN 55A Gighera–Nedeia, DN 56, DN 52 și DN 5. Controale au avut loc și în zona parcării Stației de taxare a podului Calafat–Vidin, precum și pe DJ 504, în zona localității Hodivoaia, și DJ 561, la Bârca.
Potrivit bilanțului transmis de Poliția de Frontieră Română, cele mai multe cazuri au vizat conducerea unor vehicule de către persoane care nu aveau dreptul legal de a conduce.
11 șoferi, depistați fără drept de a conduce
În urma controalelor, polițiștii de frontieră au constatat 11 fapte privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către persoane cu permisul suspendat, anulat sau retras ori fără drept de a conduce.
Printre persoanele depistate s-au numărat atât cetățeni români, cât și cetățeni străini, aflați la volanul unor autoturisme sau ansambluri rutiere. În bazele de date, acestea figurau cu dreptul de a conduce suspendat ori anulat, cu permisul retras sau cu mențiunea că nu au dreptul să conducă autovehicule pe teritoriul României.
Documente false, prezentate la control
Alte șase dosare penale au fost întocmite pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
În timpul verificărilor, polițiștii au identificat certificate de înmatriculare, taloane de inspecție tehnică periodică și permise de conducere despre care persoanele controlate susțineau că ar fi fost emise de autorități din Bulgaria, Italia, Olanda și Irlanda.
Documentele prezentate nu îndeplineau însă condițiile de formă și fond și nu conțineau elementele de siguranță specifice actelor autentice.
Mașini radiate și numere provizorii expirate
Trei dintre infracțiunile constatate au vizat punerea în circulație sau conducerea unor autovehicule neînmatriculate, radiate ori dotate cu plăcuțe provizorii expirate sau cu numere false de înmatriculare.
În aceste situații, polițiștii au depistat autoturisme cu numere provizorii expirate, precum și vehicule radiate de autoritățile din Germania și Cehia. Pentru cazurile identificate au fost întocmite lucrări penale, iar plăcuțele de înmatriculare și certificatele de înmatriculare au fost reținute.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor
În toate cele 20 de cazuri au fost deschise lucrări penale. Cercetările sunt continuate de polițiștii de frontieră, sub coordonarea unităților de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.
Poliția de Frontieră Română precizează că va continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației rutiere, cu scopul de a crește siguranța tuturor participanților la trafic. (Paul D.).
Administratie
Sute de șoferi depistați băuți la volan în timpul unei acțiuni naționale a Poliției Rutiere
Poliția Română: „Drumul nu îți oferă o a doua șansă pentru fiecare greșeală”
Polițiștii rutieri au desfășurat, în nopțile de 28 spre 29 august și de 29 spre 30 august 2026, o amplă acțiune pentru identificarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Campania a urmărit creșterea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor provocate de conducătorii auto aflați într-o stare incompatibilă cu șofatul.
„Drumul nu îți oferă o a doua șansă pentru fiecare greșeală! Dacă ai consumat alcool sau substanțe interzise, nu conduce! Alege să conduci în siguranță și să îi protejezi și pe ceilalți participanți la trafic”, a transmis Poliția Română.
196 de șoferi, depistați pozitiv la alcool
În urma testărilor efectuate în cadrul acțiunii, 196 de conducători auto au fost depistați cu rezultate pozitive la alcool.
Dintre aceștia, 129 prezentau valori cuprinse între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul altor 67 de șoferi, aparatele au indicat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
16 conducători auto, depistați cu substanțe psihoactive
Pe lângă șoferii identificați sub influența alcoolului, polițiștii au depistat și 16 persoane ale căror teste au indicat prezența unor substanțe psihoactive.
Poliția Română reamintește că alcoolul și drogurile afectează semnificativ atenția, timpul de reacție și capacitatea de a lua decizii, punând în pericol atât viața conducătorilor auto, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic. (Sava N.).
-
Exclusivacum 4 zileEpisodul 53 din serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor
-
Exclusivacum 23 de ore„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine
-
Exclusivacum 15 oreFamiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare
-
Exclusivacum 5 zileTCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul
-
Exclusivacum 2 zileTCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)
-
Exclusivacum 3 zileMătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie
-
Exclusivacum 4 zileCum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri



