Connect with us

Actualitate

IRES (adică Vasile Dâncu) trage concluzii după pandemie

Publicat

pe

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), „manipulat” de  Vasile Dâncu, a realizat un bilanț al stării de urgență, în urma sondajului de opinie reieșind 10 concluzii principale.

1. 8 din 10 români spun că ar renunța la drepturile și libertățile lor pentru a rămâne în siguranță într-o situație de criză similară celei generate de virusul SARS-CoV2. 

 

2.  Peste 4 din 10 români ar fi dispuși să se vaccineze împotriva COVID – 19 odată ce ar exista un vaccin omologat, dar 33% spun că nu s-ar vaccina sub nicio formă. 6 din 10 români ar fi dispuși să se testeze în schimbul primirii unui ”pașaport de imunitate”. 

 

3.  Aproape jumătate dintre români cred că virusul SARS-CoV2 este mai puțin periculos pe cât se crede, în timp ce 1 din 5 români apreciază că este chiar mai periculos.

 

4.  Jumătate dintre români cred că statul a ascuns informații importante în această criză și același procent cred că statul și presa au avut o înțelegere pentru a trunchia, denatura sau limita informații cu privire la COVID – 19. 

 

5.  Doar o treime dintre români mai văd statul ca pe un partener de încredere. 

 

6.  România va ieși mai dezbinată după criza generată de pandemia de COVID – 19, cred jumătate dintre români. 

 

7.  Viitorul sigur devine grija principală pentru mai mult de jumătate dintre români. 

 

8.  Apropierea celor dragi este lucrul cel mai de preț care le-a lipsit românilor în perioada stării de urgență. 

 

9.  Aproape 1 din 3 români se așteaptă ca situația financiară proprie să se degradeze după 15 mai.

 

10.   Peste jumătate dintre români cred că situația economică a țării se va degrada după ieșirea din starea de urgență.

 

CE LE-A LIPSIT ROMÂNILOR ÎN STAREA DE URGENȚĂ?

# Apropierea celor dragi este lucrul cel mai de preț care le-a lipsit românilor în perioada stării de urgență. Pentru un sfert dintre respondenți drepturile și libertățile sunt cele care au lipsit cel mai mult în această perioadă, pentru 13% dintre participanții la studiu au fost călătoriile și vacanțele, iar 1 din 10 români declară că i-a lipsit cel mai mult socializarea.

Apropierea celor dragi a lipsit, în această perioadă, în proporții mai ridicate vârstnicilor, persoanelor cu educație scăzută, celor care locuiesc în mediul rural, dar și votanților PSD, în timp ce lipsa drepturilor și libertăților a fost resimțită mai acut de către bărbați, de persoanele cu vârsta de până în 50 de ani și de cei care locuiesc în regiunea Moldovei sunt cei care spun că le-au lipsit.

Călătoriile și vacanțele au lipsit cel mai mult tinerilor între 18 și 35 de ani.

 

CONSUMUL DE INFORMAȚIE, TELEVIZIUNE ȘI FILME A FOST MAI RIDICAT DECÂT DE OBICEI

#  În perioada stării de urgență românii au navigat mai mult pe interne decât în perioada anterioară, s-au uitat mai mult la televizor și au vizionat într-o măsură mai mare filme decât într-o perioadă obișnuită. O treime spun că au gătit mai mult decât obișnuiau, o cincime au mâncat mai mult, un procent similar spun că au citit mai mult, iar aproape un sfert declară că au făcut exerciții fizice de întreținere mai mult decât de obicei. Doar 1 din 10 români declară că a fumat, iar 3% că au consumat băuturi alcoolice mai mult decât înainte.

 

CE PROIECTE AU AVUT ROMÂNII ÎN STAREA DE URGENȚĂ?

# Renovarea locuinței este proiectul la care s-au gândit peste jumătate dintre români în perioada stării de urgență, peste o treime s-au gândit să caute ceva de lucru în plus față de activitatea pe care o au deja, aproape un sfert s-au gândit să facă un curs sau o specializare, iar 1 din 5 români a luat în considerare să își facă o asigurare. 16% dintre participanții la studiu au luat în considerare ideea de a-și schimba locul de muncă și tot atâția s-au gândit să și deschidă o afacere. Doar 7% s-au gândit să ia un credit de consum și 5% unul ipotecar.

 

STAREA DE URGENȚĂ: LECȚII ÎNVĂȚATE

# Aproape 1 din 5 români spun că principala lecție învățată pe perioada crizei generată de pandemia de COVID – 19 este importanța igienei. 10% dintre participanții la studiu declară că au conșientizat importanța celor dragi, 9% vorbesc despre importanța sănătății, iar 7% despre importanța respectării indicațiilor autorităților și responsabilitate.

Vârstnicii, persoanele din rural și cei cu educație scăzută, alături de votanții PNL, sunt mai optimiști în privința șanselor ca lucrurile să revină la normal până în iunie, în timp ce tinerii între 18 și 35 de ani sunt mai pesimiști cu privire la acest aspect.

 

PERCEPȚIA PANDEMIEI ȘI A VIRUSULUI

# Aproape jumătate dintre români cred că virusul SARS-CoV2 este mai puțin periculos pe cât se crede, în timp ce 1 din 5 români apreciază că este chiar mai periculos.

Femeile, vârstnicii, persoanele din Sudul țării, dar și votanții PNL cred, în proporții mai ridicate decât media, că virusul este mai periculos decât se crede, în timp ce persoanele cu vârsta de cel mult  50 de ani, cei cu educație scăzută,  care locuiesc în mediul rural, dar și respondenții din Moldova sunt de părere că virusul este mai puțin periculos. 

 

# În ceea ce privește gravitatea pandemiei, opinia românilor este împărțită: jumătate cred că autoritățile au exagerat gravitatea pandemiei și o altă jumătate cred că contrariul.

Respondenții cu educație scăzută, cei care locuiesc la sat, dar și cei din Moldova și votanții Alianței USR-PLUS tind să fie de părere în proporții mai ridicate cu ideea că autoritățile au exagerat gravitatea pandemiei.

De cealaltă parte regăsim în proporții mai ridicate persoanele între 51 și 65 de ani, respondenții cu studii superioare și votanții PNL.

 

SPECIALIȘTI VS. POLITICIENI

# În timp ce 55% dintre români cred că România are specialiști pe care să se bazeze în vremuri de criză, 56% dintre participanții la studiu sunt de părere că politicienii au fost cei care au decis în perioada stării de urgență.

Persoanele peste 51 de ani, cei cu un nivel ridicat de educație, dar și votanții PSD, PNL și cei ai Alianței USR-PLUS cred, în proporții mai crescute decât alte categorii, în existența specialiștilor.

Persoanele între 18 și 50 de ani și votanții PSD sunt cei care cred mai mult decât alții că, în perioada stării de urgență, în țara noastră au decis politicienii.

 

ACCES LA INFORMAȚII ÎN VREMEA PANDEMIEI

# Mai mult de jumătate dintre români cred că mass-media a informat corect publicul din România pe durata crizei generate de pandemia de COVID – 19, în timp ce 4 din 10 români cred contrariul.

Femeile, persoanele peste 51 de ani, respondenții care locuiesc în mediul Rural, cei din Transilvania și Banat și votanții PNL și PSD sunt cei care cred în corectitudinea informării mass-media, cei mai neîncrezătoare fiind persoanele între 36 și 50 de ani.

 

# Jumătate dintre români cred că statul a ascuns informații importante în această criză și același procent cred că statul și presa au avut o înțelegere pentru a trunchia, denatura sau limita informații cu privire la COVID – 19

Bărbații și votanții Alianței USR-PLUS sunt respondenții care cred în proporții mai crescute că statul le-a ascuns informații, iar tinerii între 18 și 35 de ani, cei care locuiesc în Moldova și votanții PSD sunt cei care cred mai mult decât alții în existența unei înțelegeri între stat și presă pentru a trunchia, denatura sau limita informațiile cu privire la COVID – 19.

 

RECONFIGURAREA RELAȚIEI DINTRE STAT ȘI CETĂȚEAN DUPĂ STAREA DE URGENȚĂ

# Întrebați dacă văd statul român drept un partener de încredere după această criză, doar o treime (36%) au răspuns pozitiv, în  timp ce 2 treimi (62%) dintre cei chestionați par să își fi pierdut încrederea în stat.

Vârstnicii și respondenții cu educație ridicată, votanții PNL și cei ai Alianței USR-PLUS continuă să crediteze cu încredere statul român în proporții mai ridicate decât alții.

 

# România va ieși mai dezbinată după criza generată de pandemia de COVID – 19, cred jumătate dintre români și doar 42% cred că țara noastră va ieși mai unită după această încercare.

Spun înclinați să spună că România va ieși mai dezbinată bărbații, tinerii, respondenții cu educație media și votanții PSD, în timp ce respondenții cu educație scăzută și votanții PNL și cei ai Alianței USR-PLUS se poziționează mai mult în favoarea ideii conform căreia țara noastră va ieși mai unită.

 

# 8 din 10 români spun că ar renunța la drepturile și libertățile lor pentru a rămâne în siguranță într-o situație de criză similară celei generate de virusul SARS-CoV2.

Mai dispuși să renunțe la drepturile și libertățile lor sunt respondenții între 51 și 65 de ani, femeile, cei cu educație scăzută, persoanele care locuiesc în mediul rural, cele care locuiesc în Transilvania și Banat, dar și participanții la studiu care declară că la viitoarele alegeri parlamentare vor vota cu PNL și cu Alianța USR-PLUS. 

 

VIITORUL PRIVIT CU ÎNGRIJORARE

# După pandemia de COVID – 19, asigurarea unui viitor sigur devine grija principală pentru mai mult de jumătate dintre români. Grija banilor este primordială pentru 17% dintre participanții la studiu, grija locului de muncă pentru 11%, iar grija pentru starea de sănătate pentru 9%.

Preocupați pentru viitor sunt în proporții mai ridicate respondenții tineri, cei cu educație medie și superioară, persoanele care locuiesc în Moldova, dar și votanții Alianței USR-PLUS.

Grija banilor este importantă într-o măsură mai mare pentru respondenții cu educație scăzută, pentru cei care locuiesc în Transilvania și Banat și pentru votanții PSD, în timp ce pentru locul de muncă sunt preocupați mai mult respondenții între 36 și 65 de ani și cei care locuiesc în Transilvania și Banat.

 

# Activitățile de socializare și mișcare sunt primele pe lista românilor pentru perioada post-COVID – 19. Reuniunile cu familia și prietenii (31%), călătoriile (21%), plimbările (15%) sunt primele pe lista primelor lucruri pe care le fac românii după ieșirea din starea de urgență. 

 

ROMÂNII SUNT FAVORABILI TESTĂRII, DAR MAI REȚINUȚI ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID – 19

# 6 din 10 români declară că ar fi dispuși să se testeze pentru a primi un ”pașaport de imunitate” la COVID – 19.

Mai reticenți la testare decât media sunt respondenții cu educație scăzută, cei care locuiesc în mediul rural și cei din Moldova.

 

# Peste 4 din 10 români ar fi dispuși să se vaccineze împotriva COVID – 19 odată ce ar exista un vaccin omologat, dar 33% spun că nu s-ar vaccina sub nicio formă.

Pro-vaccinare sunt, în proporții mai ridicate, bărbații, persoanele peste 51 de ani, cei care locuiesc în orașe, cei din Transilvania și Banat, votanții PSD și cei ai Alianței USR-PLUS.

Cei mai reticenți privind vaccinarea împotriva COVID – 19 sunt respondenții tineri și cu vârsta de cel mult 50 de ani. 

 

CE VA URMA DUPĂ STAREA DE URGENȚĂ? OPTIMIȘTI VS. PESIMIȘTI

# Aproape jumătate dintre români cred că după ieșirea din starea de urgență va scădea numărul îmbolnăvirilor de COVID – 19 din țară, în timp ce 30% cred că va crește.

57% dintre participanții la studiu cred că situația economică a României se va degrada, în timp ce aproape un sfert sunt de părere că se va ameliora.

În ceea ce privește situația financiară personală, 3 din 10 români cred că aceasta se va degrada în timp ce 16% cred că se va ameliora.

 

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, cea mai mare companie de cercetare socială cu capital românesc, a realizat, în perioada 13 – 14 mai 2020, al optulea val al studiilor dedicate percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor românilor pe durata crizei provocate de pandemia de COVID – 19. Acest studiu a avut ca obiectiv evaluarea impactului stării de urgență asupra vieții românilor.

 

 

Fișa tehnică a studiului:

Volumul eșantionului: 1.027 indivizi de 18 ani și peste

Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 3,1%

Perioada realizării anchetei: 13 – 14  mai 2020

Metoda: Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) 

 

Actualitate

REVOLTA DIN SILICON VALLEY: Justiția americană îngheață ordinul Casei Albe prin care Anthropic a fost declarată risc de securitate națională

Publicat

pe

De

Dovezile sugerează o „represiune ilegală”

Într-o lovitură juridică majoră aplicată politicilor tehnologice ale actualei administrații, judecătoarea federală Rita Lin a emis joi o injoncțiune preliminară de amploare în favoarea companiei Anthropic. Decizia suspendă eforturile guvernului de a pune pe lista neagră firma de inteligență artificială, marcând un punct de cotitură în conflictul dintre gigantul tech și aparatul birocratic federal.

În ordinul său de 48 de pagini, judecătoarea Lin a afirmat categoric că justificarea guvernului pentru desemnarea Anthropic drept un „risc pentru lanțul de aprovizionare” pare a fi doar o fațadă. „Dosarul sugerează puternic că motivele invocate… au fost pretextuale și că motivul real a fost o represiune ilegală”, a scris Lin, subliniind că Anthropic are șanse mari de reușită în procesul intentat statului.

Un conflict între clauze și comenzi executive

Tensiunile dintre Anthropic și Casa Albă au atins punctul critic după ce compania a refuzat să accepte noi termeni contractuali care ar fi permis armatei „orice utilizare legală” a inteligenței artificiale Claude. Anthropic s-a opus, invocând motive de siguranță și principii etice.

Reacția administrației a fost imediată. Pe 27 februarie, președintele Donald Trump a ordonat agențiilor federale, prin intermediul rețelei Truth Social, să „ÎNCETEZE IMEDIAT” orice utilizare a tehnologiei Anthropic. Mesajul a fost dublat de Secretarul Apărării, Pete Hegseth, care a declarat că niciun partener al armatei americane nu mai poate desfășura activități comerciale cu firma de IA. Până la începutul lunii martie, aceste directive au fost transformate în acte oficiale, vizând compania atât la nivelul Pentagonului, cât și la nivelul întregului guvern federal.

Sfidarea Pentagonului și disputa jurisdicțională

Victoria juridică a celor de la Anthropic ar putea fi însă complicată de un conflict de jurisdicție. La scurt timp după decizia din California, Emil Michael, responsabilul pentru tehnologie al Pentagonului, a contestat validitatea injoncțiunii, susținând că aceasta conține „erori factuale” și că interdicția rămâne în vigoare sub alte coduri federale care nu s-ar afla sub autoritatea judecătoarei Lin.

Deși Anthropic s-a declarat mulțumită de intervenția rapidă a instanței din California, reprezentanții companiei au admis că încă așteaptă o decizie de la Curtea de Apel din D.C. Experții legali sunt împărțiți: unii consideră că ordinul judecătoarei Lin protejează compania de toate departamentele guvernamentale, în timp ce alții cred că este nevoie de o victorie separată la Washington pentru a anula complet ordinele administrației.

Numărătoarea inversă de șapte zile

În ciuda deciziei favorabile, drumul Anthropic rămâne presărat cu obstacole. Judecătoarea Lin a impus o suspendare de șapte zile asupra propriului ordin, o procedură standard care oferă guvernului timp pentru a contesta decizia sau pentru a solicita intervenția unei instanțe superioare.

Dacă procesul va ajunge la Curtea de Apel pentru al Nouălea Circuit, analiștii anticipează o bătălie dificilă pentru guvern. Între timp, mizele financiare și reputaționale cresc. Pe măsură ce disputa juridică se poate prelungi pe parcursul mai multor ani, statul american riscă să fie găsit responsabil pentru încălcarea contractelor și să plătească despăgubiri colosale dacă instanțele vor decide că eticheta de „risc de securitate” a fost, într-adevăr, un instrument de răzbunare politică.

Citeste in continuare

Actualitate

Arhitectura descurajării: Planul strategic pentru salvarea arsenalului nuclear de sub tutela birocrației energetice

Publicat

pe

De

Moștenirea Războiului Rece în fața noilor amenințări

Statele Unite se află într-un punct de cotitură nucleară, cel mai periculos de la finalul Războiului Rece. În timp ce Rusia își modernizează agresiv arsenalul și lansează amenințări directe, iar China își extinde forțele nucleare într-un ritm alarmant, barierele de control al armamentului par să se fi prăbușit. În acest peisaj volatil, descurajarea nucleară nu mai este un concept abstract, ci fundamentul supraviețuirii naționale. Totuși, managementul acestui arsenal vital rămâne prizonierul unui sistem administrativ depășit, conceput pentru o epocă apusă.

Conflict de interese: Securitate națională versus politici climatice

În prezent, responsabilitatea pentru descurajarea nucleară a SUA este plasată nefiresc în cadrul Departamentului Energiei (DOE). Deși peste trei sferturi din bugetul acestui departament sunt dedicate apărării, agenda publică a instituției este dominată de politici climatice, programe energetice interne și ecologizare. Această structură forțează securitatea strategică să concureze pentru atenție și resurse cu priorități interne complet străine de misiunea de apărare. Este un aranjament defectuos și, în ultimă instanță, periculos, care subminează capacitatea de reacție rapidă în fața inamicilor geopolitici.

Eroziunea responsabilității și capcana birocratică

Istoria demonstrează că succesul nuclear a fost clădit pe claritate și autonomie. În perioada Războiului Rece, agenții independente aveau misiunea unică de a proiecta și susține arsenalul nuclear. Această coerență a dispărut în 1977, odată cu absorbția misiunii nucleare de către Departamentul Energiei. Rezultatul a fost o derivă birocratică previzibilă: responsabilitate diluată, supraveghere excesivă și lupte bugetare interminabile. Chiar și crearea Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară (NNSA) în anul 2000 a fost doar un paleativ, instituția fiind mai degrabă orientată spre evitarea riscurilor decât spre producția și livrarea accelerată de care America are nevoie astăzi.

O agenție independentă pentru un secol al provocărilor

Soluția necesită o decizie politică de o anvergură istorică: extragerea NNSA de sub tutela Departamentului Energiei și transformarea sa într-o agenție independentă, aflată sub autoritatea directă a președintelui. O astfel de reformă nu ar slăbi controlul civil, ci ar întări responsabilitatea prezidențială și ar clarifica hățișul de supraveghere congresională. Printr-o misiune unică și o finanțare directă prin comisiile de apărare, SUA pot transmite un mesaj fără echivoc Moscovei și Beijingului. Dacă această restructurare va fi implementată, ea va securiza fundamentul puterii americane pentru secolul XXI, marcând trecerea de la o birocrație lentă la o forță de descurajare modernă și implacabilă.

Citeste in continuare

Actualitate

Miliarde pentru Pacific: Strategia Pentagonului de a „anula” lista de dorințe a amiralilor prin bugete record

Publicat

pe

De

Într-o mișcare strategică fără precedent, Pentagonul propune alocarea a aproape 12 miliarde de dolari pentru Inițiativa de Descurajare în Pacific (PDI) în anul fiscal 2027. Această infuzie masivă de capital pare să fi atins un prag istoric: pentru prima dată, comandantul operațiunilor din regiune sugerează că solicitările sale financiare au fost acoperite integral, eliminând necesitatea celebrei „liste de dorințe” cu cereri nefinanțate.

O premieră la INDOPACOM: „Zero” cereri suplimentare

Amiralul Samuel Paparo, șeful Comandamentului din Indo-Pacific, a confirmat în fața legiuitorilor că bugetul propus răspunde tuturor nevoilor raportate conform cerințelor legale. Deși a subliniat că „nu este niciodată pe deplin satisfăcut” având în vedere miza umană și materială a unui potențial conflict, Paparo a indicat că raportul oficial nu va conține cerințe neacoperite. Această situație este rară în contextul birocrației de la Washington, unde comandanții solicită anual fonduri extra peste bugetul de bază.

Reconcilierea Bugetară: 1,5 trilioane de dolari pentru Apărare

Planurile ambițioase vin pe fondul unei strategii mai largi a administrației de a cheltui 1,5 trilioane de dolari pentru Departamentul Apărării în 2027. Din această sumă, 11,7 miliarde de dolari sunt direcționate strict către descurajarea influenței în Pacific. Fondurile sunt segmentate în șase piloni critici, cele mai mari felii din buget fiind destinate exercițiilor militare și inovației (4,4 miliarde dolari), urmate de îmbunătățirea infrastructurii (3 miliarde dolari) și modernizarea prezenței militare (2,9 miliarde dolari).

Muniția, „călcâiul lui Ahile” în fața amenințării chineze

În ciuda optimismului bugetar, congresmenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la stocurile de muniție critică, epuizate de conflictele din Orientul Mijlociu. Întrebați dacă acest consum afectează capacitatea de a descuraja China, oficialii militari au subliniat că soluția rezidă în accelerarea producției. Strategia pentru 2027 prevede triplarea sau chiar cvadruplarea ratelor de producție pentru proiectilele esențiale, precum și investiții în substitute inovatoare care să depășească tehnologia actuală.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv6 ore ago

Marele „Kompromat” s-a fâsâit: Cum a reușit tripleta Dabija-Despescu-Dorobanțu să facă reclamă gratuită Sindicatului Diamantul

Există o artă fină în a orchestra o campanie de denigrare, dar ce s-a întâmplat recent în laboratoarele prăfuite ale...

Exclusiv6 ore ago

Sprint spre zăbrele: Cum a eșuat „Marele Plan” al unui fugar de carton în fața unui polițist „Strongman”

Există momente în care realitatea de la sate bate orice scenariu de film de acțiune de categoria B, transformându-se într-o...

Exclusivo zi ago

Orchestra de lătrăi a Internelor: Cum se „fabrică” un spion rus când se clatină fotoliile din MAI

Într-o democrație care pute a epoleti nespălați, coincidențele nu sunt niciodată întâmplătoare, ci programate prin ordin de serviciu. Imediat ce...

Exclusiv2 zile ago

De la revoluția opaițului la „Patinoarul privat”: aceeași mână, aceeași schemă, alt tun pregătit în Ploiești

Schema „soacra fericită” – manual de îmbogățire la umbra Consiliului Local În timp ce ploieșteanul de rând sare gropile și...

Exclusiv2 zile ago

Prezidențiabilul pe trecerea de pietoni: când Fota parchează, legea trebuie să se dea la o parte

Baronul bordurii: fost consilier prezidențial, surprins în flagrant de… Codul Rutier Dacă ai fost consilier al președintelui României și secretar...

Exclusiv3 zile ago

Ultima suliță: Plecarea lui Florin Barbu și revolta „Sfântului Gheorghe” împotriva balaurului Antigrindină

Într-un peisaj politic dominat adesea de inerție și complicități, demisia ministrului Florin Barbu cade ca un trăsnet peste satele românești....

Exclusiv3 zile ago

Miracolul de la Kiev: Sfântul Darău, Ministrul „Moca” care se bate singur cu dezinformarea în timp ce industria de acasă sughiță

În plin sezon de „reconstrucție”, ministrul Economiei, Ambrozie-Irineu Darău, a decis că România e prea mică pentru geniul său solitar,...

Exclusiv3 zile ago

SINDICATUL SNPP – „FAMIGLIA” ȘI DINASTIA CĂTUȘELOR: Cum să fii umilit pe banii tăi sub sceptrul „Împărătesei” de la Jilava și al „Vătafului” de la Mărgineni

Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie Sub flamura “drepturilor”, cu metode...

Exclusiv3 zile ago

Marea amnezie de la Interne: Cum s-au „evaporat” scuzele MAI după ce au băgat mâna în buzunarul a mii de polițiști

Într-o țară în care absurdul este politică de stat, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a oferit în ultimele luni un spectacol...

Exclusiv3 zile ago

Delirul măririi la umbra gratiilor: Cum să-ți rupi gâtul vânând funcții pe care nu le pricepi

Într-un peisaj dominat de orgolii de carton și strategii de culise care ar face geloasă până și o telenovelă de...

Exclusiv4 zile ago

OPERAȚIUNEA „BINOCLUL”: Cum a ajuns IOR jucăria privată a „Reginei Restructurărilor” sub binecuvântarea Ministerului

Arheologie administrativă: S-a dezgropat un ordin din epoca de piatră pentru a instaura dictatura „specialilor” Într-o demonstrație de agilitate legislativă...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA SI MIRACOLUL DE LA DRAJNA: CUM SĂ AI ZERO DOSARE, DAR MERITE DEOSEBITE ȘI RECOMPENSE DE ZIUA POLIȚIEI (I)

Dacă s-ar organiza un campionat național de „a albi degeaba”, Secția 11 Poliție Rurală Drajna ar pleca cu medalia de...

Exclusiv4 zile ago

NOAPTEA MINȚII LA IPJ NEAMȚ: CUM SE TOPEȘTE LEGEA SUB STELELE DE CHESTOR

În timp ce polițiștii din stradă sunt măsurați la milimetru dacă au cascheta dreaptă, la vârful IPJ Neamț legea a...

Exclusiv5 zile ago

BINGO PE MUNTELE DE GUNOI: Ploieștiul, orașul unde „Independentul” Polițeanu și „Magicianul” Ganea joacă „Alba-Neagra” cu 10 milioane de euro și sănătatea cetățenilor!

În „Republica lui Caragiale”, mizeria nu mai este demult o chestiune de estetică urbană, ci a devenit o formă de...

Exclusiv5 zile ago

FEUDA DIN JILAVA: SINDICATUL CARE NU APĂRĂ, CI ÎNGROAPĂ. CUM S-A TRANSFORMAT SNPP ÎN „COOPERATIVA” DE ȘANTAJ ȘI CURĂȚAT RAHATUL LUI „ROSSO”

Într-o țară în care sindicatul ar trebui să fie ultima redută în fața abuzurilor puterii, la Penitenciarul București-Jilava, sub oblăduirea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Criptomonede Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv