Connect with us

Actualitate

REACȚIE. Jurnalistul Radu Tudor despre decizia CSM de a menține SIIJ: Un semnal să meargă înainte cu dosarele, să dea verdicte, să audieze persoanele care sunt investigate/ Cazul fostului judecător Ion Tudoran

Publicat

pe

Jurnalistul Radu Tudor a apreciat, în emisiunea pe care o realizează la Antena 3, că votul CSM împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este un act de curaj și de responsabilitate care încurajează sancționarea abuzurilor din Justiție. În acest context, jurnalistul a reamintit cazul fostului judecător Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran, implicat în mai multe spețe controversate printre care și Dosarul Băneasa.

„CSM îndeamnă practic SIIJ să meargă înainte cu dosarele, să dea verdicte, să audieze persoanele care sunt investigate”, spune jurnalistul Radu Tudor.

Un material realizat de Antena 3 demonstrează că în cazul fostului judecător Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel București sunt atât de multe semne de întrebare încât interesul mass-media cu privire la cursul acestui dosar este firesc, adaugă Radu Tudor.

Ion-Tudoran e suspectat de fals în declarații, efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția și trafic de influență

Reamintim că Ordonanța care confirmă calitatea de suspect a fostului judecător Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel București a fost emisă, pe 11 octombrie 2019, de procuroarea Mihaiela Iorga-Moraru, de la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în dosarul nr. 1603/P/2019.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează modul și împrejurările în care acesta a trecut pe numele fiului său, Tudor, o proprietate imobiliară în valoare de 100.000 de euro.

În data de 2 iulie, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României propunerea privind eliberarea din funcție, prin pensionare, a lui Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran (începând cu data de 15 octombrie 2019).

Deși avea decizia de pensionare emisă din 2009, magistratul ar fi continuat să profeseze vreme de 10 ani

Deși avea decizia de pensionare emisă din 2009, magistratul ar fi continuat să profeseze ca magistrat încă 10 ani și șapte luni, până la 22.08.2019, când a demisionat, scrie national.ro

Acest „detaliu” ridică problema dacă deciziile din această perioadă ale judecătorului ar putea fi contestate.

Astfel, acesta a motivat hotărârea din dosarul Băneasa după ce a demisionat, în timp ce se afla la psihiatrie. Cu toate că se afla în „imposibilitatea redactării hotărârii”, potrivit Curții de Apel, trecând peste 10 luni de la pronunțarea soluției, judecătorul demisionar și-a trimis fiul în instanță pentru a depune la grefa un stick cu sentința motivată.

Mass-media a mai relatat că, în perioada în care activa în funcția de judecător la Curtea de Apel București, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a achiziționat, într-un interval de șase luni, între noiembrie 2014 și aprilie 2015, două imobile. Unul la munte, la Sinaia, altul la mare, la Neptun-Olimp. Comparând diferențele între economiile declarate, banii câștigați de el și soție, dar și retragerile din conturi, reiese faptul că judecătorul Ion-Tudoran a plătit casele de la munte și de la mare cu bani nedeclarați, nefiscalizați.

Plenul CSM a votat împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)

Plenul CSM a votat joi, 28 mai, împotriva desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ): 10 voturi pentru menținere, 8 împotrivă, un vot nul.

Codruț Olaru a votat împotriva desfiintarii, iar procurorul general, Gabriela Scutea, a dat vot nul, potrivit informațiilor G4Media.ro. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a votat pentru desființarea SIIJ. Avizul CSM pe proiectul de lege inițiat de USR pentru desființarea SIIJ e consultativ, dar el transmite un mesaj puternic Parlamentului, acolo unde proiectul va fi votat.

Proiectul de lege a fost depus la începutul lunii mai, fiind semnat de 40 de deputaţi şi senatori de la USR, dar şi de deputatul (neafiliat) Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.

CSM trebuie să dea un aviz pe acest proiect, deoarece are legătură cu justiţia şi cariera magistraţilor.

Președintele USR Dan Barna a susținut, după ce a luat la cunoștință asupra deciziei CSM, că partidul pe care îl conduce va insista în Parlament pentru adoptarea proiectului de desființare a Secției Speciale de anchetare a magistraților, avizat negativ de Consiliul Superior al Magistraturii.

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a solicitat CSM să avizeze favorabil proiectul de desfiinţare a SIIJ, susţinând că această structură a fost „o şmecherie” menită să-i ajute pe cei ce încalcă legea

De asemenea, acesta a precizat că este greu de înțeles de ce CSM continuă să protejeze „moștenirea lui Dragnea” privind justiția.

„CSM nu vrea să desființeze Secția Specială de intimidat magistrații. Este greu de înțeles de ce CSM continuă să protejeze această invenție a lui Liviu Dragnea, care vine împotriva solicitărilor magistraților români, împotriva recomandărilor Greco sau ale Comisiei Europene și, până la urmă, împotriva interesului public”, a scris Dan Barna pe Facebook.

Potrivit USR, desfiinţarea SIIJ „nu doar că este în linie cu cerinţele Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, dar se impune şi prin prisma rezultatelor obţinute în 2019 de această structură: din 417 dosare soluţionate în 2019, 415 au fost clasate şi doar în două cauze s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpaţi. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă, DNA a soluţionat 2.694 de dosare şi a dispus trimiterea în judecată în 235 de cauze, cuantumul prejudiciului reţinut în actele de inculpare fiind de circa 156,4 milioane euro”.

Fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a solicitat CSM să avizeze favorabil proiectul de desfiinţare a SIIJ, susţinând că această structură a fost „o şmecherie” menită să-i ajute pe cei ce încalcă legea.

 

Actualitate

Uniunea Europeană se pregătește să preia conducerea în reglementarea traficului spațial

Publicat

pe

De

Incertitudinile din programul american TraCSS deschid calea pentru consolidarea modelului european

Uniunea Europeană ar putea deveni principalul actor în stabilirea politicilor, standardelor și cerințelor de autorizare privind siguranța operațiunilor sateliților la nivel mondial. Posibila schimbare de poziționare are loc pe fondul incertitudinilor legate de viitorul sistemului american Traffic Coordination System for Space (TraCSS), coordonat de Departamentul Comerțului din Statele Unite.

Deși programul american ar putea fi relansat sau consolidat pe termen lung, reprezentanți ai industriei spațiale din Statele Unite și Europa susțin că interesul pentru inițiativa europeană de gestionare a traficului spațial este în creștere. Programul, cunoscut sub numele de EU Space Surveillance and Tracking Partnership, oferă servicii de monitorizare orbitală și de prevenire a coliziunilor.

Aproape toți operatorii europeni folosesc deja sistemul

Aproximativ 95% dintre operatorii europeni de sateliți participă deja la schimbul de date organizat prin EU SST și beneficiază de servicii de avertizare privind riscul de coliziune.

Un proiect de lege european privind operațiunile spațiale ar putea transforma această participare într-o obligație. Conform prevederilor aflate în pregătire, toate companiile care operează sateliți destinați utilizării în Europa ar trebui să demonstreze că sunt conectate la sistem și că respectă mecanismele comune de siguranță.

Programul european colaborează cu Departamentele Comerțului și Apărării din Statele Unite pentru a evita suprapunerile și conflictele cu TraCSS. Conferința AMOS reprezintă unul dintre forumurile în care oficialii americani și europeni discută compatibilitatea celor două inițiative.

Totuși, lipsa unei direcții clare pentru programul american a complicat coordonarea dintre cele două părți.

Parteneriatul a ajuns la 19 state membre

În luna iunie, Belgia, Bulgaria, Lituania și Luxemburg s-au alăturat EU SST. Extinderea a avut loc cu puțin timp înaintea aniversării a zece ani de la lansarea oficială a parteneriatului, marcată la 1 iulie.

Prin aderarea celor patru țări, numărul guvernelor participante a ajuns la 19, față de doar cinci state la începutul programului, în 2016.

Parteneriatul reunește în prezent Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Spania și Suedia.

Inițiativa cooperează cu Agenția Uniunii Europene pentru Programul Spațial, instituție care gestionează programele spațiale comune ale blocului comunitar.

Finanțarea ar putea crește după 2028

Bugetul exact al EU SST este dificil de estimat, deoarece finanțarea provine din mai multe surse: contribuțiile statelor participante, bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021–2027 și fonduri puse la dispoziție de alte instituții financiare europene.

Biroul EU SST nu publică un buget anual detaliat. Cu toate acestea, reprezentanții guvernelor și ai industriei spațiale se așteaptă la o creștere semnificativă a finanțării în cadrul viitorului buget european pentru perioada 2028–2034.

Interesul sporit al armatelor europene pentru dezvoltarea unor capabilități spațiale autonome ar putea accelera investițiile în sisteme de supraveghere, senzori și servicii de gestionare a traficului orbital.

Radare și telescoape monitorizează obiectele aflate pe orbită

EU SST este conceput pentru a supraveghea activitatea din spațiu și pentru a transmite avertizări privind posibile coliziuni între sateliți și alte obiecte orbitale. Serviciile oferite includ:

  • avertizări privind riscul de coliziune;
  • evaluări ale riscului asociat reintrării obiectelor în atmosferă;
  • informații despre evenimente periculoase, precum dezintegrarea sau fragmentarea sateliților;
  • monitorizarea resturilor spațiale care pot amenința infrastructura orbitală.

Sistemul se bazează pe o rețea formată din aproximativ 70 de radare și telescoape amplasate în statele participante. Cele mai multe dintre aceste echipamente sunt deținute în prezent de structuri militare naționale.

Obiectivul pe termen lung este ca rețeaua să ajungă la un echilibru între senzorii guvernamentali, militari și civili, pe de o parte, și echipamentele operate de companii comerciale, pe de altă parte.

Industria privată devine un pilon al supravegherii spațiale

În prezent, opt companii comerciale furnizează date de conștientizare a situației spațiale către rețeaua EU SST. Valoarea totală a contractelor încheiate cu acești furnizori este estimată la aproximativ 700 de milioane de dolari în acest an.

Instituțiile europene și parteneriatul EU SST încearcă să extindă rapid numărul companiilor capabile să proiecteze și să opereze senzori, să genereze date de urmărire orbitală și să ofere servicii operatorilor de sateliți.

Pentru atingerea acestui obiectiv sunt utilizate mai multe mecanisme de finanțare și cofinanțare. Un exemplu îl reprezintă programul de granturi inclus în inițiativa Horizon Europe, dedicată dezvoltării tehnologiilor viitorului.

Planul de lucru Horizon Europe pentru perioada 2026–2027 include trei categorii de finanțări destinate dezvoltării tehnologiilor de urmărire spațială. Bugetul cumulat al acestor granturi este de aproximativ 55 de milioane de lire sterline, echivalentul a circa 63 de milioane de dolari.

Bruxellesul caută o industrie spațială competitivă

Forumul pentru industrie și startup-uri al Uniunii Europene dedicat gestionării traficului spațial reunește de două ori pe an reprezentanții EU SST și peste 100 de companii private specializate în urmărirea obiectelor orbitale.

Discuțiile vizează extinderea rețelei de senzori, dezvoltarea de noi servicii și consolidarea bazei industriale europene. Cea mai recentă reuniune a avut loc în luna martie, iar următoarele evenimente ar urma să marcheze și aniversarea oficială a programului.

În ultimul deceniu, EU SST a furnizat servicii de prevenire a coliziunilor pentru peste 100 de operatori din 40 de țări. Conducerea parteneriatului susține că programul a contribuit la formarea unei rețele europene performante de conștientizare a situației spațiale și la dezvoltarea unei industrii competitive.

Autonomia strategică, obiectivul final

Extinderea parteneriatului și creșterea finanțărilor reflectă ambiția Uniunii Europene de a-și reduce dependența de infrastructurile spațiale externe.

Prin integrarea senzorilor militari, civili și comerciali, precum și prin dezvoltarea unor companii europene capabile să furnizeze tehnologii și servicii specializate, Bruxellesul urmărește să construiască un sistem autonom de gestionare a traficului spațial.

Obiectivul final este atingerea autonomiei strategice în domeniul monitorizării orbitale, într-un moment în care numărul sateliților crește rapid, iar riscurile generate de resturile spațiale, interferențele și activitățile militare din spațiu devin tot mai complexe.

Citeste in continuare

Actualitate

Nammo dezvoltă un motor de rachetă pentru noua versiune cu rază extinsă a sistemului IRIS-T

Publicat

pe

De

Proiect norvegian pentru interceptori capabili să lovească ținte la 80 de kilometri

Compania norvegiană Nammo a început lucrările preliminare pentru dezvoltarea unui prototip de motor de rachetă destinat unei viitoare versiuni cu rază lungă de acțiune a sistemului german de apărare antiaeriană IRIS-T.

Noul motor ar urma să echipeze interceptorul IRIS-T SLX, dezvoltat de compania germană Diehl. Proiectul se află într-o etapă incipientă, iar Nammo intenționează să construiască primul prototip cât mai curând posibil.

„Este un proiect complet nou pentru noi”, a explicat un manager al programului, sub protecția anonimatului. Potrivit acestuia, dezvoltarea nu se bazează în mod semnificativ pe tehnologii sau programe anterioare ale companiei.

Teste statice la baza de producție din Raufoss

Primele activități de testare sunt planificate la uzina Nammo din Raufoss, localitate aflată la peste 100 de kilometri nord de Oslo. Inginerii vor efectua inclusiv teste statice de ardere pentru a verifica rezultatele analizelor tehnice și ale simulărilor computerizate.

În funcție de rezultate, proiectul va fi ajustat înainte de trecerea la etapele următoare.

Motorul va utiliza o arhitectură de tip „dual pulse”, concepută pentru a asigura două faze distincte de propulsie. Combustibilul va fi proiectat pentru a furniza un anumit profil de tracțiune, în timp ce motorul va fi împărțit în două secțiuni separate. Această configurație poate permite interceptorului să-și gestioneze mai eficient energia pe durata zborului și să-și îmbunătățească performanțele la distanțe mari.

Diehl pregătește primele teste ale interceptorului SLX

Diehl urmărește efectuarea în 2027 a primului test de tragere pentru versiunea terestră IRIS-T SLX. Testul este descris ca o etapă inițială de dezvoltare și de verificare a integrității sistemului.

Producția de serie a rachetei cu rază extinsă este programată, potrivit planurilor actuale, pentru 2029.

IRIS-T SLX ar urma să intercepteze ținte aflate la o distanță de până la 80 de kilometri, aproximativ dublu față de raza modelului IRIS-T SLM. Noua versiune este destinată combaterii avioanelor de vânătoare, bombardierelor, dronelor de mare anduranță și aeronavelor de sprijin.

Interceptorul a fost prezentat pentru prima dată de Diehl la Salonul Aeronautic de la Berlin din 2024.

Ucraina raportează o rată de succes de 95%

Potrivit reprezentanților Diehl, forțele ucrainene au utilizat sistemele IRIS-T SLS și IRIS-T SLM pentru a distruge peste 1.000 de ținte rusești de la începutul invaziei, în 2022.

Cele două versiuni, destinate apărării la distanță scurtă și medie, ar fi înregistrat o rată de lovire de aproximativ 95% în timpul conflictului. Printre țintele interceptate s-ar fi numărat rachete de croazieră Kh-101 și 3M14 Kalibr, precum și drone Shahed-136.

O alternativă la sistemele Patriot

Directorul executiv al Diehl, Helmut Rauch, a declarat în luna iulie că versiunea SLX ar putea reduce dependența Europei de rachetele americane Patriot.

Sistemele Patriot sunt într-o perioadă de deficit, iar Ucraina a solicitat în mod repetat aliaților occidentali să transfere urgent o parte din stocurile disponibile pentru consolidarea apărării antiaeriene.

Dezvoltarea unui interceptor european cu rază mai mare ar putea contribui la diminuarea presiunii asupra rezervelor americane și la creșterea autonomiei strategice a statelor europene.

Un lansator comun pentru rachete SLM și SLX

Noul interceptor ar putea fi integrat pe un lansator comun capabil să transporte atât rachete SLX, cât și rachete SLM. Astfel, operatorii ar putea configura încărcături mixte, adaptate tipurilor diferite de amenințări.

Versiunea SLX va utiliza, de asemenea, o parte importantă din infrastructura deja asociată modelului SLM. Printre elementele comune se numără radarul, centrul tactic de operațiuni și componentele software.

Această compatibilitate ar putea simplifica instruirea personalului, logistica și integrarea noului interceptor în unitățile care operează deja sistemul IRIS-T.

IRIS-T, componentă importantă a apărării europene

Germania, Estonia, Letonia, Bulgaria, Suedia, Danemarca și Elveția se numără printre statele europene care au achiziționat versiunea IRIS-T SLM.

Sistemul este și una dintre componentele centrale ale Inițiativei Europene Sky Shield, program destinat consolidării capacităților continentului în domeniul apărării antiaeriene și antirachetă.

În paralel cu dezvoltarea SLX, Nammo își extinde producția de motoare pentru versiunile SLS și SLM, considerate esențiale pentru apărarea terestră a Ucrainei. Compania norvegiană susține că va crește semnificativ volumele de producție pentru aceste programe.

Citeste in continuare

Actualitate

Forțele Aeriene ale SUA pregătesc achiziția unui Boeing 737 MAX pentru transportul oficialilor

Publicat

pe

De

Un avion comercial ar putea fi transformat într-o aeronavă militară

Forțele Aeriene ale Statelor Unite intenționează să achiziționeze un Boeing 737 MAX pentru extinderea flotei de avioane dedicate transportului oficialilor de rang înalt. Dacă planul va fi pus în aplicare, aceasta ar putea fi prima utilizare a acestui model Boeing într-o misiune militară.

Decizia vine după ce Legea privind autorizarea apărării naționale pentru anul fiscal 2026 a alocat 250 de milioane de dolari pentru extinderea capabilităților aeronavelor C-40. În nomenclatura Forțelor Aeriene, C-40 desemnează versiunile anterioare ale modelului 737, adaptate pentru transportul executiv militar.

Deocamdată, autoritățile americane nu au precizat cât va costa noua aeronavă și nici când ar urma să fie livrată.

Un contract important pentru Boeing, într-un moment dificil

Achiziția ar putea reprezenta o oportunitate semnificativă pentru Boeing, care încearcă să accelereze producția familiei 737 MAX. Modelul este una dintre principalele surse de venit ale companiei, însă ritmul de fabricație a rămas sub așteptări.

737 MAX a traversat o perioadă dificilă după două accidente produse în 2018 și 2019, tragedii care au determinat menținerea la sol a întregii flote timp de peste un an. În ianuarie 2024, desprinderea în timpul zborului a unui panou care închidea o ieșire de urgență de la un alt aparat 737 MAX a declanșat o nouă criză și a intensificat controalele autorităților de reglementare.

Forțele Aeriene nu au ales încă versiunea aeronavei

Comandamentul pentru Mobilitate Aeriană nu a precizat ce variantă a modelului 737 MAX este vizată. În luna iulie, însă, instituția a solicitat informații din partea industriei pentru servicii de instruire în zbor pe aeronave 737-8 MAX, un indiciu că această versiune ar putea fi luată în calcul.

După achiziție, aeronava ar trebui modificată pentru misiuni militare. Procesul ar putea include instalarea unor sisteme de comunicații securizate, precum și a unor echipamente de avertizare și contramăsuri defensive.

C-40 și C-32, sub presiunea cererii

Forțele Aeriene operează în prezent aeronavele C-40 și C-32 pentru transportul oficialilor guvernamentali. C-32 este utilizat în principal pentru deplasările celor mai importanți cinci demnitari americani: vicepreședintele, prima doamnă sau primul domn, secretarul apărării, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore și secretarul de stat.

Aeronavele C-40 pot prelua, la nevoie, misiuni alocate în mod normal flotei C-32. Cererea pentru ambele tipuri de avioane a crescut în ultimii ani, ceea ce a amplificat presiunea asupra capacității de transport executiv.

Boeing 737, singura opțiune americană disponibilă

Congresul a respins anterior încercarea Forțelor Aeriene de a extinde flota C-40. La acel moment, oficialii militari argumentau că aceste aeronave ar putea suplimenta flota C-32, insuficientă pentru a acoperi toate solicitările de transport ale celor mai înalți oficiali ai administrației americane.

Aeronava de bază a modelului C-32 este Boeing 757, însă producția acestui avion a fost încheiată. În consecință, Boeing 737 a rămas singurul avion comercial american cu fuselaj îngust, disponibil în producție și potrivit pentru extinderea flotei de transport executiv.

Prin transformarea unui 737 MAX într-o aeronavă militară, Forțele Aeriene ar putea obține o platformă modernă și disponibilă pentru misiuni oficiale, în timp ce Boeing ar primi un contract care ar consolida programul celui mai important avion comercial al companiei.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

Mafia Antigrindină, rachetele de aur și ministra U.S.R. care se ascunde după nori

Într‑un colț de Europă numit România, cineva a avut o idee genială: „Dacă tot nu putem conduce agricultura, hai măcar...

Exclusiv21 de ore ago

Republica T.C.E. PLOIEȘTI:  CV-ul cu 16 vieți, fina tuturor banilor și Raportul care nu există

  Dl. Taboi, omul-orchestră care cântă doar la… raport În imperiul lui Nae Comisionaru’, unde clanul conduce iar autobuzele crapă...

Exclusiv21 de ore ago

Ploiești, orașul „regenerat” pe hârtie: Imperiul neregulilor sub Polițeanu, disecat de Curtea de Conturi

 Raportul Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Prahova privind situațiile financiare consolidate ale U.A.T.M. Ploiești la 31.12.2025....

Exclusiv2 zile ago

Lovitura Curții de Conturi în „Mafia Antigrindină” –  Fermierii din Prahova și Vrancea nu mai sunt „nebunii” din câmp, ci martorii-cheie (DOCUMENTE)

MAFIA ANTIGRINDINĂ ÎN COLȚUL RINGULUI – Cum trage statul cu rachete în nori, cu facturi în buget și cu noroi...

Exclusiv2 zile ago

REPUBLICA T.C.E. PLOIESTI – FEUDA LUI NAE COMISIONARU’, FEMEIA-ORCHESTRĂ ȘI ORGANIGRAMA CU CHILOȚI

 Republica TCE – de la societate publică la birt de gară Într-un colț de oraș numit pompos “societate de transport...

Exclusiv3 zile ago

Republica permanenței pe dos: la IPJ Brașov, șefii încasează, fraierii veghează

Permanență de lux pentru șefi, „patriotism” gratis pentru subalterni În timp ce polițiștii de execuție din IPJ Brașov sunt împinși...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Concursul-fantomă” de la Dinamo: când posturile se dau, dar nu se prea iau

Concurs cu final anunțat: „Se caută ofițer, preferabil deja ales” Clubul Sportiv Dinamo București a reușit, încă o dată, performanța...

Exclusiv4 zile ago

Sanatate, frate! Politia Română descoperă, după trei ani de basme, că sediile chiar au nevoie de autorizație sanitară

Trei ani ne-au ținut lecții cu „nu trebuie autorizație, totul e în regulă”, iar acum un răspuns oficial al Poliției...

Exclusiv4 zile ago

113 polițiști, salvați în ultimele 14 zile de la „destituire cu acte în regulă”. Statul român, specialist în oameni cu termen de expirare

Când nu mai ai bani, tai de la investiții. Când nu mai ai idei, tai de la dreptate. Când nu...

Exclusiv4 zile ago

„Polițiști de penitenciare cu apucături de infractori” – sau cum a ajuns Facebook noul gard al pușcăriei

Libertatea de exprimare cu cagula pe față Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) lovește cu o întrebare care...

Exclusiv5 zile ago

Marele frate digital și mica ușă din spate: Legea 123/2026 și aventura românească a supravegherii „cu bună-credință”

Despre imunități cibernetice, mandate devenite decor legislativ și breșe care par să aibă mai mulți spectatori decât proprietarul sistemului atacat...

Exclusiv5 zile ago

E‑pontajul, sfântul graal al MAI: îți numără fiecare minut, dar ghidul e secret de stat… cu drepturi de autor

Ministerul Afacerilor Interne a inventat aplicația perfectă: îți calculează munca, concediul și orele suplimentare, dar refuză să‑ți spună cum. Ghidul...

Exclusiv5 zile ago

Imperiul cu bule stinse: „familia” Coca‑Cola Ploiești, între cumetrii, mașini de firmă și sclavie la normă

Toamna la Coca‑Cola: frunzele cad, oamenii pică din picioare A venit toamna și la Coca‑Cola Ploiești. Doar că, în loc...

Exclusiv6 zile ago

GNM Prahova dă cu „sancțiunea”, APM Prahova spală păcatele: stația de epurare de la Corlătești, cloaca „autorizată” a Prahovei (I)

Stația fantomă care „curăță” banii, nu apele: corupție la chiuvetă în Prahova Stația care trebuia să spele apele, nu conștiințele...

Exclusiv6 zile ago

Ajutoarele de deces înghețate la 2017. Cum își ascunde Poliția Română formulele de calcul după ștampila „secret de serviciu”

Familiile polițiștilor morți în activitate sau în timpul serviciului descoperă abia la final, în fața ghișeului, că „sprijinul statului” e...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv