Actualitate
Bombe cu ceas marca Iohannis-Orban
Nu este deloc exclusă o recrudescență a epidemiei. O coborâre de pe faimosul platou. Dar în sens invers. În sensul de întoarcere. Acesta se anunță a fi rezultatul unor greșeli extraordinar de mari făcute de tandemul politic nominalizat în titlu.
Iar bombele cu ceas sunt mai multe. Periculos de multe. Începând de la frontiera României și până în inima ei. Bombă cu ceas la frontiere. Bomba cu ceas în Piața Victoriei. Sau în Herăstrău. Bombă cu ceas nu numai în orașele mari, ci și în orașele mici. Având de această dată nu o conotație organizatorică, cum se întâmplă la intrările în țară, ci o conotație psihologică. Încă și mai periculoasă. Pericolul de escaladare al epidemiei este din păcate cât se poate de real. Totul a început printr-o estimare total greșită a calendarului legislativ, având la bază disprețul față de Legea Fundamentală a statului. Ignorarea Constituției face victime. Iar prefigurarea efectelor extrem de periculoase care pot urma este, din păcate, cât se poate de vizibilă pe străzile din orașele mari, pe străzile din orașele mici, pe străzile din satele României. Și chiar și în curțile oamenilor, în care nimeni nu mai respectă nici măcar cele mai elementare reguli de distanțare socială.
Dacă iei o minge și o bagi prea adânc în apă, în momentul în care-ți scapă din mâini, conform legilor fizicii, ea țâșnește spre suprafață. Și cu cât ai băgat-o anterior mai adânc, cu atât mai puternic are tendința de a sări, ridicându-se deasupra apei. Presiunea psihologică la care a fost supusă populația prin dispoziții contradictorii, multe lipsite de claritate sau de o elementară logică, dispoziții impuse de către Ludovic Orban, amplificate de amenzi aberante și uneori de excesul de zel sau chiar abuzul de putere al unor polițiști, a avut drept efect dezlănțuirea necontrolată a spiritului de libertate propriu oricărui popor. Și nimic nu a mai îngrădit în aceste zile manifestarea necontrolată, uneori excesivă a acestui spirit de libertate. Așa se explică demostrațiile, cu sau fără tricolor, desfășurate în Piața Victoriei și în alte spații publice din țară. Sau ieșirea și pe timp de zi și pe timp de noapte în număr mare în parcurile României, fără a mai ține cont de niciun fel de reguli legate de protecția persoanelor. Și piețele agroalimenare au fost și sunt aglomerate în exces. Epidemia poate cunoașe oricând nu numai o recrudescență, ci o amploare care până acum a putut fi evitată în România.
Deci oamenii nu mai pot fi ținuți sub control în niciun fel, o dată fiindcă au existat exagerări, denaturări, neclarități și contradicții grave în actul de decizie prezidențială și guvernamentală și, în al doilea rând, fiindcă, ignorând prevederile constituționale, încălcându-le cu tot dinadinsul, Executivul a ajuns în situația pe care eu am enunțat-o pentru prima dată. Nu a mai putut să înnădească starea de urgență cu starea de alertă. Iar în prealabil, așa cum tot primul am anunțat pe un post de televiziune, Curtea Constituțională a sancționat ordonanțele de urgență în baza cărora au fost amendați 300.000 de români. Și, concret, am avertizat că cetățenii, ca urmare, vor refuza să mai respecte restricțiile. Din nefereicire, am avut de două ori dreptate. Și s-au creat cele trei zile de haos. Un haos care se poate perpetua și chiar amplifica și după cele trei zile în care nu au mai existat constrângeri legisative. Deși s-au comportat în linii mari extrem de disciplinat, românii tratați de către guvernanți cu lipsă de respect, s-au revoltat în mod manifest sau mai puțin manifest – pentru că există o uriașă revoltă care încă nu este prea vizibilă – și, ignorând pericolul, nu mai respectă nici măcar regulile elementare de igienă, ca să nu mai vorbim despre regulile atât de neceserae de distanțare socială, în condițiile în care, în absența testărilor, nu se știe cine este infectat și cine nu este infectat. Iar absența testărilor li se se datorază în exclusivitate lui Ludovic Orban, care în bătălia lui cu Gabriela Firea, timp de mai bine de trei săptămâni, a afirmat în mod repetat că testarea în masă este o prostie, care nu-și are rostul. Motiv pentru care până la urmă l-a destituit și pe Adrian Streinu-Cercel, care colabora în acest sens cu primarul general al Capitalei.
Iar acum a venit și nebunia de la frontiere. După ce oamenii au stat multe ore în șir la coadă și într-un sens, și în altul, și pentru a intra în țară și pentru a ieși din țară, revolta în rândul lor a izbucnit și au spart pur și simplu barierele instituite de vameși și de grăniceri, astfel încât și într-un sens și în altul au trecut frontiera fără a mai fi verificaț in vreun fel. Această bombă cu ceas se răspândește în aceste ore pe întreg teritoriul României, descurajându-i și mai mult pe cetățenii care, două luni, au stat cuminți în casele lor, pentru a pune stavilă epidemiei.
Prețul tâmpeniilor Guvernului îl vom plăti toți. Cu vârf și îndesat. Nu doar guvernanții. Nu doar Klaus Iohannis. Nu doar PNL. Și mă tem că dacă românii nu pot fi convinși să respecte măcar începând de mâine câteva reguli de bază, epidemia va scăpa de sub control. Dar cine ar putea să-i mai convingă? În niciun caz Guvernul. Guvernul și-a pierdut orice fel de credibilitate. În niciun caz Klaus Iohannis. Nici Klaus Iohannis nu mai are credibilitate. În principiu, acest rol ar putea fi luat de opoziție. De care opoziție? De Traian Băsescu? Imposibil. De Victor Ponta? Din nou, imposibil. De PSD? Îl și văd pe Marcel Ciolacu, cu „credibilitatea” pe care o are, adresând-se în mod convingător românilor, pentru a-i convinge să se spele pe mâini – nu și pe creier – și să rămână cât mai mult timp posibil în casă. Iar dacă mă gândesc la măști și la obligația care apare abia acum, ca în toate spațiile publice închise să fie purtate, mă ia cu amețeală. Cine produce și cine importă miliardele de măști necesare pentru toată această perioadă a stării de alertă? Ghiciți voi. Mie mi-e cu neputință.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Fortăreața Australiană: Noua strategie industrială care rescrie regulile apărării la Antipozi
Australia a lansat o strategie revoluționară, marcând cel mai recent efort de a-și consolida baza industrială de apărare suverană. Documentul, intitulat Strategia de Dezvoltare a Industriei de Apărare (DIDS), declanșează o reformă profundă a modului în care statul va dezvolta și achiziționa platforme militare în anii următori, adaptându-se unui context global tot mai volatil.
Infuzie de capital pentru inovație: Miza pe sectorul IMM-urilor
Un pilon central al noii strategii este investiția direcționată către sectorul privat. Guvernul a anunțat suplimentarea cu 80 de milioane de dolari australieni a programului de granturi pentru dezvoltarea industriei de apărare, ridicând plafonul total la 250 de milioane de dolari până în 2030. Această mișcare este concepută pentru a permite companiilor mici și mijlocii să inoveze, să extindă producția și să creeze locuri de muncă, oferind în același timp capacitatea de a scala soluțiile tehnologice conform cerințelor armatei.
„Cazul pentru o bază industrială suverană puternică nu a fost niciodată mai clar”, au subliniat oficialii guvernamentali, punctând necesitatea ca Australia să poată fabrica și susține echipamentele esențiale exact acolo unde și când este nevoie de ele.
Ghost Shark și ofensiva exporturilor: De la subutilizare la lider global
Strategia vizează, de asemenea, revitalizarea unui fond de 3 miliarde de dolari destinat sprijinirii exporturilor, un instrument considerat „subutilizat” de la înființarea sa în 2018. În centrul acestei noi ofensive comerciale se află vehiculul subacvatic autonom Ghost Shark, construit de Anduril, care a fost desemnat drept o capacitate de export prioritară.
Pe lângă promovarea tehnologiei pe piețele externe, marile companii contractante vor fi acum obligate prin lege să se implice activ în creșterea forței de muncă specializate din Australia, punând un accent deosebit pe programele de ucenicie și formare profesională.
Reforma structurală: Adio întârzierilor și depășirilor bugetare
Poate cea mai radicală schimbare este înființarea Grupului de Livrare a Apărării, o entitate care, în decurs de un an, se va transforma într-o agenție mamut. Aceasta va fuziona grupurile existente pentru achiziții, armament și construcții navale, într-o încercare de a corecta deficiențele sistemice care au dus, în trecut, la proiecte livrate cu întârziere și costuri mult peste așteptări.
Obiectivul final este construirea unei organizații de apărare mai agile și disciplinate, capabile să răspundă provocărilor strategice ale viitorului. Prin această resetare, Australia își propune să treacă de la un sistem birocratic greoi la unul bazat pe rezultate și responsabilitate, așa cum o cere actualul mediu de securitate.
Actualitate
Miza avioanelor F-35: De ce apropierea dintre Donald Trump și Recep Tayyip Erdogan alarmează experții în securitate
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pare hotărât să folosească viitorul summit NATO din Turcia pentru a impresiona Washingtonul și Bruxelles-ul. Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar oficialii de la Ankara mizează tot mai mult pe relația personală dintre Erdogan și președintele Donald Trump. Obiectivul principal este clar: reintegrarea Turciei în programul avioanelor de luptă F-35, o mișcare ce ar marca o victorie majoră pentru industria de apărare turcă.
Semnale ambigue de la Casa Albă: Donald Trump promite să îl facă „fericit” pe liderul turc
Campania de lobby a Ankarei pare să dea deja roade. Recent, în Biroul Oval, Donald Trump a sugerat că ar putea „face ceva” pentru a-l mulțumi pe Erdogan în privința avioanelor F-35, în timp ce vicepreședintele J.D. Vance a confirmat că Pentagonul analizează căile legale pentru a debloca această situație. Totuși, această deschidere bruscă stârnește controverse aprinse în rândul analiștilor care consideră că o astfel de decizie ar fi o eroare strategică majoră.
Motivul de îngrijorare este simplu: sub conducerea lui Erdogan, Turcia a cultivat relații strânse cu adversarii tradiționali ai Americii, precum Rusia, Hamas și China. Un stat care oscilează între tabere nu poate fi considerat un custode de încredere pentru cea mai avansată tehnologie aviatică a Statelor Unite.
Pericolul tehnologic: Umbra sistemului rusesc S-400 planează asupra securității NATO
Excluderea Turciei din programul F-35 în 2019 nu a fost o decizie arbitrară, ci o necesitate după achiziționarea sistemului rusesc de rachete S-400. Riscurile rămân aceleași și astăzi. Operarea simultană a avioanelor F-35 și a sistemelor S-400 pe teritoriul turc ar putea permite Moscovei să colecteze date critice despre vulnerabilitățile aeronavelor americane. Într-o eră a cooperării militare strânse între Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, orice detaliu tehnologic compromis ar putea pune în pericol nu doar piloții americani, ci și întreaga rețea de parteneri NATO.
Legăturile cu Hamas și China: O agendă divergentă față de interesele occidentale
Dincolo de disputa militară cu Rusia, comportamentul politic al Ankarei ridică semne de întrebare serioase. Susținerea declarată a lui Erdogan pentru gruparea Hamas, în special după atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, contravine flagrant poziției aliaților occidentali. Mai mult, expansiunea influenței chineze în infrastructura digitală a Turciei și participarea acesteia ca partener de dialog în Organizația de Cooperare de la Shanghai demonstrează o dorință de „autonomie strategică” care subminează coeziunea alianței.
Barierele legale: Congresul american ar putea bloca planurile administrației
Chiar dacă Donald Trump dorește să prioritizeze relația personală cu „respectatul” lider turc, legea americană impune obstacole stricte. Reglementările CAATSA și normele bugetare pentru apărare interzic transferul tehnologiei F-35 atâta timp cât Turcia deține sistemul S-400. În acest context, este de așteptat ca membrii Congresului, din ambele partide, să se opună oricărei tentative de a ignora aceste prevederi legale, cerând în schimb o monitorizare riguroasă a cooperării Turciei cu axa Moscova-Beijing.
Actualitate
Rocket Lab achiziționează Iridium: O mișcare decisivă pentru a deveni liderul integrat al apărării spațiale
Într-o tranzacție care marchează apogeul unei strategii de expansiune de cinci ani, Rocket Lab a anunțat achiziționarea furnizorului de comunicații prin satelit Iridium. Această fuziune transformă compania dintr-un simplu furnizor de servicii de lansare într-un gigant tehnologic integrat pe verticală, capabil să ofere soluții complete pentru piața de apărare și servicii spațiale.
O strategie de cinci ani care culminează cu o achiziție istorică
Tranzacția oferă Rocket Lab o prezență imediată în domeniul aplicațiilor bazate pe sateliți, realizând viziunea pe termen lung a fondatorului său, Sir Peter Beck. Prin această mutare, compania nu mai depinde doar de fabricarea și lansarea rachetelor, ci trece către un model de business bazat pe venituri recurente din servicii de date. Integrarea patrimoniului tehnologic al Iridium cu capacitățile de producție ale Rocket Lab promite să deblocheze piețe complet noi, sub conceptul de „spațiul ca serviciu” (space as a service).
Tehnologii critice pentru viitorul apărării și comunicațiilor
Dincolo de conectivitatea globală, această achiziție vizează dezvoltarea unor capacități esențiale pentru securitatea națională. Printre aplicațiile vizate se numără accesul la internet din spațiu, conexiunea directă către dispozitive mobile (direct-to-device) și sisteme avansate de poziționare, navigație și cronometrare (PNT). Acestea din urmă sunt de un interes vital pentru Space Force, oferind alternative la sistemele GPS tradiționale, care sunt vulnerabile la bruiaj în zonele de conflict.
Neutron și Electron: Pilonii infrastructurii orbitale
Pentru a susține această nouă rețea, Rocket Lab mizează pe flota sa de rachete. Vehiculul de transport greu Neutron, programat pentru lansare la finalul acestui an, este considerat soluția ideală pentru reaprovizionarea și desfășurarea noilor constelații de sateliți. În paralel, racheta Electron va continua să fie utilizată pentru lansarea rapidă a demonstratoarelor tehnologice, permițând o inovare accelerată.
Un arsenal de achiziții pentru dominația digitală a spațiului
Succesul de astăzi este rezultatul unei campanii agresive de achiziții începute în 2020. De la specialiști în hardware precum Sinclair Interplanetary, până la experți în robotică (Motiv Space Systems) sau sisteme laser de comunicare (Mynaric), Rocket Lab și-a construit metodic capacitatea de a construi, lansa și opera propriile vehicule spațiale. Această independență tehnologică îi permite să concureze direct cu jucători majori precum SpaceX sau Blue Origin pentru contracte militare de miliarde de dolari, consolidându-și poziția ca partener strategic de elită pentru Departamentul Apărării.
-
Exclusivacum 2 zileCursa rușinii la Penitenciarul Tulcea: doi deținuți la atac, trei ofițeri la fugă, o singură poartă cu coloană vertebrală (Documente)
-
Exclusivacum 2 zile„Abonamentul la șmecherie”. Cum își făceau plinul la buget familia comisarului‑șef Popescu – «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVI)
-
Exclusivacum 2 zileAlarmă la IPJ Prahova: dosarele penale ascunse prin sertare cer aer și cătușe– «Grădinița de cadre» IPJ Prahova (XVII)
-
Exclusivacum 5 zileCând poliția fuge de propriile cuvinte: Sindicatul Diamantul îi dă în judecată să afle ce a vrut să spună Drăgan
-
Ancheteacum 5 zileElena Udrea, ironie devastatoare după nominalizarea lui Siegfried Mureșan: „L-am pus pe listă la rugămintea Elenei Băsescu și pe banii lui Pinalty”
-
Exclusivacum 2 zileRepublica Foișoarelor Unite: ANP regionalizează hărți, dar nu vede gardul din fața nasului
-
Featuredacum 5 zileRăzboi total la Apele Române: Ministrul Diana Buzoianu, acuzată de „sclavagism modern” și „minciuni ordinare” de către sindicaliști
-
Exclusivacum 4 zileMafia de la Volan”: Cum ar fi fost jefuit IGPR la carburant și piese, sub semnătura Prim‑ministrului și sub nasul “șefilor cu ochii închiși”



