Actualitate
Cum l-a umilit Emil Constantinescu pe Klaus Iohannis?
Răspunsul scurt este că fostul președinte Emil Constantinescu l-a umitit pe actualul președinte, Klaus Iohannis, prin calitatea administrației pe care a condus-o. De fapt, cei patru ani ai lui Emil Constantinescu pot fi caracterizați drept o administrație. În timp ce cei cinci ani și ceva în care, până în prezent, Klaus Iohannis a funcționat ca președinte nu reprezintă o administrație. Și nu sunt șanse nici de aici încolo. Îi mulțumesc cunoscutului istoric Alex Mihai Stoenescu pentru excepționala lucrare dedicată administrației Constantinescu. Cine înțelege acea perioadă scurtă din istorie, 1996-2000, poate înțelege mult mai bine și ce se petrece în România de azi. Iar ceea ce se petrece este jalnic.
În numai patru ani, voința unui om care nu a dispus de o majoritate consolidată în Parlament, care, dimpotrivă, din perspectiva Legislativului, a fost silit să navigheze prin ape extrem de tulburi, care nu a avut o bază de selecție solidă pentru a-și alege destui oameni iscusiți și dedicați actului de guvernare, care a moștenit o Justiție precară și o junglă a lumii de afaceri, traversând și cumplitul război din Iugoslavia, luptându-se cu un adversar intern redutabil, PSD, a fost un veritabil miracol. Emil Constantinescu, cu administrația pe care a creat-o și a condus-o, a reușit să treacă România prin furtună, să-i schimbe în mod decisiv direcția și să o aducă practic în NATO și în Uniunea Europeană, actele finale fiind perfectate la scurt timp după nefericita realegere a lui Ion Iliescu sub guvernarea lui Adrian Năstase. România trecuse printr-o teribilă furtună, ocolise în patru ani pericole uriașe, inclusiv pericolul încetării de plăți, devenise un stat frecventabil, cu care negociau marile puteri și avea în linii mari un viitor pecetluit, cel puțin din perspectivă euroatlantică. Emil Constantinescu a trecut această țară de punctul ireversibilității. Ceea ce nu făcuse Ion Iliescu într-un mandat și jumătate prezidențial și nici nu a mai făcut altcineva după.
În calitate de director al trustului de presă Ziua, de adversar înverșunat al lui Ion Iliescu și al partidului său și de susținător al unei schimbări radicale în România, am avut prilejul și în același timp onoarea de a mă întâlni frecvent și de a purta multe discuții cu președintele Emil Constantinescu. După ce ieri seară am terminat de parcurs cele 650 de pagini de istorie oferite de Alex Mihai Stoenescu, am tras o concluzie dureroasă. Dar cât se poate de adevărată. Eu am trăit în cei patru ani ai administrației Constantinescu în epicentrul acelei istorii formidabile, dar, în același timp, am trăit doar istoria mea. Am beneficiat de o serie întreagă de informații, unele privilegiate, am participat la evenimente cardinale, dar nu am făcut altceva decât să am o percepție fragmentară. Și mi-a scăpat ansamblul. La fel cum cred că s-a întâmplat cu toți ceilalți. Fiecare a trăit atunci istoria lui. Pentru fiecare dintre noi, chiar dacă eram mai bine sau mai puțin bine informați, marea traversare a însemnat altceva. O simplă secvență dintr-o extraordinară traversare colectivă. Îndrăznesc să spun că nici măcar cei mai apropiați sfetnici ai lui Emil Constantinescu nu au avut o imagine completă, în toată complexitatea ei, a administrației acelor patru ani. Poate că nici el însuși. Între timp s-au scurs 20 de ani. În 20 de ani, aproape fără excepție, șefii de state care existau atunci și cu care Emil Constantinescu a colaborat îndeaproape, ca de altfel și consilierii acestora sau alte personalități aflate în miezul evenimentelor și-au redactat și publicat cărțile de memorii. Voi da un exempu abstract. Una este ce îi scria în nenumăratele epistole președintele Franței Jacques Chirac lui Emil Constantinescu și alta e ce gândea acesta cu adevărat și care era motivația reală a mesajelor pe care le transmitea omologului român. În plus, nimeni dintre noi nu a avut până în prezent acces la toate documentele oficiale ale epocii, nimeni nu a încercat și cu atât mai puțin nimeni nu a reușit să deschidă arhivele, pentru a înțelege mai bine în ce condiții a reușit România un salt ireversibil în viitor, deși toate planetele păreau că se așezaseră împotriva ei. Primul care a izbutit să pună cele mai importante piese la loc, să-și formeze și să ne redea o imagine corectă, de multe ori surprinzătoare și uneori uluitoare a administrației Emil Constantinescu, este marele istoric Alex Mihai Stoenescu. Dacă mai este necesar, fac precizarea că cea mai grea ramură a istoriei, cea mai delicată, cea mai minată este istoria recentă. Acum, după ce am închis această carte de referință, pot spune că am înțeles măreția administrației Constantinescu și îi înțeleg pe mai marii lumii de ce nu este zi de la Dumnezeu în care să nu-l consulte, în care să nu-l invite la reuniuni în cerc închis extrem de importante, în care să nu-i acorde o prețuire destinată unui număr extrem de mic de personalități, în timp ce noi, reprezentanți ai opiniei publice, împreună cu guvernații și oamenii politici pe care i-am pus în frunta statului îl ignorăm.
În 1996, România era pe butuci. Se irosise cam tot ce acumulase prin exercițiul dictaturii cu o mână de fier regimul comunist. Țara era îndatorată până în gât. Nimeni nu mai era dispus să ne împrumute. Indiferent de dobândă. Urma să intrăm în încetare de plăți. Ceea ce mai funcționa din economie era economia neagră. Cartelurile fostei Securități și a fostei nomenclaturi luaseră în prizonierat economia și finanțele statului. Mai toate băncile fuseseră supuse unui jaf astăzi greu de imaginat și erau amenințate cu dispariția. De altfel, multe au dat faliment atunci. Nivelul de trai scăzuse enorm față de anul 1989. Românii erau mult mai săraci și extrem de nemulțumiți. Sindicatele galbene blocau privatizarea. Iar minerii conduși de Miron Cozma amenințau nu numai prin vorbe, ci și prin fapte cu disoluția statului. În plan extern, eram captivi aproape în totalitate Moscovei, pentru că așa ne lăsase regimul Iliescu, și aveam un cumplit război la granița de Vest. În aceste condiții, administrația Constantinescu, de fapt extraordinara voință a unui singur om, care și-a sacrificat deliberat în acest scop cel de-al doilea mandat, a întors literalmente istoria.
Să avem luciditatea să-l comparăm pe Emil Constantinescu nu cu Ion Iliescu, care nu reprezintă altceva decât un dramatic și jalnic trecut comunist, ci cu ceilalți doi președinți pe care i-am avut, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. În timp ce Constantinescu s-a consacrat binelui și viitorului României, și în condiții vitrege și-a dus lucrarea la bun sfârșit, Traian Băsescu, om din interiorul sistemului, nu a avut alt obiectiv decât acela de a încăleca serviciile secrete, Justiția, celelalte puteri ale statului, cu singurul scop de a dobândi pentru sine și pentru gașca lui mai multă putere. Nimic pentru țară. Totul pentru sine și pentru clanul său.
Și, iată, a urmat Klaus Iohannis. Vă rog să faceți o comparație și să puneți în antiteză raporturile pe care președintele Klaus Iohannis le are cu omologii săi euroatlantici, cu relațiile construite de Emil Constantinescu cu mai marii vremii. În prima imagine vom vedea lipsă de demnitate, slugărnicie, subordonare și o tendință constantă de a subordona interesul național intereselor altor națiuni. A făcut vreodată așa ceva Emil Constantinescu? Descoperim în comportamentul său vreun act oricât de mic de umilință? A sacrificat el vreodată interesele națiunii române în beneficiul altor state? Alex Mihai Stenescu nu a găsit așa ceva, deși este singurul istoric care a deschis și a cercetat și arhivele prezidențiale și alte arhive.
Exemplul lui Emil Constantinescu îl umilește pe Klaus Iohannis. Și ar trebui să-i dea de gândit. Mai are încă la dispoziție un interval mai lung de timp și condiții infinit mai bune decât a avut la dispoziție Emil Constantinescu. Dacă are un minimum de demnitate, dacă mai tresare în el vreun sentiment de patriotism, dacă mai există vreo zonă a conștiinței care este încă trează în Klaus Iohannis, lecția pe care i-o dă peste vremuri Emil Constantinescu ar trebui să-l electrocuteze.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Vânătorul aerian de drone: Honeywell și Odys Aviation lansează scutul antiaerian al viitorului
Într-o mișcare strategică menită să redefinească apărarea antiaeriană, gigantul aerospațial Honeywell Aerospace a anunțat un parteneriat de anvergură cu Odys Aviation, o firmă specializată în aeronave cu decolare și aterizare verticală (VTOL). Obiectivul comun este dezvoltarea unei soluții aeriene inovatoare de contracarare a sistemelor aeriene fără pilot (C-UAS), marcând un pas crucial în lupta împotriva amenințărilor dronelor.
O nouă eră în apărarea spațiului aerian
Această colaborare revoluționară va integra sistemul SAMURAI (Stationary and Mobile UAS Reveal and Intercept) al Honeywell cu aeronava Laila, dezvoltată de Odys. Astfel, se creează o platformă aeriană capabilă să detecteze și să neutralizeze amenințările reprezentate de drone. Această implementare aeriană a sistemului SAMURAI este o premieră, extinzând raza de acțiune a capabilităților de apărare dincolo de soluțiile terestre sau staționare.
Matt Milas, președintele diviziei de apărare și spațiu la Honeywell, a subliniat robustețea soluției. „SAMURAI oferă capabilități critice C-UAS, caracterizate prin fiabilitate dovedită, scalabilitate și o integrare perfectă în arhitecturile de apărare existente”, a declarat acesta. Prin valorificarea experienței extinse a Honeywell în avionică, senzori și sisteme de apărare, noua soluție va permite o protecție extinsă, un răspuns mai rapid și o disponibilitate operațională sporită.
Un răspuns agil la provocările moderne
Amenințările reprezentate de drone au transformat fundamental economia și cerințele operaționale ale apărării aeriene. Sistemul combinat este proiectat să funcționeze ca un strat aerian de protecție împotriva dronelor, capabil să angajeze ținte ostile cu mult înainte ca acestea să se apropie de obiective de mare valoare. Această abordare reduce dependența de sistemele C-UAS mai costisitoare și reactive, oferind o primă linie de apărare proactivă.
James Dorris, CEO al Odys, a evidențiat sinergia unică a parteneriatului. „Combinând sistemul SAMURAI de la Honeywell cu anduranța, independența față de piste și capacitatea de alimentare la bord a aeronavei Laila, introducem un nou strat de apărare aeriană, conceput pentru prezent și viitor”, a afirmat Dorris.
Excelența tehnologică și autonomia operațională
Aeronava Laila se distinge prin propulsia hibridă și capacitatea VTOL, permițându-i să zboare până la opt ore și să parcurgă o distanță de 450 de mile, fără a necesita infrastructură dedicată de încărcare. Pe de altă parte, SAMURAI este un sistem „la cheie, modular, care încorporează diverși senzori și efectori selectați de client”, asigurând adaptabilitate la o multitudine de scenarii operaționale. Această viziune duală a fost în dezvoltare de peste un an, demonstrând un angajament profund față de inovație și excelență.
Prin această alianță strategică, Honeywell și Odys Aviation nu doar că răspund unei nevoi urgente de securitate, ci și stabilesc un nou standard în capacitățile de apărare antiaeriană, proiectând un viitor în care amenințările din spațiul aerian pot fi gestionate cu o eficiență și o agilitate fără precedent.
Actualitate
Războiul dronei la Marea Baltică: Kievul lovește infrastructura critică a Rusiei, pe fondul apelurilor UE pentru reînarmare accelerată
Dronele ucrainene au deschis un nou front, țintind aproape în fiecare noapte, în ultima săptămână, instalații cheie de petrol și gaze și porturi rusești din Regiunea Leningrad, la Golful Finlandei. Aceste atacuri, care au provocat incendii și au perturbat infrastructura energetică vitală a Rusiei, sunt considerate de un înalt oficial al Uniunii Europene ca fiind „dureroase” pentru Moscova, vizând direct finanțarea războiului.
Lovitura „dureruoasă” asupra economiei ruse
Terminale de export de petrol de la Ust-Luga și Primorsk, alături de rafinăria Kirishi, au fost puncte fierbinți ale acestor atacuri, cu nori de fum vizibili chiar și din țările baltice vecine și în imaginile satelitare. Andrius Kubilius, Comisarul UE pentru Apărare și Spațiu, a subliniat impactul major: „Este dureros pentru economia rusă, deoarece acele porturi… dețin o mare parte din exportul de petrol rusesc. Așadar, acum Rusia se confruntă cu probleme care le pot diminua posibilitățile de a purta războiul.” Comentariile au fost făcute în timpul unei vizite a oficialului european în Suedia, parte a unui „turneu al rachetelor” menit să impulsioneze producția europeană de armament.
Suveranitate și amenințări la Marea Baltică
Ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, care l-a însoțit pe Kubilius, a reafirmat dreptul Ucrainei de a se apăra „în interiorul și în afara teritoriului său”, Rusia fiind „agresorul” în acest conflict. Suedia monitorizează îndeaproape provocările de securitate în creștere în Golful Finlandei, pe măsură ce războiul din Ucraina se extinde spre „pragul estic al Scandinaviei”. Deși Jonson a evitat să numească Marea Baltică „zonă de război”, a accentuat amenințările legate de Rusia, precum atacurile asupra infrastructurii critice submarine, perturbările GNSS, „flota fantomă” și „un comportament mai asertiv al Flotei Baltice Ruse”, care „schimbă cerințele de securitate în Marea Baltică.” Un fapt îngrijorător a fost apariția unor drone rătăcite în toate cele trei țări baltice în ultima săptămână, Kubilius sugerând că ar putea fi sisteme ucrainene deviate de războiul electronic rusesc.
„Turneul rachetelor” și nevoia de autonomie europeană
„Turneul rachetelor” al comisarului european are ca scop principal accelerarea producției europene de rachete și sisteme de apărare antiaeriană. Kubilius a accentuat că Europa nu se mai poate baza exclusiv pe Statele Unite pentru sisteme cheie. „Stocurile sunt foarte goale pentru toate armele diferite, inclusiv rachete și muniții,” a declarat el. Vizita în Suedia face parte dintr-o inițiativă UE mai amplă, vizând un împrumut de 60 de miliarde de euro către Ucraina – care ar putea ajunge la 90 de miliarde de euro – pentru a consolida capacitățile de apărare ucrainene în următorii doi ani. Kievul a identificat trei priorități: producerea a peste șapte milioane de drone anul acesta, muniție cu rază extinsă (în special de 155 mm) și rachete, pe care Kubilius le-a considerat „cea mai mare provocare.”
Provocările producției de apărare: De la rachete la sisteme de supraveghere
În timpul vizitei la facilitățile Saab, Kubilius a lăudat rolul cheie al Suediei în domeniul rachetelor și al platformelor de avertizare timpurie, cum ar fi GlobalEye, dar a avertizat că cererea depășește capacitatea actuală de producție. „Chiar dacă numerele pe care Saab le produce cresc, ceea ce este foarte bine, cererea, în opinia mea, este încă foarte mare. Așa că trebuie să vedem cum putem crește suplimentar producția,” a afirmat el. Apelul comisarului vine în urma solicitării șefului NATO, Mark Rutte, pentru o creștere de 400% a capacităților de rachete și apărare aeriană ale NATO.
Saab, în parteneriat cu companii europene (MBDA) și americane (Boeing), produce o gamă largă de rachete. Totuși, furnizorii mai mici din lanțul de aprovizionare se confruntă cu dificultăți în a-și extinde capacitățile fără contracte pe termen lung și finanțare proaspătă. Kubilius a evidențiat că producția anuală americană de rachete Patriot este de aproximativ 750 de unități, în timp ce aproximativ 800 au fost lansate doar în primele cinci zile ale recentului conflict cu Iranul, de către țările din Golf și forțele americane.
„Americanii produc arme bune, fără îndoială. Dar trebuie să ne intensificăm producția pur și simplu pentru că nu există suficientă producție în lume, atât pentru Ucraina, cât și pentru noi,” a concluzionat el.
Jonson a profitat de ocazie pentru a promova platforma de supraveghere aeriană GlobalEye a Saab, sugerând că ar putea deveni un atu cheie al NATO, pe măsură ce alianța își retrage flota de avioane AWACS. Aceste sisteme de supraveghere avansate sunt esențiale pentru a detecta dronele care pătrund pe teritoriul european, în contextul în care programul multinațional de înlocuire a AWACS al NATO a fost oprit anul trecut, iar partenerii caută acum soluții alternative pentru o nouă flotă operațională până în 2035.
Actualitate
Israelul aprobă un buget record de apărare: Miliarde de dolari pentru o regiune în schimbare
Knessetul votează bugetul colosal pentru 2026, pe fondul conflictelor multiple și al strategiei de remodelare regională
Parlamentul israelian, Knessetul, a adoptat astăzi un buget național record pentru anul 2026, alocând o sumă fără precedent de aproximativ 44,8 miliarde de dolari pentru apărare. Această cifră reprezintă o creștere substanțială de aproximativ 9,48 miliarde de dolari față de bugetul militar al anului precedent și subliniază realitatea unui conflict extins, care a transformat peisajul de securitate al țării. Votul, care a avut loc în primele ore ale dimineții, a aprobat un buget guvernamental total de 268 de miliarde de dolari, cu o majoritate de 62 la 55. Este de așteptat ca cheltuielile pentru apărare să crească și mai mult pe parcursul anului, odată cu anticiparea unui buget suplimentar legat de războiul în curs cu Iranul.
O creștere exponentială a cheltuielilor militare
Bugetul apărării Israelului a înregistrat majorări semnificative în ultimii ani, reflectând o tranziție abruptă de la conflicte la scară mică la un război pe mai multe fronturi, care a început la 7 octombrie 2023. În doar un deceniu, de la 2015-2016, când bugetul total era de 103 miliarde de dolari, iar cel al apărării se situa la 17,65 miliarde de dolari, cheltuielile militare au crescut cu aproximativ 153%.
Saltul este cu atât mai impresionant cu cât cheltuielile pentru apărare au rămas relativ constante între 2015 și 2022. Acestea au urcat la aproximativ 30 de miliarde de dolari în 2024. Alocările din acel an au trebuit să acopere costurile evacuării comunităților israeliene afectate de război, reconstrucția apărării de-a lungul frontierelor și finanțarea unei armate de rezervă considerabile, de aproximativ 300.000 de oameni, mobilizați.
„Demontăm și reasamblăm Orientul Mijlociu”
Miniștrul Finanțelor, Bezalel Smotrich, a descris situația actuală ca fiind un „război lung și costisitor”, afirmând că „nucleul bugetului este adăugarea a zeci de miliarde, astfel încât să putem încheia campania și să ne îmbunătățim dramatic poziția geopolitică și diplomatică. Vom putea demonta și reasambla Orientul Mijlociu. Acest buget oferă țării capacitatea de a câștiga.”
Comisia Reunită a Comisiei de Finanțe și a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a aprobat bugetul apărării pentru 2026 pe 24 martie. Acesta a trecut în unanimitate și reflectă investițiile crescute pentru Operațiunea „Leul Răgetor”, campania de atacuri israeliene asupra Iranului, care a debutat pe 28 februarie. Președintele comisiei, MK Boaz Bismuth, a subliniat că aproximativ 7 miliarde de dolari constituie cheltuieli condiționate de venituri, incluzând asistența din partea SUA, iar circa 25,8 miliarde de dolari sunt alocați pentru angajamente viitoare. Costurile războiului și investițiile în sisteme de apărare includ și cheltuieli pentru reabilitarea și sprijinul soldaților răniți și al altor persoane afectate de conflict.
Apărarea ca motor de creștere economică
Unii analiști văd aceste cheltuieli masive nu doar ca o necesitate, ci și ca o oportunitate. Eran Lerman, fost vicepreședinte pentru politică externă și afaceri internaționale în cadrul Consiliului de Securitate Națională al premierului israelian, a declarat că „Israelul a demonstrat că într-o economie agilă și inovatoare, cheltuielile mari pentru apărare se pot traduce, de fapt, în motoare puternice de creștere.” El a adăugat că, deși unii ar fi crezut că războiul „ne va rupe gâtul, în practică am devenit mai puternici.” Această perspectivă reflectă un consens general în Israel, unde creșterea bugetului nu este o surpriză, dată fiind situația de război continuă și atacurile zilnice cu rachete.
Investiții în autonomie și suplimentare logistică
Pe lângă efortul de război curent, Israelul urmărește să investească mai mult în industriile locale de apărare și achiziții. Ministerul Apărării a anunțat astăzi că, în cadrul eforturilor sale de a consolida rezistența operațională și pregătirea Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) pentru campania în evoluție, a încheiat un acord cu Elbit Systems în valoare de 48 de milioane de dolari pentru obuze de artilerie de 155 mm. Munițiile vor fi fabricate în fabricile Elbit din întreaga țară, unde mii de angajați lucrează deja non-stop, în trei schimburi, la directivele Ministerului. Această inițiativă face parte dintr-o strategie mai amplă de reducere a dependenței de sursele externe de muniții și de dezvoltare a bazei interne de producție de apărare a Israelului.
Într-un context de conflict, Ministerul a declarat pe 26 martie că, pentru a menține aprovizionarea Israelului în timpul conflictului cu Iranul, 200 de aeronave cargo au aterizat în țară în aproximativ o lună de război, transportând aproximativ 8.000 de tone de echipament militar, armament și muniții. Podul aerian și maritim servește ca o componentă critică în acest efort, consolidând continuitatea operațională și sporind pregătirea și stocurile.
Schimbări dinamice ale fronturilor de război
Schimbările în conflictul pe mai multe fronturi, pe măsură ce Israelul și-a mutat atenția de la Gaza la Liban și Iran, au condus, de asemenea, la modificări ale bugetului și la adăugiri suplimentare de-a lungul anilor. Conflictul din Gaza, care a început cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, s-a încheiat cu o încetare a focului la jumătatea lunii octombrie 2025, deși IDF continuă să mențină mai multe brigăzi în Gaza. Pe 2 martie, la doar câteva zile după începerea conflictului cu Iranul, IDF a lansat operațiuni și împotriva Hezbollah, ca răspuns la atacurile grupării.
-
Exclusivacum 3 zileCircul groazei de la IPJ Prahova – DOCUMENTE: De la sefi incompatibili la polițiști „clarvăzători” și „transcriitori creativi” – O opera de bufă în regia impunității, pe banii noștri!
-
Exclusivacum 3 zilePușcăria pe persoană fizică: Când lanțurile le poartă angajații, Nu deținuții!
-
Exclusivacum 3 zileNAN, MAESTRUL FORAJELOR FANTOMĂ: COCA-COLA PLOIEȘTI, O FABRICĂ DE COȘMARURI CU APĂ „NECONFORMĂ” ȘI AUTORITĂȚI „CONFORME” CU ȘPAGA!
-
Exclusivacum 2 zileToxicitatea tăcută a „scutului” antigrindină – Bomba ecologică a iodurii de argint, după două decenii de opacitate!
-
Exclusivacum 2 zilePloiești: Orașul-experiment unde banul public e un banc prost, iar competența, o legendă urbană!
-
Exclusivacum 3 zilePloiești: Cronica unei apocalipse recurente! Cum ne ingropăm în deșeuri și datorii, sub privirile politice „neutre”
-
Exclusivacum 4 zileMăcelul pensiilor militare: Planul Bolojan – Jefuirea sistemului sub abracadabra ‘reformei’ fără sfârșit!
-
Exclusivacum 3 zileJudecătorul fantomă din Buzau și hotărârea-model: Când justiția se face la indigo, dar indigo-ul e expirat! DOCUMENTE!



