Actualitate
Agenda secretă a lui Marcel Ciolacu
Conjunctura face ca succesul demersului PNL de asumare a răspunderii pentru schimbarea din mers a sistemului electoral, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, să depindă nu neapărat de poziția celorlalte partide parlamentare. Ci mai mult de agenda politică a unei persoane. Această persoană este Marcel Ciolacu. El deține conducerea provizorie a PSD, care este principalul partid de opoziție. Singurul în măsură să inițieze o moțiune de cezură prin strângerea unui număr suficient de mare de semnături. Și, de asemenea, partidul care poate coagula în jurul său majoritatea necesară pentru succesul acestui demers. Întrebarea cheie este în ce măsură interesele statului român coincid cu interesele PSD, iar interesele PSD coincid cu interesele lui Marcel Ciolacu.
E clar! Un stat normal la cap nu poate fi legiferat prin asumări de răspundere. Din această perspectivă, orice Guvern care săvârșește în mod sistematic acest abuz trebuie dat la o parte. Pentru a se reveni la un sistem parlamentar democratic. PNL face repetat, în exces, recurs la asumările de răspundere și nu numai pentru legi separate, ci și pentru pachete de legi. În aceste condiții, obligația care-i revine celui mai important partid din opoziție este să acționeze în mod hotărât și decisiv. Dar nu sunt vremuri de pace. Sunt vremuri de război. Iar PSD are o grijă mai mare decât salvarea democrației. PSD trebuie să se salveze pe el însuși. Decapitat, partidul și-a pus pe umeri un nucleu de conducători provizorii, în epicentrul căruia se află Marcel Ciolacu. Cel care a orchestrat executarea, de altfel previzibilă, a doamnei Viorica Dăncilă. În plus, PSD se confruntă cu propria sa imagine, extrem de șifonată ca efect al factorului extern, dar și în urma rezultatelor dezastruoase de natură electorală obținute în plan intern. În mod cert, PSD trebuie să se reinventeze. Trebuie să identifice alte soluții, mai eficiente, de a reveni în grațiile electoratului. PSD este un partid demoralizat și demobilizat. El trebuie să se reîncarce din punctul de vedere al voinței politice, să se remotiveze și să se mobilizeze pentru a câștiga alegerile locale. În caz contrar, PSD pierde până și Capitala, care în acest moment pare un obiectiv realizabil.
Detaliile prezentate mai sus au rolul de a demonstra că PSD, ca partid politic care a dominat România în ultimi 30 de ani și care are un bazin electoral semnificativ, mai mare decât cel al PNL, dacă nu ținem cont de factorii conjuncturali, care sunt volatili, are ca prioritate absolută mobilizarea în direcția câștigării alegerilor locale. Indiferent în câte tururi de scrutin se desfășoară acestea. Și când spun indiferent, știu ce spun. În realitate, doar un procent nesemnificativ dintre primarii aleși, de sub 15%, a câștigat obținând sub 50% din voturile desfășurate la ultimele alegeri, care au fost într-un singur tur de scrutin. La limită, PSD ar putea din această perspectivă, a modului în care se votează, să piardă procentul care-i revine din cei 15%. Adică un 7-8%, care ar putea să se împartă între celelalte partide care intră în cursă. De aceea, în ciuda opoziției manifestate, în ciuda aparentului scandal generat de intenția PNL de a schimba regula jocului chiar înainte de desfășurarea alegerilor și în ciuda chiar a Consiliului European, care s-a sesizat și face o anchetă pe această temă, PSD nu acordă vreo mare importanță aceste opinteli a liberalilor. Firește, dincolo de dimensiunea propagandistică a protestului vizavi de gestul unei noi asumări de răspundere. Și PSD va inventa și o scuză. Și anume că niciunul dintre partidele mici, nici măcar ALDE nu va susține moțiunea de cenzură întrucât trăiesc cu iluzia că negocierile din al doilea tur de scrutin le-ar putea aduce câteva primării în plus.
În al doilea rând, PSD se confruntă cu perspectiva unei competiții interne extrem de importante. Un Congres care urmează să stabilească direcția în care se va îndrepta acest partid, strategia pe care o va adopta precum și o nouă conducere, care va asigura succesul acestei strategii. Competiția internă este în sine un lucru bun. Pentru că eliberează și canalizează energii. Iar unele energii sunt noi. Necunoscute anterior. Și ele pot impulsiona sub toate aspectele un partid politic. Vor avea loc dezbateri la nivelul filialelor și la nivel național asupra unor teme importante de pe agenda internă și externă a partidului, și aceasta reprezintă în sine un fenomen important. În fine, există șansa, teoretic cel puțin, ca partidul să promoveze fețe noi, alături de fețele cunoscute, unele dintre ele bine cotate de electorat. O echipă nouă vine întotdeauna cu un suflu nou și este de natură să puncteze pozitiv partidul. Numai că asta se întâmplă în precampanie electorală. Din acest motiv, al suprapunerii unor procese, competiția internă poate fi alterată. Pe de-o parte. Pe de altă parte, ea poate deveni prea puțin vizibilă și asta e rău, în contextul în care agenda generală a românilor este ocupată de alte teme. Cele generate de efectele guvernării PNL. Iată un al doilea motiv pentru care, instinctiv, un partid mare cum este PSD și care, fiind mare, își schimbă mai încet direcția, nu va pune în prim plan o luptă deschisă cu PNL pe terenul asumării răspunderii. Chiar dacă, formal, inițiază și susține o moțiune de cenzură.
În al treilea rând – și abia acum intrăm în substanța acestui demers analitic – mai există o agendă de preocupări diferită, dar care joacă un rol extrem de important. Aceasta vizează exclusiv obiectivele politice ale lui Marcel Ciolacu. Aceste obiective politice sunt obiective personale. Și care pot fi înțelese. Și, odată înțelese, pot fi evaluate. Marcel Ciolacu este pe val în interiorul PSD. Și-a format o camarilă puternică. Camarila dispune de puternice influențe în plan local. Marcel Ciolacu vrea să preia conducerea PSD în urma unui Congres. Congres pe care tot el îl organizează. Și căruia i-a impus până una alta regulile jocului. Principala regulă a jocului stabilit de Ciolacu este ca această competiție pentru o viitoare conducere să se desfășoare în baza unor proiecte. Ceea ce înseamnă că unul sau mai multe grupuri coagulate din elita PSD vor propune la Congres o strategie proprie. Una dintre aceste strategii va fi premiată. Odată cu premierea strategiei, va fi premiat și grupul care a elaborat-o și o susține. Acest grup va fi instalat în bloc la conducerea PSD. Celelalte grupuri vor fi cu desăvârșire excluse de la cașcavalul puterii interne. Și, așa cum s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani, când au fost organizate congrese pe baza unor rezoluții, aceste grupuri excluse vor deveni dizidente și, la limită, vor rupe partidul. Totuși, aceasta este singura soluție care-i garantează victoria lui Marcel Ciolacu.
Evident, extrem de important este și cine vine la Congres. Cine va vota. Care va fi numărul de delegați. În funcție de număr, va putea fi dirijată de la centru și compoziția acestor delegații. De numărul delegațiilor și de compoziția lor depinde succesul lui Marcel Ciolacu. Și din această perspectivă se desfășoară o manevră, la fel de neîndemânatic ca și în cazul rezoluțiilor. Este de necrezut, dar cel mai mare partid politic din România își organizeză un Congres de o asemenea însemnătate în funcție de sala în care el va avea loc. Deci nu necesitățile Congresului vor determina opțiunea pentru un spațiu de desfășurare, ci, conform lui Ciolacu, raporturile vor fi inversate. Va fi găsită o sală și vor fi atâția delegați la Congres câți încap în acea sală. Simplul fapt că Ciolacu a făcut un asemenea enunț, dovedește amatorismul acestui om politic, care vrea să ajungă – și probabil va ajunge – în fruntea PSD. Și pot să vă garantez de pe-acum că va fi o incintă cu dimensiuni mai mici decât cele cu care ne-a obișnuit până în prezent PSD. Și asta nu pentru ca populația să nu se simtă sfidată de „ciuma roșie”, de „partidul stat”, ci pentru ca domnul Ciolacu să poată face în așa fel încât să potrivească numărul delegațiilor și compoziția delegațiilor în așa fel încât să-i iasă lui la socoteală.
Îmi este imposibil să-mi reprim gestul de a adăuga acestor elemente ținând de agenda personală a lui Ciolacu și informații vehiculate pe piață și pe care și eu însuși le-am vehhiculat conform cărora Ciolacu este o dronă supusă șantajului. O dronă, pentru că s-a format sau s-a deformat – cum vreți să o luați – la Academia „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații, principala pepinieră din care cel mai important serviciu secret al țării și-a recrutat acoperiții, cei mai mulți devenind agenți de influență ai statului subteran. Și o dronă supusă șantajului, pentru că anul trecut, ce să vezi, Ciolacu a devenit pe neașteptate revoluționar. Luptător cu merite deosebite și cu patalama la mână al unei localități în care, conform celor stabilite de căre istorici și de către Parchetul General, până în 22 decembrie, orele prânzului, când Nicolae Ceaușescu a fugit din Comitetul Central, nu a avut loc nicio acțiune de protest, nu a existat nicio arestare politică, nicio victimă politică, niciun fel de revoluție. Iar, în prezent, Marcel Ciolacu figurează într-un dosar penal. Cu acuzație de fals și de uz de fals în acte publice. Și asta pentru că, în ceea ce îl privește, este înregistrată o plângere penală. Ceea ce înseamnă nu neapărat că este șantajat, dar în mod cert că poate fi șantajat. Iar un asemenea personaj vrea să conducă – și probabil va conduce – PSD.
Și acum să punem cap la cap toate cele de mai sus. Și să tragem singura concluzie logică care poate rezulta. PSD în perioada următoare va lăsa în plata Domnului lupta cu PNL, concentrându-se asupra agendei proprii. Iar Marcel Ciolacu va lăsa în plata Domnului viitorul politic al PSD, pentru că, la rândul său, se va concentra asupra obiectivelor personale, care nu coincid decât parțial cu obiectivele PSD. Așa că România va sta probabil la degetul mic al lui Klaus Iohannis. Asta dacă nu care cumva Guvernul Orban și-i va urca în cap pe români.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
Schimbări importante pentru firme: ce presupune gestionarea deșeurilor de ambalaje conform HG și cine este vizat
Legislația privind ambalajele s-a modificat constant în ultimii ani, iar anul anterior a adus reguli mai stricte pentru companiile care introduc produse ambalate pe piața din România. Țintele de reciclare cresc, raportarea devine mai riguroasă, iar autoritățile verifică trasabilitatea reală a deșeurilor, nu doar existența unui contract.
Dacă ești manager financiar, logistic sau responsabil de mediu, aceste schimbări îți influențează direct bugetul și procedurile interne. Articolul explică pe scurt ce prevede legislația în vigoare, cine trebuie să se conformeze și ce pași concreți ai de făcut. Informațiile au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultanța juridică sau financiară personalizată.
Ce prevede legislația pentru ambalaje?
Cadrul principal îl reprezintă Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările ulterioare (inclusiv OG 1/2021 și HG 96/2023). Aceasta transpune în legislația națională cerințele europene privind economia circulară și responsabilitatea extinsă a producătorului.
HG 1074/2021 (publicată în octombrie 2021) stabilește cadrul legal pentru implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) în România pentru ambalaje primare nereutilizabile (sticlă, plastic, metal) de la 0,1 la 3 litri. Aceasta obligă producătorii și comercianții să gestioneze ambalaje SGR, returnând o garanție de 0,50 RON la reciclare.
Pe lângă Legea 249/2015, se aplică OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, care stabilește contribuțiile datorate pentru neîndeplinirea obiectivelor de reciclare. Pentru 2025, țintele minime de reciclare la nivel național au fost:
- Sticlă – 70%
- Hârtie și carton – 75%
- Metale feroase – 70%
- Aluminiu – 50%
- Plastic – 50%
- Lemn – 25%
Atenție: autoritățile iau în calcul doar cantitățile efectiv reciclate, confirmate prin documente și raportate în sistemele informatice oficiale (SIATD). Estimările sau declarațiile fără trasabilitate nu mai produc efecte juridice.
Pentru o analiză detaliată a cadrului legal și a modului de aplicare, poți consulta explicațiile despre gestionarea deșeurilor de ambalaje conform HG, cu trimitere la articolele relevante din actele normative.
Directiva (UE) 2018/851: ce s-a schimbat în 2025?
Directiva (UE) 2018/851, publicată pe EUR-Lex, a modificat Directiva-cadru privind deșeurile 2008/98/CE și a consolidat principiul răspunderii extinse a producătorului (EPR). A fost transpusă în legislația națională prin OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, care modifică Legea 211/2011.
Transpunerea în legislația națională a adus două efecte practice pentru firme:
- Trasabilitate completă – trebuie să demonstrezi circuitul de la introducerea pe piață până la reciclare.
- Responsabilitate financiară clară – dacă nu atingi țintele, plătești contribuția de 2 lei/kg pentru diferența nereciclată, conform OUG 196/2005.
Pentru un buget anual, acest mecanism poate genera costuri considerabile. De exemplu, dacă introduci 20 tone de ambalaje din plastic și reciclezi doar 8 tone (40%), rămâi cu un deficit de 2 tone față de ținta de 50%. Contribuția ajunge la 4.000 lei (2.000 kg × 2 lei). La volume mai mari, impactul crește proporțional.
Cine este vizat de obligații?
Legea se aplică tuturor operatorilor economici care introduc ambalaje pe piața națională, indiferent de dimensiune.
Sunt vizați:
- producătorii care ambalează produse în România;
- importatorii din state terțe;
- achizitorii intracomunitari;
- comercianții online care livrează produse ambalate către consumatori;
- retailerii care comercializează produse sub marcă proprie.
Nu există prag minim de cantitate. Chiar și 100 kg de ambalaje/an generează obligații de înregistrare și raportare.
Cum raportăm trimestrial la AFM?
Primul pas este înregistrarea în platforma SIATD (Sistemul Informatic pentru Asigurarea Trasabilității Deșeurilor), administrată de Administrația Fondului pentru Mediu, și, după caz, în registrul ROAFM.
Ulterior, trebuie să:
- Calculezi cantitățile de ambalaje introduse pe piață, defalcate pe materiale.
- Depui declarațiile lunare la AFM, până pe data de 25 a lunii următoare.
- Asiguri raportarea în SIATD pentru trasabilitatea deșeurilor.
- Păstrezi documentele justificative minimum 5 ani.
Documentele verificate frecvent în control:
- facturi de achiziție ambalaje;
- declarații vamale;
- contract cu OIREP sau dovezi de gestionare individuală;
- certificate de reciclare/valorificare;
- centralizatoare interne pe tip de material.
În majoritatea cazurilor, departamentul financiar și cel logistic trebuie să colaboreze lunar pentru a evita diferențele între stocuri, facturi și declarații.
Gestionare individuală sau transfer către OIREP?
Ai două opțiuni:
1. Gestionare individuală
Organizezi pe cont propriu colectarea și reciclarea. Această variantă presupune contracte directe cu colectori și reciclatori, monitorizare permanentă și costuri administrative ridicate.
2. Transferul responsabilității
Închei contract cu o OIREP autorizată, care preia obligațiile de îndeplinire a țintelor. În practică, majoritatea companiilor aleg această soluție pentru stabilitate operațională și predictibilitate financiară.
Detalii despre mecanism și condiții găsești în explicațiile privind gestionarea deșeurilor de ambalaje cu o OIREP, inclusiv despre răspunderea contractuală și indicatorii de performanță. Pentru rezultate eficiente, verifică autorizația valabilă a OIREP-ului și istoricul îndeplinirii țintelor colective.
Ce riscuri și sancțiuni există?
Garda Națională de Mediu poate aplica amenzi pentru nerespectarea obligațiilor privind ambalajele. Conform Legii 249/2015 (cu modificările ulterioare), amenzile pentru operatori economici sunt cuprinse între 10.000 și 25.000 lei, în funcție de tipul contravenției:
- neînregistrare sau neraportare: amenzi în intervalul 10.000–20.000 lei;
- neîndeplinirea obligațiilor de colectare selectivă: 15.000–25.000 lei;
- neîndeplinirea țintelor fără plata contribuției: contribuție de 2 lei/kg + accesorii.
Din perspectivă financiară, riscul major nu îl reprezintă amenda punctuală, ci acumularea diferențelor de plată pe mai mulți ani fiscali.
Checklist rapid pentru firme
Verifică dacă:
- ești înregistrat în SIATD și, după caz, ROAFM;
- ai centralizat cantitățile pe ultimele 12 luni;
- ai calculat țintele pe fiecare material;
- ai bugetat contribuția potențială de 2 lei/kg;
- ai desemnat un responsabil intern;
- monitorizezi lunar evoluția cantităților;
- ai programat un audit anual al datelor.
Dacă identifici neclarități, solicită un audit gratuit al cantităților de ambalaje sau programează o discuție cu un consultant al unei OIREP pentru a clarifica obligațiile specifice activității tale.
Gestionarea corectă a deșeurilor de ambalaje influențează direct costurile operaționale, relația cu partenerii comerciali și indicatorii ESG ai companiei. O abordare organizată, bazată pe date reale și verificabile, te ajută să controlezi bugetul și să eviți corecțiile ulterioare.
Actualitate
Giganții mărilor își unesc forțele: Parteneriat strategic între TKMS și Navantia pentru viitorul apărării europene
O alianță împotriva blocajelor: Răspunsul industrial la noua realitate geopolitică
Într-o mișcare strategică menită să redefinească peisajul industriei de apărare de pe continent, doi dintre cei mai importanți constructori navali din Europa, grupul german ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) și compania spaniolă Navantia, au semnat oficial un memorandum de înțelegere. Această colaborare istorică deschide calea pentru un proiect ambițios: posibilitatea ca submarinele proiectate de germani să fie construite direct pe șantierele navale din Spania.
Acordul vine într-un moment critic, marcat de o presiune fără precedent asupra sectorului maritim european. Escaladarea tensiunilor geopolitice din ultimii ani a generat o explozie a cererii de tehnică navală modernă, însă industria se lovește de un obstacol major: deficite severe de capacitate de producție și resurse tehnologice limitate la nivel continental.
Eficiență sub presiune: Obiectivele colaborării germano-spaniole
Parteneriatul dintre TKMS și Navantia nu este doar o formalitate, ci o tentativă de a găsi soluții pentru implementarea proiectelor militare într-un mod mai rapid și mai rentabil. Cele două companii au inițiat deja discuții la nivel de management, bazate pe o încredere reciprocă și pe respectarea strictă a reglementărilor privind concurența și controlul exporturilor.
Miza este uriașă: explorarea unor noi modele de cooperare industrială care să permită Europei să își onoreze contractele de apărare fără a sacrifica performanța sau termenele de livrare, în ciuda limitărilor actuale ale șantierelor navale.
Dincolo de protocol: Managementul unor portofolii complexe
Deși entuziasmul este mare, rămâne de văzut cum vor prioritiza cei doi coloși noile oportunități de afaceri, având în vedere portofoliile lor actuale extrem de încărcate. TKMS este angrenată în prezent în producția submarinelor Type 212CD pentru Germania și Norvegia, model care se află și pe lista scurtă pentru proiectul canadian de patrulare submarină.
De cealaltă parte, Navantia își concentrează eforturile pe finalizarea celor patru submarine din clasa S-80 destinate marinei spaniole. În afara sectorului subacvatic, ambele companii gestionează game vaste de nave de suprafață, de la fregatele germane din clasele 123 sau 125, până la distrugătoarele de clasă Hobart și nava strategică de proiecție „Juan Carlos I” din portofoliul spaniol. Această fuziune de expertiză promite să creeze un pol de putere capabil să susțină suveranitatea maritimă a Europei în deceniile următoare.
Actualitate
Când tratamentul nu e de ajuns: cum descoperă tot mai mulți români medicina integrativă Newmedicine.ro
Andreea are 38 de ani, lucrează în publicitate și a luat pastile pentru anxietate timp de doi ani. Nu se simțea mai bine, se simțea amorțită. „Am ajuns la un punct în care am zis că trebuie să existe și altceva,” povestește ea. A ajuns pe NewMedicine.ro căutând pe Google ceva despre tehnici de respirație. A rămas pentru că, spune ea, „în sfârșit cineva explica lucrurile fără să mă facă să mă simt ori naivă, ori bolnavă.”
Povestea Andreei nu e singulară. Ea reflectă o schimbare care se petrece discret, dar constant, în felul în care românii se raportează la propria sănătate.
Un concept vechi, o nevoie nouă
Medicina integrativă nu este o invenție recentă. Ideea că trupul și mintea funcționează împreună, că stilul de viață contează la fel de mult ca rețeta medicului, există de secole în diverse culturi. Ce s-a schimbat este că acum știința confirmă ceea ce tradiția intuia cu foarte mult timp in urma.
Daca nu stiai sunt statistici foarte relevante precum cele de la National Center for Complementary and Integrative Health (NCCIH), care spune ca aproximativ 38% dintre adulții americani au inglobat deja terapii complementare în paralel cu medicina convențională, iar aceasta tendința este în creștere. In intreaga lume, mai exact la nivel global, piața medicinei alternative și complementare a depășit valoare de 100 de miliarde de dolari și crește anual cu peste 20%, potrivit Global Market Insights. Sunt cifre si statistici care spun o realitate clară: oamenii caută mai mult decât un diagnostic și o rețetă.
În România, această tranziție este încă la început, dar se simte. Stresul cronic, burnout-ul, problemele de somn, alimentatia deficitara, poluarea toate acestea au împins mulți oameni să caute răspunsuri dincolo de cabinetul medical tradițional.
Ce face NewMedicine.ro diferit
NewMedicine.ro nu este un forum de remedii populare și nici un site care să promită vindecări miraculoase. Este o revistă digitală serioasă, dedicată medicinei integrative, adică acelei zone de mijloc în care medicina clasică și terapiile complementare nu se contrazic, ci se completează.
Platforma pornește de la o premisă simplă: un pacient informat ia decizii mai bune. Studiile confirmă și asta ca pacienții cu acces la informații de calitate au o apartenenta mai bună la tratamente și rezultate medicale superioare.
Conținutul de pe NewMedicine.ro acoperă mai multe paliere:
Medicina integrativă explicată accesibil — fără jargon inutil, fără promisiuni exagerate. Articolele despre echilibrul minte-corp sau rolul emoțiilor în boala fizică sunt scrise pentru omul obișnuit, nu pentru medicul specialist.
Psihoterapia ca pilon central precum ne spune Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care estimează că depresia și anxietatea afectează peste 300 de milioane de oameni la nivel global. Conexiunea dintre stres, traumă emoțională și afecțiuni fizice nu mai poate fi ignorată. NewMedicine.ro tratează psihoterapia nu ca pe un lux, ci ca pe o componentă esențială a sănătății moderne.
Terapii alternative analizate obiectiv precum acupunctura, homeopatia, terapia Bowen, medicina tradițională chineză, yoga, Tai Chi toate sunt prezentate atât din perspectivă tradițională, cât și prin prisma cercetărilor recente. Fără misticism nejustificat, fără respingere reflexivă.
Nutriție și stilul de viață echilibrat astfel ca un studiu publicat în The Lancet arată că peste 11 milioane de decese anual sunt asociate cu alimentația nesănătoasă. NewMedicine.ro oferă recomandări practice, nu diete-minune.
Echilibrul pe care medicina modernă îl caută
Unul dintre miturile persistente este că medicina alternativă și cea clasică sunt dușmani. Realitatea e mai nuanțată: un tratament medicamentos poate fi completat cu psihoterapie, recuperarea fizică poate include meditație sau yoga, iar nutriția poate accelera vindecarea. Medicii din ce în ce mai mulți recunosc asta.
Aproximativ 70% dintre pacienții cu boli cronice caută la un moment dat terapii complementare, potrivit unor studii realizate de Harvard Health Publishing. Problema nu e că le caută ci adevarata problema e că o fac adesea fără informații corecte, fără să înțeleagă ce funcționează și ce nu, fără să știe când o terapie completează tratamentul și când îl sabotează.
Asta este golul pe care NewMedicine.ro încearcă să îl acopere cu informatiile relevante.
O comunitate, nu doar un site
Dincolo de articole, platforma conectează medici, terapeuți, pacienți și oameni pur și simplu curioși despre sănătatea lor. Secțiunile dedicate specialiștilor și evenimentelor fac din NewMedicine.ro un ecosistem real, nu doar o colecție de texte.
Andreea, cea din introducerea acestui articol, a ajuns în cele din urmă la un psihoterapeut recomandat prin comunitatea platformei. Mai ia pastile dar mai puține. „Nu am renunțat la medic,” spune ea. „Am adăugat și altceva.”
Poate că asta e cel mai bun rezumat al medicinei integrative: nu în loc de, ci și altceva.
Descoperi mai multe pe NewMedicine.ro — ghidul modern pentru sănătate integrativă.
-
Exclusivacum 4 zileEXCLUSIV: Bomba de sub nori – Fermierii-007 iau Poliția la întrebări: Sunt rachetele antigrindină muniție de război sau doar jucării scumpe pentru „băieții deștepți”?
-
Exclusivacum 2 zileMISIUNEA „OARBA” LA NATO/DOCUMENTE: CUM SĂ CUCEREȘTI BRUXELLES-UL CU UN CAZIER „REPUTAȚIONAL” ȘI DOUĂ FUNCȚII ÎN BUZUNAR
-
Featuredacum 4 zileSfidare absolută în Noaptea de Înviere: Un tânăr din Caransebeș a fost prins de două ori la volan, deși avea permisul suspendat
-
Exclusivacum 4 zileMILIȚIA ÎN BOXA ACUZAȚILOR: Statul îți dă bani de avocat, dar tot tu rămâi cu buza umflată!
-
Ancheteacum 4 zileSecunde critice la Vâlcea: Doi polițiști, ambii pe nume Ionuț, au smuls un copil din ghearele unei tragedii
-
Exclusivacum 9 oreJUSTIȚIA DIN VĂLENII DE MUNTE: „PROTECȚIE” CU PORȚIA ȘI CITARE PRIN TELEPATIE (I)
-
Exclusivacum 3 zileRăzboi total între IGPR și Sindicatul Europol: Poliția Română denunță o campanie de dezinformare privind concursurile de management
-
Featuredacum 4 zileRevoluție digitală la vârful spionajului american: DIA abandonează birocrația pentru o Inteligență Artificială de „viteză maximă”



