Administratie
Spionaj pentru rege/„Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”
Gabriel Marinescu a fost un duşman de primă mână al Mişcării Legionare. Din calitatea sa de prefect al Poliţiei Capitalei (şi, mai apoi, de subsecretar de stat şi ministru de Interne), dar mai cu seamă din cea de om de bază a camarilei regale, a rezultat poziţia sa de opozant declarat al legionarilor. Asemenea lui Armand Călinescu, Gavrilă şi-a asumat această opţiune şi a acţionat în concordanţă, punând în aplicare decizia lui Carol de exterminare a lui Zelea Codreanu. În 1938, Gavrilă dădea dovadă de exces de zel: îl adăuga pe lista potenţialelor victime şi pe Iuliu Maniu.
Şi Gabriel Marinescu, şi Armand Călinescu erau categorici: şi-ar fi dorit „o exterminare a întregii elite legionare”[1]. Ca şi în cazul măsurilor de pază şi protecţie ale Elenei Lupescu, în privinţa Mişcării legionare, Gavrilă Marinescu „era consultat permanent în această chestiune şi avea la dispoziţie fonduri special destinate”[2]. Potrivit doctorului Şerban Milcoveanu, „în tabăra puterii de stat, Armand Călinescu, Victor Iamandi, Gavrilă Marinescu, Mihail Moruzov şi Niky Ştefănescu concepeau progresia [reprimării] în trei etape”[3]: internarea în lagăre şi închisori a legionarilor, asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, masacrarea tuturor legionarilor, atât din lagăre, cât şi în libertate. Şi, către sfârşitul anilor 1940, tocmai asta îi vor reproşa legionarii lui Gavrilă: apartenenţa la grupul ocult, prigoana informativă şi crunta represiune, inclusiv asasinatul.

Spionaj pentru rege
Gavrilă Marinescu îi oferea suveranului informaţii inclusiv despre oamenii din anturajul Palatului. În octombrie 1933, el îi mărturisea lui Armand Călinescu despre prezenţa sa la Sinaia, unde a dat regelui detalii cu privire la legătura lui Puiu Dumitrescu (secretarul particular al regelui) cu doamna Ella Manu. Tot de la Gavrilă a aflat regele că Dumitrescu are legături cu legionarii şi că s-a întâlnit de câteva ori cu Zelea Codreanu[4].
Prigoana legionarilor a fost o acţiune constantă în timpul regimului carlist. În ianuarie 1934, de pildă, comisarii regali de pe lângă Corpul II Armată lucrau la sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei pentru cercetarea şi trierea membrilor Gărzii de Fier ţinuţi aici în arest. Comandantul acestora, generalul de divizie Mihail Ionescu, emitea o ordonanţă prin care prelungea „până la 20 ianuarie 1934 ora 19 termenul de predare a armelor, la Prefectura Poliţiei Capitalei, cât şi la legiunile de jandarmi”.
Legionarul Ciumeti e asasinat pentru că ceruse capul Lupeascăi
De cealaltă parte, în mai 1935 s-a întrunit un „Front Constituţional” şi în cadrul său s-a discutat inclusiv crearea unor echipe care să-i lichideze pe deputatul Pleşca, pe Gavrilă Marinescu, chestorul Vasile Parisianu, pe Armand Călinescu şi Mihail Stelescu. De asemenea, s-au omagiat eroii căzuţi sub steagul naţionalist, între cei şase fiind şi Sterie Ciumeti. S-a cerut arestarea asasinilor de legionari, în primul rând a prefectului Poliţiei Capitalei şi a ministrului de Interne[5].
Când, în martie 1937, Ion Antonescu lua masa cu Constantin Argetoianu, generalul reliefa simpatia de care se bucurau gardiştii în rândul armatei şi se temea de izbucnirile de conştiinţă ale legionarilor vânaţi[6]: „Ştii d-ta pentru ce a fost ucis, fără judecată, Ciumeti în ianuarie 1934? Fiindcă într-o consfătuire a gardiştilor, în care s-a discutat executarea lui Duca, a cerut pe lângă capul lui Duca şi pe al d-nei Lupescu. Atât a fost de ajuns pentru ca dl Gavrilă Marinescu să pună pe [Ion] Panova şi pe Călătorescu[7] să-l cureţe. Şi crezi d-ta că aceste două lichele ar fi săvârşit acest omor dacă n-ar fi ştiut că din treaptă în treaptă sunt acoperiţi până sus?”[8]
Conştient de pericolul atentatelor, pentru protecţia miniştrilor, în august 1936, Marinescu a cerut ca fiecare automobil guvernamental să fie dotat cu o mitralieră. Numărul din 18 ianuarie 1934 al ziarului „Curentul”, condus de Pamfil Şeicaru, anunţa „Consfătuirea dela prefectura poliţiei”, în legătură cu ultimele evenimente petrecute în Bucureşti şi în ţară, prilej cu care „s’a luat o serie de hotărâri în legătură cu ordinea publică”. Au participat Gavrilă Marinescu, Eugen Cristescu (director în Siguranţa Statului), inspectorul Vasile Parisianu (şeful Poliţiei Sociale), chestorul Alfred Paximade şi căpitanul Miti Constantinescu (şeful de cabinet al prefectului poliţiei).
„Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”
„La 28 noiembrie [1938] Carol s-a reîntors în ţară. În noaptea chiar a reîntoarcerii sale a avut loc o lungă întrevedere cu Călinescu şi cu Gavrilă Marinescu, cărora le-a dat ordinele cuvenite. Douăzeci şi patru de ore mai târziu, în noaptea Sf. Andrei, 29/30 noiembrie 1938, Codreanu era asasinat în codrii Tâncăbeştilor de către călăii regelui”[9].
Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, iniţiatori fiind regele, Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranşant reputatul istoric Ioan Scurtu[10]. Plănuirea unui asasinat de asemenea amploare (Codreanu şi cei 30 de legionari) îi introduce pe Carol, Marinescu şi Călinescu în categoria de „criminali”[11]. Aşa cum avea să scrie preotul Ştefan Palaghiţă, „… bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu”[12]. În memoriile lui Armand Călinescu, găsite la 23 august 1944 în casa de fier a locuinţei de la Băneasa a mareşalului Antonescu[13], există o însemnare din 28 noiembrie 1938: „Gavrilă la mine: Codreanu şi Maniu. Eu: numai Codreanu, Maniu nu”. Interpretarea dată lapidarei însemnări este aceea că regele a vrut asasinarea atât a lui Codreanu, cât şi a lui Maniu, prin omul său, Gavrilă Marinescu[14]. Reţinem şi nota lui Armand Călinescu; aceasta întăreşte necesitatea represiunii care câştiga teren în mintea lui Carol: duminică, 28 februarie 1937, după ce s-a întors de la Sinaia, regele l-a chemat pe Gavrilă şi i-a declarat că „s-a convins de primejdia Gărzii de Fier şi de necesitatea represiunii”[15].
Nu un asasinat, ci un şir de asasinate între legionari
După introducerea pe întreg cuprinsul ţării a stării de urgenţă şi de asediu, la 29/30 noiembrie 1938, în satul ilfovean Tâncăbeşti, 14 legionari în frunte cu Codreanu, „Decemvirii” şi „Nicadorii” au fost asasinaţi prin strangulare de către jandarmi, în timp ce erau transportaţi de la Râmnicu-Sărat la Bucureşti. Împuşcaţi apoi pentru a se invoca pretextul fugii de sub escortă, au fost băgaţi într-o groapă comună la Jilava, peste trupurile lor aruncându-se câteva damigene de vitriol. Au fost împuşcaţi apoi avocatul Nicolae Făgădaru şi alţi doi legionari lângă Cluj. În subsolul de la Prefectura Poliţiei Capitalei a fost ucis locotenentul Nicolae Dumitrescu şi prof. Vlad Cristescu. S-a spus că s-a sinucis, dar în realitate a fost „ajutată” să se sinucidă, legionara Constanţa Grecu. Alţi şase legionari au fost omorâţi în timpul transportării în duba Poliţiei Capitalei. În ziua execuţiei asasinilor lui Armand Călinescu, în beciul Prefecturii Poliţiei Capitalei au fost omorâţi trei legionari. Ordinul a venit de la regele Carol al II-lea. Aceste asasinate regale vor constitui, de fapt, mobilul asasinatelor de la Jilava, din noiembrie 1940, cărora le va cădea victimă însuşi generalul Marinescu.
Mai târziu, la 21/22 septembrie 1939, au fost asasinaţi 13 legionari în închisoarea Râmnicu Sărat, 44 în închisoarea Miercurea Ciuc, 32 în lagărul de la Vaslui, câte doi-trei aleşi la întâmplare în fiecare judeţ, în total 252. Regele însuşi însemna: „E o măsură oribilă, de fapt în afară de lege”.
Note:
[1]A.M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol.3, p. 193.
[2]C. Troncotă, Mihai Moruzov şi frontul secret, p. 118.
[3]Apud C. Troncotă, Mihai Moruzov şi frontul secret, p. 129.
[4]A. Călinescu, Însemnări politice, p. 188.
[5]P. Ţurlea, Carol al II-lea şi Camarila Regală, p. 249.
[6]C. Argetoianu, Însemnări politice, vol. 2, 1 ianuarie 30 iunie 1937, p. 142.
[7]Nu ştim dacă este vorba de colonelul Alexandru Călătorescu, comandantul jandarmilor pedeştri, ori mai degrabă de chestorul Radomir Călătorescu, chestor la sectorul 2.
[8]Chestorul Călătorescu a fost implicat într-o afacere financiară ilegală, s-au făcut presiuni să fie achitat, în cele din urmă i s-a dat o pedeapsă modică. Chestorul Ion Panova a fost asasinat la Jilava, odată cu Gabriel Marinescu. Prin urmare, din informaţiile generalului Antonescu, reieşea că Gavrilă Marinescu i-a instigat pe cei doi subordonaţi să-l ucidă pe legionarul aromân.
[9]M. Sturdza, România şi sfârşitul Europei. Amintiri, p. 161.
[10]I. Scurtu, Regele reîntregirii. Regele contestat. Regele detronat, în „Dosarele istoriei”, An XI, nr. 5 (117) 2006, p. 42.
[11]A.M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România, vol. 3, p. 200.
[12]Pr. Şt. Palaghiţă, Istoria Mişcării Legionare, p. 31.
[13]Această vilă a fost construită în anii 30 de către Nicolae Malaxa pentru prof. Nae Ionescu. După moartea acestuia (1940), a fost reşedinţa lui Ion Antonescu. Acum este sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, bd.Ion Ionescu de la Brad nr.3.
[14]C. Troncotă, Mihai Moruzov şi frontul secret, p. 131.
[15]A. Călinescu, Însemnări politice, p. 338. (Florin Şinca)
Administratie
A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România
Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.
Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere
Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.
În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.
Polițistul a refuzat banii
În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.
Cercetări coordonate de procuror
În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).
Administratie
Peste 23.000 de țigarete ridicate în urma a opt percheziții în Maramureș
Polițiștii de frontieră au descoperit țigarete de proveniență duty free, evaluate la peste 22.000 de lei, în urma unor percheziții desfășurate în mai multe localități din județul Maramureș. Ancheta vizează deținerea sau comercializarea unor produse accizabile fără marcaje fiscale corespunzătoare.
Percheziții de la primele ore ale dimineții
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, începând cu ora 6:00. Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Cercetările vizează deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără marcaje ori cu marcaje necorespunzătoare sau false.
23.080 de țigarete, ridicate de anchetatori
În urma perchezițiilor, au fost găsite 23.080 de țigarete de proveniență duty free, cu o valoare totală estimată la 22.316 lei. Polițiștii au mai identificat două telefoane mobile, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, precum și alte bunuri considerate posibile mijloace de probă.
La operațiune au participat polițiști de frontieră din cadrul sectoarelor Sighetu Marmației și Sarasău, al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și al ITPF Sighetu Marmației.
Ancheta continuă
Sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de frontieră continuă activitățile pentru documentarea întregii activități și stabilirea răspunderii persoanelor implicate. Măsurile legale urmează să fie dispuse la finalizarea cercetărilor. (Sava N.).
Administratie
Noi criterii medicale pentru șoferi intră în vigoare pe 6 noiembrie
Modificările vizează evaluarea aptitudinilor fizice și psihice necesare conducerii autovehiculelor, inclusiv în cazul șoferilor profesioniști. Sindicatul Europol atrage atenția asupra schimbărilor introduse printr-un ordin al Ministerului Sănătății.
Ce se schimbă în evaluarea medicală
Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.829 din 16 octombrie 2026, publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie, actualizează normele privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea autovehiculelor, aprobate prin Ordinul nr. 1.162/2010.
Noile prevederi pun accent pe afecțiunile și factorii care pot afecta siguranța la volan. Sunt vizate, între altele, funcția vizuală, tulburările mintale și comportamentale, precum și efectele consumului de alcool, ale substanțelor psihoactive și ale medicamentelor care pot diminua vigilența, atenția sau timpul de reacție.
Evaluarea trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui caz, de eventualele limitări funcționale și de riscurile pe care acestea le pot crea în trafic.
Cerințe importante pentru șoferii profesioniști
O atenție specială este acordată conducătorilor auto din grupa 2, categorie care include, printre alții, șoferii de autocamioane și autobuze. Pentru aceștia, evaluarea medicală trebuie să țină seama de responsabilitățile specifice transportului și de cerințele aplicabile activității profesionale.
Sindicatul Europol semnalează că schimbările pot avea implicații și pentru angajatorii care au personal cu atribuții de conducere. Aceștia sunt îndemnați să colaboreze cu medicii de medicina muncii și să analizeze, în funcție de specificul activității, fișele de aptitudine, riscurile posturilor și necesitatea unor evaluări suplimentare.
Totodată, este importantă distincția dintre aptitudinea medicală pentru conducerea autovehiculelor și aptitudinea în muncă: acestea se stabilesc prin proceduri distincte.
Aplicare de la începutul lunii noiembrie
Ordinul nr. 1.829/2026 intră în vigoare la 6 noiembrie 2026. Actualizarea urmărește consolidarea evaluării medicale a conducătorilor auto și identificarea factorilor care ar putea compromite siguranța rutieră, cu posibile beneficii pentru prevenirea accidentelor și protejarea sănătății șoferilor și a celorlalți participanți la trafic. (Paul D.).
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum o ziCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum o ziArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații




