Să ne fie clar: o recesiune nu mai poate fi evitată în România. Soluții pentru domolirea ei încă există dar autoritățile ar trebui să se concentreze în primul rând pe recunoașterea ei, aplicarea de măsuri rapide, ferme și țintite în scopul diminuării severității recesiunii care va urma. Doar că domniile lor, fie ele autoritate fiscală sau monetară, încă nu realizează, instituțional, că numărătoarea inversă spre recesiune a început. Individual însă realizează. Am detaliat pentru  PS News, precizeaza analistul Soviani Radu:

Numărătoarea inversă spre recesiune a început

O criză nu reprezintă neapărat o recesiune (o contractare generalizată și abruptă a economiei), atâta timp cât formarea ei este identificată din timp iar autoritățile încep să ia măsuri imediate, graduale, progresive și mai ales, țintite acolo undeeste nevoie. Ceea ce în România nu s-a întâmplat din 2015 încoace.

Din 2015 încoace, România și-a construit propria criză bugetară, prin stimuli fiscali nenecesari într-o perioadă de creștere economică (reducerea TVA prea târziu și prea mult, nefiind progresivă, majorarea tuturor salariilor din sectorul public fiind făcută fără restructurare, și inițiindu-se sarabanda majorării pensiilor uriașe ale ,,oamenilor serioși’’). Cu alte cuvinte, administrația fiscală a pus foc, iar apoi, gaz peste foc.

Ca Popicu de la Caracal, a intervenit și Banca Națională. Văzând focul, i-a dat mai mult oxigen, ,,tunurile’’ politicii monetare – BNR, fiind folosite ca un biet arzător improvizatde vizuină În 2015, când începea sarabanda stimulilor fiscali nenecesari BNR a redus rata de dobândă cheie și nu a majorat-o, păstrând dobânzile jos pentru o perioadă prea mare de timp, stimulând la rândul ei, nenecesar, în primul rând consumul pe datorie și creditele de consum ale statului.

Inflația a început din nou să afecteze ceea ce ar fi putut să fie o economie robustă, câștigurile pentru cei cu venituri mici fiind erodate de majorarea prețurilor și de îndatorare, rămânând robuști ,,oamenii serioși’’ – cei care au fost stimulați, nenecesar – în general cei cu venituri mari din administrație sau pensionați fără contribuție și perioadă de contributitivitatepe măsura pensiilor. Am ajuns astfel în criză bugetară (veniturile conjuncturale date de supra-inflamarea creșterii economice sunt deja mult mai mici decât cheltuielile fixe iar diferența se acoperă din împrumuturi de consum cu prețuri din ce în ce mai mari). Este doar o chestiune de puțin timp până când pragul de 3% din PIB deficit bugetar va fi depășit semnificativ, marcându-se criza bugetară 2.0 și apropierea numărătorii inverse spre recesiune, de final.

Administratorii finanțelor s-au mirat și ei că merge sarabanda împrumuturilor – că reușesc să ia bani pe termen lung pentru acoperirea cheltuielilor curente, la dobânzi mai mici decât dacă ar fi fost o economie globală normală. România se împrumută mult mai scump decât Bulgaria (care are finanțe publice sănătoase) și chiar decât Grecia (țară hiperîndatorată), mai grav fiind că banii aceștia nu se duc în investiții.

Subliniez: nu arată vreo performanță costurile mai reduse la care se împrumută statul român (dobânzi de 3-4%) față de trecut, în condițiile în care la nivel global, peste 16 mii de miliarde de dolari sunt plasate în titluri de stat cu randament negativ. Este chiar amuzant: Tocmai când România se lăuda (administratorii economiei neînțelegând de ce) că a reușit să se împrumute (infim și mult mai scump ca alții) pentru prima dată pe termen lung – 12 ani, 20 de ani, pe plan global se schimbă durata împrumutului pe termen lung. Ieri, Trezoreria Americană tocmai a anunțat că intenționează să consulte investitorii despre posibilitatea unor împrumuturi de stat pe termen de 50 de ani sau chiar 100 de ani. Și nu este întâmplător atâta timp cât Congresul American a anunțat un program pentru modernizarea infrastructurii în Statele Unite. Ceea ce România nu a făcut prin creșterea excepțională a îndatorării în ultimii 5 ani, prin complicitatea băncii naționale, care a ținut dobânzile jos pentru consumul statului și nu pentru economie, adică pentru pentrufinanțarea cheltuieilor curente ale statului. Politica monetară a BNR s-a limitat la a încuraja statul român să ia credite de consum.

Când piața americană a ras săptămâna aceasta într-o singură zi 3% din valoarea de piață a companiilor listate, Președintele American a pus mâna pe telefon și i-a sunat pe cei mai importanți bancheri să îi întrebe despre sănătatea economiei și despre cum merge consumul în condițiile în care inclusiv războiul comercial inițiat de administrația Trump față de China țintește stimularea producătorului american și nu al consumatorului.

În timp ce România a stimulat producătorii externi prin creșterea capacității de îndatorare a consumatorului (bunurile și serviciile produse în România sunt insuficiente/incompatibile cu dorințele de consum din România, prin urmare se apelează la importuri majorându-se îndatorarea și vulnerabilitatea externă). Consumul merge bine, au răspuns bancherii, dar ar duce-o și mai bine dacă s-ar rezolva chestiunile comerciale legate de China, au adăugat ei.

Producătorul american merge bine – rata șomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani, pentru că războiul comercial a fost țintit pentru a aduce înapoi în America locuri de muncă. Măsurile prin care economia americană a trecut excepțional peste Marea Recesiune din 2009, continuate cu măsurile care au țintit întărirea producătorului american au asigurat și cea mai lungă fază de expansiune economică a Statelor Unite, din istorie. Desigur, perspectiva recesiunii apare și în SUA, de aceea, Rezerva Federală Americană (sistemul lor de băncă centrală) a redus rata de dobândă. Ceea ce România nu poate face, pentru că inflația este cea mai mare din Uniunea Europeană.

Pentru că BNR a majorat dobânzile prea târziu și prea puțin, acum nu mai există un spațiu rezonabil de reducere a ratei de dobândă (și de impulsionare a economiei în momentul în care va crăpa prin creșterea costurilor de finanțare). Nimic nou față de 2008-2009, la acel moment BNR accentuând severitatea recesiunii prin majorarea ratei de dobândă în criză. Vă reamintesc faptul că dobânzile la împrumuturile în lei pentru companiile care s-au împrumutat în lei ajunseseră și la 23%, generând contractarea activității și pierderi istorice de locuri de muncă, precum și cea mai draconică recesiune din Uniunea Europeană. Diferența față de 2008-2009 este că datoria publică era de 16% din PIB. Adică era spațiu, care oricum a fost folosit prost. Acum este de 35%, iar nominal, cvadruplă.

Să ne fie clar: o recesiune nu mai poate fi evitată în România. Soluții pentru domolirea ei încă există dar autoritățile ar trebui să se concentreze în primul rând pe recunoașterea ei, aplicarea de măsuri rapide, ferme și țintite în scopul diminuării severității recesiunii care va urma. Doar că domniile lor, fie ele autoritate fiscală sau monetară, încă nu realizează, instituțional, că numărătoarea inversă spre recesiune a început. Individual însă realizează, la nivelul bunului simț, pentru că fug care încotro din pozițiile în care nu le-a păsat de economie (din consiliul de administrație al BNR spre exemplu) în poziții ce reprezintă ,,recompense’’ pentru că nu le-a păsat de economie și pentru beneficiile private ale altora derivate din suma inacțiunilor plătite din bani publici. Simte și Mugur Isărescu, care ar fi fugit la mustăria lui de la Drăgășani, dacă ar fi putut. Doar că Mugur Isărescu a fost forțat în primul rând de ,,oamenii serioși’’ să mai țină tira băncilor privatizate și supravegheate dubios pentru încă un mandat, să se asigure că fraudele bugetare făcute de bînci prin externalizarea la 5 la sută din valoare a împrmuturilor ,,neperformante’’ mai au încă pavăză. Și întrucât Isărescu este și un tip șovăielnic (așa cum este și politica sa monetară) Mugur Isărescu mai simte ceva:deși e convins că va pleca la mustăria lui după BNR, tot la nivel de bun simț, realizeză că, nemafiind util ca guvernator BNR, riscă să ajungă la altă mustărie. (Paul D.).