Connect with us

Actualitate

DGIA a trădat Armata Română!

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Cu toate că așa debilă cum este ea clasa politică românească a reușit totuși parafarea unui neșteptat pact național pentru asigurarea unui buget mai mult decât consistent pentru înzestrarea Armatei Române, Ministerul Apărării Naționale pur și simplu nu este în stare să cheltuiască miliardele de euro asigurate cu celeritate la fiecare exercițiu bugetar. Desigur, demnitarii puși la vârful MApN sunt de cele mai multe ori doar niște ”ficuși” prin a căror instalare se mai plătesc niscai sinecuri clientelei politice. Tot atât de adevărat este și că presiunile externe pentru prinderea unei ”hălci” cât mai mari din ”prada” care este uriașul buget alocat înzestrării Armatei Române sunt tot mai puternice și mai fățișe. Astfel că în timp ce alte state precum cel polonez  își permit să bată cu pumnul inclusiv în masa americanilor, insistând ca procente de cel puțin 25 la sută din valoarea contractelor  alocate marilor jucători de pe piața armamentului de peste Ocean să se întoarcă în Polonia sub forma ”offset”-ului, românii nici nu îndrăznesc să bată barem vreun ”apropo” pe acest subiect.

Și astfel structurile abilitate dau pe bandă rulantă avizele necesare, fără a impune condiția vreunui contract ”offset”, ajungând mai nou să producem și arme ”Beretta” tot în regim ”lohn”, ca la croitorie, în loc să ne susținem producția propriilor puști de asalt! Însă ceea ce este cel mai grav este că după cum rezultă dintr-un raport contrainformativ incendiar intrat în posesia noastră, nu doar că oricum puținii specialiști români din industria militară rămași până acum în țară, pleacă deja prin toate colțurile lumii, dar bulgarii au reușit să ne sufle de sub nas, în ultimul an, cam toate contractele importante de armament. Astfel că până și inițiații sistemului au ajuns să se întrebe la modul cel mai serios la ce bun mai există un serviciu secret ca Direcția Generală de Informații a Armatei… Și dacă nu cumva prin pasivitatea extremă cu care a tratat aceste grave probleme care afectează direct operațiunea strategică  a înzestrării Arematei, DGIA-ul veșnicului ”happy” general Marian Hăpău nu face de fapt decât să trădeze speranțele și încrederea militarilor profesioniști români. Mai ales că Armata Română continuă să fe condusă de un general Ionel Ciucă a cărui prelungire a mandatului a fost declarată definitiv drept neconstituțională de către CCR! Fără ca măcar Hăpău să se simtă că astfel ar putea cel puțin să facă și el o informare către pastorul Leș pentru a-l anunța oficial cu privire la această nouă și gravă vulnerabilitate fără precedent la adresa Armatei Române. Că oricum la Cotroceni nu îl mai bagă nimeni în seamă de mult și poate că știu ei mai bine  oamenii  președintelui de ce l-au supus acestui embargo informativ de care nici măcar generalul Lucian Pahonțu nu a avut parte…

Generalilor, dar de ”offset” ați auzit…?

Geme organigrama Ministerului Apărării Naționale de ”acoperiții” Direcției Generale de Informații a Armatei, de zici că ne aflăm în plin război la ritmul nebunesc în care se fac generali pe ”felia” de intelligence a generalului Hăpău. Însă parcă ”of”-ul altor structuri nu ar fi la fel de mare dacă totuși DGIA-ul și-ar face treaba și ar reprezenta interesele statului român, cel care a pus totuși la bătaie câteva miliarde bune de euro anual pentru înzestrarea Armatei Române. Bani care zac în conturile MApN, politrucii de la conducere nefiind în stare să aibă o poziție bărbătească, prin care să-și asume barem contractele încredințate. Însă, ce-i drept, nici nu sunt ajutați de către cei care tocmai asta au drept principală activitate trecută în fișa postului. Poate și pentru că, așa după cum dezvăluiam recent, ”misiunea” până și a ofițerilor de contrainformații din cadrul DGIA este mai nou să amenințe fățiș demnitarii din MApN care nu vor să răspundă ”franțuzește” la ”ofertele de nerefuzat” ale unor mari jucători pe piața mondială de armament. Însă fie și dacă trecem peste aceste abordări ”pe  persoană fizică” față de unii demnitari ai statului român sau generali comandanți ai unor structuri vitale din MApN, tot nu ne putem lămuri ce a făcut DGIA pentru susținerea ”proiectului național” firesc de negociere a unor contracte offset. Mai ales că încrengăturile din jurul structurii care ar trebui să se lupte pentru întoarcerea în țară a cel puțin câteva sute de milioane de euro sub forma negocierii unor contracte offset sunt atât de nebuloase, încât rămân în continuare sub stricta monitorizare a structurilor contrainformative. Cu totul altele decât cea a DGIA condusă de colonelul Burete, ce-i drept…

”All inclusive” la bulgari!

Astfel că deși cu ani buni în urmă reușisem să obținem ca transportoarele 8X8 să fie fabricate strict pe atât de apreciata platformă românească, nimeni nu s-a mai zbătut apoi pentru acest proiect. La fel ca și în cazul platformelor pentru autocamioanele militare… Sau cum s-a întâmplat după prezentarea puștilor de asalt fabricate la Cugir, atunci când serviciile militare nu au mai susținut ”proiectul național” și am ajuns să ne folosim specialiștii doar pentru a ”înșuruba” piesele componente ale ”marilor câștigători” anunțați de la ”Beretta”. Și exemplele pot continua la nesfârșit. Iar odată cu retragerea permisiunii de autofinanțare a fabricilor de armament luată în urma unei păguboase OUG de anul trecut prin care s-a forțat obținerea unor dividende cât mai mari la buget, pur și simplu industria de armament a României s-a prăbușit tocmai când părea în pragul revirimentului. Astfel că Bulgaria a profitat din plin, oferind un pachet ”all inclusive” și a ajuns să vândă arme în străinătate, în timp ce noi tot doar din ”cartușe” ne mai menținem la linia de suprafață. Dar uite că mutarea industriei de armament în Bulgaria i-a luat ”prin surprindere” pe generalii lui Hăpău, așa cum îi ia și iarna întotdeauna pe drumarii CNAIR…

 

 

Actualitate

Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL

Publicat

pe

De

Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.

Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.

Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.

Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461

Citeste in continuare

Actualitate

Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul

Publicat

pe

De

Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.

Dilema bugetară sub presiunea focului inamic

Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.

Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate

Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.

Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu

Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.

Citeste in continuare

Actualitate

O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți

Publicat

pe

De

După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.

Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.

Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie

Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.

Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.

Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice

Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.

Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.

Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern

Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.

Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

Ipj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică

Filozoful își scrie epopeea: Drept la replică de noaptea minții Serialul „Grădinița de cadre – IPJ Prahova”, documentat de Incisiv...

Exclusiv8 ore ago

Republica Rachetă, lovită de… ploaie: cum au oprit fermierii din Prahova experimentul cu iodură de argint și au pornit recoltele RECORD

„Mafia antigrindină” sub umbrelă: când se opresc rachetele, începe să plouă În timp ce la București se plâng politicieni și...

Exclusiv8 ore ago

Clanul Incompatibililor: Cum a ajuns Cătălin Dobrescu să fie și jurist, și administrator, și „omul primarului” în același timp

CV de super-erou: într-o zi director, în alta jurist, în alta președinte de CA Conform propriului CV (tip Europass, grijuliu...

Exclusiv8 ore ago

Meciul de la Cotroceni: legea salarizării, transformată în armă politică între PSD și PNL

Vineri, 17 iulie 2026, ora 12:00, la Cotroceni nu se ține o dezbatere tehnică, ci o nouă repriză de box...

Exclusiv8 ore ago

FSANP „smulge” din proiect: o virgulă, două fraze și o iluzie de dreptate

Conform unui comunicat al Federației Sindicale a Administrației Naționale a Penitenciarelor (FSANP), s-a produs o mare mișcare tectonică în birocrația...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”

Grădinița de cadre continuă: agenta cu creme, nașul, finul, „Laika” de la termopane, mita pe WhatsApp și foișorul blestemat Tămâie...

Exclusivo zi ago

Sănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații

„Nu sunați la 112 fără aprobare!” – politica nescrisă a fabricii Sănătatea și securitatea în muncă par a fi, la...

Exclusivo zi ago

Famiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere

În primul rând, peștii mari!” – Sindicalism de buzunar la Giurgiu, cu “ăia mici” pe post de cotizanți de decor...

Exclusiv2 zile ago

Republica fiduciei și orbul găinii: cum spală Blue Planet gunoaiele, banii și responsabilitatea în Sectorul 1 (și de ce Ploieștiul se face că nu vede)

„Nu știm cine încasează banii, dar semnăm” – noua doctrină a Primăriei Sectorului 1 Contractul de salubrizare cu Blue Planet...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi

De la „caz incredibil” pe Facebook la serialul cu inventarul furat În timp ce o parte din presa locală se...

Exclusiv2 zile ago

Tribunalul București a prins IPJ-urile cu „nu ținem evidență” în gură: minciuna administrativă nu mai ține la judecător

IPJ-urile, prinse cu mâna în sacul opacității: „Nu avem registru” nu mai spală refuzul de informații Un precedent extrem de...

Exclusiv3 zile ago

IPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute

De la „știrișoare” pe Facebook la mizeria reală din inventar În timp ce o publicație locală se laudă pe Facebook...

Exclusiv3 zile ago

Tatăl invizibil și sistemul somnoros — pamflet despre un copil lăsat pe pilot automat

O mamă disperată își povestește cazul „Bine ați venit la vizite… poate” — programul-fantomă Judecătoria a stabilit week-end-uri de vizită:...

Exclusiv3 zile ago

Cumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici

Salariul „de excelență” la plic, între cumetri: statul plătește, nașa încasează În timp ce colegii din Poliția Română află din...

Exclusiv4 zile ago

O nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI

Când ceri drepturi salariale: ți se pune în brațe factura SRI Într-un dosar în care reclamanți sunt un sindicat și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv