Connect with us

Actualitate

Acoperiții SRI, rupți de Dăncilă!?…

Publicat

pe

(Preluare National – Catalin Tache):

Iată că tot ceea ce nu a reușit ditamai coaliția de guvernare în ciuda declarațiilor publice mai mult decât belicoase împotriva statului paralel ale lui Dragnea, Tăriceanu și alți lideri gargaragii și doar atât a făcut ”Veorica” dintr-o singură mișcare de pix. Cea prin care a semnat ordinul prin care, începând chiar de acum, toate detașările de personal din societățile comerciale în ministere  vor fi minuțios verificate. Desigur, la ce activitate febrilă se înregistrează în aceste zile în Palatul Victoria, mai ales că parlamentarii deja au cedat cu totul frâiele țării noilor consilieri ai premierului, nimeni nu prea a mai băgat de seamă un asemenea demers, considerându-l probabil cel mult doar un nou circuit birocratic de plimbat actele.

Mai ales că pretextul oficial acestui ordin al premierului este deja banalul ”nu putem irosi banul public și trebuie să fim foarte fermi în astfel de situații”. Numai că ”beneficiarul” acestei teribile lovituri cu mantă este Serviciul Român de Informații, care primește astfel o adevărată ”rangă în dinți” din partea Vioricăi Dăncilă! Pentru că, așa după cum dezvăluiam cu puțină vreme în urmă, un raport contrainformativ incendiar indica o situație cel puțin stranie de la Ministerul de Interne, care putea arunca oricând în aer întreg sistemul și rețelele de ofițeri acoperiți ai serviciilor. Iată însă că Viorica Dăncilă s-a mișcat atât de repede, încât nici măcar nu am mai apucat să prezentăm cazul concret al ofițerului acoperit SRI de la care a pornit această operațiune secretă a Palatului Victoria. Și care încasa bani de la Ministerul Afacerilor Interne printr-o societate comercială la care nici măcar nu figura angajat! Și fără a se plăti astfel barem taxele cuvenite statului român! Iar pornind de la această informare, oamenii din umbra premierului au profitat din plin de oportunitatea operativă ivită, astfel  că deja s-a trecut la schimbarea ”gărzii din servicii”. Și în care cei care vor avea cel mai mult de pierdut vor fi tocmai ofițerii acoperiți ai Serviciului Român de Informații. Inclusiv cei cu ”dublă acoperire” și care ajunseseră să fie ”plantați” în ministere sau alte instituții nu direct, ci prin intermediul unor societăți comerciale folosite drept ”paravan” pentru detașarea lor ulterioară…

”Blitzkrieg” la Palatul Victoria!

Iar lucrurile se mișcă deja cu o repeziciune nebunească, operațiunea declanșată de la vârful Palatului Victoria având sorți de izbândă doar dacă va fi un ”blitzkrieg” care să ducă la ”anihilarea” în cel mai scurt timp a acoperiților din anumite posturi cheie. Pentru că, atâta vreme cât aceștia rămân plantați în ministere, companii sau alte instituții, Dăncilă nu va putea beneficia de ”spațiul vital” necesar pentru a-și juca singură cartea de premier. Astfel că la această oră deja la Palatul Victoria are loc confruntarea listelor cerute deja cu celeritate anumitor ministere cu cele deja existente în posesia oamenilor premierului, pentru a se identifica astfel toți cei activând sub dublă acoperire. Și care urmează să fie îndepărtați unul câte unul, în cel mai scurt timp, varianta agreată fiind cea a ”arătării pisicii”, pentru caSRI-ul să-și retragă astfel singur oamenii. Desigur, totul în lumina deciziei premierului de se ”verifica inclusive  entitățile din cadrul unor ministere”… Iar cum DGPI sau DGIA folosesc îndeobște ”funcționari cu statut special” pentru acsete detașări este clar că ”țintele în mișcare” ale ”epurării” sunt strict ”fantomele” sereiste…

”Buboiul” s-a spart tot la MAI!

Cu ceva vreme în urmă, cu ocazia unei spectaculoase reveniri la vârful Ministerului de Interne prima oară pe persoană fizică și abia apoi și oficial prin instalarea la butoanele operative ale unei structuri cheie, a fost ”dezgropat” de către cadriști un dosar cel puțin straniu. Și din care reieșea negru pe alb că ofițerul respectiv, deși fost detașat al SRI în primă fază,  figura apoi detașat în cadrul MAI din partea unei societăți comerciale! Una la care însă în schimb nici măcar nu avea legitimație, pentru simplul fapt că nu era  angajat acolo, cel puțin după cum reieșea din documentele de la ANAF! Numai că deși la început au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de picior, cadriștii MAI s-au speriat pe urmă atât de tare, încât nu doar că nu au mai trimis concluziile anchetei interne către DNA sau Parchetul Militar așa cum se împăunaseră inițial, dar s-au și lăsat apoi risipiți care încotro… Numai că, ghinion, respectivul dosar nu s-a pierdut cu totul și a ajuns în cele din urmă acolo unde trebuia… Iar pe baza lui a fost astfel devoalat  acest ”modus operandi” de infiltrare a MAI și nu doar de ofițeri sereiști, detașați însă ca și specialiști civili ai unor anume societăți comerciale! Aflate la rândul lor tot sub acoperire…Și uite cum o structură contrainformativă a putut reface astfel ”schema de personal” a ”dublilor  acoperiți” în sens invers, pornind de la ministerele unde erau detașați de la respectivele firme…

Se face loc…

Iar faptul că ”mâța blândă” Dăncilă deja zgârie tot mai rău prin această operațiune de identificare și debarasare ca la manualul contrainformativ a oamenilor serviciilor pe care știa că nu se poate baza oricum dovedește odată în plus că ”Nașa” nu va ezita să se dea și la Iohannis, atunci când situația operativă i-o va permite. Până atunci însă, iată că dincolo de orice scandal mediatic premierul nu doar că reușește să scape de oamenii ”jumătății iohanniste” a sistemului din Guvern și ministere, dar astfel se face loc și pentru apropiații săi de încredere. Pentru că funcțiile cheie deținute de ”detașații civili” gata identificați și aflați acum în plin proces de evaluare vor fi în cel mai scurt timp ocupate de noii ”civili”. Astfel că la acest moment se operează cu două liste, una ”neagră” cu cei care trebuie să plece și una ”scurtă” cu cei care vor trebui să le ia locul…

 

 

Actualitate

Casa Albă accelerează ofensiva pentru supremația dronelor americane

Publicat

pe

De

Aproape 100 de reprezentanți ai industriei și administrației, reuniți la Washington

Administrația Trump își intensifică eforturile pentru dezvoltarea producției interne de drone. Aproape 100 de reprezentanți ai companiilor și ai instituțiilor guvernamentale s-au reunit la Eisenhower Executive Office Building, în cadrul primei ediții a evenimentului „Drone Dominance”, organizat la Casa Albă.

La întâlnire au participat reprezentanți ai aproximativ 40 de companii, care au primit informații despre direcțiile strategice ale administrației în domeniul sistemelor aeriene fără pilot. Printre oficialii prezenți s-au numărat Sebastian Gorka, director principal pentru combaterea terorismului în cadrul Consiliului Național de Securitate, Emil Michael, subsecretarul Apărării pentru cercetare și inginerie, și Kelly Loeffler, șefa Administrației pentru Întreprinderi Mici.

Obiectivul Washingtonului: nu doar suficiență, ci dominație

În discursul adresat participanților, Emil Michael a subliniat că Statele Unite nu urmăresc doar să atingă un nivel minim de producție sau să ajungă la paritate cu adversarii.

Obiectivul declarat este ca industria americană să devină capabilă să producă suficiente drone pentru a obține un avantaj clar în plan operațional și strategic.

Evenimentul face parte dintr-o abordare guvernamentală mai amplă, menită să consolideze producția internă într-un moment în care producătorii trebuie să răspundă simultan cerințelor Departamentului Apărării, reglementărilor Administrației Federale a Aviației și noilor restricții privind utilizarea materialelor și mineralelor strategice provenite din Rusia, Iran, Coreea de Nord și, în special, China.

Investiții de sute de milioane de dolari pentru industria americană

Pentru sectorul apărării, administrația promite noi investiții destinate extinderii capacităților de producție și consolidării lanțurilor de aprovizionare.

Un exemplu recent este un împrumut condiționat în valoare de 820 de milioane de dolari acordat companiei Performance Drone Works prin intermediul Office of Strategic Capital. Autoritățile au anunțat că, în următoarele două săptămâni, ar putea fi prezentate și alte acorduri similare.

Finanțările urmăresc dezvoltarea unei baze industriale capabile să răspundă cererii militare și să reducă dependența de furnizorii externi pentru componente critice.

Companiile au primit acces direct la instituțiile guvernamentale

După sesiunile de dimineață, participanții au putut vizita o expoziție organizată sub forma unui târg, unde mai multe instituții și structuri guvernamentale au avut standuri proprii.

Printre acestea s-au aflat Departamentul Apărării, inclusiv structura responsabilă de portofoliul autonomiei, Departamentul Comerțului, Administrația pentru Întreprinderi Mici, Export-Import Bank of the United States, Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației.

Companiile au avut astfel ocazia să discute direct despre finanțare, reglementări, exporturi, securitatea lanțurilor de aprovizionare și oportunitățile de participare la programele militare.

De la baterii și camere la senzori și motoare

Evenimentul nu s-a adresat exclusiv producătorilor de drone complete. La reuniune au participat și companii care dezvoltă componente esențiale pentru aceste sisteme, precum baterii, camere video, senzori termici și motoare.

Această abordare reflectă intenția administrației de a construi un ecosistem industrial complet, capabil să susțină producția de drone de diferite dimensiuni și categorii, de la platforme de supraveghere până la aparate de atac.

Ordinul executiv a declanșat reorganizarea sectorului

Evenimentul de la Casa Albă a avut loc la puțin peste 14 luni după ce președintele Donald Trump a semnat, în iunie 2025, ordinul executiv intitulat „Unleashing American Drone Dominance”.

În luna următoare, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a emis o directivă menită să reducă procedurile birocratice și să accelereze dezvoltarea, achiziția și introducerea dronelor în serviciul militar.

De atunci, Pentagonul a adoptat mai multe măsuri pentru punerea în aplicare a inițiativei. Printre acestea se numără crearea unei structuri dedicate portofoliului autonomiei, elaborarea unor planuri pentru alocarea a aproape 55 de miliarde de dolari către Defense Autonomous Warfare Group și dezvoltarea programului Drone Dominance.

Pentagonul pregătește un miliard de dolari pentru drone de atac

Programul Drone Dominance este prezentat drept un mecanism prin care Pentagonul intenționează să cheltuiască un miliard de dolari în următorii doi ani pentru achiziția de drone mici, destinate misiunilor de atac.

Pentru selectarea furnizorilor, Departamentul Apărării organizează competiții succesive, în cadrul cărora companiile trebuie să își demonstreze capacitățile tehnologice și operaționale.

Prima rundă, denumită Gauntlet 1, s-a concentrat pe drone mici, de tip „one-way attack”, proiectate să lovească ținta fără a reveni la bază. Potrivit datelor publice, 11 companii au primit contracte pentru livrarea a 24.320 de astfel de arme aeriene.

A doua rundă vizează drone cu încărcături letale

Pentru Gauntlet 2, Pentagonul a selectat 19 companii care au fost invitate să își testeze dronele la Fort Carson, în statul Colorado.

Demonstrațiile, programate în această lună, includ platforme echipate cu diverse încărcături letale. Companiile cu cele mai bune rezultate ar putea primi o parte din contractele pentru furnizarea celor 60.000 de drone pe care Departamentul Apărării estimează că le va comanda în cadrul acestei etape.

Prin aceste programe, administrația americană încearcă să transforme producția de drone într-o capacitate industrială strategică, susținută de finanțare federală, cerere militară și reguli menite să limiteze dependența de lanțurile de aprovizionare controlate de rivali geopolitici.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA integrează inteligența artificială în noua arhitectură de comandă și control

Publicat

pe

De

Armata americană dezvoltă componenta de inteligență artificială a arhitecturii Next Generation Command and Control (NGC2) împreună cu firma de software și tehnologie Striveworks, au declarat oficiali militari americani.

Anunțul vine într-un moment în care armata se pregătește să extindă, anul viitor, utilizarea platformei la nivel de corp de armată, cu o atenție specială acordată operațiunilor din regiunea Indo-Pacifică.

Mai multe date, presiune mai mare asupra structurilor de comandă

Trecerea de la nivelul diviziei la cel al corpului de armată va presupune procesarea unui volum considerabil mai mare de date și informații provenite din sisteme software, senzori și surse operaționale.

Joseph Welch, responsabil pentru achiziții în domeniul comandamentului, controlului și contracarării sistemelor de comandă adverse, a explicat că extinderea operațională va crește importanța instrumentelor bazate pe inteligență artificială.

Aceste soluții vor avea rolul de a sprijini procesarea informațiilor și de a ajuta comandanții să ia decizii într-un ritm adecvat unui câmp de luptă dominat de fluxuri de date în timp real.

Striveworks va construi fundația AI a sistemului NGC2

În luna iunie, Armata SUA a anunțat că Anduril va dezvolta stratul de date de bază al arhitecturii NGC2. Acesta este considerat fundația sistemului, deoarece oferă un cadru comun pentru aplicațiile software și serviciile care urmează să fie integrate.

Striveworks va completa această infrastructură prin dezvoltarea stratului de inteligență artificială. Compania, cu sediul în Austin, Texas, este specializată în operațiuni AI și în gestionarea modelelor utilizate pentru analiza datelor.

Obiectivul este transformarea volumului uriaș de informații colectate de pe câmpul de luptă în date utile pentru misiune. Potrivit directorului general al companiei, Jim Rebesco, activități care necesită astăzi ore întregi de muncă din partea statelor-majore ar putea fi realizate în doar câteva secunde.

De la drone și senzori la decizii operative

Noua arhitectură este concepută pentru a reuni date provenite de la drone, senzori și alte fluxuri operaționale. Cantitatea de informații generată de aceste sisteme depășește însă capacitatea de procesare manuală a personalului militar.

Stratul de date ar urma să elimine izolarea informațiilor în sisteme separate, în timp ce componenta AI va permite asocierea modelului potrivit cu setul de date relevant și cu obiectivul specific al misiunii.

În același timp, arhitectura va păstra mecanismele de supraveghere umană și de guvernanță, astfel încât rezultatele furnizate de algoritmi să poată fi verificate și utilizate în condiții de încredere operațională.

Testele de la nivel de divizie fac loc extinderii regionale

Prototipurile NGC2 au fost deja testate la nivelul diviziilor 4 Infanterie și 25 Infanterie. Următoarea etapă presupune adaptarea arhitecturii pentru operațiuni la nivel de corp de armată, unde volumul și complexitatea datelor sunt semnificativ mai mari.

În anul fiscal 2027, armata intenționează să introducă și să extindă sistemul în cadrul I Corps, cu sediul la Joint Base Lewis-McChord, în statul Washington. Structura are responsabilități asupra unităților americane desfășurate în regiunea Asia-Pacific.

Un registru comun pentru algoritmi și modele AI

Striveworks va furniza mai multe funcții esențiale pentru componenta de inteligență artificială: un registru de modele, instrumente de validare, mecanisme de implementare și sisteme de monitorizare.

Această infrastructură va permite urmărirea modelelor pe întregul lor ciclu de utilizare — de la dezvoltare și testare până la implementarea în teren și supravegherea performanței.

Un alt obiectiv este crearea unui depozit comun pentru algoritmii dezvoltați de militari și de alte structuri pentru nevoi specifice. În loc ca un model să rămână disponibil doar unei singure unități, acesta va putea fi accesat și adaptat de alți utilizatori din ecosistemul NGC2.

Armata vrea să reducă timpul dintre dezvoltare și utilizare

Prin stabilirea unor standarde comune, noul strat AI va permite integrarea mai rapidă a unor tehnologii dezvoltate de industrie sau de structurile militare.

Sistemul ar trebui să reducă intervalul dintre apariția unei noi capabilități și folosirea ei efectivă în operațiuni. În loc ca adoptarea unui algoritm să dureze luni sau ani, unitățile ar putea beneficia de soluții noi într-un timp mult mai scurt, cu condiția ca acestea să fie validate și compatibile cu arhitectura comună.

NGC2 este astfel construită ca o infrastructură digitală menită să unifice comunicațiile de pe câmpul de luptă, să elimine blocajele dintre sistemele informatice și să accelereze procesul de decizie la nivel tactic și operațional.

Citeste in continuare

Actualitate

SUA reduc amploarea exercițiului militar cu Coreea de Sud, pe fondul tensiunilor cu Phenianul

Publicat

pe

De

Trump invocă mesajul „ostil” transmis Coreei de Nord și costurile ridicate

Statele Unite își vor diminua participarea la exercițiul militar comun cu Coreea de Sud, programat pentru această lună, a anunțat președintele Donald Trump într-un mesaj publicat duminică pe rețelele sociale.

Liderul american a susținut că astfel de manevre sunt costisitoare și transmit Phenianului „un semnal complet nepotrivit și ostil”. În același timp, Trump a invocat relația sa „foarte bună” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Decizia a fost asociată și cu refuzul Seulului de a participa la eventuale acțiuni militare împotriva Iranului. Trump a relatat că l-a întrebat recent pe președintele sud-coreean dacă țara sa dorește să se alăture eforturilor americane pentru denuclearizarea Republicii Islamice Iran, însă răspunsul ar fi fost negativ.

Exercițiul Ulchi Freedom Shield începe în această săptămână

Ulchi Freedom Shield, unul dintre cele mai importante exerciții militare anuale organizate de Statele Unite și Coreea de Sud, urma să înceapă luni și să se desfășoare până pe 27 august.

Donald Trump a precizat că anularea participării americane nu mai este posibilă, având în vedere apropierea debutului exercițiului. Totuși, el i-a cerut secretarului Apărării, Pete Hegseth, să reducă „substanțial” amploarea întregului program.

În anii precedenți, exercițiul a inclus trageri reale de amploare, misiuni de sprijin aerian apropiat și operațiuni de interdicție aeriană. La manevre au participat mii de aeronave în cadrul unor scenarii de antrenament, precum și forțe pentru operațiuni speciale însărcinate cu contracararea unor amenințări simulate cu arme de distrugere în masă.

Pentagonul evită să explice impactul concret al reducerilor

Un purtător de cuvânt al Pentagonului nu a oferit detalii despre modul în care va fi modificat exercițiul și a direcționat întrebările către Casa Albă.

În paralel, pagina dedicată exercițiului de pe site-ul Forțelor Americane din Coreea afișa luni dimineață un mesaj de eroare, indicând că materialul solicitat nu mai era disponibil.

Anunțul a stârnit reacții critice în Congres. Senatorul Mark Kelly, democrat de Arizona și membru al Comisiei pentru Forțele Armate, a calificat decizia drept „miopă” și „o greșeală”.

„Coreea de Nord și Coreea de Sud se află încă, din punct de vedere tehnic, în stare de război. Capacitatea noastră de a ne apăra aliatul în fața Coreei de Nord depinde de faptul că forțele noastre sunt bine instruite și pot coopera eficient cu armata sud-coreeană”, a avertizat Kelly.

La rândul său, senatorul Andy Kim, democrat de New Jersey, a declarat că mesajul președintelui ridică semne de întrebare și sugerează o lipsă de considerație față de relația bilaterală.

„Deciziile privind exercițiile comune trebuie luate împreună, nu anunțate unilateral pe rețelele sociale”, a afirmat acesta.

Relația Washington-Seul, afectată de discuțiile privind trupele americane

Anunțul lui Trump vine într-un moment în care relațiile Statelor Unite cu mai mulți aliați tradiționali traversează o perioadă de instabilitate. Una dintre principalele surse de tensiune este reticența unor parteneri de a sprijini campania militară americană împotriva Iranului.

Coreea de Sud se află în centrul acestor dispute. Administrația americană ar analiza inclusiv posibilitatea reducerii efectivelor militare staționate în Peninsula Coreeană.

Noua Strategie Națională de Apărare a Statelor Unite, publicată în ianuarie, a sugerat că Washingtonul dorește o redistribuire a responsabilităților în cadrul alianței cu Seulul. Documentul afirmă că armata sud-coreeană este capabilă să-și asume rolul principal în descurajarea Coreei de Nord, beneficiind de un sprijin american mai limitat, dar esențial.

Potrivit strategiei, această schimbare ar reflecta atât capacitățile Coreei de Sud, cât și interesul Statelor Unite de a-și adapta dispozitivul militar din Peninsula Coreeană.

Pentagonul ia în calcul noi reduceri ale exercițiilor

Alte diminuări ale exercițiilor militare americane ar putea urma, în condițiile în care administrația de la Washington și conducerea Pentagonului încearcă să reducă presiunea financiară și să aloce mai multe resurse Comandamentului Central al SUA, responsabil inclusiv de operațiunile din Orientul Mijlociu.

Generalul Kevin Schneider, comandantul Forțelor Aeriene americane din Pacific, a declarat recent că armata își reevaluează calendarul exercițiilor pentru a menține nivelul de pregătire operațională în fața angajamentelor tot mai numeroase de pe glob.

El a explicat că responsabilii militari analizează unde pot accepta riscuri și cum pot gestiona nivelul de pregătire, în timp ce prioritățile sunt concentrate asupra regiunii aflate sub responsabilitatea Comandamentului Central.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv4 minute ago

Episodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane

Cai dopați, trolee decapitate, mecanici care dorm beți în vestiar, juriști vânați în C.A., boxeri decontați pe firmă de stat...

Exclusiv4 minute ago

Ministerul Economiei și „Digitalizării” își taie singur internetul la cap – cum să faci praf o direcție strategică cu un simplu proiect de HG

Ministerul reorganizării pe genunchi Un document intern adresat ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, pune pe jar întreaga...

Exclusiv4 minute ago

Polițist în concediu medical? Perfect, îți tăiem sporul de neuro! Ordinul secret S7/2018 lovește în oamenii în uniformă

Știați că boala nu doare… doar la salariu?…de la Sindicatul Diamantul aflăm încă o șmecherie „la secret” „Ești bolnav? Perfect,...

Exclusiv4 minute ago

Excepțional, nu ilegal!” – pamflet despre cum IPJ Arad se spală pe mâini, iar Sindicatul Europol spală adevărul de vopsea instituțională

Când „excepționalul” devine regulă, iar legea devine opțională Urmare a materialului publicat pe pagina proprie de internet cu privire la...

Exclusiv4 minute ago

Când legea își face treaba

Lecție de civilizație la capătul unui spray lacrimogen Acesta este rezultatul atunci când, în trafic, cineva alege să ignore o...

Exclusivo zi ago

Episodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate

Episodul 47 – „Grădinița de cadre” IPJ Prahova: De la „Pinochio bolnav cu girofar” și „Sifonul-șef” la proxenți, funcții la...

Exclusivo zi ago

Operațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid

În ministerul care ar trebui să aibă grijă de economie, digitalizare, antreprenoriat și turism se coace, potrivit criticilor proiectului, o...

Exclusivo zi ago

MEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar

Când „eficientizarea” miroase a demolare strategică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea HG nr. 189/2025, pus în transparență publică...

Exclusivo zi ago

PLOIESTI – La Barieră, gunoiul se adună, nota de plată crește: administrația ploieșteană joacă „ruleta deșeurilor”

La Ploiești, în zona Barieră Rudului, molozul pare să fi devenit mai mult decât o simplă problemă de șantier: este...

Exclusivo zi ago

HUMINT cu „aromă de inginerie”: IGPR plătește peste 1,35 milioane de lei pentru instruirea polițiștilor de către o firmă cu doi angajați

Sindicatul Europol cere explicații privind oportunitatea contractului, experiența prestatorului și documentele care au stat la baza achiziției. Când transparența intră...

Exclusiv2 zile ago

Episodul 46 – «IPJ Prahova – Grădinița de cadre»: Mocanu Horia cântă tata la altă masă! SIPI și DGA joacă după ureche?

Serialul nostru despre decăderea IPJ Prahova continuă. În episodul 46 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, Incisiv de...

Exclusiv2 zile ago

Bombă sindicală la Economie. Cum încearcă „garnitura Darău–Miron” să pună ministerul pe persoană fizică

Puci de birou la MEDAT: când reorganizarea miroase a lovitură de palat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a...

Exclusiv2 zile ago

IGPR, fabrica de „aproape demnitari”: cum a ajuns cabinetul șefului Poliției să semene cu o anexă de partid

De la funcție de poliție la poziție cu parfum de secretariat de stat Potrivit Sindicatului Diamantul, până în anul 2015,...

Exclusiv2 zile ago

UNIFORMA LUI PAPUC: CÂND POLIȚISTUL E TRIMIS LA CROITOR, IAR ȘEFUL LA DEFILARE CU „VIBE” DE VIPUȘCĂ

Polițistul de la IPJ Cluj – la croitor, nu la magazie În România, uniforma de poliție este, teoretic, simbolul disciplinei,...

Exclusiv2 zile ago

Consumatorii pot fi plătiți ca să își oprească becurile: ANRE lansează oficial serviciul de flexibilitate a consumului de energie

Consumatorii devin „jucători” pe piața de energie, nu doar plătitori de facturi Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv