Connect with us

Actualitate

Iohannis, încă o lovitură

Publicat

pe

După exemplul lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis a suprapus un referendum, la fel de inspirat sau la fel de neinspirat, peste o rundă electorală. Și, la fel ca și Traian Băsescu, a câștigat. Pentru a doua oară, i-a ieșit și pasența cu votul din Diaspora. Care, din nou, a enervat lumea, ducând la urne electoratul intern. Acum încearcă a treia oară. După aceleași modele. Îi va ieși sau nu?

Românii spun că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Ar fi deci posibil ca a treia oară să se spargă. Dar nu este chiar așa. Merge. O societate fără o solidă cultură democratică poate fi dusă de nas. Mai ales când manipulatorii sunt experți în așa ceva. Prin urmare, cu o majoritate total anesteziată, care practic s-a predat, exceptând ALDE, unde nu prea contează decât Călin Popescu Tăriceanu, Klaus Iohannis are toate șansele să câștige detașat prezidențialele, mai ales dacă peste ele suprapune un referendum vizând modificarea Constituției în acord cu rezultatele votului referendumului consultativ. Și dacă se repetă balamucul din Diaspora. Cum s-ar putea opune PSD, care în prezent are picioare de lut?

Să o luăm pe rând. Să începem cu votul Diasporei, care de două ori a generat o emoție colectivă neluată în calcul de sociologi și de analiști și care tot de două ori l-a favorizat pe Klaus Iohannis. Este evident că, indiferent câte secții de votare s-ar face pe întreg mapamondul, asemenea incidente, cel mai grav fiind imposibilitatea unor români de peste hotare de a vota, se vor replica. Deci este necesar să fie utilizat un alt sistem de vot. Votul prin corespondență? Sau votul electronic? Votul prin corespondență a mai fost folosit la o rundă de alegeri. Atunci nu a avut succes. Au votat mult prea puțini români. Pentru că acest sistem necesita o înregistrare prealabilă a acestora în țările de reședință, precizarea domiciliului, precum și un timp de așteptare destul de mare pentru ca electorii să primească plicurile cu buletinele de vot care trebuiau completate. Nu a funcționat, fiindcă cei mai mulți dintre români nu au legalizată situația lor juridică în statele de reședință. Și muncesc la negru. O bună parte dintre ei se tem că, odată înregistrați, ar putea fi într-o bună zi impozitați în țară. Deci soluția nu mai rămâne decât votul electronic.

În ceea ce privește votul electronic, proiectele de lege care se plimbă prin sertarele Parlamentului României omit un element cheie. Și anume că dacă electorii din străinătate ar putea vota electronic, același lucru l-ar putea face și electorii din țară. De ce un român care nu a plecat să fie nevoit să bată drumurile pentru a-și exercita drepturile de vot să mai stea și la coadă, eventual să se mai lase și înjurat, în timp ce un român care a părăsit țara să poată vota liniștit, stând în fața computerului? Singura soluție deci ar fi ca acest vot electronic să fie universal valabil. Dar ce te faci cu mulți dintre necăjiții satelor, în special oameni vârstnici, care nu au văzut un computer în viața lor? Cine i-ar putea învăța să voteze electronic și cum ar putea vota electronic dacă nu au instrumentele necesare? Și cum ar mai putea fi asigurat secretul votului, dacă îi asistă cineva? Ei bine, și aici există o soluție, cu puțină bunvoință din partea autorităților. Pentru cei care nu vor să voteze electronic sau nu pot, în special pentru cetățenii din zonele rurale, ar putea funționa clasicele secții de votare.

La acest capitol s-ar putea manifesta o rezistență tacită a PSD. De ce? Pentru că PSD este conștient că nu beneficiază de prea multe voturi din Diaspora. Și deci un vot în format electronic l-ar putea dezavantaja. Așa o fi. Pe de altă parte însă, PSD trebuie să fie conștient că dacă din nou românii din străinătate nu vor putea vota, în timp ce la butoane rămâne același Guvern, efectul negativ s-ar putea să fie mai mare decât cel generat de votul electronic. Din această perspectivă, soluția ideală ar fi ca PSD să se lase ejectat de la putere, rămânând în sarcina viitorului Guvern și a viitoarei majorități parlamentare să rezolve aceasă problemă spinoasă până la alegerile prezidențiale. Iar dacă nu o rezolvă, efectul ar putea fi în sens contrar.

Următoarea tentativă de a repeta același scenariu, asumată de președintele Klaus Iohannis, se referă la inițierea unui referendum, care să se suprapună cu alegerile prezidențiale. Teoretic, el poate fi făcut. Și în ciuda protestelor justificate ale PSD și ALDE, care invocă recomandările Comisiei de la Veneția, aceste referendum proiectat să aibă loc chiar în ziua alegerilor prezidențiale și care indiscutabil îl va favoriza pe Klaus Iohannis, care se află la originea inițiativei, este posibil. La acest capitol, pentru PSD există o soluție, fie că va fi la guvernare la sfârșitul acestui an, fie că nu va fi la guvernare. Dacă rămâne la guvernare, înseamnă că-și menține majoritatea parlamentară. Și poate tergiversa cu ușurință și în mod convingător procedurile parlamentare, astfel încât să nu mai fie posibilă organizarea referendumului simultan cu alegerile prezidențiale. Dar o asemenea procedură ar putea într-o oarecare măsură să se spargă tot în capul PSD. O altă variantă, mai simplă, este ca PSD să se lase ejectat de la guvernare, chiar prin moțiunea de cenzură inițiată de PNL și susținută in corpore de către opoziție. Într-o asemenea variantă, PSD ar putea sabota subtil din Parlament inițiativa lui Iohannis, tergiversând procedurile. Va fi cu atât mai ușor, cu cât este de presupus că PNL va constitui un Guvern minoritar, dar susținut pe proiecte punctuale de către opoziție.

La acest capitol avem o problemă. USR a anunțat că susține dărâmarea Guvernului, dar nu vrea să participe la un Executiv comun, până când nu vor avea loc alegeri normale sau alegeri anticipate. Cu atât mai mult cu cât va avea un candidat propriu la prezidențiale. Care se va bate cu Klaus Iohannis. Pro România, dacă e să-l credem e Victor Ponta, voteză o moțiune de cenzură, dar nu acceptă o guvernare cu Ludovic Orban premier. Ori PNL a votat într-un Congres ca Ludovic Orban să devină prim-ministru. Iar Klaus Iohannis a promis că îl va investi. Mai rămâne partidul lui Traian Băsescu, la fel de imprevizibil cum este și fostul președinte. UDMR probabil nu va intra nici el la guvernare, în măsura în care va putea obține ceea ce dorește pur și simplu susținând Executivul din Parlament. Prin urmare, va exista o largă masă de manevră până la alegerile parlamentare sau până la declanșarea unor anticipate în beneficiul PSD.

PSD, cel mai mare partid din România, cu cea mai largă reprezentare în Parlamnet, se află în acest moment într-o derivă fără precedent. Și este în afara oricărei discuții că doamna Viorica Dăncilă fie s-a predat, fie este pe cale să depună toate armele și să se predea. Dacă PSD este lovit de moarte, toată analiza de mai sus nu face doi bani. Dacă PSD este doar anesteziat și năucit, atunci acest partid se poate relansa. Însă doar din opoziție.

Sorin Rosca Stanescu

 

Actualitate

Northrop Grumman se alătură proiectului Hermeus: sisteme de misiune pentru drona supersonică Quarterhorse

Publicat

pe

De

Northrop Grumman va furniza sisteme de misiune pentru aeronavele dezvoltate de startup-ul Hermeus, consolidând echipa industrială care lucrează la drona de mare viteză Quarterhorse.

Potrivit unui comunicat publicat joi de Hermeus, Northrop va contribui la proiectarea, dezvoltarea, integrarea și susținerea sistemelor integrate de misiune. Parteneriatul ar putea dota aeronavele companiei cu tehnologii de detecție, comunicații, navigație și comandă-control, astfel încât acestea să poată îndeplini misiuni mai complexe.

„Construim o nouă clasă de aeronave, care le oferă militarilor viteză, rază de acțiune și flexibilitate sporite, integrându-se totodată în forța existentă”, a declarat Zach Shore, directorul general al Hermeus. El a adăugat că sistemele Northrop Grumman, testate în condiții operaționale, ar putea extinde capacitățile aeronavelor și accelera intrarea lor în serviciu.

Quarterhorse țintește viteze de până la Mach 3

Înființată în 2018, Hermeus dezvoltă drona Quarterhorse cu finanțare de la Unitatea de Inovare în Apărare a Pentagonului. Oficialii militari și-au exprimat un interes puternic față de proiect, iar compania urmărește ca aeronava să atingă viteze de până la Mach 3, printr-un proces de dezvoltare bazat pe testare și îmbunătățiri succesive.

Drona a depășit viteza sunetului la începutul acestui an. Northrop Grumman a precizat, într-un comunicat separat, că va integra propriile sisteme de misiune pe Quarterhorse.

Kyle Mimken, manager de program la Northrop, a declarat că firma va contribui cu tehnologii de război electronic, comunicații, detecție și navigație, precum și cu experiența necesară pentru integrarea încărcăturilor utile și proiectarea sistemelor. El nu a dezvăluit ce echipamente specifice vor fi instalate, dar a spus că acestea ar trebui să sporească supraviețuirea și eficiența aeronavei.

Prioritatea imediată, a explicat Mimken, este integrarea sistemelor de misiune și coordonarea cu Hermeus pentru pregătirea testelor de zbor. Northrop estimează că va începe, în timpul verii, testarea unor componente ale kitului de misiune în propriile medii de testare.

Anduril și Pratt & Whitney completează echipa

Intrarea Northrop Grumman în proiect vine după ce Hermeus a anunțat, în septembrie, un acord cu firma de tehnologie militară Anduril, care va furniza software de autonomie pentru viitoarele teste de zbor.

Quarterhorse este propulsată de motorul F100, fabricat de Pratt & Whitney. La scurt timp după anunțarea parteneriatului cu Anduril, reprezentanții Hermeus au declarat că au ajuns la un acord cu Pratt pentru a produce motorul F100 sub licență — o premieră pentru o companie americană. Hermeus consideră că înțelegerea ar putea să o transforme într-unul dintre foarte puținii constructori de aeronave cu integrare verticală aproape completă.

De la drona supersonică la aeronava hipersonică

Hermeus dezvoltă și un motor propriu de tip ciclu combinat bazat pe turbină — TBCC — pornind de la F100. Acest tip de propulsie combină o turbină cu reacție și un motor ramjet într-un sistem integrat, conceput pentru a împinge aeronava la viteze hipersonice, de peste Mach 5.

Conceptul TBCC al companiei, numit Chimera, este destinat aeronavei hipersonice pe care Hermeus o proiectează sub numele Darkhorse.

Publicitate: accelerarea inovării în domeniul apărării

L3Harris promovează o abordare bazată pe produse, cu soluții configurabile și testate, menite să poată fi adaptate mai multor platforme și misiuni. Printre exemple se numără receptorul GPS anti-bruiaj TruNav și răcitorul criogenic B5000.

Compania susține că astfel de soluții pot accelera livrarea tehnologiilor verificate către militari.

Citeste in continuare

Actualitate

Revoluție la Pentagon: Planul radical de a ridica forțele speciale la rang de putere militară

Publicat

pe

De

Secretarul american al Apărării a inițiat o ofensivă strategică menită să transforme radical influența forțelor speciale în cadrul arhitecturii militare. Printr-o directivă ce promite să redeseneze raporturile de putere la vârful Pentagonului, este vizată ridicarea rolului civil principal pentru operațiuni speciale la un rang echivalent cu cel al secretarilor departamentelor militare, o schimbare ce ar conferi acestui segment o autoritate fără precedent în procesul decizional și în alocarea resurselor.

O ambiție legislativă de calibru înalt

Obiectivul central al acestei restructurări este transformarea funcției de asistent al secretarului apărării pentru operațiuni speciale și conflicte de intensitate redusă (ASD-SOLIC) într-o poziție de subsecretar pentru servicii strategice (OSS). Această mutare fundamentală, care ar plasa forțele speciale într-o sferă de influență mult mai extinsă, necesită însă un gir parlamentar ferm. Echipa legislativă a departamentului a primit deja sarcina de a elabora propunerile necesare pentru a transpune această viziune în realitate juridică. Până la obținerea aprobărilor din partea Congresului, biroul va adopta, neoficial, titulatura de „asistent al secretarului de război pentru Biroul Serviciilor Strategice”, o strategie menită să pregătească terenul pentru validarea oficială ulterioară.

Reformă birocratică pentru acces la decizia de vârf

În paralel cu demersurile legislative, se acționează intern pentru a consolida imediat autoritatea acestui birou. Printr-o reîncadrare în „Codul 2” al ordinii de precedență a Pentagonului, structura va beneficia de un acces privilegiat la consiliile de decizie de cel mai înalt nivel. Astfel, reprezentanții forțelor speciale vor fi prezenți direct în forumurile de planificare strategică, în gestionarea cerințelor comune și în supravegherea programelor sensibile, alături de secretarii serviciilor militare, asigurându-se că interesele acestui segment sunt integrate în inima strategiei de apărare.

Resurse financiare și umane: O prioritate strategică

Implementarea acestei paradigme include și un transfer masiv de capacități. Într-un interval de 60 de zile, 75 de civili și 25 de membri ai personalului întrunit vor fi realocați acestui birou, consolidând substanțial baza sa operațională. Totodată, a fost impusă identificarea a 45 de milioane de dolari anual, proveniți din fondurile de operațiuni și întreținere, pentru a asigura sustenabilitatea noii structuri. Totodată, se impune o evidență distinctă a forțelor speciale în documentele oficiale de planificare, cerându-se prioritate maximă pentru investițiile în modernizare și dotări. Acest semnal clar indică intenția de a crește semnificativ ponderea operațiunilor speciale în bugetul total al apărării, aliniind resursele cu obiectivele dinamice ale noii conduceri.

Vocile sceptice: Eficiența, sub semnul întrebării

Proiectul nu este lipsit de critici, ridicând semne de întrebare asupra limitelor autorității executive în raport cu legislativul. Experții subliniază că atât restructurarea de amploare, cât și alocarea fondurilor necesită un proces riguros de autorizare și aprobare bugetară în Congres, proces care ar putea întâmpina rezistențe. Mai mult, voci din mediul academic și strategic pun la îndoială însăși oportunitatea acestei concentrări de putere, argumentând că o investiție disproporționată în forțele speciale ar putea neglija nevoile forțelor convenționale. În final, această inițiativă reaprinde dezbaterea clasică privind echilibrul corect între forțele de elită și capacitatea militară generală în atingerea obiectivelor de securitate națională.

Citeste in continuare

Actualitate

Kievul cere extinderea acoperirii Starshield pentru a contracara atacurile balistice rusești

Publicat

pe

De

Ucraina vrea acces la rețea dincolo de graniță

Producătorul ucrainean de rachete Fire Point solicită extinderea licențelor pentru rețeaua militară Starshield, operată de SpaceX, astfel încât aceasta să poată fi folosită și în zone aflate la 200–300 de kilometri dincolo de teritoriul Ucrainei. Directoarea executivă a companiei, Iryna Terekh, susține că o asemenea schimbare ar putea ajuta Kievul să identifice și să urmărească lansatoarele rusești de rachete balistice aflate în apropierea graniței.

Solicitarea vine în contextul discuțiilor dintre Kiev și Washington privind reînnoirea contractului de utilizare a rețelei. Acordul actual ar urma să expire la mijlocul anului 2027, iar negocierile pentru o nouă înțelegere au început în această lună.

În prezent, acoperirea Starshield este limitată la teritoriul Ucrainei. Potrivit lui Terekh, restricția permite folosirea sistemului în misiuni desfășurate în teritoriile ocupate temporar, dar nu și pentru urmărirea țintelor de pe teritoriul rus, de unde, afirmă ea, sunt lansate numeroase rachete balistice.

Starshield, sub controlul Ministerului Apărării

Terekh a precizat că Ucraina utilizează Starshield în scopuri militare, nu serviciul civil Starlink. Licențele pentru terminale sunt emise și administrate de Ministerul Apărării ucrainean, care păstrează controlul guvernamental asupra utilizării lor. Fire Point are voie să instaleze echipamentele, dar nu să le pună la dispoziția altor entități.

Directoarea companiei a afirmat că o modificare recentă a funcționării rețelei a coincis cu defecțiuni ale unor drone și sisteme de apărare, soldate cu pierderi militare și civile. Ucraina ar fi găsit o soluție alternativă pentru a depăși limitările impuse de Statele Unite, însă aceasta ar asigura doar 15–20% din capacitatea Starshield, potrivit estimării sale. Terekh nu a oferit detalii despre metoda folosită.

Ea a subliniat că alternativa nu poate înlocui rețeaua nici ca preț, nici ca posibilitate de extindere. Totodată, a susținut că licențierea Starshield pentru utilizarea pe platforme mobile este un avantaj față de Starlink, ale cărui terminale civile ar fi destinate, în principal, utilizării statice. Terminalele Starshield pot fi instalate pe drone, vehicule și alte platforme aflate în mișcare, în anumite limite de viteză.

Kievul mizează pe un nou sistem antirachetă

În timp ce Ucraina se confruntă cu atacuri balistice repetate și cu întârzieri în livrarea sistemelor americane Patriot, Fire Point lucrează la sistemul antirachetă Freya, dezvoltat împreună cu compania suedeză Saab și alți parteneri.

Terekh a declarat că testele sistemului sunt prevăzute pentru acest an, iar interceptarea unei ținte balistice este așteptată anul viitor. Ea a descris Freya drept o soluție interoperabilă, fără dependența de un singur furnizor, și a susținut că sistemul ar putea fi produs în masă la un cost mai redus decât Patriot.

Rachetele FP-7 și FP-9 se apropie de noi teste

Pe plan ofensiv, Fire Point afirmă că racheta balistică tactică FP-7, cu o rază de acțiune de până la 250 de kilometri, a trecut recent printr-o primă lansare în condiții de luptă. Compania spune că a analizat datele obținute, a actualizat sistemul și se pregătește pentru o nouă etapă de testare, după care ar putea încheia un contract de producție în serie.

Pentru racheta FP-9, despre care Fire Point afirmă că poate atinge ținte aflate la distanțe de până la 850 de kilometri, Terekh anticipează un prim test de luptă până la sfârșitul anului.

Compania a mai revendicat o serie de lovituri la mare distanță în interiorul Rusiei, prezentate în materiale video furnizate de aceasta. Printre atacurile menționate se numără lovituri asupra unor obiective industriale și logistice din Omsk și Togliatti, asupra unor depozite de petrol, a unui centru de date și a unui pod feroviar din Sankt Petersburg, precum și asupra unui centru de date al Sberbank din Balakovo.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv10 ore ago

„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă

Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem” Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar

În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile....

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei

Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”? IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”

Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa:...

Exclusiv2 zile ago

Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi

Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou...

Exclusiv3 zile ago

Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990

Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” –...

Exclusiv3 zile ago

Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor

Biroul unde mediul moare cu ștampilă Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu...

Exclusiv3 zile ago

Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi

Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva” De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de...

Exclusiv3 zile ago

Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister

„Omul de nădejde” al chestorului: 8 luni șef, apoi picat la psihologic În România, țara unde „merge și-așa” e politică...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1

„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...

Exclusiv4 zile ago

Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE

Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...

Exclusiv4 zile ago

Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE

Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...

Exclusiv4 zile ago

Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)

La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...

Exclusiv4 zile ago

Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești

În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...

Exclusiv4 zile ago

Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină

Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv