Actualitate
Se-ntorc ”hienele” la Interne!
(Preluare National – Catalin Tache):
E cutremur in sistem, asa cum nu a mai fost practic niciodata! Pentru ca, de exemplu, degeaba a fost ”decapata”, revocata sau ce o mai fi fost Laura Codruta Kovesi din funtea Directiei Nationale Anticoruptie, ca ”fratiile” care preluasera oricum controlul structurii inainte de ”marea rupere” si-au vazut nedaranjate de treaba! Atata doar ca au actionat ceva mai cu manusi, ci nu chiar asa ”prea ca la tara”, ca pana atunci. Iar situatia este similara la toate celelalte structure de Parchet, astfel ca liderii politici si initiatii sistemului deopotriva constientizau foarte bine ca actuala Putere politica a castigat prin indepartarea lui Kovesi din fruntea DNA doar o batalie, dar au pierdut razboiul cu ”republica procurorilor”.
Iata insa ca, atunci cand nimeni nu se mai astepta, intr-o discretie care ar fi trebuit folosita si cu alte ocazii, actuala guvernare pare sa fi reusit, in sfarsit, sa-i aplice lovitura decisiva statului paralel. Cel care nu trebuie sa uitam ca s-a bazat mai mult decat pe toti procurorii si judecatorii prinsi in campurile tactice ale generalului Dumbrava pe ”talpa” politistilor judiciari detasati ”pe spranceana” de la mult prea timoratul Minister de Interne. Numai ca recenta decizie a Curtii Constitutionale privind statutul ofiterilor de politie judiciara deschide portita legala pentru ca sutele de ”detasati” la DNA, DIICOT sau alte structuri de Parchet sa fie ”repatriati” cu japca! Insa, ce-i drept, intoarcerea ”hienelor” la Interne este o sabie cu doua taisuri. Pentru ca, pe de o parte, ”Republica Procuorilor” ramane astfel, intr-adevar, fara ”bratul” ei inarmat, cel care ii facea cam toate treburile murdare. In schimb, ”absorbtia” acestor ”radicalizati” care erau ”Dumnezeii” Parchetelor si de peste un deceniu in structurile oricum macinate de lupte fratricide ale MAI-ului se anunta inca de pe acum o operatiune extrem de riscanta…
”Dumnezeu” de 12 ani!
”Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.6 alin.(1) din Legea nr.364/2003 privind organizarea si functionarea politiei judiciare si a constatat ca aceste dispozitii de lege sunt neconstitutionale”. Aceasta este decizia pur si simplu istorica a judecatorilor constitutionali cu privire la ”legendarul” art. 6, cel care prevede ca ”numirea, promovarea si eliberarea politistilor in/din fucntiile structurilor politiei judiciare se fac potrivit normelor de competenta aprobate prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”. Cum insa articolul este de acum unul neconstitutonal inseamna ca pica astfel si numirile politistilor judiciari de pana acum! Dintre care unii, dupa cum rezulta dintr-un raport contrainformativ incendiar si extreme de bine documentat, care a stat de altfel si la baza sesizarii Curtii Constitutionale sunt detasati la anumite structuri de Parchet de nu mai putin de 12 ani! Perioada in care ei au devenit de fapt adevaratii ”Dumnezei” ai justitiei, unul dintre acesti ofiteri schimband de-a lungul anilor sapte procurori, in timp ce el a ramas tot la aceeasi ”Sectiune”. De altfel, mai ales in cazul procurorilor mai tineri, adusi din teritoriu, de la structuri inferioare de Parchet si promovati peste noapte in urma unor simple interviuri, acestia erau de fapt la dispozitia ”nemuritorilor” politisti judiciari. Cei care oricum tot ei stabileau strategia anchetei, derulau procedurile si decideau cand sa se apese ”pe acceleratie” sau ”pe frana”, procurorii fiind folositi doar sa contrasemneze documentele necesare. Si o faceau ”ca primarii”, stiind foarte bine ca politistii chipurile aflati ”in stricta lor coordonare” sunt conectati direct cu procurorii sefi si atunci le-ar putea face mari probleme sau sa-i schimbe pur si simplu ca pe sosete!
17.000 lei pe luna!
Desigur ca ramane intrebarea de ce au acceptat acesti politisti, atata amar de vreeme, sa fie ”baietii buni la toate” ai procuorilor, cu tot riscul de a fi acuzati la un moment dat de nenumarate abuzuri, ceea ce se si intampla de altfel acum? Iar raspunsul este cat se poate de simplu: pentru bani! Multi bani! Pentru ca, indiferent ca erau la casti, la filaj sau ofiteri de caz, cei detasati la DNA, DIICOT sau alte structuri centrale de Parchet primeau salarii medii de 15.000 – 17.000 lei! Pe luna! Ca sa nu mai spunem ca tot ei aveau ”pe gestiune” casele conspirative si unii mai dispuneau si de fondurile operative peste a caror decontare nici macar procurorii nu prea aveau tupeu sa se bage. Si acum? Se vor duce inapoi ”la prostime”, pentru a incasa cel mult 5.000 de lei pe la o Sectie de politie, avand pe cap si ”bulibaseala” de la Ordine Publica, in cel mai fericit caz. Pentru ca, asa dupa cum dezvaluiam cu ceva vreme in urma, unele ”hiene”, asa cum ii numesc pe detasati colegii ramasi la MAI au incercat sa-si ”faca ploile” si sa vina inapoi la MAI, dar la structuri de elita, in conditii financiare cat de cat acceptabile. Numai ca au fost refuzati la presiunea celor care nu au putut accepta ca acestia sa se intoarca intre ei ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat intre timp. Astfel ca acum, in afara ”fericitilor” care indeplinesc conditiile de pensionare, ceilalti incearca sa gaseasca ”exiluri” cat mai discrete. Dar cum de exemplu sa fie primit cu bratele inapoi la DGPI ofiterul de politie judiciara Silviu Topor, cel care dupa ce a turnat pe banda rulanta zeci de colegi de la ”Doi s’ un sfert” a fost apoi transferat de urgenta la DNA, chiar la procurorul care ii ancheta pe cei ”sifonati” de el???
Melnic, i-ai spus doamnei?
Deci va fi haos in sistem odata cu intoarcerea ”hienelor”, tinand cont de faptul ca sunt peste o suta doar la nivelul structurilor centrale de Parchet! Si de prea multa vreme acestia chiar s-au jucat de-a procurorii pentru a mai fi acum disponibili sa revina la munca de jos. Insa este interesant si daca le-a trecut cumva prin cap consilierilor ”blondei de la Interne”- chiar daca Riciu a plecat intre timp- sa-i fi adus in atentie acest subiect si implicit problema reglementarii prin OMAI a numirii, promovarii si eliberarii din functie a ofiterilor de politie judiciara? Mai ales ca, totusi, CCR a decis de mult ca nu se pot reglementa prin ordin al ministrului de Interne aspecte referitoare la nasterea, modificarea sau stingerea rapoartelor de serviciu ale politistilor! Asadar, oamenii ”blondei” nu au nicio scuza pentru ca nu au prevazut acest deznodamant asteptat de la Curtea Constitutionala! Iar incompetenta lor va costa scump acum sistemul judiciar si chiar pe lucratorii respectivi, care acum pierd masiv la salarii… Deci, daca tot este ditamai ”stapanul casutelor”, oare i-o fi spus chestorul Valentin Melnic lui Carmen Dan ca tocmai ce urmeaza sa i se puna un alt ”cartof fierbinte” in maini? Sau a lasat-o din nou sa si-o ia din toate pozitiile???
Actualitate
Terenuri arabile de vânzare în Prahova, oferite de OLTINA IMPEX PROD COM SRL
Oferta respectă Legea nr. 17/2014
Societatea comercială OLTINA IMPEX PROD COM SRL anunță scoaterea la vânzare a unor suprafețe de teren arabil situate în extravilanul localităților Dumbrava și Drăgănești, județul Prahova. Potrivit informațiilor furnizate de companie (sursa: OLTINA IMPEX PROD COM SRL), întreaga procedură se desfășoară cu respectarea prevederilor Legii nr. 17/2014 privind vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în forma sa actualizată.
Prețul de vânzare și condițiile financiare
Conform anunțului transmis de OLTINA IMPEX PROD COM SRL, prețul de ofertă este de 7.000 de euro (plus TVA conform legislației în vigoare) pentru terenurile arabile puse în vânzare. Plata se va efectua în lei, la echivalentul în moneda națională calculat la cursul BNR din ziua emiterii facturii fiscale și a întocmirii sau autentificării contractului de vânzare.
Detalii despre parcele: amplasament și compactare
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare referitoare la suprafețele parcelelor disponibile, amplasamentul exact al terenurilor și gradul de compactare a acestora. Datele tehnice, configurația loturilor și orice alte clarificări legate de proprietăți se oferă direct de către reprezentanții societății.
Date de contact și modalitatea de informare
Pentru detalii și programarea discuțiilor, cei interesați se pot adresa sediului OLTINA IMPEX PROD COM SRL din orașul Urlați, strada Socului nr. 20A, județul Prahova.
– E-mail: office@oltina.ro
– Telefon: 0744 518 926; 0729 222 461
Actualitate
Factura usturătoare a războiului: Generalul Kenneth Wilsbach avertizează că forțele aeriene au epuizat fondurile din cauza conflictului cu Iranul
Operațiunea Epic Fury a aruncat bugetul forțelor aeriene americane într-un impas financiar fără precedent. Generalul Kenneth Wilsbach, ofițerul cu cel mai înalt rang din aviația militară, susține că este nevoie de un pachet masiv de 1,5 trilioane de dolari pentru ca Statele Unite să își păstreze supremația tehnologică și operațională în fața amenințărilor actuale.
Dilema bugetară sub presiunea focului inamic
Conflictul din Iran a forțat Pentagonul să recurgă la manevre financiare riscante. Deoarece cheltuielile pentru Epic Fury nu au fost prevăzute în bugetul inițial, oficialii militari au fost nevoiți să „împrumute” fonduri de la alte programe vitale. Generalul Wilsbach a explicat că, pentru a plăti facturile curente ale războiului, s-a stopat finanțarea unor proiecte esențiale care ar fi trebuit finalizate în acest an. Documentele recente sugerează tăieri masive, inclusiv peste 700 de milioane de dolari din programele de achiziție de aeronave, totul pentru a acoperi necesitățile imprevizibile ale frontului.
Supraviețuirea flotei aeriene depinde de trilioanele de dolari solicitate
Viziunea administrației pentru un buget de apărare de 1,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2027 pare tot mai greu de atins, pe măsură ce negocierile politice din Congres stagnează. Fără aceste fonduri, proiecte strategice precum scutul de apărare antirachetă Golden Dome sau achiziția avioanelor invizibile F-35 riscă să fie încetinite sau chiar anulate. Mai mult, stocurile de muniție și producția de drone, intens utilizate în conflictul iranian, au ajuns la niveluri critice, punând în pericol capacitatea de ripostă pe termen lung.
Prețul sângelui și al oțelului în Orientul Mijlociu
Reluarea luptelor împotriva Iranului, după prăbușirea fragilului armistițiu pe 10 iulie, a adus pierderi umane și financiare grele. Până la jumătatea acestei luni, 14 soldați americani și-au pierdut viața, iar alți 400 au fost răniți. Costurile financiare sunt estimate deja la aproximativ 40 de miliarde de dolari. În ciuda pericolului constant, Wilsbach a lăudat reziliența trupelor care operează sub focul continuu al barajelor iraniene, reușind să mențină aerodromurile deschise pentru a menține presiunea asupra Teheranului.
Actualitate
O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți
După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.
Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.
Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie
Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.
Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.
Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice
Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.
Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.
Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern
Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.
Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.
-
Exclusivacum 2 zileFamiglia Teoroc & Co.: cum se face sindicalism cu presiune, pile și tăcere
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L., sezonul XXVI – „Sfântul Bogdan de Telega, tămâie pe draci și foc la foișor”
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum 2 zileSănătate la sticlă, pericol la fabrică: cum se joacă Coca‑Cola Ploiești de‑a ruleta rusească cu angajații
-
Exclusivacum 15 oreIpj Prahova S.R.L., Grădinița de cadre -sezonul XXVII: Filozoful cu opincile de mall și neuronul de gang – Cazul Lăpădatu Lucian, între bere, bodycam și bășcălie juridică
-
Exclusivacum 4 zileCumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici
-
Exclusivacum 5 zileO nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI



