Connect with us

Actualitate

Clanul Nicolicea/”Au căpușat de o viață tot ce au putut în Mehedinți și chiar în România”

Publicat

pe

Clanul Nicolicea,  își trage seva din structurile PCR,  când bătrânul Nicolicea era director al Oficiul Gospodării Apelor iar din familia lor făcea parte un anume Iulian Ploștinaru!

,,Dovada că după revoluție a fost activate rândurile 3 și 4 ale comuniștilor și rudele celor ce conduceau instituțiile PCR, o găsim la Drobeta Turnu Severin. De ce Drobeta? Fiindcă există Nicolicea,  nu numai ce-l ce vrea ministru justiției,  este clanul Nicolicea…

La Drobeta Turnu Severin, se afla Nicolicea și înainte de revoluție și după decembrie 1989.  Eu, chiar dacă eram copil,  în clasa a 4 a, zbaghiu din fire, umblam tot timpul la cinematograful Porțile de Fier, așa era și în ziua când a început revoluția, în oraș la mine nu a fost nicio revoluție, doar a urcat la tribună,  unde este acum prefectura, Marian Fifanu și alții au aruncat niște tablouri și cărți cu Ceaușescu, cu taburile și mașini aro de armată au venit grănicerii și un șef al lor Ciochină,  nu a avut loc nici o Revoluție. Mai tarziu am aflat,  când am ajuns să lucrez la un radio și post TV, Galaxy, făcut pe fonduri Phare, în hotelul tineretul din Casa Tineretului,  că unul dintre patronii trustului de presă,  Eugen Nicolicea este revoluționar, chiar ași vrea să-mi  poată explica mie și românilor, unde a fost el la revoluție, că eu nu îmi aduc aminte să îl văd,  poate eram prea copil, dar de-a lungul timpului nu  prea a explicat în clar nici altora  în ce a constat participarea sa la Revoluţie, dar se recomandă drept un vechi opozant al regimului comunist, cu toate că tac’-su era director la OGA (Oficiul de Gospodărire a Apelor) și socrul frățiorului său, Iulian Ploștinaru, prim-secretar PCR al Județului Mehedinți, iar în 1989 se afla în conducerea centrală a PCR! Suntem toți tratați ca niște proști? Păi ei,  năpârcile,  fii de comuniști și gineri de șefi din partidul lui Ceaușescu puteau ieși împotriva regimului în care trăiau,  ocupau funcții etc.?, precizeaza jurnalistul Alin  Ghiciulescu, fost angajat al familiei Nicolicea.

 

Conform declaraţiei de avere, deputatul Eugen Nicolicea (UNPR) deţine multe case, trei maşini, o barcă cu motor şi depozite bancare de peste multe zeci  de mii euro, lei gârlă și toate rudele angajate în sistem.

Soția angajată la firmă de gaz,

 

Fratele,  Liviu Nicolicea, a fost la fel tot ce s-a putut, (inspector guvernamental, viceprimar,  consilier județean,  PSD, UNPR, iar acum mai nou consilier și membru cu decizie în PNL).

Nepotul,  Alin Nicolicea,  de asemena a fost tot ce a existat politic prin Mehedinți,(șeful taberelor școlare,  PSD, consilier județean PSD, președinte UNPR, consilier județean PNL, reprezentant PNL în ATOP, mai nou este în Consiliul Concurenței în Mehedinți).

Toți sunt abonați la banii publici și funcțiile de conducere și sunt legați ombilical de Radio Galaxy și Televiziunea Galaxy…citiți declarațiile de avere.

Și soția lui Alin Nicolicea  a fost angajată în fieful unui subaltern,  Suru, tot în instituția publică AJOFM,  iar Suru nu este străin nici de sediul băncii ce a devenit casă de locuit pentru familia Nicolicea în Mehedinți…Averea tuturor este mare, bani, case, apartamente,  bijuteri…Va urma un episod cu fiecare în parte.

,,Însă asta nu l-a împiedicat să solicite certificat de revoluţionar, cu tot cu indemnizaţia aferentă. „E vorba de recunoaşterea faptului că nu am stat, ca alţii, să dorm în timpul Revoluţiei. Până acum n-am beneficiat de niciun drept, pentru că m-a preocupat exclusiv recunoaşterea onorifică. Nici acum nu mă interesează banii, dar până la urmă e treaba mea ce-o să fac cu ei. Sunt proprietatea mea“, a declarat Nicolicea… Certificat cu titlu de „luptători cu rol determinant“ în timpul evenimentelor din decembrie 1989 şi încasează  din bani publici, indemnizaţii lunare cuprinse între 2.600 şi 4.500 de lei pe lună. Asta în condiţiile în care un veteran de război este răsplătit cu 135 de lei lunar, iar salariul unui profesor debutant abia depăşeşte 1.200 de lei. În lege a fost găsită o breşă prin care cei care au făcut Revoluţia în Turnu Severin, să poată primi şi el certificat de luptător cu rol determinant. Deşi în acest oraș  fost linişte desăvârşită până pe 22 decembrie 1989

Argumentul a fost că, deşi în acest oraş n-au existat morţi sau răniţi înainte de fuga dictatorului, au existat totuşi persoane reţinute. La Drobeta nu au reținut pe nimeni. Aşa s-a ajuns ca pe baza unei simple influențe  făcută în acest oraş, din funcția de parlamentar  să beneficieze Nicolicea de privilegii și bani mulți ,familia Nicolicea, care astazi coordonează din umbră PSD, PNL, Consiliul Județean Mehedinți,  Consiliul Municipal Drobeta,  AJOFM,  Ambulanța,  Viața Media, Gazul României, au  urmărit izbucnirea Revoluţiei la televizor şi abia apoi au ieşit în stradă.Dacă au ieşit…

Portretul clanului Nicolicea, este unul al oportuniștilor și cu trustul de presă,  dar și meseria de deputat a lui Eugen Nicolicea, propus acum de PSD la Justiţie: revoluţionar doar în acte, politician agresiv, jurist cu studii la distanţă, au coordonat,  este adevărat,  cu rol determinat destinele celui mai sărac județ din România-MEGEDINȚIUL !

După ce au căpușat PSD-ul, familia Nicolicea capușează mai nou PNL Mehedinți.

,,Eugen Nicolicea e la al şaptelea mandat de deputat, fiind ales pentru prima dată în 1992 în Parlament. Nicolicea s-a remarcat mai ales prin declaraţiile controversate, prin jigniri ale colegilor din Opoziţie, dar şi prin tăcerea absolută privind studiile sale de drept.

În 1994, la câteva zile după ce fostul monarh Mihai I fusese oprit pe Aeroportul Otopeni şi împiedicat să intre în ţară. Nicolicea a cerut de la tribuna Parlamentului ca „cetăţeanul Mihai Hohenzollern“ să fie declarat „persona non grata“.

Mai mult, PSD-istul, cunoscut şi în prezent pentru jignirile pe care le aduce adversarilor politici, voia ca doi parlamentari ai Opoziţiei, Dinu Patriciu şi Ticu Dumitrescu, să rămână fără imunitate pentru că şi-au permis să-l întâmpine pe fostul suveran.

Cuvintele grele spuse de Nicolicea de la tribuna Camerei Deputaţilor i-a determinat pe jurnaliştii vremii să-i facă un portret sumbru actualului preşedinte al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. „Eugen Nicolicea este, în ultimul timp, «gunoierul» partidului de guvernământ. Când trebuie spuse lucruri care pe oricare alt deputat l-ar umple de ruşine este scos la rampă Eugen Nicolicea“, scriau jurnaliştii de la Cotidianul în 1994…Secretul lui Nicolicea, fiindcă are și secrete, a terminat Dreptul, la Spiru Haret, la distanță,  iar eu Alin Ghiciulescu ziarist al familiei Nicolicea la vremea aceea,  nu l-am  văzut pe Eugen Nicolicea să vină la examene. Și eram ziarist activ, nu mai eram copilul de la revoluție, ne declara Alin Ghiciulescu.

Întrebat în decembrie 2017 de reporterii „Adevărul“ la ce Universitate şi în ce an a absolvit Facultatea de Drept, în condiţiile în care aceste date lipsesc din CV-ul său publicat pe site-ul Parlamentului, deputatul PSD Eugen Nicolicea a răspuns nervos: „Mă, băiatule, tu chiar nu înţelegi? Vrei să avem altfel de discuţii?“.

,,Despre deputatul Eugen Nicolicea se spune ca, pentru a-si atinge scopurile, este in stare de orice si este acuzat de unii colegi ca a daramat imaginea PSD la nivel local si chiar a pus partidul, de nenumarate ori, in situatii penibile. Fostul presedinte al organizatiei locale a PDSR considera ca Eugen Nicolicea s-a ridicat in politica trecind chiar si peste cadavre.

„L-am cunoscut pe Eugen Nicolicea imediat dupa Revolutia din decembrie 1989. Fiul meu a murit in Bucuresti, rapus de gloante. Nu am aflat de moartea lui decit tirziu, de la un telefon primit acasa. Mi s-a spus sa sun la un alt numar, ca sa aflu amanunte despre baiat, numar care, am aflat ulterior, apartinea sotiei lui Liviu Nicolicea, fratele actualului deputat. Asa am ajuns sa cunosc aceasta familie, care a incercat sa-mi intre pe sub piele si a si reusit. Veneau la noi si ziua, si noaptea si le puneam masa, ca la acea vreme nu stiam ce fel de oameni sint. In 1990, CPUN mi-a propus sa fiu presedintele filialei judetene a partidului, lucru pe care l-am acceptat, dupa mai multe insistente. Cind Eugen Nicolicea a venit la partid sa se inscrie, mai multi membri mi-au spus sa-l scot afara. Am aflat de la ei ca Nicolicea era de fapt ginerele lui Plostinaru, fostul prim-secretar al judetului. M-a sensibilizat insa faptul ca il chema Eugen, la fel ca pe fiul meu, iar el a speculat acest lucru. Poate chiar a profitat de moartea fiului meu“, a declarat Dumitru Maresi. In 1990, Maresi avea sa devina deputat in Parlamentul Romaniei, desi se trecuse ultimul pe lista de cinci candidati. „In 1992, cind s-a pus din nou problema cine sa candideze la alegeri pentru Camera Deputatilor, l-am trecut pe Eugen Nicolicea in fruntea listei. Asa a iesit el deputat“, a spus Dumitru Maresi.

Dumitru Maresi s-a trezit, la un moment dat, ca ziarele scriu despre demisia lui din PDSR. Omul  nu-si daduse demisia niciodata, insa, din cauza jocurilor de culise si a demisiei fabricate in fals de altii, s-a trezit ca nu mai reprezinta partidul. „M-au anuntat altii ca mi-as fi dat demisia, desi eu nu semnasem nimic in sensul acesta. Cind am vazut cum lucreaza oamenii pe care ii credeam cinstiti,   m-am retras“, a declarat Dumitru Maresi. Interesele lui Eugen Nicolicea sint mai presus de interesele partidului si mai presus de interesele cetatenilor. In perioada guvernarii CDR, in fruntea judetului era familia Mortun, Liviu Nicolicea, (PSD) fratele deputatului Eugen, era tinut la FPS. Acum, s-au inversat rolurile, cand sef peste judet este deputatul Eugen Nicolicea, sef peste Casa Judeteana pentru Asigurari de Sanatate Mehedinti era Ioan Alexandru Mortun.(PNL). Cine nu-i slugarniceste familia  Nicolicea este executat.

,,Am lucrat din anul 2000 la televiziunea Datina,  și la câteva luni de la angajare am început să lucrăm în duplex cu radio Galaxy, eu eram cameraman și Adrian Bidilici moderator de emisiuni. Am aflat cu stupoarea și tristețe că familia Nicolicea nu mi-au trecut vechimea în cartea de muncă,  iar mai nou,  fiindcă i-am chemat în instanță să rezolvăm litigiul,  am primit prima dată amenințări și ulterior de la viitorul ministru al justiției, chemare în judecată pentru a mă intimida cu plata unui onorariu unui avocat, de  73 de milioane, pe motivul unei chemări în instanță pentru un reportaj prezentat de Galaxy TV, cu prim procurorul Iulian Odină! Mergem până în pânzele albe băi Nicolicea, nu îmi este frică de voi,  un județ întreg poate depune mărturie că eu făceam reportaje și emisiuni la Galaxy TV, precizeaza cu tristete jurnalistul Alin Ghiciulescu.

Apucăturile dictatoriale l-au caracterizat pe Nicolicea

Din exces de zel si din dorinta de a intra in gratiile conducerii PDSR, deputatul Eugen Nicolicea a demarat o actiune teribilista. In 1997, el declara presei ca intentioneaza sa ceara parlamentului introducerea procedurii de suspendare a presedintelui Romaniei, pe acea vreme, Emil Constantinescu, punand astfel partidul intr-o situatie destul de delicata. De altfel, in ziarul Dimineata, PDSR a luat atitudine cu privire la acest demers, declarind ca afirmatiile domnului Nicolicea au fost facute in nume personal si nu reprezinta pozitia oficiala a PDSR. Eugen Nicolicea afiseaza, in multe momente, un comportament ciudat. Poate astfel se explica faptul ca a realizat schema celor mai corupti oameni din Romania, in forma de triunghi, in care a nominalizat trei persoane din fruntea PSD. Dar despre aceasta schema vom vorbi cu alta ocazie, cind o vom publica si in facsimil. Un alt scandal in care a aparut deputatul Eugen Nicolicea este cel legat de presedintele Societatii Romane de Radiodifuziune, Andrei Dimitriu. Presedintele PSD Mehedinti a inaintat plangeri la Curtea de Conturi, plangeri ce purtau stampila Biroului parlamentar Mehedinti, punand astfel partidul din nou intr-o situatie dificila.

Cindva dusmani de moarte, eu am prins vremea când lucram  în  duplex radio-TV

,,Singurul post de televiziune care a indraznit sa aiba o pozitie fata de Eugen Nicolicea a fost Datina, reprezentat de Gheorghe Buretea, unde eu mi-am inceput activitatea de ziarist. Dupa ce a fost tarit prin zeci de procese, postul Datina a ajuns acum sa faca duplex cu postul Radio Galaxy, patronat de fratele deputatului, Liviu Nicolicea, inspector guvernamental si consilier local. Liviu Nicolicea il sfida atunci  pe premierul Adrian Nastase, care a dizolvat intreg Consiliul Municipal Bucuresti, pe motiv ca unii dintre consilieri aveau afaceri cu primaria, lucru evident si in Drobeta Turnu Severin. Pe majoritatea stalpilor de iluminat din oras sint amplasate panouri publicitare ale postului Radio Galaxy, cu acordul primariei, care ar trebui  sa incaseze taxe, conform legilor tarii. Am publicat atunci reportaje, cu întrebare daca primaria incaseaza taxe, asteptam sa faca publice sumele incasate. Daca nu, inseamna ca postul Radio Galaxy va fi amendat, iar panourile date jos. Deputatul Eugen Nicolicea la reclamat pe George Buretea pentru afacerile pe care le avea in Drobeta Turnu Severin, pe vremea cind aveau pareri diferite: „Cladirea sediului Datina s-a transferat, fara bani, din proprietatea Inspectoratului Scolar Mehedinti in proprietatea SC DATINA SRL. Fara a avea autorizatie de constructie, au marit cladirea si au mai inaltat un etaj, avind la baza doar o autorizatie pentru reparatii. Evaluarea cladirii s-a facut eronat, iar in constructie sant inglobate materiale procurate ilegal…Așa am ajuns să cunosc clanul Nicolicea și să lucrez pentru cele două trusturi media,  care au făcut pace, și unul și-a păstrat clădirea școlii și altul supremația politică în Mehedinți “, mai precizeaza Alin Ghiciulescu.

Va urma…Sediul băncii unde are Nicolicea casă! (Cristina T.).

 

Actualitate

Revoluția dronelor navale: Investiție strategică de 400 milioane dolari pentru X-BAT

Publicat

pe

De

Shield AI și Marina Statelor Unite au anunțat o infuzie masivă de capital, totalizând 400 de milioane de dolari, destinată accelerării dezvoltării dronei X-BAT, un vehicul aerian fără pilot cu decolare și aterizare verticală (VTOL), capabil să redefinească proiecția forței navale.

Un angajament financiar strategic pentru tehnologie de vârf

Recent, a fost concretizată o nouă etapă de finanțare în valoare de 300 de milioane de dolari, structurată printr-o modificare a unui acord existent cu Pentagonul în valoare de 150 de milioane de dolari, sumă completată de o investiție echivalentă din capitalul propriu al Shield AI. Această injecție de capital vine în continuarea unei finanțări anterioare de 100 de milioane de dolari, consolidând astfel un efort financiar comun destinat transformării programului X-BAT dintr-un concept în realitate operațională.

Soluție pentru limitările logistice și operaționale navale

Programul se aliniază eforturilor de tip RIMES (Runway Independent Maritime Expeditionary Strike), care urmăresc dezvoltarea unei drone capabile să lanseze misiuni de lovire pe distanțe lungi fără a necesita infrastructură terestră sau punți de zbor extinse pe navele purtătoare. Această capabilitate este esențială pentru platforme navale precum distrugătoarele din clasa Arleigh Burke, care sunt limitate în prezent de capacitatea stocurilor de muniție și de posibilitățile reduse de reîncărcare pe mare.

X-BAT este proiectată pentru a opera autonom, cu o rază de acțiune ce depășește 2.000 de mile marine și o capacitate de transport a munițiilor de 1.000 de livre. Obiectivul este ca sistemul să crească puterea de luptă fără a compromite operațiunile curente ale grupurilor de luptă din cadrul portavioanelor.

Dezvoltare accelerată și perspective de testare

Compania a adoptat o strategie de dezvoltare paralelă – care include testarea componentelor, a sistemelor de misiune, a integrării pe nave și a producției – pentru a reduce riscurile și a accelera calendarul. Producția aeronavei va avea loc în zona Seattle, în timp ce testele operaționale sunt planificate să se desfășoare în Kansas în cursul acestui an. Marketată drept „primul avion de vânătoare VTOL pilotat prin AI din lume”, drona măsoară 26 de picioare în lungime și dispune de o anvergură a aripilor de 39 de picioare, reprezentând o schimbare de paradigmă în capacitatea de răspuns rapid a Marinei SUA.

Citeste in continuare

Actualitate

Dormitorul de la vară la iarnă: cum schimbi textilele, culorile și straturile pentru mai mult confort

Publicat

pe

De

Un dormitor poate arăta bine tot anul fără să schimbi mobilierul sau să refaci pereții. De cele mai multe ori, diferența o fac lenjeria, draperiile, cuvertura și câteva accente de culoare. Vara ai nevoie de materiale care lasă pielea să respire și de un decor luminos. Iarna, patul trebuie să ofere mai multă căldură, iar camera poate primi texturi mai dense.

Urmează pașii de mai jos și adaptează-i la dimensiunea camerei, temperatura din locuință și stilul care îți place.

1. Începe cu textilele care acoperă suprafețe mari

Lenjeria, pilota, perdelele și covorul schimbă rapid aspectul dormitorului. Aceste piese atrag privirea și influențează confortul de zi cu zi, așa că merită să pornești de aici.

Alege o bază neutră, precum alb cald, bej, crem sau gri cu subton cald. Astfel, schimbi fețele de pernă, pledul ori cuvertura fără să cumperi un set complet în fiecare sezon. Înainte de comandă, măsoară salteaua, pilota și pernele. O husă prea mică se strânge, iar una prea mare arată neîngrijit.

Caută lenjerii de pat din bumbac, satin, muselină sau flanel. Materialul contează mai mult decât modelul imprimat, mai ales dacă folosești patul zilnic. Alege două seturi potrivite pentru sezon și rotește-le la spălare.

2. Vara: păstrează patul aerisit și simplu

În sezonul cald, alege fibre naturale sau țesături ușoare. Bumbacul percale are o suprafață mată și răcoroasă, fiind potrivit pentru persoanele care dorm mai bine într-un pat mai puțin încărcat. Muselina se simte moale și arată relaxat, iar satinul de bumbac oferă o senzație netedă.

Inul absoarbe bine umezeala și lasă aerul să circule, însă se șifonează mai repede. Dacă îți place un aspect ordonat, alege percale. Dacă preferi un decor casual, inul și muselina se potrivesc mai bine.

Construiește patul de vară în trei pași:

  1. Pune un cearșaf și o lenjerie din material respirabil.
  2. Folosește o pilotă subțire sau o cuvertură ușoară.
  3. Lasă un pled fin la capătul patului pentru nopțile mai răcoroase.

Combină alb cu bleu prăfuit, crem cu verde salvie sau bej nisipiu cu roz pudrat. Evită plușul, fleece-ul și materialele sintetice groase. Acestea păstrează căldura și pot face spațiul să pară prea încărcat.

3. Toamna: adaugă căldură treptat

Temperaturile de toamnă se schimbă de la o săptămână la alta. Nu este nevoie să scoți imediat cea mai groasă pilotă. Începe cu o cuvertură matlasată sau cu un pled mai dens, pe care îl poți da jos ușor dacă noaptea rămâne caldă.

Texturile mici creează un aspect plăcut fără să aglomereze camera. Poți alege fețe de pernă din bumbac cu relief discret, un pled tricotat sau o cuvertură cu cusături vizibile. Limitează-te la trei texturi: una netedă pentru lenjerie, una mai groasă pentru pled și una decorativă pentru perne.

Nuanțele de caramel, teracotă pală, verde măsliniu, bordo sau bej cappuccino se potrivesc bine în această perioadă. Păstrează culorile puternice în accesorii. De exemplu, o lenjerie crem, două perne verde măsliniu și un pled bordo oferă un rezultat echilibrat.

4. Iarna: construiește straturi practice

Iarna, straturile te ajută să reglezi mai ușor confortul. În loc să pui multe pături grele una peste alta, alege articole pe care le poți adapta rapid. O cameră încălzită constant cere mai puține straturi decât una în care temperatura scade noaptea.

Lâna este potrivită pentru pleduri, fiind călduroasă și rezistentă, dar cere spălare delicată. Catifeaua și velurul arată bine pe perne sau draperii, însă folosirea lor pe toate suprafețele poate încărca decorul. Într-un dormitor mic, păstrează lenjeria în culori deschise și folosește verde închis, bleumarin sau brun doar ca accent.

5. Alege culorile după regula 60-30-10

Regula 60-30-10 ajută la combinarea nuanțelor fără să încarci vizual camera: 60% din spațiu are culoarea de bază, 30% o culoare secundară, iar 10% sunt accentele. Într-un dormitor de iarnă, folosește crem, cappuccino și bordo; pentru vară, alb cald, bleu deschis și verde salvie.

6. Schimbă aspectul cu un buget controlat

Patru piese sunt suficiente: lenjeria, un pled, două fețe de pernă și o cuvertură. Acestea schimbă imaginea patului, care ocupă cea mai mare parte din dormitor.

Poți crea o mică garderobă de textile: două seturi neutre pentru tot anul, unul luminos pentru vară și unul în nuanțe mai închise pentru sezonul rece. Alege piese care se spală ușor și pe care le poți combina între ele. Începe cu o singură culoare de accent și vezi cum arată în cameră înainte să adaugi altele.

Începe cu lenjeria și construiește restul decorului în jurul ei. Alege o combinație care îți place, adaugă treptat straturi și testează ce funcționează cel mai bine pentru dormitorul tău.

Citeste in continuare

Actualitate

Următorul exercițiu anti-dronă al SUA se mută în oraș: prioritatea, protejarea civililor

Publicat

pe

De

Deșertul lasă loc unui mediu mult mai complicat

După aproape o lună de antrenamente într-o zonă aproape pustie, la granița dintre Statele Unite și Mexic, forțele americane pregătesc următorul exercițiu de amploare împotriva dronelor într-un cadru radical diferit: un oraș aglomerat, cu numeroși locuitori și clădiri.

Schimbarea va pune la încercare capacitatea autorităților de a contracara amenințările aeriene fără a expune populația la riscuri. Generalul de brigadă Jason Rueschhoff, director de operațiuni al Comandamentului Nord al SUA, a subliniat că apărarea teritoriului național trebuie să țină cont atât de amenințările externe, cât și de siguranța din interiorul țării. Una dintre preocupările majore pentru viitorul exercițiu, a spus el, va fi limitarea pagubelor colaterale.

Falcon Peak testează cooperarea dintre instituții

Exercițiul Falcon Peak este coordonat de Comandamentul Nord al SUA. Ediția desfășurată în septembrie, la Yuma, în Arizona, a reunit pentru prima dată reprezentanți ai comandamentului, ai Defense Innovation Unit, ai grupului interinstituțional Joint Interagency Task Force 401 și ai Departamentului pentru Securitate Internă.

Participanții au testat metode de neutralizare a dronelor în deșert, inclusiv prin mijloace electronice sau prin doborârea lor. Au evaluat, totodată, efectele căldurii, vântului și nisipului asupra echipamentelor.

Următoarea ediție, prevăzută peste aproximativ un an, va adăuga dificultățile specifice mediului urban. Clădirile dense, obstacolele fizice și aglomerarea semnalelor electronice pot perturba comunicațiile și pot bloca câmpul vizual necesar radarelor și camerelor convenționale, a explicat colonelul pușcașilor marini Scott Humr, adjunct pentru știință și tehnologie în cadrul JIATF 401.

Reguli stricte și responsabilități împărțite

Operațiunile într-o zonă populată implică și provocări juridice și administrative. Autoritățile trebuie să respecte restricții interne stricte, să gestioneze competențe care se suprapun între instituții și să reducă riscul ca intervențiile să afecteze civilii — cerințe mai puțin presante într-un poligon izolat.

Humr a indicat drept prioritate o abordare interinstituțională bine coordonată, în special prin colaborarea cu Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația Federală a Aviației (FAA).

Necesitatea unei cooperări strânse a fost evidențiată în februarie, când FAA a închis brusc spațiul aerian din jurul aeroportului din El Paso, Texas. Ulterior, s-a stabilit că incidentul fusese provocat de o comunicare deficitară între agenții federale privind folosirea unui laser anti-dronă de către Poliția de Frontieră și Vamă, echipament împrumutat de la Armată.

De atunci, oficialii militari au pus accentul pe coordonarea cu FAA. Colaborarea a dus la un acord comun privind utilizarea unui sistem laser pentru protejarea frontierei sudice, iar reprezentanții armatei afirmă că instituțiile continuă să coopereze în privința testării.

Neutralizarea dronelor, fără a pune populația în pericol

Cea mai dificilă miză a exercițiului urban va fi protejarea civililor de eventuale efecte colaterale. În deșert, o dronă de mici dimensiuni poate fi doborâtă cu o armă de foc fără același nivel de risc pentru cei din jur. Într-un oraș, o astfel de intervenție ar putea pune în pericol oamenii și bunurile aflate la sol.

De aceea, Pentagonul și JIATF 401 vor acorda prioritate metodelor cu efecte colaterale reduse și soluțiilor neletale, pentru ca amenințările să poată fi contracarate în zone aglomerate cu un risc cât mai mic pentru populație.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusivo zi ago

Dosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Operațiunea Iodura: cum a transformat Statul Român Prahova...

Exclusivo zi ago

Republica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT

Când un secretar general adjunct își face lege proprie, iar ministrul Irineu Darău transformă statul român în firmă de partid...

Exclusivo zi ago

Nu este o glumă. Este toaleta polițiștilor!

Nu, nu este o toaletă dintr-o clădire părăsită, nici decor de film horror și nici vreun experiment vizual generat de...

Exclusivo zi ago

Planul la amenzi: cum s-a transformat polițistul în vaca de muls a șefilor cu pix și Excel

Normă la amenzi, nu atribuții: polițist cu șapcă, șef cu abac Mesajul transmis de adjunctul IPJ Bacău, comisar-șef Giugariu Constantin,...

Exclusivo zi ago

„BAYRAKTAR” LA SECRET.  Cum s-a ales praful de plângerea împotriva ministrului, iar dosarul penal l-a luat sindicatul

Ministrul Predoiu n-a fost cercetat nici măcar o zi. Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” a stat șapte luni cu dosar...

Exclusivo zi ago

TASER PENTRU TOȚI, DAR NU CHIAR ACUM. Cronica unui șoc anunțat în Poliția Română

Polițiștii români ar putea, într-o bună zi, să vadă altceva la brâu în afară de un pix, un baston și...

Exclusiv2 zile ago

Incompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri

SIDEPOL trage semnalul de alarmă: din 31 august 2026 a intrat în vigoare Legea 180/2026, noul regim al incompatibilităților, dar...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – Statul vânează rațe, „Diamantul” vânează drepturi: trei procese, trei palme peste obrazul sistemului

Când „sezonul de vânătoare” se deschide în România, toată lumea se gândește la rațe, nu la drepturi salariale. Numai că,...

Exclusiv2 zile ago

CATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA –  Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5

O poveste (din păcate) reală despre cum se poate transforma o agenție de protecție a mediului într-un cartier general al...

Exclusiv3 zile ago

Stația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4

Incisiv de Prahova prezintă în exclusivitate imaginile (video) de ieri ale unei catastrofe ecologice „omologate” prin nepăsare oficială Ziarul de...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a IX‑a –  Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova Statul care dă cu racheta în nori și...

Exclusiv3 zile ago

CASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ

Operațiunea „Ia-i pensia, dă-i în judecată și pierzi” Casa de Pensii Sectorială a MAI a reușit performanța rară de a...

Exclusiv3 zile ago

Poliția cu normă de biciuit populația –  sau cum a reinventat cms. șef Giugariu Constantin CAP-ul, dar cu amenzi

Două contravenții pe zi țin șeful departe de tine Cine zicea că „în Poliție nu există normă de amenzi” clar...

Exclusiv4 zile ago

M.A.I. – „Telex pentru favoriți”: Cum a inventat IGPR promovarea la șansa și relația cu șeful

Promovări pe șest, printr-un Telex fantomă În plină criză de personal, Inspectoratul General al Poliției Române a descoperit că, de...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a VIII‑a –  Ploaie pe hartă, secetă în brazdă: Epilogul unui experiment național eșuat pe banii agriculturii românești

(Investigație Incisiv de Prahova):  După ani de „lansări controlate”, grafice colorate, conferințe cu generali în uniformă și promisiuni despre „protejarea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv