Actualitate
Lazăr, colaborator sau ofițer acoperit?
Este extrem de interesantă disputa legată de statutul lui Augustin Lazăr. Cei mai mulți analiști, persoane care au pregătirea necesară legat de istoria recentă, afirmă faptul că actualul procuror general avea încă din anii ’80 legături strânse cu Securitatea. Dar ce fel de legături? Era ofițer acoperit sau un simplu colaborator? Diferența e importantă. Să vedem de ce.
În prima ipoteză, argumentată temeinic și de istoricul Cristian Troncotă, care are un stagiu consistent la Serviciul Român de Informații, unde a lucrat în temuta arhivă a instituției, în anii ’80, când nu mai existau decât două-trei penitenciare în care erau închiși deținuți politici, era cu neputință să fii desemnat șef al unei comisii de eliberare condiționată fără să fii ofițer acoperit al Securității. Cu atât mai mult în cazul lui Lazăr, care la acea dată nu îndeplinea nici măcar condițiile legale de stagiu. În acest sens, există și presupunerea, întemeiată pe alte situații de acest tip, că Augustin Lazăr ar fi făcut și un stagiu prealabil de instruire într-una dintre unitățile militare ale Securității. În plus, istoricul afirmă că ar fi obținut confirmări neoficiale ale acestui scenariu chiar de la mai mulți ofițeri de informații.
Dacă Augustin Lazăr a fost – și poate mai este – ofițer acoperit, statutul său reprezintă un secret de stat. Oficial, nici el nici altcineva nu poate confirma acest lucru. Pentru că ar încălca legea. Și cu atât mai puțin CNSAS nu are posibilitatea de a face vreo investigație în acest sens. CNSAS poate doar confirma sau infirma cea de-a doua ipoteză. Ipoteza în care Augustin Lazăr ar fi fost nu ofițer acoperit, ci simplu informator al Securității. Și nu orice fel de informator. Ci numai „colaborator al Securității ca poliție politică”. Cu alte cuvinte, chiar dacă a colaborat cu Securitatea, dacă notele lui informative sau natura acestei colaborări nu îndeplinesc criteriul poliției politice, el va primi întotdeauna același verdict, pe care l-a mai primit de două ori, de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică. Și asta încă nu este tot.
Chiar dacă a fost colaborator al Securității și chiar dacă în această calitate a oferit informați care îndeplinesc criteriul de poliție politică, în ipoteza în care a făcut-o, indiferent cât de des ar fi făcut-o în domeniul lupei antiteroriste, atunci el tot nu va primi vreun verdict de colaborare, din simplul motiv că respectiva arhivă, cea legată de terorism, este ferecată sub multe lacăte și pentru foarte mulți ani. Ca să fiu cât mai exact cu puțință, eu, Sorin Roșca Stănescu am colaborat mai mulți ani cu Brigada Antiteroristă a Securității. Și în ciuda faptului că am recunoscut public, desigur fără să intru în detalii, această colaborare și chiar în ciuda protestelor mele, de două ori CNSAS, la solicitarea altor persoane interesate, a dat în ceea ce mă privește, în scris, un verdict de necolaborare cu Securitatea ca poliție politică.
Deci așa stau lucrurile și în cazul lui Augustin Lazăr. Admițând că el a fost simplu colaborator al Securității, în calitatea pe care o avea de procuror desemnat să se ocupe între altele și de deținuții politici pe care regimul comunist îi percepea drept teroriști, în sensul că atacau sau puneau între paranteze ordinea constituțională din acea epocă, Augustin Lazăr tot nu ar putea primi vreodată un verdict de colaborare cu Securitatea ca poliție politică. Și asta, atenție, în ciuda faptului că documentele recent dezvăluite și care prezintă trecutul odios al acestui personaj, sunt incriminatorii chiar și din perspectiva unei colaborări cu Securitatea ca poliție politică. Pur și simplu CNSAS nu poate da un asemenea verdict. Nici dacă cercetează multe ale documente în care apare numele lui Augustin Lazăr. Cum ar fi de pildă cele legate de cunoscutul disident Dumitru Iuga, Dumnezeu să-l odihnească, și care a suferit mult ca urmare a deciziilor luate de procurorul Augustin Lazăr în perioada în care acesta primise sarcina de mare încredere de a conduce comisia de eliberări condiționate de la cumplitul Penitenciar Aiud.
Revenind la istoricul Cristian Troncotă și la afirmațiile sale, cel mai probabil este că ne plasăm în scenariul mai firesc, conform practicilor din acele vremuri, în care pur și simplu Augustin Lazăr a fost recrutat de Securitate, a primit statutul de ofițer acoperit, a fost instruit ca atare și i s-au dat sarcini în consecință. Iar ulterior, în trecutul apropiat, astăzi sau mâine el nu poate recunoaște că a acționat ca procuror cu epoleți, pentru că ar încălca legile siguranței naționale și, din același motiv, nici cei care l-au recrutat și l-au folosit nu-și pot permite să facă acest lucru. Este o situație asemănătoare cu cea a lui Victor Ponta, al cărui statut de acoperit nu a fost recunoscut niciodată și nu a putut primi vreodată o confirmare oficială, nici măcar atunci când Taian Băsescu, președinte al României la data respectivă, a solicitat insistent acest lucru.
Statutul legat de Securitate al lui Augustin Lazăr nu reprezintă însă decât o eventuală circumstanță agravantă la ceea ce deja a fost dovedit. Și anume că acest personaj, în calitate de procuror comunist, a contribuit deciziv la agravarea condițiilor de detenție a unor deținuți politici, la prelungirea perioadei în care aceștia au fost supuși unor acte de tortură și la prelungirea întemnițării lor chiar de către cel care îi avea în custodie.
Sorin Rosca Stanescu
Actualitate
O nouă etapă în apărarea orbitală: Pentagonul depășește impasul tehnic și reia lansările de sateliți
După o „pauză strategică” forțată de erori de proiectare și defecțiuni tehnice, Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) repornește motoarele. O nouă flotă de sateliți de ultimă generație este gata de lansare, marcând un moment critic în construcția infrastructurii defensive pe orbită joasă.
Statele Unite reiau oficial desfășurarea primei generații de sateliți din cadrul rețelei de transport spațial, după ce o serie de probleme tehnice a menținut programul la sol. Liderii agenției au confirmat că perioada de inactivitate a fost esențială pentru remedierea unor vulnerabilități critice descoperite la primele unități trimise pe orbită anul trecut. Planul actual vizează plasarea rapidă a peste 20 de noi vehicule spațiale, ca parte a unui efort masiv de a atinge pragul de 158 de sateliți funcționali în acest segment.
Depășirea erorilor de proiectare și a problemelor de propulsie
Drumul către o rețea orbitală infailibilă nu a fost lipsit de obstacole. Oficialii apărării au recunoscut deschis că primele zeci de unități lansate au suferit din cauza unor modele termice eronate și a unor defecțiuni la sistemele de propulsie electrică. Aceste probleme au împiedicat sateliții să ajungă pe planurile orbitale ideale, forțând inginerii să implementeze soluții de atenuare termică și ajustări software de ultim moment pentru restul flotei.
Această restartare a calendarului de lansări este privită cu o doză de optimism precaut. Deși verificările tehnice nu sunt complet finalizate pentru toate unitățile aflate deja pe orbită, experții sunt încrezători că experiența acumulată în ultimele șase luni va accelera procesul de integrare a noilor sateliți care urmează să părăsească rampa de lansare.
Provocările tehnologiei laser și obstacolele birocratice
Dincolo de hardware, Pentagonul se confruntă cu o provocare majoră în crearea unei „rețele de tip plasă” (mesh network). Dificultățile în producția legăturilor optice inter-satelitare – esențiale pentru comunicarea instantanee în spațiu – rămân un punct sensibil. Aceste conexiuni laser sunt coloana vertebrală a întregii arhitecturi defensive, fiind vitale pentru succesul inițiativei „Cupola de Aur”.
Mai mult, testarea tehnologiilor de transmitere a datelor către platformele militare de la sol se lovește de zidul autorizațiilor de spectru radio. În timp ce testele în largul oceanului și cu partenerii internaționali au primit undă verde, utilizarea acestor frecvențe deasupra teritoriului american rămâne blocată într-un proces administrativ anevoios, care durează deja de mai mulți ani.
Consolidarea capacităților tactice pentru teatrul de operații modern
Miza acestor lansări este transformarea unui concept teoretic într-o capacitate de luptă reală. Odată ce rețeaua va atinge o densitate critică de sateliți pe mai multe planuri orbitale, forțele armate vor beneficia de un flux de date în timp real, capabil să conecteze senzorii de detectare cu sistemele de interceptare într-un mod fără precedent.
Integrarea în noua rețea de date spațiale a Forțelor Spațiale va permite ca informațiile tactice să circule global, cu o latență minimă. Pentru strategii militari, acest moment marchează începutul unei noi ere, în care spațiul nu mai este doar un domeniu de observație, ci un centru nervos activ și rezilient pentru securitatea națională.
Actualitate
O nouă etapă în apărarea antirachetă: SDA accelerează proiectul Golden Dome prin contracte de 1,75 miliarde de dolari
Agenția pentru Dezvoltare Spațială (SDA) a făcut un pas decisiv în consolidarea scutului defensiv al Pentagonului, atribuind companiilor L3Harris Technologies și Sierra Space contracte în valoare totală de 1,75 miliarde de dolari. Fondurile sunt destinate dezvoltării a 36 de sateliți performanți, concepuți pentru avertizarea, urmărirea și identificarea țintelor balistice, fiind piloni esențiali în arhitectura de protecție cunoscută sub numele de „Golden Dome”.
Cursă contra cronometru pentru anul 2028: Sateliții AMDT3 devin prioritate zero pentru Pentagon
Noile platforme orbitale, denumite oficial „Accelerated Missile Defense Tranche 3” (AMDT3), trebuie să fie gata de lansare până în 2028. Acest termen coincide cu mandatul președintelui Donald Trump, care a solicitat ca sistemul Golden Dome să fie complet operațional în acel an. Viteza de implementare este una neobișnuită pentru standardele militare, având în vedere că proiectele anterioare vizau orizontul anului 2029, fapt ce subliniază urgența strategică de a contracara noile amenințări hipersonice.
Inovație tehnologică pe orbită: L3Harris și Sierra Space revoluționează detectarea amenințărilor hipersonice
Efortul tehnologic este împărțit între cei doi giganți din industria aerospațială pentru a asigura o acoperire globală și persistentă. L3Harris va furniza 18 vehicule spațiale echipate cu senzori capabili să genereze date de înaltă precizie pentru interceptoare. În paralel, Sierra Space utilizează tehnologie de ultimă oră, inclusiv matrice de plan focal cu rezoluție 8K, pentru a detecta și urmări rachetele din momentul lansării până la impact. Această integrare de software avansat și senzori de înaltă rezoluție transformă detectarea pasivă într-un instrument activ de control al focului, capabil să neutralizeze vectori de atac sofisticați.
Actualitate
Inteligența artificială cucerește linia frontului: Auterion și Skyfall livrează 50.000 de drone autonome Ucrainei
Într-o mișcare strategică menită să redefinească dinamica războiului modern, gigantul american din domeniul apărării Auterion a încheiat un parteneriat istoric cu producătorul ucrainean Skyfall. Obiectivul acestei colaborări este furnizarea a 50.000 de drone FPV (First-Person View) către Forțele Armate ale Ucrainei. Aceste aparate de zbor nu sunt simple drone de atac, ci platforme avansate dotate cu software de autonomie capabil să identifice și să lovească ținte în mișcare fără intervenție umană constantă.
Tehnologia Skynode S: Scutul digital împotriva bruiajului electronic rusesc
Nucleul acestei noi forțe aeriene este sistemul Skynode S dezvoltat de Auterion. Această soluție tehnologică utilizează inteligența artificială și viziunea computerizată pentru a ghida dronele prin medii saturate de bruiaj electronic, unde sistemele GPS tradiționale devin inutile. Contractul, evaluat la 100 de milioane de dolari pentru partea americană, vizează echiparea dronelor Shrike produse de Skyfall, unități care au demonstrat deja o eficiență letală pe câmpul de luptă prin distrugerea elicopterelor Mi-8 și a sistemelor de artilerie grea.
O investiție strategică sub umbrela NATO: Germania finanțează achiziția masivă de armament autonom
Deși oficial contractul a fost atribuit de o națiune europeană membră NATO a cărei identitate a fost inițial protejată, surse diplomatice indică Germania ca fiind finanțatorul din spatele acestui efort masiv. Livrările au început deja în această săptămână prin intermediul biroului Auterion din München și urmează să fie finalizate în lunile următoare. Mai mult, o actualizare viitoare de software va permite acestor sisteme să opereze în regim de „roi”, transformând atacurile individuale în ofensive coordonate și devastatoare.
Asimetria costurilor pe câmpul de luptă: Dronele low-cost îngenunchează blindatele de milioane de dolari
Războiul din Ucraina a scos la iveală o realitate economică brutală pentru armatele convenționale: dronele FPV, relativ ieftine, reușesc să scoată din uz active militare care costă zeci de milioane de dolari. Această eficiență este acum amplificată de progresele logistice, dronele ucrainene reușind recent să lovească ținte la o distanță record de peste 100 de kilometri. Prin integrarea inteligenței artificiale, barierele tehnice ale distanței și interferențelor sunt eliminate, oferind Ucrainei un avantaj tactic crucial în fața superiorității numerice a inamicului.
-
Exclusivacum 4 zileANP – Dentistul-tornado de la Penitenciarul Târgșor: între „benzină, lichid de parbriz” și sticla fluturată prin bar
-
Exclusivacum 4 zileGrădinița de cadre – IPJ Prahova, sezonul (XXIV). Turnătoarea de serviciu și protectorul ei cu stele căzătoare
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova S.R.L.: se vând telefoane, laptopuri și funcții, cu bon fiscal de tăcere. Grădinița de cadre – sezonul XXV: de la pietriș, turnătorii și mașini „fantomă” la polițiști amanet și telefoane dispărute
-
Exclusivacum o ziIPJ Prahova S.R.L. – Grădinița de cadre intră în sezonul XXVI: de la laptopuri amanetate la dosare ținute la sertar la Poliția Orașului Băicoi
-
Exclusivacum 4 zileComisia cu racheta în buzunar: cum îl îngroapă chiar Senatul pe Tánczos Barna în scandalul antigrindină (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zileO nouă aritmetică la IGPR: sindicatul cere drepturi salariale, iar nota de plată vine de la SRI
-
Exclusivacum 2 zileCumetria de Merit SRL – Poliția Română, filială de familie cu bani publici
-
Featuredacum 2 zileLovitură de grație pentru agricultură: Fermierii români riscă închisoarea pentru utilizarea apei și a îngrășămintelor



